Sunteți pe pagina 1din 6

Fotosinteză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Sari la navigareSari la căutare

Schemă a fotosintezei în plante. Carbohidrații produși sunt stocați sau utilizați de către plantă.

Ecuația pe larg pentru tipul de fotosinteză care are loc în plante

Imagine compozită arătând distribuția globală a fotosintezei, incluzând atât fitoplanctonul oceanic, cât și
vegetația terestră. Cu roșu închis și albastru-verde sunt indicate regiunile cu activitate fotosintetizatoare înaltă
în ocean și respectiv pe pământ.

Fotosinteza este un proces utilizat de către plante și alte organisme prin care


se convertește energia luminoasă în energie chimică ce poate fi eliberată mai târziu
pentru a alimenta activitățile organismelor. Această energie chimică este stocată în
molecule de carbohidrați, cum ar fi zaharurile, care sunt sintetizate din dioxid de
carbon și apă – de aici denumirea de fotosinteză, din grecescul φῶς, phōs, "lumină",
și σύνθεσις, synthesis, "a pune împreună".[1][2][3] În majoritatea cazurilor, oxigenul este
eliberat sub formă de produs rezidual. Cele mai multe plante, alge,
și cianobacterii realizează fotosinteză și se numesc organisme fotoautotrofe.
Fotosinteza,este responsabilă în mare măsură pentru producerea și
menținerea conținutului de oxigen din atmosfera Pământului, și furnizează toți compușii
organici și majoritatea energiei necesare pentru viața de pe Pământ.[4]
Deși fotosinteza se realizează diferit de către diferite specii, procesul începe
întotdeauna prin absorbirea energiei din lumină de către niște proteine numite centre de
reacție care conțin pigmenți clorofilieni verzi. În plante, aceste proteine sunt ținute în
interiorul organitelor numite cloroplaste, ce sunt abundente în celulele frunzelor, în timp
ce în bacterii sunt încorporate în membrana plasmatică. În aceste reacții dependente de
lumină, o parte din energie este folosită pentru a îndepărta electroni din substanțe
corespunzătoare, precum apa, producându-se oxigen sub formă de gaz. Hidrogenul
eliberat prin ruperea apei este utilizat în crearea a alți doi compuși ce servesc la
stocarea de scurtă durată a energiei, transferul său putând să realizeze alte reacții:
acești compuși sunt forma redusă a nicotinamid adenin dinucleotid fosfatului (NADPH)
și adenozintrifosfatul (ATP), "moneda energetică" a celulelor.
În plante, alge și cianobacterii, stocarea pe termen lung a energiei sub formă de
zaharuri este rezultatul unei serii ulterioare de reacții independente de lumină
numită ciclul Calvin; unele bacterii folosesc mecanisme diferite, cum ar fi ciclul Krebs
inversat, pentru a atinge același scop. În ciclul Calvin, dioxidul de carbon atmosferic
este încorporat în compuși organici cu carbon deja existenți, cum ar fi ribulozo-1,5-
difosfatul (RuDP/RuBP).[5] Utilizând ATP-ul și NAPDH-ul produse prin reacțiile
dependente de lumină, compușii rezultați sunt apoi reduși și îndepărtați pentru a forma
alți carbohidrați, precum glucoza.
Primele organisme fotosintetizatoare au evoluat probabil timpuriu în istoria evoluționară
a vieții și au folosit cel mai probabil agenți reducători precum hidrogenul sau acidul
sulfhidric, în loc de apă, drept sursă de electroni.[6] Cianobacteriile au apărut mai
târziu; excesul de oxigen pe care l-au produs a contribuit în mod direct la oxigenarea
Pământului,[7] ceea ce a făcut evoluția formelor de viață complexe posibilă. Astăzi,
energia medie capturată prin fotosinteză global este de aproximativ 130 terawatt,[8][9]
[10]
 ce reprezintă în jur de opt ori consumul actual de energie de către civilizația umană.
[11]
 Organismele fotosintetizatoare convertesc, de asemenea, în jur de 100-115 miliarde
de tone (91-104 petagrame) de carbon în biomasă pe an.[12][13]

Cuprins

 1Apa în fotosinteză
o 1.1Adaptări ale organismelor
 2Reacții
o 2.1Reacții fotochimice
o 2.2Reacții nefotochimice (de întuneric)
 3Aspectul energetic al fotosintezei
o 3.1Fotosinteza din perspectiva termodinamică
 4Factori
o 4.1Lumina in fotosinteză
o 4.2Poluarea aerului și fotosinteza
o 4.3Ozonul și agenții oxidanți
o 4.4Monoxidul de carbon (CO)
 5Vezi și
 6Note
 7Bibliografie
 8Legături externe

Apa în fotosinteză[modificare | modificare sursă]


Fără apă, viața plantelor, ca de altfel a tuturor viețuitoarelor pe Terra, este imposibilă.
După cum se știe, globul pământesc este aprovizionat cu apă în mod inegal. Cele mai
puține precipitații, inegal distribuite în cursul anului, cad în deșerturi. Deșerturile se
găsesc pe aproape toate continentele, ocupând suprafețe mai mari sau mai mici,
populate cu o floră și o faună specifică. Toate procesele metabolice depind de
cantitatea de apă din țesuturi. Un deficit de apă în țesuturile asimilatoare influențează
direct procesul fotosintezei atât în faza de lumină, cât și în faza de întuneric, provocând
inhibarea acestuia. Deoarece principalul rezultat al pierderilor turgescenței îl constituie
închiderea stomatelor, schimbul de gaze care are loc în fotosinteză, respirație și
fotorespirație, este mult îngreunat. Totuși, și alți factori nonstomatici intervin în
reducerea fotosintezei sub influența deficitului și stresului de apă.
Adaptări ale organismelor[modificare | modificare sursă]
Deși speciile de plante care cresc în ținuturile aride aparțin mai multor familii botanice,
ele capătă mai mult sau mai puțin același aspect. Astfel datorită apei insuficiente, o
parte din plantele din deșerturi și-au pierdut frunzele, care s-au transformat în spini
pentru a împiedica transpirația, asimilația clorofiliană fiind preluată de către tulpinile
verzi ce au clorofilă. Tulpinile verzi, asimilatoare, pot fi sferice, lățite ca niște frunze sau
cilindrice și ramificate ca niște candelabre. Deși suculente, conținând o mare cantitate
de apă acumulată de țesutul acvifer, animalele nu se pot atinge de ele datorită spinilor
puternici ce constituie o bună armă de apărare. Și acești spini nu sunt altceva decât
frunzele reduse la nervura principală.Aceste forme de adaptare se întilnesc mai ales la
plantele de deșert, cele din familia Cactaceae numite simplu – cactuși și care sunt
caracteristice (cu unele excepții) deșertului Mexican. Dacă nu chiar toate speciile de
plante care trăiesc în locuri secetoase au imitat, mai mult sau mai puțin, forma
cactusului, în schimb toate au păstrat caracteristicile de bază: stomatele sunt deschise
numai noaptea, cuticula frunzelor este groasă și impermeabilă, plasma celulară se
păstrează întotdeauna, indiferent de temperatură, în stare hidratată.
Unele alge produc în anumite condiții hidrogen în loc de oxigen.

Reacții[modificare | modificare sursă]
Reacții fotochimice[modificare | modificare sursă]
În stadiul dependent de lumină (reacția la lumină), clorofila absoarbe energia
luminoasă, care stimulează unii electroni din moleculele de pigment, transferându-i pe
straturi cu niveluri mai ridicate de energie. Aceștia părăsesc clorofila și trec printr-o serie
de molecule, formând NADPH (o enzimă) și molecule ATP care stochează energia.
Oxigenul rezultat în urma reacțiilor chimice este eliberat în atmosferă prin porii
frunzelor.
Reacții nefotochimice (de întuneric)[modificare | modificare sursă]
Ciclul Calvin (descoperit de Melvin Calvin) reprezintă o serie de reacții biochimice, care
au loc în stroma organismelor fotosintetice, în timpul fazei de întuneric. În cadrul acestui
proces, energia cinetică a fotonilor este transformată în energie chimică de legătură.
NADPH și ATP sunt compușii care conduc la cel de al doilea stadiu al fotosintezei (sau
ciclul Calvin). În acest stadiu, glucoza este produsă folosindu-se dioxid de carbon din
atmosferă.

Aspectul energetic al fotosintezei[modificare | modificare sursă]


Au trebuit să treacă încă 44 ani pentru ca aspectul energetic al fotosintezei să fie
cunoscut. Meritul revine medicului și fizicianului german Robert Mayer, care a aplicat
legea conservării energiei la viețuitoare. Astfel, în 1845 el a publicat lucrarea "Mișcarea
organică în relație cu metabolismul", în care a explicat clar transformarea energiei în
procesul fotosintezei. În timpul efectuării fotosintezei, plantele înmagazinează energia
luminii solare sub formă de energie chimică. Plantele nu creează energie, ci numai o
transformă pe cea primită de la soare. În plus, Mayer afirmă că viața animalelor este
dependentă de această proprietate unică a plantelor verzi. Astfel energia consumată de
animale în timpul vieții provine din radiațiile solare. Acest fapt stabilește ferm procesul
de fotosinteză ca fiind unul dintre fenomenele cele mai importante din lumea
viețuitoarelor. Ecuația generală a fotosintezei putea fi scrisă atunci:
6 CO2  + 6 H2O + lumină solară → C6H12O6  + 6 O2

Dioxid de carbon + Apă + Energie luminoasă → Glucoză + Oxigen

Fotosinteza are loc în cloroplaste și în zona citoplasmei care le înconjoară. La


nivelul cloroplastelor alături de clorofila a, pigment activ în reacțiile fotochimice,
se mai găsesc și alți pigmenți, cu rol de pigmenți accesori:

 Clorofilă b, clorofilă c
 Carotenoizi
 Flavonoide
 Pigmenți ficobilinici = ficobiliproteine
Mecanismul clorofilei se pare că include 3 procese principale:

 Fotofosforilarea
 Fotoliza apei
 Fixarea și transformarea CO2 în glucide
Fotosinteza din perspectiva termodinamică[modificare | modificare
sursă]
Prin fotosinteză plantele transformă apa și dioxidul de carbon în molecule mari
ca glucoză, celuloză etc. Formarea acestor substanțe este endotermă și însoțită
de creșterea ordinii în sistem, datorită trecerii moleculelor simple la molecule
complexe. Sunt astfel de reacții probabile din punct ce vedere termodinamic? De
exemplu formarea glucozei:
6 CO2 +6 H2O → C6H12O6 +6 O2
sau simplificata cu 6 se obține:
CO2+H2O →CH2O+ O2
Consumul unui mol de CO2 și formarea unui mol de O2 necesită ΔH=470 kJ/mol-
1
; cum ΔG este de 505 kJ* mol-1, se calculează ΔS=-117, 4 j*K-1. 
Conform valorilor entalpiei libere reacția ar fi imposibilă, deși se știe că are loc în
natură.
Explicația rezultă din faptul ca reacția are loc în prezența radiației solare. Dar în
bilanțul energetic trebuie să se țină seama de creșterea mare de entropie in
timpul absorbției fotonilor de catre plante, aceasta compensează diminuarea
dezordinii din timpul reacției. Pe ansamblu entropia crește, entalpia liberă se
micșorează și se respectă astfel principiile termodinamicii, în reacția de
fotosinteză. Astfel, poate fi explicată nedumerirea lui Schrödinger că „organismul
se hrăneste cu entropie negativă”.
Fotosinteza participă la ciclul carbonului pe planeta Pământ și la ciclul energetic
asociat cu participarea energiei radiante solare. [14].

Factori[modificare | modificare sursă]
Lumina in fotosinteză[modificare | modificare sursă]
Lumina in fotosinteză joacă un rol foarte important. Fotosinteza prezintă 2 faze:
faza de lumina (are loc in membrana tilacoidului) care se finalizeaza cu formarea
de oxigen prin procesul de fotoliză a apei și faza de întuneric (are loc in stromă)
care nu necesită prezența luminii ce se finalizează cu formarea de substanțe
organice(in principal glucoza).
Poluarea aerului și fotosinteza[modificare | modificare sursă]
Se știe că prezența poluanților poate produce diminuarea creșterii plantelor prin
reducerea fotosintezei, datorită distrugerii țesuturilor.
Este poate necesar de reamintit că rolul epurator al aerului ambiant, atribuit
plantelor este totuși limitat, astfel că este iluzoriu să considerăm că oxigenul
produs de o pădure poate compensa pe cel consumat de către avioanele cu
reacție la decolarea de pe un aerodrom. În schimb, rolul fizic al plantelor este
mult mai important. Diferitele plantații de arbori, de garduri vii sau de masive
împădurite vor avea un rol fizic de dispersare a poluanților, modificând
asperitățile naturale ale solului, producând modificări higrometrice și de
temperatură locale, toate favorizând o mai bună dispersare sau fixare la sol a
diferiților poluanți emiși în atmosferă. Aceasta presupune în primul rând,
cunoașterea mecanismelor de intoxicare a plantelor cu poluanții aerului, pentru a
putea imagina apoi fie o modalitate de atenuare a efectelor, fie un mod de
selecționare a speciilor rezistente.
Astfel, principalii poluanți întâlniți sunt: dioxidul de sulf, derivații fluorului, oxizii de
azot, ozonul și numeroase alte substanțe produse de diferite industrii, ca acidul
clorhidric, pulberile, monoxidul de carbon. Ei limitează suprafața activă
fotosintetic a frunzelor.

S-ar putea să vă placă și