1. Stabiliți semnele (condițiile) obiective ale participației.

Prin participație se înțelege cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvîrşirea
unei infracţiuni intenţionate.

Totodată, participanţi sunt persoanele care contribuie la săvîrşirea unei infracţiuni în calitate de
autor, organizator, instigator sau complice.

Participarea la infracţiune a mai multor persoane înseamnă că două sau mai multe persoane, nu
una, săvîrşesc fapta prevăzută de legea penală (acţiune sau inacţiune), îndreptată împotriva unuia şi
aceluiaşi obiect.

Pentru a distinge infracțiunile săvârșite prin participație, este necesar identificarea următoarelor
condiții obiective:

a) Infracţiunea a fost săvârșită de una sau mai multe persoane împreună. Dacă la săvîrşirea
unei fapte prevăzute de legea penală participă mai mulţi făptuitori, se poate vorbi despre
participaţie la această faptă (pluralitatea de făptuitori). În acest cay condiţia se realizează
cînd cooperează cel puţin două persoane, fără ca aceasta să fie necesară pentru existenţa
conţinutului legal al infracţiunii;
b) să existe o legătură subiectivă (coeziune psihică) între participanţi (participaţia propriu-zisă
este condiţionată de săvîrşirea faptei cu intenţie de către cel puţin două persoane:
instigator-autor, autor-complice ş. a.);
c) fapta să fie săvîrşită în cooperare materială sau intelectuală (persoanele trebuei să
contribuie într-o formă sau alta la săvîrşirea infracţiunii prevăzute de legea penală, în mod
principal sau secundar dacă ne referim la aportul contribuției);
d) una şi aceeaşi faptă prevăzută de legea penală să fie săvîrşită de către toţi participanţii,
(Săvîrşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală înseamnă că pentru toţi participanţii la
activitatea infracţională comună există o componenţă de infracţiune comună);
e) cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii
(pluralitatea de făptuitori să fie ocazională, întîmplătoare în raport cu conţinutul legal al
infracţiunii, şi nu indispensabilă).

Toate condiţiile expuse trebuie întrunite cumulativ. Lipsa oricăreia dintre ele cauzează
inexistenţa participaţiei propriu-zise.

2. Distingeți deosebirile dintre instigator și organizator.

Pornind de la faptul că organizator se consideră persoana care a organizat săvîrşirea unei

infracţiuni sau a dirijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o
organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora, iar instigator este persoana care, prin orice
metode, determină o altă persoană să săvîrşească o infracţiune, deducem următoarele diferențe dintre
participanți:

Implicarea directă în atingerea valorilor sociale apărate de legea penală (organiyatorul), față de
o implicare indirectă prin intermediari de către (instigator):

- Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea membrilor grupului organizat sau ai

organizaţiei criminale, în întocmirea planului săvîrşirii infracţiunii, în împărţirea rolurilor între membrii
grupului criminal sau ai organizaţiei criminale, în coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la
locul săvîrşirii infracţiunii sau de la distanţă;

-Pe de altă parte, instigatorul, se deosebeşte atît de autor, de coautor, cît şi de complice. fiind
persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvîrşească o faptă prevăzută de legea penală.
Ca formă a participaţiei penale, instigarea este fapta unei persoane (instigator) care determină, cu
intenţie, prin orice mijloace, o altă persoană (instigat) să săvîrşească o faptă prevăzută de legea penală.
Caracteristică instigării este împrejurarea că instigatorul, după ce a luat hotărîrea de a săvîrşi o
infracţiune, desfăşoară o activitate materială, externă, pentru a transmite hotărîrea luată altei persoane,
care, fiind decisă să comită fapta prevăzută de legea penală, trece apoi în mod concret la săvîrşirea ei,
devenind autor al infracţiunii.

Prin urmare, instigatorul contribuie la săvîrşirea infracţiunii prin transmiterea către cel instigat a
ideii săvîrşirii infracţiunii şi prin determinarea luării de către acesta a hotărîrii de a săvîrşi fapta, care
rezultă din trecerea ei la executarea infracţiunii. Deci, instigatorul este un participant sui-generis la
infracţiune, chiar dacă nu participă la săvîrşirea materială a infracţiunii, la realizarea laturii obiective a
acesteia.

3. Soluționați deosebirile dintre participația complexă (art.46 CP RM) și grupul criminal organizat
(art.46 CP RM).

Conform art. 45 CP al RM, infracţiunea se consideră săvîrşită cu participaţie complexă dacă la

săvîrşirea ei participanţii au contribuit în calitate de autor, organizator, instigator sau complice.

Totodat, în temeiul art. 46 al CP al RM, grupul criminal organizat se preyintă ca o reuniune stabilă
de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.

Astfel, participația complexă poate avea o structură organiațională temporară, cu scopul de a

comite o infracțiune și conform condițiilor obiective trebuie să atenteye împotriva unuia şi aceluiaşi
obiect. Pe când grupul criminal organiat nu are astfel de marginaliyări, fiind constituit cu scopul de a
comite mai multe infracțiuni, și nu este obligatoriu ca participanții grupului criminal organiyat să fie
implicați în înfăptuirea unei infracțiuni.

Deci în cayul grupului criminat organiyat spre deosbire de participația complexă identificăm următoaree
caracteristici distinctive

- ca scop este posibilibilatea săvîrşirii mai multor infracţiuni;

- aceste persoane trebuie să se fi organizat în prealabil, adică să nu fie organizare spontană;
- existenţa unui grad de coordonare mai înalt a activităţii infracţionale, între participanţi
stabilindu-se relaţii trainice, de solidaritate.

Prin urmare, această formă de participaţie (și grupul criminal organizat) se deosebeşte de altele,
descrise anterior, după criteriul ei de stabilitate, de statornicie.

Pe lângă criteriul de timp, gradul înalt de coordonare şi stabilitate a legăturilor dintre membrii
grupului criminal poate fi indicat de existenţa unui plan bine determinat de activitate infracţională, cu
desemnarea rolurilor şi funcţiilor membrilor grupului, a unor acte şi operaţiuni concrete.

4. Descrieți noțiunea și felurile concursului de infracțiuni ( art.33 CP RM).

Concursul de infracţiuni este o instituţie a dreptului penal care presupune comiterea a mai
multor infracţiuni de către o persoană până la pronunţarea unei sentinţe definitive de judecată.

În cadrul CP al RM, conform art. 33, noțiunea de concurs de infracțiuni este descrisă ca săvîrşirea
de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv
pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, cu
excepţia cazurilor cînd săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni este prevăzută în articolele părţii
speciale a prezentului cod în calitate de circumstanţă care agravează pedeapsa.
 Totodată, intervin să specific că, concursul de infracţiuni reprezintă prima formă a pluralităţii de
infracţiuni, care particularizează două sau mai multe fapte condamnabile penal, săvârşite de către o
anumită persoană.

În doctrina de specialitate concursul de infracţiuni este definit printr-o dublă formulare: situaţia
în care o persoană a săvârşit două sau mai multe infracţiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru
vreuna dintre ele; situaţia în care o persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni, prin acţiuni sau
inacţiuni separate sau printr-o singură acţiune sau inacţiune, înainte de a fi fost condamnată definitiv
pentru vreuna din ele.

Concursul de infracţiuni poate fi real şi ideal

- concursul real există atunci cînd persoana, prin două sau mai multe acţiuni (inacţiuni),
săvîrşeşte două sau mai multe infracţiuni,

REMARCĂ:

Această formă a concursului de infracţiuni se caracterizează prin împrejurarea că infracţiunile

care o alcătuiesc sunt săvârşite prin două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni distincte, adică prin tot
atâtea acţiuni sau inacţiuni care prezintă în parte conţinutul unei infracţiuni de sine stătătoare [11,
p.492].

Prin urmare, trăsătura obligatorie a concursului real de infracţiuni o constituie prezenţa a două
sau a mai multor acţiuni, fiecare din ele formând componenţe distincte de infracţiuni. De exemplu,
persoana printr-o acţiune comite un jaf (art.187 CP al RM), iar ulterior, printr-o altă acţiune, săvârşeşte
un huliganism (art.287 C.pen.).

În cazul concursului real nu se cere ca infracţiunile ce-l alcătuiesc să fie săvârşite la intervale
diferite de timp.

- concursul ideal există atunci cînd persoana săvîrşeşte o acţiune (inacţiune) care întruneşte
elemente a mai multor infracţiuni.

REMARCĂ:

În cazul concursului ideal de infracţiuni pluralitatea de infracţiuni este generată de săvârşirea

unei singure acţiuni sau inacţiuni, legea punând în evidenţă astfel modul particular de naştere a acestuia
faţă de concursul real.

Trăsătura specifică pentru concursul ideal de infracţiuni este unicitatea activităţii infracţionale şi
susceptibilitatea acesteia de a genera mai multe urmări prejudiciabile şi de a leza câteva obiecte juridice
protejate de legea penală.