Ego

Mă cuprinde un fior ascuțit. Mă trezesc infirm într-un tărâm pieziș. Soarele violet pare o
întruchipare a infernului interzis, mângâindu-mi chipul congestionat. L-am mai văzut și în alte
dăți! Cu o mască neagră pe chipul plin de radiații toxice, cu o gură atât de largă încât țipam
mereu când îi întrezăream rânjetul.....Acei dinți de fier, ascuțindu-se, lungi ca de elefant, plini
de șiroaie de sânge gălbejit de la cine știe ce netrebnic care a călcat strâmb și s-a împreunat cu
un mic ac infectat, văzând cu viitura spumegând în ochi masca neagră a Soarelui....!
Paloarea razelor de trei suliți îmbracă pământul secetos într-o baie de durere. Auzi? Auzi cât
de tare strigă arhonții îngropați de vii, schingiuiți de lanțurile grele și pline de zimți? Auzi cât
de tare strigă după un pahar de apă, dar...ce să vezi?... primesc doar oțet! Nu poți să nu auzi
cât de tare scârțâie lemnul putred al sicriului, scrijelit cu tot felul de obrăznicii: ”Du-te în pula
mea...! Suge! Trage-mă de boașe!.....”........Da, este grotescul în copilărie! Parcă aud urletul
țărânei într-o surdină sfâșietoare, slăvindu-mi urechile. Cât de tulbure e râsetul Soarelui, ce se
coboară pe pământ cu niște picioare de catifea, roșii și încălțat cu piele de om!
Încerc să mă ridic. Brațul meu cândva ferm, acum și-a luat rămas bun de la mine, părăsindu-
mă. O coadă de sânge se scurge alene din umăr, strigându-mi mereu: ”Nu te mai juca! Asta-i
clipa ta! Moartea să te ia!” Este frustrant să vezi că nici măcar corpul nu îți mai este prieten,
deși te bizuiai pe el încă de la naștere, dar iată că pierzi și pierzi mereu, mereu....!
Zarea contrastată de un roșu sângeriu, ca pepenele zaharisit, vara, se îmbracă într-un văl al
morții!
.......................................................................................................................................................
-Prietene, uite care-i treaba! Nu fac pe dădaca cu tine.
-Dar, nu ți-e milă?
-Milă? De ce? De unul care caută doar suport de pizdă în fiecare noapte și se matolește până
îi cade părul de fumat ce e?
-Aha! Deci, ăsta e respectul tău pentru că te-am purtat cu mine în fiecare vacanță?
-Să mă pupi în cur cu vacanțele tale.....! Poate ai uitat un mic detaliu. Sunt sufletul tău!
Hopa.... că pe asta nu ai prins-o!
.......................................................................................................................................................
Puncte ascunse sub măști de un negru retro lugubru stau agățate de norii plumburii. Poate
stele...?
Pământul plânge. Mi se confesează sughițând mereu, la fiecare 2 secunde! Varsă toate
sacrificiile omenești care l-au împânzit timp de câteva secole amare și ridicole. Ușor crispat,
patetic chiar, îmi spune că a îndurat cruzimea acerbă a oamenilor. Ascult! Plâng moleșit,
simțind suflarea din ce în ce mai ritmată, sacadată, vivace.
.......................................................................................................................................................
-Auzi, tu faci mișto de mine? Plângi ca boul!
-Vrei să încetezi să te mai porți ca un mârlan imbecil?
-Tu vorbești? Pentru ce plângi, găozare? Plângi pentru toți pederaștii care ling cotloanele
noaptea prin centrul vechi, plecând acasă cu mațul gol și sula mică? Plângi că de fiecare
dată Cuky îi belește de sânge pe câte unul?
-Cine e Cuky?
-Cuky? Nu știi? Ei, lasă......! De ce plângi? Plângi că de fiecare dată când o freci prin pădure
ți se scurtează piciorul drept și te întrebi de ce nu îți vin pantofii?
.......................................................................................................................................................
Fac pași greoi peste formele ciudate, pline de arsuri, fumegate, indicându-mi un drum voalat.
Observ în ceața de lacrimi care îmi acoperă fața temătoare, o ruină strâmbă. Cred că era semn
de templu al binefacerii. Intru sfiicios printre crăpăturile și ușile singuratice, uscate, arse și
albesc de frică. În fața mea se gudură o siluetă albicioasă care mă îndrumă să pășesc
înainte...Mă uit în sus. O parte din tavan, care ascunde mii de pânze de păianjen, de parcă e
bufetul suedez, e gata să se desprindă furtunos, curmând viețile căcăcioșilor negricioși într-un
Spider Holocaust.
.......................................................................................................................................................
-Auzi, frumosule, dar tu când treci pe la mine?
-Să mă pupi în fund! Vin când ești de acord să îți cânt prohodul! De acord?
-Hai, vin-o și atinge-mă tare! Ciopârțește cu sărutările tale fiecare parte din corpul meu!
-Așa procedai și înainte? Dacă te rupeam în pat, erai deja pulbere acum, dar am fost de
treaba și te-am cruțat!
-Mmmmmm.....Joci periculos..?!
.......................................................................................................................................................
Merg mai departe. Brusc, pereții scăldați în mucegai îmi arată pesimiști câteva scrijelituri ale
unor vânători scăldați în gura iadului.
Aud un sunet acompaniat de o muzică lentă, poate Bach....Mă cheamă spre ieșirea ruinei.
Ochii mi se învinețesc, capul intră în spasme agresive, limba începe să se despice în gură. O
matahală cu trei capete mă întâmpină, zguduindu-mi inima. Poate este șamanul templului.
Poate am trecut un test de maturizare sufletească. Poate spiritul meu nu va mai arunca săgeți
otrăvitoare în hoitul meu.
.......................................................................................................................................................
-Ai început să plângi cumva, Jeff? Ai?
-Nu! Doar că am ecluze care se deschid la fiecare 2 minute.
-Of! Ce? Îți lipsesc cuiele pe care le fumai zilnic, hărțuit de toate haimanalele din club? Îți
amintești când te duceau fetele în spatele ringului de dans?
-Nu începe! Dacă spui ceva despre asta, te rup în bătaie!
-Ooo! Uite cine a prins curaj! Nu-i așa că te îmbătau și apoi te întindeau în patul cu apă?
Nu-i așa că te legau de el și te tăiau cu câte 20 de lame de ras pe bust și abdomen? Nu-i așa
că îți plăcea când îți vârau sula între coapsele lor zbârcite și începeai să țipi de plăcere, apoi
te plesneau cu un bici de piele?
-Cred că greșești persoana! Ai fi meritat așa ceva! Niciodată nu taci!
.......................................................................................................................................................
Dar, nu..........A trecut ușor precum o felină fără să-mi transmită amenințări sacre.
Mingea fierbinte ce scaldă zarea într-o baie de foc mă regăsește. M-a pierdut pentru puțin
timp. Mă plimb în pas șchiopătat spre o oază proiectată la infinit. Corpul meu simte o
încătușare a libertății, a cugetării, aruncându-mă într-o haină a disprețului și dezgustului. Doar
sunt hoit, nu-i așa?....... Ce prieten bun! Creierul parcă se disipă prin tot cadavrul, activându-
mi simțurile la superlativ! Mă lovește atât de tare! Mă face să-mi pierd răbdarea, oferindu-mi
friguri bacoviene.........Poate doar insolație!
Ajung la oază unde încerc să cred că în loc de apă nu voi găsi șerpi cu flori în gură care să mă
prindă în strânsoare, să mă tortureze cu tainele lor și să mă marcheze cu colții lor cristalini!
Știi că aparențele pot înșela de multe ori? Să te afli într-o cameră de hotel, sperând că te poți
relaxa în vacanța ta de salariat mic și ciunt, dar brusc să realizezi că ai ajuns într-o cușcă de
vrăjitoare și să te mănânce de viu un corb cu un ochi de sticlă?......Văd doar o oază plină de
sânge de un roșu rubin!
Dezamăgit de jocul meu, unde gambler-ul mereu pierde, plec mai departe. În jurul meu găsesc
numai pete de sânge ce tot cresc, se umflă, parcă se află cineva blocat în interiorul lor și vrea
să scape, se înalță și prind o gură imensă cu dinții de fierăstrău, gata să te înșface, fără să îți
acorde măcar clipa de rigoare în care să îți pui acea dorință patetică și absurdă: ”Doamne, te
rog să nu mor!”
.......................................................................................................................................................
-Pe bune? Să nu mori? Cât de perfid poți fi să îți dorești asta, știind că ai ghilotina deasupra
capului?
-Auzi, de ce trebuie să mă freci la icre cu toate stupizeniile tale? Ce-i cu atitudinea asta de
superior? Te crezi vreun macho, gigolo? Ești nimeni! Ești doar un șobolan care duce o viață
simplă, fără aspirații prea mari, doar să nu îți taie curentul și să nu mai poți urmări
Bundesliga! Asta e!
-Când ai frecat-o ultima dată? Că mă freci la cap mereu! Nimic bun nu mă înveți!
.......................................................................................................................................................
M-am gândit să renunț la regăsirea fericirii sufletului meu mizer. Am trecut un test al
rezistenței mentale, în care nici nu știam că am atâția nervi la dispoziție pe care să-i toc
mărunt, deși medicina îmi este trup și suflet? Un test pe care pun rămășag că îl voi pica cu
brio, fără pic de efort. Mereu te gândești că la un moment dat viața te va trăda și aștepți
pregătit să o iei în bot rău de tot, dar sărutul trădării și fulgerarea de moment în fața faptului
împlinit te fac să guști și mai adânc din dorința de terfelire de sine, de agonie absurdă, încât
ești atât de orb că nu realizezi cât de tare a fost ispita de a călca strâmb din nou și din nou! Vei
plânge, știind că ai fi vrut să fie și mai brutal momentul doar ca să simți ulterior o descătușare
lipsită de limite, amarul vieții la cote astronomice, care să te îngenuncheze de plăcere, deși
ești exitus!
Viața m-a lăsat gol, dezbrăcat de sentimente și frici puerile, catapultându-mă într-o
dimensiune a marii treceri sigure și lente, pedepsindu-mă aspru și dulce pentru greșelile mele
care m-au transformat într-un muribund sufletește, o corvoadă a societății, un rebut al
omenirii. Știi cât de tare am picat? Și n-am mai picat în jos! Acum am picat în sus, iar egoul
meu s-a crăpat atât de tare, încât am gemut fără limite, fără rușine, fără regrete, fără opreliști
lumești! Atât de tare încât m-a durut apoi că s-a terminat ceva din mine! Știi, e ca senzația de
erecție puternică, când simți venele cum pulsează sub plapumă, doritoare de mângâiere, iar
cearșaful zboară până în tavan doar pentru câteva secunde, acelea care te fac să te simți beton
și să leșini de oboseală și plăcere, mușcând din rodul lui Priap, fără margini și gânduri, totul
gol în creieraș! Apoi, pătura cade ușor, că doar e de bumbac și simți căldura fântânii
sufletului, cuprinzându-te într-un somn adânc!
Mă prăbușesc de-a lungul pământului, un vechi amic de suferință, țipând și plângând. Subit,
răsuflarea mă părăsește, mă tăvălesc în spasme agresive, furnicându-mi tot corpul, ucigându-
mă. Spiritul meu cade în ispita diavolului care îmi râde ștrengar în față, savurând momentul
actului meu absurd, demn de Kafka. Creierul meu renunță la mine, la prietenia mea,
izgonindu-mă, rănindu-mă, urându-mă! Picioarele se atrofiază spontan sub dezechilibrul meu
mental atât de teatral, murind neașteptat. Sufletul încearcă să se spovedească, biciuindu-mi
trupul și se comprimă lin, până mă lasă inert. Mortua est!
Am atins Divinitatea....!
.......................................................................................................................................................
-Văd că l-ai cunoscut în sfârșit pe Cuky!