CONFORMISMUL (EXPERIMENTUL LUI SOLOMON ASCH)

Fără îndoială, experimentul lui Asch sau mai corect spus, experimentele din 1951 și 1956
gândite de Solomon Asch sunt printre cele mai cunoscute din psihologie, dând naștere la vii
discuții, comentarii și chiar abordări teoretice noi. Și mai interesant e că Asch coordonează
aceste experimentele la mai bine de 10 ani după ce făcuse o primă tentativă pentru a demonstra
cum studenții / subiecții confruntați cu o opinie favorabilă, tind să-și formeze o opinie pozitivă.
A fost unul dintre cele mai puternice semne ale prezenței conformismului într-un grup pe care
Asch s-a gândit să-l testeze…

Experimentul gândit de Solomon Asch1 este relativ simplu. Grupuri de maxim nouă persoane
sunt invitate pentru a participa la un experiment despre ceea ce ar trebui să fie testarea
mecanismelor percepției. Li se prezintă serii de planșe, în stânga cu o linie verticală, numită
linie-etalon, iar drepta cu trei linii verticale, dintre care trebuie s-o identifice pe cea identică cu
linia etalon. Și pentru că nu erau persoane care să fi stat cu ochii în monitor până la 30 de ani ca
acum, șansele de a alege greșit erau infime. Asta doar în teorie. În practică, ne aflam în fața unei
tentative de manipulare, numai puțin de opt membri ai grupului fiind complici și unul singur,
subiect. Mai mult, printr-o tragere la sorți aranjată, subiectul naiv ajunge să-și spună printre
ultimii (sau penultimul), după ce majoritatea complicilor se pronunțaseră deja.

Pornește experimentul lui Asch2. Primele două încercări (din totalul de 18) se derulează fără ca
nimic notabil să se întâmple, atât complicii, cât și subiectul naiv identificând corect linia-etalon
din grupul de trei. Apoi, la treia încercare, ceva se schimbă și toți complicii dau un răspuns
eronat din punct de vedere al percepției. Subiectul se blochează. Știe răspunsul corect, însă are
rețineri în a se exprima. E pus în fața unui conflict de ordin socio-cognitiv, și atunci neagă
evidența, adoptând răspunsul eronat al complicilor în 37% din cazuri. Pe când în situațiile
normale, când nu exista manipularea, din 37 de răspunsuri ale subiecților reali, doar două erau
greșite. Media erorile era 0,08, pe când în timpul experimentului ajunge la 4,41, dintr-un maxim
posibil de 12.

Din cele 123 de persoane care au făcut obiectul experimentului lui Asch, doar 29 nu s-au lăsat
influențate de presiunea grupului și nu comis vreo eroare, adică mai puțin de 23%. De partea
cealaltă, aproape 1/3 dintre subiecți (32%), supuși presiunii, au indicat răspunsul greșit mai mult
de jumătate dintre întrebări, de unde se deduce o puternică tendință spre conformism. Evident,
contează și particularitățile individuale, altfel n-am avea subiecți care refuză să se conformeze și
nici situații când, în lipsa mizei, oamenii preferă să-și nege propriile simțiri mai degrabă decât să
facă notă discordantă într-un grup care, până la urmă, nu înseamnă nimic pentru ei.

Un alt element scos la iveala de experimentul lui Asch este importanța izolării subiectului naiv
supus manipulării. Astfel, dacă în grupul de studiu este introdus un al doilea subiect naiv, în
poziția a patra de exemplu, influența grupului scade de la 32% la un pic peste 10%. Mai mult,
dacă un complice aflat la răspuns chiar înaintea subiectului naiv, acceptă să furnizeze răspunsuri
corecte, rata de influențare scade până la 5,5%.

Odată demonstrată importanța unanimității, Asch a trecut mai departe, încercând să vadă dacă
dimensiunea grupului influențează procentul de 32%. Ei bine nu. Conformismul maxim se atinge
atunci când avem un trei complici și un subiect naiv, sporirea din acel punct a numărului
complicilor nu mai crește cele 32 de procente. Subiectului nu-i mai pasă. Intervine detașarea.

Cum poate spori procentul răspunsurilor eronate din partea subiectului naiv? Introducând în
grupul de trei complici o persoană cunoscută și apreciată. Iar dacă cel care coordonează
experimentul, reprezentantul autorității aprobă răspunsurile greșite, procentul de influențare
aproape că se dublează, ajungând la 62%.

În fine, încă o reacție simpatică din partea subiecților pusă în lumină de experimentul lui Asch, l-
a reprezentat încercarea acestora de a alege răspunsul greșit, însă nu cel indicat de grup, ci pe
acela care se abătea cel mai puțin de la soluția reală. Dintre două rele, o alegeau pe cea ma mică.
Alegeau răspunsul cu gradul de eroare mai mic, ca soluție de compromis. Interesant, nu?

Surse:

https://www.youtube.com/watch?v=TYIh4MkcfJA