Sunteți pe pagina 1din 12

Armele copilăriei

Arme homemade.

Praştie făcută din sârmă de cupru, cu o bucăţică de elastic de la


pantaloni. Muniţia consta din sârmuliţe mici de radiotelefonie, în formă de U. Raza de
acţiune mare, muniţia uşor de procurat, la fel şi arma. Precizia era bună la distanţe mici.

2. Praştie făcută din piele şi sfoară, împreună cu o bucată de cauciuc mai


tare şi mai rezistent. Raza de acţiune foarte mare, muniţia consta din pietre sau orice alt
obiect care încăpea în locaşul muniţiei. Praştia era confecţionată din piele, care era mai
greu de procurat. Precizie bună la distanţe mici.

3. Ţeavă PVC, cât mai subţire, folosită la iluminatul


locuinţelor. Se procura din barăcile dezafectate, cu riscul de a fi prins de paznici. Muniţia
consta din cornete făcute din ziare sau din caietele vechi de la scoală (sau chiar cele de
trimestrul trecut). Raza de acţiune foarte mare, un trăgător bun putea nimeri o ţintă şi de
la 50-100 m. Ţeava era greu de procurat, mai ales cele subţiri. Cele mai bune aveau câte
4-8 ţevi strânse într-un ciorchine, cu „lunetă” făcută dintr-o bucăţică mai mică de PVC.
Muniţia era uşor de procurat însă fabricatul cornetelor cerea ceva practică (mai ales dacă
terbuiau făcute multe într-un timp cât mai scurt). Jucătorii erau împărţiţi în două echipe,
scopul fiecărei echipe fiind de a-i „omorî” pe membrii celeilalte echipe. Din câte ţin eu
minte, nu aveai voie să tragi la cap sau la gât. Precizie foarte bună atât la distanţe mici cât
şi la distanţe mari.Cornetul putea fi prevăzut cu un bold (ac fără gămălie) pentru o
precizie mai bună. Deasemenea puteai fi sigur că ai nimerit un duşman, când acesta
scotea nişte sunete asemănătoare cu cele scoase de o maimuţă în călduri.

4. Praştie făcută dintr-un tub de medicamente peste care era tras un balon. Muniţia
consta din boabe de porumb, orez sau mici pietricele. Raza de acţiune mare însă precizia
la distanţă cam lăsa de dorit. Erau folosite preponderent pe fesele colegelor de clasă.
5. Arc cu săgeţi. Arcul era confecţionat din lemn de alun, cât mai
drept şi gros cât două degete. Coarda era confecţionată din sfoară simplă, cât mai
rezistentă. Cei mai norocoşi făceau rost de „sfoară cauciucată” provenită din cauciucuri
de maşină. Muniţia consta din săgeţi subţiri fabricate tot din alun, iar în vârf se lega o
bucăţică mică de sârmă de radiotelefonie. Raza de acţiune mare însă precizia lăsa mult de
dorit.

6. Şurub+piuliţă. Ansamblul de două şuruburi foarte mari şi o piuliţă, umplut cu catran


de la beţele de chibrit, aruncat în sus sau lovit cu o piatră producea un simplu zgomot,
însă ne ţinea ocupaţi ore bune. Nu avea decât scop distractiv. Alte variante: ansamblul era
prevăzut şi cu o pungă, pentru portabilitate şi pentru a ateriza exact cum trebuia pentru a
se produce explozia .

7. Duză. Habar n-am de unde provenea duza (cică era un injector de la tractor) însă era
foarte greu de procurat. Duza era prelungită  de o bucată de PVC îndoită la flacără.
Catranul de la beţele de chibrit era  (agitat) cu un cui, legat de ţeava de PVC cu ajutorul
unei bucăţi de cauciuc. Prin ridicarea cuiului, urmată de apăsarea pe cauciuc, se producea
o mică explozie.

Cu injectorul de tractor se proceda la modul urmator:


1 – se fura una bucata clanta de la o scara de bloc :D
2 – se procura doza cu bani grei ca nu oricine avea asa ceva
3 – se incinge doza pe aragaz in pozitie verticala, tinand-o cu un patent, si se pune
inauntru putin cositor. Cand se topeste cositorul si incepe sa iasa prin gaurile din tija
dozei o luam de pe foc si asteptam sa se raceasca natural. Ideea e sa formam un “pat”
pentru catran.
4 – se bate doza in gaura clantei. Capatul se reteaza apoi la 2-3 cm, formand un “L”.
5 – se in un cui de 80 – 100 mm, se indoaie capatul tot la 2-3 cm, iar farful se pileste /
polizeaza pentru a obtine o forma rotunda.
6 – Se ia o bucata de banda de cauciuc (preferabil de la o masca de gaze, e best-off) se
masoara si se ajusteaza la lungime in asa fel incat sa tina usor presat cuiul in pozitia in
care e intrat complet in doza.
7 – se executa cateva probe “la rece”. Armarea se face tragand cuiul pana aproape de
iesirea completa din doza. In aceasta pozitie trebuie sa ramana cu varful proptit in
peretele acesteia.
8 – daca totul e ok, se umple doza cu catranul a 1-2 bete de chibrit, pentru inceput. Se
armeaza, apoi se apasa cu degetul pe capatul cuiului, fortandu-l sa cada cu viteza in doza
fiind actionat de elastic.
Atentie, feriti ochii. Nu priviti direct la pocnitoare in timpul actionarii. Pericol foarte
mare, neconstientizat, desigur, la vremea respectiva :)) Efectul maxim obtinut cu “doza”
e pe la 10 bete de chibrit. Nu puneti mai mult, riscati sa zboare cuiul, si deja intram la
altele. Oricum, cele mai mari trosneli le obtineam cu carbid si butoi de tabla. Urmeaza
instructiuni, daca intereseaza pe cineva :))

8. Carbid. Sticlele de doi litri umplute cu apă, în care erau aruncate mici bucăţele de
carbid, erau astupate rapid şi lăsate să explodeze. Efectul era superb, sperietura
persoanelor neavizate era priceless.

9.Alte variante: tub de spray, golit, la care a fost îndepărtat capacul. La celălalt capăt era
prevăzut cu un orificiu făcut cu un cui.  Era prelungit cu o bucată de PVC mai gros.
Carbidul se introducea în ansamblu, era adăugată o cantitate de apă sau, după caz, salivă,
apoi era astupat capătul liber al ţevii de PVC. Se apropia o sursă de flacără de orificiu, iar
ansamblul producea o explozie. Zgomotul produs era mai mare decât cel al petardelor
existente în acel timp.

Variantă mai simplă: cutie de ness, prevăzută cu o gaură la capătul neastupat de capac. Se
introducea carbidul în cutie, împreună cu puţină apă, apoi se astupa cu capac. La
apropierea unei flăcări de oricifiu, se producea o mică explozie, iar capacul cutiei sărea la
câţiva metri depărtare.
Fumigena cu permanganat si glicerina.

Cumparam de la farmacie glicerina boraxata si hipermanganat de potasiu.


Se amestecau usor pina faceau o pasta pe care o inveleai in hirtie -o pagina de caiet
impaturita de citeva ori- ori in polei.
O puneai pe jos si calcai pe ea -prin frecare puternica, amestecul se auto-aprindea- pina
incepea sa fumege.
Scotea un fum puturos, nu asa abundent ca la fumigena din minge de ping-pong, dar
suficient cit sa creezi panica la iesirea din cinematograf intr-o duminica dupa-amiaza. (O
aruncai pe jos ca lumea sa calce pe ea pina lua foc.

Petardele cu miniu de plumb/permanganat de potasiu/pilitura de


aluminiu+cremene, totul invelit frumos in ceva punga si apoi cu banda izolatoare au fost
o arta ce demonstra culminarea talentelor distructive, pentru cativa ani buni din copilaria
mea. La un moment dat, ajunsesem la niste petarde de calibru serios, ca picau geamurile
vecinilor ca nimic, rezultat–>chematul politiei, evident… in repetate randuri. La meciuri
de fotbal, din moment ce nu existau petarde “moderne”, foloseam asa ceva. Mai lua foc o
scurta, un cojoc… De revelioane, eram pe strazi cu provizii de petarde si terorizam
cartierul
Oricum, o sa tin minte intotdeuna satisfactia de a “blow shit up”. Urmele de pe pereti
erau incoronarea artistica a efortului depus.
fumigenele din minge de Ping-Pong sau rama de ochelari (ochelari ..model vechi)

Pocnitoarea din radiografie


Genul acesta de pocnitoare – non distructiva – a fost la mare cautare cand eram prin
clasele primare. Nu oricine avea acces la radiografii, si nu oricine stia sa impatureasca
radiografia in asa fel incat sa scoata o pocnitoare buna. Variantele de pocnitori variau de
la cele minuscule de 2-3 cm la cele mari, risipitoare chiar, de pana la 10 cm in lungime.
Foarte asemanatoare cu stress reliever-urile de astazi, pocnitoarea asta nu avea voie sa
lipseasca din buzunarele unui bad boy din anii ’80. Parca si acum vad cum stateau pe
coltul catedrei, acele “origami de cartier” confiscate de tovarasu’. Modul de impaturire a
radiografiei este ilustrat mai jos insa va atrag atentia ca nu aveti decat o singura sansa!
Odata impaturita radiografia, nu se mai lasa indreptata. Asa ca incercati cu grija, mai intai
cu o foaie de hartie. Spor!
Pocnitoarea din cheie de dulap
Acest tip de pocnitoare, replica copilareasca ale Bangalore torpedo-ului,  rasuna pe afara
cand erau temele mai grele si joaca mai draga. Zgomotele te indemnau sa sterpelesti din
dulapul dormitorului cheia si sa te alaturi vizitelor inoportunate prin scara vecina unde
ecoul era parca mai prelung si mai exotic.
Ca si sistem de constructie am auzit de 2 variante: cu si fara sfoara. Cea cu sfoara, mai
sigura, implica o cheie goala pe dinauntru, chibrite, un cui si bineinteles sfoara. In golul
tubular al cheii se introducea scaparici totul fixandu-se cu amintitul cui. Acesta se lega de
un capat al sforii iar de celalalt capat se prindea cheia. “Detonarea” se facea prin lovirea
cheii de un perete, stalp sau usa … asta bineinteles dupa o serie de balans-uri si incercari
nereusite.
In varianta fara sfoara ustensilele sunt aceleasi numa ca lipseste … sfoara. Recomandabil
era in acest caz o cheie mai mare, ca si cea de la poarta … Se tinea cheia in mana si se
pocnea de perete, in asa fel incat cuiul sa comprime scpariciul provocand spectacolul
dorit. Partea neplacuta la aceasta varianta este ca daca explodeaza pipe bomb-ul astfel
creat, putea sa lase amintiri neplacute in palma!
Tancul din guma de sters
Gumele de sters din anii ’80 erau in cea mai mare parte – un dezastru! Nisipoase si tari,
deseori rupand hartia, acestea cereau parca sa fie folosite la altceva decat stersul
greselilor din caiete. Odata cu aparitia pixurilor mai sofisticate, in special a celor cu 4
culori si cu paste metalice, s-au creat premisele pentru realizarea tancului din guma de
sters.

Constructia sa este simpla: se ia o guma nefolositoare si se infige in ea pasta metalica de


pix, preferabil consumata. Partea superioara a pastei se umple cu scaparici de la chibrite
gasite ori sterpelite in prealabil. Dupa ce s-au bagat 3-4 mucuri de chibrit in ea, se
intepeneste un betisor in golul “tevii de tanc” si se aprinde un chibrit tinand flacara in
dreptul tevii. POC si nu numai !!! Pe langa sunet si fum mai si sarea acel betisor, la o
distanta considerabila as putea zice!

Construit de obicei la scoala, din resturi de pe la colegii de clasa, tancul ramanea de


regula in banca in spatele ghiozdanului. Era folosit in pauza mare si scopul lui era
“terorizarea” colegilor luati drept tinte. Neplacut era cand, in urma unui supradojaj,
tasnea fosfor fierbinte din teava de tanc si mai implosca vreo uniforma a vreunuia …

Darts din chibrite


Dulapul din dormitor, usa salii de clasa sau cea de la intrarea din spate a casei vecinului
erau victimele principale in aruncatul la tinta. Cand aparea un pustan cu jucaria asta, nu
dura mult si cu totii ne injghebam “sageti” de aruncat la tinta. Trebuie spus ca sagetile nu
se imprumutau. Lucrul asta este valabil si astazi cand, dupa cateva beri in pub cei ce
joaca cu pasiune darts isi aduc propriile sageti!

Realizate din 4 bete de chibrit, un bold, o bucata de hartie si ceva ata de cusut sageata
avea de regula viata scurta. Boldul se pune intre betele de chibrit si se strange bine cu ata
de papiota. Odata fixat, intre betele de chibrit se introduce hartia impaturita in asa fel icat
sa preia rolul de stabilizator in zbor. Cei ce erau cu adevarat smecheri taiau colturile
hartiei si jucau pe timbre, actibilde (sic!), sau masini TURBO.
Fotbal cu monede
In spatele blocurilor, dupa gardurile gradinilor de zarzavat ale locatarilor de la parter, pe
la spalatoarele si ale lor bare de batut si uscat covoare se gaseau deseori mingi de 35,
sparte, victime ale pasiunii pentru fotbal ale pustanilor din anii ’80. Pasiunea aceasta s-a
transformat astazi, intr-o afacere banoasa insa pe vremea aceea, atunci cand nu era o
minge prin preajma, isi gasea refularea  in jocul de fotbal cu monede.

Jucat pe o suprafata dreapta, fie o masa fie mozaicul din scara blocului, premisele erau
destul de simple: 2 jucatori, 7 monezi, si nimic altceva mai bun de facut. Patru din
monezile amintite erau fixe si functionau 2 cate 2 ca si porti. Celelalte trei aveau un rol
alternativ: cand de jucator, cand de minge. Ideea era ca printre 2 din aceste monezi sa
treci mingea, anume a treia moneda. Miscarea monezilor pe teren se facea de regula cu
unghia, fiind interzisa “conducerea” acesteia. Miscarea de propulsare trebuia sa fie
brusca, moneda urmand sa gliseze pe suprafata de joc.
Ca si la jocul de fotbal adevarat, inceputul jocului se stabilea de regula prin clasica
ghicire a fetei monezii aruncate in aer. Fiecare jucator ataca, plecand de la o pozitie
grupata de 3 monezi, pana reusea sa dea gol sau ajungea in impas (out sau nu mai reusea
sa treaca mingea prin cele 2 monede jucator)

Jocul cu portar si existenta out-ul erau discutate si stabilite in prealabil, iar deseori ca si
miza erau insasi monezile adversarului. Jucat in casa de scara sau pe holul/banca de
scoala acest gen de fotbal avea darul sa stranga o multime de admiratori galagiosi si
dornici sa continue in locul invinsului, odata ce scorul maxim a fost atins de unul din
jucatori.

Pistolul din clema de rufe


Unul din mood killer-urile din copilarie era sarcina de a agata rufele, afara, pe cercul cu
sarme pregatit in fata blocului. Prin cosul de rufe al nostru, intotdeauna prea mare si prea
plin, s-au perindat o droaie de cleme variate, atat in ceea ce priveste culoarea cat si
materialul. In special forma lor era hotaratoare, mai ales pentru joaca din orele de liniste,
atunci cand eram prea putini afara. Imi aduc aminte caldurile de august cand soarele te
traznea in cap pe la ora 2,30 de cautai singur racoarea si umbra pomilor sau caselor de
scara. In acele ore se agatau rufele. Si tot in acele ore era plictiseala cea mai mare, atunci
cand toti ceilalti erau acasa, la masa sau trageau un pui de somn!
Atunci cand nimic nu se intampla de atata caldura, cei putini care bantuiau prin fata
blocului se opreau cateodata pe la cercul de rufe si isi alegeau cate o clema pentru un pac-
pac.  Folosind un anume tip de clema (ilustrat mai jos) se putea crea un fel de pistol cu
pietre ce avea tragaci si chiar reusea propulseza piatra pana la 2m! Trebuia aleasa o
pietricica mica ce asezata in golul din clema functiona ca si munitie. Arcul clemei era
folosit ca si tragaci, armarea acestuia folosind insasi profilaturile clemei.
Lansator de rachete subminiaturale

Iata o jucarie geniala. Eu prima data cand am descoperit-o am fost extrem de incantat.
Initial am vrut sa pun disclaimer la inceputul acestui articol dar pe urma mi-am dat seama
ca desi pare riscant, nu prezinta un risc mai mare decat aprinderea unui bat de
chibrit. ..Oricum aveti grija..exista isteti pe peste tot.

Pentru inceput ne trebuie o simpla agrafa din aceea de prins foi


de hartie. Evident daca avem una mai mare e mai interesant. In lipsa de agrafe se poate
confectiona ceva asemanator si dintr-o sarma mai groasa, dar insist sa folositi o agrafa.
Aceasta se desface ca in figura alaturata astfel incat o parte din ea, cea initial in centru,
sa formeze o talpa de sprijin iar partea din exterior sa fie indreptata la 45°. Acesta va fi
practic lansatorul.. serios ..Cred ca banuiti ca aceasta racheta chiar va zbura.
Acum ne trebuie corpul rachetei (proiectilul). Acesta se realizeaza din staniol din acela cu
care este invelita ciocolata spre exemplu (folia subtire din aluminiu). Se taie o bucata
patrata in mijlocul careia se pune fosforul ras de pe cateva bete de chibrit (3-4 sunt
suficiente).

   

Atentie daca sunt folosite prea multe bete de chibrit racheta va exploda nu va zbura.
Practic nu va exploda cine stie ce, ci pur si simplu se va desface staniolul. Staniolul se
strange ca in imagine si se roteste la capatul care initial a fost centrul. Acesta va fi varful
rachetei. Partea deschisa (cea de sus din imagine) se va strange in jurul lansatoruluica in
imaginea de mai jos

Astfel am realizat lansatorul din agrafa si racheta din


staniol. Ar trebui sa va iasa ceva ca in imaginile alaturate.

Lansare acestei rachete este destul de simpla si surprinzatoare. Nu


trebuie decat sa aprindeti un chibrit si sa-l puneti imediat sub portiunea de sarma pe care
sta infipta racheta.

Sarma se va incalzi si cand va atinge temperatura potrivita va


aprinde fosforul din interiorul rachetei. Singurul loc prin care pot iesi gazele produse la
aprinderea
fosforului este prin capatul deschis al staniolului, adica spre partea care sta infipta in
lansator. Cum am spus daca staniolul se sparge inseamna ca ati pus prea mult fosfor.
Atentie, fosforul arde pe la 3000°C deci nu tineti racheta in mana in momentul lansarii,
nici macar lansatorul.. acesta trebuie sa stea asezat pe piciorul format din agrafa.
Principiul de functionare este descris in imaginea de mai jos

Racheta poate zbura pan al distante de 0.5 – 2


metri. Evident asta depinde de cat de bine a fost realizata. Se pot face si variante mai
solide din material mai rezistent si mai mult fosfor sau alt combustibil dar riscul de
accident creste

Pocnitoare dintr-o cutie de chibrituri si schotch

Se iau 2 cutii de chibrituri si se goleste o cutie in cealalta pentru a fi foarte plina cutia de
chibrituri dar trebuie sa fie si aranjate in cutie.Apoi din cutia care am golito se va rupe o
bucata de scaparici care se va aseza in capatul betelor de chibrit in cutie pt a se putea
aprinde.Apoi se va inchide cutia cu betele presate cu scapariciul in cap si se va tine minte
capatul cutiei unde este scapariciul deoarece cu acel capat se va lovi.Se va inchide cutia si
apoi se va lua scotchul si se va trece de 10 ori peste cutia de chibrituri.in ambele sensuri
pt a fi ermetizata foarte bine cutia deoarece nu se produce aprinderea.Se va verifica foarte
bine daca este bine ermetizata si apoi se va lovi cu capatul unde am marcato noi ca ar fi
scapariciul de o bucata de piatra tare , sau ceva tare.
Eu am multa experienta in domeniul asta si va voi spune cateva din experimentele o
facute si reusite de mine
Am reusit sa detonez azotatul de amoniu cu motorina
Am facut peroxid de acetona un explozibil fff puternic.
Am facut praf de pusca
Combustibil solid de racheta
Fumigena fff tare
Flash powder

Peroxidul de acetona
Intrun borcan puneti 30 ml de acetona trebuie sa fie pura,in alt borcan puneti 90 ml apa
oxigenata 3%sau mai mult bagati ambele borcane la frigider pt 10 minute apoi luatile si
turnati apa oxigenata peste acetona si adaugati incet 27 ml acid clorhidric,bagati borcanul
la frigider pt o zi.Se vor forma cristale albe la fundul borcanului,filtrati amestecul si
uscati cristalele.Apa oxigenat gasiti la farmacie,acid clorhidric puteti cumpara de pe
net,cu acetona e mai greu dar exista o acetona pt lac de ungi care merge.Eu am facut si a
mers foarte bine

Praful de pusca:este format de obicei din 7 parti nitrat de potasiu(merge mia bine cloratul
de potasiu) o parte sulf si 2 parti carbune dar canitatile pot varia.

Ca sa detonez azotatul de amoniu cu motorina am folosit peroxid de acetona pe care lam


bagat intro teava de 5mm grosime si mai departe in punga cu azotat Am avut un fitil
lung.A explodat fff tare.

Combustibilul de racheta lam facut din clorat de potasiu si zahar si merge bine.

Fumigena am facuto din azotat de amoniu si rumegus le-am amestecat pe cele 2 si le-am
dat foc.se aprinde mai greu dar merge e cea mai tare fumigena

Daca vreti reactivi pt expermimente puteti cumpara de aici http://www.alfavega....-


Chimie~produse dati la cautare sa vedeti preturile,sant cam scumpe dar unele merita.
Sant deschis la orice experiment care poate sa explodeze sau orice altceva.

S-ar putea să vă placă și