Sunteți pe pagina 1din 8

Curs 9

Securitatea accesului persoanelor în locuinţe – partea II


1. Senzori de detecţie a intrării neautorizate şi incidentelor
Aceştia pot fi de diverse tipuri, cum ar fi :
- detectori de mişare (intruder detector) pentru interior sau exterior, cu microunde sau
ultrasunete, bazate pe efectul Doppler, care sesizeză mişcări ale corpului uman sau animal
într-o zonă protejată, dar nu sesizează persoane care sunt imobile;
- detectoare în infraroşu de tip pasiv sau P.I.R. (Passive InfraRed) pentru detecţia mişcării;
- detectori magnetici de sesizare a deschiderii uşilor sau ferestrelor, magnetul aflat pe
obiectul mobil declanşând senzorul, care poate alarma instantaneu sau cu o anumită
întârziere;
- detectoare de geam spart, de obicei unul singur pentru o cameră cu mai multe ferestre,
bazate pe detecţia schimbării de presiune a aerului şi/sau analiza sunetului;
- detectoare de fum optice sau cu ionizare, care detectează începuturile de incendii şi
avertizează personalul prin declanşarea unei sirene;
- detectoare de gaz, care detectează amestecurile de aer cu gaz metan, propan, butan,
acetilenă, gaz perolier lichefiat- GPL, hidrogen, aragaz, etc.;
- detectoare de gaz/CO (monoxid de carbon), recomandate pentru instalarea în garaje,
bucătării şi în camera unde se află centrala termică;
- detectoare de inundaţii sau depăşirea unui anumit nivel al apei (de exemplu în cazul
piscinelor).
Detectoarele de tip PIR sau piroelectrice se bazează pe detecţia energiei termice radiate de
corpul uman cu temperatura peste 34 0C, care are lungimea de undă cuprinsă între 9 –10 microni
(µm). Aceşti senzori sunt activi în domeniul 8-12 µm. Ei sesizează schimbări ale energiei
semnalului în infraroşu produse de corpurile umane sau animale aflate în mişcare, faşă de un
fundal care emite mai puţină sau mai multă energie în infraroşu.
Detectoarele inteligente folosesc un sistem automat de reglaj cu temperatura, variindu-şi
sensibilitatea în funcţie de temperatura mediului ambiant. Ele îşi pot verifica periodic
funcţionarea (self-check).

Fig. 1. Montarea detectorului de geam spart

1
De asemenea, ele pot detecta dacă s-a încercat sabotarea funcţionării lor prin acţiuni de acoperire
prin spray cu o substanţă transparentă sau opacă, sau cu bandă adezivă opacă sau transparentă,
sau prezenţa unui corp negru în faţa lor, la distanţe peste 30 cm.
Pentru focalizarea energiei semnalului în infraroşu pe senzorul piroelectric propriu zis se
folosesc sisteme cu lentile plate sau sferice, ca în figura 2. Cele sferice au avantajul unei distanţe
focale uniforme pentru toate zonele de detecţie.

Fig. 2. Focalizarea fascicolului IR

Detectorii de tip acustic folosesc tehnici de procesare digitală a semnalelor pentru a


identifica diferite tipuri de sunete, de exemplu cele produse de spargerea unui geam. In
exploatarea lor trebuiesc luaţi în consideraţie diverşi factori, cum ar fi distanţa senzor-obiect,
filtrarea zgomotelor de fond şi efectele produse de alte surse de zgomot posibile (aparate de aer
condiţionat, frigidere, ventilatoare, televizoare, etc.).
Detectoarele de geam spart pot folosi nu numai senzori acustici ci şi senzori de presiune,
care detectează diferenţa de presiune a aerului produsă de spargerea geamului. Ele încorporează
de obicei şi un relaj al sensibilităţii, pentru a se putea adapta la zgomote de diverse intensităţi,
produse de spargeri de geamuri de mărimi diverse. Ele nu trebuiesc instalate în apropierea uşilor,
deoarece deschiderea uşii ar putea declanşa alarma prin senzorul de presiune sau zgomotul
produs de scârţâitul uşii sau de chei, dacă uşa este prevăzută cu geam.
Detectoarele cu microunde sunt intâlnite şi la uşile înzestrate cu sisteme automate de
deschidere, la intrările în magazine, clădiri, etc., pentru detecţia prezenţei persoanelor care intră
sau ies din clădire şi comanda de deschidere a uşii. Ele emit un fascicul de microunde, care
ajunge înapoi prin reflexie pe o persoană sau grup de persoane. Folosirea lor în locuinţe implică
folosirea de filtre pentru a nu fi Declanşate de animalele de companie (câini, pisici), având în
vedere sensibilitatea lor ridicată. De asemenea, diverse aparate electrice sau electronice pot
interfera cu acestea, producând alarme false.
Detectoarele de mişcare pot fi realizate şi cu barieră optică, ce funcţionează cu două raze
de lumină invizibile ochiului uman, de obicei în domeniul sub infraroşu, folosind o lungime de
undă între 0.75 şi 1 microni. Lumina aceasta este emisă în impulsuri, iar întreruperea unei raze
sau a a ambelor raze pentru configuraţiile cu 2 raze (twin beam) de un corp în mişcare
declanşează alarma, dacă întreruperea este între anumite limite prestabilite.

2
Fig. 3. Barieră optică cu 2 raze

Configuraţiile cu 2 raze au avantajul unei mai mari flexibilităţi şi siguranţe în funcţionare,


chiar în condiţii meteo grele, datorită cantităţii mai mari de energie emisă. Astfel, pentru
declanşarea alarmei este necesară întreruperea ambelor raze, iar plasarea lor pe verticală la
înălţimi diferite permite evitarea alarmelor false produse de păsări, animale, hârtii sau alte deşeuri
luate de vânt, ca în figura 4.
De obicei timpul de întrerupere la care reacţionează alarma este reglabil între anumite
limite. Ele pot fi prevăzute şi cu circuite care detectează condiţiile adverse meteo, prevenind
declanşarea alarmei în aceste cazuri.

Fig. 4. Ilustrarea nedeclanşarii la obstacole mici

Detectoarele cu barieră optică pot fi construite pentru protejarea încăperilor, lucrând la


distanţe de până în 20 metri sau a spaţiilor deschise sau închise, de dimensiuni mari, ca în figura
5, raza de acţiune fiind până la 400 metri.
Se pot monta mai multe emiţătoare, realizându-se un păienjeniş de raze, în aşa fel încât o
zonă să fie complet acoperită, făcând imposibilă pătrunderea oricărei persoane şi asigurând un
grad maxim de protecţie a zonei, figurile 5 şi 6.

3
Fig. 5. Barieră optică cu IR pentru un spaţiu exterior

Fig. 6. Barieră plană cu infraroşu (IR)

Sistemele de supraveghere pot detecta persoane în zona monitorizată şi răspunde cu un


mesaj de anunţare că se află în zonă supravegheată. La traversarea a mai mult de 2 zone într-un
timp prestabilit (de exemplu 30 de secunde) sistemul transmite un mesaj de avertizare, care poate
fi repetat după un anumit timp, dacă persoana rămâne în zonă.
Detecţia accesului se poate realiza şi cu detectoare de prezenţă, bazate pe senzori de
presiune, montate în podea, figura 7, pe scări sau sub mochetă.

4
Fig. 7. Senzor montat în podea

Avantajul senzorilor de presiune este acela că nu sunt sensibili la ploaie, temperatură,


lumina solară sau vânt şi nu sunt declanşaţi de animale cu greutate mică, de obicei sub 25 kg. În
timpul nopţii, mesajele de întâmpinare din timpul zilei declanşate de senzorul de prezenţă, pot fi
înlocuite de mesaje de avertizare.

2. Senzori magnetici şi cu efect Hall


Senzorii magnetici GMR (Giant Magneto Resistive) sunt realizaţi pe bază de materiale
magneto-rezistive, a căror rezistenţă este modificată de prezenţa unui câmp magnetic exterior.
Tehnolgia GMR este relativ nouă, fiind introdusă în 1998. Structura senzorilor GMR este de tip
sandwich, figura 8, compusă din straturi alternative de materiale magnetice conductoare şi
materiale nemagnetice.

Fig. 8. Senzor GMR cu şi fără câmp magnetic exterior aplicat

5
La aplicarea unui câmp magnetic exterior, de exemplu un magnet montat pe rama uşii sau
ferestrei, cuplajul antiferomagnetic din straturile B este suprimat, momentele magnetice se
aliniază şi se obţine o scădere a rezistenţei electrice cu 10- 15 %. Variaţia de rezistenţei este
transformată în variaţie de tensiune cu ajutorul altor 3 rezistori de tip GMR conectaţi într-o punte
Wheatstone, aceasta fiind sesizată de un comparator.
Dacă nu se aplică un câmp magnetic exterior, momentele magnetice din straturile B sunt
aliniate în sensuri opuse prin cuplajul anti-feromagnetic, iar rezistenţa stratului conductor A este
de valoare ridicată.
Efectul Hall apare într-un obiect conductor sau semiconductor parcurs de curent şi care se
află într-un câmp magnetic. Forţa Lorentz conduce la deflexia purtătorilor de sarcină pe o direcţie
perpendiculară pe cea a curentului şi a câmpului magnetic de inducţie B aplicat, între feţele opuse
ale obiectului apărând o tensiune electrică proporţională cu B, figura 9. Efectul Hall este mai
puternic la semiconductoare decât la metale.

Fig. 9. Ilustrarea efectului Hall

Avantajele senzorilor de tip GMR sunt prezentate comparativ cu senzorii cu efect Hall sau
de tip AMR (Anisotropic Magneto Resistive) sunt date in tabelul 1.

6
Fig. 10. Senzor magnetic

3. Alte consideraţii
Existenţa unui sistem de alarmă într-o locuinţă reduce probabilitatea efracţiei cu 70%
Infractorilor nu le trebuie mai mult de 60 de secunde pentru a intra în locuinţă! Mai mult de 80%
dintre spargeri sunt făcute de către cunoştinţe, care au acces în casă. Ferestrele sunt cele mai
folosite căi de acces de către infractori. 35% din efracţiile de casă sunt considerate de către
Poliţie, ca "intrare fără forţă".
Un sistem de securitate al accesului cu alarmare trebuie să fie foarte fiabil. El nu are voie
să greşească, să se defecteze, să dea alarme false. Sistemele profesionale de securitate a
locuinţelor sunt construite după standarde de fiabilitate foarte severe. Eficienţa sistemelor de
alarmă este recunoscută şi de societăţile de asigurare. În occident (şi în curând şi la noi) una din
condiţiile esenţiale a asigurării este existenţa unui sistem de alarmă avizat.
Sistemele electronice de securitate descurajează tentativa de pătrundere neautorizată în
locuinţă, sesizează condiţiile de declanşare a incendiului şi scurgerii de gaze, limitează, într-un
cuvânt, riscul producerii pagubelor, protejează viaţa persoanelor şi, nu în ultimul rând,
diminuează valoarea primei de asigurare.
Sistemul de protecţie la efracţie este proiectat pentru a proteja căile prin care un infractor
poate pătrunde într-o clădire şi sustrage obiectele de valoare. Modul în care va fi detectată
prezenţă infractorului se face în funcţie de elementul protejat:
• intrările prin uşile de acces ale clădirii vor fi sesizate prin senzori magnetici,
• pătrunderea prin spargerea unui geam va fi detectată de senzorii de geam spart,
• mişcarea în interiorul spaţiului protejat va fi sesizată de către detectoarele de prezenţă,
• intrarea în spaţiul din jurul clădirii se poate proteja prin senzori IR de exterior, bariere de
IR, bariere de microunde.

7
Acelaşi sistem poate fi folosit şi pentru supravegherea izbucnirii unui eventual incendiu
sau pentru sesizarea unor scurgeri de gaze, prin conectarea detectoarelor de fum, respectiv a celor
de gaz în zonele de pericol.
Armarea şi dezarmarea sistemului astfel conceput se poate face prin telecomandă radio
sau prin introducerea unui cod la o tastatură. Modul de operare şi complexitatea vor depinde de
unitatea centrală folosită.
Aria protejată de un astfel de sistem va fi împărţită în zone. În consecinţă, armarea şi
dezarmarea vor fi făcute pe tot sistemul sau numai pe anumite zone. În acest din urmă caz avem
de-a face cu un sistem partiţionabil şi fiecare partiţie în parte se comportă ca un sistem
independent. Avertizarea în caz de alarmă se va face local (pe sirenă), pe linia telefonică fixă (la
un dispecerat sau la client) sau direct pe terminalul GSM.
Toate sistemele, partiţionabile sau nu, permit armare perimetrală, făcând astfel posibilă
mişcarea în interiorul spaţiului protejat.
Avertizarea în caz de alarmă se va face local, pe sirenă, sau pe linia telefonică la un
dispecerat. În general, un sistem antiefracţie va fi compus din :
• centrală antiefracţie;
• detectori de mişcare, senzori magnetici, senzori de geam spart, senzori de şoc senzori de
gaze senzori de fum şi/sau temperatură;
• butoane de urgenţă pentru declanşarea imediată a alarmei;
• dispozitive de avertizare acustică ( sirene ) şi optică ( flash-uri).
Din punct de vedere al transmisiei semnalelor de la senzori către centrală sistemele pot fi
cablate sau radio (fără fir, wireless).