1.

marile epopei ale lumii au anticipat multe dintre elementele ce vor fi considerate mai târziu specifice
romanelor (deşi epopeile sunt definite prin absenţa detaliilor şi a unor mărci spaţio-temporale precise, în
foarte multe scene se insistă asupra unor personaje) şi apar comportamente sau indicaţii care depăşesc
ceea ce ştim noi că e specific epopeii)

2. pornind de la epopeea lui ghilgameş, pe care o considerăm primul text literar al lumii, identificăm
câteva elemente ce se detaşează sau care sunt întâlnite mai târziu în marile romane ale lumii:

a. descrierea unui mare oraş, Uruk, cu amănunte ce ţin de comportamete şi chiar de viaţa sentimentală.

b. găsim în această epopee imaginea primei mari prietenii din istoria literaturii

c. prezenţa unui mit generic pentru toate culturile lumii: mitul potopului

d. tot de lumea romanului ţine şi prezentarea transformării unui personaj: Ghilgameş iniţial este arogant,
trufaş, nemilos, iar în finalul epopeii descoperim un personaj umanizat, schimbat, care ştie ce e durerea,
suferinţa (în scena în care este descrisă moartea lui Enkidu, găsim prima elegie din poezia lumii.

e. ţine de prezenţa şi unor mari teme specifice romanului în general: moartea, dragostea, prietenia,
suferinţa

3. În cele două epopei homerice, dincolo de gravitatea enunţului epopeic, găsim foarte multe elemente
care prevestesc apariţia de mai târziu a speciei romanului

a. dorinţa autorului de a reprezenta literar cucerirea unui nou teritoriu pe care să îl alăture Eladei
(numele vechi al Greciei)
b. a timpului Homer preferă să prezinte războiul la nivel unor număr de zile pentru a putea concentra
acţiunea

c. oferirea de detalii spaţiale care sunt atât de precise încât peste 27 de secole, un mare istorice şi
arheolog şi istoric neamţ reuşeşte chiar să găsească unde a fost cetatea Troia.

d. Homer depăşeşte cadrul epopeii şi de multe ori insistă pe prezentarea relaţiilor dintre oameni

e. unele personaje sunt prezentate şi dpdv pshihologic, încât putem spune că mulţi autori moderni de
mai târziu vor găsi inspiraţie în epopeile lui Homer: Borges, Kafka, Marquez, Aikmatov. Ei au preluat de la
Homer ideea de prezent etern

4. Nala şi Damayanti este acel poem care face parte din marea epopee indiana Mahabarata

a. Prezentarea relaţiilor de familie între cei doi eroi într-un mod care este analog romanului intimist din
epoca modernă

b. configurarea unui personaj care se distanţează de epopee (Nala) deoarece are multe defecte care sunt
vizibile. *patima lui Nala este jocul de zaruri

c. cele două rânduri de aventuri paralele ale lui Nala şi Damayanti au drept scop trimiterea spre un fel de
iniţiere şi educare, care mai târziu se va numi bildungsroman (de la Goethe încoace) - Nala învaţă că viaţa
nu e doar joc cu zarul, cunoaşte mizeria, greutatea etc.

d. Spre deosebire de epopeea obişnuită, Nala şi Damayanti se încheie cu câteva consideraţii ce privesc
funcţiile lecturii; e vorba de valoarea terapeutică a receptării unei opere literare

*civilizaţia greacă e mai veche decât cea romană. Romanii au cucerit Grecia şi s-au lăsat cuceriţi de
greci. Grecii aveau teatru, erai fascinaţi de tragedie. Oamenii din Grecia Antică au dorit la un moment
dat să audă poveşti şi despre vecinii lor, despre oameni, nu doar despre zei. „Zeii tac, acţiunea coboară
pe uliţă”.

Romanul este o specie care are la origine vechile legende, mituri, sentimente privind natura, desprinse
din idile (sau poezia bucolică), influenţe din istoria lui Hesiod, elemente din romanul esopic (adica din
fabulele lui Esop), elemente din note de călătorie şi, mai cu seamă, plăcerea grecilor de a asculta
povestiri fantastice.

Există romanul grec propriu-zis şi mai există anumite creaţii numite pre-romane - acele texte care
anticipă romanul propriu-zis. Toate au apărut în perioada elenistică , când civilizaţia grecească acoperea
mare parte din lumea cunoscută.

Romanul grec apare ca o necesitate de a se da răspunsuri fundamentale unor întrebări fără răspuns de
natură morală, etnografică, spirituală, metafizică, politică şi socială. Oamenii caută dintotdeauna în
romane răspunsuri la întrebările existenţiale sau caută pur şi simplu un univers compesantoriu, caută în
romane ce au făcut alţii pentru ei.

Romanele, începând de la greci, vor fi mereu relaţionate cu modelele sociale şi politice. Ele acompaniază
evoluţia civilizaţiei; alte romane sunt romane căutări, romane-destin deoarece reuşesc să prezinte un
traseu de iniţiere al unui personaj.

Iniţial, primele romane erau mai degrabă o aglomerare de evenimente, de fapte, scrise dezordonat şi
amestecat. Treptat însă, s-a impus ceea ce se cheamă structură narativă, adică un roman este gândit
sencvenţial pe planuri şi respectă parţial relaţii spaţio-temporale.

Principala calitate a romanului grec, care-l deosebeşte de cel latin este la nivel de conţinut şi de expresie:
romanul grec cultivă în mod deosebit aventura (pe uscat sau pe mare), are o poveste de dragoste care se
termină cu happy-end. În schimb, personajele din romanul grecesc nu au o pshihologie prea complicată
şi nici nu au măreţia eroilor din epopei; în literatura antică, romanul grec considerat mai degrabă o formă
de divertisment; totuşi, din romanul Daphnys şi Cloe se va naşte un drum foarte îndelungat a unei
literaturi specifice, pe care o numim literatură pastorală.