Violenţa domestică, o nelinişte a societăţii contemporane

Prof. Cojocaru Mioara

Şcoala cu clasele I-VIII nr. 12 Tulcea

Violenţa domestică nu este un fenomen al modernităţii. Agresivitatea ca mijloc de structurare a

relaţiilor de putere în spaţiul extra şi intra familial există de când lumea.

Ceea ce s-a schimbat în lumea modernă printre atâtea alte mutaţii este şi schimbarea raportului

dintre public şi privat, în sensul aducerii în cunoştinţă şi politică publică a unor situaţii şi relaţii care

erau ţinute în spatele uşilor închise.

Trăită ca o realitate, violenţa domestică provoacă traume, trăită în imaginar, ea surpă fiinţa

umană făcând-o incapabilă de performanţele unei vieţi umane integrate în societate.

Copiii sunt victimile cele mai nevinovate ale violenţei domestice. Interisant este că bătaia în

sine, ca metodă educativă nu a incitat şi nu a revoltat pe nimeni, fiindcă inerţia şi insensibilitatea sunt

atât de mult întipărite în societate şi mentalitate, încât numai relatările senzaţionale în care unii copii îşi

pierd chiar viaţa ne mai fac să tresărim.

Până în 1996 în ţara noastră nu se vorbea nimic despre copilul maltratat. Nu exista acest

concept în nici un vocabular de specialitate, fiindcă în peisajul ştiinţelor sociale de la noi acest subiect a

fost adus în centrul atenţiei abia după perioada comunistă.

Înainte de 1989, fenomenul „violenţei domestice” nu exista, ceea ce se petrecea în familie era

tabu; mai mult decât atât „România nu avea probleme sociale.”

Cercetările ulterioare au demonstrat însă că acest fenomen există şi afectează un mare număr de

copii fără apărare, prin diferite forme de privare. Ea îi afectează, de asemenea şi pe adulţii care şi-au

trăit propriile neajunsuri, frustrări sau speranţe spulberate ca părinţi.

Violenţa domestică, abuzul, maltratarea sunt fenomene complexe şi întotdeauna generează

durere.

Astăzi analiza violenţei în familie, atât asupra femeii cât şi asupra copilului, se face pe baza

corelaţiilor între caracteristicile individuale, disfuncţiile familiale şi contextul socio-cultural, ultimile

două având o importanţă majoră.

Schimbările şi dezorganizările sociale afectează dinamica familiei; scăderea nivelului de trai,

lipsa locurilor de muncă, constrângerile sistemului financiar etc., amplifică conduitele patologice ale
individului în familie şi favorizează declanşarea violenţei.

Violenţa în familie se află la originea celor mai diferite probleme sociale ale comunităţilor. Pare

de necrezut faptul că atenţia publică şi a specialiştilor pentru această maladie socială datează de puţin

timp.

Societatea noastră în tranziţie prezintă avantajul de a îngădui, cu multă uşurinţă, iniţiativele. În

abordarea violenţei domestice, ne aflăm încă la început de drum, în care avem nevoie de formarea unor

specialişti şi de programe de sensibilizare a comunităţilor.

Atingerea acestor două ţinte se realizează într-un proces în cadrul căruia se regăsesc:

 programe educative cu mesaje corecte formulate de către specialişti;

 organizarea unor servicii (de reabilitare, prevenţie, suport de caritate) în cadrul cărora să fie

abordat fenomenul;

 iniţierea unor cercetări, precum şi crearea şi transmiterea informaţiilor de specialitate;

 schimbări legislative.

Atâta vreme cât violenţa domestică este ignorată, lăsată să îşi continuie existenţa secretă şi

devastatoare, nu putem vorbi de o reală politică socială, tinzând către o bună calitate a vieţii individului

şi a familiei.