Arta a fost considerată ca model al culturii, întrucât este prin natura ei simbolică,

după cum tehnica, orientată spre ţinte practic-instrumentale, a fost apreciată ca

model al civilizaţiei. Limbajul şi unealta – iată două facultăţi şi invenţii ce
reprezintă prinicipiile generatoare ale universului cultural şi de civilizaţie.
Acţiunile lor sunt îngemănată în procesul umnaizării şi reprezintă două “feţe”
complementare ale existenţei umane. Arta are un statut de excelenţă în configuraţia
oricări culturii. Arta este cea mai înaltă formă a creaţiei umane, întrucât ea
este plăsmuitoare de lumi şi de sensuri, fiind în acealaşi timp şi cea mai liberă
activitate umană, cea mai îndepărtată de scopuri practice imediate. Creatorii şi
teoreticienii au investit energii considerabile pentru a postula şi a impune
autonomia artei, cu o pasiune a delimitării pe care nu o întâlnim când este vorba de
ştiinţă, filosofie, morală sau religie, şi ele domenii valorice autonome, dar toate
mai ancorate în sfera vieţii practice. Arta este o formă fundamentală de comunicare
umană, prezentă în toate epocile istorice şi în toate culturile cunoscute. Nu există
comunităţi umane în care arta să nu fie o activitate esenţială. Acest fapt este o
indicaţie antropologică de la care putem deduce că arta este o manifestare organică
a condiţie umane.

Opera de artă, ca orice operă de cultură, poate fi privită sub o dublă ipostază:

 • Arta ca formă de cunoaştere, ca sistem de semnificaţii care modelează realul, îl

 reconstituie într-un plan imaginar şi simbolic. Pe acest nivel, putem vorbi de
raportul dintre artă şi realitate, dintre artă şi viaţă, de specificul cunoaşterii
artistice, de forţa imaginilor de a evoca anumite zone ale realului. Teoriile clasice
au elaborat conceptul de “mimesis”, prin care arta era considerată o imitaţie a
realităţii, a unor aspecte, elemente sau fapte din câmpul vieţii reale. Procesul
acesta a fost denumit transfigurare artistică sau reconstrucţia realului prin imagini
concret - sensibile (tautologie acceptată!) pentru a sublinia deosebirea faţă de
cunoaşterea ştiinţifică, prin concept. Hegel spunea că arta este o “manifestare
sensibilă a ideii”, spre deosebire de manifestarea ei conceptuală.

Arta este o formă fundamentală de comunicare umană, prezentă în toate epocile

istorice şi în toate culturile cunoscute. Nu există comunităţi umane în care arta să
nu fie o activitate esenţială. Acest fapt este o indicaţie antropologică de la care
putem deduce că arta este o manifestare organică a condiţie umane.

Arta este o cunostere subiectiva, in care autorul se proiecteaza pe sine in opera, cu

starile sale sufletesti.
Opera de arta este o transfigurare a realului, o “re-creare” simbolica a realitatii, nu
este o copie pasiva, fotografica. Opera de arta are drept caracteristica definitorie
unitatea organica dintre forma si continut, dintre expresie si semnificatie.
Arta are character subiectiv, probat in actul creatiei, cat si in momentul receptarii.
Caracterul emotional al artei este vizibil in faptul ca opera exprima trairile si
sentimentele autorului, cat si capacitatea ei de a provoca o stare emotive complexa
in constiinta receptorului.
Adevarul artistic este dat nu de adecvarea imaginii la realitate, ci de adecvarea
dintre expresie si semnificatie, de forta expresiei de a codifica si transmite un
anumit mesaj