Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimir, Țara Românească – d.

28 mai 1821,
Târgoviște, Țara Românească) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării
Românești, de la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de
la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești.
S-a născut în satul Vladimir, județul Gorj într-o familie de moșneni. A învățat
carte și limba greacă în casa boierului Ioniță Glogoveanu, din Craiova, care a
făcut din inteligentul și destoinicul băiat administrator de moșie și care l-a
folosit în afacerile de negoț, mai ales la exportul de vite.
În 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloșani, adică administrator al unui
district de munte, funcție pe care o va deține până în 1820. În perioada 14
iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada
Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moștenirea soției
lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniță Glogoveanu [1]), decedată la Viena, și
pentru a-i aduce în țară fetița.
Tudor Vladimirescu și-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând
comerț pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în
rândurile pandurilor - armată cu obligații semipermanente - și participă la
războiul ruso-turc din 1806 - 1812, recompensat de oficialitățile ruse cu Ordinul
Sfântului Vladimir, clasa a III-a.