Clericalism şi sacerdoţiul universal,( sau clerici si mireni) Dilema

Veche, nr 81, 5-11 aug 2005

nu funcţii, ci vocaţii cît şi în Apus - a fost una a revanşei. Sub
.

influenţa unor modele protestante de

acţiune creştină, numeroşi laici catolici sau
I dentificarea exclusivă a Bisericii cu ortodocşi din lumea liberă s-au adunat
structurile sale clericale este o confuzie spontan în diverse "asociaţii" sau
frecventă, născută din mefienţa nocivă a unei "cluburi" religioase. Uneori, ele s-au aflat
mentalităţi secularizate. În definiţia sa sub comanda unor ideologii de grup care
teologică, ecclesia nu este atît o instituţie, cît au ignorat criteriile dogmatice ale unităţii
un eveniment euharistic cu deschidere ecleziale. Organizaţii precum "mişcarea
eshatologică. De aceea, apartenenţa la Biserică Taizé" (Franţa) sau "mişcarea Zoe"
n-ar trebui gîndită în termeni instrumentali, (Grecia) - iar la noi "Oastea Domnului" şi
definindu-şi funcţiile de conducere prin puterea vlăstarele sale junimiste - au încercat să
discreţionară pe care-o exercită asupra mulţimii. combată dominaţia ubicuă a clericalizării
Clerul nu reprezintă o "castă" birocratică sau printr-un voluntarism sentimental. Pledînd cu
o structură autocratică într-un corp de reflexe impecabilă credulitate în favoarea unui
bine rutinizate. Sacerdoţiul, mai degrabă, "apostolat" sui generis, laicii au înţeles să
reprezintă totalitatea vocaţiilor creştine recurgă - poate şi dintr-o anumită suficienţă
individuale, confirmate comunitar şi angajate în spirituală - numai la argumente de autoritate.
orizontul unei duble responsabilităţi, civice şi Numele lui Dumnezeu a fost confiscat de-o
ecleziale. Contemplată evanghelic, preoţia este poetică minoră care ignoră tropul ironic al
pastorală, mistagogică şi terapeutică, fiind tradiţiei ascetice. În final, "îndreptăţirea de
străină de "profesia" unui intendent obligat să sine" sau indecenta autojustificare au sfîrşit
presteze "contra cost" servicii religioase. Pe prin a întări rechizitoriul nemilos adresat
scurt, marca preoţiei trebuie interpretată iconic, "celor din afară."
iar nu administrativ.
Marcate estetic prin indiscreţie şi afectate
Clericalizarea reprezintă o patologie a vieţii teologic de sectarism, aceste întreprinderi
ecleziale. Ea se caracterizează printr-o religioase au ajuns un substitut pasabil al
adîncire alarmantă a distanţei dintre feţele vieţii comunitare. El oferă laicilor creştini nu
bisericeşti şi credincioşii creştini botezaţi în atît cheile - sub formă de cruce - pentru poarta
numele Sfintei Treimi. Mai precis, acumularea Împărăţiei cerurilor, cît mai ales un criteriu
de funcţii ecleziastice - într-o lume care pune tot exterior de identificare prin insignă sau
mai mult accentul pe competenţa pragmatică şi banderolă (i.e., batic, fustă sau barbă).
specializată - este un simptom tipic al Înfăţişarea vestimentară, un anumit vocabular
clericalizării. Cînd un episcop sau un preot esoteric sau chiar tonul "preacucernic" al
ajunge responsabil pentru tot ceea ce se vocii se pot astfel constitui în veritabile "teste
întîmplă în biserica pe care o păstoreşte - fiind grilă" pentru confirmarea unei apartenenţe
nu doar actor principal al vieţii cultice, ci şi mai curînd para-ecleziale. Esenţialmente
responsabil unic pentru cateheza laicilor, cenzor moraliste, aceste organizaţii cultivă şi astăzi
discreţionar al iniţiativelor editoriale, manager purificarea sinelui prin excluderea celuilalt, în
neinstruit al programelor sociale sau "patron" stilul manuscriselor de la - nu întîmplător! -
fără inspiraţie al artei ecleziale - harismele Marea Moartă. Încercînd să compenseze vidul
poporului lui Dumnezeu sînt inevitabil vieţii de parohie, laicismul (aşa cum se va
marginalizate. Credincioşii care sînt "doar" vedea, folosesc acest termen în alt sens decît
botezaţi şi participă la tainele Bisericii ajung cel consacrat de secularismul francez) sectar
să sufere din cauza unui complex de n-a obţinut decît fărîmiţarea universului
inferioritate faţă de cei hirotoniţi, recunoscînd dinamic şi apofatic al Bisericii. Criterii
aproape exclusiv criteriul ortodoxiei în formale de încorporare în aceste tagme - cele
simbolul odăjdiilor. Parcursul individualist "pe de tipul: "ostaşii Domnului", "asociaţia
calea mîntuirii" slăbeşte dramatic investiţia într- femeilor ortodoxe", "mişcarea studenţilor"
un proiect comunitar (e.g., zidirea duhovnicească etc. - au luat locul participării sacramentale în
a unei parohii) sau apărarea senină a binelui Trupul mistic al lui Hristos. Treptat, grijile
comun (e.g., practica unui ecumenism de gradul ipostasului biologic ori social au dezhidratat
zero, atent la surprizele concretului în dialogul rădăcinile ipostasului eclezial. Lansat în plină
sincer cu alteritatea). ofensivă pietistă, laicii militanţi au reuşit doar
să adîncească hiatul dintre clerici şi mireni.
Versiunile "tari" ale clericalismului impun o Catehumenii ori scepticii curioşi "din afară"
dublă cezură: pe de o parte, dialogul deficitar au fost îndepărtaţi şi mai mult de pragul
între episcopi şi preoţii de mir, iar pe de altă convertirii. Fără să vrea, zelotismul laicist a
parte, raportul unilateral între preoţi şi popor. În căzut în sinistra capcană a rivalităţii mimetice.
acest context marcat de confuzie şi ignoranţă, Ceea ce-i stimulează pe campionii laicismului
redescoperirea demnităţii spirituale şi teologice a sectar este aspiraţia totalitară şi plină de
laicatului creştin - dincolo de orice excese sau invidie a adversarilor. Aceştia, prin
extravaganţe - se impune cu maximă urgenţă. reprezentaţii de vîrf ai clericalismului, par să
fie prezenţi în toate straturile Bisericii
(eparhii, parohii sau mănăstiri). Desăvîrşind
Memoria tradiţiei++ simetria, liderii laicismului contestă doar la
nivel superficial suveranitatea clericalismului.
Scripturile nu îi definesc niciodată pe laici La pretenţia de superioritate exprimată
(laos tou Theou) în termeni de "clasă". deschis de monopolismul clerical, zelul
Clement Alexandrinul vedea într-un mirean anarhic al laicilor militanţi răspunde "cu
creştinul botezat care n-a primit hirotonirea, asupra de măsură". Inutil s-o mai spunem,
dar care putea să desfăşoare activitatea de visul secret al clericalismului şi al laicismului
învăţător sau propovăduitor al Evangheliei. rămîne voinţa de putere.
Pentru Biserica din vechime, distincţia între
"laici" şi "clerici" n-a fost niciodată atît de
pregnantă ca astăzi. Se avea atunci în vedere Sacerdoţiul cotidian
raportul dintre credincioşii botezaţi şi simplii
catehumeni sau, în sens mai larg, relaţia Din nefericire, atît clericalismul triumfalist,
dintre creştini şi păgîni. Liturghiile bizantine cît şi laicismul militant ştiu cum să semene în
confirmă şi ele această disjuncţie majoră, inimile credincioşilor frica pasivă şi confuzia
permiţînd catehumenilor să participe la "ospăţul intelectuală. Marcată de aceste două maladii,
Cuvîntului", dar nu şi la "banchetul euharistic". comunitatea creştinilor conştienţi încă de
În sfîrşit, din sînul laicilor imuni la tentaţiile mandatul apostolic al Bisericii se cuvine să
puterii se recrutau adesea martirii legendari ai restaureze demnitatea sacerdoţiului universal,
monahismului, pentru care poporul de rînd a reabilitînd în acelaşi timp conceptele patristice
nutrit întotdeauna respect şi admiraţie. Din sînul de ierarhie, ascultare, colegialitate şi
laicilor au apărut adesea tîlcuitori catolicitate. Recuperarea practică a
înduhovniciţi ai Scripturilor, cîntăreţi psaltici, sacerdoţiului universal pentru poporul lui
apologeţi şi cărturari, misionari temerari, Dumnezeu nu s-ar putea face decît în termenii
virtuozi ai icoanei, dascăli smeriţi, tahigrafi unei teologii care înţelege hristocentric
umili, maeştri sculptori, arhivari bibliofili, vocaţia preoţiei şi raportul de
"calfe şi zidari". Fără prezenţa acestora în consubstanţialitate destinală cu aproapele.
viaţa Bisericii, istoria creştinismului ar fi fost Preoţia sacramentală concreşte firesc pe harul
deopotrivă mai urîtă şi mai săracă.++ botezului, iar sacerdoţiul universal îl are drept
În Occidentul medieval, reformele papei arhetip pe Hristos, Cel care a venit "să
Grigorie al VII-lea au condus către întărirea slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare
raportului de forţă între laicii feudali şi clerici în pentru mulţi" (Matei 20, 28). Etosul
favoarea celor din urmă. Pentru a relua sacerdotal este deci unul liturgic, stabilit
descrierea mai exactă a lui Teodor Baconsky, printr-un raport de filialitate transcendentală
"principiul laicităţii a fost enunţat pentru ca un (Ioan 5, 30). Precum în Hristos, voinţa liberă a
armistiţiu neglorios şi rezonabil să depăşească sacerdotului este purificată prin taina Crucii,
coliziunea dintre autoritatea lumească şi oferindu-şi apoi votul ascultării faţă de Tatăl.
magisteriul Bisericii" (T. Baconsky, Iacob şi Preotul nu-L poate sluji însă pe Dumnezeu
îngerul, Bucureşti, Editura Anastasia, 1996, p. decît în măsura în care răspunde chemării de-a
155). Sub presiunea unei impermeabile veghea asupra soartei oamenilor purtători de
scolastici, inteligenţa laică s-a simţit uneori chip şi lipsiţi - prin rănile păcatului - de
sufocată, căutînd ieşirea prin postulatul paradiziaca asemănare. Preoţia nu este deci o
autonomiei culturale. La excesele clericalizării vocaţie în sens ideal, ci o chemare în sens
din perimetrul romano-catolic, umanismul şi local, imediat, vizibil. Sacerdotul - fie el
Reforma au încercat să formuleze cîteva episcop sau preot - nu este un comandor, ci un
răspunsuri, contestînd uneori, cu serioase urmări, slujitor al aproapelui.
principiul autorităţii dogmatice şi al disciplinei
ecleziastice. Din nefericire, contrareforma De la această axiomă trebuie să pornească
tridentină n-a oferit prea multe relaxări, limitînd articularea unei teologii a sacerdoţiului
drastic prezenţa laicilor în activităţile Bisericii şi cotidian şi universal. Atunci cînd paradigma
întărind astfel suspiciunile celor "din afară." Într- sacerdoţiului este Hristos, între preoţia
un tîrziu, Conciliul Vatican II (1958-1962) şi-a sacramentală a fratelui hirotonit şi preoţia
cîştigat meritul de-a fi pus în discuţie raportul universală a fratelui botezat n-ar trebui să
între clerici şi mireni cu un plus de inspiraţie şi apară nici un conflict de interese. Prin preoţia
flexibilitate. sacramentală, regele creaţiei devine gazdă a
Cuvîntului întrupat. Prin sacerdoţiul universal,
templul lui Dumnezeu este pretutindeni
Replierea laicistă aproape de casa omului. Scopul unic al celor
două tipuri de sacerdoţiu nu este decît
Perioada care a urmat acestei mutaţii - atît în edificarea concretă a unei parohii. Cînd
Răsărit, preotul şi mirenii se vor simţi părtaşi unei vii
comunităţi euharistice, atît tentaţia
"clericalismului", cît şi ispita "laicismului"
vor dispărea în lumina unei odihnitoare
transparenţe.

Mihail NEAMŢU