493694

SENTINELA DE NORD
Organul Soc. Cult. „S. de 1“ a studentimei din Sanislău (Sătmar)
Abonament:
Pe un an.........................60 Lei DPDRE LUNDH Pentru redactare răspunde
Un exemplar................... 5 Lei SUB INGRI3IRED UNUI COMITET Președintele Societății

CUPRINSUL:

A FOST ODATĂ . . . . de G. Mocanu

DESPRE STOPĂRIT. . . . de Un stupă?
CRĂCIUN TDDOR .... de 0. Mocanu
DIATA SF. NICOLAE Tit Bud „Diata Sfinților"
AGRICOLA . . . . de G. Econo
PRO DOMO . . . . Posta Reda

„Patria“ institut de arte grafice Careii-Mari, Str. Dasile Alexandri Nr. 10

 DE NORD
Organul Soc. Cult. „S. de N.“ a studențimei din Sanislău (Sătmar)
Abonament:
Pe un an............................... 60 Lei
apare lunar Pentru redactare răspunde
Un exemplar........................... 5 Lei sub îngrijirea unui comitet Președintele Societății

A fost odată...
Așa spune povestea, c’ar fi fost odată, de mult
o împărăție mare, frumoasă și bogată și că în țara
aceea totul merge bine și că toți cetățenii și oame­
nii și animalele, ce se nutreau din bunătățile ei erau
îndestuliți, ba chiar fericiți. Bărbații erau zdraveni,
femeile frumoase. Copiii durdulii și rumeni la față,
iar vitele grase. Toate semnele arătau, că în țara
din povește era bine de trăit.
Dela o vreme însă nori negrii s’au abătut și
deasupra țării fericite. Frunțile au început — întăi
să se întunece, apoi să-se încrețească și la urmă
gândurile grele, cari cloceau acolo sub frunți, ame­
nințau, să se prefacă în cuvinte, în cuvinte amare, de
ocară. Frunțile, in cari se întâmplau toate acestea erau
ale femeilor din împărăția povestei noastre, din țara fe­
ricită. Și bărbații lor, nici prin capul gândului nu le
trecea, î-și vedeau de treburile lor de toate zilele. I-și
adăpau vitele în fiecare dimineață și seară, dupăce
le hrăneau bine, mai tăiau lemne de foc — iarna,
mai răneau sub vite și cărau gunoiul afară la câmp,
pentru îngrășarea gliei dătătoare de hrană, cu un
cuvânt făceau toate lucrurile unor zile de toamnă
și iarnă, fără ca să-se gândească, ce primejdie îi
paște din partea femeilor lor, pe cari le știau soții
credincioase, mame mulțumite și tovarășe voioase
a fericirii obștești. Acele femei, a căror guriță era
melița cea mai bună, au început să-se adune la una
din ele, unde apoi dăi și dăi turai — vurai, că
 bărbații pe din coace, că bărbații pe din colo și
că o fi și o păți, că bărbații-s leneși că-s
băutori, că nu-s de nici-o treabă și tot așa, ține-te
găsită, până când una mai bătrânioară se ridică în
picioare și-și pune furca lângă pat, căci uitasem,
să-vă spun, că femeile erau într’o zi de lucru cu
furca în șezătoare si unde nu-se pornește pe vor­
bă și câte cuvinte spunea, atâtea ace împlânta în
pielea groasă a bărbaților nesimțitori. Și le mai
spunea suratelor, cătrebue să-se sfârșească odată cu
stâpânia bărbaților, cari nu-s buni de nimic. Și că
bine-ar face, ele femeile, dacă s’ar aduna cu toa­
tele la un loc, câte sunt în țară și i-ar pofti pe soții
lor, mai cu frumușelul, mai cu greușelul, până
vor înțelege, că pâne și sare dintr’un taler, ele cu
ei nu vor mai mânca și p’aci li-e drumul, se pot
duce în altă țară, că ele s’au săturat de muta din
casă și de stăpânul în țară. Tara este a lor, a fe­
meilor și dumnea lor, bărbații, dacă-s așa de har­
nici, n’au decât să plece in lume și să-și găsească
alte țări. Roșie ca paprica s’a șters de sudori, cari
îi curgeau gârlă pintre zbărciturile feței aprinse
și surata vorbitoare, ca să dea o mai mare însem­
nătate cuvintelor sale, a dat cu piciorul una zdra­
vănă în fața casei de s’au cutremurat toți sfinții
din icoane.
Toate suratele au făcut la fel și au hotărit cu o
singură gură și cu o singură voință, alungarea
bărbaților din împărăția lor. Și în țara aceea toate
femeile să gândeau la fel, ca pretutindenea, așa că
într’o bună zi au încunoștiințat pe soții lor de ho-
tărirea lor nestrămutată. Bieții bărbați, ce să se
facă s’au supus și și-au luat fiecare toiagul pribe­
giei și rămâneți sănătoase neveste, ei s’au dus spre
granița împărăției și du-te, du-te vreo trei zile și
trei nopți și iată-i sosiți la graniță și mai trece un
cias două și rămâne țara fericită fără leac de bărbat.
Femeile rămase singure s’au pus neică pe-un
chef aprig, tot o mâncărică și-o băuturică și-apoi
câte-un joc. Iară o chimită, iar o mâncărică și-o
băuturică și-apoi iarăși joc. Trei zile și trei nopți
au ținut-o strună, că să-se răsbune pe bărbații, cari
nici odată nu le pofteau — credeau ele — la che­
furile lor. Da iată, că dupăce s’au afumat cu băutu-
rica bine și au trecut cele 3 zile de voe bună, ce
se pornește o surată să ofteze și of și of, că cine
m’a pus să-mi alung Soțiorul și-acuma la ce bun
să mai merg acasă și că, dece mai trăesc Doamne
și of! și plânge și plânge, până ce toate femeile
din împărăție au prins a plânge, furate de aceleași do­
ruri! Dar iată că una mai tinerică, cu ochi de ci­
coare, cu sân de fată mare, se aprinde și strigă
odată de s’au cutremurat toate iile (spăcelele):
După ei surate. Și-au alergat peste văi și câmpii,
cum spune poezia, dar au căzut prin cele șanțuri
s’au zdrelit frumoasa și câți felatia pieliță, cum îi
zic domnii la pielea de muere și iată-le și pe
ele ajunse la graniță, dar bărbați, ca păr în palmă,
nici unul. Ba iată, că zărește una după o tufă un
bărbat, șchiop și chior și ghebos, că-i vai de zilele
lui, numai piele și oase. Și ca apucată de alte ce-
lea a țipat odată: Uite-l! Și s’au răpezit ca niște
gâini la grăunțe și una-1 apucă de suman, alta de
mânecăr a trea de ițari și se îmbulzau femeile la
om și fiecare vrea să-l apuce de ceva, până ce n’a
rămas nimic din bietul om beteag, care nu putu­
se ținea paș cu ceilalți bărbați. Și așa au rămas
femeile în țara lor fără leac de bărbat. A fost odată,
că de n’ar fi, un s’ar povești!
Așa sunt astăzi românii noștri și cărturari și
plugari ca femeile din povește, cum nu le-au tre­
buit acelora bărbații, cum îi avea, așa nu-le trebue
acestora cărțile românești, când le-au și când nu-le
aveau (și nu e așa departe timpul acela)! Cum le
mai doreau! Treziți-vă o voi români dela sate și
fiți prieteni credincioși ai scrierilor bune.

G. Mocanu
 Despre stupărit.
întâmplarea făcu-se ca să trec prin gara Careii-Mari,
unde la chioșcul de jurnale, zării Revista «Sentinela de
Nord». Examinand-o mai de aproape observ, că aceasta re­
vistă este scoasa de cătră un grup de tineri din comuna
Sanislău. «Comuna Sanislău»... Mă intreb. Oare să existe
o comună al cărui popor să fie așa ferice, ca tinerii ștuden-
ți să se angajeze, astăzi (când curentul materialismului s’a
infiltrat și in păturile tineretului nostru), la scoaterea unei
broșuri cu instrucțiuni pentru popor?
Totatunci imi pun întrebarea. Unde am ajunge noi,
dacă tineretul din toate localitățile ar urma pilda studenți-
mei din comuna Sanislău. jud. Satu-Mare. Astăzi, când in
fiecare comună găsește aproape No. 15. tineri ce urmează
carte, cari tineri formând un comitet cultural și acest Comi­
tet Cultural unindu-se, ar forma o societate mare cu sediul
intr’o comună mai mare ori oraș. Astfel am avea tinerimea
organizată, condusă de un ideal și lucrând după un prog­
ram bine stabilit, ar fi de mare folos societății și activitatea
lor ar avea o influință considerabilă asupra păturei popo­
rului. Calea, plină de puhoiul materalizmului, pe care a apu­
cat-o și țărănimea noastră de la sate, s’ar curăți și s’ar în­
drepta care cale ar duce apoi la prosperarea și fericirea
neamului.
Pe aceasta societate culturală trebuie să o sprijinim in
munca ei, care tinde spre prosperarea neamului nostru.
Condus de aceste sentimente, dorind a contribui și eu
cu acești etuziaști tineri la deșteptarea plugarului cu sfa­
turi, din cari el poate trage foloase, m’am determinat a pub­
lica in acesta revistă nișle sfaturi pentru plugari ^despre
stupărit'*.
Stupăritul este o ocupațiune din celea mai delicioase,
căci fără munca omului, micuțele albine adună mierea, care
Îndulcește viața plugarului, de multeori atât de amară.
La stupărit nu se cere muncă, decât puțină grije, a
păstori asupra micelor vietăți, cari ne dau din belșug dul­
ceața cea mai naturală, care nu se poate înlocui cu nici o crea-
țiune al chimistului și nici un articol de dulceață artificială.
Locul cel mai prielnic pentru stupărit este comuna-sa-
tul, căci el fiind cu o întindere mică și indată ce albina
iese din stup, găsește in apropiere, floricelele, din cari ea
culege sucul și ne dau mierea. Acesta e motivul care m’a
indemnat a mă adresa plugarilor de la sate, ca să îmbrăți­
șeze și ei stupăritul, atșt de rentabil.
 Plugarilor! Cel ce vă dă acest sfat in aceasta carte sco­
asă de fiii Voștrii, este un om cu carte, care se ocupă cu
stupăritul mai bine de 20 de ani.
Stupăritul in ori ce schip l-ai face, tot e bun, căci mie­
re ori cum ai la casă. Dacă-1 faci mai după sfaturile cărții,
este de sine înțeles că ai folos mai mare, miere mai multă,
iar dacă-1 faci fără chibzuiala dictată de carte, folosul este
mai mic. Pierdere, la stupărit nu este.
Răutatea stuparilor face mai de multeori să apară, că
micuțele albine nu au adus folos. Pe aceștia-iintrebăm insă,
ei oare ce sacrifici au adus pentru micele vietăți ca să le
salveze viața in anii seci. Nimica. Din contră mulți stupari
fără milă nu se cugetă la aceea, ca in anii bogați, ce averi
însemnate fac din rodul muncii micelor albine și in anii
seci le lasă să moară de foame, pentru că ei scot toată mie­
rea ce ele și-a adunat-o pentru iarnă și nu le lasă din ce
să se hrănească in cursul iernii.
Albindle insă numai folos ne aduc, căci și anii cei
mai seci tot ne dau miere pentru îndulcirea familiei, așă că
albinăritul este cea mai rentabilă ocupațiune.
Eu am stupărie și la sate și in orașul unde locuesc
eu. Stupăria de la sate întotdeauna imi aduce mai mult fo-
tos ca cea de la oraș, deși nu sunt întotdeauna lângă ele.
Deci nu se poate zice că le îngrijesc mai bine. Insă aceasta
este din motivul că satul e mic in mijlocul câmpului cu flo­
ri, cari sunt aproape de stupărie. Albina îndată ce iese
din stup găsește floricelele și până când albinele mele dela
oraș zboară pește orașul cu întindere mare și in apropia-
rea orașului fiind fabrici și fel de fel de stabilimente, nu
gășesc floricele din cari ele să scoată sucul pentru miere’
ci trebuie să zboare departe și până atunci albina dela sa­
te găsește floricelele aproape de stupărie, zboară acasă cu
mierea de 3—4 ori in timpul cât cea din oraș abia odată.
Acesta este motivul că la sate am mai multă miere ca
la oraș.
De acea Vă sfătueisc pe Dtră să Vă ocupați cu stupă­
ritul, căci satul mic, aflător in mijlocul câmpiei cu flori peste
vară, este mai potrivit pentru stupărit ca și orașul zidit pe
o întindere mare.
Un ceas sau doue pe săptămână și uneori câte o pri­
vire la geamurile fiecărui stup, este de ajuns ca să știi sta­
rea fiecăruia. Munca mică întotdeauna este răsplătită. Dacă
aș valoriza in bani mierea toată ce-mi dau albinele și ceara
ce rezultă in fiecare an din 56 stupi (coșnițe) mi-ar aduce
traiul familiei mele pentru intreg anul.
Câți bani nu imi rămân mie in pungă, pe urma stupăritu-
lui, nici nu poate cugeta acela, ce nu are stupi.
Mierea lor nu-mi lipsește din casă nici odată, nici chi­
ar in anul cel mai slab, adeca sec. E lucru de știut, că mi­
erea in casă este o doctorie. Tusa, guturaiul, durere de gât
și c9lea mai multe boale de stomac se vindecă cele mai de­
seori cu miere.
Puterea de vindecere a mierei a fost recunoscută atât
in timpurile mai vechi, cât și astăzi.
Mâncările, beuturile, ori prăgiturile cari cer ca să fie
îndulcite se pot îndulci cu miere tocmai ca și cu zahăr.
Luminările de ceară de stup sunt cu mult mai bune,
nu au un fum atât de greu ca și cele amestecate cu para­
fină. De când am albine, pomii imi aduc mai mare rod, căci
o albină cercetează intr’o oră cam 200 floricele și duce dela
una la alta polenul cel galbin (praful) prin ce le ajută să
lege rod.
Ocuparea cu albinele, iți dă cel mai bun prilei a-te dep­
rinde să fii răbdător, cu sânge rece, și stăpân pe tine insuți.
Poate să incerce cineva a-mă contra-zice, insă eu vă
explic afirmațiunea mea. Când lucrez cu albinele umbli în­
cet, cu băgare de seamă și cu mișcări cumpănite pentru că
fiecare știe, că dacă arunci vreun geam de pe stup
ori coșnița dela un loc la altul fără să cumpănești ca obi­
ectul să fie așa pus ca să nu cadă de unde Lai pus. căci
albina te ințapă. Ești silit a o face aceasta la început de
teamă, pe urmă te obișnuești a fi cumpănit.
Câte o lucrătoare ți-se pune pe cap, pe urechi și se
plimbă pe față, și ștuparul trebuie să rabde, gâdălitura ei,
până ce albina pleacă de bună voie căci mâinile iți sunt
cuprinse cu lucrul, dar și de altcum dacă vreai să o alungi
cu forța se supără și te ințapă Deci te silește a fi răbdător
și cu cumpăt, insă aceasta numai la început, căci pe urmă
te obișnuești.
Stupăritul deci este și o școală a deprinderii «-eului»
tău cu stăpânire de sine și răbdare. De altă dată cu alte sfa­
turi și îndemnuri voiu veni chiar in revista eceasta, căci
stupăritul este una dintre cele mai frumoase ocupațiuni, dar
este si folositoere, pentru ce și cei dela cârma țării spriji-
nesc stupăritul.
^UN STUPAR»
 Mdmn Tod@r
1717
Nici nu apucase lumea să-se desmeticească și să-se re-
culeagă din mizerabila situație, in care o aruncase deza­
struosul măcel, provocat de revoluția principelui Francisc
Racoți Il-lea și nici nu apucase locuitorii satelor, să părăsească
definitiv munții, unde se refugiase dinaintea urgiei des-
lănțuite și iată, că o nouă pacoste îi amenința cu o furie
mult mai necruțătoare. De astădată nu era pericolul unui
nou măcel între frați, acuma nu li-se cerea românilor — în
frățiți cu glia — să-se arunce unul asupra altuia și să-se
sfâșie, ca niște fiare sălbatice, de dragul unor nemeși capri-
cioși și îndobitociți de a soartă stupidă, care-i persecuta cu
toate bunătățile celui mai prost noroc; de astădată pacostea,
ce amenința lumea, in care se desfășurase tragedia revolu­
ției Racoțiene, era lovită de cel mai neîmpăcat și mai fioros
dușman al creștinătății: tătarii.
Anume, oastea victorioasă a împăratului dela Viena
câștiga bătălie după bătălie, iar turcii, înfrînți de-alungul
Dunărei și Tisei, în jos până la Zenta, au crezut, că o in-
curziune făcută in nordul Ungariei, ar fi salvatoare arme­
lor nenorocoase ale semi-lunei în Balcanul el însuși înspăi­
mântat de apropierea puhoiului învingător. Chestiunea era,
că cine ar fi potrivit pentru o demonstrațiune, dupăce to­
vărășii firești ai lor, maghiarii, înșiși erau desrobiți de ar­
matele prințului de Savoya de sub apăsătorul jug turcesc,
demonstrațiune, care să aibă caracterul unui înspăimântător
șisancvinar masacru și să înfricoșeze prin iinpetuozitatea-i
torențială pe cei, ce asediau Belgradul Sârbiei. Și astfel au
căzut sorții pe tătarii: mongoli și izlamiști de-o esență cu
turcii.
Tătarii au dat ascultare provocării turcești. Las’ că tă­
tarii erau stimulați chiar de pofta jafalui, ce li-se îmbia si
au pornit prin pasul Bârgăului, trecând prin foc și sabie
Bistrița și intreg ținutul depe valea Someșului până la Săt-
mar, făcând robi vreo 8000 de creștini. Când se pregăteau
tocmai să jăfuiască și să aprinde Sătmarul, le-a sosit vestea
căderei Belgradului, pe care l’au luat în stăpânire oștirile
împăratului Vienez. Vestea aceasta a umplut sufletele tăta­
rilor de spaimă și și-au continuat drumul prin jud. Bereg și
luând in lat Maramureșul, au ajuns la pasul Borșei pe un­
de voiau să părăsească ținuturile devastate. Fum și păr joi
a rămas pe urma tătarilor, jale și plâns mult in ochii și
inimele celor prădați. Și e de mirare, că mult lăudații și
prea vestiții nemeși maghiari viteji, cari dețineau tot pă-
mântui țării și in special nemeșii din Sătmar, cari aveau
toate bogățiile județului in posesiunea lor, printr’o expro­
priere forțată și in dauna masselor țărănești, pe cari le-au
deposedat de avutul lor în schimbul apărărei vieței și a
siguranței, cu cari se obligase prin legile, făcute de ei, zic
e de mirare, că acești nemeși hrăpăreți și fuduli au lăsat
hoardele tătare să-și umeza opera sinistră înainte și n’au
îndrăznit să se împotrivească lor. Dar, când au auzit, că
lângă Baia-Mare vreo 150 de «valachb i-ar fi atreat pe tătari
și i-au forțat să treacă peste munți în județul vecin Bereg,
căpetenia nemeșilor din Sătmar, contele Károlyi Alexandru,
acela, care a tradat la 1703 pe regele, iar la 1711 pe prin­
cipele Fr. Racoți, pentruca să obțină el latifundiile imense
ale acestuia, a dat o proclamațiune cătră nemeșii lași și
spoliatori, în senzul, ca aceștia să se adune lângă porțile
orașului Sătmar. Nemeșii s’au și întrunit cu mare larmă in
număr de 280—300 de inși și s’au pus pe trai nemeșesc in
contul contribuabililor a trei județe. Toate birturile și toate
cârcimile din Sătmar erau rechiziționate pentru hrana și
adăpostirea nemeșilor viteji. Cheltueli enorme au făcut atunci
acești nemeși, iar adunarea județeană, care se compunea tot
din ei și din neamurile lor rămase la vetre, pentru ținerea
în frâul jobăgiei celei mai nemiloase pe țăranii — büdös
oláh — depe moșiile furate dela aceștia, votau cu multă în­
suflețire orice bir, orice nou impozit, dacă acela era în fo­
losul castei nemeșești. Și aceste cheltueli, pe cari le făceau
acuma nemeșii, cu expedițiunea lor războinică prin crâșmele
din Sătmar, erau în detrimentul bieților jobagi, cari trebuia
să plătească toate oalele sparte de nemeși și aceasta era
suficient, pentruca nemeșii să-se mențină în privilegiile lor
de trântori ai țării.
In timpul acesta tătarii netulburați de nimeni, dupăce
au putut ocoli pe cei 150 de valahi la Baia-Mare, cari au
avut curajul să se măsoare cu ei, au ajuns la pasul Borșa,
prin care să pătrundă in Moldova și să se facă scăpați in
stepele rusești, de unde țineau contactul cu întreagă rassă
mongolă — mohamedană. Aici insă îi părăsește norocul, ca­
re i-a însoțit in tot drumul jafului și prăpădului semănat
de ei larg în tot cuprinsul lui. Aici ei se găseau pe un te-
ritor locuit numai de români, cari știau, să-și apere vatra și
moșia. Muncitorii dela salinele regești din ținutul Sighetului
și muncitorii pădurilor seculare — toți români, s’au înfrățit
in dorința, de a pedepsi pe păgânul, care a cutezat să-le
calce țara. Maramureșul întreg era înfiorat de această do­
rință legitimă. Și iată-i pe muncitorii dela saline, că se ră-
ped în spatele tătarilor si-i alungă înainte spre pasul Borșei.
Tătarii se mișcau greu, prăzile depe urma jafului unui
drum atât de lung și 8000 de robi făcuti în această expe-
dițiune și ferecati câte doi și 4 la un loc, li îngreuna mer­
sul. Cu toată mizeria drumului, tătarii au ajuns la Borșa,
au ajuns, pentruca să nu-se mai miște de-acolo. Căci Bor-
șanii și români din celelalte sate le-au pregătit mormântul.
Brazii și stejarii cei mai bătrâni au fost tăiați și cu ei au
barat trecătoarea îngustă, prin care erau mânați dinapoi, să
treacă. Sus depe culmile stâncilor pândeau ca după niște
fiare sălbatice bătrânii, femeile și copii Borșanilor, înarmați
cu instrumente, cu cari să poată prăvăli in cazetele păgâ­
nilor coi mai mari bolovani. Nu departe de intrare în tre­
cătoare străjuia o ceată de 30 haiduci, înarmați cu puști de
Teschen și cu pistoale la cingătoare și mulțime de flăcăi și
bărbați din cei mai puternici și curajoși, ascunși după o
sprânceană de pădurice. Avangarda hoardei tătărești soseș­
te, după ea miile de luptători, iar in mijloc aveau prada și
cei 8000 de robi creștini. Dar pe când fruntea coloanei uri­
așe a ajuns la obstacolul pus de pădurarii români, grosul
ei cu robii a ajuns de abia la gara intrării. Au dat atunci
românii foc brazilor și stejarilor aruncați peste olaltă și depe
vârfurile stâncilor au început să-se prăvălească peste tătari
blocuri formidabile de peătră și in fumul, ce se răspândea •
dela lemnele aprinse și dela praful provocat de isbiturile
bolovanilor, toată trecătoarea s’a întunecat. Tătarii înspăi­
mântați și-au descins iataganele, să-și facă drum și să tăiau
unii pe alții. Gemetele celor răniți, urletele celor neputicioși
de a-și face drum de scăpare, se amestecau intr’un concert
infernal, care îngheța sângele în vine. Când acesta se în­
tâmpla coloanei din frunte, de după sprânceana de păduri­
ce dela intrarea in trecătoare, se desprinde ceata celor 30
de haiduci și de viteji și încep să curgă gloanțele asupra
grosului tătarilor, cari-i răresc simțitor apoi ceata haiduci­
lor și a vitejilor se pornește ca o vijelie și cade peste tă­
tarii, în cari panica ținea loc de suflet și-au început săbiile
și ghioagele să-și facă rândul. A fost un măcel, cași care puține
amintește istoria. Cronica timpurilor de-atunci îl descrie ca
pe un fapt de arme fără pereche și accentuiază, că autorii
lui au fost români, dar istoriografia maghiară, a cărei da­
torie era să-l prezinte în toată măreția lui, l’a înregistrat ca
pe un fapt divers, dând prin această omisiune vinovată, o
satisfacțîune nemeritată bandei de nemeși maghiari, cari in
tot timpul acesta jăfuiau pe bieții iobagi români de tot avutul
lor și le necinsteau nevestele și fetele. Autorul acestui fapt
de arme și curaj românesc a fost Crăciun Todor, un jobag
regesc. Crăciun Todor a născocit acest plan, care a dat pi­
erzării armata de vreo 12 mii de tătari și a eliberat pe cei
8000 de creștini din robia, in care s’ar fi stîns ca niște ne­
 putincioși. Din județul Sătmar au căzut in robia tătarilor
10 persoane, dintre cari patru au fost copii intre 5 și 14
ani. Toți și-au datorat eliberarea viteazului Crăciun Todor
cu excepțiunea copilei de 9 ani cu numele Szirmay Ileana,
pe care a răscumparat’o dela tătari Căpitanul Qhiță moldo­
veanul pentru suma de 200 taleri aur, dupăcum amintește
contele Bartolomeo Ferrati in scrisoarea trimisă guverna­
torului Ardealului, generalului baron Tige.
Și pentruca strălucita faptă de arme și curaj a româ­
nilor lui Crăciun Todor să se evidențieze și mai mult, vom
arăta după aceiași cronică maghiară contemporană, fapta
de o cinică lașitate a nemeșilor maghiari ai contelui Károlyi
Alexandru. Dupăce românii au reputat o atât de strălucită
victorie și dupăce nemeșii, constituiți în bandă de jăfuitori
și defloretori, au aflat de dezastrul suferit de tătari, s’au
repezit în marș forțat de ciardaș până la Borșa și toate
trofeele luate dela tătari de românii viteji, le-au încărcat
in căruțele mânilor învingători și i-au pus pe aceștia să-le
transporte până la Sătmar, pentruca fudulii nemeși să aibă
ca totdeauna, semnele vitejiei lor, smulse dela eroii, stră­
nepoți ai celui mai brav popor, Romanii.
Totuși au făcut și nemeșii ceva. Au făcut nemeș Cră­
ciun Todor, dar nu cu numele, pe care l’a moștenit dela
părinții săi cinstiți, ci maghiarizându-1. Astfel a devenit Cră­
ciun Todor: Karácsony Tódor. Sărmanul Crăciun Todor, vi­
teaz între viteji, așa și-a isprăvit viața, cu un nume de
batjocoră, căpătat dela maghiari pentru faptele sale minu­
nate și retras in satul său natal, în Surghești lângă Baia-
Mare. I-i trăesc încă urmașii, da nu știu că străbunul lor,
Todor a fost un erou atât de mare. Lumea insă nu le-a zis
niciodată astfel, decât așa românește pe nume: Crăciun.
Crăciun Todor a fost un revoltat din tinerețele sale,
înainte de revoluția Racoțiană' a haiducit cu Pinten Viteazul
dela Racșa—Oaș. Multe vieți de ale nemeșilor maghiari in-
pilatori au stîns ei împreună. Iar in timpul revoluției lui
Racoți a intrat cu tovarășii săi de haiducie, cu șef cu tot,
cu Pintea, in armata revoluționarilor, cari au început lupta
inpotriva ticăloșilor de nemeși. Aceștia însă, văzându-se in
pericol, s’au dat și ei de partea revoluționarilor, pe cari i-au
dus la sapă de lemn, iar ei s’au îmbogățit și mai mult, decum
erau înainte și bietul Crăciun Todor și cei de-un sânge cu
el au trebuit să aștepte peste 2 veacuri, ca să li-se facă și
lor dreptate.
O. MOCANU
 Viata sfântului Nicolae
In orașul Patara — din provincia Lichia — trăia un
nobil, care ajungând la sărăcie mare i-a venit acel gând
păcătos, că va vinde cinstea celor 3 fete, cari le avea și clin
câștigul acesta spurcat se va susține pe sine. Acest gând
păcătos a nobilului, venise la cunoștința unui preot evlavios
și cu frica lui Dzeu, care vrând să impiedece fapta aceasta
păcătoasă, a mers noaptea la casa nobilului sărăcit și pe fe-
resta de jumătate deschisă aruncase in chilie o pungă pli­
nă de galbeni. Așa omul cel sărac ajungând la o sumă fru­
moasă de bani, s’a lăsat de gândul seu, ba și-a măritat una
din cele 3 fete. Insă banii au trecut și nobilul din nou a
voit să-și epeftuiască gândul său păcătos, dar iată iarăși a
dobândit o pungă do galbeni, așa s’ă întâmplat și a treia
oară, insă atunci nobilul sări repede din pat și fugi afară,
să vadă, cine e binefăcătorul lui cel atât de mărinimos și
ajungându-1 și văzând, că e preot căzu la picioarele lui, i-a
mulțumit și promis, că se va lăsa de gândul său păcătos.
Preotul era sf. Nicolae, care totodată l’a rugat, să nu
spună nimănui despre aceasta, insă nobilul îl vesti tutu­
rora.
Sf. Nicolae s’a născut in Patara din Asia-mică. Părin­
ții lui au fost de bun neam, avuți și creștini buni. Pe Ni­
colae îl iubeau foarte, deoarece părinții lui mult timp ni-au
avut copii. Lui Nicolae deja in leagăn i-s’a arătat semnele
vieții sfinte viitoare: căci deja ca sugaciu in zilele de Mier­
curi și Vineri nu voia să sugă laptele mamei sale. Postul
început l’a ținut in toată viața sa.
Sf. Nicolae a dobândit o creștere bună creștinească.
Intre colegii lui s’a distins prin curățenie, blândețe, paciin-
tă și umilință, pe lângă aceea că învăța foarte bine, in tai­
nă își mortifica trupul seu: sub vesmintele lui totdeauna
purta un sac dur de păr. Unchiul lui, Nicolae era episcop
in orașul Mira și văzându-i virtuțile escelente ale nepotu­
lui seu, l’a sfințit de preot și ca un profet a zis: «Prin Ni­
colae pe cerul bisericii se va ivi o lumină nouă și fericită va fi
turma, care-l va avea pe dânsul de păstor.-» ’
In timpul acela murind părinții lui Nicolae, averea cea
frumoasă, ce-i rămase lui, a impărțit-o intre săraci. Atunci
a aruncat și galbenii in odaia nobilului sărac. Insă elemo-
zinele sale le dădea totdeauna in secret, să nu știe stânga
ce face dreapta. Laudele oamenilor i-au fost spre greutate,
pentru aceea s’a retras intr’o mănăstire, insă și acolo a fost
distins, deoarece episcopul l’a pus de mai marele mănăstirii.
 Peste câțiva ani a dobândit iertare să cerceteze locu­
rile cele sfinte. Călătoria a făcut-o pe mare. Nicolae pășind
pe corabie, a spus corăbierilor, că nu peste mult timp va
fi vifor mare. Corăbierii l-au ris, fiindcă timpul era foarte
senin Insă nu peste mult a trebuit să se convingă, că Nicolae
a spus adevărul, pentrucă s’a iscat o fortună atât de mare
încât era să pieră corabia cu toți oamenii de pe dânsa.
Atunci corăbierii și-au adus aminte, că Nicolae li-a prezis vi­
forul, deci cugetând, că celce a prevăzut și prezis viforul,
va putea să le și ajute, au cerut ajutorul sf. Părinte și sf.
Nicolae — ingenunchiând s’a rugat lui Dzeu și viforul în­
dată a și stătut. Pentru aceea corăbierii il au pe sf. Nico­
lae de patron al lor.
Sf. Nicolae ajungând la locurile sfinte le-a cercetat
toate cu mare pietate și s’a hotărit, să meargă in pustele
Egiptului și acolo să trăiască viață de pustnic. S’a și dus
insă episcopul l’a chemat indărăpt la mănăstirea sa. Mare
fu bucuria călugărilor văzând din nou pe hegumenul lor,
iar Nicolae petrecea timpul in rugăciuni, post și priveghieri.
Când intr’o noapte era pătruns in rugăciunile sale pie,
a auzit un vers zicând, «Nicolae! nu-i acesta pământul care
l’am ales ție spre lucrare. Scoalăte! lasă singurătatea și te
du intre popor, că intre dânșii prin tine să se preamărească
numele meu!» Sf. Nicolae s’a spăiinântat, insă s’a plecat
voii celui de sus și oșind din mănăstire a pornit cătră Mi­
ra. Sosind la Mira acolo chiar atunci erau adunați mai
mulți episcopi, sfătuinduise, că pe cine să pună de epișcop
in locul repausatului episcop din Mira, dar nu au știut să
afle bărbat destul de acomodat. Atunci sculându-se un epis­
cop bătrân a zis să-l alegem pe acela care mâni dimineața
va veni mai iute la biserică și se va chema Nicolae. A plă­
cut cuvântul episcopilor și au rămas in noaptea acea cu toți
in biserică rugăndu-se și privind spre ușe ca să vadă că
cine va intra mai intăiu în biserică, Sf. Nicolae avea da­
tina, ca cea mai mare parte a nopții s’o petreacă in rugă­
ciuni, iar in zori de zi să meargă la biserică. Așa și acum.
Mare-i fu insă mirarea, că indată ce a pășit in biserică,
episcopul cel mai bătrân l’a și întrebat: cine e dânsul și ce
nume are?... Nicolae i-a răspuns cu umilință, că e nu pă­
cătos nemernic și că se numește Nicolae. Auzind cuvintele
aceste bătrânul episcop, că aici e preotul, pe care Dzeu l’a
ales și trimis să fie episcop in Mira. Episcopii au privit cu
uimire la acel bărbat evlavios, de pe fața căruia strălucia
sfințenia și examinându-1 l’au aflat vrednic, cumcă aievea e
vrednic să fie episcop. Și deși sf. Nicolae n’a voit să prime­
ască slujba sfântă și inaltă a episcopiei, l’au sfințit de
episcop.
 Nicolae ca episcop a escelat și cu mai mare zel vâr-
tuțile creștinești. A predicat și mângâiat poporul. Toate ale
saie de-a dat săracilor, iar dânsul a postit și sub vestmintele
sale archicrești purta totdeauna veștminte dure. Sf. Litur­
ghie o servea cu lacrimi in ochi. Carne nu a mâncat nici
când, durmea puțin dar numai pe scânduri goale. Insă și
lui i-au sunat cuvintele, că toți cari voiesc a trăi cu pieta­
te in Christos vor fi persecutați.
Sub persecuțiunea lui Dioclețian a suferit și creștinii
din Mira Liciei. Sf. Nicolae a inbărbătat și ajutorat pre cei
persecutați și familiile lor. Prin zelul lui creștinii au rămas
statornici in credință. Văzând aceasta persecutorii l’au prins
insă fiindcă avea foarte mare popularitate nu au cutezat
a-1 ucide, ci numai l’au închis in temniță, unde insă a avut
de a suferi foarte mult.
Ușile temniții i-s’au deschis numai sub împăratul Con­
stantin cel Mare și reintorcându-se la fiii lui sufletești,
aceia l’au primit cu brațele deschise și lacrimi de bucurie.
Sf. Nicolae a fost de față și la Sinodul din Nicea ți­
nut la a. 325. Scriitorii vieții lui amintesc multe minuni,
cari le-a făcut Dzeu sfântul pentru rugăciunile lui. Iată câ­
teva! Odată auzind, că Eustachiu, consulul cetății a jude­
cat la moarte pe 3 bărbați de frunte, numai ca să le poată
lua averea lor, sf. Nicolae s’a sculat cu grabă și a mers la
locul de perzare, unde cei judecați deja erau legați la ochi,
apucând securea din mâna călăului, a deslegat pe cei jude­
cați și a privit in ochii lui Eustachiu, care a început a tre­
mura și aruncându-se la genunchii sfântului Părinte s’a
rugat de iertare, mărturisindu-ai păcatul, că adeca fără vi­
nă a voit să omoară pe cei 3 bărbați.
Un om călătorind pe mare, a căzut in mare și el stri­
gând «Sfinte Nicolae, ajută-mă!» iată fu ridicat de o putere
nevăzută și fu dus in casa lui, unde ai sei se mirau, că-1
văd ud. Omul a spus, cumcă s’a mântuit cu ajutorul sf. Ni­
colae și cu toți căsenii lui au dat mulțumită lui Dzeu și
patronului lor celui bun, adeca sf. Nicolae. Tot in modul
ăcesta a adus îndărăt sf. Nicolae pe copilul unor părinți,
care fu dus in robie. Părinții au cerut ajutorul sf. Nicolae,
ca să-și redobândească pe unicul lor fiu. Sf. Nicolae a ascul­
tat și împlinit cererea lor.
Sf. Nicolae a ajuns la adânci bătrânețe și a repausat
la 9. Dec. a. 327. — Ultimele lui cuvinte au fost: «In tine
Doamne am sperat... primește in manile tale sufletul meu.'» Tru­
pul sf. Nicolae s’a îngropat in biserica din Mira, iar la
anul 1087. fu adus in Italia in orașul Bari, unde se poate
vedea și acum in biserica Sfântului Ștefan. Din trupul sfân­
tului Nicolae, adeca din oasele lui a curs un oleu mirosi­
tor, care a adus creștinilor multe vindecări de boale și de
alte năcuzuri.
Să cerem și noi ajutorul lui, ce să ne măntuim nu nu­
mai de năcazurile trupești, ci mai ales de cele sufletești.
Tit Bud „Viața Sfinților“

Agricola
de. G. Econom
Se șoptește — date fiind zvonurile ce se intețesc din
zi in zi — că îndreptățiții, cari au fost inproprietăriți cu
lotul tip pe baza legei de reforma agrară, vor fi depose­
dați, adică vor fi la rândul lor expropriați în folosul mari­
lor proprietari, dela cari legea amintită a luat loturile și
le a dat muncitorilor de pământ: țăranilor. Aceste șoapte
aceste zvonuri nu sunt adevărate și sunt făcute cu scopul
de a mări necazurile și așa atât de multe ale bietului
țăran. Atâta este insă adevărat, că organele, cărora s’a dat
în grije supravegherea și controlul muncilor agricole vor
fi cu toată atențiunea, ca să obșerve toate lipsurile, ce vor
constata și rapoartele, ce vor face, vor arăta amănunțit și
dragostea și râvna, cu care înproprietăriții î-și cultivă lo­
tul. Și dacă cineva va arăta napăsare sau lene in loc de
dragoste și râvnă în munca, ce datorează ca proprietar, pă­
mântului primit în numele dreptății, pe care a adus-o ace­
stor plaiuri voința poporului românesc și impusă respectu­
lui prin gloria baionetei dorobanțului român și viteaz, să
nu se mire nimeni, dacă prin o revizuire cineva va fi gă­
sit, că s’a făcut nevrednic de generozitatea acestei țări. Căci
pilda Mântuitorului cu talanții ne învață, să fim harnici, căci
locul leneșului este în gheenă, unde este plâns și scrâșnirea
dinților. Dar nu numai frica de control și supraveghere din
partea autorităților și nici spaima de suferințele veșnice alo
iadului trebue să ne facă buni cultivatori de pământ, ci
mai ales dragostea, care o datorăm pământului, pentrucă el
ne hrănește, el ne dă acoperemânt sufletului căci doar din
pământ suntem și in pământ ne vom întoarce, ne învață sf.
scriptură și vai de paserea, care-și spurcă cuibul și pămân­
tul este totul pentru om.
Legătura dintre om și pământ, trebue să fie aceea, care
este intre tată și copil, sau intre mamă și fiica sa. Din el
ne-a zămislit Dzeu și a suflat in noi și tot pământul ne
hrănește viața întreagă, iar când sufletul părăsește trupul
nostru, pământul î-1 adăpostește, ca să nu fie pradă fiarelor
sălbatice. Și după cum pământul ne încarcă toată viața cu
bunătățile sale, se cade, ca și noi să-l prevedem pe el cu
toate cele necesare unei producțiunei bune, de care să pro­
fite și bogatul și săracul. Dupăcuin ne-a lăsat nouă porun­
că Domnul Hristos.
Deaceea vă îndemn frați plugari să-vă munciți pete­
cul de pământ cu dragoste și încredere in Dzeu, că el o
să-vă dea vouă hrană și văzând oamenii și în cazul de fa­
ță autoritățiile, faptele voastre celea bune, să prea mărească
pe Dzeu și să nu fie nevoili a face rapoarte despre lenea
voastră. Și el pământul, priu hărnicia voastră, va contribui
mult foarte la bunăstarea voastră trupească și sufle­
tească.
 ?R0 DOMO
Poșta Redacției.
I. H. Oradea-Mare. Die. H. De ce n’ai dus
manuscrisele la destinație? Ce ai făcut cu ele? La așa ce
va Redacția noastră nu s’ar fi așteptat. Redactorul nostru
fiind in convingerea că manuscrisele s’au predat și nefiind
acasă numai cu intărziere a luat act despre acest procedeu
nedemn al Dtale, din care cauză revista a eșit cu intărziere. In
ori ce caz așteptăm manuscrisele numai decât. Contrar vom
fi nevoiți a arăta inpublic cum înțelegi Dta a îndeplini
angajamentele cari sunt și datorințele Dtale. Este adevărat
că nu este primul caz șitocmai din acest motiv presupunem,
că la mijloc o fi reaua credință.
Dl. Gh. V. Oradea-Mare. De ce Te intimidez ?
Până când să așteptăm ? ... Libelul se găsește la președin­
tele societății. Dacă Te interesează, adresează — Te D-lui.
Adresa ți — s’a comunicat.
I. S. Timișioara. Trimite procesele verbale pre­
ședintelui societății pentru a lua măsurile necesare, spre a
se executa hotăririle luate.
I. M. București. Puțină garanță mai reprezintă
curierul respectiv, nici până azi n’a trimis manuscrisele.
Ia măsuri să se trimită. întrucât acelea nu-1 privesc pe el,
nu sunt ale lui.
A. T. Școale preg. Ofițeri Rezervă Plo­
iești. Nu știm de Tine nimica Bănuim că te-o fi pus «ăia-’»
drepți... De ți-o fi înlemnit mâinile că nu poți scrie.
Gh. Ch. Jași. Nu dai semn de viață. Cauza ? ...

Podnntnr 00F • • Pentru redactare răspunde

neUdUlUI OÜI . Președintele Societății

Redacția și Administrația
Careii-Mari, Str. Episcopul Pavel Nr. 43.

„Patria" Institut de arte grafice Carell-Marl Str. Vaslle alexandri No. 10.
județul:
f