ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI- CAMIL PETRESCU

Aderand la ideile lui Eugen Lovinescu, privind modernizarea literaturii romane, Camil Petrescu sustinea si el ca
literatura trebuie sa se sincronizeze cu psihologia si filosofia epocii, dar si cu celelalte domenii de cunoastere.
Prozatorul sustine o creatie autentica, inspirata din propria experienta de viata, filtrata prin propria constiinta.
Publicat in anul 1930, in perioada interbelica, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de
Camil Petrescu este un roman modern, subiectiv, de analiza psihologica, un roman al experientei.
Tema romanului este drama intelectualului lucid, dornic de cunoastere, de experiente absolute, intr-o societate
limitata si corupta. Titlul operei sugereaza alte doua teme: iubirea si razboiul, ce reprezinta, de fapt, cele doua
experiente fundamentale traite de personajul principal.
Perspectiva narativa este subiectiva, naratiunea fiind relatata la persoana I, de naratorul personaj, Stefan
Gheorghidiu.
Actiunea operei este structurata pe doua planuri: planul obiectiv, exterior, in care este prezentata experienta
razboiului si planul subiectiv, interior, ce relateaza experienta iubirii conjugale. Daca experienta casniciei este
fictionala, cea a razboiului este autentica, fiind inspirata din jurnalul de front al autorului, documente de epoca,
articole de ziar.
Relatiile temporale si spatiale sunt definite in functie de planuri: in planul fictiv, actiunea se petrece in PRM (1916),
pe front (Valea Prahovei, Valea Oltului, canalul Rucar-Bran), in plan subiectiv, actiunea se petrece in mediul citadin
(Bucuresti, Constanta, Odobesti, Campulung) pe parcursul a doi ani si jumatate inainte de inceperea razboiului. In
incipit, sunt fixate realist coordonatele spatio-temporale. In primavara anului 1916, Stefan Gheorghidiu participa ca
proaspat sublocotenent la fortificatiile care se faceau pe Valea Prahovei in vederea intrarii Romaniei in PRM.
O prima scena semnificativa pentru tematica operei este cea de la popota ofiterilor, unde Gheorghidiu asista intr-
o seara la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers din ziar: un barbat isi ucisese sotia
infidela si fusese achitat de catre tribunal. Discutia evidentiaza pluriperspectivismul, intrucat parerile sunt foarte
diferite. Unul crede ca “nevasta trebuie sa fie nevasta si casacasa”, altul sustine ca nu ai dreptul sa ucizi o femeie
care nu te mai iubeste si ca este preferabila despartirea. Gheorghidiu intervine cu o energie neasteptata, acuzandu-i
ca vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc si isi exprima propria parere despre iubire. El crede ca “o iubire mare e
mai degraba un proces de autosugestie” si “acei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt”.
Isi argumenteaza ideile cu exemple foarte plastice, iar apoi iese cu ochii in lacrimi, marturisindu-i camaradului sau,
Orisan, ca daca a doua zi nu obtine permisie, dezerteaza.
Scena devine semnificativa pentru ca evidentiaza faptul ca Gheorghidiu concepe iubirea in mod absolut, dar si
pentru ca aceasta discutie declanseaza memoria involuntara a personajului, care incepe sa relateze prin retrospectie
povestea celor doi ani si jumatate de casnicie cu Ela. Stefan Gheorghidiu era student la Filosofie, iar Ela era studenta
la Litere. Se indragostesc si in scurta vreme se casatoresc, la inceput fiind foarte fericiti. Echilibrul tinerei familii este
tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste de la un unchi foarte bogat, Tache. Ela se simte atrasa de
lumea mondena si cea a afacerilor, de lux si de escapade, spre deosebire de sotul ei. La o petrecere a Anisoarei, o
verisoara de-a lui Gheorghidiu, Ela cunoaste pe domnul G., un avocat obscur, dar un dansator foarte apreciat de
femei.
O a doua scena semnificativa este excursia la Odobesti, prilejuita de sarbatorirea Sf. C-tin si Elena. Gheorghidiu
observa ca Ela acorda o atentie exagerata domnului G., ceea ce il face sa puna sub semnul indoirii fidelitatea ei.
Constata ca sotia sa a mutat de doua ori pe toata lumea pentru a sta in aceeasi masina cu domnul G., pe drum toate
comentariile le facea cu sau pentru acesta, fiind vizibil emotionata. La un popas, el ii ofera crengute de mar inflorit,
iar la pranz Ela gusta din felul sau de mancare, gest pe care Gheorghidiu il considera intim. Comportamentul Elei ii
provoaca o suferinta chinuitoare, aceasta marturisind ca: “in cele trei zile cat am stat la Odobesti, am fost ca si
bolnav”
Adevarata desprindere de drama iubirii se face prin trairea unei experiente cruciale mult mai dramatice, aceea a
razboiului, la care Gheorghidiu participa efectiv, luptand pentru eliberarea Ardealului de sub dominatia Austro-
Ungara. Drama razboiului il face sa vada la adevarata sa dimensiune drama iubirii si sa se detaseze de ea. Ranit si
spitalizat, Gheorghidiu revine la Bucuresti in perioada de convalescenta si decide sa rupa definitiv legatura conjugala
si sa ii lase Elei “tot trecutul”.
 In concluzie, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este o creatie reprezentativa pentru
modernismul romanesc prin schimbarea viziunii traditionale asupra unor teme precum iubirea si razboiul, prin
tipologia personajul principal si prin technicile narative si de analiza psihologica moderne. Stilul anticalofil al
autorului-preferinta pentru limbajul clar, precis, pentru notatia exacta, sustine autenticitatea romanului.