Psihologia și Psihicul uman

Procese psihice
Senzațiile

Psihologia (din limba greacă: ψυχή psyché = suflet + λόγος logos = știință) este știința

comportamentului uman. Astfel, psihologia este studiul funcțiilor și proceselor mentale, a
experiențelor interioare și subiective - precum gândurile, emoțiile, conștiința, motivarea,
percepția și personalitatea.
Psihologia cercetează funcțiile psihice, încearcă să le explice proveniența, mecanismele
generative, acțiunile specifice și consecințele.
Psihic (din greacă ψυχή psūchê) este un termen cu origine greacă, care localizează
sufletul uman sau mintea sa ca totalitate intelectivă și afectivă.
Psihicul este fundamentul personalității, este încă marea necunoscută care ne creează
ca indivizi distincți, ne pune în contact unii cu alții și realizează socializarea, dar prin stări
informaționale încă neînțelese procesual.
Psihicul definește personalitatea ca unitate comportamentală dotată cu percepție,
intelectivitate și afectivitate.
Psihicul uman îşi desfăşoară activitatea în câteva sfere:
– cognitivă
– volitivă
– afectivă
– motivaţională
– aptitudinală
Aceste sfere alcătuiesc SISTEMUL PSIHIC UMAN.
Funcţia sferei cognitive constă în captarea, acumularea şi punerea în circuit a informaţiei
despre schimbările din mediul intern şi extern.
Procese psihice pot fi:
–senzoriale( senzaţia; percepția; reprezentarea)
-cognitive (gândirea; imaginaţia; memoria).
 Dicţionar:
Stimul = factor (imagine, sunet etc.) ce acţionează asupra organelor de simţ.
Analizator senzorial = ansamblu structural-funcţional format din organul de simţ cu
celulele receptoare, căile nervoase de conducere a influxului nervos şi creier; analizatorul
senzorial asigură producerea senzaţiilor.

Procesul psihic senzorial- SENZAȚIA

Senzaţiile – sunt procese psihice senzoriale, cognitive; esenţa cărora constă în

reflectarea unor calităţi izolate ale subiectelor şi fenomenelor în momentul acţuinii lor asupra
organelor de simţ.
Senzaţiile – sunt procesele psihice elementare prin care se semnalizează, separat, în
forma imaginilor simple şi primare, însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor, în
condiţiile acţiunii directe a stimulilor asupra organelor de simţ (analizatori).
Senzaţia presupune nu doar un organ senzorial, ci un întreg aparat, denumit de Pavlov –
analizator.
Acesta se compune din:
• organul senzorial
• nervul aferent (senzorial)
• o regiune corespunzătoare din scoarţa cerebrală
(zona de proiecţie)
• nervul eferent (motor)
• organul efector (care îndeplineşte acţiunea).
Senzaţiile sunt elementele fundamentale ale oricărui proces de cunoaştere şi se
efectuează prin intermediul organelor de simţ. Senzaţiile capătă o serie de proprietăţi:
1. Intensitatea senzaţiilor- depinde de: intentsitatea stimulului, integritatea organului
de simţ, semnificaţia stimulului,starea de oboseală.
Se referă la faptul că între intensitatea senzaţiei şi intensitateastimulului există o
legătură semnificativă. În cadrul unor experimente de laborator s-a constatat că
pentrua putea produce o senzaţie specifică un stimul trebuie să atingă o anumită
intensitate, numită prag minimabsolut. Pragul minim absolut: intensitatea minimă
pe care trebuie să o atingă un stimul pentru a produceo senzaţie specifică. Pragul
 maxim absolut: intensitatea maximă pe care o poate avea un stimul pentru amai
putea produce o senzaţie specifică. Dacă acest prag este depăşit, fie nu mai avem
senzaţii specifice, fieavem senzaţii de durere. Pragul diferenţial: intensitatea minimă
ce trebuie adăugată la intensitatea iniţialăa stimulului pentru a produce o nouă
senzaţie
2. Calitatea senzaţiilor - care constă în capacitatea lor de a fi vizuale, auditive, gustative,
olfactive etc. are mare importanţă în identificarea corectă a obiectelor şi persoanelor, dar mai
ales în ghidarea comportamentului.
3. Durata senzaţiilor - această proprietate se referă la întinderea în timp a senzaţiei. De
obicei, senzaţia persistă atâta vreme cât acţionează şi stimulul. În timpul unei senzaţii au loc
fenomene de amplificare sau de diminuare, de declin, al senzaţiilor, finalizate fie prin adaptarea
senzorială, fie prin dispariţia senzaţiei
4. Tonul afectiv al senzaţiilor - este proprietatea generală a senzaţiilor de a produce stări
afective plăcute sau neplăcute, de apropiere sau de respingere a realităţii pe care o reflectăm.
Tonalitatea afectivă a senzaţiilor depinde de gradul de satisfacere sau nesatisfacere a
trebuinţelor.
5. Valoarea informaţională – proprietatea senzaţiilor de a ne informa, de a reflecta
însuşiri ale obiectelor.
CLASIFICAREA SENZAȚIILOR
În funcție de modul de excitare a organelor de simț:
– tangoreceptive – senzaţii ce presupun un contact direct al obiectului cu organele de
simţ (tactile, organice, gustative, chinestezice)
– teleceptive – senzaţii ce presupun acţiunea obiectului de la distanţă (vizuale, auditive,
olfactive).
În funcţie de situarea receptorilor pe suprafaţa corpului:
– exteroreceptive – senzaţii ce furnizează informaţii cu privire la obiectele din exterior.
– interoreceptive – senzaţii ce transmit informaţie despre modificările stării interne a
corpului (senz. de frig, foame, sete, căldură) – proprioreceptive – senzaţii referitoare la poziţia
şi mişcarea corpului nostru (senz. de mişcare, de echilibru)
În funcție de analizatori:
- Olfactivi;
- Auditivi;
 - Gustativi;
- Vizuali;
- Tactili
Cele mai multe informaţii despre lumea din jur omul obţine cu ajutorul senzaţiilor
vizuale – 80%.
Receptorul luminii este ochiul – organ cu o structură foarte complexă. Undele de lumină
reflectate se refractă, trecând prin cristalinul ochiului şi se focalizează pe retină sub formă de
imagini, retina fiind foarte sensibilă la lumină. Aceasta este compusă din două tipuri de celule
fotosensibile: 6 mil. – celule conuri; 115 mil. – celule bastonaşe. Conurile asigură vederea
culorilor, sunt situate în centrul retinei şi constituie aparatul vederii diurne (alb, negru).
Bastonaşele sunt situate 14 în jurul conurilor mai aproape de marginea retinei, reflectă lumina,
sunt aparate ale vederii crepusculare (lumina slabă). Deci, cu ajutorul senzaţiilor vizuale omul
cunoaşte: - tonul culorii (ce fel de culoare este); - luminozitatea (intensitatea culorii); - puritatea
culorii (cantitatea de culoare albă pe care o conţine).
LEGITĂȚILE SENZAȚIILOR
Sensibilitatea reprezintă premisa biofiziologică a capacităţii de a avea senzaţii. M. Golu
consideră că sensibilitatea se subordonează acţiunii a trei categorii de legi: legi psihofizice, legi
psihofiziologice şi legi socioculturaleț
LEGILE PSIHOFIZICE. Existenţa unui stimul în mediul înconjurător şi chiar acţiunea
acestuia asupra organismului nu sunt suficiente pentru producerea unei senzaţii. Pentru ca
senzaţia să apară este necesar ca stimulul să dispună de o anumită intensitate.
LEGILE PSIHOFIZIOLOGICE exprimă dependenţa nivelului şi dinamicii sensibilităţii de
fenomenele care au loc în organizarea internă a subiectului, înainte şi în timpul recepţionării
stimulului modal specific. Esenţiale sunt: legea adaptării, legea contrastului, legea sensibilizării
şi depresiei, legea sinesteziei şi legea oboselii.
LEGILE SOCIOCULTURALE exprimă dependenţa organizării şi funcţionării mecanismelor
senzoriale ale omului de particularităţile stimulilor, sarcinilor, formelor de activitate şi
etaloanelor pe care le generează mediul sociocultural. Dacă legile psihofizice şi cele
psihofiziologice sunt generale, acţionând pe scara întregului regn animal, legile socioculturale
sunt proprii numai sensibilităţii omului. M. Golu identifică patru legi de sorginte socioculturală,
care se includ în evoluţia şi structurarea sensibilităţii, şi anume: legea conștientizării, legea
exercițiului selectiv, legea estetizării și semantizării, legea verbalizării.
 SENZAȚIILE GUSTATIVE. CLASIFICAREA ȘI REPARTIZAREA LOR PE LIMBĂ
Senzatiile gustative apar datorita exercitarii mugurilor gustativi (in care sunt grupate 2
pana la 12 celule gustative). Aceștia sunt plasati in papilele gustative, care sunt de mai multe
feluri : circumvolate, fungiforme, foliate și sunt distribuite pe suprafata limbii in special, dar și
pe laringe, pe faringe, pe stalpii amigdalieni anteriori (Popescu-Neveanu, P., Golu, M., p. 216).
Senzatiile gustative pot fi considerate numaie acelea care apar in urma excitarii celulelor
receptoare gustative ce alcatuiesc in totalitatea lor organul gustativ. In cavitatea bucala insa
alaturi de muguri gustativi exista o mare cantitate de alte informatii senzitive cum ar fi
receptorii tactili, de durere si de temperatura.
Intre senzatiile gustative si cele olfactive se creaza un complex inseparabil,
diminuarea influentei olfactive asupra celor gustative se poate obtine numai prin blocarea
etansa a orificiilor nazale si prin retinerea miscarilor respiratorii in timpul deglutitiei.
Perioada latenta a senzatiilor gustative definita ca fiind intervalul de timp dintre
momentul aplicari excitantului gustativ si aparitia senzatiei corespunzatoare difera in functie de
tipul senzatiei gustative fiind maxima la gustul amar si minima la gustul sarat.

CLASIFICAREA SENZATIILOR GUSTATIVE

Pentru prima data senzatiile gustative au fost clasificate astfel:

 acru(otet)

 usturator(alcool etilic)

 dulce(miere)

 amar(rasina, fiere)

 sarat(sare)

 iute(ridiche sabatica)

 acrisor(fructe necoapte)
Exista si intersenzatii rezultate din combinarea senzatiilor simple amintite anterior.
Ex:dulce-acrisor
Astazi numai patru senzatii gustative se considera fundamentale(dulce, sarat, acru s
amar) celelalte fiind combinatii ale acestora, la care se adauga si unele senzatii negustative.
S-a constatat insa ca aceste senzatii se deosebesc dupa mirosul lor specific.
 Excitantii gustativi nu se pot utiliza unul dupa altul la intervale mai mici asa cum se
intampla in cazul semnalelor luminoase sau auditive deoarece senzatiile gustative se prelungesc
pe o durata de timp oarecare dupa ce solutia care actioneaza asupra papilelor linguale a fost
indepartata prin spalarea gurii ca urmare a dezvoltarii reflexelor.
exxxexciexcitabtilor gustativi intervine si fenomenul de adaptare.
Nu se cunoaște mecanismul fiziologic ce are loc in mugurii gustativi și duce la aparitia
unor senzatii. Desigur, are loc un fenomen chimic.

Bibliografie:
1. Golu M. Bazele psihologiei generale. Bucureşti: Editura Universitară, 2002.
2. Cosmovici Andrei, Psihologie genrală, Iași: Editura Polirom , 1996.
3. www.scribd.ro
4. www.wikipedia.ro