Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Master: Familia și managementul resurselor familiale

Disciplina de studiu:
MANAGEMENTUL DEPENDENȚEI ȘI CODEPENDENȚEI DE
SUBSTANȚE ÎN FAMILIE

Profesor titular:
Conf. Univ. Dr. Mihaela Rădoi

Masterand:
Arcăleanu (căs. Canache) Camelia

1
 DROGURILE ȘI SOCIETATEA.
ABORDARE ISTORICĂ ȘI TRANSCULTURALĂ

Motto:
"Cel care a recurs la otravă ca să gândească
nu mai poate gândi fără otravă”
Charles Baudelaire - „Morala paradisului pierdut”

„Aproape o jumătate de ora s-a scurs până am recăzut în imperiul haşişului. De această dată
viziunea a fost mai complicată şi mai extraordinară. Într-o atmosferă confuz luminoasă,
zburau într-o forfotă continuă miliarde de fluturi a căror aripi fremătau ca evantaiele. Flori
gigantice cu calicii de cristal, nalbe enorme, paturi de aur şi argint urcau şi se desfăceau în
jurul meu cu un pârâit asemănător unor jerbe de focuri de artificii. Auzul se dezvoltase
extraordinar:auzeam zgomotul culorilor. Sunete verzi, albastre, galbene îmi ajungeau prin
unde perfect distincte. Peste cinci sute de pendule îmi căntau ora cu glasuri argintate, de
flaute şi alămuri. Fiecare obiect atins scotea o notă de armonică sau de harpă eoliană. Înotam
într-un ocean de sonoritate unde pluteau ca insule de lumină câteva motive din Lucia şi
Bărbierul...
Sunetele, parfumurile, lumina mi-ajungeau prin nenumărate tuburi subţiri ca firele de păr în
care auzeam suflînd curenţii magnetici. După socoteala mea această stare dură în jur de trei
sute de ani, deoarece senzaţiile se urmau atât de numeroase şi de repezi încât aprecierea reală
a timpului era imposibilă. Accesul odată trecut, am văzut că el durase un sfert de oră...”
Th. Gautier – „Le club de haschichins”
În La presse, 1843

„Mă simt foarte bine, Doamna! Nu-mi mai e foame, frig.. Simt aşa, că parcă zbor, ştiţi..!
Parcă am aripi şi pot să mă duc să-l văd pe Dumnezeu...
 Şi pe urmă, M., şi pe urmă cum ai să te simţi, nu o să-ți fie rău??
 Eh! Pe urmă...! Da' nu-i nimic, că mai am lac, şi mai pun, şi pe urmă iar e bine...(!)“ 
Conversaţie cu unul dintre „aurolacii”
prezentului....pur şi simplu!!

Descrierea, poate a uneia şi aceleiaşi stări, este realizată, în primul caz, într-un mod artistic
admirabil, de către Th. Gautier (consumator şi el de substanţe halicinogene - haşiş), iar în al
doilea caz, într-o exprimare bolovănoasă şi ...dureroasă, de către unul dintre anonimii pe
care-i vedem, dacă avem ochi pentru acest lucru, zi de zi în jurul nostru. Sunt groteşti (pentru
unii...!), cu figurile lor lunatice şi descompuse, cu buzele vinete şi ochii roşii şi tulburi, cu
hainele prea mari, din care apare doar o ingură mână, cealaltă „protejând” pe dedesubt mica
„avere”: punga cu prenandez sau „bronz argintiu pentru sobe”.
Ambele descrieri prezintă, în cuvinte diferite, efectele psihofiziologice ale aceloraşi categorii
de sustanţe: drogurile.

2
1. Caracteristici generale ale drogurilor
Drogul1este prezentat ca fiind o substanţă de origine animală, vegetală sau minerală care se
întrebuinţează la prepararea unor medicamente sau ca stupefiante. Stupefiantul este
„substanţa (medicamentoasă) care inhibă centrii nervoşi, provocând o stare de inerţie fizică şi
psihică, şi care, folosită mult timp, duce la obişnuinţă şi la necesitatea unor doze crescânde.”
Pe lângă caracterul, dacă nu eronat, măcar lacunar al caracteristicilor care însoţesc termenul
„stupefiant”, ambele dicţionare mai analizează un termen, drogheria, ca fiind locul,
magazinul unde se vând articole de parfumerie şi uneori preparate farmaceutice...
Procedând la definirea prin efectele psiho-fiziologice, se poate spune că drogul este
„substanţa (solidă, lichidă, gazoasă) de origine animală, minerală sau de sinteză, care
introdusă în organism modifică percepţia asupra propriei persoane şi asupra realităţii
înconjurătoare.”
În sensul elaborării documentelor europene în materie de droguri, au fost aduse următoarele
modificări/completări definițiilor deja existente:
- „drog/droguri [...]” înseamnă [...] oricare dintre următoarele:
(a) o substanță care face obiectul Convenției unice a Organizației Națiunilor
Unite asupra stupefiantelor din 1961, astfel cum a fost modificată prin
Protocolul din 1972, sau al Convenției Organizației Națiunilor Unite asupra
substanțele psihotrope din 1971;
(b) oricare dintre substanțele enumerate în anexa la Decizia-cadru
2004/757/JAI a Consiliului2;
- „noi substanțe psihoactive” înseamnă substanțele definite la articolul 1 punctul 4 din
Decizia-cadru 2004/757/JAI;
- „policonsum de substanțe” înseamnă utilizarea uneia sau a mai multor substanțe
psihoactive ori a unuia sau a mai multor tipuri de substanțe, indiferent dacă sunt [...]
ilicite [...] sau licite (în special medicamente, alcool, tutun), atunci când [...] sunt
consumate în același timp sau în mod secvențial într-o perioadă scurtă de timp în
combinație cu droguri;
- „precursori de droguri” înseamnă substanțe care sunt controlate și monitorizate în
conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European și al
Consiliului3 și cu Regulamentul (CE) nr. 111/2005 al Consiliului4
Când, de ce și cum au apărut drogurile?
Istoria civilizaţiitor arată că oamenii au recurs, datorită efectelor euforizante, a capacităţii de
a provoca reverii fantastice, ba chiar a caracteristicilor „catartice”, la substanţele naturale pe
care le-au cunoscut sau, mai corect spus, ale căror efecte le-au cunoscut.
Opiumul, după cum se spune, l-ar fi ajutat pe Budha să găsească calea (karma) esoterismului
nirvanic.

1
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Academiei RSR,1975
2
Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 de stabilire a dispozițiilor minime privind
elementele constitutive ale infracțiunilor și sancțiunile aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri (JO L
335, 11.11.2004, p. 8)
3
Regulamentul (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 privind
precursorii drogurilor (JO L 47, 18.2.2004, p. 1)
4
Regulamentul (CE) nr. 111/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 de stabilire a normelor de monitorizare
a comerțului cu precursori de droguri între [...] Uniune și țările terțe (JO L 22, 26.1.2005, p. 1)

3
Despre beţia cu haşiş, numită de Homer, în Iliada,  Nepentes, Herodot spune că ar fi fost
apreciată şi de către populaţiile dunărene, care „se îngrămădeau cât mai mulţi într-o încăpere
unde aruncau, peste pietre încinse la foc, sămânţă de cânepă, fumul respectiv provocându-le o
frenezie deosebită.”
Precolumbienii sanctificau chiar efectele onirice provocate de mescalină şi ciupercile
halucinogene. Băştinaşii continentului american cunoşteau efectele beţiei cocainice,
provocată de mestecarea frunzelor de Eritroxylon Coca.
Ca ancestralitate şi răspândire, pe primul loc se situează alcoolul, numit de gali l'eau de vie
iar de celţi  whisky. Puterea vinului l-a ajutat pe Ulise să-l înfrângă pe Polifem; nici Noe nu a
fost scutit de efectele culturii protejate de Dionisos. Efectul catartic provocat de alcool a fost
căutat de poeţii tuturor timpurilor şi neamurilor.
Horaţiu: „Ce minuni nu face vinul! El scoate la iveală secretele, justifică şi confirmă
speranţele, îi dă încredere laşului în bătălii, eliberează mintea îngândurată de povara ei,
inspiră în artă! Pe cine nu l-a făcut elocvent un pahar? Pe cine nu l-a scăpat şi nu l-a
eliberat de sărăcia stânjenitoare?“
Substanţele naturale cu efecte halucinatorii au provocat şi o reacţie de respect din partea
oamenilor, care le-au folosit în scopuri ritualice şi iniţiatice. Este cazul solanaceelor,
cunoscute la noi ca ciumăfaie, maselariţă sau mătrăgună (ce conţin alcaloizi ca atropina,
scopolamina şi hioseina), a sucului de Peiotl, provenit din Cactusul zeilor (ce conţine
alcaloidul mescalina), venerat de populaţiile precolumbiene, mexicane şi texane, a ciupercilor
geofite denumite de indieni Teonanacatl (Carnea lui Dumnezeu), ce conţine psilocina şi
psilocibina, a plantei agaţătoare Ololoqui hipomea sidefolia, din America Centrala (Şarpele
Verde), ce conţine acidul lisergic etc.
Ritualuri de exaltare colectivă, cu rol de catarsis, de purificare spirituală, se mai practică şi
astăzi şi au funcţionat ca modele pentru bandele nomade de hippies în anii '67-'68, cât şi
pentru curentul „beat generation", în anii '60, în San Francisco.
Experienţa „psihedelică“ obţinută prin droguri este predominată de trăiri ce crează impresia
de „extraluciditate“ fantasmică, extrem de vie, cu permeabilizarea sinestezică a câmpurilor
corticale perceptive, fenomenul de audiţie colorată având un caracter major, precum şi a unui
mentism imagistic, caracteristice atât haşişului cât şi mescalinei, psilocibinei şi LSD-ului.
Începutul secolului XX a adus cu sine dezvoltarea comunicaţiilor şi transportului, ceea ce a
permis drogurilor să se răspândească rapid dintr-o ţară în alta, de la o regiune la alta. Ştiinţele
medicale, inclusiv cercetarea în acest domeniu, au cunoscut o dezvoltare fără precedent.
În 1903, Emil Fisher şi I. van Mering introduc veronalul în terapeutică, iar în 1916 luminalul
descoperit de H. Herlin este introdus şi el în terapeutică 5. În anul 1920, J. Klaesi preconizează
somnoterapia cu barbiturice, în afecţiunile psihice. În anul 1938, W. Stoll şi A. Hofmann
izolează acidul lisergic, elementul specific din ergotul de secară, principalul responsabil
pentru epidemiile de ergotism. „Aceiaşi cercetători descoperă acidul lisergic dietilamid,
prescurtat LSD, după denumirea lui în limba germană iar efectele sale psihotrope vor fi
stabilite peste 5 ani de către A. Hofmann” 6. Aceste noi descoperiri se adaugă celor anterioare
şi oferă consumului de droguri noi perspective de abordare.

5
Dobri, 2006, pag. 465
6
Idem, pag. 466

4
În secolul XX, apar treptat noi droguri la „modă”, care devin simbolul unor mişcări artistice
sau de tineret. Până la jumătatea acestei perioade, consumul de droguri nu a fost perceput ca
un pericol real şi deci nu s-a încercat diminuarea lui, excepţie făcând doar organizaţiile
internaţionale, care, prin tratatele semnate, au interzis consumul anumitor substanţe,
considerate periculoase.
Nici faţă de dependenţii de droguri nu s-au luat măsuri semnificative, cu atât mai mult cu cât
nici nu se realizaseră prea multe studii în acest domeniu. Ceea ce a caracterizat această
perioadă a fost reacţia socială faţă de consumatorii de droguri, care nu erau incriminaţi pentru
că îşi puneau în pericol viaţa, ci pentru că deranjau prin comportamentele lor pe cei care nu
apelau la droguri. Lupta autorităţilor, cu mişcările muzicale de jazz şi apoi cu mişcarea
hippie, a fost dusă în numele menţinerii echilibrului social, fără a se ţine seama de
problemele celor care au ales să se înroleze în aceste mişcări, fiindcă nu aveau o altă alegere.
„Perioada 1960–1980 a fost una în care consumul de droguri a crescut rapid, pe fondul
schimbărilor sociale, economice, tehnice şi familiale, cărora mulţi tineri nu le mai puteau face
faţă şi împotriva cărora s-au revoltat. În jurul anilor ’80 consumul a început să scadă şi să
stagneze. Chiar şi proporţia celor care au încercat, cel puţin o dată, să consume un drog în
rândul adolescenţilor, a scăzut în acea perioadă. Aceasta s-a datorat cu precădere schimbării
modului de definire a efectelor drogurilor”7.
Astfel, starurile muzicale şi artistice, adevărate modele pentru tinerii consumatori de droguri,
au început campanii împotriva drogurilor, recomandând renunţarea la acest obicei dăunător
prin efectele sale sociale, familiale şi medicale.
De exemplu, când cocaina a devenit populară, în timpul anilor ’80, unul dintre aspectele de
atracţie a fost promovarea ideii că acest drog le oferă consumatorilor aşa numita „high”, fără
consecinţe negative asupra organismului. S-a destrămat această convingere prin argumente
ştiinţifice. Sfârşitul de secol XX a adus cu el accentuarea unor probleme sociale grave, în faţa
cărora cei mai expuşi sunt în continuare tinerii: disfuncţii ale familiei, care duc din ce în ce
mai des la modele alternative ale acestei instituţii, accentuarea individualizării şi a mitului
self-made man-ului, şomajul, lipsa accesului la oportunităţi, toate asociate cu problemele
specifice vârstei tinere. Acestea au favorizat o nouă explozie a consumului de droguri în toate
regiunile lumii. Reacţia socială este acum îndreptată direct asupra indivizilor care îşi distrug
vieţile închinându-le drogurilor. Dependenţilor li se oferă asistenţă socială, pentru că s-a
înţeles, în sfârşit, că drogul nu este o problemă individuală, ci una socială, de care suntem
răspunzători cu toţii.
Amerindienii consideră arborele de coca un dar al zeilor ocrotitori. Frunzele sale, odată
mestecate, îndepărtează senzaţiile de foame şi oboseală, alinând, totodată, durerile. Ca şi
consumul de opiu, ca şi cel de cannabis, în alte părţi ale lumii, consumul de coca este adânc
înrădăcinat în existenţa populaţiilor de pe continentul sud-american, punându-şi amprenta
inconfundabilă pe profilul spiritual al acestora.

Drogul a însoţit aceste populaţii ca un ritual, dar nu se poate spune că el corespunde unui
mod de viaţă în ţările Americii de Sud. Este clar că un asemenea mod de viaţă nu există în
nici o altă regiune a planetei, aşa cum susţin adepţii consumului de droguri.

7
Ibidem, pag. 467

5
Statisticile arată că, în zonele în care consumul de droguri este un lucru obişnuit, dezvoltarea
economică poate fi serios întârziată, după cum se arată în Documentul Naţiunile Unite şi
controlul abuzului de droguri, ceea ce, contrar acestei afirmaţii, nu este adevărat în cazul
SUA (pentru a lua în considerare numai ţara cu cel mai mare consum de droguri de pe
planetă). Întârzierea economică este posibilă, cu precădere, numai în ţările în curs de
dezvoltare, pe fondul consumului. În virtutea unui model cultural sau sub presiuni de sorginte
economică, plantele cu conţinut de substanţe psihoactive s-au cultivat iniţial în scopuri
terapeutice legitime, acceptate ca atare la nivel social, ceea ce se mai întâmplă şi azi.

Cannabisul, de exemplu, este cultivat în scopuri industriale şi horticole. Utilizarea lui în

medicina modernă este neglijabilă, după unii autori. Există şi o serie de cercetări care pun în
evidenţă rolul medical important al marijuanei, obţinută din cannabis, în tratarea
glaucomului, în diminuarea durerilor pacienţilor cu cancer, în ameliorarea efectelor
secundare ale chimioterapiei şi în cazul astmului bronşic.

Opiul este cultivat în scopuri medicale, pentru obţinerea morfinei şi codeinei, ca şi a altor
substanţe cu rol analgezic. Cocaina, obţinută din arborele de coca, este un analgezic local,
unul dintre cei mai cunoscuţi până în prezent. Se utilizează, în practica medicală, sub formă
de soluţii sau se încorporează în diferite paste, care se aplică local, pe mucoase, la
intervenţiile chirurgicale de scurtă durată. Se consideră astăzi că aceste plante pot fi cultivate
în vederea satisfacerii acestor nevoi strict medicale, pe suprafeţe reduse şi în cadrul unor
limite strict controlate şi supravegheate.

Necesarul anual de opiu pentru scopuri legale este de o mie de tone şi că producătorii
autorizaţi la nivel mondial sunt China, Japonia şi India (care este singurul exportator legal),
adică exact zonele predispuse, după modelul cultural, la consumul ilegal al acestei substanţe,
iar o astfel de legalizare limitată a cultivării poate favoriza şi cultura opiului în scopuri
ilegale. Se poate afirma, aşadar, că, pentru a stabili cadrul de cultivare a plantelor utilizate în
scopuri ilegale, trebuie să avem în vedere mai multe variabile, la intersecţia cărora găsim
motivaţia cultivării lor.

Modelul cultural are un rol important în acest sens, iar studiile arată că cele mai mari recolte
ilegale de opiu şi cannabis sunt obţinute în Asia şi Orient pentru că aceste substanţe sunt
direct implicate într-un anume mod de a trăi: pentru chinezi, opiul favorizează condiţiile de
izolare contemplativă, iar pentru un oriental, haşişul produce vise şi viziuni în imaginaţia.
Cele mai mari cantităţi de cocaină provin din America de Sud, acolo unde această substanţă a
însoţit istoria şi cultura popoarelor din această regiune de-a lungul întregii ei desfăşurări.

2. Clasificare şi caracteristici
Clasificare
a) substanţe cu acţiune predominant depresoare asupra dinamicii sistemului nervos:
 alcoolul;
 medicamente tranchilizante (benzodiazepine): Diazepam, Nitrazepam,
Rudotel, Meprobamat, Romparchin, Rohipnol
 somnifere barbiturice: Fenobarbital;

6
  solvenţi şi gaze inhalante: toluen, acetonă (în general, solvenţi din categoria
celor cu radicali aromatici);
 opiacee: opiu, morfină, codeină, papaverină, heroină;
 opiode: mialgin, fortral, metadonă.
b) substanţe cu acţiune iniţial stimulatoare asupra activităţii sistemului nervos:
 cocaina: xantine (cap de serie cofeina)
 cofeina;
 tutunul;
 amfetamine cu efect halicinogen:
- benzedrina - cap de serie
- metilfenidatul (centedrinul)
- fenmetrazina
- hormoni steroizi anabolizanţi.
c) substanţe ce perturbă funcţiile sistemului nervos central (halucinogene propriu-
zise):
 dietilamida acidului lisergic (LSD);
 ciuperci halocinogene;
 canabis;
 mescalina.

Comentarii
1) Deoarece alcoolul, cafeaua şi bauturile cafeinate şi tutunul nu provoacă o strâmtorare a
conştiinţei, cu instalarea onirismului caracteristic, încadrarea în grupa drogodependenţilor a
suscitat discuţii aprinse în cadrul seminariilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, abia a IX-a
Comisie specială a OMS trecând tutunul în această categorie, la codul 305 („în cazul în care
tutunul folosit este în detrimentul unei persoane sau a comportamentului ei social, sau când
există deja dependenţă faţă de tutun”).
2) Din clasificare lipsesc extaziantele (drogurile de sinteză), ca ecstasy (party drugs sau dance
drugs), codate ca XTC sau MDMA, apărute în urmă cu 15 ani, poate şi pe considerentul că în
ţările lor de origine (Olanda, Germania) consumul lor este considerat în concordanţă cu
normele, cultura şi teoria consuministă; acestea sunt prezentate ca fiind nişte „droguri"
inofensive, democratice şi non-sexiste.
Majoritatea studiilor efectuate (Olanda, Slovenia), la explicarea consumului de ecstasy arată
că explicarea psihedelică sau spirituală este puţin relevantă, iar explicarea psihopatologică
este relevantă numai pentru consumatorii care foloseau şi alte droguri.
În Olanda, estimările experţilor evidenţiază, la un moment dat, o jumătate de milion de
persoane care au utilizat ecstasy.

Caracteristici
Alcoolul, de la beţia obişnuită (ebrietas vulgaris), cu cele patru stadii de manifestare
(hipomaniacal, hipnoid, paralitic, comatos), trece la dipsomanie, alcoolism cronic şi
psihozele pe care le determină.
Stadiile prin care trece beţia obişnuită sunt::
1. Hipomaniacal - alcoolemie de 0,3-1,5 g /000

7
 2. Hipnoid (ebrios, medico-judiciar) - alcoolemie de 1,5-3 g /000
 ideaţie şi limbaj incoerent;
 reacţii fazice paradoxale,tendinţă de somn;
 discernământ precar.
3. Paralitic (narcotizarea scoarţei cerebrale) - alcoolemie de 3-4 g /000
 reflexe condiţionale abolite;
 coordonare motorie perturbată;
 necontrolarea sfincterelor.
4. Comatos - alcoolemie de 4-5 g /000
 abolirea reflexelor spinale;
 austizie, hipotensie;
 cianoză, hipotermie.
De regulă, la o alcoolemie de 5 g /000, intervine moartea prin oprirea respiraţiei.

Opiumul se consumă voluntar prin inhalare, se „mănâncă”, se „bea”, se injectează parental.

El determină stadii successive de excitare hipomaniacală, depresie ebrioasă, somn.
Morfina intră în uzuanţă odată cu răspândirea, în sec. XIX, a seringii.
Împreună cu succedaneii săi, dilandenul şi heroina, este cea mai redutabilă drogomanie ce
determină o gravă deteriorare a personalităţii.
Barbituricele determină tulburări progresive de atenţie, memorie, ideaţie, labilitate
emoţională excesivă, diminuarea reflexului foto-motor, disartrie precum și abolirea reflexelor
cutanate abdominal.
Cocaina
Iniţial, ca şi morfina, produce o excitaţie hipomaniacală şi dispariţia senzaţiei de oboseală
musculară, după care urmează depresia şi apatia, exaltare libidinală, convulsii tonico-clonice
la creştera dozei, respiraţie rapidă şi superficială.
Amfetamine determină oboseală fizică, epuizare mintală cu sugestibilitate crescută şi
iritabilitate explozivă.

3. Statistici
Consumul de droguri în Europa implică o gamă largă de substanțe. În rândul persoanelor
care consumă droguri, policonsumul este frecvent, dar greu de măsurat, iar modelele
individuale de consum variază de la consumul experimental, la cel regulat și dependent. Cel
mai consumat drog este canabisul, prevalența consumului fiind de aproximativ cinci ori mai
mare decât cea a altor substanțe. Deși consumul de heroină și alte opioide este relativ rar,
acestea continuă să fie drogurile asociate cel mai frecvent cu forme mai nocive de consum,
inclusiv cu cel prin injectare. Amploarea consumului de droguri stimulante și tipurile cel mai
des întâlnite variază de la o țară la alta, dar se înregistrează tot mai multe dovezi ale unei
potențiale creșteri a consumului de droguri stimulante prin injectare. Consumul oricărui drog
este în general mai mare în rândul bărbaților, această diferență fiind adesea și mai pronunțată
în cazul modelelor de consum mai intensiv sau regulat.
 Se estimează că aproximativ 83 de milioane de adulți (15-64 de ani) din Uniunea
Europeană, adică 28,9 %, au consumat droguri ilegale cel puțin o dată în viață.

8
 Aceasta ar trebui considerată o estimare minimă, având în vedere subiectivitatea
raportărilor8.
 Experiența consumului de droguri este menționată mai frecvent de bărbați
(50,6 milioane) decât de femei (32,8 milioane).
 Drogul încercat cel mai frecvent este canabisul (47,6 milioane de bărbați și
30,9 milioane de femei).
 Estimările consumului raportat de-a lungul vieții sunt mult mai mici pentru cocaină
(9,6 milioane de bărbați și 4,3 milioane de femei), MDMA (6,8 milioane de bărbați și
3,5 milioane de femei) și amfetamine (5,9 milioane de bărbați și 2,7 milioane de
femei).
 Nivelurile consumului de canabis de-a lungul vieții variază considerabil de la o țară la
alta, de la aproximativ 4% dintre adulți în Malta la 45% în Franța.
 Consumul de droguri din ultimul an este un indicator al consumului recent de droguri
și este cel mai concentrat în rândul adulților tineri. Se estimează că 17,4 milioane de
adulți tineri (15-34 de ani) au consumat droguri în ultimul an (16,9 %), proporția
bărbaților care au declarat acest consum (21,6 %) fiind de aproximativ două ori mai
mare decât cea a femeilor (12,1 %).
 Prevalența consumului de opioide de mare risc în rândul adulților (15-64 de ani) a fost
estimată la 0,35 % din populația Uniunii Europene în 2019, ceea ce înseamnă
1 milion de consumatori de opioide de mare risc.
 În Uniunea Europeană, în 2019 existau 510 000 de consumatori care urmau un
tratament de substituție pentru opioide. 26% din cererile de tratament pentru consum
de droguri au provenit de la consumatori de opioide.
 În 76 % din supradozele fatale raportate în Uniunea Europeană pentru 2019, au fost
implicate opioide.

România
Conform celui mai recent studiu în populația generală 9 (15-64 ani), GPS 2019, pentru prima
dată, pe primul loc în ordinea celor mai consumate droguri ilicite în România, se situează
noile substanţe psihoactive (NSP) – 6,3%.  Urmează: canabis – 6,1%, cocaină/crack -1,6%,
medicamente fără prescripţie medicală – 1,5%, ecstasy – 1,0%, heroină – 0,9%, LSD – 0,5%,
amfetamine – 0,2%, solvenţi/inhalante – 0,1%.
Totodată, potrivit celui mai recent studiu în populația școlară, ESPAD 2019 (16 ani), cel mai
consumat drog ilicit în rândul adolescenților continuă să fie canabisul/haşişul – 8,7%.
Urmează: NSP cu 3,2%, solvenţi/substanţe inhalante cu 2,8%, cocaină cu 1,8%, LSD sau alte
halucinogene – 1,7%, ecstasy – 1,2%, heroină – 0,7%, ketamină – 1,8%, crack – 0,6%,
metamfetamine – 0,6%, amfetamine -0,5% şi GHB – 0,4%.
În privinţa solicitărilor de tratament ca urmare a consumului de droguri, în anul 2019, are loc
o relativă stabilizare a numărului de persoane consumatoare de droguri care solicită asistenţă,
înregistrându-se 4283 astfel de beneficiari.

8
(EMCDDA), Raportul European privind drogurile 2021, pag. 12
9
Agenția Națională Antidrog, Raportul naţional privind situaţia drogurilor în România 2020

9
În funcţie de tipul drogului care a cauzat problema medicală pentru care se solicită asistență,
se menţine aproximativ aceeaşi distribuţie a cererilor de tratament, disputată între cele trei
categorii de droguri care domină tabloul asistenţei pentru dependenţa de droguri din România
(canabis – 54,5%, opioide – 25,4% şi noi substanţe psihoactive – 12,2%). În mod similar cu
anii anteriori, pentru celelalte tipuri de droguri, cererea de tratament rămâne mult redusă, în
comparaţie cu cele trei droguri dominante: cocaină – 2,5%, MDMA/ecstasy – 1,8%,
inhalanţi/substanţe volatile – 0,9%, benzodiazepine – 0,6%, amfetamine – 1%, halucinogene
– 0,4%.
În ceea ce priveşte decesele cauzate de consumul de droguri, pe parcursul anului 2019, au
fost înregistrate 45 cazuri de decese direct asociate consumului de droguri și 13 cazuri de
deces la consumatori de droguri cunoscuţi (cu elemente de examen clinic – necropsic – date
de istoric medical şi de anchetă elocvente), dar a căror cauză de deces a fost relaţionată cu
patologii asociate sau consecutive consumului cronic de droguri. Calea injectabilă rămâne
regula pentru cazuistica deceselor asociate consumului de droguri, cu riscurile inerente ale
patologiei “de seringă”, iar opiaceele continuă să domine tabloul drogurilor ilegale în
România, cu incidenţă foarte mare a metadonei.
Referitor la urgenţele medicale determinate de consumul de droguri ilicite, din totalul
cazurilor în care s-a raportat consum exclusiv de droguri ilicite, în 30,1% a fost menționat
consumul de NSP (singular sau în combinație), în 22,3% dintre cazuri a fost consemnat
consumul de canabis, iar în 11,9% s-a declarat consum de opiacee (heroină, metadonă sau
opiacee generic).
Tendința înregistrată în ceea ce privește notificările referitoare la cazurile noi de infecție cu
HIV/SIDA înregistrate în România arată că ponderea infectării cu HIV/SIDA cauzate de
consumul injectabil de droguri în totalul cazurilor nou diagnosticate, a scăzut de la 32,2% în
anul 2013, la 11% în anul 2019. În ceea ce priveşte bolile infecţioase asociate consumului de
droguri, pentru consumatorii de droguri înregistraţi în programe de tratament în anul 2019, se
remarcă o uşoară creştere a prevalenţelor pentru infecţiile cu HIV și VHC, în timp ce, pentru
prevalența VHB are loc o scădere.
În anul 2019, pe piața drogurilor, s-a constatat a doua cea mai mare valoare a cantității totale
de droguri confiscate după maximul atins în anul 2016, cu o creştere de peste 5 ori a cantității
totale de droguri confiscate față de anul 2018 și cea mai mare valoare a numărului total de
capturi realizate. S-au constatat, de asemenea, valori maxime ale cantităţilor confiscate pentru
canabis și opiu, și a doua cea mai mare valoare pentru cantitățile confiscate de cocaină și
heroină, după maximele atinse în anii 2016, respectiv 2015, dar și cel mai mare număr de
capturi pentru canabis iarbă, cocaină și droguri sintetice (MDMA, LSD) realizate până în
prezent.

Franţa
Încercarea unui drog ilicit devine aproape o banalitate între 16 şi 18 ani şi are semnificaţia
unei experienţe pe care tinerii dacă au ocazia o fac10. La 16 ani, 3% dintre băieţi şi 4% dintre
fete au consumat droguri iar la 18 ani au făcut acelaşi lucru 22% dintre băieţi şi 8% dintre
fete. În Franţa sunt înregistraţi aproximativ 100.000 toxicomani.

10
INSERM (Institutul Naţional al Sănătăţii şi Cercetării Medicale), 2004

10
După CIS (Centrul de Investigări Sociologice), în Spania numărul consumatorilor de canabis
este de 125.000, al celor de tranchilizante 144.000, iar numărul consumatorilor de cocaină de
86.000.
S.U.A. are cel mai mare număr de consumatori înregistraţi: 500.000 consumatori de heroină
şi 3,5 milioane consumatori de cocaină.
Associated Press subliniază faptul că în rândul adolescenţilor consumul de droguri a scăzut
de la 11,4 % în 1997 la 9,9 % în 2000. Alcoolul rămâne cel mai popular drog, fiind consumat
de 60% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani. Numărul de unităţi de extaziante
(designere sau droguri de petrecere) consumate, înregistrate de poliţie, a crescut de la 234 în
1988 la 692.000 în 2000 iar populaţia de toxicomani de droguri de sinteză din totalul de
toxicomani a ajuns la 44% în 2000.
Deşi consumul de droguri în rândul adolescenţilor pare să fi înregistrat o oarecare scădere în
ultimii ani, numărul tinerilor dependenţi de droguri este totuşi alarmant de mare.
37%dintre ei au încercat cel puţin o dată marijuana în anul 2002, iar 1 din 5, în luna februarie
2003. Aproximativ 1 din 10 încercaseră ecstasy în anul 2002, iar 6%, LSD.

Olanda
Centrul de Prevenţie Jellinek11 din Amsterdam a realizat un sondaj pe un număr de 462
subiecţi. Dintre aceştia, 55% au declarat că au experimentat XTC-ul, iar 33% că îl utilizează
în mod frecvent. Pe lângă consumul de alcool, tutun şi canabis, XTC-ul este cel mai răspândit
drog în Amsterdam. Consumul de ciuperci „magice” (psilocibina) este în creştere, 6 % dintre
intervievaţi declarând au consumat respectivele ciuperci.

Marea Britanie
Studiul realizat în Anglia, pe un număr de 4003 subiecţi (de către Kellie Sherloc, în cadrul
Proiectului Lifeline din Manchester, în colaborare cu revista Mixmag), a evidențiat că 77,8%
dintre aceștia consumau amfetamine în combinaţie cu extaziante, 75% consumau frecvent
canabis cu XTC, 1,8% consumau cocaină cu XTC iar 20,6% au declarat că au consumat
extaziante de un număr de ori cuprins între 20 şi 50. The British Office for National Statistics
informează că în anul 2020, 12% dintre elevii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani au
consumat droguri.
Canabisul (marijuana) a fost, cu siguranţă, drogul cel mai utilizat. Foarte îngrijorător a fost
faptul că la peste o treime dintre aceştia li s-au oferit mai mult de un singur drog spre
încercare.
Drogurile cele mai utilizate de adolescenţii din Japonia sunt solvenţii organici, care pot duce
la utilizarea altor droguri.
Într-un raport realizat, în 2020, de către Uniunea Europeană, se menţionează faptul că devine
din ce în ce mai răspândit printre tineri consumul în exces de băuturi alcoolice.
„Există o strânsă legătură între consumul de alcool în exces şi efectele negative
imediate,precum accidentele,actele de violenţă şi otrăvirea, şi problemele care ţin de
dezvoltarea individului şi de comportamentul lui în societate.”
Potrivit unui studiu efectuat în Brazilia şi publicat în Jornal da Tarde, 24,7% dintre tinerii cu
vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani au încercat deja un anume tip de drog.

11
D.J.Korf, 2006

11
4. De ce sunt predispuşi tinerii consumului de droguri?
- foamea de a descoperi şi a cunoaşte realitatea în toate ipostazele incitante ;
- nevoia de identificare, de a se înţelege pe sine şi pe cei din jur,acutizată ;
- dorinţa de a fi modern, în „top" ;
- căutare de repere valorice,de referinţe şi modele;
- adolescenţa este vârsta tensiunilor emoţionale şi a angoaselor (aparent de neînţeles
pentru cei din jur);
- complexe legate de „rituri de trecere”, rituri de intrare în viaţa adultă;
- teama de eşec în tentativa de recuperare şi valorizare;
- nivel scăzut al încrederii în sine;
- dualismul dorinţă-teamă în abordarea sexualităţii;
- tentaţia ilicitului, a "fructului" interzis;
- intoleranţă la frustrare;
- frustrări şi conflicte interpersonale.
Toate aceste caracteristici, „stări emoţionale negative”, se pot constitui, după Lazarus şi
Goldman, în factori de risc ce pot favoriza consumul de droguri.

5. Unele caracteristici ale tinerilor toxicomani

După C. Păunescu, în structurile psihologice ale perioadei adolescentine are loc „opoziţia eu-
lui împotriva lumii ca element agresiv, nedrept, opresiv” iar soluţia pe care o cultivă unii
adolescenţi pentru rezolvarea conflictelor este retragerea într-o lume construită şi determinată
de drog, care le estompează pentru un timp conflictualitatea.
Apare astfel un distress emoţional necontrolat şi demonstrativ, în sensul alienării şi al unui
slab control al impulsivităţii.
Principala caracteristică a noilor toxicomani este scăderea alarmantă a vârstei la care începe
consumul de droguri.
Şi în România vârsta primului consum se situează frecvent în jurul a 16-20 ani, înregistrându-
se cazuri de debut şi la 13-14 ani. Toate statisticile se raportează doar la drogurile
recunoscute ca atare de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii fără a face, în foarte multe
cazuri, referire şi la „drogurile” săracilor din România, solvenţii organici.
Fără a efectua (încă!) un studiu în acest sens, numai în Piatra Neamţ există în jur de 50 de
“aurolaci” care, chiar dacă nu sunt, în sensul respectării terminologiei, drogomani sau
toxicomani, prezintă simptomele acestora.
O altă caracteristică a toxicomanilor adolescenţi o reprezintă faptul că numărul de fete este
mai mic decât al băieţilor, poate şi din cauza ritmului mai rapid de maturizare, a unei
toleranţe şi al unui conformism mai ridicat.
De asemenea, o altă caracteristică a noilor grupuri de toxicomani o reprezintă o oarecare
echipartiţie după clasele sociale. În general, tinerii şi adolescenţii toxicomani provin din
medii familiale problematice, cu tensiuni şi conflicte şi în care consumul de alcool şi
medicamente este ridicat. Există familii fără crize aparente dar în care se manifestă pregnant
conflicte între generaţii. Tinerii toxicomani se simt însinguraţi, fără repere, lipsiţi de
securitate; sunt impulsivi şi intoleranţi la frustrare, au structuri psihice fragile iar din cauza
dependenţei şi a durităţii sindromului de dependenţă sunt predispuşi către acte antisociale.

12
6. Efectele consumului de droguri
 efectul de sevraj – stare psihofizică de criză,cauzată de întreruperea bruscă a
consumului de drog;
 efectul de dependenţă – nevoia continuă sau periodică de administrare a
drogurilor pentru a obţine o stare de bine sau a înlătura starea de rău,de
disconfort psihic sau fizic;
 efectul de toleranţă – adaptare la drog şi condiţionarea creşterii dozei;
 efectul negativ major:
- degradare fizică şi psihică;
- violenţă şi agresivitate;
- sensibilitate la boli;
- oboseală şi depresie;
- deficite de atenţie;
- deficite în funcţionarea aparatului respirator,
- osteo- muscular, renal, circulator;
- impotenţă;
- mitomanie;
- infecţii HIV, hepatite;
- comportament suicidal;
- comă, moarte.

7. Educaţie şi prevenire
Din campaniile şi acţiunile întreprinse în domeniu de către state cu o astfel de experienţă, ar
trebui să învăţăm şi să extragem ideile care ne-ar scuti de nişte paşi inutili în demersul nostru.
Faptul că fenomenul toxicomaniei în România nu a atins cotele alarmante din statele Europei
Occidentale, trebuie nu să ne păstreze într-o stare de mulţumire calmă, ci să ne canalizeze
spre prevenire şi educaţie adecvată.
Campanii publicitare şi educaţionale, ca cele din domeniul combaterii fumatului, nu trebuie
să se axeze pe restricţii, sfaturi şi dojeni blajine, pentru că nu se va obţine efectul scontat, ba
mai mult, poate apărea un efect invers celui urmărit.
Tinerii, familiile, educatorii au nevoie de informaţii clare, demne de crezare, bazate pe fapte
şi statistici. Dacă transferurile primare de informaţie sunt bazate doar pe avertismente şi
sfaturi nu se va obţine ca efect decât accentuarea dorinţei fireşti a tinerilor de a experimenta.
Şcoala, prin cadre didactice şi chiar elevi, serviciile de sănătate publică, direcţiile de protecţia
copilului, serviciile de asistenţă socială comunitară pot stabili strategii comune în domeniul
prevenţiei şi educaţiei.
Campania de educaţie şi prevenţie primară efectuată în ultimii ani în S.U.A., sub sloganul
„Spune nu !” (Just Say No!), şi care nu s-a ridicat la nivelul expectaţiilor, a devenit operantă
doar când a îmbrăcat forma lui „Ştiu!” (Just I Know!) ! 
De ce? Pentru că a înlocuit conceptul de abstinenţă cu cel de consum moderat responsabilizat
bazat pe decizia informată.
Se recomandă să nu se prezinte drogurile (alcool, tutun, droguri propriu-zise) în clasificare
licit/ilicit pentru că se induce confuzie, adolescentul,copilul, nu este preocupat de aspectul

13
legal, spre deosebire de adult care înţelege implicaţiile încălcării legii și tocmai aspectul ilicit
atrage, cel puţin în cazul primei încercări.
Se poate preciza statutul ilegal al drogului doar ca factor de risc asociat consumului şi nu ca
motivaţie principală pentru refuzul utilizării.
Într-o sociocultură care are deja experimentată consumarea ilicită sau licită a drogului,
abstinenţa nu reprezintă un obiectiv realist. În locul abordării moralizatoare, ineficientă prin
ea însăşi, trebuie admis că drogurile (licite/ilicite) există şi să ne concentrăm atenţia asupra
reducerii comportamentelor de risc asociate, inducând un comportament al consumului
responsabilizat (în special în ceea ce priveşte tutunul).
Prin programe de prevenire trebuie ajutați tinerii, adolescenții să descopere singuri balanţa
între costuri (inclusiv materiale) şi beneficii, aceasta însemnând decizie ulterioară informată
şi consum responsabilizat. Adolescenţii valorizându-se mai bine în grup, în detrimentul
familiei şi al şcolii, investind cu mai multă credibilitate pe egalii lor decât pe cei investiţi cu
autoritate, trebuie dezvoltată şi valorificată educaţia prin egali, considerată drept una dintre
cele mai eficiente metode utilizate în prevenţia primară.

Surse informative:
1. Agenția Națională Antidrog, Raportul naţional privind situaţia drogurilor în România
2020, descărcat la data de 30.05.2022 de la adresa http://ana.gov.ro/raportul-national-
privind-situatia-drogurilor-in-romania-2020/
2. Brânzei, P. (1979). Itinerar psihiatric, Edit. Junimea, Iaşi
3. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (1975), Editura Academiei RSR, București
4. Dobri, R. (2006) Răspândirea consumului de droguri în societatea contemporană, în
„Revista Română de Sociologie”, anul XVII, nr. 5–6, p. 463–483, Bucureşti
5. Marcu, F. (1978). Dicţionarul de Neologisme, Editura Academiei, București
6. Mitrofan, Iolanda (2003) Terapia toxicodependenţei, Ed. S.P.E.R., Bucureşti
7. D.J. Korf. (1997) Dutch treat. Formal control and illicut drug use in the Netherlands.
Rosenberg Publication
8. Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (EMCDDA), Raportul
European privind drogurile 2021, descărcat la data de 30.05.2022 de la adresa
https://www.emcdda.europa.eu/system/files/publications/13838/2021.2256_RO_03.p
df,
9. Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului UE din 25 octombrie 2004 de stabilire a
dispozițiilor minime privind elementele constitutive ale infracțiunilor și sancțiunile
aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri (JO L 335, 11.11.2004)
10. Regulamentul (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11
februarie 2004 privind precursorii drogurilor (JO L 47, 18.2.2004)
11. Regulamentul (CE) nr. 111/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 de stabilire a
normelor de monitorizare a comerțului cu precursori de droguri între Uniunea
Europeană și țările terțe (JO L 22, 26.1.2005)

14