ISTITUTUL INTERNAȚIONAL DE MANAGEMENT „IMI-NOVA”

Catedra „management financiar”

REFERAT
La disciplina „Economie Mondială și Integrarea Econimică Europeană”

(lucru individual)

TEMA:” Parlamentul European – vocea poporului.”

Elaborat:

Numele, Prenumele Gogu Oleg

Grupa BA201

Verificat:

Gherasim Ruslan, asist.univers.

Chișinău, 2022
Introducere

În istoria politică a Europei au existat diferite organe, foruri care au avut ca

atribuţieadoptarea legilor, a deciziilor de drept public cele mai importante dintr-un stat. Aceste
foruri aufost denumite adunare legislativă, adunare naţională, adunare de stat, parlament sau au
purtat13 denumiri specifice unui singur stat sau unei zone geografice (de ex. “Duma” în Rusia,
“Sejm” înPolonia, “Riksdag” în ţările scandinave etc).Prin denumirea de  parlament   , astăzi
înţelegem în primul rând acel organ de statcare funcţionează pe bază reprezentativă, este
autoritatea publică
legislativă.Potrivit acestei definiţii parlamentul este un organ de autoritate publică, adică una dint
re purtătoarele suveranităţii statale. Deciziile luate de acesta, fundamentate pe puterea de stat,
suntobligatorii şi trebuie tratate ca cea mai înaltă formă a manifestării de voinţă statală, având un
rangsuperior tuturor deciziilor ce pot fi adoptate de celelalte organe de stat. Parlamentele
moderne aunatură reprezentativă având în compunerea lor membrii aleşi, care reprezintă la
rândul lor oanumită comunitate, comunitate de interese sau întreaga populaţie, care acţionează
teoretic învederea influenţării deciziilor luate în parlament în interesul alegătorilor. Desi
adoptarea legilor apare ca principală atribuţie parlamentară, parlamentele moderne exercită şi o
atribuţiedecontrolasupra puterii executive, respectiv au atribuţii în domeniul adoptării şi modifică
rii legilor fundamentale, în cazul situaţiilor de urgenţă, la ratificarea tratatelor internaţionale sau î
n procedura adoptării bugetului naţional.Primele „semne” ale parlamentarismului le găsim încă
din antichitateademocraţiilor greceşti şi mai apoi la Roma, unde Senatul  avea un rol important
în conducereaimperiului.În Atena exista o democraţie directă, la adoptarea deciziilor de interes
public putând lua parte nemijlocit, toţi cetăţenii. Cetatea era condusă de un Sfat şi de
AdunareaPoporului(Ekklesia)Sfatul era alcătuit din 500 de membri (câte 50 de fiecare trib
teritorial), desemnaţi prin tragere la sorţi, pe o perioadă de un an şi maxim 2 mandate. Pentru a
deveni membru alSfatului, o persoană trebuia să îndeplinească anumite condiţii: cetăţenia
ateniană, vârsta minimăde 30 de ani şi să promoveze un examen de moralitate.Adunarea
Poporului era alcătuită de chiar societatea în totalitatea ei, mai puţinsclavii, femeile şi
străinii. Adunarea putea decide prin majoritate simplă, asupra oricărei problemede interes public.
Judecăţile se ţineau în faţa unor jurii alcătuite din 501 membri, care hotărau tot prin vot majoritar
simplu. A rezistat în istorie cca 200 de ani. Ea a fost posibilă datorită faptului cănumărul
cetăţenilor era mic (la Adunare participau în mod obişnuit mai puţin de jumătate).
I. Organizarea şi funcţionarea Parlamentului European.

1. Organizarea Parlamentului European.

Organizarea şi funcţionarea Parlamentului sunt reglementate de Tratatul CE, de Regulamentul

interior adoptat de Parlament în temeiul art. 199 TCE şi de alte acte interne.
Parlamentul European este alcătuit din organele de conducere, grupurile politice şi comisiile
parlamentare.

a)   Organele de conducere.

Din rândul membrilor săi, Parlamentul îşi alege preşedintele, cei 14 vicepreşedinţi şi cinci
chestori, pentru o perioadă de doi ani şi jumătate. Aceştia formează Biroul, organ cu funcţii
administrative. Regulamentul interior precizează că la alegerea în structurile de conducere se ţine
seama de necesitatea unei reprezentări echitabile atât a statelor membre, cât şi a tendinţelor
politice. Preşedintele dirijează ansamblul activităţilor Adunării şi a organelor sale. El prezidează
lucrările Parlamentului, asigurând buna lor desfăşurare; deschide, suspendă şi ridică şedinţele,
asigură respectarea regulamentului, dă cuvântul, declară discuţiile închise, supune chestiunile la
vot şi anunţă rezultatele votului. Preşedintele reprezintă instituţia, inclusiv pe plan extern (în
această materie, are un rol sporit faţă de preşedinţii parlamentelor naţionale).
La egalitate de voturi în Birou, votul preşedintelui este cel care înclină balanţa. Preşedintele în
funcţie este Hans-Gert Poettering. Conferinţa preşedinţilor e formată din Birou şi preşedinţii
grupurilor politice. Se ocupă de chestiunile de organizare internă a Parlamentului, de relaţiile cu
celelalte instituţii şi organe comunitare, cu parlamentele naţionale, cu statele terţe, precum şi cu
organizaţiile internaţionale, stabileşte ordinea de zi în perioadele de sesiune parlamentară.
Conferinţa preşedinţilor mai decide componenţa şi atribuţiile comisiilor şi ale comisiilor de
anchetă. Chestorii dirijează folosirea fondurilor, se îngrijesc de administrarea internă şi materială
a Parlamentului şi dispun numai de un vot consultativ în cadrul Biroului.

b)   Grupurile politice.

Parlamentarii se organizează după afinităţi politice, iar nu pe bază de naţionalitate. Potrivit

art. 191 TCE, partidele politice sunt importanţi vectori de integrare, contribuind la formarea unei
conştiinţe europene şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor Uniunii. Pot forma un grup
politic 29 de deputaţi proveniţi dintr-un singur stat, 23 din 2 state, 18 din 3 state şi 14 din 4 sau
mai multe state. Grupurile politice nu sunt la fel de solidare ca grupurile din parlamentele
naţionale. Astfel, la chestiunile mai delicate pentru statele din care provin (agrare, bugetare etc.),
ei tind să voteze după criterii naţionale. 
      c)  Comisiile parlamentare.

Parlamentul îşi poate crea comisii permanente, temporare sau de anchetă. De fapt, activitatea
cea mai importantă a Adunării europene se desfăşoară în cadrul comisiilor permanente, care
examinează textele în curs de adoptare, înainte de a fi discutate în şedinţa plenară. Pot fi
înfiinţate şi comisiile temporare, iar mandatul, compoziţia şi atribuţiile sunt stabilite prin decizia
de înfiinţare. Ele funcţionează timp de maxim 12 luni, dar mandatul lor poate fi prelungit.
Se pot înfiinţa şi comisii temporare de anchetă, pentru a examina învinuirile privind încălcarea
sau administrarea defectuoasă a dreptului comunitar. Pot fi anchetate instituţiile şi organele
Comunităţii, administraţiile statelor membre, precum şi persoanele mandatate de dreptul
comunitar pentru a-l aplica. Comisiile de anchetă nu pot însă acţiona dacă pentru faptele invocate
s-a deschis o procedură judiciară.

2. Funcţionarea Parlamentului European.

a)  Perioadele de activitate.

Se evidenţiază mai multe perioade specifice activităţii parlamentare: legislatura, sesiunea şi

reuniunile. Legislatura coincide cu durata mandatului deputaţilor, fiind de 5 ani.
Art. 196 alin. 1 TCE prevede că Parlamentul ţine o sesiune anuală. El se reuneşte de plin drept în
a doua zi de marţi a lunii martie. Potrivit alin. 2, Parlamentul se poate întruni şi în sesiune
extraordinară la cererea majorităţii membrilor săi, a Consiliului sau a Comisiei. Deşi sesiunea
este anuală, Adunarea poate decide în mod suveran întreruperea sesiunii. În practică, sesiunile se
succedă fără întrerupere, ceea ce nu înseamnă că şi şedinţele plenare se desfăşoară în
permanenţă. Sesiunea de un an este împărţită în 12 sesiuni plenare sau reuniuni, compuse din
şedinţe zilnice. O reuniune ordinară se desfăşoară la Strasbourg timp de doar o săptămână
(aşadar cinci zile) în fiecare lună. În restul timpului, deputaţii lucrează în comisii la Bruxelles.
Sesiunile plenare suplimentare de la Bruxelles ţin de regulă două zile. Lucrările se desfăşoara în
cele 23 de limbi oficiale, traduse simultan, totodată traducându-se şi documentele oficiale .

b)  Dezbaterile si votul

Dezbaterile sunt publice, prezenţa membrilor Consiliului Uniunii Europene este obligatorie
lasesiunile  plenare,  de asemenea la ele putânt participa şi membrii Comisiei Europene. Cu o
majoritate de 2/3 din voturile exprimate, Parlamentul poate decide să ţină şedinţe secrete. Votul
este personal, cel prin procură fiind interzis. Parlamentul îşi desfăşoară lucrările în prezenţa unui
cvorum de o 1/3 din membrii săi, dar existenţa cvorumului nu e verificată sistematic (verificarea
se face doar dacă cel puţin 32 de deputaţi o cer). De regulă, Parlamentul hotărăşte cu majoritatea
voturilor exprimate. Decide şi cu majoritatea absolută a membrilor săi, când condiţia este
prevăzută de texte speciale (la acordurile de aderare, în anumite faze ale procedurii de cooperare
şi de codecizie etc.). Aceste decizii iau forma derezoluţii. 

Concluzie

În concluzie, Parlamentul Uniunii Europene este o instituție foarte complexă care are
anumite caracteristici de baza foarte importante. Având propria sa istorie, cultură şi putere,
Parlamentul European se evidenţiază printr-o serie de caracteristici aparte:
-reperezintă „experimentul” care a avut cea mai mare influenţă în lume în ceea ce priveşte
democraţia transnaţională;
-face parte dintr-un sistem instituţional unic şi fără precedent din punct de vedere istoric,
Uniunea Europeană cu melanjul său de puteri supranaţionale şi cooperare interguvernamentală;
-existenţa sa este controversată, politicieni din unele state membre fiind chiar împotriva creării şi
dezvoltării sale ulterioare;
-a cunoscut o dezvoltare rapidă, ales pentru prima dată în 1979 şi-a consolidat rolul şi puterea în
mod considerabil;
-este obligat să-şi desfăşoare activitatea în trei sedii în loc de unul (Secretariatul se găseşte la
Luxemburg, comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles, iar sesiunile parlamentare au loc la
Strasbourg cu sesiuni suplimentare la Bruxelles);
-are un caracter multilingvist, putând fi comparat doar cu Parlamentele din India sau Africa de
Sud;
-în urma votului său majoritar direct nu ia naştere niciun guvern, rezultatul acestor alegeri
nepresupunând păstrarea sau schimbarea puterii executive (la fel ca la Congresul SUA, dar spre
deosebire de parlamentele naţionale ale tuturor statelor UE);
-se află într-o continuă extindere, de la 410 membrii din 9 ţări iniţial, la 785 din 27 de ţări în
prezent.
 Bibliografia

I. Acte legislative şi normative

1.„ACORDUL SCHENGEN http://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%C5%A3iul_Schengen

2.„ACTUL UNIC EUROPEAN”, www.ier.ro/Tratate/11986U_AUE.pdf
3.CONSILIUL EUROPEAN, „TRATATUL DE LA LISABONA”, Best Publishing România,
Bucureşti , 2008
4.CONSILIUL EUROPEAN, „TRATATUL DE LA NISA”, www.Infoeuropa.ro nr.1
5.“INSTITUŢIILE COMUNITARE”, www.prefcs.ro/institutii-ue.php
6.“PARLAMENTUL EUROPEAN”, http://ro.wikipedia.org/wiki/Parlamentul_European
7.„TRATATUL DE LA AMSTERDAM”, http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Amsterdam
8.„TRATATUL DE LA BRUXELLES”,
Manuale, monografii şi lucrări didactice
12.AUGUSTIN FUEREA, Manualul Uniunii Europene, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2006
13.Delanu Sergiu, Drept comunitar al afacerilor, Ed. Servo-Sat, Arad, 2002
14.Diaconu Nicoleta, Sistemul institutional al Uniunii Europene, Ed. Lumina Lex, București
2001
15.G.FABIAN, N.MIHU, E.VERESS, Parlamentul European, Editura Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2007.
16.Manolache Octavian, Drept Comunitar, Ed All, București, 1996
17.Munteanu Roxana, Drept European, București, 1996
18. R.CORBETT, F.JACOBS, M.SHACKLETON, Parlamentul European, Editura „Monitorul
Oficial”, Bucureşti, 2007.
19.Savu Victoria Dana, Integrarea Europeană, București, 1996

II. Site-ografia

20. https://ru.scribd.com/doc/59428863/Parlamentul-European-REFERAT.
21. http://www.dreptonline.ro/resurse/parlamentul_european.php
22. http://www.europarl.europa.eu/news/public/default_ro.htm
23. http://www.europarl.ro/
24. http://www.moldpres.md/news/2014/11/13/14000995