Bună dimineaţa “supravieţuitorilor”!

Deoarece văd că unii dintre voi sunt interesa ţi

de cultura bureţilor Pleurotus Ostreatus şi este foarte bine, vă voi spune cum se
înfiinţează o cultură de acest gen, cu cele mai simple mijloace posibile. Eu am
cultivat 3 ani aceşti bureţi şi vă mărturisesc că pentru o familie renteaz ă. Voi
încerca să fiu succinct şi sistematizat în postare, iar acolo unde lucrurile nu sunt
clare, voi răspunde întrebărilor voastre.
Deci…
1. De ce Pleurotus? Deoarece acest burete se dezvoltă pe un substrat simplu,
fără complicaţii tehnologice ca cel utilizat în producerea ciupercilor Champinion.
Deoarece nu este ca Champinion-ul termofilă (care pentru a se dezvolta îi trebuie
multă căldură). Deoarece are valoare proteică mai mare decît Champinionul.
Deoarece, dacă doriţi să-l vindeţi obţineţi aproape un preţ aproape dublu decît
Champinion-ul. Deoarece rezistă pînă la temperatura de – 5 grade Celsius şi este
rezistentă la boli/dăunători. Deoarece poate fi gătită şi consevată într-o mul ţime
de moduri.
2. Ce vă trebuie?
2.1. Cultura acestui burete se face pe substraturi (composturi deşi e greşit spus)
din substanţe care conţin LIGNINĂ, nutrienţi din care se dezvolt ă Pleurotusul.
Lignina se găseşte paie, lemn de foiase/rumeguş/talaş, ciucalăi de porumb
(scuzaţi regionalismul), chiar şi ziare. Cea mai la îndemînă metod ă pentru
cultivarea buretelui este cea pe cultura de paie, experimentat ă de mine şi cu
rezultate foarte bune. Ţin să menţionez de la bun început, pentru a evita
comentariile maliţioase, că nu am testat/experimentat/produs/ob ţinut Pleurotus
DECÎT PE PAIE!!! Şi paiele astea, în funcţie de sortiment, au un con ţinut mai mic
sau mai mare de lignină...Eu am folosit paie/baloţi de paie de grîu. Cantit ăţile,
tehnologia şi restul- ceea ce vă voi prezenta în continuare, sunt pentru o
cantitate de 12 kg de miceliu („un fel de germene obţinut din sporii bure ţilor care
de fapt, este sămînţa bureţilor”), cantitate din care obţineţi cam 120 kg de
Pleurotus!!!
2.2. Ce trebuie să cumpăraţi? 7-8 baloţi mari de paie de grîu, 1 termometru pentru
măsurarea temperaturii apei pînă la 70 grade Celsius cel puţin, 25 saci din
polietilenă transparentă de 60 de litri(se folosesc şi de alte culori dar eu v ă spun
ce-am folosit eu), 1 cîntar care să măsoare masa (nu greutatea care este o for ţă)
pînă la 40-50 kg, 4 pungi de Ipsos/Ghips de 1 kg fiecare, o folie din polietilen ă
industrială/construcţii nu ca cea pentru solarii, mai groasă să fie de 2 x 2 m, o
folie de polietilenă de 3 x 4 metri, la pungă, din cea pe care o folosi ţi atunci cînd
zugrăviţi sau faceţi amenajări prin casă, un marker pentru trasat, un butoi de 200
de litri din tablă şi desigur miceliul. Nu pun aici alte mărunţişuri pe care s-ar
putea să le omit (cum ar fi apa, lemnele, găleata, foarfeca, ciocanul...), dar care
vor apare pe parcursul textului...
3. Etapele tehnologice:
3.1. Luaţi o ţeavă metalică/oţel de aprox. ¾ - 1 ţol/inch, cam de 2-3 mm groas ă „în
carne, lungă de 20-25 cm, căreia, la un polizor, la unul din capete îi face ţi radial o
teşitură, de fapt o ascuţiţi şi faceţi o preducea pentru decupare;
3.2. Luaţi un sac din ăia 25, markerul şi o riglă/scîndură-ce aveţi la îndemîn ă şi
începeţi trasarea unui caroiaj din 10 în 10 cm. Sacul se aşează pe o suprafa ţă
plană, masă, trotuar, alee...De la baza sacului şi pînă la vîrful lui (gur ă), trasa ţi cu
markerul linii paralele unele cu altele, apoi, repetaţi procedura trasajului „pe
lung”, din stînga spre dreapta sau invers, tot din 10 în 10 cm. Aţi obţinut
caroiajul/reţeaua.
3.3. Aşezaţi sacul trasat pe o scîndură/dulap/bucată OSB, luaţi preduceaua şi un
ciocan şi perforaţi sacul acolo unde se intersectează liniile care definesc
caroiajul. Ultimii 25 cm spre gîtul sacului nu-i nevoie să-i perfora ţi/g ăuri ţi.
3.4. Luaţi din grămada de saci 4-5 buc, suprapuneţi-i, aşezaţi sacul perforat
înainte peste ei, puneţi preduceaua în gaura găurile deja existente şi g ăuri ţi-i şi
pe ăştia. Repetaţi operaţiunea pînă aţi perforat toţi cei 25 de saci.
3.5. Luaţi un foarfece cu care veţi face/decupa nişte fante triunghiulare pe fundul
fiecărui sac. Luaţi ca formă un triunghi echilateral cu latura de aprox. 3 cm.
Decupaţi cel puţin 3 zone pe fundul sacului (una la mijloc şi 2 la col ţuri)! Ele au
rolul de a se scurge surplusul de apă din paie!!! Decupaţi toţi sacii pe care îi
aveţi!!! Gata, cu sacii aţi terminat-o!
3.6. Luaţi butoiul din tablă, luaţi un flex şi tăiaţi-i unul dintre capace/funduri. Cu
flexul, cute/piatra de ascuţit coasa, sau cu altceva îndepărtaţi bavurile/marginile
rezultate în urma tăierii pentru a nu vă răni la „scurmace”-„mînuri”. Puteţi ca dup ă
tăierea capacului, cu flexul sau un foarfece de tablă, de-a lungul circumferin ţei
butoiului să practicaţi nişte tăieturi de-a lungul generatoarei, pe care ulterior s ă
la îndoiţi cu patentul spre interior/exterior. După ce aţi terminat cu t ăiatul, sp ăla ţi
şi clătiţi bine butoiul!!! Gata şi cu butoiul!!!
3.7. Stabiliţi-vă/alegeţi-vă viitorul „loc de muncă”, unde veţi face focul!!! Dac ă ve ţi
face focul pe beton/dale...acestea vor crăpa şi „aţi pus-o-n fericire”! E bine ca
locul unde faceţi focul (de fapt se va face mizerie şi de la ap ă), s ă fie ales pe
pămînt şi destul de apropiat de o sursă de apă. În zona aia arunca ţi cîteva lope ţi
de pietriş/nisip.
3.8. Construiţi nişte pirostii din fier beton de 20-22 mm diametru, cu 3 picioare,
suficient de rezistente pentru a susţine cei 200 litri (de fapt 200 kg). Pentru a nu
se scufunda în pămînt + pietriş, îndoiţi-le spre interior/exterior. Pute ţi s ă v ă
adaptaţi situaţiei şi să folosiţi bolţari din beton, cum am folosit eu, dar trebuie s ă
vă spun că după ce aţi terminat de fiert paiele, puteţi să-i aruncaţi. Pute ţi folosi ca
sprijin şi altele, însă atenţie!!! Nu folosiţi bolovani/pietre de rîu sau c ăr ămid ă
şamotă/termorezistentă! Bolovanii încălziţi, la un eventual contact cu apa pur şi
simplu explodează cu schije, iar cărămida şamotă nu rezistă la sarcinile
mecanice/masa butoiului. Căutaţi o bucată din tablă, chiar şi zincată dar mai
groasă, eventual capacul pe care l-aţi tăiat de la butoi, pentru a/al pune pe
suportul ăsta/pirostii. Dacă flacăra va bate direct în butoi îl va arde în scurt timp.
3.9. Apucaţi-vă de tăiat/tocat baloţii de paie! Îi puteţi tăia la o „şişcă”-cei care
sunteţi la ţară ştiu despre ce vorbesc (măgăoaia aia manuală sau mecanic ă,
tocătoarea unde învîrteam la manivelă cînd tăiam paie, fîn, coceni, sfecl ă pentru
animalele din gospodărie), dacă nu...pe un trunchi de lemn, la bardă, tomahawk,
satîr, macetă...Că doar aveţi majoritatea aşa ceva...În fine, ceea ce vreau s ă v ă
spun este că dimensiunea paielor tocate trebuie să fie undeva în jurul a 3-4 cm.
După ce aţi tocat paiele (grîu, secară, orz) adăpostiţi-le întrun loc aerisit şi ferit de
intemperii. Fiţi atenţi atunci cînd luaţi/cumpăraţi paiele, ca acestea s ă fie
sănătoase. Verificaţi să nu fie putrede, mucegăite, cu buruieni prin ele! Un balot
„mare” de paie de grîu, la mine în zonă, astă toamnă, costa cam 5-6 lei/buc.
„Mare” însemnînd cam 1,2 m lungime...
3.10. Construiţi/adaptaţi o sită/ciur pentru scurgerea paielor fierte/pasteurizate. O
puteţi construi una pătrată din 4 scînduri de 1-1,2 m cu plasă rabiz, dintr-un cerc
din fier beton tot cu plasă rabiz, dintr-o coală de tablă găurită/perforat ă cu cuiul
după ce în prealabil aţi caroiat-o ca pe saci, dar la distanţe mai mici...În fine,
vedeţi voi cum vă „orientaţi”! Sita/ciurul îl fixaţi pe 4 suporţi (cărămizi, pietre...),
eventual unul şi la mijloc direct pe plasă/tablă, pentru a suporta greutatea paielor
puse la scurs.
3.11. Dacă aveţi butoiul pregătit, sacii perforaţi, ciurul pregătit, atunci...LA
TREABĂ!
3.12. Cumpăraţi/achiziţionaţi miceliu de Pleurotus!!! Fiind din Fălticeni/Sv, eu l-am
achiziţionat de la fostul NUTRIMOLD Iaşi. Preţul pentru 12 kg de miceliu în anul
2016 era de 120 lei. Transportul prin curier rapid se plătea separat. Şeful sec ţiei
care produce miceliul ăsta şi nu numai de ăsta, este inginer şi se numeşte POPA.
Cine doreşte îi dau numărul de telefon, de fapt o să-l postez spre sfîrşitul acestui
comentariu fluviu...Prima dată am fost personal la ei la firmă şi l-am luat direct,
iar următoarele dăţi mi l-au trimis în 24 de ore prin FAN COURIER. Ce este acest
miceliu şi cum este ambalat? Miceliul este de fapt „sămînţa” din care se dezvolt ă
buretele, preînsămînţat pe boabe de grîu, fiind livrat în pungi a cîte 3 kg fiecare,
cîte 4 pungi într-o cutie de carton. De ce 3 kg? Deoarece aceasta este densitatea
medie de miceliu folosită la 100 kg de paie „murate”. Deci într-o cutie de aia de
carton aveţi miceliu pentru 400 kg de paie pasteurizate/murate! Cum p ăstra ţi
miceliul? După ce aţi primit coletul cu miceliu de unde vreţi voi să-l cump ăra ţi,
desfaceţi cartonul, iar cele 4 pungi le puneţi frumos în FRIGIDER! NU ÎN
CONGELATOR, în frigider! Astfel, miceliul poate „spupravieţui” la 5-6-7 grade
Celsius pînă la 30 de zile.
3.13. Fixaţi pirostiile/bolţarii...în zona în care aţi stabilit că lucra ţi. Pune ţi o tabl ă
pe ele/eventual capacul decupat de la butoi. Puneţi butoiul pe pirostii. Pune ţi paie
tocate în butoi. Adăugaţi apă (apa poate fi inclusiv de la „robinet”, cum am folosit
eu). Amestecaţi paiele cu apa şi completaţi după caz cu aceste 2 elemente pîn ă
se ajunge cam la 20 cm de gura butoiului. Scule necesare: găleată sau furtun.
Puneţi paie suficiente, nu doar cîteva cît arată o „supă de găluşte limpede”. La un
butoi intră cam 1,5 baloţi de paie tocate. Atunci cînd apeşi pe ele/paie trebuie s ă
fiedestul de rigide în apă.
3.14. Daţi Start/Foc/Pîrjol sub butoiul umplut cu paie+apă! E treaba voastr ă, a
fiecăruia ce combustibil folosiţi şi cît de eficient este focarul/pirostiile, pe care
de altfel puteţi să le protejaţi cu tablă, cărămidă... Eu am folosit drept combustibil
resturi din crengile rămase după curăţarea copacilor/pomilor fructiferi din gr ădin ă
+ alte putregaiuri de care mă împiedicam prin curte. Se pot folosi pentru
fierbere/pasteurizare şi alte surse: gaz, cărbuni...Eu nu am încercat decît cu ce
am avut la dispoziţie.
3.15. Luaţi termometrul ăla de care vă spuneam, ăla care măsoară pînă la 100
grde Celsius şi măsuraţi periodic temperatura. ACEASTA NU TREBUIE S Ă
DEPĂŞEASCĂ LA FINAL 65 GRADE CELSIUS! Din timp în timp mestecaţi cun
par/coadă de lopată în butoiul care se încălzeşte pentru a nu se lipi/afuma paiele.
Tabla butoiului este subţire, iar focul cu lemne nu poate fi controlat ca
intensitate. Atenţie să nu răsturnaţi butoiul!!!
3.16. Cînd temperatura „borhotului” ăstuia a atins 65 de grade, opri ţi focul! DE
FAPT ACEASTA ESTE TEMPERATURA MINIMĂ DE STERILIZARE A
CONSERVELOR!!! O temperatură mai mare de 70 grade nu este recomandat ă
deoarece distruge LIGNINA, subsatnţa din care se vor hrăni viitorii bure ţi!
3.17. Într-o coşarcă mai mare (coş de nuiele împletite), targă, găleat ă, cu o furc ă,
puneţi paiele din butoi şi aşezaţi-le uniform pe sita/ciurul de scurgere. Vede ţi
unde puneţi şi ciurul, pentru a nu lua „castane” de la neveste şi eventual de a v ă
transforma curtea în mocirlă!
3.18. Acoperiţi paiele puse la scurs cu folia aia de vă spuneam la început, cea de
curăţenie, subţire. Folia are un rol dublu: primul ar fi acela de a p ăstra umiditatea
paielor de la suprafaţă, (mai ales dacă platforma de scurgere se afl ă la soare) iar
al 2-lea de a asigura o răcire uniformă a paielor.
3.19. Goliţi butoiul de „zeamă” cu o găleată, din tablă sau dintr-un plastic mai
rezistent la temperatură! Aveţi grijă unde aruncaţi „borşul” ăla cafeniu/maron-spre
roşiatic! Eu l-am aruncat la canal! Nu ştiu ce influenţă ar putea avea asupra unor
plante/ierburi din grădina fiecăruia!
3.20. Umpleţi din nou butoiul cu paie, apă...şi reluaţi operaţiunile de la punctulele
3.14 şi pînă la 3.19 inclusiv! Gata, aveţi 2 butoaie de paie pasteurizate, cele 2
cicluri au durat cam 6-7 ore (aici depinde şi ce combustibil folosi ţi pentru foc),
beţi o bere/vin/haraşpincă dacă n-aţi băut-o pînă atunci şi nu sunteţi „muci” şi
aşteptaţi pînă a doua zi!
3.21. A 2-a zi...Întindeţi pe o platformă betonată, pavată...folia ai-lalt ă mai groas ă
de polietilenă de 2 x 2 metri. Luaţi cîntarul, agăţaţi coşarca/coşul/găleata...de el şi
taraţi-l, după care, de pe platforma de scurs paiele (ciurul/sita) c ăra ţi paiele
umede pe folie. Nu uitaţi să cîntăriţi fiecare transport, astfel încît la sfîrşit, s ă
aveţi 100 kg de paie pasteurizate. Aici, cele 100 kg de paie „murate” „comport ă”
o discuţie...Se recomandă, în literatura de specialitate ca ele să con ţin ă atîta ap ă,
astfel încît dacă le strîngi în pumn (paiele), acestea să supureze 2-3-4 pic ături de
apă. Eu nu am folosit metoda „pumnului de paie strîns în mînă”, am abservat c ă
după 12-20 ore, în funcţie de dimensiunea la care paiele au fost tocate, acestea
sunt „apte” de a-şi îndeplini „misiunea”.
3.22. Împrăştiaţi uniform paiele murate pe folie;
3.23. Împrăştiaţi 1 kg/pungă de ghips/ipsos peste ele. Folosiţi mănuşi menajere,
deoarece ipsosul crapă „şoriciul” de pe „scurmace”!
3.24. Mergeţi în frigider, luaţi o pungă din cele 4 de miceliu de 3 kg/bucata (sunt
ambalate în plastic), tăiaţi-o, rupeţi uşor şi mărunţiţi în mînă (sau pe altceva cum
ar fi o hîrtie, sac, bucată de folie...) fără a strînge „ciobăneşte”, con ţinutul. Ce o s ă
izbească în nas în momentul desigilării pungii, va fi mirosul de migdale...Deci a ţi
fărîmiţat uşor conţinutul pungii de 3 kg de miceliu, după care îl împr ăştia ţi uniform
peste paiele umede + ipsos. Începeţi amestecarea „ingredientelor” şi tot cu
mănuşi menajere, eventual putînd folosi şi o furcă! Atenţie, nu amesteca ţi
grosolan, în forţă, deoarece puteţi distruge miceliul însămînţat pe boabele de grîu!
3.25. După ce aţi amestecat „compoziţia”, aduceţi la îndemînă sacii
perforaţi/găuriţi pe care-i umpleţi cam 2/3 din volum. Legaţi fiecare sac la gur ă cu
o sîrmă subţire galvanizată, sau neagră, dar ATENŢIE, lăsaţi o gaură de circa 10-15
cm diametru. Deci nu stîngeţi complet gura sacului! Pe acea gaur ă, ca de altfel şi
prin perforaţiile sacilor veţi face udarea/umidificarea compostului de-a lungul
timpului/ciclului de cultură, care durează în medie 60 zile/2 luni!
3.26. Aveţi deja cam 12-13 saci umpluţi şi este timpul să-i „depozita ţi” pentru
„încolţire”.
3.27. Unde îi puneţi la „dospit”/încolţire? Eu mi-am construit un şopron uriaş,
practic o hală de fabrică mai mică, asta tot la sugestia ex-consoartei care iar
dorea să devină „bilionară” din bureţi. Ce puteţi folosi voi? Puteţi folosi şoproane,
magazii, garaje, adăposturi temporare din stuf şi alte materiale...chiar şi umbrare
pe timp de vară. IMPORTANT, DE REŢINUT! Sacii însămînţaţi nu trebuie să fie
depozitaţi direct în lumina soarelui, dar nici la întuneric. Nu am utilizat un
Luxmetru, dar vă pot estima că necesarul de lumină este cam acela dintr-un garaj
de 4x5 m, fără geamuri, dar uşile deschise. Să fiu mai concret, deşi acest
„concret” este foarte, foarte relativ, necesarul de lumină ar fi acela pe care l-a ţi
primi stînd/odihnidu-vă sub un copac/tufă foarte deasă cu umbr ă FOARTE DEAS Ă.
Oricum gîndiţi-vă că 25 de saci trebuie aranjaţi pe suprafaţa pe care o ave ţi la
dispoziţie, iar ÎNTRE SACI TREBUIE SĂ FIE O DISTANŢĂ de 20-25 cm. Adăpostul
unde cultivaţi bureţii trebuie să fie aerisit/ventilat, dar nu direct în b ătaia vîntului.
Sporii bureţilor şi ai ciupercilor, inhalaţi sunt toxici!
3.28. Cum aşezaţi sacii în şopron? Există mai multe variante, cel mai adesea
suspendaţi (eu nefolosind aceasta), aşezaţi pe suporturi/rafturi pe care vi le pute ţi
imagina voi, (eu am pus bolţari, nişte grinzi de 10x10 cm x 3 m + transversal
scînduri/putregaiuri de la un gard din lemn mai vechi), plase de sîrm ă...Orice
soluţie aţi alege, trebuie ca sacii să nu atingă pămîntul şi asta datorită necesit ăţii
drenării surplusului de apă din saci, precum şi melcilor de grădină LIMAX, care
sunt mari amatori de bureţi.
3.29. Cum întreţin cultura înfiinţată? După 2-3 zile se verifică vizual dac ă pe
interiorul sacilor mai există condens. Dacă partea superioară a sacilor nu are
condens, atunci trebuie udaţi. Udarea se face cu apă de la fîntîn ă, cişmea,
pluvială, cu stropitoarea sau furtunul „dat pe ploaie/ceaţă”, cum am procedat eu.
Verificarea umidităţii şi udarea este bine să se facă odată la 3 zile, aceast ă
operaţine fiind influenţată şi de condiţiile de temperatură externe. Udarea se face
uniform, căutînd să stropim toate găurile unui sac, precum şi în gaura aia de la
gură de 10-15 cm.
3.30. Cum combat LIMAX-ul? Luaţi ardei iuţi, îi fierbeţi, iar zeama o pulveriza ţi
SUB SUPORTUL/STATIVUL pe care aveţi aşezaţi sacii! NU PE SACI!
3.31. După vreo săptămînă (depinde de temperatura exterioară), veţi observa prin
sacii transparenţi o „pînză” albă ca cea a coconilor fluturilor, care i-a înp ăienjenit.
Este semnalul că miceliul şi restul „funcţionează”. După vreo 20 de zile apar
primii „butoni” de bureţi. Bureţii cresc în 2-3 valuri, adică în 60 de zile ave ţi 2-3-
4(chiar) recolte barosane. Asta nu vă scuteşte ca periodic/zilnic s ă inspecta ţi
cultura şi să culegeţi ce aveţi de cules...
3.32. După 60 de zile (este o perioadă relativă şi asta), scoateţi sacii afar ă, îi goli ţi
dar tot la umbră într-o grămadă, după care îi băgaţi în butoiul buclucaş, îi
întoarceţi pe dos, puneţi clor sau altceva dezinfectant, sp ăla ţi şi cl ăti ţi. Sacii îi
veţi folosi la următoarea cultură, iar din mormanul de compost/paie, vor mai
creşte bureţi încă vreo 2 săptămîni..