AUTOBIGRAFIA LU` OVI

Am crescut în Timișoara. În zona Lunei mai exact. Maică – mea e femeie de servici și
Taică-miu e ofițer la Jandarmerie. Acum unii ar zice: ”Moamă, ofițer! Deci ai crescut cu bani!”
Da… doar că nu. Taică-miu este cred că cel mai zgârcit om pe care îl cunosc. Îmi aduc aminte
vag, cred că aveam vreo 7 ani, cum într-o zi ni s-a stricat frigideru`. Mă rog, nu era nimic
surprinzător. Frigideru ăla cred că era de pe vremea lui Matei Corvin. Când a ajuns taică-miu de
la servici (era încă cu uniforma pe el) Maică-mea l-a anunțat că se stricase frigideru și că avem
nevoie de altu`. Taică-miu făcea pe prostu`.
-Păi…du-te cumpără !
-Din ce bani ?
-Banii pe care ti-am dat luna trecută.
-Mi-ai dat 3 milioane să plătesc facturile, nu să-i păstrez pentru eventualitatea în care se strică
frigideru`. Plus de asta, ce frigider să iau eu cu 3 milioane ?! Eventual găseam o punga d-aia
termică de la Kaufland.
- N-am s-ăți dau !
- Minți ! Nu vrei să pui termopane, ok! Nu vrei să cumperi un stand de rufe, dar ala vechi
seamănă mai degrabă a artă contemporană, ok ! Dar frigider ! Tu chiar îți lași copilu fără
mâncare ?
-I-ai conserve. Alea poți să le ții și-n dulap și nu se strică.
- Capu` tău de prost e o conservă…
Etc. Și așa mai departe.
Discuțile astea erau la ordinea zilei și eram oarecum obijnuit cu ele. Dar fiind mic nu
înțelegeam mare lucru. Da, normal că mă speria și că nu îmi plăcea dar nu puteam lua partea
nimănui pentru că nu înțelegeam exact ce se întâmplă. In timp ce am crescut și am început să
înțeleg cam despre ce e vorba tot timpu ii luam apararea lu Maică-mea. Mai e ceva. Certurile
astea deobicei se desfășurau seara când taica-miu venea de la servici și era încă imbrăcat în
uniformă. De atunci, cred, am eu o antipatie pentru poliție, jandarmi, portari, security și cam
pentru oricine poartă uniformă. Mi se părea că toți sunt niște chitroși care nu au nimic în cap
decât banii lor de căcat.
Ca să scap de hărmălaia de acasă stăteam mult prin cartier cu copii vecini. Erau mulți dar
cu doi dintre ei chiar mă înțelegeam bine. Cristi, un băiat cu gura mare și c-un cap mai mare
decât mine și Anghel, un tip mai grăsuț dar cu un simț al umorului savuros. Aveam vreo 12 ani
când intr-o seară mă striga Cristi din spatele blocului. ”Oviii ! Bă, Ovi ! Hai până jos să-ți arăt
ceva.” Am coborât și l-am urmat pe Cristi care era foarte entuziasmat. Pe drum l-am cules și pe
Anghel și am mers în spate la scara C. Acolo Cristi scoate din ghiozdan un CD player micuț și un
CD. Era albumu` Ready to die a lu` Notorius B.I.G. L-am ascultat împreună. Pe atunci nu știam
că ăsta va fi un moment cheie din viața mea. Eram doar un puști care dadea din cap ca un
oligofren pe muzică hiphop. Ne-a plăcut la nebunie. De atunci m-am îndrăgostit de cultura Hip-
Hop.
Ne propusesem să facem rost de cât mai multe CD-uri de Hip-Hop și să le ascultăm.
Peste câteva luni eram în fiecare seară vreo 10 puștani la scara C și ascultam Mos Def, Mobb
Deep, Biggie și Tupac. Se crease o mică comunitate care pentru mine era un refugiu necesar.
În afară de muzică mai intraseră în joc și alte laturi ale Hip-Hop-ului. Începusem să
facem Graffiti. Fiecare își găsise un tag. Cristi dădea cu Crispy eu dădeam cu Goangă, și Anghel
cu Sparanghel, că atât l-a dus capu. Și mai erau câțiva baieți din cartier care ni se alăturaseră pe
parcurs. Am început foarte ușor cu markere permanente cu câte un sticker. Sprayurile erau
scumpe și nici unul din noi nu avea bani, așa că, cum e și normal, cândva ne-a dat gându prin cap
să furăm. La început, cu bun simț, dar dacă ai câtuși de puțină experiență de viață, știi că și ăsta
(bunul simț) dispare la un moment dat. Formasem un crew care se chema 5C. Pentru că eram 5
băieți de la scara C. Da, știu, foarte creativi noi de fel. Devenisem destui de faimoși prin oraș și
mai ales la noi în cartier. Ii cam știam pe toți grafferi. Orice minut care nu îl petreceam la școală
sau în care nu dormeam acasă îl petreceam pe stradă prin cartier. Aici am învațat tot ce știu.
Eram defapt o adunătură de copii ratați care încercau să uite. Tot ce făceam, făceam pentru că ne
plăcea adrenalina. Mai ales mie. Când ești într-o situație limită, ori că furi șprayuri, ori că fugi de
poliție, ori că spargi ușa unui acoperiș, uiți tot. Nu te mai gândești la nimic. Nu mai există mama
sau tata, note la școală sau relații eșuate. Exiști doar tu și pericolul. Și drogurile au același efect.

”Unu: tetra-hydro-cannabinol
Doi: bun asa, combina cu alcool (aha!)
Trei: ia-ti pastila, sa-ti sparga pupila
Strigati cu toti'n cor man, SEROTONINA

4000 de-octave albe iar bem

Specii ardem hasis galben
Spre macro-cosmos pe Low Cost pe Cocos cu voi toti (Praa!)
Specii-s niste voievozi!
Dati drumul la sound c-am un blunt ca sa dau
Rime sa-ti cada peretii din Underground
Caun un faun in abur sunt prea bun
N-am cum sa-mi las coroana pe scaun din alt unghi
Tu nu pricepi... Ce? iti explic in trepte
Mai baga verde, asculta reggae
Specii de la casa Special K House (aha)
Facem muzica ca Mozart si Strauss
Trag coca la vena combin cu ce vrei
De la LSD K, MD, 2CB vrei?
Scoateti frunzele, pizdele, bluzele
Sa vada trezitorii cum danseaza muzele”

Acesta e versul lui Dragonu AK 47 de pe piesa Doru de pe albumul Ușile volumul 1. Un

album pe care îl ascultasem de cel puțin o sută de ori. Îl plăceam atât de mult pentru că era în
română și chiar înțelegeam strofele cap coadă. Nu ca la Tupac sau la Mos def unde din cele 3
cuvinte pe care le înțelegeai în americănește trebuia să ghicești despre ce e vorba. Având 14 ani
ne strecuram pe lângă security să intram la ei la concert. Din câte se poate observa, aceste versuri
sunt 99% despre droguri, și toate piesele trupei lor (Specii) erau așa. Cum oricum hoinăream
toată ziua pe străzi n-a fost greu să ne interesăm și de droguri. La un moment dat făcusem rost de
ceva ce noi credeam ca e iarbă dar defapt erau legale. (plante stropite cu otrava de șobolani sau
de gândaci, de aia ii se mai spune și șobolan. De ex: Ce dreq faci? Ai fumat șobolan?”) Efectul a
fost chiar dezamăgitor. Dar aparent și în lumea drogurilor, ca și în cea a grafferilor, începi de jos.
În scurt timp facusem rost de iarbă adevărată. Pe la 16 ani luam ecstasy și speed și pe la 17 cox
ketamină și acid.

La 18 ani m-am mutat de acasă. Spre fericirea părinților mei. Taică-miu era supărat pe
mine de trei ani după ce a trebuit să mă scoată de trei ori de la Secția 2. Cred că am mai vorbit de
două ori la telefon de când am plecat și atunci doar că era vorba de nu știu ce acte. Cu mama a
fost diferit. Chiar a plâns când am plecat, deși îi greșisem cu atât de mult. Bineînțeles că aflase că
i-am amanetat bijuteriile. A fost primul moment în care chiar m-am simțit ca un fiu rău. Un fiu
ratat care nu face decât probleme. Un fiu care nu știe să aprecieze dragostea de mamă și toată
iertarea primită din partea ei pentru toate necazurile pe care le cauzasem. Mă văd regulat cu
mama. Ne vedem de fiecare dată la Penny, bem o cafea de la tonomat și povestim aceleași
lucruri. Dar mie îmi place. Tot timpu îmi zice că am nevoie de o iubită. Și poate are dreptate dar
pe mine mă plăceau fetele doar când eram drogat. Atunci aveam energie și caterincă cu lopata
dar treaz nu se uita nici grasa aia de Alina de la etaju 4 la mine. Nu aveam cum să-i explic asta și
ziceam doar ”Da, mama, ai dreptate, dar știi cum e.” Nu e ca și cum nu am avut relații, e doar că
iubirea la mine vine foarte greu. Plus de asta, fiind destul de impulsiv mereu ajung să rănesc
fetele și după să regret enorm dar să fie prea târziu.

Drogurile costă bani. Și nici n-aveți idee, (sau poate aveți) cum un om însetat de droguri
(nu dependent, că nu era neapărat cazul, dar pofticios. Pofticios, da.) poate să denigreze pentru a-
și atinge scopul. La început încercam sa mai scot un ban de la taică-miu cu tot felu de minciuni
dar, evident că nu a mers. Am început să amanetez bijuterile lu maică-mea ceea ce m-a intreținut
o perioadă. Mai furam câte o bicicletă și o vindeam. Banii se fac. Apoi mi-am dat seama că îmi
trebuie ceva mai stabil. Nu voiam loc de muncă. Dacă lucram nu mai aveam timp să mă droghez
să stau cu baieții și să facem graffiti. Mă rog, de când dădusem de drogurile mai tari mai degrabă
ne prăjeam creierii și ne bateam între noi. Am început să vând. Trebuia să fac ceva ca să mă
întrețin Mereu m-am descurcat la afaceri. Pot fi charmant și drăguț și sunt destul de bun la
convins oameni. Vara, mergeam în cluburi de noapte și la festivaluri unde vindeam speed și
ecstasy, iar iarna dădeam iarbă. M-am angajat totuși la tazz și livram iarbă pe lângă shaworma.
Dar mai mult ca să fiu acoperit. Puteam să umblu pe oriunde la orice oră că nici un polițist nu mă
lua la control. Nu s-ar fi gândit că eu în loc de kebab am 5 g-uri în ghiozdanu ăla pătrățos.
Comenzile de la tazz le făceam mai mult de plictiseală.

Drogurile te fac fericit, în orice situație, în orice circumstanțe cu orice preț. Defapt, nu te
fac neapărat fericit, ci fac lucrurile mai interesante. Eu cum oricum sufăr de plictiseală cronică
eram și sunt foarte predispus la consumul de droguri. Problema e că odată ce ai trăit anumite
chestii folosind substante, viața cotidiană devine foarte plictisitoare. O plictiseală de nesuportat.
Mai ales după consum mult de uppere (droguri care îți dau energie, precum: speed, ecstasy sau
cox) Din păcate uppere-le au fost plăcerea mea. Acum nu pot sta locului mai mult de 3 minute
fără să simt un voal transparent și greu de nepăsare care mi se așează peste creștetul capului și
îmi cade până la picioare. Îmi pierd foarte repede răbdarea. Mă plictisesc oamenii. Mă plictisește
societatea.

A început pandemia. Eu încă lucram la Tazz cu bicicleta. Deodată trebuia să port mască
și mănuși. Nu ma deranjat deloc.Chiar nu mă interesa, ce era așa de greu? Mult mai greu era că
nu aveam voie să stăm pe afară după ora 22. Mă termina chestia asta că nu pot hoinării pe străzi
la noapte. Până la urmă asta făceam de când aveam 13 ani și acum am 22. Pardon, Am avut! Într-
o seară livram o porție de mici de la Pan Rusovan (E un Fast Food de tot căcatu în centru lângă
catedrală. Eu și cu baieții îi ziceam ”La mâini murdare”) și 10 g-uri de weed dinăla de-ți mută
nasu, la un tip pe care îl știam destul de bine. Era o comandă sănătoasă și făceam bani buni de pe
ea. Era aproximativ ora 21:46 când am ridicat comanda de la Mâini murdare deci mai aveam un
sfert de oră până ieșea covidu la plimbare și trebuia să fiu acasă. Clientu stătea în Freidorf. M-am
apucat grăbit de pedalat cu ghiozdanu ală de la tazz în spate în care era o porție de 4 mici cu
muștar și o porție de cartofi prăjiți și 10 g-uri of that stanky Kush. Am ajuns la podul ăla de pe
șagului care trece peste șinele de tren. Fix în fața podului era o mașină de poliție 2 gabori și 2
jandarmi. Deja intraseră controlu de noapte. Nu știam cât e ceasu. Să fi fost deja zece? Nu
declarație. Dar nici măcar nu era asta problema. Mă descurcam eu. Și și dacă îmi luam amendă
oricum n-o plăteam. Problema era că aveam 10 g-uri de iarbă puturoasă în spate. Poate nici nu se
simțea mirosul, dar trebuie să înțelegeți că dacă faci afaceri cu droguri și dacă și consumi trăiești
constant cu .un anumit grad de paranoia. M-am gândit pentru o secundă să mă opresc dar apoi
îmi dădeam seama cât de suspicios părea dacă mă opream cu 200 de metri în fața poliției și mă
întorceam din drum. Știam cum gândesc gaborii. Am trăit 18 ani cu unu în casă. Apoi m-am
gândit că am mai trect pe lângă filtre dinastea de noapte și nu m-au oprit. Poate nu mă opreau
nici de data asta. Cât timp m-am gândit eu la toate astea deja ajunsesem la vreo 73 de metri
distanță de curcani. Acum era prea târziu să întorc trebuia să trec pe lângă ei ca și cum nu era
nimic special. Simțeam cum îmi plesnea inima în piept. Cu fiecare rotire de pedală parcă inima
mea își dubla ritmul bătăilor. La 20 de metri de masina unul din polițiști ridică mâna și îmi face
semn să mă opresc. Instant m-a lovit un șoc de adrenalină ca și cum aș fi tras 3 linii de speed în 3
secunde. Nu mai gândeam rațional. Intrasem în mod animal. Pas cu pas am încetinit în fața
polițistului. Timpul se dilata și accelera în același timp. Eram la 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, metri de el
când brusc am întors ghidonu și m-am aruncat în pedale. Am ocolit podul și am luat-o pe sub.
Simțeam cum farurile mașinii de poliție îmi luminau ceafa și îmi vedeam umbră în fața mea pe
asfalt care se mișca în toate direcțile. Parcă era un ghiozdan de tazz cu brațe și picioare care se
îneca. Pentru o secundă m-am gândit că asta ar fi un logo foarte bun pentru tazz, și chiar am
zâmbit la gandul asta, deșii pedalam ca disperatu. Am ajuns la șine am sărit de pe bicicletă și am
luat-o la fugă. Știam că mașina de poliție nu o poate lua pe șine, de când ne fugărise ultima oară
la Gara de Nord când am mers să desenăm la Săgeată. Și la alergat sigur sunt mai rapid decât doi
curcani grași și două țestoase. Fug prin beznă împiedicându-mă de șine, deja se trezește în mine
sentimentul victoriei, în capu meu deja sună piesa aia N.W.A.- Fuk Da Police când deodată un
horn puternic, de-mi țiuie urechile, mă întorc spre stânga, văd un far și brusc se face întuneric.
Nici măcar n-am auzit sunetul impactutlui.