IDENTIFICAREA RISCURILOR LEGATE DE SĂNĂTATEA ȘI

SECURITATEA LA LOCUL DE MUNCĂ

1.1 Identificarea riscurilor legate de sănătatea și securitatea la locul de muncă
La locul de muncă pot exista multe pericole și/sau riscuri cauzate de diferiți factori de
influență care ar putea afecta sănătatea fizică și psihică a lucrătorilor.
Factorii care pot influența sănătatea lucrătorilor derivă din :
1) Mediul de muncă ( zgomot, vibrații, iluminat, microclimat );
2) Mijloace de producție (curent electric, agenți chimici periculoși, organe de mașini
înmișcare);
3) Sarcina de muncă ( efort fizic, munca monotonă );
4) Acțiune corespunzătoare ale laboratorului ( nerespectarea instrucțiunilor de lucru,
neutilizarea echipamentului individual de protecție ) ;
Pe parcursul primei zile de practică am determinat diversele metode de accidentare în
timpul efectuării lucrărilor practicii de laborator. Posibilele accidente pot fi de natură : chimică,
termică, mecanică și electrică. Însă toate aceste riscuri presupun cunoașterea regulilor de
protecție a muncii.
Astfel în laborator se cunosc câteva tipuri de accidente:
a) Accidente chimice – substanțele chimice pot avea acțiune corosivă, toxică, pot fi
inflamabile, explozibile sau nepericuloase. Majoritatea accidentelor provin din cauza
manipulării incorecte a reactivilor chimici. De aceea acțiunea corosivă o au acizii
concentați, iar manipularea acestor substanțe trebuie făcută cu grijă .
b) Accidente termice – se pot produce în laborator sunt arsurile sau opăririle. Arsurile
termice rezultă din contactul cu corpuri fierbinți sau în urma aprinderii unor substanțe
inflamabile. Manipularea incorectă a aparatelor electrice prezintă pericolul
electrocutării, arsurilor sau incendiilor.
c) Accidente mecanice sunt foarte rare în laborator. De aceea pentru evitarea acestor
accidente este necesar să se lucreze cu atenție, respectându-se ordinea și disciplina în
laborator.
1.2 Planificarea actiunilor de evitare a riscurilor legate de sănătatea și securitatea la
locul de muncă

Desigur că în orice laborator trebuie să întreprindem unele măsuri sau acțiuni ce țin de
evitarea riscurilor legate de securitatea și sănătatea la locul de muncă. Principalele măsuri ce țin
de evitarea acestor acțiuni, în cadrul centrului de Investigații Ecologice din Cahul sunt:
1
 În laboratoarele chimice la lucru se admit persoanele cu vârsta de 18 ani ;
 Lucrătorii laboratorului trec instructajul general la locul de muncă ;
 Încăperile laboratorului trebuie amenajate cu ventilație generală ;
 Fiecare încăpere ce cere a fi amenajată cu mijloace anti-incendiare ;
 Lucrătorii laboratorului se asigură cu echipament individual de protecție ;
 Lucrătorii laboratorului regulat trec controlul medical ;
 Este necesar ca suprafețele de lucru să fie cu acoperământ neinflamabil cu borduri din
material reflector si rezistent către acțiunea acizilor și bazelor ;
 Substanțele ușor inflamabile se păstrează în ambalaj închis în dulapuri metalice în
depărtare de încăperile de serviciu ;
 Încăperile laboratoarelor se înzestrează cu mijloace pentru combaterea incendiilor ;
 Înainte de lucru cu substanțele inflamabile lucrătorii laboratoarelor sunt obligați să
pregătească mijloacele pentru combaterea incendiilor ;
 În încăperile laboratoarelor se interzice fumatul și folosirea focului deschis ;
 În încăperile laboratoarelor folosirea apei pentru combaterea focului se interzice ;
 Inventarul și mijloacele de combatere a incendiilor periodic este este supus controlului și
încercării cu scrierea rezultatelor în registrul sau pașaportul aparatajului;
 Toate vasele cu substanțe inflamabile și ușor inflamabile să aibă etichete cu denumirea
lor precisă și transcripție de avertizare inflamabil ;
 Toate lucrările în laboratoare cu solvenți, substanțe inflamabile și ușor inflamabile se
îndeplinesc în exhaustere cu ventilația conectată ;

2
2. MONITORIZAREA FENOMENULUI DE POLUARE A APEI
2.1 Identificarea surselor de poluare a apelor
Apa, ca și aerul, este un factor de mediu indispensabil vieții. Apa se  gasește
totdeauna acolo unde există viață și formează substanța cea mai raspândită pe pământ.

Surse de puloare a apei

Sursele de poluare sunt multiple. Poluanții solizi, lichizi sau gazoși ajung în apele naturale
direct sau, în cele mai multe cazuri, prin intermediul apelor uzate. Clasificarea surselor de
poluare poate fi făcută după mai multe criterii:

a) În funcție de acțiunea poluanților în timp:

 Continue, cu caracter permanent (canalizarea unui oraș, industrii etc.);
 Discontinue, temporară sau temporară mobilă (canalizarea unei fabrici
care  funcționeaza  sezonier,  colonii  provizorii,  nave,  autovehicule,  locuințe,
instalații industriale deplasabile);
 Accidentale (avarii de instalații, de rezervoare).

b) În funcție de proveniența poluanților:

 Surse de poluare organizate - sunt reprezentate de apele uzate rezultate
din utilizarea de către colectivități a apei în diferite scopuri, colectate prin sisteme
de canalizare.

Principalele surse de poluare organizate sunt:

 Apele uzate menajere, care rezultă din utilizarea apei în locuințe, instituții publice, băi,
spălătorii, spitale, școli, hoteluri, unități comerciale și de alimentație publică etc. Peste
80 % din totalul apelor utilizate în scopuri casnice se evacuează poluate. Apa este un
excelent agent de spălare pus la dispoziție de natură. Apa spală și singură, ploile antrenează
gunoaiele, uleiurile, benzina de pe străzi, fumul și praful din aer, de pe clădiri, de pe
plante. Rezultatul curățeniei făcute este poluarea apei. Impuritățile acestor ape sunt
de proveniență biologică (microorganisme, paraziți), substațe organice (produse
petroliere, detergenți, pesticide etc.), substanțe minerale (rezultate din operații casnice sau
edilitare);

3
  Apele uzate industriale, care rezultă din diverse procese de fabricație și care constituie
cea mai masivă și nocivă categorie de poluare. Caracteristica esențială a apelor uzate
industriale o constituie varietatea nelimitată de poluanți și nocivitatea lor  deosebită.
Astfel, unele conțin germeni patogeni, precum cele din industria alimentară, altele, substanțe
în suspensie, ca cele provenite de la stațiile de flotație, iar cele mai multe, substanțe
chimice potențial toxice. Numărul substanțelor chimice poluante este foarte mare, cele mai
frecvente fiind metalele grele, acizii minerali și organici, substanțele azotate, coloranții,
fenolii, detergenții etc. Unele pot fi degradabile, dar cele mai multe au o
persistență îndelungată. Industriile cele mai poluante sunt: chimică,  metalurgică,
minieră, alimentară, forestieră etc.;

 Apele uzate agrozootehnice, care rezultă din utilizarea apei în scopuri agricole

(irigații), alimentarea animalelor și salubrizarea crescătoriilor de animale, în
compoziția acestor ape intră dejecțiile animalelor, produși de eroziune a solului,
îngrașăminte naturale sau sintetice, substanțe chimice folosite împotriva daunătorilor
agricoli, biostimulatori, agenți infecțioși specifici animalelor etc.

 Surse de poluare neorganizate - sunt reprezentate de: apele meteorice

(ploaie   sau   zapada),    reziduurile   solide   de   tot   felul,   diversele   utilizari
necorespunzatoare   (topirea   inului   sau   a   cânepii)   etc.   Ele   au   un   caracter
intermitent, de obicei debite reduse și o compozitie diversă, producând o poluare
difuză, dificil de stabilit și mai ales de stapânit. În compoziția lor intră, în
general,suspensiile organice sau minerale, germenii patogeni, paraziții antrenați de pe
sol,unele substanțe toxice etc

2.2 Identificarea agenților poluanți ai apelor

Se consideră poluanți acele substanțe care în concentrație suficientă pot produce un

efect măsurabil asupra omului, animalelor, plantelor și materialelor.
Dată fiind multitudinea și varietatea surselor de poluare, precum și numărul mare al
elementelor poluante a apărut și necesitatea unei împărțiri a lor.

a) După proveniență și caracterele comune se disting următoarele categorii de poluanți:

4
  Substanțe anorganice: metale grele, azot, fosfor;
 Substanțe organice: hidrocarburi, detergenți, pesticide etc.;
 Suspensii: steril de exploatări miniere sau cariere, fibre de lemn și produse petroliere;
 Ape fiebinți: din industrie sau centrale termoelectrice;
 Microorganisme patogene: din spitale, crescătorii de animale, lucuințe.

b) După natura lor, poluanții de proveniență artificială pot fi:

 Poluanți fizici: substanțe radioactive, ape termale;

 Poluanți chimici: Pb, N, P, hidrocarburi, detergenți, pesticide;
 Poluanți biologici: microorganisme.

d) După modificările pe care le produc apei, poluanții sunt:

 Poluanți care modifică proprietățile chimice și/sau biologice ale apei:

 Compuși toxici anorganici: plumb, mercur, cupru, zinc, crom,cianuri;

 Compuși organici greu sau nedegradabili: pesticide, detergenți; 
 Săruri organice provenite din mine sau exploatări petroliere;
 Substanțe fertilizatoare: azot, fosfor;
 Microorganisme: bacterii, viruși, paraziți.

 Poluanți care modifică proprietățile fizice și/sau organoleptice ale apei:

 Uleiuri, coloranți;
 Substanțe degradabile care consumă oxigenul din apă;
 Substanțe solide: suspensii.

2.3 Interpretarea modului de dispersie a poluanților apelor

5
 Apa este un vector important al agenților poluanți. Raspândirea acestora  prin apa se
face cu o viteză mai redusă decât prin aer, deoarece circulația apei este mai înceată decât
circulația aerului datorată vânturilor. Apa este foarte importantă pentru echilibrele ecologice și
perturbarea circuitului ei aduce prejudicii imediate în comunitățile ecologice. Caracteristicile
apei ca agent poluant sunt:

 Poate dizolva multe substanțe nocive, mobilizându-le în loc să le lase pe

locul de producere;
 Poate vehicula și materiale mai dense, care în atmosferă s-ar depune
ușor;
 Prezintă   condiții   favorabile   pentru   concentrări   fizice,   chimice   și biologice
ale agenților poluanți;
 Fiind   cea   mai   importantă   substanță  pentru  procesele  biochimice,poluarea
ei poate influența în cel mai înalt grad întreaga textură a lanțurilor
alimentare.

În țara noastră, aproape toate unitățile industriale îți evacuează apele uzate în emisarul
învecinat. Emisarul reprezintă apa de suprafață, curgătoare sau stătătoare, care colectează
apele reziduale provenite de la întreprinderile  industriale sau apele menajere. Curenții de
apa au un mare rol în dispersarea agenților poluanți: în apele stătătoare, curenții verticali și
orizontali au ca efect o simplă amestecare, în apele curgătoare înăa, fluxul de apă antrenează
continuu, unidirecțional și dă o direcție privilegiată dispersării agenților poluanți, în masa de apă
poluată (efluentul), de-a lungul evoluție acesteia, de la punctul de emisie  pâna la dispersia și
diluția sa completă, se disting trei zone principale:
1. Zona de jet, care apare de la punctul de emisie și se continuă atâta timp
cât sursa de energie preponderentă este aceea proprie efluentului;
2. Zona de tranziție, care apare atunci când energia proprie a efluentului ajunge de
același ordin de marime cu aceea a emisarului;
3. Zona de dispersie, este zona în care efluentul îți pierde toată energia  proprie și
evoluează numai sub acțiunea dinamicii emisarului.

2.4 Elaborarea măsurilor de prevenire/diminuare a poluării apei

6
1. Interzicerea aruncării și depozitării la întâmplare pe malurile sau albiile râurilor a
deşeurilor de orice fel;
2. Realizarea controlului depozitării și evacuării deşeurilor solide, astfel încât substanţele
nocive să nu se infiltreze în pânza freatică;
3. Construirea de bazine speciale pentru colectarea deșeurilor și reziduurilor, pentru a
împiedica deversarea directă a acestora în apele de suprafață;
4. Organizarea corectă a sistemelor de apă potabilă și canalizare la nivel local;
5. Construirea de staţii sau sisteme de epurare a apelor uzate ale localităților;
6. Distrugerea prin dezinfecție a germenilor patogeni conținuți în ape reziduale ale unor
instituții (spitale), abatoare, unități ale industriei cărnii;
7. Echiparea cu sisteme de reţinere şi colectare a substanţelor radioactive din apele
reziduale ale unităţilor industriale în vederea reținerii și neutralizării substanțelor
chimice potențial toxice.

3.MONITORIZAREA FENOMENULUI DE POLUARE A AERULUI

Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate în surse naturale și surse  artificiale.

7
 a) Surse naturale sunt:
•       Solul care, sub influența diferențelor de temperatură, a ploilor și a curenților
de aer, suferă fenomene de eroziune și măcinare cu eliberarea de particule foarte fine;
•       Plantele și animalele, care pot elimina în aer diverse elemente ca polen, păr, pene,
fulgi etc.;
•       Gazele și vaporii naturali, eliminați din sol direct în aerul atmosferic și care se
găsesc în anumite zone caracteristice din punct de vedere geologic;
•       Erupțiile vulcanice, care aruncă în aer, în anumite momente, mari cantități de
gaze, vapori de apă și particule solide;
•       Praful   cosmic,   rezultat   din   distrugerea   meteoriților   în   straturile superioare
ale atmosferei.

b) Sursele artificiale sunt reprezentate de diversele activități ale omului din care rezultă o
serie de elemente solide, lichide sau gazoase ce pot ajunge în atmosferă. Ele constituie
principalele surse de poluare și sunt fixe și mobile.
•   Surse fixe - produc o poluare limitată, de cele mai multe ori în jurul
locului de eliminare în atmosferă a poluanților.

Aici se încadrează doua grupe mari:

o Procesele industriale, recunoscute ca fiind cele mai importante surse de poluare a aerului:
chimice, siderurgice, metalurgice, de materiale de construcție etc.;

o Procesele de combustie de la încălzirea locuințelor pâna la combustibilul utilizat pentru

producerea de energie;cantitatea poluanților produși astfel depinde de calitatea combustibilului
folosit și de felul arderii.
•   Surse mobile- produc o poluare diseminată pe o suprafață uneori foarte mare; aici se
încadreaza mijloacele de transport:
o Transporturile rutiere;
o Transporturile navale și aeriene;
o Transporturile feroviare.
Dintre toate acestea, autovehiculele sunt cele mai importante surse de poluare a aerului.
Din eșapamentele lor se evacuează mari cantități de oxid de carbon, oxizi de azot, precum și
cantități mai reduse de plumb, aldehide, etilenă, hidrocarburi aromatice cancerigene. Motoarele pe
benzină produc mai mult  CO pe unitate de putere decât cele pe motorină, în schimb

8
concentrațiile de particule evacuate din motoarele Diesel sunt de zece ori mai mari decât de
la motoarele pe benzină. Acumularea poluării emise de autovehicule în spațiul aerian al
străzilor urbane depinde nu numai de numărul lor și de modul de funcționare, ci și de structura
orașului și factorii meteorologici, care pot favoriza fie menținerea și concentrarea poluanților, fie
îndepărtarea și diluarea lor în spații cât mai mari.

3.2 Identificarea agenților poluanți ai aerului

Poluanții aerului sunt substanțe solide, lichide sau gazoase, naturale sau artificiale ce
pot fi aeropurtate.

Clasificarea poluanților aerului se poate face dupa:

a)  Starea de agregare
•       Suspensii (aerosoli) - sunt particule solide sau lichide dispersate în
atmosferă. Principala lor caracteristică constă în faptul că în funcție de mărime
sau greutate ele au o stabilitate diferită în aer. Cele mai mari și mai grele se depun
repede și se numesc pulberi sedimentabile, iar cele mai ușoare și mai mici
persistă timp îndelungat și se numesc pulberi în suspensie;
•       Gaze - sub formă de poluanți în stare gazoasă, raspândiți în atmosferă
datorită calității de a difuza cu ușurință, fiind purtați uneori la mari distanțe de
locul unde au fost produși și eliminați în atmosferă;

b)  Proveniență
•       Primari   -  acei   poluanți   care  provin  direct  din   surse   de  poluare identificate
sau identificabile;
•       Secundari - acei poluanți care sunt produși în mediu, prin interacțiunea
dintre doi sau mai mulți poluanți primari sau prin reacția cu constituenții normali
ai aerului;

c) Acțiunea lor specifică asupra organismului

•       Iritanți - sunt cei mai raspândiți în mediu, din această categorie făcând
parte pulberile cu un grad scăzut  de solubilitate, oxizi de sulf și azot, substanțe
oxidante, amoniac, fluor, clor, vapori de acid fluorhidric și clorhidric;

9
 •       Asfixianți-sunt monoxidul de carbon, cianurile, acidul cianhidric,
hidrogenul sulfurat;
•       Toxici sistemici - sunt metale grele și metaloide ca plumbul, zincul,
cadmiul, mercurul etc.
•       Cancerigeni: - pot fi, în funcție de structura chimica:
 Organici: - hidrocarburi policiclice aromatice, coloranți sintetici (anilina), substanțe
organice clorurate (pesticide);
 Anorganici: - Cr (produce cancer nazal), As (produce cancer hepatic), Cd (produce
cancer de prostată), Ni (produce cancer al căilor respiratorii), substanțe radioactive
(produc cancer tiroidian);
•       Fibrozonați - sunt suspensii de ciment, pulberi cu bioxid de siliciu și
beriliu, pulberi inerte, cuarț;
•       Alergizanți - pot fi de natura:

 Minerală (cu conținut mare de cuarț);

 Organică: vegetală (in, cânepă, tutun, cafea, cacao, ricin,  soia) sau animală (puf,
pene, fulgi).

3.3 Interpretarea modului de dispersie a poluanților aerului

Din punct de vedere ecologic, pericolul de poluare legat de atmosfera are două aspecte:
unul direct, legat de compoziția atmosferică dacă ea ar suferi alterări pe termen scurt, și altul
legat de rolul de vehicul pe care îl poate juca atmosfera în transportul rapid al multor factori
nocivi (este un vector al agenților poluanți). Modul de dispersie al agenților poluanți pe calea
aerului depinde de factorii meteorologici și de modul de evacuare prin coșurile întreprinderilor.

Factorii meteorologici care influențează dispersia sunt:

•      Vântul este cel mai important factor care contribuie la dispersarea
poluanților în atmosferă. El se manifestă printr-o mișcare orizontală a atmosferei
care antrenează poluanții în masele de aer purtate de vânt. Difuziunea poluanților
în atmosferă este direct proporțională cu viteza vântului. Vântul uniform și de
viteza mică menține concentrații ridicate de poluanți în stratul de aer în care au
ajuns. Cu cât vântul are o viteză mai mare, cu atât volumul de aer în care se
dispersează agentul poluant este mai mare și concentrațiile rezultate vor fi mai

10
mici. Vântul este deci un factor pozitiv în lupta contra acumulării de agenți
poluanți, dar tot el este vinovat și pentru dispersarea nedorită a agenților poluanți
de pe sol;
•      Calmul  atmosferic  este  cea  mai  favorabilă  condiție  meteorologică
pentru poluarea aerului, pentru că pe masură producerii de poluanți de către
diversele surse, aceștia se acumulează în vecinatatea locului de eliminare și
concentrația lor crește continuu.
•      Turbulența aerului este un fenomen complex ce rezultă din diferențele
de temperatură, mișcare și frecare dintre straturile în mișcare, a unor porțiuni mici
ale maselor de aer, care determină o continuă stare de agitație internă. Turbulența
favorizează dispersarea transversală față de direcția vântului a agenților poluanți,
ea se află în legatură directă cu regimul vânturilor. O turbulență puternică se
manifestă prin fluctuații puternice ale vântului la sol (atât în privința direcției, cât
și a vitezei) care amestecă bine aerul, în cazul unei turbulențe medii, caracterizată
prin stabilitate verticală neutră,  fluctuațiile vântului  sunt mai  reduse,  iar la
turbulența slabă, cu stabilitate verticală, vântul este slab și constant în direcție și
intensitate.
Turbulența este un factor care favorizează difuzia și viteza de formare a amestecurilor de
poluanți-aer. Din punct de vedere al modului cum se produce, turbulența atmosferică poate fi:
 Mecanică, are ca masură principală frecarea maselor de aer de suprafață terestră, ea
fiind în funcție de rugozitatea solului; este accentuată de creșterea rugozității solului și de
viteza vântului;
 Termică sau convectivă, este generată de diferența de temperatură  care poate exista
între suprafețe și curentul de aer aflat deasupra, fiind datorată repartizării neuniforme
a temperaturii. Ambele feluri de turbulențe sunt prezente concomitent în atmosferă,
în proporții diferite, în funcție de condițiile meteorologice.
 Turbulența mecanică cu fluctuații tipice ale vântului de ordinul secundelor
predomină în nopțile cu vânt, nici calde, nici reci.  O   turbulența termică cu perioade
tipice de fluctuație ale vântului de ordinul minutelor predomină în zilele cu soare și
vânt slab.

•  Umiditatea aerului  este unul din cele mai  schimbătoare  elemente

meteorologice. Ea   se   opune   difuziei   poluanților   și   respectiv   micșorării concentrației
lor,împiedicând particulele să se deplaseze. Umiditatea crescută
duce la formarea de ceață, care produce concentrarea impurităților, în zonele
11
poluate ceața se formează frecvent pentru că vaporii de apă, condensează ușor pe
particulele suspendate în atmosferă. Ocupând straturile inferioare ale atmosferei,ceața
provoacă creșterea concentrației poluanților, devenind un factor activ în   formarea
reacțiilor chimice din atmosferă, în general, proporția crescută de vaporide apă în atmosferă
constituie un factor agravant al poluării. Abia la apariția precipitațiilor este favorizată
dizolvarea și spălarea de impurități din atmosferă și aducerea acestora pe sol. Cercetările
facute arată că ploaia realizează spălarea atmosferei în principal de gaze, iar zăpada de
impurități solide.
•    Temperatura este influențată de anotimp, altitudine, forma reliefului,
latitudine geografică. Instabilitatea temperaturii favorizează dispersia poluanților.
•    Coșurile industriale constituie una dintre sursele cele mai active de
poluare a marilor zone industriale și a zonelor limitrofe acestora, precum și un
mijloc de dispersie a poluanților aerului.

3.4 Elaborarea măsurilor pentru prevenirea/diminuarea poluării aerului

1. Construirea de vehicule cât mai puțin poluante;

2. Plantarea unor zone verzi de protecție;
3. Dotarea echipamentelor industriale poluante cu instalații de reținere(filtre)sau
neutralizarea poluanților atmosferici;
4. Producerea energiei prin procedee nepoluante(solar,eolian);
5. Utilizarea carburanților nepoluanți de către autovehicule sau dotarea acestora cu filtre
speciale;
6. Extinderea și protejarea spațiilor verzi,a parcurilor,a gardurilor vii etc.;
7. Protejarea pădurilor;
8. Interzicerea claxonatului și a altor surse generatoare de zgomot etc.

4. MONITORIZAREA FENOMENULUI DE POLUARE A SOLULUI

4.1 Identificarea surselor de poluare a solului

12
 Principalele surse de poluare a solului sunt reziduurile. Dată fiind marea  lor heterogenitate
în funcție de gradul de dezvoltare economică și socială a colectivităților, de obiceiurile și
tradițiile populației etc., o clasificare a reziduurilor este dificil de făcut. Ţinând seama de
proveniența lor pot fi clasificate în:
 Reziduuri menajere - rezultate din activitatea zilnică a oamenilor în
locuințe si localuri publice, din care fac parte cele mai diverse resturi alimentare,
cenușa, sticla, țesături, ambalaje, cutii de conserve, materiale plastice etc. În
zonele dezvoltate cantitatea de reziduuri menajere este de aproximativ 2 kg pe cap
de locuitor pe zi;
 Reziduuri industriale - provin din diverse procese tehnologice și pot fi
formate din materii brute, finite sau intermediare și au o compoziție foarte variată
în funcție de ramura industrială și de tehnologia utilizată;
 Reziduuri agrozootehnice - provin de la creșterea și îngrijirea animalelor,
din agricultura și sunt formate din substanțe organice putrescibile, substanțe
chimice utilizate în hrana sau îngrijirea animalelor (biostimulatori, insecticide,
erbicide, fungicide etc.), microorganisme;
 Reziduuri radioactive - sunt formate din diverși izotopi radioactivi
utilizați   în   activitatea   industrială,   agricolă,   zootehnică,   medicală,   cercetare
științifică etc.

4.2 Identificarea agenților poluanți ai solului

Poluarea solului este cauzată de:

 Pulberi și gaze nocive din atmosferă, dizolvate de ploaie și întoarse în sol;
 Apele de infiltrație care impregnează solul cu poluanți și îi antrenează în adâncime;
 Râurile poluate care infestează suprafețele irigate și inundate;
 Deșeurile industriale sau menajere depozitate necorespunzător;
 Pesticidele și îngrășămintele chimice folosite în agricultură.

Principalii poluanți ai solului sunt:

a) Reziduuri solide:

 Steril de mină sau de carieră;

13
  Minereuri neprelucrabile;                                                                 
 Reziduuri de la prelucrarea minereurilor sau a cărbunilor, aflate în iazuri de decantare;
 Zguri metalurgice rezultate de la procesele pirometalurgice;
 Nămoluri și slamuri rezultate de la procesele hidrometalurgice;
 Cenuși și zguri de la termocentrale cu combustibil solid (cărbune);
 Pulberi și prafuri rezultate din industria minieră;
 Plumb depus, provenit din gazele de eșapament ale autovehiculelor;
 Pulberi   sedimentabile  rezultate   din   industria  metalurgică  (oxizi   ai metalelor grele
Zn, Cd, Cu, Pb, etc.);
 Deșeuri și reziduuri menajere;
 Pesticide;
 Îngrășăminte chimice;

b) Reziduuri lichide:
 Apele de mină și de cariere;
 Ape din zăcaminte petroliere;
 Ape reziduale din instalații de preparare a minereurilor și cărbunilor;
 Ape reziduale de la rafinării și produse petroliere răspândite pe sol;
 Ape reziduale din procese pirometalurgice și hidrometalurgice;
 Precipitații naturale care au dizolvat HF;

c) Reziduuri gazoase:

 Gaze rezultate din activitatea industriei miniere;

 Gaze naturale (metan, etan, propan, butan etc.) scurse din conducte îngropate;
 Fenoli, cianuri, produse petroliere gazoase etc.;

d) Antrenări de pulberi cu reziduuri gazoase:

 Compuși sub forma de oxizi, sulfți, silicați ai urmatoarelor metale: Pb,

Cu, Zn, Hg, Cd.

4.3 Interpretarea modului de dispersie a poluanților solului

14
 Solul poate fi poluat:
 Direct:
 Prin deversări de deșeuri pe terenuri;
 Din îngrașămintele și pesticidele aruncate pe terenurile agricole;
 
 Indirect:
 Prin depunerea agenților poluanți evacuați inițial în atmosferă;
 Apa ploilor contaminate cu agenți poluanți spalați din atmosferă contaminată;
 Transportul agenților poluanți de vânt de pe un loc pe altul;
 Infiltrarea prin sol a apelor contaminate.

Solurile cele mai contaminate se află în preajma surselor de poluare. Pe măsura ce înalțimea
coșurilor de evacuare a gazelor poluante crește, contaminarea terenurilor din imediata apropiere a
sursei de poluare scade ca nivel de contaminare, dar regiunea contaminată se va extinde în
suprafață.
Nivelul contaminarii solului depinde și de regimul ploilor. Acestea spală atmosfera de
agenții poluanți și îi depun pe sol, dar în același timp spală și solul, ajutând la vehicularea agenților
poluanți spre emisari; ploile favorizează și contaminarea în adâncime a solului.
Umiditatea solului influențează persistența agenților poluanți în sol pentru că îi înlocuiește
în spațiile dintre granulele din sol și îi aduce la suprafață, unde se evaporă mai repede.
Poluarea solului depinde și de vegetația care îl acoperă și de natura însăși a solului. Acest
lucru este foarte important pentru urmărirea persistenței pesticidelor și îngrășămintelor artificiale pe
terenurile agricole, ele trebuie să ramână cât mai bine fixate în sol. În realitate, o parte din ele este
luata de vânt, alta este spalată de ploi, iar restul se descompune în timp, datorită oxidării în aer
sau acțiunii enzimelor secretate de bacteriile din sol. Pentru a micșora riscul poluării mediului cu
pesticide și îngrășăminte acestea trebuie administrate în cantități rezonabile și în perioadele de
dezvoltare a plantelor, când acestea sunt capabile să le asimileze cu maximum de profit.
Solul poate fi contaminat și în mod natural, prin prezența excesivă a unor microelemente
(ex. seleniu), care dau intoxicații în regnul animal sau prin prezența unor plante direct
otrăvitoare care, introduse în lanțul alimentar, au efecte vătămătoare la animale.

O particularitate deosebită a solului o constituie autopurificarea lui. Acest lucru se

realizează datorită prezenței în sol a unui mare număr de microorganisme care contribuie la
degradarea reziduurilor și la distrugerea germenilor patogeni. Alți factori care contribuie la
autopurificare sunt: temperatura scazută, umiditatea redusă din straturile superficiale ale solului,

15
lipsa suportului de hrană, prezența germenilor proprii solului (care formează flora denumită telurică)
etc.
4.4 Elaborarea măsurilor pentru prevenirea/diminuarea poluării solului

1. Construcția unor zone de depozite a gunoaielor;

2. Diminuarea eroziunii solului prin plantarea arborilor;
3. Folosirea judicioasa a îngrășămintelor,pesticidelor,precum și a metodelor agrotehnice care
sporesc fertilitatea solurilor etc.
4. Construirea de spații de epurare a apei;
5. Modernizarea gropilor de gunoi;
6. Ridicarea nivelului de securitate nucleara;
7. Controlul poluării industriale și a substanțelor chimice utilizate în procesele industriale;
8. Menținerea suprafețelor împădurite și utilizarea lemnului pădurilor numai în limita
aprobată prin lege;
9. Combaterea eroziunii solului;
10. Colectarea reziduurilor menajere în recipiente speciale,pe sortimente
(sticla,metal,hârtie,material plastic etc.) și reciclarea acestora etc.

5. MONITORIZAREA GESTIONĂRII DEȘEURILOR

Deșeurile sunt resturi materiale rezultate dintr-un proces tehnologic (sau casnic) de realizare a
unui anumit produs, care nu mai pot fi valorificate direct în realizarea produsului respectiv. Ele
pot fi substanțe, materiale, obiecte, resturi de materii prime provenite din activitatile economice,
16
 menajere și de consum. Majoritatea activităților umane reprezintă și surse de producere de
deșeuri.

După proveniență, pot fi deosebite următoarele tipuri de deșeuri:

A. Deșeuri municipale și asimilabile, care sunt deșeuri generate în mediul urban și rural. Ele sunt
grupate în:

 A1 - Deșeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante,

instituții publice.
 A2 - Deșeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf).
 A3 - Deșeuri din construcții și demolări, provenite din activitatea de construcții și
modernizarea și întreținerea străzilor.
 A4 - Nămol orășenesc, rezultat din stațiile de tratare a apelor uzate și menajere.

B. Deșeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare și cabinete medicale.

C. Deșeuri de producție, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.

 C1 Deșeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în:

 Clasa 1 Deșeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.
 Clasa 2 Deșeuri industriale nepericuloase și netoxice.
 Clasa 3 Deșeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcții.
 Clasa 4 Deșeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.
 Clasa 5 Deșeuri industriale produse în cantități foarte mari, de exemplu cenușile produse
de termocentralele care funcționează pe cărbune.
 C2 Deșeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură și, în special, din zootehnie.
 C3 Deșeuri speciale, categorie în care intră explozibilii și substanțele radioactive.

5.1 Identificarea deșeurilor provenite din sectorul gospodăresc și public, sectorul

industrial și agricol, deșeurilor periculoase

Deșeurile din sectorul gospodăresc sunt deșeuri menajere dintr-un process tehnologic
de realizarea produelor care pot fi preluate cu sistemele curente de prelucrare din localități .
Din deșeurile publice fac parte cele stradale specifice căilor de circulație publică,
provenite de la activitatea populației, animale. Din deșeurile provenite din sectorul gospodăresc și
public fac paarte și deșeurile asimilabile cu deșeuri menajere ce provin din sectorul public sau

17
administrativ. Cantitatea precum și natura, compoziția lor sunt extrem de variate și influențate
apreciabil de condițiile climatice, felul de viață al oamenilor, gradul de industrializare.
Deșeurile industriale provenite din desfășurarea proceselor tehnologice și care sunt de
natură în funcție de specificul unității industriale. Cele mai mari cantități de deșeuri industriale
provin din activități miniere. Deșeurile industriale sunt de 5 până la 20 ori mai mari față de
deșeurile municipale sau separat, existând alte probleme legate de managementul ineficient al
acestora.
Deșeurile agricole reprezintă deșeurile provenite de la unitățile agricole și zootehnice sub
fomă de gunoi de grajd, dejecții animaliere, deșeuri animaliere de la abatoare și din industria
cărnii, deșeuri vegetale de la fabrica de zahăr, ulei. Un aspect important care trebuie subliniat este
valoarea ridicată de fertilizare pe unitate de volum în special al gunoiului și a dejecțiilor.
Deșeurile periculoase reprezintă și ele o categorie aparte de deșeuri, din acestea fac parte
deșeurile toxice, inflamabile, explozive, radioactive, infecțioase, spitaliere sau de altă natură, care
prezintă direct sau indirect pericol pentru lumea vie. Câteva din deșeurile periculoase care le
regăsim frecvent în casele noastre sunt bacteriile și acumulatorii, becurile și medicamentele. În caz
aparte de deșeuri periculoase este cel al deșeurilor radioactive. Acestea nu pot fi eliminate prin
distrugere, ci doar prin depozitare.

Deșeurile periculoase generate în cantități mici pot fi grupate în 3 categorii și anume :

1. Categoria 1 – deșeuri toxice și chimicale
2. Categoria 2 – ambalaje sub presiune și alte deșeuri asemănătoare
3. Categoria 3 – deșeuri inflamabile sau cu conținut de solvenți

5.2 Controlul modului de colectare, transport și depozitare a deșeurilor

Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul deșeurilor, se referă la educația

privind colectarea, transportul, tratarea, reciclarea și depozitarea deșeurilor. De obicei, termenul se
referă la materialele rezultate din activități umane și la reducerea efectului lor asupra sănătății
oamenilor,a mediului, sau aspectului unui habitat.
Gestionarea deșeurilor are ca scop și economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea
părților recuperabile. Deșeurile gestionate pot fi atât solide, cât și lichide sau gazoase, precum și cu
diverse proprietăți (de exemplu radioactive), necesitând metode de tratare specifice fiecărora.

Colectarea şi transportul deşeurilor şi materialelor reciclabile

Colectarea deşeurilor

18
• sisteme de pubelă
• coşuri şi tomberoane de gunoi
• pubele mari şi containere pentru deşeuri (utilizate la colectarea deşeurilor menajere şi a
materialelor reciclabile din domeniul casnic)
Sisteme de containere speciale pentru materialele reciclabile
• containere de colectare pentru sticlă
• containere de colectare pentru hârtie
• containere de colectare pentru dozele de Al si conserve metalice

Metode de colectare
• colectarea în punct de colectare
• colectarea din poartă în poartă

Moduri de colectare
• colectarea în amestec
• colectarea selectivă

Procedura de colectare
• procedura de colectare prin golirea pubelei
• procedura de colectare prin schimbarea pubelei
• procedura de colectare în saci de unică folosinţă

Transportul deşeurilor
• transportul rutier al deşeurilor
• transportul deşeurilor pe căi feroviare
• transportul deşeurilor pe căi navale
• transportul deşeurilor în staţile de transport

Reciclarea deșeurilor

Reciclarea reprezintă reprocesarea materialelor în produse noi. În general, reciclarea

previne pierderea unor materiale potenţial folositoare, reduce consumul de materii prime şi
reduce consumul de de energie şi astfel producerea de gaze cu efect de seră. Reciclarea este un
concept modern în gestiunea deşeurilor.
Materialele reciclabile trebuie sortate şi seprate pe tipuri de produse. Contaminarea lor cu alte
materiale trebuie prevenită pentru a le creste valoarea şi a facilita procesarea. Sortarea poate fi
efectuată de producător sau la centrele de colectare.
19
Colectarea deşeurilor se poate face în două moduri: fie firma care le procesează le ia direct de la
producator (care, in prealabil, le-a pregătit in pungi sau saci, pe categorii), fie producătorul le
duce prin mijloace proprii la centrul de colectare. Reciclarea nu include refolosirea materialelor
care işi păstreaza forma iniţială pentru alte scopuri decât cele iniţiale.

Colectarea deșeurilor poate fi facută în una din variantele:

 Colectarea neselectivă când deșeurile provenite din activitățile casnice, precum și cele de
la diferiți agenți economici și instituții publice sunt amestecate
 Colectarea selectivă are ca scop colectarea materialelor refolosibile direct de la populație
prin dotarea locuințelor cu saci de plastic și recepționarea pe diferite tipuri de materiale.
O altă etapă a gestionării deșeurilor este transportul deșeurilor. În prezent se practică 2
moduri de transporturi:
 Sistem semiînchis, încărcare deschisă, transport închis prezintă un nivel tehnic foarte
scăzut.
 Sistem închis, încărcare închisă – transport închis, este cel mai modern system ce se
bazează pe colctarea gunoaielor la locuri de producere în recipienți de construcții unitare
amplasați în spații de stocare corspunzătoare sau în saci de hârtie sau plastic.
Depozitarea deșeurilor – depunerea deșeurilor în locuri autorizate și special amenajate în
acest scop ( poligoane, gunoiști și spații subterane ) în vederea inhumării sau păstrării lor
temporare pentru o posibilă prelucrare și utilizare ulterioară.

5.3 Elaborarea măsurilor pentru prevenirea/diminuarea impactului depozitelor de

deșeuri asupra mediului

1. Utilizarea tehologiilor non-poluante fără sau cu puține deșeuri

2. Colectarea și sortarea deșeuri în funcție de natura acestora ( sticlă, carton, masa
plastic, metal )
3. Controlul de laborator al calității mediului în spațiile de depozitare și păstrare
provizorie a deșeurilor
4. Îmbunătățirea sistemului de reutilizare a deșeurilor rezultate din diverse activități
5. Realizarea unor planuri eficiente de reutilizare a componentei utile din cantitatea
totală
6. Utilizarea deșeuilor cu riscuri minime ecologice
7. Informarea populației despre efectul deșeurilor

20
8. Proiectarea și construcția întreprinderilor și altor obiective, precum și implementarea
de materiale și tehnologii care satisfac cerințele de securitate privind utilizarea,
prelucrarea și evacuarea deșeurilor
9. Excluderea din utilizarea materiei prime toxice
10. Reducerea generării deșeurilor

6. EVALUAREA IMPACTULUI DE MEDIU

a) Substanțele organice

21
 Substanțele organice de origine naturală (vegetală) consumă oxigenul din apă atât
pentru dezvoltare, cât și după moarte. Lipsa oxigenului din apă are ca efect oprirea proceselor
aerobe printre care și autoepurarea.
Fenolul este pentru pești un toxic nervos, el imprimă gust și miros  neplăcut cărnii
peștilor.

Detergețtii se plasează la suprafața apei sub forma de spumă și împiedică autoepurarea

apei și folosirea ei pentru irigații.
Pesticidele pot constitui cauza unor boli grave (cancer), tulburări neurologice,
afecțiuni ale glandelor endocrine.

b) Substanțele anorganice
Sărurile anorganice pot provoca creșterea durității, iar apele cu duritate mare produc
depuneri și micșorează capacitatea de transfer a căldurii.
Clorurile, peste anumite limite, fac apa improprie pentru alimentare și pentru irigații.
Metalele grele au acțiune toxică asupra organismelor acvatice, inhibând în același timp
și procesele de autoepurare. Metalele grele produc intoxicașii grave ale organismului uman:
o intoxicația cu plumb - duce la anemie, insomnie, iritabilitate, greață, gust metalic
(absorbtia plumbului din apa este mai mica decât a celui prezent în aer);
o intoxicația cu mercur - are ca manifestări dureri de cap, amețeli, insomnie,
oboseală, tulburări de memorie (absorbția mercurului din apă este relativ mică).
Mercurul se cumulează în organism mai ales în rinichi și ficat:
o intoxicația cu cadmiu - se manifestă prin afecțiuni ale rinichilor, ficatului,
cordului (absorbția cadmiului din apă este mică); o intoxicația  cu  arsen -
are  ca efect  asupra organismului  cefalee, amețeli, oboseală, dureri abdominale,
reacții cutanate. Arsenul reținut de organism se concentrează în piele, ficat, rinichi,
plămâni și splină.
Sărurile de azot și fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafața apei.

c)  Suspensiile
Atât suspensiile organice, cât și cele anorganice se depun, formează bancuri care
împiedică navigația, consumă oxigenul din apă. Daca substanțele în suspensie sunt numai de
natură organică, ele conduc la formarea de gaze rău mirositoare.

d) Substanțele radioactive

22
 Evacuarea apelor uzate radioactive, în apele de suprafață și subterane, prezintă pericole
deosebite datorită acțiunii radiațiilor asupra organismelor vii. Radiațiile pot acționa din
exteriorul său din interiorul organismului. Efectul biologic al radiațiilor poate fi somatic
(asupra sistemului nervos central, gastrointestinal etc.) sau genetic (perturbări ale codului
genetic prin mutații).

e) Produsele petroliere

Datorita nemiscibilității țițeiului cu apă, cea mai mare parte a lui se ridică  la suprafața
și formează o peliculă uleioasă împiedecând difuzia și accesul aerului atmosferic în mediu
acvatic și blocând aproape total asimilația clorofiliana și respirația organismelor. Produsele
petroliere dau apei gust și miros neplăcut, se depun pe diferite instalații, obturându-le, uneori
chiar blocându-le, colmatează filtrele pentru tratarea apei, sunt toxice pentru flora și fauna
acvatică, fac inutilizabilă apă pentru alimentarea instalațiilor de răcire, împiedică folosirea apei
pentru irigații, agrement etc.

f)  Apele calde
Apele calde împiedică dezvoltarea normală a peștilor, pentru că apa caldă stă deasupra,
peștele se retrage la fund, zona în care nu se produce dezvoltarea lui normală. O dată cu mărirea
temperaturii, concentrația de oxigen devine mai mică și viața organismelor este mai dificilă,

g) Microorganismele

Microorganismele sunt puternic vătămătoare, produc infectarea apei, făcând-o

inutilizabilă, înca din antichitate, apa a fost considerată ca una dintre  cele mai importante căi
de transmitere a unor boli zise "molipsitoare". Bolile infecțioase transmise prin apă se pot
împarți în:
 boli microbiene (febra tifoidă, dizenterie, holeră); 
 boli virotice (poliomielită, hepatita epidemică); 
 boli parazitare.

6.2 Evaluarea impactului poluării aerului asupra organismelor vii și mediului

Efectele agenților poluanți depind de mai mulți factori:

23
 •       natura elementelor poluante; unii poluanți sunt mult mai activi, mai
agresivi sau mai nocivi decât alții;
•       concentrația în care se găsesc poluanții prezenți în aer; cu cât nivelul
concentrației este mai mare, cu atât acțiunea poluării aerului este mai puternică;
•       numărul poluanților prezenți concomitent în aer; în general, cu cât
numărul acestor poluanți este mai mare, cu atât influența lor este mai nocivă;
•       timpul cât acționează; cu cât este mai îndelungat, cu atât efectele
poluării sunt mai puternice.

Influența asupra radiațiilor solare este una dintre cele mai importante acțiuni, în zonele
poluate cu fum și pulberi se produce o reducere importantă a cantității de radiații solare datorită
reținerii lor de către elementele poluante, în aceste zone vizibilitatea atmosferică este redusă, iar
luminozitatea scazută. Studiile efectuate în diferite țări arată o reducere a luminozității între 10 și
50%. Din totalul radiațiilor solare cele mai reduse sunt radiațiile cu lungimea de undacea mai
mică, adică radiațiile ultraviolete care sunt și cele mai active; lipsa lor  produce rahitismul și
favorizează răspândirea infecțiilor.

Influența asupra factorilor climatici a fost observată în zonele poluate. Prin reținerea

radiațiilor solare scade și cantitatea de radiații calorice, ceea ce duce la o încălzire mai redusă a
atmosferei și a solului, adică temperatura aerului încălzit direct de soare și indirect de sol scade.
Totodata, diverșii poluanți atmosferici constituie nuclee de condensare pentru vaporii de apă
din aer, crescând nebulozitatea atmosferică, dând naștere la ceață și la creșterea frecvenței
ploilor în zonele poluate. Cercetări efectuate în diverse localități au arătat o cresștere a
zilelor înnorate cu pâna la 15-20%.
Influența asupra plantelor și animalelor este uneori foarte puternică și  constituie un
semnal de alarmă față de acțiunea nociva a poluanților atmosferici.
Plantele sunt foarte sensibile, în special coniferele, arborii fructiferi, vița  de vie și
florile (mai ales trandafirii); lichenii, datorită sensibilității lor deosebite, dau primele semne de
degradare. Lezarea plantelor este dependentă de natura poluanților și de concentrația lor, dar
ele suferă fenomene de distrugere uneori pâna la dispariție. Primele simptome ale intoxicării cu
diferite noxe sunt: lezarea bobocilor, vârful și marginea frunzelor. Studiile efectuate în jurul
întreprinderilor chimice arată distrugerea plantelor pâna la 10-15 km distanta.
Animalele din zonele poluate resimt efectele poluarii atmosferice: cele mai afectate sunt
animalele domestice, cele mai sensibile sunt insectele (în special  albinele si viermii de
matase). Erbivorele sunt animalele cele mai grav lezate datorita inhalarii de poluanti din aer,

24
dar mai ales ingestiei poluantilor o data cu hrana pe care o consuma. Poluantii cei mai agresivi
pentru animale sunt: fluorul, plumbul, arsenul, cadmiul si oxizii de azot si sulf.

Influența asupra construcțiilor și obiectelor a fost pusă în evidența în multe dintre

localitățile poluate. Clădirile suferă în mod deosebit influența poluanților  sub forma
fenomenelor chimice de coroziune care duc la o degradare mult mai rapidă decât cea produsă
de factorii meteorologici. Obiectele metalice se oxidează, se corodează și se distrug în timp
foarte scurt. Acest fenomen apare mai evident la acoperișuri, automobile și la alte obiecte care
vin permanent în contact cu poluanții atmosferici. Vopselele, lacurile, picturile (mai ales cele
exterioare), tapetele sunt atacate și degradate vizibil.

Influența asupra condițiilor de viață reprezintă un alt efect al poluării atmosferice care

creează disconfort și împiedică desfașurarea unei activități  normale, în zonele supuse
poluării se constată imposibilitatea deschiderii ferestrelor și aerisirii încaperilor, uscării
rufelor în curte sau pe balcon, servirii mesei în afara locuinței, plimbărilor în aer liber, jocului
copiilor etc.

6.3 Evaluarea impactului poluării solului asupra organismelor vii și mediului

Reziduurile solide ocupă suprafețe mari de teren pentru instalarea haldelor

având ca efect acumularea unei mase sordide, urâțirea peisajului, poluarea aerului
și a apelor subterane, împiedicarea folosirii solului. Haldele de cenuși și zguri din
industria metalelor neferoase conțin urme de metale grele toxice ( Cu, Zn, Cd, Pb),
SO2 si As. Pulberile și praful acoperă cu depozite eoliene regiunea învecinată
exploatărilor și înăbușe vegetația.                                                                              
Reziduurile lichide impurifică solul prin infiltrarea apelor poluate care se  epurează parțial
depunând elemente nocive în sol. Apele reziduale infiltrate, produc modificări importante la
suprafața și în apropierea imediată a suprafeței ( conținutul chimic, pH-ul, fertilitatea solului )
schimbând astfel în mod nefavorabil mediul de dezvoltare al florei și faunei. Petrolul și apele de la
rafinării afectează suprafața solului pe care se răspândesc și pânza de ape freatice în care se
infiltrează. Reziduurile petroliere au persistența îndelungată și degradează solul pentru perioade
lungi.
Iazurile de decantare ocupă suprafețe mari, reziduurile minerale și substantele toxice
depuse în ele pe sol sunt greu și foarte puțin degradabile de microorganisme, iar solul prin
dizolvare se degradează imediat și ireversibil.
Efectele majore ale poluării solului :

25
  efectul de seră
 ploile acide
 degradarea stratului de ozon
Încărcarea solului cu metale grele are ca efect acidifierea acestuia. Totodata are loc
degradarea calității materiei organice prin creșterea conținutului de acizi fluvici care împreună
cu metalele grele formează compuși cu grad avansat de mobilitate și accesibilitate pentru
vegetație. Ca consecință a poluării se produc dezechilibre în nutriția mineral a plantelor.
Aceste dezechilibre sunt datorate condițiilor generale nefavorabile de nutriție ( reacție acidă,
conținut redus de fosfor, calciu) cât și absorbției passive a unor poluanți din aer și sol care au
un effect toxic asupra țesăturilor vegetale.
Influența solului poluat asupra sănătății populației se exercită mai întâi ca urmare a poluării
sale biologice. Poluarea biologic este caracterizată prin disiminuarea pe sol, odată cu
reziduurile de germeni patogeni care pot produce diverse îmbolnăviri.
Poluarea este o stare negativă dintre mediul creat de om și mediul natural ca urmarea
a acțiunii unor factori poluanți.

7. SUPRAVEGHEREA ȘI CONTROLUL CALITĂȚII MEDIULUI ÎN

ECOSISTEMELE ANTROPIZATE
7.1 Observarea practicilor utilizate în agricultura și compararea lor cu practicele
agriculturii ecologice și conceptul dezvoltării durabile

26
 Atât agricultura tradițională cât și cea ecologică respect obiectivele și principiile unei
agriculture durabile, existând și unele diferențe. De aceea agricultura tradițională presupune
practice agricole care s-au păstrat de-a lungul anilor și tehnici care nu au fost preluate din
agricultura modern.
Agricultura tradițională mai poartă denumirea de agricultură extensivă ce utilizează
următoarele practici:
 se utilizează mijloace primitive de lucrare a pământului
 îngrășămintele minerale aproape că nu se folosesc
 recoltele l culture sunt joaase și productivitatea este redusă
 cota populației angajată în agricultură este destul de înaltă
Agricultura ecologică reprezintă un "sistem integral de gestionare a procesului de
producție, care contribuie la sprijinirea și consolidarea rezistenței agroecosistemului,
incluzând biodiversitatea, ciclurile biologice și activitatea biologică a solului.
Agricultura ecologică pune accent pe folosirea unor practici de gestionare corespunzătoare, în
loc de introducerea unor produse fabricate afară din ferma respectivă și ia în considerație și
faptul că particularitățile fiecărei regiuni în parte necesită sisteme, bine adaptate specificului
acestei regiuni. Asta se poate realiza prin folosirea, unde este posibil, a metodelor
agronomice, biologice și mecanice în loc de folosire a materialelor sintetice pentru anumite
operații în cadrul sistemului. "Agricultura biologică respectă reguli stricte, stabilite prin
normele legislative.
Agricultura ecologică este o metodă de producție care ține cont de cunoștințele
tradiționale ale țăranilor și care integrează progresele științifice în toate disciplinele
agronomice, răspunzând preocupărilor sociale fie ale mediului înconjurător, fumizându-se
consumatorilor produse de calitate chiar și în țările mai sarace.
Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera și resursele naturale ale
planetei, excluzând utilizarea îngrașămintelor chimice, pesticidelor de sinteză și a erbicidelor,
metodele de prevenire jucând un rol primordial în lupta împotriva daunătorilor, bolilor și a
buruienilor.
Pentru a practica o agricultură în armonie cu natura trebuie să se țină seama de
tehnicile biologice utilizate și de condițiile locale, adaptându-se la realitațile socio-economice
dar și la metodele tradiționale, prin utilizarea optimă a resurselor din agroecosisteme, fiind un
factor esențial. Principiile pe care este fondată agricultura ecologică sunt universale, dar
tehnicile utilizate sunt adaptate în funcție de condițiile pedoclimatice, de resurse și de
tradițiile locale.

27
 O astfel de agricultură determină și diversifică activități economice deoarece
materiile prime apar și se prelucrează prioritar în zonele rurale, dezvoltă infrastructura și
creșterea potențialului economic al satelor.
Principiile de bază ale agriculturii ecologice sunt:
1. protecţia mediului înconjurător
2. menţinerea şi sporirea fertilităţii solului
3. respectul pentru sănătatea consumatorilor
4. menţinerea biodiversităţii ecosistemelor agricole
5. reciclarea substanţelor şi resurselor cât mai mult posibil în cadrul exploataţiilor
agricole
6. considerarea exploataţiilor agricole ca entităţi în echilibru
7. menţinerea integrităţii produselor agricole ecologice, de la producerea acestora şi
până la comercializarea lor
8. cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, în armonie cu legile natural
9. obţinerea de producţii optime, nu maxime
10. tehnologii noi şi convenabile pentru sistemul de agricultură ecologică
Obiectivele agriculturii ecologice ar putea fi astfel sintetizate: 
 să evite toate formele de poluare, atât la nivelul produselor cât şi la nivelul mediului
 să menţină fertilitatea naturală a solurilor, prin aceasta putându-se asigura de o manieră
durabilă securitatea alimentară a planetei
 să permită agricultorilor un nivel de viaţă decent
 să producă, în cantităţi suficiente şi la un nivel calitativ corespunzător, alimente-produse
de care depinde, într-o mare măsură sănătatea consumatorilor
Cerințele minime pentru realizarea dezvoltării durabile: 
 distribuirea echilibrată și echitabilă a resurselor și accentuarea laturii calitative a
producției ca atribute ale unei noi concepții despre redimensionarea creșterii economice
 perfecționarea, reorientarea sau chiar schimbarea tehnologiilor, punerea lor sub control și
monitorizarea riscurilor acestora
 descentralizarea formelor de guvernare, creșterea gradului de participare la luarea
deciziilor privind ecologia și mediu
 asigurarea unui potențial dezvoltat din punct de vedere financiar, economic, uman,
tehnologic
Mediul și resursele naturale trebuie să fie recunoscute ca fundament al tuturor
activităților umane, iar protejarea lor trebuie să reprezinte o condiție obligatorie pentru

28
dezvoltare. Conceptul de dezvoltare durabilă se bazează pe drepturi, obligații și justiție,
presupunând: necesitatea de menținere a integrității mediului:
 promovarea eficienței economice
 menținerea echității
Dezvoltarea durabilă a ecosistemelor agricole și posibilitatea de a produce alimente de cea
mai bună calitate, poate fi considerată cea mai însemnată contribuție a agriculturii în asigurarea
viitorului omenirii.
Agricultura durabilă (sustenabilă) este în primul rând viabilă din punct de vedere
economic, răspunde exigenței cererii de alimente sănătoase și de calitate superioară, este o
agricultură care garantează protecția și ameliorarea resurselor naturale pe termen lung și le
transmite nealterate generațiilor viitoare.

7.2 Monitorizarea efectelor antropizării asupra ecosistemelor natural ( nivel local și

zonal)
Impactul antropic asupra ecosistemelor este multiplu și semnificativ ce rezultă din
dezvoltarea fără precedent a societății umane. Impactul antropic asupra ecosistemelor natural
reprezintă totalitatea modificărilor ce au loc asupra ecosistemelor natural ca urmare a activității
umane situate în afara legilor ecologice.
Omul și mediul înconjurător se influențează reciproc între ele având loc un schimb
permanent de energie. Unele cataclisme naturale precum inundațiile, seisemele, erupțiile
vulcanice au dereglat și vor afecta în continuare activitatea umană. Dar și omul prin acțiunile
sale nocive asupra mediului contribuie la dereglarea ecosistemului.
Principalele efecte ale impactului antropic asupra ecosistemelor naturale sunt :
 distrugerea habitatelor la unele specii de animale
 vânatul și pescuitul excesiv care a dus la dispariția multor specii
 la exploatarea excesivă a resurselor naturale
 defrișarea pădurilor
 poluarea aerului, apei, solului
Între om și mediu există o strînsă legătură, schimb de energie și informație. Impactul
asupra mediului este direct proporțional cu numărul populației și volumul activitîților și este
invers proporțional cu mărimea biotopului.
Unul dintre cele mai importante impacte asupra ecosistemelor este degradarea habitatelor :
- crearea agrosistemelor în care fitocenoza natural este înlocuită cu o vegetație
controlată

29
 - domesticirea animalelor prin modificarea condițiilor naturale de viață
- exploatarea fără discernământ a pădurilor ce a dus la deșertificare
- pescuitul intensive a dus la scăderea numărului de specii sau la dispariția lor
- practicarea vânatului deasemenea a dus la rărirea populațiilor de animale sălbatice
Cu toate acestea și speciile noi introduce pot genera unele impacte :
 intenționat sau neintenționat pot genera creșteri neobișnuite ale numărului de indivizi ce
rezultă catastrophe ecologice
Aceste introduceri posedă unele efecte neprevăzute, nedorite pentru ecosistemele naturale
care se deteriorează.
Deteriorarea ecosistemelor naturale se poate realize și prin supraexploatarea resurselor
biologice. Intervenția omului în biosferă a dus la sărăcirea speciilor și la creșterea instabilității
biocenozelor cu dereglarea echilibrelor naturale.
Este tendința omului de a exagera cu extragerea resursellor naturale. Se face prin
vânătoarea excesivă și praconaj, defrișare, suprapașunat. Drep consecințâ apare inposibilitatea
ecosistemelor de a-și reface resursele în timp util.
Omul prin invadarea habitatelor naturale modifica parametrii naturali ai biotopurilor și
implicit afectează populațiile endemic din respectivele habitate. Are loc o fragmentare a
arealelor, ceea ce duce la dispariția unor întregi specii de plante și animale din zona respective.
Speciile endemic suferâ datorita înmulțirii biocenozei, se creazâ noi relații trofice și noi aspect
ale biotopului.
Principalele caracteristici ale ecosistemelor antropizate :
 consumul de energie - ecosistemele antropizate folosesc surse de hidrocarburi
fosili ( carbuni, țiței)
 lanțurile trofice - sunt deasemenea modificate mult iar omul reprezintă veriga
terminală
 stabilitatea este strict controlată de populațiile umane existente la acest nivel
 căderea biocenozei – datorită invaziei habitatelor naturale de către om.
Deasemenea, omul prin crearea ecosistemelor antropizate poate produce deteriorarea
ecosistemelor naturale prin poluare. Aceasta se realizează datorită introducerii în mediu a
poluanților.
Factorii poluanți:
 substanțe chimice- pesticide, gaze, țiței
 fizici- căldura, radiații
 biologici- viruși, bacterii
Acești facori poluanți omul le aplică în cazul creării a ecosistemelor antropizate.
30
7.3 Evaluarea impactuui ecologic al antropizării

Problema raportului dintre om și mediul ambient nu este una nouă. Ea a apărut odată
cu cele dintâi colectivitîși omenești, căci omul cu inteligența și spiritual creator care-l definesc,
nu s-au mulțumit cu natura așa cum era ea, ci a pornit cu tenaticitate la opera de transformare a
ei, potrivit nevoilor sale.
Multiplicîndu-se neîncetat, specia umană a adăugat peisajului natural priveliști noi,
prefacând mlaștini și pământuri înțelenite în văi roditoare, ținuturi aride în oaze și verdeață, a
creat noi soiuri de plante de cultură și a domesticit animalele sălbatice.
Omul se integrează organic în ecosistemele naturale puse în primejdie multe specii, mai ales pe
consumatorii de vârf, care au nevoie de un spațiu mai mare de hrănire. Multe specii nu se mai
pot reproduce doarece chiar în spațiul în care le-a mai rămas nu au liniștea necesară sau nu mai
au baza trofică suficientă pentru reproducere.
Evaluarea impactului asupra mediului identifică, descrie și evaluează, în mod corespunzător și
pentru fiecare caz, efectele directe și indirect ale fiecărei activități asupra următorilor factori :
 floră și faună
 sol, apă, aer, climă, peisaj
 bunuri material și patrimoniu cultural
 interacțiunea dintre acești factori
Pentru a păstra un echilibru între mediul natural, resursele acestuia și om, este
necesară o planificare strategic a dezvoltării, astfel încât să existe în permanență, un raport stabil
între habitatul natural și populația umană.
Evaluarea impactului asupra mediului constituie unul din instrumentele de bază ale
politicilor și legislațiilor modern de mediu.
Evaluarea de mediu au rolul de a indentifica activități care au un impact semnificativ asupra
mediului se realizează în scopul promovării dezvoltării durabile și asugurării unui nivel înalt de
protecție a mediului.
Rolul evaluării impactului constă în :
 ajutor în luarea deciziilor
 bază pentru formularea acțiunilor de dezvoltare
 sprijin pentru implicarea publicului
 instrument pentru ocrotirea durabilă
Impactul omului asupra naturii s-a modernizat prin :

31
  modificarea radicală a peisajului geografic prin lucrări de mare proporții ca bazine,
lacuri de acumulare, indiguiri, desecări, extracții la zi
 modificarea climei în sensul aridizării ei, prin transformări negative în structura
învelișului vegetal și în special prin defrișări
 schimbarea structurii ecosistemelor peste limitele de refacere a lor
 distrugerea unor numeroase specii de plante și animale prin deterioarea, schimbarea sau
distrugerea ecosistemelor în care fusese adaptate
 schimbarea compoziției atmosferei, apelor, solului prin desecări de diverse produse
Omul prin activitățile sale duce la deterioarea ecosistemelor prin poluare- ceea ce
reprezintă o modificare dăunătoare pentru speciile din ecosistemele naturale, a factorilor de
mediu datorită introducerii în mediu a poluanților.
1. Poluare fizică :
 Poluare termică sau calorică : gazele evacuate de către om din diverse sectoare
duc la încălzirea global prin efectul de seră
 Poluarea sonoră sau fonică zgomote pternice sau emisii de sunete cu vibrații
neperiodice de o anumită intensitatea și care produc o senzație dezagreabilă
2. Poluare chimică – substanțele chimice utilizate în indusyrie și agricultură sunt cel mai
răspândite și periculoase forme de poluare.
3. Noxele eliminate în mediu - pesticide, etale grele se acumulează de-a lungul lanțurilor
trofice în concentrații din ce în ce mai mari prin fenomenul de amplificare biologică.
4. Poluarea biologică – cu diverse microorganisme
Impactul ecologic – ansamblul de efectelor și consecințelor provocate de un fenomen natural sau
antropic asupra mediului ecologic.
Efectele pot fi manifestate direct sau indirect, pot fi intenționate sau neintenționate,
imediate sau pe termen lung, controlabile sau nu.
Impactul ecologic se poate manifesta la :
- Nivel local
- Nivel regional
- Nivel global
Metodele de evaluare a mediului sunt :
1. Metodede investigare
2. Metode de prognozare
Evaluarea impactului trebuie definită ca o activitatea rațională cu obiective clar identificate.
Evaluarea impactului ecologic poate îmbunătăți înțelegerea impacturilor asupra mediului
și de a implementa măsuri capabile să atenueze aceste impacte.
32
 8.OBSERVAȚII PERSONALE
Consider că acest stagiu de practică a fost o experienţă plăcută pentru noi ca şi studenţi,
fiind o oportunitate de a coexista în interiorul unei Agenții Ecologice de Stat, de a urmări
îndeaproape activităţile de bază desfăşurate. Am avut la dispoziţie personal calificat care să ne
explice cum se desfaşoară activitatea într-o Agenție Ecologică, iar relaţia cu tutorele de practică,
a fost excelentă, ne-am putut baza în totalitate pe sprijinul acestuia pe toată perioada desfăşurării
stagiului de practică.
Pot spune că mi-a oferit şansa şi motivaţia de a-mi creea acea  pantă de lansare pentru
ceea ce voi profesa în viitor. Despre activitatea de instruire, materialul suport şi atenţia primită
33
de care am avut parte au fost bine gândite şi au reuşit să ne ajute, să ne orientăm spre ceea ce am
urmat în perioada de practică, dar mai ales am avut parte şi de descoperirea de sine. Modul de
relaţionare cu responsabilul de practică, doamna Macrițchi Galina şi cu tutorele de practică,
domnul Moldovanu Vladimir , a fost modul prin care am putut să cunoaştem mai multe despre
mediul de practică.
Pe mine, personal, m-a ajutat foarte mult, am cunoscut modul prin care se poate ajunge
la performanţe extraordinare, doar să avem şansa să demonstrăm acest lucru. 
Mă simt norocoasă că am desfășurat stagiul de practică la Agenția Ecologică de Stat ,
deoarece astfel am avut ocazia să cunosc oameni noi, să învăţ să îmi organizez munca cât mai
eficient şi să îmi dezvolt abilităţile de comunicare prin interacţionarea cu personalul societăţii.
 Am avut şansa să întâlnesc în cadrul societăţii oameni amabili şi dornici să ne împărtăşească din
micile lor secrete. Prin desfăşurarea activităţii de practică am avut norocul să lucrez ca un
adevărat ecolog.
Activitatea de practică, în sine, a fost un excelent prilej de a mă familiariza cu mediul
ecologic, de a  acumula cunoştinţe noi şi  de a aprofunda domeniul care îmi place cel mai mult,
ecologia. 

9.CONCLUZII
Pentru mine stagiul de practică este foarte important deoarece presupune o modalitate
prin care iau un prim contact cu mediul de lucru, o posibilitate de a aduce îmbunătăţiri prin
punerea în practică a noţiunilor învăţate şi o şansă mai mare în obţinerea unui loc de muncă.
Acestea presupune o experienţă extrem de utilă dându-mi posibilitatea de a corela anumite
aspecte teoretice predate în colegiu cu situaţiile reale, cât şi prin prisma faptului că acest stagiu
de practică reprezintă un început al carierei mele.
În perioada celor șase săptămâni de practică mi-am format o viziune de ansanblu
privitoare la activitatea desfăşurată de inspectorii superiori ai Agenției Ecologice de Stat.
34
 A fost o experienţă plăcută, din care am avut multe de învăţat. Sunt de părere că stagiul
de practică mi-a oferit posibilitatea de a mă integra într-o echipă şi de a-mi testa propriile
aptitudini, având în vedere faptul că până acum nu am lucrat, şi, în plus, un stagiu de practică ca
şi acesta este binevenit în CV, în vederea unui posibil job.
Experiența practică acumulată în decursul efectuării stagiului de practică în cadrul
Agenției Ecologice de Stat a constituit oportunitatea dezvoltării abilităților practice și
acumularea de noi informații în domeniul protecției mediului înconjurător.

Obiectivele urmarite în decursul perioadei de desfășurare a practicii ( 30.04.2018-

08.06.2018) constau în:

 Respectarea securității și sănătății în muncă în domeniul protecției mediului
 Monitorizarea fenomenului de poluare a apei
 Monitorizarea fenomenului de poluare a aerului
 Monitorizarea fenomenului de poluare a solului
 Monitorizarea gestionării deșeurilor
 Evaluarea impactului de mediu
 Supravegherea și controlul calității mediului în ecosistemele antropizate

10.BIBLIOGRAFIE
1. Codul apelor al R.M nr.1532 din 22.06.1993.
2. Codul funciar nr.828-XII din 25.12.1991.
3. Ghid ecologic pentru inspectorii de stat de mediu.Chișinău,IES,2007.
4. Legea nr. 1422 din 17.12.1997 privind protecția aerului atmosferic.
5. Legea privind protecția mediului înconjurător nr.1515-XII din 16.06.1993.
6. Legislația ecologică a Republicii Moldova.
7. Manual pentru inspectorii de stat de mediu.Chișinău,Inst.Publ. ,,Eco-Lex”,2003.
8. Strategia privind gestionarea deșeurilor în R.M.
35
36