493694

Anul I. Sanislău, Aug.—Sept. 1925. Nrul 3—4.

SENTINELA DE NORD
Organul Soc. Cult. „S.dc H.“ a studentimci din Sanislău (Sătmar)
Abonament:
Pe un an........................ 60 Lei APARE LUNAR Pentru redactare răspunde
Un exemplar................... 5 Lei SUB ÎNGRIJIREA unui comitet Președintele Societății

CUPRINSUL:
Cuvântul Redacției: COMITETUL
Carăii-Mari—Sătmar—Baia-Mare. Noua
capitală a județului?: de G. MOCANU.
Baronul Vasile Ladislau Pop: de JON
ANGHEL advocat.
Ce este Constituția? de I. MAGHIARU.
Tovărășiile Țărănești. (Cooperativele.):
de G. TOVARĂȘUL-grănicer.
Cum să lucrăm?: de JEAN ECONOMU.
PRO DOMO: Adunarea generală a „Sen­
tinelei de Nord“ de G. MICULAȘ.

„Patria“ Institut de arte grafice Careii-Mari, Str. Vasile Alexandri Nr. 10

 DE NORD
Organul Soc. Cult. „S. de N.“ a studențimei din Sanislău (Sătmar)
Abonament:
Pe un an............................... 60 Lei
fipare lunar Pentru redactare răspunde
Un exemplar . .... 5 Lei sub îngrijirea unui camitEt Președintele Societății

Cuvântul Redacției
Comitetul de conducere a revistei
noastre, s’a îngrijit, ca să-și asigure
colaborarea mai multor persoane de
specialitate, din domeniul social-econo-
mic-și național. — Având concursul aces­
tora, sperăm, că vom ieși in condițiuni
satisfăcătoare. —
Comitetul s’a mai ingrijit, ca revis­
ta noastră și din punct de vedere tech-
nic, să fie din celea mai alese.
Comitetul roagă pe onor, cetitori,
ca să-i sprijinească acțiunea, prin răs­
pândirea revistei „Sentinela de Nord“
și sperăm, că astfel ne vom putea fa­
ce datoria față de angajamentele lua­
te, in care caz, revista noastră va avea
viață lungă și prin Îndrumarea pluga­
rului nostru, din punct de vedere social,
economic și național, va fi spre binele
neamului nostru.
COmiTETUL DE REDACȚIE
 Carăii-Mari—Sătmar—Baia-Mare
Noua Capitală a județului?

Aceste orașe î-și discută prioritatea în județul Sătmar,

iar celea două din urmă luptă fiecare pentru a deveni ca­
pitala județului.
1. Carăiul este'capitala județului Sătmar de pe la sfâr­
șitul veacului al XVIII-lea. Și ori cât a fost de mare lupta
Sătmarului contra Carăiului, acesta a rămas capitala
județului până in zilele noastre, căci mai puternici decât ce­
tățenii Sătmarului erau conții Károlyi, cari voiau să aibă
capitala județului așezată in jurul cetății lor din inima Ca­
răiului, pentru stăpânirea mai ușoară a județului.
2. Sătmarul vrea să fie iarăși capitală de județ, pentrucă
este cel mai vechiu, cel mai bogat Și cel mai populat oraș
din județ. Are toate însușirile unei capitale de județ și un
singure defect: nu este canalizat, fiindcă este mai adânc
așezat, decât alvia Someșului, care-i scaldă sânii.
3. Baia-Mare, oraș de munte cu mult pitoresc și cu un
ținut locuit de români, este al treilea oraș din județ, care
aspiră la cinstea, de a guverna județul Sătmar. Este cel
mai mic și mai nou din orașele litigante. Pe cât este de mic
insă, pe atât a fost de mare persecutor al românilor în tre­
cut. In privința persecuției Baia-Mare le-a întrecut pe ce­
lelalte, in cruzime.
Ș’acuma să-le scrutăm puțin trecutul, pentrucă se cade
cetățenilor țării să cunoască orașele cu Veleități de condu­
cere intr’un județ de importanța Sătmaralui, prin care țara
noastră se învecinează cu două state streine, ca să-ne putem
da seama, care dintre aceste orașe ar fi mai propriu de
capitală a județului.
a.) Despre Carăiu avem date sigure numai de pela
anul 1333 în „regestrum Varadiense“, care face amintire de
domeniul Carol, locuit cași întreg ținutul de daci, sarmați și
de cazari- zice Anonymus in Gesta Hung. C. XI, VLI„ amintind
in mod inconștient emigrarea de popoare dela dreapta Du­
nărei spre nord întânplate in timpul domniei lui Tzimiskes
din veacul al X-lea. Numele și l’ar fi luat dela cazari după
Karácsonyi János, cărei derivă dela: Kazar, Kazir, Kari-ly,
Karu-ly, Károly (cum l’au numit mai târziu maghiarii.) Cazar
înșeamnă păstor de capre, numire, ce se potrivește cu viața
de păstori a unei mari părți de români, zice A. Bunea în
«încercare de Istoria Românilor p. 113. Anonymus mai spu­
ne în c. IX, că maghiarii la descălicarea lor in Panonia,
 au dat de Clachy et pastores Romanorum.» Că a treia Dacie,
„porolissensis“, și-a întins puterea și peste aceste ținuturi,
se vede din descoperirile archeologice dela sfârșitul veacu­
lui trecut cu ocaziunea canalizării râului Crasna la Domahida
(o comună in majoritate rămânească, despre care Szirmay
Antal în „Szatmár vármegye... .esmérete“, spune, că și-ar fi luat
numele dela unul Doman, prescurtat din Damianus. Acest
Doman ar fi făcut pod (ung. hid) peste Crasna, de unde și-a
luat și comuna numele de Domahida. Deci făcându-se aici
săpăturile pentru canalizare, s’a dat de urmele unui bogat
cimiteriu roman, din care s’au scos la iveală multe obiecte
și mai ales multă monedă romană cu inscripțiunea «Septi-
mius Severus Pertinax», împărat roman mort la 211 după
Hristos. Acest cimiteriu probează, că în ținutul acesta a
fost o așezare romană vechi și că și încreștinarea româ­
nilor s’a făcut în epoca daco-romană, păstrându-se până în
ziua de azi unele uzanțe păgâne, zice d-1 Ștefan Mefeș în
a sa Istoria bisericei și a vieței religioase a românilor din Ardeal
și Ungaria. Uzanță păgână de proveniență-romană este și
obiceiul românilor din aceste ținuturi de a pune bani în
mâna mortului și un colac, pentru a plăti vama la Styx și
a mulcomi pe Cerberus. Comuna Domhaida este în imedia­
ta vecinătate a Carăiului. In «-Consolativ ad Helviam» Seneca
în VII. și VIII, spune: «Ubicunque vicit Romanus, habitat.
Ad hanc commutationem locorum libenter nomina dabant, et re-
lictis aris suis transmaria sequebatur colonus senex», iar in c.
VIII. «P7x denique invenies ullani terram quam etiani nune in-
digenae colunt; permixta omnia et insititia sunt; alius alii suc-
cessit:» Așadară românul se așeza bucuros acolo, unde re-
partă victoria și sboara peste mări bătrânul colon, dacă i-se
oferea pământ bun, pe care-1 și muncea și de pe care foarte
curând dispăreau indigenii.
Până la anul 1398 Carăiul avea trei străzi: «ITp-utca,
«Zte/77f»-utca și «5oZ>aiZ»-utca. Aceasta din urmă purta nu­
mele comunei românești Bobald, care era situată pe un
dâmb la depărtare de 3 km. de Carul. Bobaldul a fost pus­
tiit prin veacul al XVII-lea de turci și tătari și locuitorii
lui s’au mutat în Carul, întemeind partea cea mai insem-
nată a orașului: Kis- și Nagy-Hajduváros. Din acești români
era alcătuită și paza la cetatea familiei Károlyi, cari erau
comandați românește: «grizsi, pringye pisztoly, facse fok-» din
Simplul motiv, că până la 1848, în Carăiu erau trei nații:
românii — în majoritate, — șvabii, aduși de contele Al. Ká­
rolyi, la 1712 și cari încă nu știau ungurește și mai erau rute­
nii, din acei aduși de ducele Koriatovici în secolul al XIV-!ea
și erau în număr foarte mic și vreo GO familii de jidani, pe
cari i-a colonizat in Carăiu tot contele Al. Károlyi, înainte
 de annl 1740,iar maghiarii erau atâta de puțini, incât nici
nu contau și de acea comanda se făcea in limba română,
care a domeniat in Carăiu până la revoluția lui Koșut. In
1398 toți umblau la biserica cazărilor, cari știm deja, că
erau români. In secolul al XVIII-lea Carăiul, fiindcă inte­
resul familiei Károlyi astfel a dictat, a devenit capitala ju­
dețului Sătmar și la 1780 aceasta familie a dat loc pentru
edificarea palatului administrativ județan, pe lângă anumi­
te condițiuni. Pe scurt iată istoria Carăiului.
b) Sătmarul. Cele spuse despre Carăiu înainte de veni­
rea maghiarilor, î-și au aplicare și cu privire la acest oraș,
in care maghiarii au găsit o puternică cetate, pe care au ocu-
pat’o după un asediu de 3 zile, după cum istoricește,,Anonymus“
în Gesta Hung. c. XXI. Numele Sătmarului a dat loc la
discuțiuni dese în trecut, cași acuma. Paris Pápai, in dicțio­
narul său, ediția Sibiu, dela 1767, îl numește Borgum Cen­
tenárium, fiindcă in cetatea lui mai târziu se păstra și se cân­
tărea sarea adusă pe plute din ocnele Dejului, pe care o
desfăceau călugării Augustini apoi in întreaga provincie,
după cum se poate constata dintr’un document dela 1310
al regelui Carol Robert. Germanii colonizați în Sătmar in
timpul domniei s. Stefan din cauza comerțului cu sare, ce
era în floare pe atunci, l’au numit ,,Salzmarkt.“ După pro-
nunțiațiunea ,,neufries“-iară in loc de salz se zice și azi sat
dupacea „niederländisch“-e zont și astfel din Satmarkt, sau
Zontmarkt, s’ar fi format numele de Satmar, sau Zotmar,
spun Jacob și Wilhelm Grimm in «Deutsches Wörterbuch» in
vol-VIII. ed. 1885 Leipzig. Szirmay Antal in «Szathmárvár-
megye...esmérete» voi. I. din 1809 amintește părerea lui
Thomasz Ferdinand, care a scris despre originea maghiarilor
și a limbei maghiare și care afirmă, că cuvântul Zothmar
este de origine jidănească. Zoth pe limba jidană însemnează
inundare și Mar ar fi însemnând trist. Deci Sătmarul ar fi
trist din cauza inundării. Mai dă câteva cuvinte, pe cari le
deduce din limba jidană, ca Maramaros, ce ar fi însemnând
regiune muntoasă tristă; Karpath (Carpații) pășunea oilor ;
Titzya, râu navigabil; Bihar, lângă munte etc. Dar Thomasz
confundă mai apoi pe cazarii, cari locuiau aici la venirea
maghiarilor, cu jidanii, cari s’au risipit in toată lumea du­
pă darâmarea Jerusalimului de către romani, alteori îi cre­
de popor înrudit cu unguri și alte multe nerozii. Alții au
gășit originea cuvântului Sătmar in latinescul Saturn, fiind
pământ roditor do spicoase. Unii susțin, că-și are originea
dela eroul Zothmar comes.Yav. Vi Lucaciu Fa scris toată viața
Satu-Mare, pe urma judelui Zanathy Josif, care a demonstrat
originea lui românească, la 1757, din care cauză maghiarii
i-1 și disprețuiam Acesta spunea, că-și are numirea dela
 sat mare românesc. Insă oricare i-ar fi originea, una este
cert: toți scriitorii vechi și noi și întreg poporul românesc
din județ și din toată țara 1-1 cunosc sub această denumire
de Sătmar și nu se cade a-1 reboteza, dupăce avem denu­
mirea de Ilfov pentru întâiul județ al României, cu atât
mai vârtos fiind că înșiși maghiarii nu-i atribue un senz
maghiar, cu toate că ei au făcut maghiari pe Adam și
Eva etc.
Dupăce s’au cuibărit maghiarii in Sătmar, numai inte­
resează, cine l’a stăpânit; aci vreau să fixez numai, că ce­
tatea, care aexistat in mijlocul lacului Aced până pe timpul
revoluției lui Rákóczy Franțisc al Il-lea, a fost un ,,castram
romanum“ ? Pentrucă a fost în stăpânirea voevodului Me-
numorot și acesta, dela care l’au ocupat maghiarii, dupăce
acela î-1 părăsise. Sătmarul a fost centrul vieții politico-eco-
nomice a județului, chiar și dupăce, la 1780, nu a mai fost
capitala județului, a continuat să fie conducătorul întregei
vieți a județului, era plămânul lui. încă din a. 1715 a fost
ridicat la rangul de municipiu, dupăce se unise cu Németi
la 1712 deja.
Deja un document al reginei Maria dela 1383 vorbeș­
te despre knezatele românești din județul Sătmar și de ^Vil­
láé Olahoram Reginalium.“ Pe chnejii români î-i întărește în
drepturile lor și din „medietatem Collectarum quinquagesima-
Uum“ 50o/° revine reginei, iar 5Oo/° chnejii români î-și vor
reține pentru acoperirea cheltuelilor avute cu încasările și
ca preț al ostenelelor. Acelaș document vorbește și despre
knezatele românești din jud. Bereg. Elocventă mărturie a
existenței românilor in acest județ în secolul al XIV-lea.
Unde sunt astăzi?
Bisericește Sătmarul a aparținut episcopiei ardelene
catolice, românii având organizațiunea bisericească indepen­
dentă cu episcopie tot in Ardeal, de care aparținea la 1299
și Maramurășul întreg. Date pozitive cu privire la așeză­
mântul bisericei române din Sătmar nu avem, deoarece fiind
românii catolici de ritul răsăritean și astfel considerați ca
schismatici de catolicii de rit apusean, nu-se ocupa nimeni
de ei, după cum foarte justă mi-se pare observațiunea pri-
matelui dela Strigoniu, Lippay, care la 1654 astfel a carac­
terizat biserica confesiunilor de rit precere: «fiind schisma­
tici nimeni nu s’a interesat de ei, nimeni nu s’a ocupat de
ei!» Din scrisoarea papei Inocențiu al IlI-lea dela 14 Sept.
1204 către regele Emeric știm, că in acel an era numai una
singură mănăstire latină în Ungaria, pe când grecești (or­
todoxe) o sumedenie (,,multa.“) Cu siguranță, că și românii
și-le-au avut pe ale lor, când ne gândim, că împinși din
părțile sudice ale Daciei de maghiarii usurpatori, se așe­
 zau mulți in ținutul bogat al Someșului, Crasnei, și al Je-
riului. La Szirmay Antal in «Szathmârvârmegye....esmârete»
se vorbește in voi. I. de-o ceartă iscată intre schismatici de
rit grec, dar atât de nebulos este redată aceasta ceartă,
dealtfel ca de regulă, când e vorbă de români, incât numai
cu greu s’ar putea scoate, că e vorbă de comunitatea bise­
ricească a românilor din Sătmar. Dar prin veacul al XV-lea
și al XVI-lea românii din Sătmar aveau deja biserică înflo­
ritoare și cu autoritate.
Aici voi da in traducere din voi. I. pag. 69. §-111 din
«Szatmâr vârmegye ... esmerete» alui Szirmay Antal, care
este următoarea: Un învățat din Cașovia călătorind prin
județul acesta Sătmar în 1777 a găsit un dig înalt
într’un loc lângă Crasna, căruia locuitorii de acolo îi zic:
«Traian», care, că ar fi opera acelui împărat, se vede din
faptul: că în pământurile învecinate cu digul Traian, s’a gă­
sit monedă multă de alui Traian, din care și călătorul în­
vățat a dus la Cașovia o monedă de argint». Făcânduse
regularea cursului Crasnei pela sfârșitul secolului trecut și
mutându-se alvie canalului nou, nu știu, caro să fie locul,
unde se găsește digul Traian, ceiace se poate afla însă, dacă
vom avea în vedere scurtimea locului, ce-1 parcurge în
acest județ Crasna.
Pela 1651—1680 preot la biserica română era: Mihai,
scris în triodul bisericei. Dela 1685 găsim preot protopop pe
Demetriu Monăstireanu, sub acărui păstorire s’a întâmplat
unirea cu Roma a tuturor românilor din Sătmar la 1 Mai
1690, ținându-se un mare congres sub președinția apisco-
pului De Camalis din Muncaciu, originar din Chios. In ora­
șul Sătmar, dupăce în 30 Aprilie acelaș an le sfințise noua
biserică. La 1703 le-a ars odată cu partea orașului, întreagă
biserica și au îndurat și un asediu de 16 luni cu armata
regelui, asediu greu din partea revoluționarilor Kurucz-i ai
lui Franțisc Râkoczy II-lea, cari i-au ținut 6 luni și in tem­
niță suferind pagube în valoare de 19.293 floreni 97 crei-
țari, spun documentele din arhiva orașului. Tot de acolo se
știe, că Ia 1740 s’a edificat actuala biserică românească pe
cheltuelele credinciosului Mihai Somlyai, iar preotul avea
prebendă 12 jugh. sămănătură anual și fânaț pentru 4 care
mari. In 1795 a primit o maioriște, iar în 1802 a mai pri­
mit câte 12 stângeni lemne de foc; din 1803 preotul avea
câte 8 jugh. incălcătură și cam tot ateta fânaț și 16 st. lem­
ne foc. Aceasta era parochia din Nemeti, cea din Sătmar
s’a edificat la 1803 și a avut aceași dotație, cași cea din
Nemeti. In anii 1880—84 aici în Sătmar a apărut «-Revista
catolică-» a marelui luptător naționalist, dr. Vasile Lucaciu,
care, se știe, a fost și tot atât de bun catolic. Revista o ti­
părea Litteczky Andrei, propr. lui «Szabadsajtó», tipografie
sprijinită cu mult interes și astăzi de românii dela condu­
cerea autorităților publice. In Sătmar a mai avut loc pro­
cesul «rebelilor valahi'” dela Moftinul-Mic, cu care ocaziune
procurorul dr. Fabó Zoltán în rechizitoriul său a susținut,
că acuzații nu sunt români în senzul strict al cuvântului,
pentrucă între ei vorbesc statornic în limba maghiară,
limbă, pe care o posedă mai bine, ca pe cea română și că
procesul nu este politic, totuși a rugat tribunalul să pe­
depsească aspru pe preotul George Mureșan și pe țăranul
Grigorie Cădar pentru crima de instigație! Era logic și foarte
juridic rechizitoriul d-lui procuror regesc unguresc dr.
Fabó Zoltán dela tribunalul din Sătmar din zilele lunei Ap­
rilie 1914, nu-i așa?
c) Despre Baia-Mare avem documente din 1329 din
timpul domniei lui Carol I. când se numea Civitas de Rivulo
Dominarăm. Tot așa au numit’o regii următori, Ludovic I.
la 1347, Maria la 1384, Sigismund la 1409, Matia la 1470,
Ladislau II-lea 1503, sau spunându-i Rivulus, Rivali Domi­
narăm sau, Rivulum, Este centrul unei regiuni clasice româ­
nești. însăși «Cetatea parăului domnițelor» — Baia-Mare, este
aproape jumătate locuită de români. Regiunea este de o fru­
musețe fermecătoare. Petőfi, marele cântăreț al ciardelor și
al câmpiei maghiare a scris despre regiunea Băiei-Mari
unui prieten, că este atât de frumoasă, cași când creatorul
ar fi făcut’o după concepția sa. Iată câteva numiri de dea­
luri : Vârful Țigăneștilor, Vârful Leului, Vârful Rotunzilor,
Pleșca Mare, P. Mica, Frăsineasa, Vârful Ulmoasa, Pleștior,
Petroasa, Vârful Roții, Vârful Neted, Prislop, Văratic, Secul,
Cârligătura, Runcașul, Vârful Rooț etc. Palmer Calmau, în
«Nagybánya és Környéke» la pag. 4 în notă, spune, că
maghiarilor le pare mai rău, că numele munților nu-1 pot
aminti, decât cu denumirea românească. Totodată atrage
atențiunea uniunei turistice maghiare (1894) asupra datoriei
patriotice, de a maghiariza numirile valache ale munților,
văilor și râurilor, căci măcar prin aceasta să se cunoască,
că e teritoriu maghiar.
Istoria acestei regiuni se pierde în istoria Maramură-
șului până în veacul al XIV-lea. Până în veacul acesta,
maghiarii n’au stăpânit nici Maramurășul și nici Baia-Mare
La 12 X. 1347 Ludovic cel mare recunoaște cetățenilor din
Civitas de Rivulo Dominarum toate privilegiile -și dreptu­
rile, cari conpetă așa numitelor orașe regești cu libertăți
mai largi. Urmarea a fost, că cetățenii s’au îmbogățit re­
pede, iar băieșitul a înflorit în tot ținutul. Regele Sigis­
mund la 1411 a donat acest dominiu regal despotului sârb
Ștefan Lazarevici, prin aceasta și-a pierdat privilegiile și
 drepturile municipiale. După acesta a urmat ca proprietar
nepotul său Oeorge Brancovici, sub care Civitas de Rivalo
Dominarum a decăzut la rolul unui sat. La 1445 stăpânul
acestui ținut a devenit Joan Huniadé. Sub stăpânirea Corvi-
nilor, românilor a început să-le fie mult mai bine. Matei
Corvinul, care dușmănea orașul, abia la 1469 a îngăduit
orășenilor să-se fortifice zidurile cetății împotriva atacurilor
românilor de prin împrejurime. La 1588 aproape toată po­
pulația, neromână bine înțeles a primit reformațiunea pat­
ronată de familia Drágfi, însăși de origine română. Refor­
mațiunea a prins aripi încă depe la 1530 și s’a întărit prin
Schola rivulina la 1547—48 înființată de Kopácsi István, care
a fost în rang egală cu acea din Debrețin, Arded și Sáros­
patak, cu șase cl. liceale, cu academie și cu facultate teolo­
gică și cu școală normală pentru învățători.
Biserică românească de piatră s’a zidit întăi la 1771,
până atunci au avut biserică de lemn românii din timpuri
imemoriale. Romano-catolicii au avut biserică încă în 1347.
Orașul a început să se numească cu numele Baia-Mare nu­
mai în veacul al XVIII-lea. Din Sec. al XVI-lea se numea
cu deosebire Civitas de Rivalo Dominarum și foarte rar Baia-
Mare. Caracteristic pentru sectarismul consiliului orășenesc
este șovinismul, cu care tratau pe români. Voevodul Moldo­
vei Ștefan (George) a voit să-și Cumpere o casă în Baia-
Mare în 1658, sau cel puțin să închirieze una. Consiliul
orașului nu i-a permis însă în ședința ținută la 12 August
acelui an. Consiliul a motivat hotărirea sa cu aceia, ca să
nu-se introducă streinii sub nici-o formă în oraș.
In anul 1692 biserica reformată a fost predată iezuiți­
lor cari s’au așezat in oraș Ia 1687, aceștia au zidit la
1717—20 biserica s. Treime și liceul rom. cat. ridicat din
fondul de 50.000 floreni donați în acest scop de episcopul
de Nytra Ladislau Matyasovszky. Ordul iezuiților a fost
disolvat la 1773. Trei ani liceul n’a funcționat, până când
a intrat în posesiunea minoriților, cari cu puțină întreru­
pere, au condus liceul până în 1887, când l’a preluat statul,
devenind un focar de propagandă a ideei de stat unitar
maghiar, de primul ordin, ceeace se resimte și azi asupra
tuturor foștilor elevi români și cari n’au avut destul sânge
să poată reacționa. Au râvnit mai toți la situația — de in­
vidiat de altminteri — a «gentrilor» înfumurați și proști, a
căror singură datorie era, să dovedească în contra civiliza-
țiunei «imperativul categoric al nobilului maghiar:» Nem
irok nem olvasok, én magyar nemes vagyok.' Nu scriu, nici
citesc, eu sunt nobil maghiar.
In Baia-Mare mai trăește încă Colonia pictorilor, care a
luat ființă la 1895. Dintre inițiatorii acestei academii de pic­
tură, mi-se pare, nu mai este la conducerea ei, decât mae­
strul Joan Thortna. Lipsa de solicitudine însă din partea
celor puternici o condamnă la peire și-i păcat.
Pe scurt am amintit, ceeace am crezut, că este nece­
sar, pentru cunoașterea trecutului, care a imprimat un ca­
racter quasi indelabil acestor orașe, cari-și discută priori­
tatea în județ. Ceiace este important pentru deținătorii
destinelor țării noastre și peste ce nu este permis să se
treacă ușor la ordinea zilei, este chestiunea fixării capitalei
noului județ, ceiace nu este iertat să se facă decât pe baza
de permanentizare a reședințelor tuturor județelor și nici
decum pe baze de oportunitate dictate de interese meschine
de politicianism sec și sectar. Căci capitală a județului Săt-
mar nu poate să fie orașul Baia-Mare, oricât ar fi de ro­
mânesc și oricât ar fi de importante interesele pigmeilor
politici din acest oraș, care nu și:a afirmat caracterul ro­
mânesc niciodată, din contră fiind unul dintre cele mai
mari prigonitoare ale elementului românesc în tot trecutul,
de când există. Interesele vitale de reabilitare ale elemen­
tului român din acest județ și ideia mare de consolidare
a statului român dictează imperativ, că reședința județului
Sătmar trebue să fie pe granița dinspre Ungaria, cu atât
mai vârtos, fiindcă această graniță trebue s’o fortificăm cu
element producător de dragoste de țară, gata să-se jert­
fească oricând pentru integritatea ei. O altă cauză, care
militează pe lângă așezarea reședinței județului pe granița
dinspre Ungaria, este de ordin politico-moral. Maghiarii
sunt mult mai șoviniști — și sunt șoviniști până la absur­
ditate — încât să nu interpreteze în favoarea lor, abando­
narea graniței prin mutarea capitalei de unde se găsește
și așezarea ei in munți, la Baia-Mare, care poate să fie un
prea perfect centru de aprovizionare militar, la nici-un caz
însă nu centru de operațiuni naționale și militare, cași Săt-
marul și Carăiul. Nici odată d. I. I. C. Brătianu nu a renun­
țat fățiș la pactul din August 1916 încheiat de d-sa cu An­
tanta și-mi vine cu greu a crede, că ceiace n’a făcut de
dragul armoniei învingătorilor, la Paris, nu va face de dra­
gul d-lui dr. Teofil Dragoș, actual deputat liberal, care do­
rește să facă din Baia-Mare, ceiace a făcut contele Károlyi,
din Carăiu. S’au schimbat însă timpurile și «e târziu copile.»
O politică inteligentă de administrație românească ni
poruncește, să ne fortificăm granița din spre Ungaria în
așa fel, ca România să poată profita în orice moment de
opera sa. Nu văd mai bine realizată această operă decât
în crearea a cât mai multe județe la graniță, făcând reșe­
dințe de județ din orașele Sătmar, Carăiu și eventual Să-
cuieni, până la Oradea-Mare și o colonizare națională. In
aceste direcțiuni România suferă cumplit din cauza politi-
cianilor dela putere, cari erau o apă cu maghiarii înainte
de ce au fost unși întru liberalismul național român.
G. MOCANU

BARONUL VASILE LADISLAU POP

Asiciațiunea, pentru literatura română și cultura popo­
rului român, îndeplinește un act de mare însemnătate, come­
morând pe marele bărbat Transilvănean, Baronul Vasile
Ladislau Pop.
Se împlinesc doar, 50 de ani dela moartea acelui mare
fiu al neamului, a cărui dragoste de neam, l-a determinat
să-și testeze averea sa întreagă, instituțiunilor culturale ro­
mânești.
Trupul lui se odihnește in cripta familiară din curtea
bisericei române-unite din Reghin, care a fost clădită intre
1801—1811 de Petru Maior, unul dintre cei ‘Trei Luceferi
ai Literaturi Române.
Din ocazia comemorării morții sale de 50. ani, Comi­
tetul Despărțământului din Reghin, a pus pe zidul criptei
o placă comemorativă, cu inscripția in aur:
«Bazilius L. lib. Baro Pop
Natus 5.1anuarii 1819.
Mortuus 17. Febr. 1875.
Virtute et labore.
«Astra» comemorarea din 29. August 1925.
Baronul Vasile Ladislau Pop, s’a născut la 6 Ianuarie
1819. din familie preoțească. Studiile juridice și le face la
Cluj, insă neavând mijloace materiale de a-și continua studi­
ile juridice in străinătate — ca și toți fiii de români săraci
— a intrat in teologie și a fost trimis la Augustineul din
Wiena.
In etate de 23. ani, e numit profesor de Matematici la
Liceul din Blaj, unde s’a distins intre altele, prin faptul că
a introdus propunerea Geometriei practice.
Nu peste mult, tinărul profesor Vasile L. Pop, din ca­
uza unui conflict avut cu Episcopul de atunci al Blajului,
părăsește profesoratul și Blajul și se dedică justiției.
Intră ca grefier la Curtea de Apel din Târgul-Mure?,
unde stă 3. ani, după ce devine advocat, și se stabilește in
 Reghin. După revoluția din 1848, intră in serviciul Admi­
nistrației, pe urmă trece la Magistratură, unda rând pe rând
ocupă aproape toate gradelei erarchice, dând dovadă de o
srălucită concepție juridică, și de cea mai inaltă și curată
cinste.
Munca lui neobosită și fără preget, îi asigură încrede­
rea tuturora, și-l predestina pentru ocuparea celor mai
înalte demnități, ce a avut vreo dată un român in era veche.
In anul 1861 ajunse «vice-guvernor» al Ardealului. A
fost președinte al Tribunalului Suprem din Ardeal, care în
1849 s’a unit cu înalta Curte de Casație din Budapesta, la
care apoi Vasile Ladislau Pop e numit președinte de secție.
In anul 1872. i-se conferă titlul de «Baron».
Baronul Ladislau Pop, a fost un luptător devotat a cau­
zei românești și a obținut mari succese in viața sa publică,
pentru respectarea drepturilor naționale ale poporului român.
Insă, activitatea lui cea mai rodnică, a desvoltat-o pe
teren cultural, in calitate de președinte a «Astrei», înălțat lâ
aceasta demnitate in anul 1868 de către Adunarea Generelă
din Cluj. El este al doilea președinte al «Astrei».
Alegerea Baronului L. Pop de președinte al «Astrei»
înseamnă, un avânt formidabil in viața acestei asociațiuni.
încă de pe la începutul activității sale ca președinte, s’a
înființat organul de publicațiunia«Astrei»revista« Transilvania*
in interesul propagandei culturale.
Animat de celea mai înalte sentimente românești, Ba­
ronul Ladislau Pop, este o figură luminoasă in șirul ilușt­
rilor președinți, cari au condus asociațiunea <Astra*.
Moare la 17. Februarie 1875. Lasă averea sa întreagă,
câștigată cu multă trudă, pe seama «Astrei», scutind-o astfel
de grijile materiale.
Comemorare morții de 50. ani, a Baronul Vasile Ladis­
lau Pop, prin ținerea adunării generale la Reghin, reînvie
pildele marilor bărbați ai noștrii și aceasta trebuie să fie
pentru toți un imbold, de a ne ridica deasupra tuturor
pasiunilor mărunte, luptând desinteresați, pentru binele și
propășirea neamului nostru desrobit.
Aceasta luptă insă, nu se poate da, in rânduri risipite, ci,
bine închegate, și organizate pe bază culturală.
JON ANGHEL
advodat.
 Ce este Constituția?
Mai in zilele trecute eram intr’un sat și stând de
vorbă cu plugarii, intr’ altele se ivește cuvântul «Constituție.»
Un țăran mai sâncer ini-se adresează cu cuvintele
«Dle ce-i aceia «Constituție», că noi de când s’a făcut Româ-
nia-Mare, tare des auzim cuvântul acesta și nu știm ce înseam­
nă, fii bun explicăni-1 Dta.» Eu cred că e ceva carte «Dom­
nească» dar nu știu cum și ce se cuprinde in ea.»
Mă pun cu plăcere la dispoziția Voastră frați plugari
și Vă explic pe înțelesul vostru, ce este constituția și ce se
cuprinde în ea.
Constituția de fapt este o carte, cum spuse un plugar
dintre Dtră, dar o carte de legi. Ea este fundamentul tuturor
legilor. Ori ce altă lege in țara Românească este rezimată
pe constituție și nu poate cuprinde altceva, decât ceiace este
prevăzut în constituție, și nu-i iertat să fie contrară, aces­
teia. Am putea numi-o de legea legilor, pentrucă constituția
poruncește ce să cuprindă celealalte legi din țară.
Constituția este o carte «domnească» a spus unul
dintre plugari. Este adevărat că constituția este o carte,
carte care poruncește cum să se conducă, cum să se gu­
verneze țara, însă este făcută pentru toți cetățenii țării.
Constituția o fac deputății aleși și trimiși de Dtră in Casa
Tării, in parlament și aceștia, ca și apărătorii plugarilor cari
i-au ales, se ingrigesc ca să fie făcută spre binele lor.
Mult o trebuit să se lupte oamenii și mult sânge s’a văr­
sat până ce sa ajuns ca țările să fie conduse după porun­
cile alcătuite de deputății aleși de popor, cari porunci s’au
adunat în cartea numită constituție, adeca până ce s’a ajuns
ca să putem zice, că statul suntem noi oamenii — cetățenii,
cari trăim in el și cari plătim impozit — (porție.)
Regele Francezilor Ludovic al XIV. lea a zis «L’ Etat
se moi» — statul sunt eu — și numai (in anul 1792) prin
Revoluția Franceză, in care s’a vărsat mult sânge, s’a putut
ajunge ca să se publice drepturile omului într’o carte, și
aceasta carte se cheamă constituție. Până atunci omul era
ca animalul nu avea nici un drept, numai datorință. Oame­
nii erau «iobagi» trebuia să facă ce le poruncea stăpânul
lor, cum era și în Ungaria, până la 1848. când Românii
s’au adunat pe Câmpia Libertății la Blaj au cerut și ei
drepturi ca celea lalte limbi.
Prin revoluția aceasta, deci iară prin vărsare de sânge,
s’a ajuns să se recunoască și drepturile Românilor in Sta­
 tul Ungar. înainte de revoluția din 1848. Românii nu erau
egali cu Ungurii și Sașii, aveau mai puține drepturi ca
aceștia. Astăzi insă, în țara noastră, toți cetățenii fie de ori
ce limbă, au drepturi egale cu românii și aceste drepturi sunt
arătate în Constituție. Constituția noastră spune: ori ce om
în fața legei este egal. Aceasta atâta înseamnă, că în fața le­
gii omul e judecat după faptele lui, și fie român, ungur, sau
șvab se pedepsește la fel dacă o vinovat. Adecă la măsu­
rarea pedepsei nu se are în vedere, că, vinovatul de ce
limbă, de ce neam este, ci legea pe cel vinovat i-1 pedep­
sește chiar dacă e român, până când pe cel ce are dreptate
i-1 apără chiar dacă este străin, căci așa ordonă și constitu­
ția noastră.
Constituția — este ca și fundamentul unei casă, iar
celealalte legi sunt ca și păreții și acoperișul acelei case.
Precum păreții și acoperișul unei case se reazimă pe fun­
dament, așa și celelalte legi din țara noastră se reazimă pe
constituție care este fundamentul lor. Legea administrativă,
după care se conduc și se guvernează și satele; legea
judecătorească după care vă judecați în procesele Dtră, toate
sunt prevăzute în constituție, și este spus acolo, că acele legi
ce pot să cuprindă.
Din aceste puteți vedea, ce tare este legea numită
Constituție, precum și aceea, că toată viața cetățeanului, deci
și a plugarului este regulată prin constituție, arătându-ne
ea toate drepturile și datorințele celor ce trăim în țara noa­
stră. De aceea trebue să o cunoaștem cu toții și îndeo­
sebi Dtră plugarii. Dacă ne mai intălnim voiu mai spune
câte ceva. Să trăiti Și să ne vedem cu bine.
J. MAGHIARU
advocat.

TOSăRăȘSllE ȚÎHÎKEȘTl
(Cooperativele)
Am vorbit in numărul trecut al acestei reviste, despre
rolul cooperativelor in viața plugarului. Am spus că coope­
rativa nu este altceva, decât o întovărășire a țăranilor, pen­
tru ca uniți, adunând capitalul mic al fiecăruia, să se
facă lucru mare, care unul singur nu ar fi in stare să-l
facă.
Am spus că, comunitatea unei religii pentru a sus­
ținea biserica, școala etc. nu este altceva, decât o întovără­
șire, chiar Statul nu este altceva, decât o tovărășie și se
susține pe bază de cooperație.
 Am spus in numărul trecut, că cooperativele sunt de
atâtea feluri, de câte feluri sunt trebuințele omului. Anume
am amintit trei mai însemnate: Tovărășie de Consum,
de desfacere in comun și Tovărășie pe Credit, adeca Ban­
ca Populară.
Acuma vom vorbi de fiecare din aceste, începând cu
Tovărășia (Cooperativa) de consuni, sau aprovizionare.
Aceasta Tovărășie are de scop, ca să pună la indeme-
na membrilor ei, toate celea trebuitoare vieții lor, pe prâ-
țuri mai ieftine și potrivite.
Ca să o poată face aceasta, tovărășie trebuie ca să
cumpere deadreptul de la fabricanți, ca să înlăture pe
mijlocitor (țensar) care mijlocește cumpărarea și să-i împie­
dece pe comercianți de a specula pe țărani, vânzând mai
scump marfa.
Nici o încercare de Tovărășie de Consum in aceste
părți nu a dat rezultatele dorite. Mai curând ori mai târziu
s’au desființat, pentru că nu s’au putut susținea.
Dacă insă s’ar conduce ștrict după prevederile și sfa­
turile tovărășiilor mai încercate, sigur că ar reuși și pe
la noi. Trebuie in adevăr, să se facă ceva favor deosebit
membrilor tovărășiei cari cumpără de la tovărășie, ba chiar
ar trebui să se ia ca bază cantitatea mărfei consumate,
respective cumpărate de la tovărășie.
In general, tovărășiile bine organizate sunt astfel că,
fiecare membru primește un carnet, in care se înscrie ori
ce cumpărare dela tovărășie. La finea anului se face soco­
teala și fiecare membru primește o împărtășire la câștig
in proporția mărfei consumate. Aceasta se numește «primă
de consum».
La noi, in părțile aceste nu se face astfel, ceace este
greșit. La noi câștigul se împarte după numărul acțiilor și
nu după cantitatea mărfei consumate.
Aceasta nu este bine, pentru că sunt numeroși mem­
brii ai tovărășiei, cari nu cumpără nici odată dela tovărășie,
căci, — spun ei — nu au nici un interes, îndeosebi atunci,
când marfa la tovărășie nu este mai ieftină, ba se întâmplă
de multe or că este mai scumpă chiar. După acțiile ce le
are la cooperativa și așa primește beneficiul, dobânda, fără
a face cumpărare la Tovărășie.
Altfel s’ar gândi țăranul membru in cooperativă, dacă
împărțirea dobândei s’ar face in proporția mărfei cumpărate
și nu in proporția capitalului depus, in care caz s’ar nizui
fiecare membru să-și cumpere marfa dela cooperativă, știind
bine că el chiar dacă o cumpără pe prețul ce se vinde și la
comerciant, tot are câștig, fiind că la finea anului primește
dobândă după marfa cumpărată, insă comerciantul nu-i dă
aceasta dobânda. Aceasta ar fi un îndemn pentru membrii
cooperativei, și este sigur,că sistemul cu carnetul aduce mai mar
rezultate decât cel practicat prin aceste părți. Beneficiul să
se împartă după cantitatea măriei consumate și nu după
numărul acțiilor. Astfel s’ar ajunge și Ia noi la o stare mai
înfloritoare a cooperativelor, cari in toate țările apusului
înfloresc, până când la noi sunt la începutul începutului.
Iubiți Plugari! Voi faceți un mare păcat că nu înfiin­
țați tovărășii iu fiecare sat. Fac insă și mai mare păcat
aceia, cari având cooperativă in sat, se duc și cumpără de
la comerciant, pentru motivul că nici tovărășia nu vinde
mai ieftin.
Voi plugarilor uitați 2. lucruri:
întâiul că, tovărășia deși vinde pe un preț cu comer­
ciantul, câștigul este al vostru pentru că la finea anului
se împarte intre voi dobânda avută.
Al 2-lea acela, că nimic nu se face fără jertfă. Pentru
a învinge o greutate, trebuie să jertfim și noi cu toții pen­
tru binele nostru, ca mai la urmă să putem culege foloase­
le împreună. — Să țineți seamă un lucru !... Comerciantul
înainte de a înființa cooperativa, ne speculă pe toți, vinde
marfa scump și îndată, după ce se naște tovărășia încetează
a ne mai specula. Ba chiar face minunea că, vinde mai
ieftin ca până atunci, ba mai ieftin și ca tovărășia....... ?
Pentru ce aceasta.E ușor de înțeles! Pentru că el
știe bine, că prin aceasta ademenește pe plugari, cari sunt
membrii cooperativei și pe cari îi poate înșela ușor, căci plu­
garul nu se cugetă la aceea că, acesta are ceva scop cu
marea bunătate a lui — de altcum fățarnică, — și anume,
scopul lui este acela, ca toți membrii cooperativei să cum­
pere dela el, in care caz tovărășia moare iute și după ce a
murit tovărășia, începe specula din nou și iute va recâști­
ga paguba avută și prin aceasta trage in cursă pe plugar,
Dar, să vă cugetați la aceea, dacă vom aduce puțină
jertfă și vom târgui deia tovărășie încă și in cazul când,
comerciantul near vinde mai ieftin, — știind bine că aceasta
o face numai din speculă ca să moară tovărășia plugarului,
— comerciantul va merge dintre plugari și iată, că, scăpați
de speculă odată pentru totdeauna.
De aceea merg tovărășiile de consum slab la noi, căci
plugarul e orbit de speculațiunea comerciantului și nu se
ia pe seama, că comerciantul nu de dragul lui vinde mar­
fa mai ieftin după ce se naște tovărășia, căci dacă Vă are
așa dragi, de ce n’a făcut-o această înainte de a se înființa
tovărășia, ci numai din speculă, ca tovărășia să moară cât
de iute, după ce plugarul ajunge iar pe mâna lui și toată
paguba avută prin aceia că sub durata tovărășiei vinde mai
scump o scoate însutit, nemai având teamă de concurență.
In alte țări, in Anglia de pildă, tovărășiile de consum
merg de minune, pentru că Englezii nu cumpără, numai de-
la tovărășie. La Englezi dacă, părintele de pildă spune co­
pilului său că, cadoul adus este dela comerciant cumpărat,
nu poate trece fără observația copilului, că, i-ar fi făcut mai
mare bucurie dacă era dela cooperativă cumpărat, căci la
finea anului ar primi după acest cadou și «primă de con­
sumație.» Deci, vedeți incă de micuți, copiii sunt crescuți in
spiritul, că ori ce cumpără dela tovărășie nu numai că este
mai ieftin, dar are câștig dublu, fiindcă la finea anului va
primi și dobândă după obiectul cumpărat.
O tovărășie insă numai atunci va fi trainică, dacă
membrii, cari o compun, nu se îndoaie la șoaptele viclene
ale comercianților și sunt tari in credința, că cooperativa
lor va înflori. Chiar dacă pentru moment la înființarea ei
nu poate fi mai ieftină, ținând insă laolaltă sprijinind-o
prin aceia că numai dela tovărășie vor cumpăra, fiți siguri
că se va ajunge la izbândă.
6. Tcuarâșul - grânicsr
$$

Cum să lucrăm?
MOTTO:
„Culegi ceeace ai semănat.“

Dintre toate clasele sociale plugarul și îndeosebi plu­

garul român e acela, care ține mai mult la tradiție și care
cu greu se lasă de obiceiul moștenit din strămoși și moși.
Așa și in ale plugăritului, pe el cu greu ii poți face
să se lase de obiceiul lui vechi și să primească sfaturile
mai nouă, ori cât sunt ele de bune. Plugarul român zice:
«Așa a făcut Nene meu, așa a făcut tata și tot pită a mân­
cat, așa voiu face și eu.»
Sunt puțini insă, mai «harnicii» cum li-se zice, cărora
le prinde mintea mai bine și mai iute ceeace-i bun, și cari se pre­
văd cu tot felul de mașini de semănat, de săpat, de trierat
sămânțe (de ales sămânțe) etc. Aceștia in scurt timp fac,
adună averi destul de mari, până când cei ce rămân cu obi­
ceiurile nu să agonisească, dar vând și acel puțin cel au,
ori in cel mai bun caz abia trăiesc de pe o ziuă pe alta.
 Deși, dacă țăranul ar asculta de intelectual, de omul cu
carte, prin muncirea pământului și alegerea sămânțelor după
sistemele mai nouă, țăranul ar ajunge la o recoltă aproape
îndoită,
In țările mai învățate, unde plugarul muncește pămân­
tul din literă in literă cum se scrie la carte, deși pământul
la ei e mai slab ca și la noi, totuși recolta lor e îndoită,
față de câmpiile noastre mănoase și bogate.
Mai anii trecuți guvernul nostru a cerut împrumut în
străinătate. Un grup de Bancheri, Englezi și Americani a
trimis o comisie de învățați, ca să studieze țara noastră din
punct de vedere economic, pentru a-se convinge dacă pă­
mântul tării noastre, dacă bogățiile noastre reprezintă des­
tulă garanță ca să ne poată încuviința un împrumut.
Acești experți au răspuns însoțitorilor români: «Dior,
țara Dtră este un Canaan, este un rai pe pământ, cu
câmpiile mănoase aproape fără hotar. Dtră aveți cea mai
bogată țară La Dtră tot este bogăție pe cecalei. Câmpiile
aceste întinse să-le avem noi, n’am mai cerși după împru­
muturi in străinătate cum faceți Dtră, ci am fi una din cele
mai bogate țări.»
Iată părerea streinilor despre câmpiile noastre, munții
noștrii și bogățiile noastre nelucrate. Dovadă că numai
despre câmpii și munți au avut părere bună este aceia, că
împrumutul nu ni-s’a dat, pentrucă nu le știm lucra exploata.
Pământul nu se lucrează cum trebue, munții in mare parte
sunt in mâinile streinilor. — Industria nu ca să meargă
înainte, ci merge înapoi.
Aceste din urmă insă le lăsăm de o parte și noi ne
vom ocupa numai de cea dintâi și anume: problema lucrări
câmpiilor, care trebuie să recunoaștem, sunt in mâna
plugarului, deci vina, că nu se muncește cum ar trebui, este
a plugarului.
Despre mașinele lucrării pământului se vorbește in
altă parte, aci ne vom ocupa de alegerea sămânțelor
de semănat.
«Culegi ceeace ai semănat» este proverbul plugarului
cu minte, care știe bine și înțelege aceia, că numai din să­
mânță sănătoasă va eși fruct sănătos. Cel ce nu-și alege
sămânța de semănat, acela nu poate aștepta nici rod din
belșug, și nici fruct sănătos.
Ca recolta noastră să fie mare din belșug și fructul
să fie sănătoș, trebue să alegem toată sămânța, înainte de
semănat. Nici odată să nu sămânăm numai sămânță aleasă.
La alegerea sămânțelor să grigim și să fim cu băgare
de seamă, ca să nu alegem sămânța cea mai mare ^i nici
 cea mai mică, ci numai cea mijlocie, căci numai acea va
produce boabe frumoase și sănătoase.
Acela care crede, că din sămânța mai mare iese fruct
sănătos și recoltă mare, acela se va înșela amar, pentrucă
nici odată nu va căpăta ce așteaptă, pentrucă sămânța prea
mare are o moștenire proastă: Când o ființă e prea mare
peste măsură, e nesănătoasă și atunci ceace iesă din ea este
tot asemenea nesănătos.
Este lucru constatat că, numai sămânțele mijlocii, duc la
mărirea recoltei și la îmbunătățirea ei.
La păioase, alegerea sămânțelor e foarte simplă, căci
se poate face cu «trier», nu trierai simplu, ci cel cu turbină,
căci acesta are tot felul de sâte și acesta ne alege separat
sămânța mare, mijlocie și mică. E mai scump ca cel simplu
insă dacă se unesc mai mulți țărani pot aduna banii nece­
sari mai ușor, ori se poate cumpăra de către cooperativă
unde este cooperativă.
In țările mai învățate, nici cel mai din urmă plugar nu
seamănă nimic in pământ, până când n’a trecut sămânța prin
trier.
Sămânțele păioaselor ca, grâne etc. înainte de semănat,
mai trebuie stropit cu piatră vânătă. Aceasta se cheamă «sa-
ramurare.» — E ușor de făcut. Udăm cu stropitoare grâul cu
o apă ce o facem astfel, că, topim un klg. de piatră vână­
tă in 100 litri apă. — Unul toarnă cu stropitoare zama ast­
fel obținută, iar altul întoarce grâul cu o lopată de lemn
ca să se ude tot.
Prin aceasta-1 apărăm și de unele boale ce ar fi mai
rămas pe bobul de grâu ca de pildă «tăciunea».
La porumb alegem cucuruzul mare, care are boabe
așezate frumos pe cocian una lângă alta. Rupem vârful
cocianului cu grăunțe mărunte. Tot atunci rupem dela fie­
care cucuruz vârful și dacă e negricios cocianul la miez ori sunt
in el vine negre sau sure, să nu-1 alegem intre cei buni,
pentrucă acela e atăcat de cărbune și in loc de cucuruz va jace
cărbune sau ciumă cum i-se zice pe aici.
Astfel făcând, vom constata că producția s’a majorat și
sămânța obținută va fi bună, sănătoasă, in care caz ni-s’a
plătit osteneala făcută cu alegerea sămânțelor de semănat.
Ioan Economu
 ?R0 DOMO
Adunarea Generală a «Sentinelei de Nord»
După cum s’a anunțat in numărul trecut al
revistei noastre, Adunarea Generală ordinară a
avut loc in ziua de 19. Iulie crt.
Expirând termenul de 3. ani a Comitetului de
conducere vechi, la ordinea zilei acestei adunări a
fost și alegerea noului Comitet pe o nouă perioadă
de 3. ani.
Dl. I. Maghiaru președinte, deschide adunarea
și expune pe scurt istoricul societății. îndeamnă
membrii societății la solidaritatea de până acuma,
și-i roagă, ca interesele societății să le apere în­
totdeauna și ori și unde.
Cu bucurie constatată Dl. Președinte, că insu-
flețiroa și dorul de muncă pentru ajungerea sco­
pului «Sentinelei de Nord» este mare și membrii
societății lucrează cu zel, — in rânduri unite. —
Propune ca in Comitetul de conducere să se aleagă
numai tineri studenți, cari dispun de mai mult timp
liber și pot sacrifica. — Aceste forțe noui, ajutate la
nevoie și spijinite de membrii comitetului de până
acuma muncind umăr la umăr, se va ajunje re­
zultatul dorit de fiecare om de bine. —
Raportul secretarului general, Cassierului, bib­
liotecarului, Comisiei de Controlă și Comisiei de
Arbitri, se primește cu puține modificări indreptân-
du-se unele erori și se dă descărcarea Comitetului
vechi, procedându-se la alegerea noului Comitet.
Pe lângă alegerea președintelui se ivesc unele
discuții, deoarece Dl. I. Maghiaru motivând cu pre-
ocupațiunea ce o are, nu voiește a primi demnita­
tea de președinte, sub nici o formă. întrucât adunarea
insistă totuși pe lângă unele condiții acceptate de Ad.
Gen. primește alegerea sa, făcută cu mare însuflețire.
Astfel este reales președinte din nou, spre bucuria
noastră, iar noi, membrii «Sentinelei de Nord» i-1
felicităm și pe aceasta cale, promițându-i că-1 vom
sprijini in toate acțiunile sale, cari numai spre
binele și prosperarea plugarului vor fi, din mij­
locul căruia ne-am ridicat și noi fiecare.
Până când pe Dl. advocat I. Maghiara îl avem
in fruntea societății noastre ca președinte, sun­
tem siguri de prosperarea societății noastre și
aceasta convingere a noastră ne-am exprimat-o și
atunci, când cu aplauze neîncetate Fam reales.
După aceasta s’a ales cu unanimitate lista com­
pusă de Comisia de Candidare din care a făcut
parte D. D. A. Tașnadi lic. in drept, Gh. Vereș și
Gh. Miculaș clerici.
Noul comitet se compune astfel:
a) Președintele societății: Dl. I. Maghiaru advocat.
I. Haiaș absolvent de drept vice-președinte
A. Tașnadi licențiat in drept secretar gen.
I. Silaghi st. inginer secretar de ședințe
Gh. Vereș cleric primcassier
Gl. lăcob absolvent de Școal. de Arte și Me­
serii superioară cassier
Bibliotecar: Gh. Naghi cleric
Bibliotecar auxiliar: Gh. Silaghi tinăr plugar
Comisia de Controlă se compune din : D. D. Gh.
Miculaș cleric, Alexandru Chirvai abs. de liceu și
losif Naghi abs. de Șc. de Arte și Meserii sup.
Membrii in Comitet Gh. Chirvai st. inginer și
Teodor Naghi st. la medicină.
Comisia de arbitrii se compune:
Dl. Dr. I. Mureșan medic: Președinte.
Secretar și raportor: A. Tașnadi licențiat in drept.
Membrii votanți: I. Turdean învățător, Vasile
Erdei, Vasile Mureșan, iar ca supleanți: Vereș Ion,
Silaghi Gh. și Vaștag Vasile. g. miculaș

Padnnfnr ©nf • • Pentru redactare răspunde

nuUduiui Șui . președintele Societății

Redacția și Administrația
Careii-Mari, Str. Episcopul Pavai Nr. 43.

„Pstrin" Institut de arte grafice Careii-Mari Str. Vasile Alexandri Ho. 10.
p
(D
UIQ
județul :