Curs 4

Producerea energiei curate cu surse proprii

La baza activităţii complexe de management al energiei se află principiile de bază ale

conservării energiei:
a. Economisirea energiei - măsuri sau rezultate ale acţiunilor întreprinse de producătorii şi
utilizatorii de energie pentru a evita risipa (de exemplu: limitarea mersului în gol al
utilajelor, evitarea supraîncălzirii spaţiilor de locuit etc.);
b. Utilizarea raţională a energiei - utilizarea energiei de către consumatori în modul cel mai
potrivit pentru realizarea obiectivelor, cu luarea în considerare a restricţiilor sociale,
politice, financiare, ecologice etc. (de exemplu: încălzirea prin sisteme de producere
combinată de energie electrică şi căldură);
c. Substituirea unor forme de energie şi procese prin altele mai bine adaptate, măsuri ce se
referă la schimbări făcute deliberat cu parte a unei politici energetice, în afara motivelor
economice, tehnologice sau ecologice (de exemplu: substituirea gazului natural cu praful
de carbon la furnalele metalurgice sau la cuptoarele de ciment).
Legea nr. 199/2000, republicatǎ în 2006, privind utilizarea eficientǎ a energiei a permis
crearea cadrului legal necesar pentru elaborarea şi aplicarea unei politici naţionale de utilizare
eficientă a energiei, în conformitate cu prevederile Tratatului Cartei energiei, ale Protocolului
Cartei energiei privind eficienţa energetică, cu luarea în considerare a aspectelor legate de mediu
şi a principiilor care stau la baza dezvoltării durabile. Prin aceastǎ lege sunt instituite obligaţii şi
sunt stabilite stimulente pentru producătorii şi consumatorii de energie, în vederea utilizării
eficiente a acesteia.
La propunerea ARCE, a ministerelor de resort şi a Asociaţiei de Standardizare din
România se aprobă, prin hotărâri ale Guvernului, reglementări tehnice şi standarde naţionale de
eficienţă energetică pentru aparate, echipamente, utilaje şi tehnologii cu consum mare de energie,
pentru clădiri, precum şi pentru alte domenii de activitate. Potrivit acestor reglementari,
administratorii clădirilor aflate în proprietate publică au obligaţia să ia măsuri pentru:
– utilizarea eficientă a sistemului de încălzire şi climatizare;
– utilizarea materialelor de construcţie eficiente energetic;
– utilizarea raţională a iluminatului interior;
– utilizarea aparatelor de măsură şi reglare a consumului de energie;
– realizarea unui bilanţ energetic pentru clădirile cu suprafaţă desfăşurată mai mare de
1500 m2, o dată la 5 ani, bilanţ întocmit de o persoană fizică sau juridică autorizată în
acest sens.
Utilizarea unui microsistem de energie regenerabilă poate reduce costurile energetice,
asigurând independenţa energetică şi reducând totodată poluarea.
Generarea de energie „curată” la o scară redusă poate fi o soluţie practică pentru anumiţi
consumatori casnici şi mici întreprinzători. Cheltuielile suplimentare şi timpul necesare pentru

1
dezvoltarea, achiziţionarea, implementarea şi întreţinerea unui astfel de sistem este compensată
de independenţa energetică şi prin conştientizarea faptului că respectiva acţiune are efecte
favorabile asupra mediului.
Principalele moduri de utilizare a unui astfel de sistem sunt:
- regimul „stand alone” - caracteristic zonelor izolate, când utilizatorul nu este conectat la
reţelele de distribuţie a energiei
- regimul „mixt” – care permite utilizarea sistemului de generare pentru acoperirea parţială
a necesităţilor de consum, iar consumatorul este conectat la reţea. Un sistem individual
conectat la reţeaua energetică, permite injecţia de energie suplimentară în reţeaua
furnizorului de energie produsă convenţional.
Microsistemele folosite curent pot fi:
- microsisteme electrice de tip solar
- microsisteme energetice eoliene
- microhidrosisteme
- microsisteme hibride (solare şi eoliene).

1. Microsisteme electrice de tip solar

Aceste sisteme electrice solare (fotovoltaice) reprezintă o soluţie fiabilă şi nepoluantă
pentru locuinţe şi birouri. Utilizarea lor devine tot mai avantajoasă întrucât preţul de achiziţie al
componentelor active scade permanent. Din acest punct de vedere sunt recomandabile pentru
zone în care nu există linii de alimentare cu electricitate şi unde ar fi prea costisitor sau chiar
imposibil să se instaleze astfel de linii.
La instalarea unor sisteme electrice solare trebuie să se aibă în vedere criteriul latitudinii
geografice şi cel de relief întrucât zonele meridionale (sudice) sau formele de relief orientate spre
sud primesc cea mai mare cantitate de energie solară. O aplicaţie directă este utilizarea
tehnologiei de conversie fotovoltaică pentru iluminatul exterior.
După cum s-a arătat anterior, principiul de conversie al energiei radiaţiilor solare în
energie electrică are la bază efectul fotoelectric. Pentru a fi eficiente, modulele grupate în
câmpuri de tip matrice ( şiruri şi linii de panouri solare) trebuie să permită generarea unei puteri
unitare cuprinse între 10 –30W. Un număr de 10-20 asemenea panouri pot asigura necesarul de
energie pentru o locuinţă individuală medie.
Structura unui microsistem electric solar cuprinde următoarele componente principale:
- Celule solare
- Module şi panouri de celule solare
- Câmpuri ( formate din module sau panouri)
- Componenete şi echipamente suplimentare

A. Celule solare
Principalul parametru care descrie performanţele unei celule solare este randamentul
conversiei luminii solare în electricitate.

2
 Materialele utilizate
Siliciul ca material semiconductor de bază intră în componenţa celulelor solare sub
diferite forme cum ar fi: siliciu monocristalin, siliciu multicristalin, siliciu policristalin, siliciu
amorf. Coeficientul de absorbţie al unui material indică adâncimea de pătrundere a radiaţiei cu o
anumită lungime de undă ( energie) înainte de a fi absorbită complet de respectivul material.
Materialele utilizate în structura celulelor solare nu permit absorbţia radiaţiilor a căror
energie este inferioară intervalului energetic ( banda interzisă) cuprins între banda de conducţie şi
cea de valenţă.
Peliculele subţiri reprezintă o nouă soluţie tehnologică prin care se realizează celule
solare din diferite materiale necristaline. Acestea pot înlocui cu succes unele materiale de
construcţii cum ar fi:
- panouri pentru acoperişuri cu dublu rol ( generator de electricitate + hidroizolaţie);
- ţigle şi plăci pentru acoperirea şi izolarea construcţiilor;
- panouri şi plăci pentru faţade;
- materiale pentru luminatoare şi atriumuri.
Aceste materiale reprezintă o piaţă în creştere având o serie de caracteristici şi avantaje ca de
exemplu:
- Creşterea efectului estetic prin integrarea armonioasă în ansamblul elementelor unei
construcţii
- Rolul dublu ( generator de energie nepoluantă şi material izolant pentru clădiri)
- Durabilitate ( rezistenţă la factorii de mediu).
Dezavantajele constau ( în prezent) în randamentul mai scăzut şi preţul mai ridicat al acestor
elemente în comparaţie cu celulele solare realizabile din materiale semiconductoare clasice.

B. Module si panouri de celule solare

In comparaţie cu o celulă solară individuală, un modul sau un panou solar se compune din
următoarele elemente:
- o placă frontală transparentă, de regulă un geam de sticlă
- un strat din material de rigidizare ( acetat de etil, de vinil) care are rolul de a stabiliza
placa de sticlă, celulele solare şi placa posterioară)
- un strat din material de etanşare ( o foaie din polimer) împotriva pătrunderii apei şi
gazelor
- un cadru-suport din aluminiu
Parametrii energetici ai modelelor şi panourilor solare sunt:
- puterea maximă Wp definită în condiţii de laborator pentru nivele de ridicate de iluminare,
curenţi de aer favorabili şi temperatură scăzută a celulei solare (aceste conditii sunt atipice
pentru situaţii reale);
- temperatura de lucru normală a celulei ( Normal Operating Cell Temperature, NOCT) –
reprezintă temperatura de lucru a modulului ( panoului) solar corespunzătoare atingerii
unui prim echilibru termic fată de o anumită valoare a temperaturii mediului. Puterea
maximă debitată în acest caz are o valoarea apropiată de cea reală, mai redusă decât Wp.

3
 - Standardul AMPM – reprezintă performanţele realizate de un panou solar în condiţii
similare cu cele normale. De exemplu, în locul orelor de „maximă„ radiaţie se ia în calcul
o medie a radiaţiei solare pe întreaga durată a zilei- lumină ( sau o medie practică
globală), în funcţie de nivelele de iluminare, temperatură, masă de aer.
În locuinţele situate în locuri însorite se pot folosi panourile solare. Panoul din fotografie
asigură 375W la o dimensiune de 75x51 inch. Invertorul DC-AC este montat pe spatele panoului,
astfel încât panoul să poată fi conectat la instalaţia electrică a casei. Panourile se pot conecta în
paralel. Garanţia panoului este de 25 de ani. Pentru o eficienţă maximă se pot monta sisteme care
urmăresc soarele şi poziţionează panoul spre soare. Panourile se livrează cu sisteme de montare
pe acoperiş.

Fig. 1. Un panou solar

C. Câmpuri solare
Pentru microsistemele solare, cea mai uzuală structură de câmp utilizează module sau
panouri fotovoltaice plane. Acestea sunt fie fixe, fie orientabile după mişcarea aparentă a
soarelui. Cele mai simple câmpuri sunt formate dintr-un număr de panouri fixe. Avantajele
principale ale unui câmp de panouri fixe sunt:
- lipsa elementelor în mişcare
- nu sunt necesare echipamente suplimentare
- structurile au greutate redusă
Aceste caracteristici permit utilizare lor în numeroase amplasamente, inclusiv acoperişurile
locuinţelor. Deoarece panourile au o poziţie fixă faţă de suportul pe care sunt montate, orientarea
către soare este rareori optimă. Prin urmare, energie electrică produsă raportată la unitatea de
suprafaţă activă este mai redusă în comparaţie cu cea obţinută de la un câmp de panouri
orientabile. Acest dezavantaj îşi pierde din importanţă dacă se consideră costul mai ridicat al unui
câmp orientabil.
Performaţe energetice
Câmpurile de panouri solare pot furniza cantitatea de energie specificată în anumite condiţii de
funcţionare. Există o serie de factori care trebuie consideraţi la determinare performanţelor
energetice:
- caracterizarea performanţelor electrice ale celulei solare

4
 - determinarea factorilor de degradare referitori la proiectarea si asamblarea câmpurilor de
panouri
- transpunerea factorilor de mediu în nivelul temperaturilor de funcţionare ale celulelor
solare
- calcularea puterii disponibile a câmpurilor de panouri solare.
Cantitatea de electricitate furnizată poate fi definită de unul sau mai multe criterii de performanţă
cum sunt:
• Puterea debitată - puterea ( W) disponibilă asigurată - definită fie ca putere de vârf
(maximă), fie ca putere medie produsă într-o zi
• Energia debitată - energia ( Wh) produsă într-o perioadă de timp. Parametrii specifici
sunt: energia specifică raportată la unitatea de suprafaţă ( Wh/m2), energia specifică
raportată la unitatea de masă ( Wh/kg) şi energia specifică raportată la cost Wh/lei)
• Randamentul conversiei – definit ca raport între „energie debitată de panouri” şi „energia
absorbită de la soare” exprimat procentual. Acest parametru ser regăseşte şi sub
denumirea de randament de putere, fiind egal cu raportul dintre „puterea utilă debitată de
izolaţie” şi „puterea absorbită de la soare” exprimat tot procentual.
Prin unificarea criteriilor calitative şi de performanţă ale sistemelor fotovoltaice în vederea
satisfacerii cerinţelor consumatorilor, diferite organisme de specialitate ( IEEE, IEC, ASTM)
elaborează normative şi standarde pentru aceste sisteme.

D. Componente şi echipamente suplimentare

Aceste componente şi echipamente vin în completarea panourilor solare şi echipează în
mod diferenţiat microsistemele energetice solare (fotovoltaice) în funcţie de cele 3 variante
constructive principale: conectate la reţea, izolate (stand alone) şi hibride.
Componentele şi echipamentele suplimentare utilizate în mod curent sunt:
- suporturi şi feronerie pentru panouri;
- cablaje şi conectori electrici;
- echipamente electronice de putere ( de exemplu invertoare);
- baterii de acumulatoare ( opţional);
- grup generator pe benzină ( stand- by).
Oportunitatea instalării şi întreţinerii unui sistem solar depinde de condiţiile locale şi se
impune o analiză atentă a consumurilor şi consumatorilor domestici pentru ca o decizie
favorabilă să aibă în vedere atât de aspectele tehnice cât şi de cele economice.

2. Generarea curentului cu turbine hidroelectrice

Începând de la 1000 de dolari sunt disponibile mici turbine hidroelectrice care arată ca în
fotografia de mai jos şi pot alimenta o casă (sau pot completa energia folosită de o casă). Pentru
aceasta este nevoie de un flux constant de apă pentru a asigura generarea curentului la parametrii
de catalog ai generatorului. De exemplu generatorul din figura 2 poate asigura maximum 1500W.
Există pe internet mici programe care calculează puterea care se poate obţine funcţie de înălţimea
de la care cade apa şi debitul cursului de apă. Puterea obţinută este produsul între înălţimea
5
căderii apei (în metri), debit (litri pe minut) şi eficienţa producerii energiei. Astfel: 0,3m x
378litri/min x 0.09 = 90 watts
Se pot obţine uşor puteri mici necesare de exemplu încărcării unor baterii, dar pentru
alimentarea unei case este nevoie de un curs important şi constant de apă.

Fig. 2. Asigurarea alimentării cu energie electrică a unei locuinţe folosind turbina hidroelectrică

3. Generarea curentului prin turbine de vânt

Această metodă se poate folosi în locuri cu vânt puternic, deci mai puţin în locuinţe. Se
recomandă în reşedinţe situate la înălţimi mari sau pe lângă ocean sau mare. Turbina poate genera
400W la o viteză a vântului de 45km/h.

Fig. 3. Turbina eoliana de 20 MW

6
 Fig. 4. Schema generală a unei turbine eoline cu viteza constantă

Costurile unei turbine eoliene variază între 1000-3000$ per kW. Turbinele conţinând
baterii de stocare şi invertor costă între 13000 – 40000 $. De exemplu Asociaţia Americană
pentru Energie Eoliană (American Wind Energy Association) comercializează turbine de vânt de
10 kW cu 32000 $, în timp ce un panou solar care furnizează aceeaşi energie costă în jur de
80000 $.

4. Obiectivele gestionării şi economiei de energie electrică

1. Micşorarea consumului de energie pentru micşorarea costurilor;

2. Micşorarea vârfurilor de sarcină pentru evitarea riscurilor de supraîncălzire a traseelor;
3. Furnizarea de informaţii asupra consumului de energie (utilizabile de exemplu pentru plata
energiei consumate sau pentru detectarea unor defecte);
4. Mărirea siguranţei în funcţionare;
5. Cerinţele de economie de energie trebuie să asigure cel puţin menţinerea confortului.