Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
!" #$%
O
! sau stiinta imunitatii,care studiaza mecanismele de aparare ale organismului,este o ramura
a biologiei fundamentale care a restructurat concepte fundamentale din alte domenii,impactul sau cel
mai puternic fiind asupra stiintelor medicale.In comparatie cu alte domenii ale stiintelor
biomedicale,imunologia este o stiinta relativ tanara care a aparut initial ca un domeniu particular al
Microbiologiei,dupa descoperirile lui Jenner,Pasteur,Metchnikoff,in prezent fiind considerata una din
cele mai importante ale stiintelor biologice.
Beneficiind de progresele realizate in alte domenii(microbiologie,biochimie,biologie celulara si
moleculara,inginerie genetica),precum si de progresele majore ale tehnicilor de explorare(microscopie
electronica,metode fizico-chimice de mare finete),imunologia insasi a inregistrat progrese remarcabile si
restructurari esentiale,fiind considerata ca unul dintre domeniile cele mai dinamice ale
biologiei.Tehnicile imunologice la randul lor au fost preluate,datorita specificitatii si sensibilitatii lor
deosebite,pentru determinari analitice si de diagnostic,prin care se poate evidentia si cuantifica o gama
larga de substante,de la molecule mici ale unor medicamente/droguri,la substante macromoleculare.
Termenul de ͞O O͟ si termenii derivati din acesta isi au originea in cuvantul din limba latina
͞O O͟,utilizat in Roma antica pentru a desemna persoanele scutite de dari si impozite-respectiv
senatorii romani,pe timpul exercitarii mandatului;termenul a capatat ulterior,prin extensie,un sens mai
larg fiind folosit pentru desemnarea persoanelor care erau ͞scutite͟ de imbolnavire in timpul
epidemiilor.Domeniul de cel mai mare interes a fost legat de rezistenta fata de bolile infectioase,fapt
care explica aparitia imunologiei ca stiinta in cadrul microbiologiei,ca ramura a stiintelor
medicale(existand si in prezent un capitol numit imunologie antiinfectioasa).
In acceptiunea clasica,imunologia reprezenta starea de nereceptivitate/rezistenta a unui organism fata
de agentii patogeni(virusuri,bacterii,ciuperci microscopice,protozoare)pe care ii face incapabili sa
genereze o infectie si boala consecutiva,atunci cand sunt intrunite toate conditiile pentru ca aceasta sa
se poata produce.In aceasta conceptie clasica,starea de imunitate era considerata ca fiind intotdeauna
benefica,conferind protectie organismului.In conceptia actuala,starea de imunitate in anumite conditii
poate avea si efecte negative,manifestate ca boli autoimune,stari de hipersensibilitate sau reactii de
respingere a transplanturilor de tesuturi si organe.Astfel,s-a demonstrat ca anumite celule/substante
proprii organismului,modificate(ca rezultat al unor boli infectioase,prin integrarea de substante
toxice,medicamentoase,prin iradiere),nu mai sunt recunoscute ca atare de catre sistemul imunitar,care
declanseaza un raspuns imun,manifesat printr-o boala autoimuna.
Hipersensibilitatea caracterizeaza situatia in care un organism,dupa un prim contact cu o anumita
substanta din mediul inconjurator,se sensibilizeaza fata de aceasta si dobandeste o hiperreactivitate,iar
la un contact ulterior,chiar daca substanta se gaseste in cantitati infime,organismul reactioneaza cu
fenomene patologice uneori dramatice(soc anafilactic),care pot conduce la un sfarsit letal(O).Ex:
febra fanului si unele cazuri de astm bronsic,rinita alergica,hipersensibilitatea fata de substante
chimice,medicamentoase,hipersensibilitatea tegumentara(dermatita de contact),urticaria/eczema.
Respingerea grefelor de tesuturi si organe are la baza un fenomen imunitar:tesutul de la donor este
recunoscut de sistemul imunitar al receptorului de grefa ca strain,se activeaza mecanisme imune
celulare si umorale si are loc respingerea tesutului grefat.
Desi in prezent cadrul conceptual al imunologiei s-a largit,iar aceasta este considerata o ramura a
stiintelor biologice,deoarece imunitatea este o proprietate a tuturor sistemelor biologice,de la cele mai
simple,la cele mai evoluate.Aceasta proprietate biologica fundamentala se manifesta prin discriminarea
constituentilor proprii organismului respectiv,de cei straini,cu tolerarea perfecta a propriului si reactia
vehementa impotriva non-propriului.Aceasta recunoastere a propriilor celule a reprezentat insasi
conditia evolutiei,a cresterii gradului de complexitate a organismelor vii,prin stabilirea unor activitati
cooperante intre celulele de acelasi tip si aparitia unor tesuturi si organe specializate.Sistemul de
recunoastere primitiv a preluat apoi o a doua functie,la fel de importanta,aceea a eliminarii celulelor si
substantelor straine din organism,mentinand individualitatea si integritatea acestuia.
O
Imunologia a inregistrat progrese spectaculoase dupa 1960,fiind in prezent un domeniu bine definit al
stiintelor biomedicale,in continua diversificare si restructurare si ocupand o pozitie centrala in biologia
contemporana.Astfel,in cadrul Imunologiei s-au diferentiat urmatoarele ramuri:
- ![studiaza aspectele biologice ale reactiilor imunitare,celulele sistemului imunitar si
procesele de diferentiere si maturare ale acestora,ca si factorii umorali ce influenteaza aceste
procese;studiaza fenomene imunitare din cursul evolutiei procesului tumoral,mecanismele imunitare ale
respingerii grefelor de tesuturi si organe,ca si bazele celulare si moleculare ale fenomenelor alergice.
- &[studiaza procesele imunitare dpdv chimic,respectiv antigenele si anticorpii la nivel
molecular si toate aspectele moleculare si cantitative ale reactiilor imunologice.
- ! [studiaza determinismul si controlul genetic al raspunsului imun,modul de recunoastere
a antigenelor,biosinteza si generarea diversitatii anticorpilor,ca si mecanismele genetice ale rezistentei
fata de agentii infectiosi.
- &![este o ramura care a aparut odata cu stabilirea deosebirilor dintre eritrocitele
diferitilor indivizi si cu precizarea grupelor sangvine de catre Landsteiner in 1901 si care s-a extins odata
cu descoperirea deosebirilor chimice in cadrul aceluiasi grup sangvin,dupa descoperirea factorului Rh.
- ! $ care s-a diferentiat in: '#(obtinerea de noi vaccinuri
care sa creeze dupa administrare o stare de imunitate crescuta a organismului),'(obtinerea
de seruri imune care sa protejeze organismele expuse unor antigene de care organismul nu poseda
anticorpi),! (identificarea agentilor patogeni/anticorpilor specifici cu ajutorul reactiilor
imunologice->Imunoserologia).
- '![studiaza patologia consecutiva unor reactii imunitare,manifestata prin fenomene de
hipersensibilitate de diferite tipuri,maladii autoimune,imunodeficiente primare(congenitale)si
dobandite(SIDA,consecutiv infectiei cu virusul HIV).
O
Prima imunizare antivariolica propriu-zisa i se datoreaza medicului () "*+,%care,afland de
procedeul de ͞variolizare͟ si bazandu-se pe observatia ca mulgatorii de vaci erau rezistenti la variola
pentru ca veneau in contact cu vacile care contracteaza vaccina,a inoculat un baiat de 8 ani cu lichid
dintr-o pustula de vaccina si dupa un timp,intentionat,l-a inoculat cu un lichid de pustula
variolica.Vaccina este determinata de un virus asemanator virusului variolic,respectiv virusul ͞`
͟,iar faptul ca anticorpii anti-` ofera protectie organismului si impotriva virusului ͞
͟(agentul patogen al variolei)este explicat printr-o reactie de imunitate incrucisata.
Din secolul al XIX-lea incepe perioada stiintifica,care a fost impartita de catre imunologul danez
-) "+**%in mai multe etape:
p '''
Savantul francez
.(1822-1895)a initiat practica vaccinarii in scop profilactic,numita astfel(de
la lat.͟=``͟)in onoarea lui Jenner.In 1879,a obtinut vaccinul antiholera aviara(bacteria
`O).In 1881,a realizat vaccinul anticarbunos,pentru protectia animalelor impotriva bolii numita
͞`
͟/antrax(bacteria
`O
`O).In 1885,a produs vaccinul antirabic,prin recoltarea de
maduva spinala de la iepurii infectati cu virusul rabic,urmata de uscarea acesteia in exicator.Pasteur a
stabilit deci ca in anumite conditii,agentii infectiosi isi modifica proprietatile de patogenitate si
virulenta,pastrandu-si antigenitatea,punand astfel OOOO`=``O
OO.In 1888,s-a inaugurat
͞O
O͟. / ,care a studiat cu Metchinikoff in laboratoarele institutului
Pasteur a infiintat la Bucuresti,in 1901 ͞OO
OO``O
O͟.El a introdus in schema
de vaccinare obligatorie vaccinul tifoparatific,variolic,carbunos,BCG.,un alt pionier al
microbiologiei,virologiei si imunologiei romanesti,a initiat seroterapia antidifterica.
p ''$",+0+10%
Germanul & ! si japonezul c-(Berlin,1890)au demonstrat ca activitatea protectoare
indusa prin vaccinare este localizata in sange.Behring a dat denumirea de anticorpi factorilor serici cu
activitate antibacteriana si a evidentiat prezenta acestora in toate umorile organimului,creand
conceptele de raspuns imun mediat umoral si imunitatea umorala.2",+3%a aratat ca serul
recoltat de la un animal vaccinat poate fi injectat intr-unul nevaccinat si il protejeaza fata de boala
respectiva(imunizare pasiva).
a observat ca exotoxinele bacteriene isi pierd calitatea de
toxine,daca sunt supuse formolului 4%,la 40϶,pastrandu-si capacitatea imunogena(antigenitatea)si
putand fi folosite ca vaccinuri,denumite ͞ O͟/͟ OO͟..###",+3,+4%a descoperit prezenta
in ser a unei substante care in cooperare cu anticorpii produce liza celulelor
straine(ex.:bacterii).Antigenele(celulele invadatoare)sunt atacate efectiv de complement,in timp ce
anticorpii au doar functia de recunoastere a acestora si de activare pe ͞``O`͟,a sistemului
complement,a carui functie esentiala este `O O`
O.-
"+0%descrie sistemul
grupelor de sange AB0,punand bazele realizarii transfuziilor de sange
izogrup.& 5##",,6%descopera fagocitoza,cel mai important mecanism de aparare al
organismului,bazat pe ingerarea materialului strain patruns in organism de anumite celule.
p +10+40 ! '
A fost descoperita si ͞`
O=͟ de activare a sistemului complement,de catre
. si
7("+43),considerata initial ca fiind determinata exclusiv de un grup de proteine diferite de
cele ale sistemului complement. si ."+81%au determinat structura anticorpilor(Ig G).
p . "9+40+*0%
S-a demonstrat rolul limfocitelor ca ͞celule-cheie͟ in raspunsul imun specific dupa ce,pana la jumatatea
secolului XX,limfocitele fusesera considerate celule͟spectator͟,fara importanta si functii
speciale.: a elaborat si documentat ͞teoria selectiei clonale͟ asupra anticorpogenezei,teorie
care a avut un rol important in evolutia imunologie ca stiinta.A pus in evidenta si functia imunologica a
timusului.
p ."+*0600%
Se caracterizeaza printr-o abordare integratoare a sistemului imunitar si prin analize de mare finete.S-a
realizat si se continua studiul la nivel molecular al factorilor implicati in activarea si cooperarea
diferitelor categorii de celule care participa la elaborarea raspunsului imun,al factorilor de
imunoreglare(interleukine,interferoni,alte citokine),ca si posibilitatile de
manipulare(stimulare/supresie)a sistemului imunitar cu ajutorul imunomodulatorilor.
6.' "c%
Organizarea S.I. in plan biologic este teleonomica,in sensul ca este perfect organizat pentru a-si indeplini
functia sa esentiala :diferentierea -ului de .Sistemul imunitar are urmatoarele particularitati :
% ,a carei constituenti sunt situati mai ales in zonele de contact cu substantele
straine,la portile de intrare in organism.In aceasta retea,celulele sistemului imunitar isi indeplinesc rolul
fiziologic prin interactiuni cu alte celule si mecanisme fiziologice,inclusiv cu cele
nespecifice,neadaptative,acestea reprezentand prima linie de aparare,pe cand cele
specifice,adaptative,fac parte din linia a II-a de aparare,care actioneaza dupa o perioada de latenta.
%' / # 2 le recunoaste si reactioneaza fata de acestea,ocupand
din acest punct de vedere,locul al II-lea dupa sistemul nervos.Sistemul imunitar apare ca un « organ de
simt » pentru stimuli(de natura chimica-macromolecule)care nu sunt recunoscuti de sistemul senzorial
clasic.
% '# ' ' '# '
.De ex. :o clona de limfocite are receptori pentru Ag,cu situsuri de combinare identice,care
difera de receptorii altor clone ;rezulta ca o clona difera de alta si prin natura antigenului pe care il poate
recunoaste si de care poate fi activata.
%' ' ! ' $ ' ,datorita
repertoriului imens de subpopulatii/clone diferite,fiecare purtand receptori pentru anumite
antigene,fiind deci imunocompetente.Dupa patrunderea in organism,un antigen
interactioneaza,teoretic,numai cu o clona limfocitara,deci cu un numar mic de celule.Din acest punct de
vedere exista o redundanta,care este benefica,pentru ca desi numarul celulelor imunocompetente este
mult mai mare,nu sunt utilizate decat cateva la un moment dat,astfel ca apararea organismului se
realizeaza cu mare economie de mijloace.Dupa stimularea realizata prin contactul cu antigenul,clona
respectiva este activata si intra intr-un proces de proliferare intensa si de diferentiere
functionala,celulele devenind efectoare,angajate,Ag-reactive.La baza raspunsului imun se afla
,care determina marea eficienta a acestui raspuns,derivata din capacitatea de amplificare a
efectelor sale,consecutiva stimularii antigenice.
%$ '$!& a sistemului imunitar este facilitata de capacitatea de circulare si
recirculare a limfocitelor,din sange in organele limfoide secundare(ganglioni
limfatici,splina,amigdale,placi Peyer)care reprezinta locul de intalnire dintre limfocite si Ag,si invers.
#% !,netransmisibila ereditar,determina un raspuns imun mai rapid,mai intens,mai
durabil,la a doua intalnire si urmatoarele,cu acelasi antigen[raspuns anamnestic/fara uitare,pe acesta
proprietate bazandu-se procedeul imunoprofilaxiei prin vaccinare.
!%c $'#'# !
,sistemul nervos in primul rand,ceea ce explica scaderea capacitatii de aparare a sistemului
imunitar,sub influenta stresului prelungit.De asemenea,orice disfunctie a sistemului imunitar,perturba
functiile celorlalte sisteme.In medicina se foloseste expresia de « status imunologic »,investigat si in
cazul unor boli ale altor sisteme,deoarece este dovedit ca multe afectiuni au o componenta imuna.
De altfel,exista numeroase analogii intre sistemul imunitar si sistemul nervos :complexitate functionala
si structura in retea(~creier mobil),capacitatea de a raspunde diferentiat la o varietate de stimuli,o serie
de dichotomii si dualitati :ambele sisteme primesc si transmit semnale,utilizeaza semnale excitatorii si
inhibitorii,in prezenta unor organe limfoide primare si secundare(similar celor nervoase :centrale si
periferice).
Raspunsul imun este o reactie adaptativa a sistemului imunitar ;spre deosebire de mecanismele de
rezistenta naturala/imunitate innascuta,raspunsul imun are caracter adaptativ,fiind indreptat spre o
anumita substanta si realizat prin mobilizarea anumitor celule preprogramate,care « asteapta »
sa fie activate de un anumit antigen specific.
4. # # ! ! '
'
Studiul antigenelor artificiale si sintetice a contribuit la descifrarea structurii,ca si particularitatilor care
definesc in prezent termenul de Ag,ca si ale reactiilor Ag-Ac.
aO[o substanta care,patrunsa intr-un organism imunocompetent,initiaza un proces biologic
complex,constand in proliferarea si diferentierea celulelor specifice ale S.I.,respectiv a celulelor limfoide
capabile sa faca sinteza unor molecule de recunoastere(receptori pentru Ag si molecule libere de
Ac),care au proprietatea de a se combina cu Ag-ul care le-a indus sinteza.Din aceasta definitie,care o
include si pe cea a raspunsului imun,reies cele doua particularitati functionale definitorii ale Ag-lor :
p ! -capacitatea Ag-lor de a provoca un raspuns imun decelabil(producere de
efectori imunitari),cand patrund in organismul unui animal apt sa raspunda(imunocompetent);
p '#-capacitatea Ag-lor de a fi recunoscute de efectorii imunitari(celule si molecule)a
caror sinteza au indus-o;aceasta recunoastere are ca efect combinarea specifica a fiecarui Ag cu
efectorii corespunzatori(reactia Ag-Ac).
Deci,antigenele se caracterizeaza printr-o dualitate functionala,careia ii corespunde si o dualitate la
nivelul structurii moleculare.Astfel,s-a constatat ca antigenele sunt compuse dintr-un suport
macromolecular(un lant polipeptidic)denumit ͞purtator͟/`
O
,pe suprafata caruia se gasesc
OOOO`O(D.A.),numiti si O O/
O
O`OO`O(G.D.S.).Epitopii
reprezinta componentele antigenului care sunt recunoscute si care reactioneaza cu situsurile
combinative corespunzatoare ale efectorilor imunitari(receptori limfocitari si respectiv situsurile
combinative/paratopii anticorpilor).Epitopii pot fi diferiti sau identici/repetitivi;antigenele naturale sunt
adevarate mozaicuri antigenice,prezentand un numar mare de epitopi diferiti.
Epitopii separati de molecula purtatoare,care au capacitatea de a se lega specific de situsurile
combinative ale efectorilor imunitari corespunzatori,dar nu pot induce un raspuns imun,poarta
denumirea de ͟͞.Haptenele sunt dotate deci cu specificitate,dar sunt lipsite de
imunogenitate(de capacitatea de a induce un raspuns imun)astfel ca,dpdv functional sunt considerate
jumatati de antigen si pot fi transformate in antigene complete prin cuplare cu o molecula-
purtator,rezultand ` (Ag artificiale).Haptenele,pot fi naturale sau sintetice.Ca molecule-purtator
pot fi utilizate proteine(albumina,globuline),hematii,capside virale,ca si suporturi sintetice
inerte,insolubile(microbile de latex,).Astfel de conjugate se folosesc in reactii de aglutinare
pasiva,folosind ca purtatori particule pe care se adsorb molecule solubile de Ag/Ac,cu scopul de a
amplifica efectul vizibil al reactiilor,utile atat imunodiagnosticului,cat si serotipizarii agentilor
infectiosi.S-a demonstrat existenta unui efect de `
O
,in sensul ca molecula-purtator poate modula
raspunsul imun,in sensul diminuarii/intensificarii acestuia.
! ' .Sunt Ag care necesita pentru producerea unui raspuns imun
umoral,respectiv pentru sinteza de Ac,cooperarea dintre limfocitele Th si B.Prototip al acestor Ag,sunt
proteinele serice heterologe,polipeptidele sintetice formate din L-aminoacizi,hematiile
heterologe,flagelina monomera si in general,produsi nepolimerizati.
! ' .Sunt Ag care determina activarea directa a limfocitelor B,fara interventia
limfocitelor Th.Prin urmare,determina sinteza de Ac,la fel de intens la soarecii normali,ca si la cei
nuzi,lipsiti de timus si LT imunocompetente.Aceste Ag sunt in general compusi polimerizati,cu numerosi
D.A. repetitivi,au o structura tridimensionala care favorizeaza interactiunea cu receptorii de Ag de pe
membrana LB,au o rezistenta deosebita la degradarea enzimatica si o persistenta indelungata in
organism.Determina aproape exclusiv sinteza de IgM.Ex.:polizaharide pneumococice-tip
III,LPS,dextrani,levani,flagelina polimerizata,polipeptide sintetice formate din D-aminoacizi.
8 ' ! # / !
<2'
% ''( )> este o condiţie esenţială,o substanţă
fiind cu atât mai imunogenă,cu cât este mai ͞străină͟,mai diferită de substanţele proprii gazdei;această
proprietate este determinată de structura primară,de secvenţa monomerilor într-o macromoleculă,dar
şi de structura sterică a acesteia,care permite expunerea la suprafaţă a acelor secvenţe
specifice,neîntâlnite la substanţele proprii;de ex. :hormonii proteici sunt antigene slabe pentru că au o
structură chimică relativ uniformă la specii animale diferite;de ex. :insulina(5700Da)se compune din
două lanţuri polipeptidice A şi B,de 21 şi respectiv 30 de aminoacizi;diferenţele de secvenţă la molecule
de insulină de diferite provenienţe,sunt limitate la aminoacizii din poziţiile 8,9şi10 şi ultimul aminoacid
carboxiterminal;astfel,nefiind imunogenă insulina de origine animală poate fi folosită în terapia
diabetului zaharat insulino-dependent;
% > influenţează imunogenitatea,bune imunogene fiind în general substanţele a
căror greutate moleculară este mai mare de 40kDa;ex. :ovalbumina-g.m.[40kDa;serumalbumina-
g.m.[70 kDa.Această regulă are excepţii în ambele sensuri:
*cel mai mic polipeptid sintetic faţă de care s-a obţinut un răspuns imun în anticorpi avea
1400Da;glucagonul este cea mai mică moleculă proteică naturală imunogenă-g.m.[3800Da;se pare că
anumite molecule polipeptidice cu g.m. mică se pot lega de anumite componente proprii organismului
cu rol de purtător,făcându-le accesibile limfocitelor şi deci imunogene,un exemplu în acest sens fiind
sensibilizarea organismului faţă de penicilină;
*gelatina,dextranul-deşi au g.m. mare,nu sunt imunogene;de ex.:dextranul este un polimer al D-
glucozei cu g.m. variabilă(50-100kDa),produs de sinteză al unor bacterii capsulate(` `
O),utilizat ca înlocuitor de plasmă după hemoragii mari pentru refacerea volemiei;totuşi
prin injectare repetată,pot apărea Ac- anti-dextran;
%! -este o condiţie necesară,deoarece prin rotaţia liberă în jurul axului propriu al
moleculei a determinanţilor antigenici,se pierde imunogenitatea,deoarece sunt expuşi limfocitelor
mereu alţi determinanţi antigenici;de ex.:gelatina(proteină rezultată prin denaturarea colagenului)deşi
are g.m. mare,nu este imunogenă datorită bogaţiei în resturi de glicocol care determină o lipsă de
rigiditate a moleculei;prin inserarea unor aminoacizi aromatici(Tyr,Trp,Phe),molecula devine rigidă şi
imunogenă,deoarece se asigură o dispunere͞în colţuri͟a lanţurilor polipeptidice;
%/ 'influenţează imunogenitatea,în sensul că moleculele cu AA levogiri sunt mai
imunogene decât cele cu AA dextrogiri;se pare ca moleculele levogire sunt mai imunogene pentru că pot
fi mai uşor degradate de către enzimele din fagolizozomii celulelor fagocitare,regula fiind că un antigen
este cu atât mai imunogen,cu cât este mai uşor desfăcut în componente de către enzimele lizozomale
ale macrofagelor;
%. ? @ ! (mai ales a epitopilor);substanţele care sunt complet
degradate,cum este cazul celor fagocitate de către leucocitele PMNN,nu mai pot stimula funcţiile
imunitare,deoarece atât eliminarea rapidă a antigenului,cât şi remanenţa sa ca moleculă intactă în
fagocite,scade antigenitatea până la anulare;
#%'/?&>A'2 ! :
*'/&-proteinele şi glicoproteinele(Ag puternice) :
-lipidele, polizaharidele, acizii nucleici (Ag slabe);
-lipidele şi acizii nucleici(se pot comporta ca haptene);
-polizaharidele ramificate(bune imunogene);
*'2-homopolimerii nu sunt imunogeni,dar heteropolimerii au această calitate;de
ex. :polipeptidele alcătuite din 3ʹ4 aminoacizi(AA)diferiţi,sunt imunogene,deoarece succesiunea
aminoacizilor(structura primară)determină structura secundară,terţiară,ceea ce explică imunogenitatea
puternică a proteinelor naturale :
-D.A. ai proteinelor pot fi secvenţiali(succesiunea AA în lanţul polipeptidic)sau conformaţionali(AA din
regiuni diferite ale unui lanţ sau din lanţuri diferite,pot fi aduşi în apropiere de legături S-S sau de
legături necovalente);de ex. :peptidul buclat al lizozimului-prin reducere/alchilare este anulată reacţia cu
Ac anti-LZ;
-în general se consideră că Ac produşi faţă de proteinele naturale sunt dirijaţi mai ales faţă de
determinanţii conformaţionali şi mai rar faţă de cei secvenţiali ;demonstrarea existenţei determinanţilor
conformaţionali în structura proteinelor globulare a explicat şi mecanismul de legare Ag-Ac bazat pe
complementaritatea de tip lacăt-cheie.
!%2'B pe suprafaţa moleculelor purtătoare-s-a demonstrat că zonele imunologic
importante trebuie să fie situate la suprafaţa moleculei şi accesibile celulelor sistemului imunitar,nu
ascunse în interiorul moleculei;se explică astfel,de ce polimerii ramificaţi sunt mai imunogeni decât cei
liniari.
, ' ! # /
!
% " %;calea parenterală este preferată pentru că antigenul vine rapid în
contact cu celulele imunocompetente din ganglionii limfatici regionali,după inoculare pe cale i.d.,s.c.,i.m.
sau cu cele din splină după inoculare i.v.Pe cale bucală Ag sunt degradate de enzimele
digestive(excepţie:vaccinul antipoliomielitic);
% ! > /;dozele prea mari sau prea mici pot avea efect contrar celui
scontat,astfel că în loc de răspuns se instalează toleranţa imunologică de zonă înaltă sau joasă.Dozele
fracţionate,repetate la intervale optime determină producerea unei cantităţi mari de Ac,mai mare decât
dacă aceeaşi doză de Ag s-ar administra printr-o injecţie unică;
% $ />;administrarea prelungită şi la intervale prea scurte a aceluiaşi Ag,poate
determina supresia imunologică şi nu activarea funcţiilor imunitare;
% D$ ?;un = este o substanţă sau un complex de substanţe,de origine
minerală,organică sau biologică(endotoxine,BCG,adjuvant
O),care administrate împreună cu un
Ag măresc imunogenitatea acestuia.Un antigen stimulează funcţiile imunitare mai eficient în asociere cu
un adjuvant,deoarece este mai bine fagocitat de către macrofage şi mai bine prezentat de către acestea
celulelor limfoide(se formează granuloame bogate în macrofage în ţesuturi)şi astfel se prelungeşte
stimularea antigenică şi creşte sinteza de anticorpi.Punctul de plecare în utilizarea adjuvanţilor a fost
vaccinul TAB(anatoxină tetanică,
O A şi B)şi observaţia că răspunsul în Ac anti-
anatoxină tetanică este mai mare de aprox.20 de ori,faţă de cazul când aceasta se administrează
singură.Intensitatea mare a răspunsului imun este rezultatul unui aflux mare de macrofage şi limfocite la
locul injectării celulelor de (bacterii Gram negative),datorită unei reacţii inflamatorii şi
creşterii capacităţii imunogene a Ag-lui,datorită prezenţei LPS(endotoxina din structura peretelui celular
al bacteriilor Gram negative).Fenomenul este important,mai ales dacă Ag are o g.m. mică,astfel că prin
amestecarea cu substanţe care îi cresc reţinerea(remanenţa)şi dispersia în organism se obţine creşterea
timpului de contact cu celulele sistemului imunitar.Cel mai folosit este adjuvantul Freund,un amestec
emulgator care conţine 85% ulei de parafină sau Bayol F şi 15% emulgator(lanolină,Arlacel A sau
monooleat de manoză).Sub această formă,amestecul constituie adjuvantul Freund incomplet(se
administrează parenteral şi nu i.v.).Adjuvantul Freund complet conţine în plus şi o suspensie inactivată
de celule de ` `
O
` O sau de ceară D,extrasă din peretele celular al acestor
bacterii(compus din glicolipide si peptidoglicolipide,cu efect adjuvant+acizi micolici esterificaţi cu
trehaloză).Stimulează proliferarea celulelor imunocompetente,maturarea şi activarea acestora,ca şi
sinteza de Ac.În general,adjuvanţii se utilizează pentru imunizarea animalelor.
?D$ ?:
-
O OO[compuşi ai aluminiului cu capacitate adjuvantă,care în soluţii apoase au proprietatea
de a adsorbi diferite tipuri de proteine,constituind precipitate gelatinoase cu calităţi de adjuvant;de
ex.:gelul de hidroxid de aluminiu,alaunul dublu de amoniu,alaunul de potasiu-prin inocularea în
organism a acestor geluri,proteina antrenată la formarea lor este eliberată treptat în ţesuturi,gelul fiind
astfel un O O ce asigură remanenţa mare a antigenului în ţesuturi şi intensificarea
răspunsului imun;
-OO`O(sub forma dioxidului de siliciu sau a silicatului de aluminiu hidratat numit şi
bentonită):stimulează reactivitatea sistemului imunitar chiar dacă sunt administrate separat de
Ag,având deci calităţi de adjuvanţi cu acţiune centrală sau imunomodulatoare;bentonita are şi calităţi de
depozit de Ag).
8!;#
Moleculele de IgM au cea mai mare greutate moleculara-950 kDa,19S.Reprezinta 3-10% din cantitatea
totala de Ig(concentratie serica cuprinsa intre 60-280 mg%).Lantul ʅ are 576 de aminoacizi si 5
domenii,dintre care 4 constante.IgM constituie anticorpii raspunsului imun primar,care apar dupa
primul contact cu Ag.Anticorpii IgM au T ½ [10 zile,sunt termorezistenti si au un continut de 12%
glucide.
Structural,sunt molecule pentamerice,libere in circulatie sau molecule monomere fixate pe membrana
limfocitelor B.Pentamerul este alcatuit din 5 unitati identice,legate intre ele prin legaturi disulfidice si
prezinta 10 situsuri identice de combinare cu Ag,dintre care sunt active 5,maximum 6,datorita unui efect
de mascare sterica.IgM pentamera are in structura sa si un alt component,esential pentru
polimerizare,un lant care reuneste monomerii la nivelul domeniului CHЉ,motiv pentru care a fost numit
lantul J( OO `O[lant de unire),deci
`
este !".Ansamblul are o mare
flexibilitate,molecula avand forma de « » sau « O »,cu diametrul de 30 nm,forma ce se
modifica in functie de relatia cu Ag.Datorita volumului mare al moleculei,este numita si ɴЇ-
macroglobulina si prezenta mai ales in sistemul circulator si in mica masura in tesuturi(in lichidul
interstitial).
Moleculele de IgM au o mare capacitate de aglutinare,fiind Ac tipic aglutinanti(capacitate de 1000x mai
mare decat IgG),de precipitare si mai ales de activare a sistemului complement pe calea clasica(de 100x
mai mare decat IgG).Pentru legarea componentului C1q si activarea C pe calea clasica,ce conduce la
citoliza,conditia obligatorie este ca 2 molecule de Ig foarte apropiate sa lege acest
complement,concomitent,la nivelul fragmentelor Fc.IgM fiind o molecula pentamera,este suficienta o
singura molecula pentru activarea C,deoarece conditia obligatorie se realizeaza de la sine,respectiv
legarea C1q de 2 fragmente Fc.La IgM situsul de activare a C este situat la nivelul domeniilor CHЈ-CHЉ si
devine accesibil(ca si in cazul moleculelor de IgG)in urma modificarii conformatiei sterice,dupa
interactiunea cu Ag,lantul J nefiind implicat in acest proces.
Au rol in apararea fata de antigene cu D.A. repetitivi,fata de Ag complexe,activand citoliza celulelor
straine mediata de complement,mecanism de aparare activ in bacteriemii.
In dezvoltarea ontogenetica,primii Ac sintetizati apartin acestei clase.In serul nou-nascutului Ig-le
dominante sunt deci IgM.Chiar si la acesta varsta,un nivel crescut de IgM sugereaza existenta unor
infectii cu virusurile rubeolic sau citomegalic,cu bacteriile Y
O ,O
O `
sau protozoarul Y OO,agenti infectiosi care se pot transmite transplacentar.Atinge nivelul
seric normal la varsta de 1 an.Filogenetic,forma mononera a aparut la vertebratele inferioare,iar forma
polimerica,cu lantul J-la rechini.
*!;#
Unitatea de baza este monomerul cu formula O sau OSe prezinta si in forma
dimerizata.Monomerul are 7S,g.m.[160 kDa si o structura asemanatoare cu cea a IgG.Dimerul se
formeaza cu ajutorul unui lant de unire J.IgA sunt prezente atat in ser,cat si in secretii.Clasa IgA este mai
bogata in hidrati de carbon comparativ cu IgG,legati in special de regiunea « »(7-11%).Anticorpii
IgA au T ½ [6 zile si sunt termorezistenti.
Exista 2 subclase de IgA :IgAІ si IgAЇ.Subclasa IgAІ este prezenta in proportie de 90% in ser(80% fiind
monomera).Subclasa IgAЇ are o structura originala,lanturile L fiind legate intre ele prin legaturi
covalente,iar de lanturile H prin interactiuni necovalente(astfel,lanturile L pot fi disociate de lanturile H
in prezenta ureei sau guanidinei,fara a fi necesara prezenta agentilor reducatori).Este predominanta in
secretii.
! are o concentratie relativ mare(90-450 mg%),reprezentand cca 15-20% din totalul Ig-lor
aflate in circulatie.Desi in cantitate mare in ser,IgA serice au o activitate slaba de Ac.Nivelul seric normal
este atins la varsta de 14 ani.
! .Un sistem imun secretor a fost pentru prima data observat de catre Besredka in
1919,reprezentat de « coproanticorpi » ;in 1965,Tomasi si colab. au dovedit ca secretiile externe contin
o Ig unica,numita apoi IgA secretorie(sIgA),denumire considerata improprie
O` .
! este forma prezenta in secretii predominand ca dimer,cu constanta de sedimentare 11S si g.m.[400
kDa.Sunt prezenti si polimeri(n[3,4,5)ca si monomeri in cantitate foarte redusa.Este secretata de
plasmocitele din foliculii limfoizi prezenti in chorionul mucoaselor(stratul profund al acestora fiind
vascularizat).In afara de lantul J,dimerul mai contine o glicoproteina suplimentara denumita « O
`
»/piesa S/CS,care nu are nici o relatie structurala sau genetica cu moleculele de IgA,fiind
sintetizata de catre celulele epiteliale si nu de catre plasmocite.Formula moleculara a dimerilor este
urmatoarea :O.CS serveste ca ligand al dimerilor IgA pe suprafata celulelor epiteliale,in momentul
traversarii acestora.CS confera moleculelor si rezistenta sporita la actiunea enzimelor proteolitice
prezente in secretii(in plus si regiunea « » este mai rezistenta la proteoliza,fiind mai scurta).
: !.
Moleculele de ! nu activeaza complementul pe calea clasica,nu favorizeaza fagocitoza
opsonica,nu aglutineaza,nu precipita Ag-le.Rolul lor este de a indeparta Ag-le provenite din alimente sau
Ag solubile ale bacteriilor din microbiota normala patrunse in circulatie,care astfel vor fi eliminate
rapid,impiedicand accesul acestora la celulele sistemului imunitar si devierea raspunsului imun de la
functia sa normala de indepartare a -ului.In alte lichide biologice ale corpului,cum ar fi
LCR,lichidul pleural,amniotic,sinovial,ca si in ser-predomina IgG,raportul IgG :IgA serica,fiind de 5 :1.
Moleculele de ! sunt prezente in toate tipurile de secretii(nazala,bronsica,suc
gastric,intestinal,secretie biliara pancreatica,vaginala,lichidul prostatic,lacrimal,in saliva,lapte si
colostru),dar in concentratii diferite.Copilul la nastere are un nivel seric redus de IgA,dar primeste sIgA
de la mama,sinteza proprie incepand dupa 30 zile de la nastere.De aceea,copiii alimentati natural sunt
mai putin receptivi la infectii intestinale si respiratorii,comparativ cu cei alimentati artificial.
Moleculele de sIgA au un rol important in apararea locala antivirala si antibacteriana,determinand
imobilizarea si agregarea agentilor infectiosi.S-a demonstrat ca nivelurile crescute de sIgA cu
specificitate fata de microorganismele cariogene(
` ``
O)au un rol important in
generarea rezistentei la carii.Se pare ca sIgA regleaza cantitativ si calitativ(componenta in
specii)microbiota normala a mucoaselor.In caz de mieloame de tip IgA predomina forma polimerica de
IgA.Filogenetic,IgA este prezenta pentru prima data la pasari.
,!B!;#
!Ba fost descoperita in anul 1965 in serul unui bolnav cu mielom de tip IgD,nivelul fiziologic in
ser fiind foarte scazut(cca 40 mg/l),ceea ce reprezinta ~0,2-1% din cantitatea totala de Ig.Are o g.m.[185
kDa, 7S si formula moleculara :f sau fLantul ɷ are 3 domenii constante si o regiune « balama »
foarte lunga(65 aminoacizi),responsabila de marea sensibilitate a anticorpilor din aceasta clasa la
proteoliza enzimatica si temperatura(la 56϶C,timp de 30 min).Lanturile ɷ sunt puternic glicozilate(9-14%
hidrati de carbon).Catabolismul acestor molecule este exterm de rapid,T ½ [3 zile.IgD exista in organism
sub doua forme,si anume ca molecule solubile,circulante in plasma si ca receptor pentru Ag pe
membrana limfocitelor B.Aceste molecule au un fragment hidrofob la extremitatea
carboxiterminala,prin care molecula se fixeaza la membrana LB,datorita caruia au si o g.m. mai mare
decat a moleculelor libere.
Rolul lor biologic,in special al moleculelor serice,este de importanta minora.Astfel,IgD nu fixeaza si nu
activeaza C,nu traverseaza placenta,nu provoaca degranularea bazofilelor si a mastocitelor,nu se fixeaza
citofil pe monocite sau limfocite.Se pare ca moleculele IgD ar avea un rol important numai la nivel
celular,ca receptor pentru Ag pe membrana LB,in asociere cu IgMm monomere,cu aceeasi
specificitate.Se pare ca intervin si in diferentierea limfocitelor B ca si in instalarea memoriei imunologice.
! a fost descoperita in anul 1966.Notatia E,deriva de la tipul de lant greu ʹɸ,dar si de la
«
O »(roseata),pentru ca reprezinta asa-numitele molecule de Ac reaginici/Ac sensibilizanti ai
pielii(citotropi).Formula moleculara este # sau #,g.m.[190 kDa,8S,T ½ [2 zile si sunt molecule
termosensibile(sunt denaturate la 56϶C,timp de 30 min).Prin incalzire,IgE isi pierde capacitatea
reaginica,nu insa si functia de Ac,de recunoastere specifica a Ag-lor.Lanturile ɸ au 5 domenii(g.m.[75
kDa)si contin un procent mare de hidrati de carbon(12%).Concentratia serica este rudesa,de ~250
ng/ml(0,004% din totalul Ig-lor),dar crescuta in colostru(sute de ng),scazand apoi in laptele
matern,ramanand la valori crescute numai la mamele cu alergii.Nu se transmit transplacentar,dar copilul
o primeste prin colostru,desi sinteza proprie incepe inca din perioada intrauterina.Nivelul seric normal
este atins la 14 ani.
IgE nu activeaza C,dar se leaga citofil de receptorii Fcɸ de pe membrana mastocitelor(bazofile
tisulare,prezente si la nivelul mucoaselor si a tesutului conjunctiv),inducand degranularea acestora si
eliberarea de amine vasoactive.La indivizii normali se pot fixa pe suprafata mastocitelor cca 10.000-
40.000 molecule de IgE,cifra care la bolnavii atopici(alergici),ajunge pana la valoarea de 500.000.IgE are
un rol important si in cursul inflamatiei.
Ca si celelalte molecule de Ig,moleculele de IgE sunt secretate de catre plasmocite,aflate sub controlul
limfocitelor Th si Ts,actiunea acestui ultim tip celular tinzand sa limiteze durata si intensitatea
raspunsului imun in general,inclusiv prin IgE.Factorii genetici sunt fundamentali in determinarea
nivelului seric al acestei Ig.
+J! '!;# ! ''
Defineste caracterul antigenic specific unor grupuri de indivizi din cadrul unei specii.Se datoreaza unor
modificari minore in secventa aminoacizilor de la nivelul regiunilor constante ale lanturilor H/L.La
inocularea acestor molecule modificate in organismul altor indivizi apartinand aceleiasi specii,sunt
recunoscute ca straine,genereaza un raspuns imun in Ac si sunt eliminate ca oricare alt Ag.Alotipia este
expresia unui fenomen de polimorfism/polialelie in structura genelor care codifica regiunile constante
ale lanturilor H si L.Exemple de markeri alotipici/genetici ai Ig-lor:
-Gm(gamma marker)de la nivelul lanturilor ɶ(la subclasele IgGІ,Ї,Ј);
-IsF(Ig San Francisco)localizat pe fragmentul Fc al moleculelor de IgGІ;
-Km(kappa marker)pe lanturile Lk;
-Am(alfa marker)de pe Cɲ2 ale subclasei IgAЇ;au fost descrisi 2 markeri AЇmІ si AЇmЇ,primul de tip
caucazian si al doilea mongoloid.
Fiind expresia unui polimorfism genetic,supus legilor medeliene de segregare a caracterelor,alotipia va fi
transmisa la descendenti,generand un caracter particular,propriu unui grup de indivizi
inruditi.Determinantii genetici alotipici pot fi prezenti pe toate/pe jumatate din moleculele subclasei de
Ig,dupa cum individul este homozigot/heterozigot pentru caracterul respectiv,determinat de gene alele
codominante.
' ' '.Detectarea particularitatilor alotipice ale Ig-lor si-a gasit numeroase
aplicatii:
-in studiul sintezei O=O= a Ig-lor si al evolutiei Ig-lor;
-in aprecierea reusitei grefelor de maduva hematogena;
-in stabilirea paternitatii(cand alte metode se dovedesc nerelevante);
-in studii de antropologie si de genetica populatiilor.
64/!'
Reacţia Ag-Ac depinde de interacţiunea necovalentă dintre paratopii şi epitopii corespunzători.Mărimea
energiei de legare,cunoscută sub denumirea de OO a Ac-lui pentru Ag omolog este determinată de
gradul lor de potrivire stereochimică.Formarea complexului Ag-Ac are loc în două etape:
%OOO,foarte specifică,bazată pe complementaritatea structurală,adaptarea tridimensională a
celor 2 reactanţi:determinantul antigenic şi situsul de combinare al anticorpului.Această
complementaritate,considerată de tip͞``O͟,în care cheia(
OOO`)se potriveşte
exact în lacăt(O` OO= al anticorpului),în concepţia actuală,depinde de complementaritatea
sterică şi electrochimică a grupărilor.
%.Diferite forţe intermoleculare intră în acţiune după adaptarea strânsă Ag-Ac,consolidând
această legătură.Deşi complementaritatea strictă nu este absolut necesară,un grad mare de
complementaritate şi zone de contact întinse,furnizează forţe de atracţie intermoleculară şi legături
multiple,mai stabile,depăşind forţele de repulsie.Forţele de atracţie care participă la reacţia Ag-Ac sunt
slabe,în comparaţie cu legăturile covalente.
Datorită caracterului lor,aceste forţe(forţe electrostatice,legături de H,legături van der Waals,forţe
hidrofobe)sunt eficiente numai dacă sunt multiple,deci energia lor globală va depinde de numărul de
legături,care va fi cu atât mai mare,cu cât gradul de complementaritate sterică va fi mai mare.Faptul că
aceste forţe sunt nespecifice,face ca reacţia Ag-Ac să fie reversibilă,ceea ce conduce la ideea că
specificitatea este condiţionată de complementaritate.
Legătura dintre doi atomi este cu atât mai puternică cu cât aceştia sunt mai apropiaţi unul de
altul.Distanţa dintre doi atomi de hidrogen legaţi covalent este de 0,74 Å,pe când distanţa dintre doi
atomi de hidrogen legaţi cu forţe van der Waals este de 1,2 Å.Forţele slabe de legare sunt eficiente
numai dacă sunt multiple.Energia de legare a forţelor este dată de numărul lor,iar numărul lor depinde
de complementaritatea sterică dintre antigen şi anticorp.Aceasta implică o anumită aliniere a atomilor
sau a grupărilor reactive ale situsului de combinare al anticorpului,în raport cu atomii sau grupările
complementare ale antigenului,aşa încât unei grupări chimice reactive proeminente sau unei sarcini
pozitive pe suprafaţa unei molecule să-i corespundă o concavitate sau o sarcină negativă pe cealaltă.De
aceea,orice diminuare a gradului de complementaritate determină o creştere a forţelor de repulsie şi o
diminuare a celor de atracţie,deci o scădere a energiei globale de legare.
.>??! ;
C# -măsoară forţa de legare dintre un epitop şi paratopul corespunzător,respectiv rezultanta
forţelor de atracţie şi de repulsie dintre cele două molecule ale complexului Ag-Ac,care depinde de
proprietăţile fizico-chimice ale moleculelor respective.
Au fost imaginate mai multe tehnici de apreciere a afinităţii S.C.al Ac-lor,cea mai simplă tehnică prin care
s-a apreciat afinitatea situsului activ al anticorpului este dializa la echilibru.Această tehnică se bazează
pe proprietatea haptenelor mici,monovalente(neprecipitante),de a traversa membranele de dializă care
reţin anticorpii şi complexele haptenă-anticorp.În acest scop,soluţia concentrată de Ac este repartizată
într-un sac de dializă care este imersat într-un volum cunoscut de soluţie tampon,pH[7,4,care conţine o
concentraţie cunoscută a haptenei.Haptena liberă difuzează prin membrană,în compartimentul care
conţine Ac.La echilibru,se măsoară concentraţia haptenei libere de la exterior(care este egală cu cea a
haptenei libere din interiorul sacului)şi concentraţia haptenei legată de Ac(concentraţia totală a
haptenei din sacul de dializă este mai mare deoarece o parte din ea este legată de Ac).
Concentraţia de haptenă legată se poate stabili ca fiind diferenţa dintre cantitatea de haptenă liberă
adăugată la început şi cantitatea de haptenă liberă din cele două compartimente ale sistemului de
dializă.Aceste valori la echilibru depind de concentraţia şi afinitatea Ac.Constante de afinitate(Ka)se
calculează după formula:
-E-=-EK!LKL=K!L2KL,în care:
Ka[constanta de afinitate
Kas[constanta de asociere
Kdis[constanta de disociere
[Ag]-[Ac][concentraţia complexului imun
[Ag][concentraţia determinaţilor antigenici liberi
[Ac][concentraţia situsurilor de legare libere ale Ac
Relaţia exprimă cantitativ tendinţa SC şi a haptenei(Ag)de a forma un complex stabil,mai exact afinitatea
situsului pentru haptena respectivă.Ka este direct proporţională cu afinitatea Ac şi invers proporţională
cu cantitatea de haptenă necesară pentru a ocupa jumătate din situsurile combinative ale Ac.
*$-este definită ca o proprietate ce caracterizează energia medie a interacţiunii de legare a
unui Ag având D.A.multipli şi diferiţi,cu S. C. heterogene ale Ac-lor induşi de aceştia.Aşadar,spre
deosebire de afinitate care furnizează date privind natura fizico-chimică a reacţiei Ag-Ac,aviditatea este
semnificativă pentru Ag naturale sau multivalente.
Aviditatea depinde de afinitatea fiecărui S.C. al Ac-lor pentru D.A.diferiţi şi este în cazul Ag-lor şi Ac-lor
multivalenţi,superioară sumei acestor afinităţi.
S-a observat că anticorpii dintr-un antiser imun,excluzând anticorpii monoclonali care sunt perfect
omogeni,au o mare heterogenitate de afinitate.Această observaţie nu este considerată a fi
surprinzătoare,deoarece chiar şi în cazul unor substanţe simple,cum ar fi unele haptene,anticorpii pot fi
dirijaţi faţă de diferite regiuni ale moleculei.În cazul macromoleculelor naturale,numărul determinanţilor
antigenici este necunoscut aproape întotdeauna.
S-a demonstrat că o legătură multivalentă între Ag şi Ac(aviditatea)este mult mai stabilă decât o legătură
monovalentă(aviditate intrinsecă).Ex.:valoarea avidităţii în cazul legării unui Ac monovalent(Fab)este de
104,la IgG(moleculă bivalentă)-energia de legare creşte de 103 ori,la IgM(decavalentă)-creşte de 107
ori(valori arbitrare).
' ? > # >? A $>? 'Aceste proprietăţi condiţionează
proprietăţile lor fiziologice şi imunopatologice.Ac cu afinitate mare sunt mai eficienţi în numeroase
reacţii biologice:eliminarea imunitară a Ag-lor,protecţia antibacteriană,neutralizarea
virusurilor,hemoliză,lezarea membranelor.În imunopatologie:complexele Ag-Ac cu Ac cu afinitate
mică,persistă în circulaţie,se depun.De ex.:pe membrana bazală a glomerulului renal şi determină
insuficienţa renală,pe când cele care conţin Ac cu afinitate mare sunt eliminate rapid.
10$'
$ a SC evolueaza ca o cascada de reactii enzimatice specifice si interactiuni
proteina-proteina,asociate cu un consum mare de componente CЉ,CЇ si CЈ,care conduc la activarea
͞`=O`͟a membranelor celulelor straine si liza acestora.
' .Legarea moleculelor de Ig de Ag membranare genereaza un semnal
informational transmis de la paratop,prin regiunea ͞ ͟la fragmentul Fc,la nivelul caruia determina
o modificare conformationala si expunerea unui situs anterior mascat(in domeniul CHЇ al moleculei de
IgG si in CHЉ pentru IgM),pentru recunoasterea si legarea complexului CІ,care declanseaza cascada de
reactii.Nu toate clasele si subclasele de Ig pot activa C,unele fiind inactive din acest punct de vedere.La
om,intensitatea activarii C creste in sensul IgGЇ,І,Ј,IgM.La soarece,cobai,porc-IgGЇ,IgM.
Complexul C1q este format din 3 subunitati in forma de Y,fiecare alcatuita din 2 parti,in compozitia
fiecareia dintre ele intrand 3 lanturi polipeptidice legate intre ele prin legaturi disulfidice;intreg
complexul este compus din 18 lanturi polipeptidice si are ascpectul unui buchet de lalele,fiind un
complex flexibil.Extremitatea globulara se leaga la situsul pentru C de pe molecula de Ig.In prezenta
Ca²Ѐacest complex activeaza componentele C1r si C1s.
Pentru legarea C1q sunt necesare 2 situsuri,respectiv 2 fragmente Fc,suficient de apropiate,ceea ce
explica faptul ca SC poate fi activat de o singura molecula de IgM,dar nu si de o singura molecula de IgG.
Dupa activare,C1r si C1s sunt convertite in enzime proteolitice care vor hidroliza componentele CЉ si
CЇ.C1s scindeaza CЉ,in CЉa si CЉb;acesta are o afinitate pentru CЇ,care este scindat in CЇb si CЇa;acesta,in
prezenta ionilor de MgЀЀ,se leaga de fragmentul CЉb,# '2NM= $/O,cu T ½ [5
min la 37϶C.Convertaza CЈ taie componentul CЈ in fragmentul minor CЈa,inactiv enzimatic,cu proprietati
anafilactice si fragmentul CЈb,care se leaga de convertaza CЉbЇa si rezulta complexul CЉbЇaЈb[convertaza
clasica CЊ.Aceasta taie complementul CЊ in CЊa,activ in reactiile inflamatorii,fiind o anafilatoxina mai
slaba decat CЈa si CЊb,care se ataseaza la membrana celulei-tinta,antrenand aditia secventiala a
componentelor CЋ,Ќ,Ѝ,Ў,care in raport molar corect,#/'2 .
Odata clivat CЊ,celelalte secvente se declanseaza automat,fara alte activari enzimatice.Complexul CЊbЋ
este hidrofil,dar cand leaga si CЌ devine hidrofob,cu exprimarea unor grupari apolare care ii confera
proprietate de ͞
͟,ce solubilizeaza lipidele membranare.Dupa aditia CЍ,complexul dimerizeaza
si are putere de dislocare a componentelor membranare si antreneaza si polimerizarea lui CЎ,generand
͞O
͟,de perforare ireversibila a membranei.Odata activat SC,secventele activatoare continua
sub regim automat,pana la consumarea totala a componentelor,ceea ce reprezinta una dintre
modalitatile de control si ͞
͟a reactiilor fixatoare de C.
18' /#!<''#!/
Proprietatea definitorie a celulelor ce alcatuiesc sistemul fagocitar mononuclear este capacitatea lor de
a endocita.Procesele de endocitoza realizate de catre celulele acestui sistem pot fi clasificate in
O `O si `O .. / reprezinta procesul de ingestie mediat de receptori a unor
macromolecule solubile sau chiar microparticule in vezicule variind intre 0,2 ʅm(micropinocitoza)si 1-2
ʅm(macropinocitoza).:!/ este procesul de ingestie a substantelor particulate si implica apozitia
riguroasa a particulelor(>0,4 ʅm)de membrana celulara,cu excluderea totala sau a unei mari parti din
lichidul inconjurator.Fagocitoza se realizeaza prin interactii secventiale intre receptorii si liganzii de pe
suprafata fagocitelor,conducand la formarea vacuolelor fagocitare sau O
.In mod normal
valurile membranare formate ar trebui sa urmeze strict conturul particulei atasate,dar de multe ori
evenimentele fagocitozei nu decurg dupa acest model.O astfel de exceptie este ` OO-
fagocitoza(fagocitoza particulelor prin infasurare),prin care un pseudopod unilateral al fagocitului
inconjura microorganismul,formand mai multe ture de spira.Fagocitoza este de doua
tipuri :O (mediata de receptorii Fc si/sau complement)si O (mediata de alti receptori
specifici/nespecifici).Legarea particulelor are loc la 4϶C,dar ingestia este conditionata de temperaturi
cuprinse intre 18-21϶C.
' #!/.Fagocitoza realizata de macrofage decurge in mai multe
etape :chemotaxia,opsonizarea,faza de aderenta,faza de ingestie,faza de digestie intracelulara a
particulei.
%&2.Fagocitele mononucleare au capacitatea de a migra in interiorul si prin tesuturi,migrarea
putand fi la intamplare/directionata specific de stimuli chimici inflamatori(chemotaxine).Macrofagele au
pe suprafata lor si secreta enzime proteolitice active la pH-ul tisular,care sunt importante pentru
capacitatea lor de migra O=O= .Numeroase substante generate in timpul inflamatiei au capacitatea de a
creste viteza de migrare a Mf.(chemokineza)si de a orienta miscarea lor in functie de gradientul de
concentratie a agentului(chemotaxia).
Substantele chemotactice pentru Mf.sunt reprezentate de factori derivati din ser,in special anafilatoxina
CЊa,eliberata ca o consecinta a activarii complementului de catre complexele Ag-Ac(calea clasica)sau
direct de catre bacterii,prin compusii polimerici ce intra in compozitia structurilor de suprafata(calea
alternativa).Alte substante chemotactice sunt reprezentate de produse bacteriene ca,de exemplu,N-
formil-metionil-peptide si produse ale limfocitelor T stimulate(limfokine)care atrag Mf.la locul
inflamatiei.Factorii produsi de fibroblaste,fragmentele de colagen,elastina si proteinele denaturate pot
determina atractia macrofagelor spre tesutul lezat.Un rol important in atractia Mf.spre locul inflamatiei
il au si substantele care inhiba migrarea intamplatoare a macrofagelor si previn migrarea lor de la locul
infectiei.Exista doua clase de substante care au rol in retinerea Mf.la situsul infectiei :
-O O :factorul inhibitor al migrarii macrofagelor(MIF),factorul activator al macrofagelor(MAF),IFN-ɶ
-O
OO`
O O `O=
OO ` O :(factorul B)sau al activarii sistemului
fibrinolitic(plasmina).
% ' / este conditionata de prezenta pe macrofage a receptorilor celulari cu afinitate mare
oentru IgG(subclasele 1 si 3)si CЈb.Bacteriile mai pot fi « capturate »si de anticorpii deja fixati pe
situsurile receptoare ale macrofagelor(Ac citofili).Moleculele opsonizante favorizeaza ingestia unei
particule de catre celula fagocitara.Proteinele si peptidele serice tapeteaza suprafata celulei bacteriene
si sunt recunoscute de receptorii fagocitului,functionand ca punti de legatura intre fagocit si celula
bacteriana.Opsoninele au un rol hotarator in intensificarea procesului de fagocitoza.
%:/ reprezinta contactul fizic dintre particula straina si membrana fagocitului.Procesul
este mediat de moleculele de la suprafata particulei care confera o anumita sarcina electrica neta si de
opsoninele din umorile organismului,care au rolul de a favoriza fagocitoza prin reducerea fortelor de
repulsie dintre fagocite si suprafata bacteriilor,ambele incarcate electronegativ.Se disting doua tipuri de
fagocitoza :
- `O O
`
O,care este declansata de interactiunea initiala dintre particula si
fagocit si este conditionata de forte ionice ;astfel sunt ingerate particule de latex,carbon,moleculele
agregate de albumina ;
- `O O
`
O,activa in cazul ingestiei bacteriilor,presupune interactia dintre
moleculele de suprafata ale celulelor bacteriene si ale fagocitului.Receptorii fagocitului sunt de doua
feluri :`OO`O(la care se leaga particulele care au pe suprafata lor carbohidrati,fie direct prin
intermediul lectinelor extracelulare,care functioneaza ca punti de legare incrucisata intre oligozaharidele
suprafetei bacteriene si ale fagocitului)si `OO`O(care recunosc si leaga bacteriile opsonizate;opsoninele
actioneaza in sensul legarii celulei bacteriene de suprafata fagocitului si stimuleaza ingestia sa).
Un rol semnificativ revine fibronectinelor,care au functia esentiala de a asigura aderarea celulelor de
mamifer,avand o mare afinitate pentru diferite forme naturale si denaturate de
colagen,fibrinogen,fibrina,proteoglicani,pentru suprafata celulelor eucariote.
%:/ ! reprezinta procesul prin care,dupa recunoasterea si legarea unei particule
straine,macrofagul formeaza o serie de prelungiri ale membranei celulare,pe care o
acopera,inconjurand-o,pentru a forma o vacuola fagocitara.Fagocitoza se realizeaza prin interactii
secventiale intre receptorii si liganzii de pe suprafata fagocitelor,conducand la formarea vacuolelor
fagocitare sau O
.Odata formata,vacuola de fagocitoza este orientata spre aria perinucleara de
catre tubulii contractili din citoplasma.Aici,vacuola primara,dupa fuziunea cu lizozomii devine
fagolizozom,la nivelul caruia va alea loc digestia particulei ingerate,sub actiunea enzimelor lizozomale.
%B! ' ! corespunde fazei in care particula inglobata este degradata
de enzimele lizozomale,in numai de peste 40,active la un pH acid.Rezulta molecule mici(~200kDa),care
trec in citoplasma fagocitului.Simultan sunt digerate si proteinele membranare ale vacuolei de
fagocitoza,iar receptorii membranari sunt recirculati spre suprafata celulei pentru a-si relua
activitatea.Daca particula ingerata este un microorganism,dupa ingestie exista urmatoarale posibilitati
de evolutie :digestia,multiplicarea sau persistenta particulelor/agentilor infectiosi inglobati.
1*#!2"!'%
Macrofagul secreta peste 75 de produsi diferiti ca structura chimica si efecte biologice,identificati in
mediul de cultura al macrofagelor sangvine si peritoneale.Functiile lor efectoare si reglatoare,studiate in
special O=O
,inca necesita,pentru anumiti produsi,confirmarea efectelor O=O= .Acest produsi,secretati
in mediu,moduleaza activitatea diferitelor celule si tesuturi,influenteaza procesul inflamator si
fagocitoza.Sinteza si secretia lor este coordonata printr-un proces complex si variaza in functie de starea
macrofagului.Astfel,unii compusi sunt sintetizati constitutiv,in toate stadiile(lizozom-LZ,compusi ai
sistemului complement),altii sunt sintetizati in conditii speciale,stimulatoare(hidrolaze acide,proteinaze
neutre,metaboliti ai acidului arahidonic).Dupa natura si activitatea produsilor secretati de catre
macrofage,acestia se clasifica in trei categorii :
%' / :enzime lizozomale,colagenaze,elastaze,activatorul plasminogenului-care
actioneaza asupra proteinelor extracelulare.Secretia de enzime este determinata de activarea
macrofagelor prin limfokine sau prin fagocitarea bacteriilor si complexelor imune.
Ex. :` ataca peretii vasculari,tesutul perivascular,suprafetele articulare ; ataca fibrele
de elastina nativa prezenta in diferite structuri ;`O=
O O este o serinproteaza care
transforma plasminogenul in plasma,care activeaza la randul sau 3 cascade enzimatice.
%' ' ' !/ :LZ,proteine plasmatice,interferoni,compusi ai
sistemului complement,factori antimicrobieni.
Ex. :-
O are efect bacteriolitic si stimulator al fagocitozei,iar uneori efect
antineoplazic,direct asupra membranei tumorale ;
-
O O`
O
`O cu rol de opsonina nespecifica,dar si de mediator al
inflamatiei,determinand recrutarea fibroblastilor in tesuturile lezate,unde acestia prolifereaza si produc
tesut cicatriceal ;
-M-fagele sintetizeaza si secreta numeroase `
ale caii clasice si alternative de
activare ;pe langa rolul lor in cascada de reactii enzimatice,au si alte activitati deosebite :CЈa favorizeaza
liza celulelor tumorale de catre M-fage,CЈb provoaca si elibereaza hidrolaze acide lizozomale ;
-`
O
(FPE)determina aparitia febrei datorita afectarii centrului termoreglarii din
hipotalamus,mareste raspunsul LT fata de Ag,stimuleaza PMNN sa elibereze lactoferina.
%' / $ # D :monokine,factori
limfostimulatori,factori stimulatori ai producerii de colonii,factorul stimulator al angiogenezei.
Ex. : intervine in proliferarea si diferentierea limfocitelor B,exprima
receptorii,anticorpogeneza(direct sau prin intermediul limfocitelor Th),induce exprimarea de receptori si
sinteza altor citokine(pentru IL-2),stimuleaza functia celulelor efectoare,activeaza celulele endoteliale.
$ 2 #!.M-fagele participa la functia de supraveghere imunitara a
organismului,avand rolul de a detecta si elimina,pe cale nefagocitara,orice celule mutante sau care,pe
alte cai,au dobandit caractere ,care ar putea genera o clona anormala.Omorarea celulelor
maligne se poate produce prin doua mecanisme,incomplet elucidate :citotoxicitate specifica si
nespecifica :
O O`O `OO` implica interventia LT si recunoasterea unor Ag specifice,inainte ca Mf.sa-si
exercite actiunea ;se produc astfel asa-numitele Mf. «
»,citotoxic specifice ;Mf.pot inhiba
crestera sau pot omora celulele tumorale prin fenomenul de ADCC(citotoxicitate anticorpo-
dependenta),in care celulele tumorale invelite in anticorpi interactioneaza cu receptorii Fc de pe
suprafata Mf.-lor,care se comporta ca celule )O
;
O O`O`OO` evolueaza ca o functie naturala,influentata de o serie de stimuli chimici si
biologici.
`O O `O O``O O`OOO
-TNF(
`
O`
)-proteina de 17300 Da,activa pe celule tumorale ;
-efectul metabolitilor OЇ produsi de M-fage,care lezeaza direct sau potenteaza efectul citotoxic ;
-alti factori citotoxici :proteinaze,CЈa,stimularea celulelor NK,o deaminaza(arginaza)care determina
depletia arigininei cu efect citostatic,de inhibare a cresterii celulelor tumorale ;
-actiunea NOЈ si a intermediarilor reactivi ai azotului,activi si pe patogenii intracelulari.
Activitatea citotoxica se manifesta si in
O=O
.M-fagele elimina celulele infectate cu
virusuri,fie direct(prin fagocitoza),fie indirect,prin actiunea IFNɲ produs,care stimuleaza citotoxicitatea
celulelor Tc si/sau NK.
1,: #!
Datorita capacitatii definitorii de fagocitoza si activitatii secretorii,macrofagele indeplinesc in organsim
mai multe functii :
: '(citocateretica)este o functie dominanta sub raport cantitativ,ce consta in
indepartarea celulelor senescente/moarte si degradarea la subunitati chimice care vor fi
reutilizate ;recunoasterea acestor celule se face datorita pierderii acidului sialic din membrana lor si
epuizarii ATP,datorita unor Ig preformate,prezente in serul normal.M-fagele splenice preiau Fe din Hb si
il cedeaza
OO(proteina chelatoare de Fe sintetizata de M-fage)care il transporta in maduva
osoasa.Macrofagele participa si la procesele complexe care asigura vindecarea leziunilor inflamatorii si a
ranilor infectate.
: 2 consta in indepartarea particulelor straine prin fagocitoza.Reprezinta expresia cea
mai impresionanta a rolului endocitozei si al macrofagelor in fiziologia organismelor
multicelulare,constituind o bariera antiinfectioasa,chiar daca,din punct de vedere cantitativ,aceasta
functie este de importanta secundara.
: -macrofagele au numeroase functii esentiale in inductia si reglarea raspunsului
imun,care se realizeaza prin cooperarea M-gelor cu limfocitele.M-fagele intervin in imunitatea mediata
celular,umoral,in hipersensibilitatea de tip intarziat ;prezinta si o activitate citotoxica.
Principalele modalitati de participare a M-fagelor in imunitate sunt urmatoarele :
O
`
a
.Dupa inglobare,Ag-le sun expuse unui catabolism partial,rezultand
macromolecule cu g.m. mica,dar cu o imunogenitate amplificata ;un procent mic de Ag este mentinut in
M-fage intr-o forma protejata de degradare si eliminare,iar restul(Ag prelucrat)este expus pe membrana
M-fagelor.
a
.M-fagele au un rol esential in prezentarea Ag-lor catre celulele Th,Tc si LB,ca si in
eliberarea unor cantitati mici de Ag imunogen timp indelungat ;
`
O
Y
este necesara pentru realizarea ambelor forme de raspuns imun :
-imunitatea mediata umoral :diferentierea LB este dependenta de prezenta M-fagelor stimulate si a
limfocitelor Th,fiind necesar un scurt contact ;
-imunitatea mediata celular :interactiunea dintre M-fage si LT este esentiala ;LT sensibilizate produc
mediatori specifici ai imunitatii mediate celular,produsi in tesutul limfoid regional ;de
ex. :MIF( `
O`O`
)stimuleaza localizarea M-fagelor circulante in tesutul infectat ;alte
limfokine amplifica endocitoza si activitatea microbicida.
*pentru a interactiona eficient,macrofagele si LT trebuie sa fie histocompatibile,respectiv sa expuna pe
membranele lor molecule CMH cls.II identice.
34B# " ! %# "&%<# ' # #
&"&'%"2='%
Limfocitele T se dezvolta in 3 stadii succesive :
%O
O O`(in maduva osoasa) ;
%OO
O O`(LT sunt « ` » la acest nivel si isi dobandesc imunocompetenta),aceste prime 2
stadii fiind independente de Ag ;
%O O O`,la nivelul organelor limfoide secundare,dupa migrarea limfocitelor(educate de
timus)si intalnirea cu Ag,diferentierea facandu-se sub influenta acestuia.
Studiul corelativ al particularitatilor fenotipice/functionale ale LT periferice a dus la impartirea lor,in
functie de exprimarea Ag-lor CD4 si CD8,in 2 subpopulatii celulare,care sunt din punct de vedere
functional mutual exclusive :
#&.Limfocitele care prezinta markerul membranar CD4/T4,se noteaza ca celule CD4+/T4+ si
asa sunt desemnate limfocitele acestei subpopulatii,inainte de intalnirea cu antigenul specific.Celulele
latente activate de catre Ag specific prezentat de catre celulele prezentatoare de antigen(CPA)in
asociere cu molecule CMH cls.II,prolifereaza(expansiunea clonala)si se diferentiaza la celule efectoare
numite LT ajutatoare/Th(
).
Celulele CD4+ necesita 2 semnale pentru a fi activate :
%receptorul T celular(TcR)recunoaste si leaga Ag-ul asociat cu molecule CMH cls.II,care sunt
recunoscute de markerul CD4,recunoasterea fiind deci dubla :/ ;
%co-stimulul reprezentat de markerii CD80 si CD86 de pe membrana celulelor CPA(celule
dendritice,care deriva din maduva osoasa si se gasesc in orice tip de tesut),care recunosc si
interactioneaza cu markerul CD28 de pe membrana celulelor CD4+.
: ;
-stimuleaza LB sa prolifereze si sa se diferentieze la plasmocite,secretoare de Ac ;
-stimuleaza Tc sa actioneze asupra celulelor-tinta :celule tumorale,infectate cu virusuri ;
-stimuleaza activitatea celulelor NK ;
-interactioneaza cu macrofage in cursul raspunsului imun ;
-stimulate,produc IL,mai ales IL-2 (limfokina care activeaza alte subpopulatii celulare).
Rezulta rolul central al limfocitelor Th in declansarea raspunsului imun mediat celular si
umoral,majoritatea antigenelor naturale fiind timodependente si necesitand interactiunea Th-LB,pentru
sinteza de Ac.
#=
[celule de tip efector,care determina liza celulelor straine :infectate cu virusuri,tumorale,grefe
incompatibile.
[rol in stoparea raspunsului imun,contribuie la inducerea tolerantei fata de ,desavarsesc educatia
LT din timus ;in caz de deficiente-boli de tip autoimun.Deoarece toate organismele contin aceleasi
sisteme embrionare de gene pentru Ig si TCR si deci au acelasi potential de raspuns imun,este evident ca
toleranta fata de trebuie dobandita(in timus educatia limfocitelor de a discrimina -ul de
este o proprietate cheie a S.I.).
Celulele T8 recunosc moleculele CMH I,in asociere cu Ag strain[recunoastere asociata,dubla,cu restrictie
genetica.
/.LT recunosc Ag expuse pe suprafata celulelor,produc limfokine(IL,IFN,factori de crestere si de
diferentiere a diferitelor celule imunitare),induc sinteza si exprimarea receptorilor pentru
limfokine,dezvolta functii citotoxice.LT mature au o importanta fundamentala :activitate
antivirala,antifungica,antitumorala si de respingere a grefelor- .
: '
.In cursul trecerii din maduva spre cortexul timic si medulara,LT sufera procese de
diferentiere care se traduc prin :dobandirea unor functii specializate si a unor markeri biochimici de
suprafata :receptori implicati in recunoasterea Ag,in cooperari,ca si receptori membranari cu functii
necunoscute ;acesti markeri sunt exprimati in diferite faze de diferentiere-caracterizati si evidentiati cu
ajutorul AMC marcati :IF,citometrie in flux.
Markeri ai LT :
p CD40[rol major in activarea LT naive antigen specifice ;
p T11[CD2[markerul E[rozetarea Ho-marker timpuriu,implicat in activare(determina formarea de
rozete totale) ;
p T10[prezent pe celulele-stem,pe unele LB si pe celulele LT activate ;
p T9[receptor pentru transferina,prezent pe LT activate ;
p T8[prezent pe Tc si Ts ;
p T6[prezent la timocite,dispare in cursul maturarii ;
p T4[prezent pe Th(determina oromarea rozetelor de mare afinitate) ;
p T3[asociat cu RTC(T OO ),asigura transductia semnalului legarii Ag,in celula ;
p T1[echivalent al Ag-ului Thy-1 de la soarece ;
Toate LT au receptori pentru mitogeni :PHA si ConA.
In sangele periferic la om,LT mature :-TH-T1+3+4+11+ si Ts/c-T1+3+5+8+11+.
p
p