Povestea terapeutică – modalitate de abordare creativă a curriculumului

Prof. Baciu Elena – Anca

Şcoala Gimnazială „Sfântul Vasile” – Ploieşti

Cu mult înainte ca limbajul scris să devină metodă formală de a transmite informaţii,

poveştile transmise prin viu grai erau folosite ca mijloc de comunicare a cunoştinţelor, a
informaţiilor şi a tradiţiilor din generaţie în generaţie.
Poveștile au avut dintotdeauna puterea de a ne îmbogăți viețile, de a ne forma modul
în care percepem și interacționăm cu lumea și de a ne dezvălui minunile spiritului uman. De
aceea, de-a lungul timpului, acestea au jucat un rol important și puternic în educație, prin
ajutarea tinerilor să își dezvolte abilitățile și sistemul de valori, dezvăluindu-le resursele
necesare pentru a duce o viață liniștită. Poveștile au jucat, de asemenea, un rol important și în
terapia cu copiii și adolescenții, ajutându-i să se regăsească și să-și dezvolte abilitățile de a
face față și de a supraviețui tumultuoasei vieți cotidiene. În cele mai multe cazuri, poveștile
sunt cele mai eficiente mijloace de comunicare cu copiii și adolescenții care refuză să discute
direct despre problemele care îi macină.
Poveștile terapeutice nu sunt simple povești. Ele transmit întotdeauna un mesaj bine
definit și au un scop precis. O poveste terapeutică trebuie bine aleasă, în funcție de
problematica pe care terapeutul, povestitorul, educatorul sau părintele se gândește s-o atingă.
Poveștile terapeutice au ca personaje oameni, animale sau chiar obiecte. Pentru un copil, de
exemplu, contează prea puțin dacă personajele sunt oameni sau obiecte, el se va identifica
exact cu acel personaj în care se „vede” pe el sau problema lui sau chiar rezolvarea unei
situații în care se află. Copilul nu se simte evaluat, nu simte că el este „defect”. Lumea
poveștilor este magică pentru copii, iar această lume este plină de imaginație, culoare,
întâmplări frumoase. Copilul va ști să-și ia din povestea terapeutică exact ce are nevoie pentru
el.
Rolul poveștilor terapeutice este de a pune copilul în contact cu nevoile, dorințele,
problemele sale. În momentul în care se întâmplă acest lucru, copilul se identifică cu
personajul respectiv din poveste și găsește soluții posibile la problemele sale. Desigur ca acest
lucru nu se întâmplă în primul moment în care copilului i se citește povestea. El are nevoie s-o
interiorizeze și să proceseze informațiile acumulate. Povestea terapeutică reprezintă câștigarea
unei experiențe pentru copil. Copiii învață prin experiențe. Astfel, copilul nu se simte direct
implicat, nu simte nevoia sa opună rezistență, pentru că „nu este vorba despre el”. Totodată,
copilul poate realiza că nu este singur în a avea trăiri sau experiențe negative, că sunt și alții
care trec prin situații similare și care găsesc rezolvări la problemele lor.
Poveștile terapeutice pot fi utilizate de către părinți sau cadre didactice pentru că ele
nu necesită o oarecare intervenție specifică în momentul în care sunt citite. Copiii ascultă
aceste povești atunci când le sunt citite, iar intervenția se realizează în sfera lor mentală și
emoțională. Unele povești au chiar și întrebări ajutătoare, astfel încât, la finalul poveștii,
părintele sau cadrul didactic poate pune aceste întrebări care să-i clarifice, de fapt, copilului
anumite aspecte ale poveștii. E nevoie, în schimb, să fie acordată o atenție specială alegerii
unor asemenea povești. Este dificilă identificarea unor povești terapeutice care să poată fi
citite unui grup de copii. Asta pentru că e posibil ca unele situații relatate în poveste să atingă
într-un mod negativ un copil din grup. De exemplu: o poveste despre ziua mamei poate fi
inofensivă pentru majoritatea copiilor, dar dacă într-un grup unul din copii și-a pierdut de
curând mama, această poveste îl poate face pe acel copil să retrăiască trauma pierderii mamei
sale.
 Poveștile pot ține locul dojenilor, cicălelilor, moralei, observațiilor personale pe care
părinții/cadrele didactice le fac copiilor. Astfel, copiii se pot regăsi în personaje și NU se simt
jigniți, deranjați personal, ci devin critici și obiectivi.
Cadrul didactic se poate folosi în activitatea sa de conținutul unei asemenea poveşti,
deoarece poate aplica metodele şi procedeele de predare obişnuite, obiectivele se pot
transforma în principii/valori. Poveştile terapeutice devin resurse de dezvoltare. Se pot crea
modele de jocuri didactice (joc de rol, dramatizare…), modele de texte – poveștile în sine.
Povestea terapeutică are numeroase avantaje dacă este folosită în abordarea
curriculumului, cu precădere la clasele primare, şi anume:
1)-nu are efecte negative;
2)-este captivantă;
3)-favorizează independenţa elevului faţă de învăţător, care nu-i oferă o soluţie gata fabricată,
ci îl obligă să facă singur conexiunile care-l vor duce spre/la găsirea soluţiei;
4)-poate fi folosită pentru depăşirea rezistenţelor naturale la schimbare;
5)-favorizează memorarea deoarece sub formă de istorioară, ideile prezentate sunt mai uşor de
memorat;
6)-provoacă confuzie, ceea ce declanşează un proces psihic ce permite accesul la inconştient;
7)-poate fi utilizată atât pentru eliminarea comportamentelor de eşec, cât şi pentru optimizarea
performanţelor.
În experienţa personală am introdus încă de la clasa pregătitoare o poveste la scurta
„întâlnire de dimineață”. Întâlnirea de dimineață este prima oră din programul unei zile. Când
vin la școală, dimineața, copiii se așază cu scaunele în semicerc și încep ziua prin a stabili
„calendarul zilei”: data, ziua săptămânii, vremea, a câta zi de școală este, parcurg mesajul
zilei, care este pregătit de învățătoare pe o foaie de flipchart (conține exerciții și probleme
care vor fi parcurse conform programei) și apoi povestesc ce noutăţi au (câte 2-3 copii vin în
față, pe rând, și povestesc ceva interesant, aduc noutăți, relatează întâmplări, exprimând stări
trăite). La final, colegii pun întrebări, cer lămuriri, socializează! Poveștile le-am ales în funcție
de întâmplările petrecute în clasă sau cele povestite de copii. Dacă morala poveștii este în
concordanță cu programa/tema vreunei lecții din ziua respectivă, evident întregește conținutul
educațional. La orele de dezvoltare personală sunt ca o mănușă…folosesc aceste povești
pentru a forma atitudini și a corecta comportamente greșite!
Consider că utilizarea poveştilor terapeutice în cadrul orelor de curs sunt un strict
necesar în scopul îmbunătățirii comunicării între dascăli şi copii, cu intenția atingerii într-un
mod cât mai eficient a obiectivelor fundamentale.
În concluzie, poveştile terapeutice sunt benefice din punct de vedere educaţional
datorită faptului că: îmbunătăţesc abilităţile de comunicare; duc la dezvoltarea capacităţi de a
rezolva şi a stăpâni evenimente mai plăcute sau mai puţin plăcute ale vieţii; dezvoltă
încrederea în sine, universul emoţional şi respectul de sine; ajută la exprimarea emoţiilor şi a
sentimentelor negative şi pozitive într-o manieră sănătoasă; facilitează constituirea bazelor
personalităţii şi accentuarea aspectelor individualizatoare; favorizeză autoaprecierea şi
dezvoltarea încrederii în forţele proprii.

Bibliografie:
Maria Dorina Paşca – Povestea terapeutică, Editura Ardealul, 2004
Filipoiu S. - Basmul terapeutic, Fundaţia Culturală Forum, Cluj-Napoca, 1998
www.jucariieducationale.ro
www.romedic.ro
www.hyperliteratura.ro