Cuprins

1. Cuvânt înainte …………………………………..

2. Atestare Valeapai………………………………..

3. Baptiștii în Romania……………………………..

4. Biserica instituție divină………………………….

5. Etapele construirii casei de rugăciune………….

6. Muzica……………………………………………..

7. Programe, sărbători, evenimente……………….

8. Pastori și Slujitori………………………………….

9. Mărturii……………………………………………..

10. Biografie și mulțumiri……………………………

100 de ani de credință Baptistă, în Valeapai.
1918-2018
 1. Cuvânt înainte:

În ceea ce privește această carte, cât și istoricul ei plin de bogăție, adevărul este că
mi-am dorit dintotdeauna să scriu măcar câteva pagini despre satul meu și credința baptistă
din Valeapai. Însă cu siguranță nu m-aș fi gândit în urmă cu cațiva ani, că voi avea harul de
a scrie această carte.
Pe paginile ei, veți descoperi o adevarată istorie a credincioșilor din localitatea Valeapai.
Cartea va vorbi de la sine însuși si vă va descoperi comorile/ nestematele.....celor ce ne-au
fost înaintași ai credinței baptiste încă din anul 1918.
Știm cu toții zicala: “Istoria a fost scrisă de învingători, nu de învinși ”, insă eu nu sunt
adeptul acestui proverb, cel putin nu pentru istoria credinței din satul meu, întrucât o cunosc.
Așa că, vă lansez provocarea de a face o călătorie prin ultimii 100 de ani în Sud-Vestul
României, la Valeapai, căutând în sufletele creștinilor baptiști, și a oamenilor din acest sat,
fiind zidiți prin mărturiile lor cât și a multor alte personaje, care vă vor descrie cum Dumnezeu
a mișcat lucrurile aici, din 1918 până în prezent.
Îmi doresc ca în aceste pagini să descoperiți trăiri care să vă umple inimile de emoție,
bucurie și de asemenea doresc ca Dumnezeu care și-a condus lucrarea în toți acești 100 de
ani, să vă motiveze la a trăi o viața deplina prin credință și ascultare de El.
Atât timp cât umblarea noastră este prin har, si credința, istoria va continua să scrie, noi
vieți transformate, povești și slove a celor ce vom trăi de acum înainte;
Iar ceea ce nu ne poate face indiferenți, este faptul că oricum istoria scrie despre fiecare
dintre noi…..ideea este: Oare ce va scrie?
Fiind un tip realist, nu o sa vă relatez nici un fapt SF, sau ceva ce biserica nu a putut trăi
sau face în decursul istoriei ei; ci vă voi prezenta lucrurile, așa cum sunt. De la oameni
simpli până la personalități care au avut un cuvânt de spus, sau un rol în mișcarea baptistă
din Valeapai; Crestini, oameni cu valori, oameni simpli, pastori, muzicieni, oameni politici.
Practic vor fi mărturii a celor ce au avut anumite intersectări cu Valeapai si credința baptistă
a acestui sat bănățean.

Această carte este destinată nu doar celor ce sunt din acest loc, ci oricui dorește să
aprofundeze cunoașterea credinței, valorilor, a oamenilor cu posibilități de slujire si dorește
să se inspire din modul de trăire a altor oameni. Oameni ca si noi.
Cred că v-am motivat suficient în a parcurge cu interes mesajul cartii si mirosul tiparului.

Plecând de la premisa omenească: Noi toți suntem efemeri, însă Dumnezeu etern, El spune
așa:
“Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece “ (Marcu 13:31)
Cât despre mine, mă simt onorat că am posibilitatea să scriu această carte; Vorbele
trec si viața la fel, dar ceea ce facem va rămâne scris…..
Viețile noastre scriu istorie: Istoria mea și a ta.

Autor: Teofil Ferciug

14.05. 2018
 2. Atestare, Valeapai.

Se situeaza: În nordul județului Caras-Severin, la 7 km nord de Ramna, pe drumul județean

DJ 585 Bocșa-Ramna-Visag.
Satul, este traversat de râul Pogăniș care trece prin mijlocul satului.
Se învecinează cu Vermeș la nord-vest, Duleu la nord-est, Bărbosu la sud-est, Ramna la sud
și Ersig la vest

Istoricul satului Bănățean:

Chiar anul acesta, satul Valeapai sarbătoreste 420 de ani de existența si ar putea fi scrisă o
adevarată istorie despre cele petrecute aici: Oameni, locuri, cultură, credință.
De-a lungul multor ani, satul a fost călcat și de către turci care au lăsat rani și influențe
otomane în viața oamenilor ce trăiau în acele vremuri. (1550-1716)
Odată cu războiul din 1716, Banatul se va afla sub stăpanire Habsburgică, care își va
impune si ea influențele ei în viața oamenilor ce locuiau în această arie.
In anul 1777, Maria Theresia cedeaza Banatul, Ungariei si prin acest fapt Valeapaiul își va
avea reședința la Lugoj, ca mai apoi în 1926 când județul Caraș-Severin se divide, satul
aparținea județului Caraș cu reședința la Oravița

Prima atestare documentară a localitații datează undeva de prin anul 1597, dar
foarte posibil sa fie si mai veche. Este vorba despre un document prin care Andrei Barcsay
este introdus in posesiunea unor domenii din apropiere și la care iau parte ca vecini, iobagii
lui Nicolae Ioșika din “Valeapaie”.
Din acest document reiese că localitatea era proprietate feudală a lui Nicolae Iosika,
iar un alt document din 1607 arata că localitatea numita Valeapai, este donata lui Martin
Radichy si Ioan Pribek
In însemnările lui Marsigli din 1690-1700, spre sfarșitul ocupației turcești (continuând
sa existe) a fost inclusă în districtul Lugoj și era însemnată de cronicar cu numele: Vallyapai.
Mai târziu după ce austriecii au cucerit Banatul, în 1717, Valle Pay a fost recenzată de noile
autoritați și a fost consemnată cu 80 de case și inclusă in districtul, Ciacova.
Pe harta iozefina a banatului (1764-1785) localitatea apare cu numele Vallepai si cu 195 de
familii inregistrate.

Cand vorbim de Valeapai, nu putem trece peste Castelul Atanasievici

Intre anii 1797-1799, satul Valeapai, alaturi de mai multe domenii din această parte a
Banatului, intră in posesia familiei de origine sârba a lui Eftimie Atanasievici. Practic această
familie a fost proprietara satului până cu câțiva ani dinaintea unirii Banatului cu România.
Cum ? Această familie de sârbi, nobilară, pare sa fi adus un mare beneficiu Imperiului
Habsburgic, care a rasplătit-o în acea vreme cu o bogată împroprietăire.
La 1840, familia Atanasievici (fratii Marcel si Emil) a inceput construcția unui castel nobilar, in
stil baroc, la construcția căruia au fost aduși muncitori din Serbia (meșteri) și Italia (specialiști
în coloane).

(Foto A-96)

În 1922, a avut loc improprietarirea țăranilor, din proprietațile Atanasievicilor, astfel castelul
și-a primit alte întrebuințari;
Intr-un final, terenul și proprietatea va ajunge la o nepoată a fraților Atanasievici, iar ulterior
soțul acesteia o va arenda nobilului Ambrozy Bela
După primul razboi mondial, proprietatea va ajunge in custodia familiei Riesz care o va
păstra pâna în anii 1990, dar având foarte mult de suferit din cauza naționalizarii din 1947.
 În tot acest timp, era un mister ce va întâmpla cu castelul. Țin minte că eram copil și
veneam acasă “pe sus”, de la școală (adică pe langă Biserica Ortodoxa și castel), doar ca
să îl văd sau să intru cu colegii de școală în el. Mama îmi spunea de fiecare dată să nu
cumva să ma prinda pe acolo. Motivul? Ba că sunt serpi, îmi rup hainele, sau că o să pațesc
ceva. Ce-i drept, s-au întâmplat cazuri când unii au căzut din podul șubred și putred sau de
pe grinzile de la etajul 1.

Principalul motiv al atracției castelului pentru noi, copiii de atunci, era că existau tot felul de
povești care nouă ni se păreau de minune la vremea aceea. Ba se zvonea că sunt nu știu ce
balauri acolo, apoi în nisipul foarte fin de sub podelele castelului este mult aur ascuns al lui
Riesz, (incredibil mirosea nisipul acela: daca aș fi lega la ochi si peste 30 de ani aș ști unde
mă aflu, dacă m-ar duce cineva acolo) sau mai era o ipoteză, precum că de la castel și până
la moara satului (care era tot a familiei Riesz) era drum de peste 1 km, sau chiar mai bine,
subteran. Nu pot să uit cum căutam tot felul de gropi si găuri în speranța că vom putea
merge până la moară, însă bătrânii spun că era doar un buncăr. Eiii, de-ale copilăriei…
Cert este că după 1990 a fost vândut, și nimeni nu a mai venit să facă ceva, sa-l renoveze
sau să se mai audă măcar ceva de el, ci a fost lăsat în paragină.
“ In perioada comunistă a fost dat pentru un timp ca și casă de nașteri, apoi sediu CAP sau
simplu loc de cazare pentru muncitori”; mai spune Ana Kremm. Cu trecerea anilor a fost
abandonat iar în prezent se află într-o stare avansată de degradare, încă dinaintea anilor
2000. Castelul reprezenta un obiectiv turistic deosebit de atragător pentru toată lumea, iar
sătenilor le pare rău că a fost lăsat așa și iată cum se pot pierde simbolurile satului bănățean.

Valeapaiul a trăit și revoluția din 1948, insă aceasta nu a schimbat traiul celor ce locuiau
în zonă. Această mare revoluție a pornit la Paris si a trecut mai apoi în zona Habsburgică.
Revoluția a avut un puternic impact asupra intregii Europe astfel că principiul libertaților
cetațenești, cerute de către revoluționarii francezi s-a transformat în libertați naționale pentru
popoarele supuse, iar peste revendicările sociale s-a suprapus ideea de unire națională.
Revoluția română din 1848 s-a desfasurat in condiții în care părți din teritoriul național se
aflau în stăpânirea imperiilor vecine.
În acest context, în 15 iunie 1848 are loc la Lugoj o adunare unde au fost stabilite
revendicările românilor pentru zona Banatului.
O altă pagină de istorie a satului Valeapai, este redată și în cartea Anei Kremm,
“Valeapai 420 de ani” aceasta relatând că în perioada primului război mondial, satul a avut
nu mai puțin de 25 de eroi căzuți pe front, din care 6 voluntari. Printre ei am descoperit un
nume care îmi spunea ceva: Ferciug Achim. Stra-stra-moșul meu, român care a luptat
pentru Imperiul Austro-Ungar de care aparținea la acea vreme, fiind trimis pe frontul italian.
Tata îmi povestește că din lipsă de cavalerie, este trimis să lupte contra românilor si moare
la Mărășești intr-o luptă aprigă fiind rupt în două de un proiectil. (Român contra români)
Nimeni din familie nu știe unde a fost îngropat. Aflând acest lucru în timp ce scriu aceste
pagini, simt de parcă trăiesc lupta și vad in fața ochilor fragmente din batalia de la Mărășești.
Nu am stiut până în ziua de azi această relatare.
Tot în cartea doamnei Kremm, dânsa afirmă ca intre anii 1918-1919 mulți din intelectualii
satului au fost considerați periculoși și puși sub pază politică. De așa natura, era folosită
puterea autorităților, ca o formă severă de abuz;
“Perioada 1918-1919 era una tulbure la Valeapai. Soldații întorși de pe front își găsesc
devastat oficiul notarial, poșta, registrele de stare civila, inscripțiile maghiare de pe edificiile
publice, ca astfel să dispară orice urmă maghiară”. Chiar si la Marea Unire de la Alba-Iulia 1
dec. 1918 a luat parte Iosif Danciu, ca delegat al comunei, relatează Ana Kremm.
Și în cel de-al doilea razboi mondial au existat un numar de localnici, pe frontul de
răsărit, de apus și în Tiraspol unde de asemenea s-au semnalat pierderi de vieți omenești.
Ultima perioadă pentru Valeapai, înainte de democrație, a fost perioada comunistă
(1947-1989) și chiar înainte de aceasta Valeapaiul este atins de acelaș val de destabilizare
ca în toata Romania; Partizanii chiar ating satul și provoaca un conflict.
Cine erau ei? Un grup considerat infracțional de soldați, care au dezertat de pe front și au
luat cu ei și armament. Printre cei ce au dezertat, se aflau atat soldați cât și ofițeri.
Aceștia nu doreau sub nici o formă un sistem comunist care deja se prefigura. In special
ofițerii care nu erau simpli soldați, nu puteau concepe ideea comunismului ca fiind una bună
pentru Romania imediat ieșită din doua reforme și două razboaie mondiale. Așa că aceștia
acționează ca un grup rebel, provocând pagube, crime și trăind ca și fugari, refuzând să se
supună statului și autoritaților. Ei trăiau în păduri și țineau legătura doar cu cei din familie,
unii fiind trădați și împușcați de organele de stat, interesant fiind faptul că aceștia refuzau să
se predea.
Deci Valeapaiul a avut și el partizani, chiar îmi amintesc o discuție cu tata acum cațiva ani
când îmi povestea cu patos despre 2-3 barbați curajoși care vroiau să înfrunte sistemul
comunist, însă fară sorț de izbândă.
Daca dupa reforma agrară din 1921 țăranii fară pămant au fost împroprietariți (1922)
tot la fel de bine în 1948 cât și dupa naționalizare oamenilor li se confiscă terenurile, si alte
proprietați, țaranii fiind împărțiți în 3 categorii: chiaburi, țarani de mijloc și țarani saraci.
Acestia au ramas proprietari doar pe casă si gradina casei, restul tot ce aveau era confiscat.
Cei mai bogați cât și cheaburii, trebuiau să dea anumite cote la C.A.P.
Practic, esti liber sa ai o pâine, dar ea nu este a ta. O împarți cu statul și tot statul iți va
spune cât vei mânca.
Cam așa stăteau lucrurile în această perioadă. Regimul comunist fiind mai aproape
de vremurile noastre, unii ne aducem aminte foarte bine cum trăiam pe atunci. Se răspândea
o teroare tăcută în care nu aveai libertate prea multă. Nu libertate de exprimare, nu libertate
religioasă.
Cu toate că statele din jurul nostru duduiau după economia Romaniei, putini dintre noi ne
puteam cumpara ceea ce ne doream, ….iar un mai mare lucru era să asculți nestingherit
“Europa-liberă”. Nu mai vorbim despre a vedea un program TV în care să nu fie promovat
comunismul si valorile lui în fiecare zi, sau să nu se opreasca energia electrică și programul
la orele 22:00 căci trebuia să meargă lumea la servici, nu să piardă nopțile sau să asculte
alte pareri europene.
A avut si Valeapaiul ca toata Romania cate un “Iuda” sau mai multi….logic. Securiști
care te filau la orice pas să vadă unde esti, cu cine vorbești, cu cine te aduni, ca nu cumva
să fugi peste hotare să se ducă vestea că în Republica Socialistă Romania, scârțâie ceva.
Am auzit diferite povestiri în care oamenilor le era teamă să fie vazuți în grupuri, caci se
putea interpreta în toate formele posibile. Și cu toate acestea, oamenii din zona noastră și
din toată Romania continuau și atunci să fugă din țară sau să treacă Dunărea la sârbi de
unde mergeau mai departe prin a cere azil politic. În acea perioadă a comunismului oamenii
își pierdeau încrederea în prietenii lor de altă dată căci știau că oricine îi poate trada și vinde.
Aceeași simțire o aveau și cei din Valeapai.
Sistemul avea un fel de paranoia care nu ne dădea voie să ne dezvoltăm normal, ci
tot ce puteam face era să trăim în frica sau tacere. Cu sigurantă că existau și atunci excepții:
oameni care duceau un trai destul de bun și care în vremuri de constrângere, aveau tot ce
vroiau….sau aproape tot, și o libertate mai înlesnită decât alții.
Partea bună era că toată lumea avea de lucru si avea locuință, posibilitați sporite de concedii,
etc. Partea mai puțin bună era că nu iți puteai cumpăra mare lucru dacă nu exista o
diversitate (de la imobile până la mâncarea de pe raft în magazin) , nu ne puteam exprima
liber, nu ne puteam închina liber Lui Dumnezeu fără a fi persecutați sau a ne fi impuse
anumite condiții. În această perioadă, inchisorile erau pline de creștini, mulți dintre ei murind
ca și martiri.
În tot timpul acesta, Biserica Baptistă din Valeapai trecea prin situații grele care s-au
diminuat abia după 1990 când puteam să ne exprimăm liber religios; De multe ori în aceeași
barcă aflându-se atât frații noștri ortodoxi cât și cei din alte confesiuni.
Ceea ce este de-a dreptul frumos, dezvaluie Richard Wurmbrand într-una din carțile sale, în
care relatează că în anii comunismului a suferit o perioadă lungă de detenție împreună cu alți
preoți din Romania și Serbia cu care se afla împreună în închisorile comuniste. Ei bine,
acolo pentru ei nu mai existau prejudecăți sau diferențe, ci erau una în acelaș Duh: Duhul Lui
Dumnezeu.
Acești sfinți ai închisorilor lăudau pe Dumnezeu zilnic, cântau, se rugau și împărțeau
mâncarea lor celor mai flămânzi ca ei, cu toate ca trăiau zilnic doar cu un colț de pâine (și
acela uscat uneori)….suficient cât să nu mori de foame. Iată, acolo erau adevăratele valori
ale comunismului. Doar familiile lor stiu câtă bătaie și suferință au îndurat pentru libertate,
pentru Hristos.

Demografia

Teritoriul:
Valeapaiul aparține unei zone Piemontane, numită, Piemontul Pogoniciului. Altitudinea
maximă este de 400 m, descrește de la nord-est spre sud-vest și se prezintă ca o zonă
puternic fragmentată de văi de eroziune.
Teritoriul face parte din bazinul Timișului, bazinetul Pogonici. Râul trece chiar prin sat
despartindu-l în doua. Râul are curs fluent însă vara scade foarte mult. Satul aparține de
comuna Ramna care se afla la 7 km distanță.
Climatul:
se caracterizează în general prin ierni blânde și veri călduroase. Precipitatiile medii anuale
sunt undeva la 690 mm cu maxime la începutul privăverii.
Viața spirituală:
Satul are doua biserici: Una Ortodoxă, cealaltă Baptistă. Biserica Ortodoxa este situată în
centru satului, fiind considerată și monument istoric, datând din anul 1830 cu hramul:
Adormirea Maicii Domnului, iar cea Baptistă este în apropierea podului mare.
Economia:
În sat, oamenii se ocupă cu creșterea animalelor, agricultura, apicultura, precum exista și
cațiva agenți economici care se ocupă de comerț.
Mare parte din populația satului este pensionară, ei fiind împărțiți în două categorii: unii au
muncit la colectiv, iar alții pentru CMB Bocșa (Uzina de construcții metalice).
În perioada comunistă, uzina era cea mai mare din Europa de Est, executând lucrări pentru
țările arabe cum ar fi: Iran, Irak, Kazahstan, Arabia Saudita, dar și pentru Europa, (Serbia,
Bulgaria, Franța). Uzina era specializată în producția de poduri si tot felul de construcții
metalice. Toate satele din jurul Valeapaiului munceau acolo, uzina numarând în anul 1989,
peste 6000 de angajați, însă după revoluție cade pe mâna partidelor politice si astfel după
modelul multor altor inteprinderi de genul acesta iși gasește sfarșitul. Chiar si dupa anii 90’
multi oameni încă lucrau la uzină și autobuzul venea zilnic de la Bocșa spre Valeapai, dar
înainte de 1989, venea de 3 ori pe zi, oamenii lucrând in 3 schimburi, de asemenea având
posibilitatea oricine să călătorească.
Educația:
Școala din Valeapai, era una din cele mai vechi din aceasta zonă, datând undeva după anul
1780. Școala a avut cadre didactice foarte bune și elevi destui pentru un sat. La Valeapai
erau inscriși nu doar copiii satului ci și alți elevi din satele învecinate unde: ori nu erau școli,
ori aveau doar clase primare.
La Valeapai am absolvit și eu clasele I-VIII (promoția 1995-2002) și chiar la finele
anului scolar s-au desfințat clasele V-VIII pe motiv că nu se putea îndeplini numarul minim de
elevi. Deci am fost ultima generație care a prins clasele V-VIII, ulterior mai funcționând I-IV și
grădinița câțiva ani doar.
Totuși n-am să uit prima mea învațatoare (care așa cum îi plăcea ei să spună: “V-am pus
stiloul în mană.” ) fiind Cata Finica. Încă îmi amintesc că era o învațatoare exigentă dar
foarte bună în sistemul de învățamânt. Cu ea nu puteai să nu înveți ceva și dacă erai greu de
cap. Felul ei de-a fi, te făcea să înveți. Dar în cazul în care erai slobod la gură sau nu îti
plăcea cartea riscai să primesti și o surpriza ….. școala era școală.
Mă bucur ca i-am fost elev și mă bucur de toți anii aceia de scoală care i-am făcut la
Valeapai. Îmi amintesc că doamna se necăjea adesea cu noi dacă eram neastâmpărați și ne
mai pedepsea sau ridica tonul la noi; nici nu aveai cum altfel, atunci cand eram cu picioarele
pe bănci în loc de sol și urlam toți în cor. Iata așa clasa noastră a primit porecla de: “corul
madrigal”. Tot așa, odată a venit supărată din cancelarie că facusem gălăgie și când a intrat
în clasă a deschis nu doar ușa mobila, ci și cea fixă din balamale; Asa că s-a îndreptat spre
catedră, unde avea un sertar cu diferite chestii și pe lângă avea și un băț de fibra….Vaaaiiii
ne era groază când îl scotea. Cert este faptul ca nimeni nu a murit , ci toti am iesit copii
diciplinați. Aceste mici corecții erau pentru îndreptarea noastră și îi trecea supărarea foarte
repede. Nu pot uita de asemenea meciurile de fotbal, baschet, cum la voluntariat bagam
lemnele iarna în clase, randul la seviciu….sau cum am trantit dulapul cu substanțe chimice la
cabinetul de fizică si chimie. Ei bine, pentru toate, atât eu cât și colegii mei, ne-am luat plata.
Una dureroasă.
Aici aș putea spune că și în Sfanta Scriptura, Solomon spune: “Cine cruță nuiaua, urăște pe
fiul său ” Prov 13:24 iar asta e uz, nu abuz; înțelegeți ce vreau sa spun.
M-am întâlnit cu ea acum câteva saptamâni în urma și m-a luat în brațe cu bucurie
spunându-mi că mă consideră ca și copilul ei, dar nu face asta doar cu mine, ci cu toți ce i-au
trecut prin mâini. Da, era învățătoare și mama pentru noi în acelș timp. În școală ea ne-a
insuflat credința în Dumnezeu și nu voi uita niciodata cum ne începeam orele de clasa a IV-a,
cu rugăciunea domnească: Tatăl Nostru.
Acesta ar trebui sa fie portretul unui profesor model. Cinste celor care se comportă ca
atare !

Populația:
În urmă cu aprox. 140-150 de ani, satul avea undeva la aproape 1000 de locuitori, iar după
1900 a depașit 1100 locuitori, și avea in jur de 250 de case.
Scăderea populației acestui sat a inceput chiar înainte de perioada primului razboi mondial
și de atunci a continuat să scadă pană în ziua de azi.
*La recesământul din anul 2002, satul avea 472 de locuitori, din care: 468 români, 2 romi, un
maghiar și un german.
* La recesământul din 2011 însă, populația este în scadere cu 19%, având doar 383 locuitori.
* Ultimul recesămant fiind făcut in 2016 (din listele celor cu drept de vot pentru alegeri) satul
numărând 326 de locuitori, excepție facând minorii.
Cu sigunanță că scaderea populației acestui sat se datorează și faptului ca mulți locuitori ai
Valeapaiului au decedat; în prezent, realmente varsta predominantă este undeva la peste 50
de ani.
O alta explicatie logică este faptul că rata natalității este mult mai mică decât cea a
mortalității;
Și ar mai fi de menționat că foarte multe persoane au ales sa trăiască și să-și desfășoare
activitațile în orașe dezvoltate precum (Timișoara, Reșita, Bocșa, Arad) alții chiar mai
departe peste hotare părăsind Romania, aceștia fiind cu precădere tineri care poate se vor
întoarce cândva acasa.
Cu siguranță că nu este ușor pentru cei din localitațile rurale să aleagă a rămâne în
aceste locuri natale, cand nu ai acces la educatie, sănătate, infrastructura, cultură si multe
alte avantaje pe care le dobândesc foarte ușor locuitorii marilor orașe.
Însa farmecul pe care îl au satele, și aici vreau să vorbesc de Valeapai, nu îl au toate
orașele tarii. Și aș enumera atuu-rile:
* Frumusețea rurală și peisajele mirifice,
* Liniștea satului (ironic fiind, orice ai face te știe toată lumea si repede încă)
* Aerul curat, în fiecare zi, nu doar după ploaie sau diminiața,
* Posibilitatea de a te relaxa și călătorii în natură
* Bucuria de a planta ceva în propria gradină (la Valeapai sunt foarte putine case fară
grădină)
 * Ca și atractie pentru cei ce îndragesc pescuitul, este râul Pogăniș care străbate satul
exact în centru,
* Posibilitatea de a cumpara un imobil la preț relativ scăzut față de oraș.
* Traiul mai ieftin și o viața cu mai puțin stres.
* Vanatoarea. Valeapaiul fiind un important loc pentru cei ce iubesc acest “sport”
* Oamenii foarte prietenoși și cumsecade.
* Și nu în ultimul rând ar fi de menționat mâncarea naturală. Eu unul ador să merg acasă și
sa manânc o păturată cu brânză, taieței storși cu cartofi, găluște cu prune, scoverzi și
fructele din grădină…. De fapt orice mâncare la sat este mult mai bună decât cea de la oraș,
asta vă pot garanta. Îmi mai amintesc prăjiturile pe care le facea mama și mami (bunica) N-ai
cum să mănânci ceva mai bun la nici o cofetărie, niciodată.
Iarna când mergeam la colindat cu fanfara, mancam la fiecare ușa, până ni se facea rău.
Când nu mai puteam mânca, unii din noi mai băgau și prin buzunare. Toata lumea se
întrecea care mai de care să fie “fruncea” și să rupă gura satului, dar mai gaseam uneori și
câte ceva necomestibil și ca și copii, ne amuzam teribil pana am fost odată certați cum că
am fi mofturoși.
La sat dacă fetele vroiau să se căsătorească, trebuiau să știe să facă “papa bun”,
altfel nu le lua nici poliția, eventual vreun snob. Orice fată era vrednică dacă era: Cuminte,
curată, frumoasă și sa știe să facă treabă. Nu știu cum se face dar ce scriu eu aici nu prea
pușcă cu realitatea urbana; însă nu ne pierdem credința mai sunt fete model, har Domnului !
Cu siguranța că vă recomand să vă mutati la Valeapai; însă dacă în urma descrierii mele
de mai sus, nu ați luat această decizie sau nu am reușit să vă conving, atunci musai să
mergeți și sa vizitați acest loc plin de tot ce inseamnă, FRUMOS.
Acesta este satul meu, satul nostru, Valeapai. Un loc unde Dumnezeu a făcut totul frumos la
vremea Lui. Eu am spus dintotdeauna: Nu exista loc fară uscături, dar la Valeapai au fost
puține.
 3. Baptiștii în România.

Baptist: Etimologie.
Termenul vine din limba greaca (Baphein) și înseamnă: scufundare, care este un derivat al
cuvântului (baptizein), care înseamnă Botez.

Dacă mișcările de natură creștina și religioase s-au produs în vremuri grele (reforme,
războaie, prigoană) tot într-un context asemănător s-a produs și formarea comunității
baptiste. Istoric dovedit, primii baptiști s-au conturat ca o mișcare creștină în perioada
imediat următoare reformei protestante din Europa de Apus, începută de Martin Luther.
Prima biserică baptistă s-a format în anul 1611 la Amsterdam (Olanda) dintr-un grup de
imigranți englezi conduși de catre pastorul John Smith.
Bisericile baptiste din România, în special cele din Transilvania, se datorează și
mișcării anabaptiste care a traversat Europa până către secolul XVIII. Anabaptiștii au fost
supuși la tot felul de prigoane și au supraviețuit pe aceste meleaguri pâna prin 1762 când
majoritatea au emigrat în Rusia din cauza persecuției din timpul împărătesei Imperiului
Austro-Ungar, Maria-Tereza. (1740-1780)
Începuturile baptiste în România datează undeva de prin anul 1856, când o familie de
imigranți germani înființează la București, prima biserică baptistă cu credincioși germani.
Un al doilea început a fost prin baptiștii imigranți ruși, special cei din Ucraina de sud. Aceștia
au ajuns în Dobrogea , în 1862 și au înființat o biserică la Cataloi (jud Tulcea). Apoi în 1870
printr-un baptist din București s-a înființat biserica baptistă din Tulcea. În Transilvania,
credința baptistă a ajuns prin misionari germani iar mai apoi în 1874 se deschide o biserică
în Salonta (jud Bihor). Începând cu anul 1881, bisericile se raspândesc și în zona Aradului si
a podișului Someșan și de aici s-au cam raspândit în toate județele tării.
Înființarea Cultului Baptist român s-a făcut după înființarea României mari (1918) Era
și necesară din cauza faptului că erau tot mai mulți credincioși baptiști, și numărul lor creștea.
Astfel că în anul 1922 erau 22.228 credincioși baptiști; in anul 1930 erau 60. 562, în anul
1942, dupa o înformație primită direct de la Cult, erau 93.842

Legile regimului general și hotărârile marilor miniștri:

Legea pentru regimul general al cultelor din România din anul 1928, prevedea la
articolul 53. recunoașterea drepturile comunității baptiste acordate prin hotărârea consiliului
de miniștri nr. 2680 din 21 noiembrie 1927. Însă reglementările următoare au înrăutațit
regimul juridic al cultelor evanghelice. În situația în care România intra în cel de-al doilea
război mondial, Mareșalul Antonescu, prin legile 927 (1942) și 431 (1943) a desființat toate
asociațiile religioase din România, astfel că baptiștii și nu doar ei, nu au mai putut desfășura
nici o activitate legală.
„Timpul dintre 20 Februarie 1942 şi 1 Octombrie 1944, pentru credincioşii baptişti din
România a fost o vreme de ilegalitate”. În intervalul acesta de doi ani, 7 luni şi 11 zile, deşi
bisericile au fost închise şi predicatorii au fost fie arestaţi, fie trimiși pe front, fie puși sub
o supraveghere strictă și timoraţi de jandarmi sau poliţie; totuşi credincioşii baptişti au lucrat
la mărturia credinţei şi la creşterea şi întărirea vieţii spirituale.
Deşi bisericile baptiste erau închise, deşi predicatorii care mai erau încă liberi erau
puşi sub supraveghere atentă, totuşi credincioşii baptişti şi-au continuat lucrarea de creştere
în har şi cunoştinţe, de mărturie a adevărului, de rugăciune şi chiar de îndeplinire a celor
două simboluri: botezul şi cina Domnului.
Pentru grupurile de credincioşi din comunele în care bisericile baptiste nu aveau pastori
sau diaconi ordinaţi, au fost aleşi de către predicatorii din jur, unul sau doi frați dintre membrii
bisericilor respective şi aceştia au fost ordinaţi în ascuns, ca ei să poată da cina Domnului
celor din biserică. Actele de ordinare au fost făcute prin case, în ascuns, de predicatorii din
zonă.
Tot între anii 1942-1943, (vara) aproape toţi credincioşii ieşeau Duminica la cîmp, sau la
pădure. Acolo aveau o masă comună şi în timpul acesteia se dădea şi cina Domnului. Iarna
însă, cei de la sate se adunau seara la şezători, cîntau, se rugau şi se explicau texte din
Biblie. În acest fel se adunau câte trei-patru familii la un loc, cu lucru de mînă, iar bărbaţii
ordinaţi treceau de la un grup de familii la altul şi tălmăceau diverse texte biblice sau dădeau
cina Domnului. În oraşe, de asemenea, activitatea de creştere în credincioşie a
fost continuată fără întrerupere, dar pe ascuns.
Imediat, după ce s-a aflat despre răsturnarea dictaturii şi instaurarea unui regim de
concentrare politică, credincioşii baptişti s-au regrupat şi s-au dus la autorităţile comunale
cerînd să li se redea casa de rugăciune, pentru a-și putea reâncepe activitatea bisericească.
Unele dintre autorităţile comunale au procedat imediat, fără să aştepte ordine superioare
şi au evacuat casa de rugăciune, predând-o în câteva zile credincioşilor.
În urma intervenţiilor făcute de toţi oprimaţii, Subsecretarul de Stat al Cultelor şi Artelor
a emis un ordin circular, care a fost trimis direct prefecţilor de judeţe, în care s-a ordonat
imediata redeschidere a Bisericilor Baptiste.
Ordinul avea următorul text: „În temeiul art. 5 din Constituţia ţării din 1923 şi în
baza principiilor de libertate religioasă adoptate de actualul guvern, vă rugăm să binevoiţi a
lua măsurile cuvenite, punând în vedere organelor locale şi de poliţie în subordine de a lăsa
liber exerciţiul cultului baptist şi al asociaţiilor religioase, a adventiştilor de ziua a 7-a şi a
creştinilor după Evanghelie. Tot odată, urmează a se dispune să se desigileze şi să se fie
predate, cu îndeplinirea formelor legale, bunurile care aparţin cultului baptist şi sus ziselor
asociaţiuni religioase, iar cele ce au fost rechiziţionate să fie restituite proprietarilor lor,
înaintându-ni-se un exemplar de pe procesul verbal de predare şi de luare în primire, semnat
de reprezentanţii autorităţii şi de către reprezentanţii confesiunii respective."
Acest act a constituit acoperirea legală a înapoierii caselor de rugăciuni şi a
redării libertăţii religioase baptiştilor. în urma acestui ordin, spre sfîrşitul lunii Septembrie
1944 toate bisericile baptiste au fost redeschise şi şi-au reluat activitatea de propovăduire a
Evangheliei.
Cum la baza prigoanei şi a desfinţării confesionale au stat două decrete-legi, semnate
de Ion Antonescu şi Ion Petrovici, care nu puteau fi anulate decât tot printr-un decret-lege, în
urma intervenţiilor, generalul de corp de armată I. Boiţeanu, ministrul culturii naţionale şi
al cultelor, a întocmit un raport cu expunerea de motive, în care se spunea: „Prin legile nr.
927 din 1942 şi 431 din 1943 s-au desfinţat asociaţiile religioase, care funcţionau anterior pe
baza art. 24 din legea pentru regimul general al cultelor din 22 Aprilie 1928, cu modificarea
din 3 August 1929. Cele două legi amintite, produsul regimului trecut, călcau principiul
libertăţii religioase, garantat de Constituţia Ţării. Faţă de actualul regim constituţional, stabilit
prin înaltul decret regal nr. 1626 din 31 August 1944, devine necesară abrogarea legilor 927
din 1942 şi nr. 431 din 1943, prin repunerea asociaţilor religioase în starea de drept ce a
precedat acestor legi../ ^ Regele Mihai I a aprobat raportul şi a semnat legea nr. 548 din 28
Oct. 1944. Legea avea patru articole care prevedeau:
* „Art.l. Dispoziţiunile legilor nr. 927din 28 Decembrie 1942 pentru modificarea şi abrogarea
unor dispoziţiuni din legea pentru regimul general al cultelor şi nr. 431 din 9 Iulie 1943,
pentru desfinţarea asociaţilor religioase, se abrogă.
* Art.2. Asociaţiile religioase vor funcţiona în conformitate cu normele prevăzute de art. 24
din legea pentru regimul general al cultelor din 22 Aprilie 1928, cu modificarea din 3 August
1929.
* Art.3. Bunurile trecute în patrimoniul Statului prin Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor,
prin efectul legilor cu nr. 927 din 1942 şi 431 din 9 Iunie 1943, reintră de drept
în patrimoniului proprietarilor anteriori
* Art.4. Restituirea bunurilor către foştii proprietari, persoane juridice sau fizice, se va face în
natură de către Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor, prin intermediul autorităţilor locale,
care vor consemna într-un proces verbal predarea şi luarea în primire a bunurilor respective."
..... declară Dr. Alexa Popovici în cartea sa: „Istoria Baptiștilor vol 2”.
 Toate legile care ne țineau legați în acea perioadă au fost abrogate în 1944 când
baptiștii și-au reluat activitatea, prin decretul Marii Adunari Naționale nr. 1203 din 14
noiembrie 1948, care a aprobat Statutul Cultului Baptist din România. Statutul următor a fost
modificat și reactualizat abia după caderea regimului comunist.
Ceea ce este de-a dreptul fascinant, reiese din declarațiile Mișcării legionare din anii
1943 care îi acuzau pe baptiști că ar fi comuniștii care vin la putere (acest lucru ei văzându-l
în traiul frumos al baptiștilor care se ajutau între ei) așa ca fac tot posibilul să împiedice acest
lucru. Însă chiar ei și regimul din vremea respectivă declară că sunt profund șocați de faptul
ca în perioada de restricție 1942-1944 în loc ca baptiștii să îsi reducă numărul, dimpotrivă au
sporit la număr (pe timp de persecuție).
Iată cât de minunat poate să lucreze Dumnezeu.
Acum la ceas centenar, al Statului Român modern, baptiștii își reînoiesc statutul, în 2018.

Ce cred baptiștii, care sunt convingerile lor?

* Convingerile baptiste se bazează întru totul în Trinitate (Tatal, Fiul și Duhul Sfânt care una
sunt.)
* Noi credem că Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor. A universului, cerului,
pământului și al omului.
* Noi credem ca Dumnezeu a trimis în dragostea Lui pe Unicul Său Fiu, Isus, să moară
pentru noi și să ne răscumpere din păcat, plătind cu Insuși viața Lui, pentru păcatele noastre.
* Noi credem ca putem fi mântuiți doar prin credința în Domnul Isus.
* Noi nu credem ca există alte surse prin care putem fi mântuiți afară de credința noastră pe
care o marturisim public.
* Noi credem că Biblia, este singura autoritate în materie de credința și viața spirituală.
Sfânta Scriptură este inspirată 100 % de către Dumnezeu, și credem ca Evanghelia
reprezintă Vestea cea bună și arată mesajul Lui Dumnezeu pentru om.
* Botezul este un act, un simbol și o cerința a Scripturii și a Domnului Isus;
- Întocmit de bunăvoie prin propria convingere.
- Este marturia unui cuget curat și nu condiție mântuitoare.
- Prin botez, arătăm public că facem legământ cu Dumnezeu și ne luăm angajamentul că Il
vom urma toată viața. (intrând în legământ cu Domnul Isus)
- Actul botezului este facut la maturitate fizică cât și discernământ spiritual.
- Orice om îl poate face atunci când este conștient de faptul că botezul este o învățătură și o
practică scripturală, când crede că Isus și-a dat viața pentru el ca sa îi ierte păcatele și sa-i
mântuiască sufletul.
* Atunci când facem botezul, suntem deja oameni nascuți din nou, mântuiți, acest act
arătând și dovedind acest fapt.
* Credincioșii baptiști sunt pecetluiti și umpluți cu Duhul Sfant, care este atât Persoană cât și
putere a Trinității.
* Noi credem că Duhul Sfânt este Cel care ne conduce și ne învață, ne povățuiește în tot
adevărul.
* Biserica reprezintă totalitatea credincioșilor dintr-o congregație.
* Scopul cu care se adună biserica, este: să se închine Lui Dumnezeu, să aibă părtașie,
pentru a se zidi duhovnicește, a propovădui Cuvântul și a păstra curată credința și învățătura
creștină.
* Noi credem că putem avea comuniune personală cu Dumnezeu, fară alti mediatori.
* Fiecare credincios baptist va avea dreptul odată cu intrarea în legământ cu Domnul Isus, să
se împărtășească la Cina Domnului, care reprezintă comemorarea morții și învierii Domnului
Isus, de asemenea este un act sfânt creat și instituit de Însuși Hristos.
* Credincioșii baptiști sărbătoresc ziua întâi a saptămânii - Duminica ,datorită învierii
Domnului Isus.
* Bisericile Baptiste sunt conduse de către: Pastori, prezbiteri, diaconi.
* Fiecare credincios are datoria de a se implica în trupul Lui Hristos (Biserica) de a sluji, de a
iubi restul credicioșilor.
* Credincioșii sunt încurajați să susțină lucrarea bisericii și să se implice financiar sau moral
in soluționarea nevoilor de ordin spiritual sau material a credincioșilor și a celor în nevoi.
* Credinciosii au datoria de a vesti Evanghelia, de a-L marturisi pe Hristos și de a duce mai
departe această veste bună.
* Fiecare credincios baptist este îndrumat să citească și să studieze Biblia, pentu că ea ne
descoperă tot planul Lui Dumnezeu

In România sunt actual peste 1500 de biserici baptiste, conduse de peste 400 de pastori,
numarând peste 115.000 credincioși.
 4. Biserica, Instituție Divină.

Când vorbim despre termenul: “Biserică”, știm cu toții sau ar trebui sa știm că acest
termen nu se referă la o clădire, zid, sau orice alta forma de imobil ci la ceva mai mult de
atât…ceva de natură spirituala, duhovnicească, Dumnezeiască și tot odata trupească.
Ce este Biserica? Ekklesia -Adunarea celor credincioși.
De ce? Pentru că trupurile noastre sunt Templul Duhului Sfant a Lui Dumnezeu. Așa că,
dacă Duhul Lui Dumnezeu locuiește în noi, atunci noi nu mai suntem ai noștrii ci ai Lui
Dumnezeu. Cuvântul “Biserică,” este atât de select și important prin prisma faptului că nu
este de natură pământească ci de natură divină întrucât el nu se referă la obiecte sau lucruri
palpabile ci are la bază o conotație spirituală definită chiar de Hristos.
Cel care a pus bazele bisericii este Domnul Isus, El a spus lui Petru: “tu ești Petru, și pe
aceasta piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui ” Mat.16:18
Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu pentru o perioadă S-a întalnit cu poporul în cortul
întâlnirii iar mai apoi în Templul lui Solomon, istoria de asemenea consemnează că oamenii
încă din cele mai vechi timpuri obișnuiau să dedice locuri sau obiecte pentru anumite
activitați. La fel s-a întâmplat și în cazul întâlnirii omului cu Dumnezeu.
În ceea ce privește cortul întâlnirii, el a fost făcut întocmai dupa chipul arătat de Dumnezeu,
lui Moise pe munte. Mă tot gândeam de ce nu și-a permis Moise sa-l facă cu 2 m mai lung
sau 40 cm mai lat? Oare de ce Noe nu a putut greși un calcul la corabia pe care o făcea?
Pentru că Dumnezeu este cel mai bun strateg și proiectant El nu greșeste niciodata. Oamenii
își mai permit erori, însă Dumnezeu nu.
În perioada vechi testamentală, Dumnezeu dă indicații exacte în ce privește
construcția cortului întâlnirii sau a marețului templu al lui Solomon; Scopul era ca oamenii să
vadă Slava Lui Dumnezeu și ca ei să vadă în toate, o prefigurare, o anticipare a Celui ce va
veni, adica Domnul Isus Hristos și bine-nțeles că după venirea Lui Hristos, modelul
pămantesc trebuia să semene cu modelul ceresc (Relatia dintre Dumnezeu Tatal și Isus).
Scopul templului cu nici un chip nu era acela de a fi o mandrie națională pentru evrei,
cu toate că asta a cam ajuns în vremea Lui Hristos, ci de a arăta lumii întregi, adevarata
inchinare, sfințenia și Slava Lui Dumnezeu.
De asemenea un alt scop a fost de a dovedi vizibil înaintea tuturor popoarelor, cum un
Dumnezeu adevarat iși poate conduce un neam ales de El în fruntea întegilor națiuni ale
pământului. Israel avea o singură clauză…să asculte de Dumnezeu și de legile Lui, precum
sa urmeze drumul perfect trasat.
Dacă în Vechiul Testament veți vedea că fara templu nu poate exista închinare (cel puțin din
prisma evreiască) pentru cei ce asteaptau iarași slava Israelului, în Nou Testament ecuația
este mult mai simplă. Hristos pune baza bisericii prin natura ei spirituală și nu fizică. Iată
cum am devenit adepții: “Omul sfințește locul”. Interesantă tranzitie, nu ?
Ce bine ca a spus-o Isus cu gura Lui, altfel fiecare din noi aveam un templu sau o biserică.
Unii pe munte, alții prin case sau prin Israel…..care mai de care căutând un loc unde vom fi
ascultați de Dumnezeu sau ne vom simți mai aproape de El. Am auzit chiar recent că o
familie și-a făcut biserică proprie căci nu se mai puteau înțelege cu nimeni din biserica lor.
Interesant mod de a rezolva problema, nu-i așa?
Ultima erezie care am auzit-o în materie de inchinare, a fost a unui bărbat foarte bogat
care a plătit cateva zeci de mii de dolari, sa mearga cu un avion supersonic până în
stratosfera pămantului sa se roage. Credea el ca Dumnezeu îl ascultă mai bine de acolo;
Doar că un mare savant cu o înțelepciune firească, a facut un calcul matematic și i-a
reproșat atunci când a venit pe pământ, că ar fi zburat în direcția greșita de fapt depărtându-
se de Dumnezeu.
Și dacă tot veni vorba de rugăciune, ar fi necesar să discutăm doar doua aspecte în ce
privește legatura dintre rugaciune și biserică.
1. Biserica, în esența ei este numită: Casă de rugăciune.
Așa era și în Vechiul Testament, cortul sau templul era locul unde oamenii veneau
să iși aducă jettfele și să li se citească Thora. Iată că de aici desprindem foarte ușor ideea că
avem nevoie de o casă sau de un anume loc dedicat închinării. Tot ok pana aici. Și Isus la
curățirea Templului a spus: “Casa Mea se va chema casă de rugaciune” numai că ea își
păstrează identitatea (de biserică, templu sau sinagogă) atât timp cât este folosită ca și casă
de rugăciune.
Cunosc atatea mărturii precum că în Germania și alte state din Europa, bisericile (clădirile)
sunt închiriate ca și spații pentru a deservi altor activitați. Restaurant, săli de ședințe, comerț
etc. Deci ce reprezinta biserica? Cladirea, sau oamenii ?
Important este faptul cum te raportezi la biserică, ca la o clădire sau ca și trup al Lui Hristos.
Eclesiast 5:1. Pazește-ți piciorul când intri în Casa Lui Dumnezeu. Dar și sufletul și inima.
În vechime oamenii veneau la templu, chiar și imediat după înălțarea Lui Isus, (sec I) până in
anii 70 D.Hr. cu toate ca biserica Lui Hristos era deja instalată pe pământ, evreii continuau
să meargă la templu, pană ce acesta a fost distrus de romani.
În Fapte, găsim expresia “Ceasul rugăciunii”. Petru și Ioan care se suiau la Templu la ceasul
al 9-lea (să se roage) Fapte 3:1
De asemenea la sfițirea templului lui Solomon, (1 Împărați 8) în rugaciunea de dedicare,
Solomon Îi cere în câteva randuri Lui Dumnezeu că dacă: nu va fi ploaie, poporul va păcătui,
va avea probleme, va fi bătut de vrajmași, dacă se vor ruga din locul acela, Dumnezeu sa-i
asculte. Iată de ce evreii au avut probleme în a se ruga în alte locuri afară de Templu iar mai
apoi în sinagogi, ei având bază solida în închinarea standard.
Acest lucru l-au preluat mulți creștini ai zilelor noastre care cred că nu pot fi ascultați de
Dumnezeu dacă nu se roagă în locuri dedicate rugaciunii. Dar pe paginile Sfintei Scripturi au
mai fost oameni care s-au rugat în alte locuri afară de Templu și Dumnezeu i-a ascultat. (Ilie,
Samson, Elisei, Ezechia) și mulți altii. Sau ce vom putea spune despre creștinii din țările
arabe, unde bisericile creștine sunt interzise prin lege. Ei nu pot fi ascultați dacă se roagă
acasă? Sigur că sunt ascultați.

2. Oare ascultă Dumnezeu rugaciunea din alte locuri, afară de biserică?

a) Da. Rugaciunea este convorbirea noastră cu Dumnezeu, El o ascultă oriunde.
b) Rugaciunea nu schimbă cu nimic planul Lui, ci ne pune pe noi într-o situație dupa voia Lui.
c) Al Domnului este pamantul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc.(Psalmul 24:1)
El ne poate asculta din orice loc am vrea să vorbim cu El. Îmi amintesc perioada când nu
erau telefoane mobile si trebuia să stăm langă telefonul fix pentru a vorbi cu cineva. Acum
avem cu totii telefoane mobile, vorbim, suntem ascultați dar în plus am câștigat libertate de
miscare. Iată exact așa este si cu rugăciunea…..poate fi făcută oriunde și oricând.
d) Poti face biserica acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui Isus. (Matei 18:20)
e) Poți să te rogi în odăița ta, și Tatăl care vede în ascuns îti va răsplăti (Matei 6:6)
f) Important este să te rogi în duh și adevar. (Ioan 4:23) Astfel de închinători dorește Tatăl.

Avem nevoie de cladire pentru Biserica? Da avem !

Iată câteva motive pentru care avem nevoie de clădire: (în cazul în care avem
biserică deja; deci oameni, creștini, urmași ai Lui Isus)
* Cladirea în care se adună biserica, este un loc sfințit prin prezența noastră și nu invers.
* Este un loc amenajat potrivit nevoilor credincioșilor.
* Un loc accesibil pentru oricine dorește sa își găsească frații de credință, să aibe părtășie să
primească alinare pentru suflet sau să crească spiritual.
* Este legală din punct de vedere al statelor în care trăim, potrivit cu drepturile religioase.
* Când biserica crește este anevoios să ne adunăm prin case la unii sau la alții. Este perfect
normal si consider binecuvântate toate bisericile care au cladire.
* Putem desfașura anumite proiecte sociale, clase de copii, tineri, voluntariat sau orice altă
ramură socială.
* Să nu ne trezim ca și Pavel la Filipi…..într-un context deosebit, crezând ca locul de
rugăciune de fapt nu este ceea ce pare a fi.
* Nu dorim a fi acuzați de propagandă religioasă sau prozelitism. Propaganda noastră este
Evanghelia si cine vrea să Îl urmeze pe Hristos o va face de bunăvoie, nu silit de cineva.
Având clădire, aceasta înlesnește creștinilor posibilitatea de a-și desfășura activitatea.
Nu spun că nu avem nevoie de clădiri pentru biserici, cu siguranță avem, însă nu
vom putea pune preț pe o clădire mai mult decât pe latura spirituală sau Biserica propriu-
zisă.
Noi știm că moștenirea noastră nu este aici ci vom pleca curând, deci dorim ca în timpul
slujirii noastre, să lucrăm pentru Hristos și să caștigăm cât mai mulți oameni pentru
Împărăția Lui. Oamenii aceștia îi vom crește în Biserica Lui Hristos, acolo unde tronează El,
unde este dragoste și credință.
Îmi amintesc cuvintele Domnului Isus la ieșirea din Templu, (după intrarea
triumfătoare în Ierusalim) când ucenicii îI arată pietrele și zidirile templului ca o fală imensă,
însă fiind imediat readuși cu picioarele pe pământ de către Isus; ba mai mult, Isus le năruie
speranța că ei vor ajunge să domnească fizic împreună cu El la Ierusalim. Hristos le spunea
atunci, că nu va rămâne piatră pe piatră care sa nu fie dărâmata, și asa s-a întâmplat în anii
70 când atât meiestosul Templu din Ierusalim cât si orașul au fost incendiate și distruse din
temeli de către Titus, fiul împăratului roman Vespasian, care conducea un asediu puternic de
4 luni împotriva Ierusalimului. Cum s-a împlinit profeția Lui Isus cu expresia: „piatră pe piatră”?
Foarte simplu: Romanii au asediat și incendiat atat Templul cât si orașul. În timpul incendiului
îngrozitor din Ierusalim, aurul cu care erau poleiți pereții s-a topit și s-a scurs printre pietre
ajungând la baza lui, așa că după ce incendiul s-a stins și orașul si-a dat afara sutele de mii
de morti, au venit romanii și nu doar....romanii ci și altii, care s-au apucat să are fundația
Templului cu scopul de a dezgropa tot aurul și de a-l duce la Roma. Se pare că printre
romani erau și unii evrei care își construiau fericirea pe mormintele celor nefericiți, care
doreau să se îmbogațească sau sa facă negoț, lucrând cot la cot cu armata și sclavii.
Dar cum a îngăduit Dumnezeu asa ceva? Cum a îngăduit Dumnezeu mai înainte
chiar, ca Antioh Epifanes sa spurce Templul si altarul cu o scroafă (165 î.Hr) Oare nu tot El a
hotărât construirea Templului...de ce a permis să se întâmple asemenea orori ? Cum poate
exista închinare fară Templu?
Pe paginile Sfintei Scripturi gasim cateva istorisiri și zile când poporul Lui Dumnezeu
pierde frâiele și caii o iau uneori complet razna. Chivotul legamantului furat si plimbat prin
țara filistenilor....sau Un Dumnezeu care se mânie si lovește pe cei ce se apropie de El într-
un mod nevrednic dar care totuși îl binecuvintează pe Obed Edom din Gat, care și-a pus
casa la dispoziția Lui. Iată acolo Dumnezeu și-a gasit placerea ca și în Templu. De ce?
Dumnezeu dorea o inima bună și un om sincer nimic mai mult.
Un alt caz demn de menționat este cel al lui Iosia, pe vremea caruia s-a găsit cartea
legii, pierdută de vreo 2 generații; de pe urma bunicului sau chiar. Asta e chiar
culmea....Cum sa pierzi cartea legii? Cum a fost hrănit poporul in acei 60-70 de ani, fară lege?
Din păcate poporul era târât în idolatrie și se închina pe munți la baali și astartee. Acum ar fi
logic să ne punem întrebarea: Oare ce se petrecea la Templu? Mai slujea cineva? De unde
citeau slujitorii daca pierduseră cartea? Nu avem răspunsuri la aceste întrebări insă vedem
uimitoarea progresie, de la preot la popor.
Hilchia gasește cartea in Templu, o da lui Șafan, Șafan o citește împăratului, împăratul
trimite vorbă proorociței Hulda care autentifică mesajul carții, ulterior cartea este citită
înaintea întregului popor. Rezultatul: Pocăință autentică. Iată cum se poate ajunge la o stare
după voia Lui Dumnezeu, prin căința, nu prin forme.
Unde este oare locul de închinare, pe munte sau în Templu ? Bună intrebare: Nici unde, ci în
duh si adevar, spunea Isus femeii samaritence.
 Dacă Dumnezeu le cere oamenilor să aibă un loc al închinării, tot El stabilește
condițiile închinării. Este limpede și de înțeles faptul că degeaba mergi la Templu dacă te
duci cu un alt scop afară de a te închina Lui Dumnezeu, sau jertfa ta nu e pe gustul
Domnului. Spre exemplu: Parte din poporul Israel, ducea vite bolnave pentru jertfe, cu toate
că acest lucru era interzis în legea lui Moise. Ei mai și spuneau așa: “ Ce mai jertfe, ce mai
osteneli”…și li se părea foarte greu să împlinească ceea ce le cerea Dumnezeu ” Atitudinea
lor nu doar că nu place Domnului, ba chiar Îl silește pe Dumnezeu sa-l trimită pe Maleahi la
ei spunându-le să nu se mai chinuie în felul acesta, oricum era în zadar, ci mai bine să stingă
focul să încuie usile și să meargă acasa. (Maleahi 1:10-14)
Ce faci când mergi la luptă cu chivotul purtat pe sus, dar inima ți-e jos? Crezi că
Dumnezeu îți dă izbândă doar de dragul ca-I porți chivotul, o biblie, o cruce sau orice altceva?
Sau ți se garantează ascultarea rugaciunilor dacă sunt facute musai în biserică?
Haideți să vedem adevarata față a bisericii pe care ne-o arata Hristos.
Biserica reprezinta oamenii, așa cum apare în Noul Testament termenul grecesc:- Ekklesia-
care se definește printr-o adunare de oameni sau o congregație. Ei bine, oamenii aceștia
sunt totalitatea credincioșilor, a trupului Lui Hristos care se aduna: în Numele Lui, să se
întâlnească cu Hristos, unii cu altii, să se zidească reciproc, să aibe părtășie cu Dumnezeu și
unii cu alții, să laude Numele Lui Cel Sfânt și să arate relația dintre Tată și Fiu. Putem să
filozofăm foarte mult termenul de Biserică, însă în esență ecuația este ca și rezolvată.
In Noul Testament, Domnul Isus a folosit expresia “Ekklesia” de 23 de ori, foarte interesant
că referirile se fac cu privire la o adunare de oameni și nu la o cladire sau sinagogile evreilor.
Domnul Isus a folosit cuvântul, biserică de 20 de ori doar în cartea Apocalipsa de fiecare
dată însemnând o congregație reală.
Atât Domnul Isus cât și Duhul Sfânt arată importanța bisericii. De 7 ori citim: “ Cine are
urechi de auzit să audă ce zice bisericilor Duhul “ Dacă repetiția în Sfanta Scriptură este un
criteriu de luat în seamă, atunci ce spune cartea Apocalipsei este de maximă importanță
pentru noi. Dacă biserica este trupul Lui Hristos pe pamânt atunci este singura organizație
pe care El a zidit-o și a autorizat-o să ducă la îndeplinire toată lucrarea Sa în aceste secole.
Așa dar, fiecare individ în mod rațional și normal ar trebui să fie implicat într-o biserică.
Biserica Lui Hristos este una locală, dar în totalitatea lor, bisericile de pe intreg pământul
reprezintă Biserica universală al Lui Hristos.
Evanghelistul Luca, ne arată în cartea Faptele Apostolilor, care este și cartea
începutului bisericii, utilizarea termenului “Biserică” aceeași “Ekklesia” pentru o adunare sau
o congregație. În Fapte 1:13-15 îi gasim pe apostoli care se roagă (peste 100 de credincioși)
iar mai apoi a avut loc o adunare generală. Toate acestea implica membri reali (participanți,
născuți din nou, oameni care au o relație cu Hristos) nu fictivi sau de ocazie.
Fapte 2:41 spune că în ziua aceea, la Cincizecime, la numarul ucenicilor s-au adăugat aprox
3000 de suflete; Pe considerentul că în 1 Corinteni 12:13 sfântul apostol Pavel spune: “ am
fost botezați de un singur Duh ca să alcătuim un singur trup “ unii au putut spune că biserica
a fost înfințată de Duhul Sfant. Nu există nici o menționare în Sfânta Scriptură precum că
Duhul Sfânt ar fi format biserica, acest mit este fals! Domnul Isus a instituit biserica, rolul
Duhului Sfânt fiind să-i crească pe credincioși. Dacă Duhul Sfânt ar fi format biserica la
Cincizecime, ce s-ar fi întâmplat cu Pavel si cei din Corint care nu erau la Ierusalim când
Duhul Sfânt a fost dat? Sau ce ar fi astazi cu noi?
Dar cu siguranță că Duhul ne învață toate aceste lucruri și ne dă atât lumină cât ne și ajută
să interpretăm Biblia într-un mod corect.
Vă întrebați poate de ce am aprofundat ideea de “biserică”, formarea și clădirea
bisericii și de ce am dezvoltat această idee într-un istoric? Este necesar mai înainte de toate
să plecăm de la învățatura biblică și să nu scăpăm din vedere cel mai important aspect al
acestei instituții divine, altfel nu s-ar justifica nimic din ceea ce voi scrie mai departe.
De ce una în trupul Lui Hristos? Pentru că Biserica înseamnă unitate. Aici nu esti
independent, ci dependent: de Hristos, Duh și frați. Tocmai acestea au fost motivele
informării mele, din dorință ca orice credincioș să cunoască lucrurile privitoare la închinare și
rugăciune, de asemenea pentru a înlătura orice idee greșita a cuiva care confundă cladirea,
cu biserica adevarată, ca instituție divină. Biserica este una singură, iar clădirea este total
altceva.
Biserica, sunt oamenii credincioși, iar cladirea este locul unde acești credincioși doresc
să se adune la partașie si creștere spirituală în numele Lui Isus.
Ceea ce este atât de ușor de înteles, e faptul că ne putem aduna oriunde, atât timp cât o
facem în Numele Lui. Cu Hristos, putem fi binecuvântați și într-o colibă, fară El ne putem zidi
ceva mai mareț decât Casa Poporului, însă în zadar.
Fara Hristos, suntem nimic, fara EL nu avem identitate; Dar cu El, mai mult decât
biruitori. Mie mi-a luat ceva timp să înteleg lucrul acesta, sper că vouă va este mai ușor.
 5. Etapele construirii Casei de Rugaciune din Valeapai.

Pentru că am vazut și importanța de a avea un loc anume, dedicat Lui Dumnezeu (o

casa de rugaciune) în vederea slujirii trupului Lui Hristos, să trecem și la partea de
construcție a clădirii bisericii.
Dacă ne uităm la exemplul personal al lui David, vedem nu doar ascultarea lui de
Dumnezeu ci și inima lui pentru lucrarea Celui Prea Înal precum și dorința de a-i zidi
Domnului o casa. El spunea așa: “ Eu locuiesc într-o casa de cedru și chivotul Domnului într-
un cort.” 2 Samuel 7:2
Iată că omul acesta simte în inima lui o dorința de a-i zidi Domnului o casă. David apreciază
că Dumnezeu a fost cu el în toate razboaiele simte purtarea Lui de grijă iar la final când
Dumnezeu l-a izbăvit de toți vrajmașii și i-a dat liniște, în inima lui se naște dorința de a-i zidi
Lui Dumnezeu o casa. Probabil această dorință venea și în urma propășirii pe care i-a dat-o
Dumnezeu.
David îi spune proorocului Natan această idee, iar Natan îl incurajează pe împărat astfel:
“Du-te și fă tot ce ai în inima, caci Domnul este cu tine“ 2 Samuel 7:3
Haideti să vedem și răspunsul Lui Dumnezeu:
“ Dar Eu n-am locuit într-o casă din ziua când am scos pe copiii lui Israel din Egipt
până în ziua aceasta ci am călătorit într-un cort drept locuință. Pretutindeni pe unde am mers
cu copiii lui Israel, am spus Eu vreo vorbă vreuneia din semințiile lui Israel căreia îi
poruncisem să pască pe poporul Meu Israel zicând: Pentru ce nu îmi zidiți o casă de cedru”?
Când ți se vor împlini zilele vei fi culcat cu părinții tăi. Eu îți voi ridica un urmaș după tine,
care va ieși din trupul tău și-i voi întări împărăția. El va zidi Numelui Meu o casă și voi întări
pe vecie scaunul lui de domnie al împărăției lui”. 2 Samuel 7: 6-7;12-13.
Iată că Dumnezeu acceptă jertfa și ideea lui David de a-i zidi o casă. Această decizie
a fost luată în libertate, și nu în razboi. David gândea în momentul acela nu doar la
prosperitatea lui, ci și a lucrării și a poporului pe care îl slujea, astfel se naște în inima lui
acest gând pe care Dumnezeu îl aprobă.

Dacă mișcările de natură creștină și religioase s-au produs în vremuri grele (reforme,
războaie, prigoană) într-o situație asemănătoare, își are începutul și Biserica Creștină
Baptistă din Valeapai.
Imediat după primul război mondial, anul 1918, soldații din sat se reîntorc acasă de
pe front. Printre ei și Gârboni Petru (Buică). Ce se spune despre el, vrednic de crezare,
este faptul că pe câmpul de luptă a întâlnit și credinciosi baptiști care se pare că au avut un
impact deosebit în viața lui, motivându-l la a trăi după Cuvântul Lui Dumnezeu și după
exemplul primit de aceștia. Adevărați camarazi putem spune.
Odată venit acasă, acesta nu a stat cu mâinile în sân chiar dacă nu avea biserică baptistă în
sat.
Petru nu și-a uitat primisiunea făcută Domnului, precum că dacă Dumnezeu îl va scăpa
de moarte, acesta Îl va urma pe Dumnezeu toată viața lui. Deci odată ajuns acasă, cum la
Valeapai încă nu erau baptiști, acesta caută să ia legătura cu ei; I-a gasit în localitățile Fizeș
și Fîrliug. În Fizeș l-a întâlnit pe Stolojan Ioan, care mai apoi vine la Valeapai și ia legătura cu
familia lui Petru mărturisindu-le Cuvântul în mai multe rânduri. În urma discuțiilor cu Ioan
Stolojan, Petru își întărește convingerile în Isus Hristos și face legământ cu Domnul în apa
botezului în data de 24 martie 1918 la Fîrliug. Pastorul care l-a botezat pe Petru a fost
vestitul pioniel al credinței, Ignea Ștefan din Lalașinț.
Acest început chiar dacă era timid a adus multe binecuvântări la Valeapai. Evanghelia se
predica și în scurt timp încă 4 persoane se hotărăsc sa-L urmeze pe Domnul, care au fost
botezate tot la Fârliug de către Ignea Ștefan
La 5 iunie 1919 se botează și Gîrboni Nicolae (Gega) Stoian Achim (Drăgan) iar în 8
septembrie în acelaș an, se botează Stoian Maria și incă o soră.

Poză 102-4 (60)

În anul 1921 se mai adaugă încă 2 membrii apoi în 1922-1923 alți 3 membri și în 1926
primește botezul Pavel Vancea (Pali )
Pentru prima dată în Valeapai, serviciile de închinare a baptiștilor se țin în casa lui
Buică Petru și în familia lui Trifu Achim, dar din cauză că nu erau condiții prea bune, Nicolae
își pune la dispoziție casa lui pentru a se putea aduna acolo. Timpul a trecut și iată așa s-au
scurs vreo 10 ani; Nu e puțină vreme 10 ani, dar au fost ani în care aceștia au perseverat în
rugăciune, părtășie si cred ca și în studierea Scripturilor, cu toate ca în acele vremuri scrierile
sfinte erau rare, dar în ciuda acestor lucruri biserica de casă creștea și primea mereu noi
convertiți.
Unii din noi nu cred că putem concepe pe de altă parte cum Nena Gârboni putea copia
perfect exemplul Martei din Scriptură și își punea casa la dispoziția Domnului ca ea sa fie
gata să primească frații și surorile la închinare, să jertfească și să slujească.
Iată că în contextul dat la acea vreme, ideea de biserică de casă, era foarte practică și vă
spun de ce:
- dacă lucrarea abia pornise, sigur că era necesar să se adune undeva
- nu inseamnă că dacă nu ai cladire, nu ai și biserică
- numarul mic la inceput oferea o părtășie intima a credincioșilor (fiecare cunoscându-
se foarte bine.)
- trăiau prin credință în vremuri grele asemanându-se cu biserică primară din Fapte 2
- se slujeau unii pe alții.
Cred că ei înțelegeau foarte bine principiul biblic de creștere. Nici unde nu poti obține o
creștere mai practică și calitativă decât atunci când esti un exemplu personal pentru alții. Așa
cum camarazii lui Petru și Nicolae, le-au fost exemple vii acestora pe front, la rândul lor și ei
au fost un exemplu de credință pentru cei din jurul lor,(vecini, familie, săteni) fapt care a
garantat și asigurat creșterea în biserica de casă.
De multe ori noi ne facem griji în privința creșterii lucrării din biserică……și mă
gândesc că în multe locuri crește foarte greu sau deloc cu toate că avem programe complete,
predici și oameni pregătiți ca să dea învațătură, avem Scriptura și alte cărți, condiții foarte
bune și acces la serviciile media și de internet unde putem gasi tot ce avem nevoie pentru
creșterea noastră spirituală. Și totuși…ce ne lipsește ? Cum atunci la începutul lucrării atât
din Valeapai cât și din România lucrarea mergea așa de bine? În dreptul lor nici macar nu se
contura ideea de a avea ceea de ce dispunem noi astazi. Dar, ei aveau simplitatea,
originalitatea, dragostea și pasiunea deosebită pentru lucrare. Sigur pentru ei, biserica
însemna TOT. Ideea e că odată cu trecerea anilor peste mulți s-a așezat rutina zilnică: Iarași
rugaciune, iarași Biblia, iarași trebuie sa merg să slujesc? Da, ei nu s-au plictisit,și nici
apostolii Domnului ci au facut din slujire o prioritate zilnică. Atunci când vom face fiecare din
noi, prioritate din viața de credință va aparea si exemplul personal insoțit de o marturie
puternică și așa se întâmplă marile treziri.
Deci acești oameni au continuat să se adune în biserica de casă timp de 10 ani în
care Dumnezeu a continuat să adauge oameni noi mântuiți. Surse spun ca erau peste 20 de
suflete în cei 10 ani.
Și pentru că locul devenea neîncăpător, aveau nevoie de un alt loc pentru a se aduna.
În inima lor era dorința de a avea o biserică, așa că au început să facă demersurile necesare
construirii unei case de rugaciune. În primul rând aveau nevoie de un teren unde să
construiască. Unde poți construi cel mai bine decât într-un loc pe care îl cunoști și care are și
o poziție centrală, ca și așezare; În cazul dat, Nicolae Gârboni decide de comun acord cu
familia dânsului și consultându-se cu întreaga adunare, sa-și cedeze ca și donație grădina
casei pentru a pune baza fundației casei de rugaciune. Zis și făcut. Așa că oamenii s-au
apucat de lucru în anul 1927 spre 1928, la 9 ani de la convertirea primilor credincioși. Cine
erau aceștia care s-au ocupat de construcție? Cei 24 de credincioși care au muncit cu
dăruire pentru a finaliza casa de rugăciune.
Pe lândă jertfa depusă de Nicolae Gârboni de a dona gradina în scopul construirii Casei de
rugăciune, acesta a mai donat și un teren unde se află cimitirul în prezent.
Din anul 1928 de când s-a început construcția clădirii bisericii Baptiste și până în anul
2018, au trecut 90 de ani. Sigur clădirea nu a ramas aceeași, în cursul anilor s-au facut noi
anexări și au fost o gramadă de modificări care s-au adus casei de rugaciune.
De fapt în istoria baptiștilor din Valeapai, au fost 4 perioade în care s-a construit si alte
câteva în care s-au facut renovări, modificări și modernizări.

I. Prima parte Corpul A. 1927-1928 (cu finalizare în 1932)

Construcția corpului A s-a realizat în 2 ani (finisajele finale fiind terminate undeva prin 1932)

poze 102-4 (55 și 59)

Nu a fost ușor, bani nu prea erau pe vremea aceea și nici posibilitați de sponsorizări.
Fundația a fost turnată în formă dreptunghiulară și s-a întins de la treptele actualei noii
clădiri, (de la intrare) până la treptele din fața anvonului. Era suficient pe vremea accea, nici
nu se putea mai mult și nici nu era necesar. Biserica avea o curte generoasă (care a ramas
și astăzi însă cu mari modificări) de la intrarea în clădire până la stradă, împrejmuită de un
gard de lemn, uns cu ulei ars, și o poartă la mijloc.
Gelu Spunei, mărturisește că din batrani s-a spus că zidirea avea turnulețe și tencuieli
interesante pentru acea vreme iar în tencuiala exterioară cât și interioară erau imprimate
anumite texte scripturale și citate. Cei ce au lucrat la construcția bisericii erau oameni
meseriași din loc, din Valeapai, cei mai mulți veniți ca și voluntari.
Usile si ferestrele erau din lemn si erau micuțe, nu era lumină suficient în biserică, iar pe
părțile laterale, bunicul meu îmi spunea ca erau celebrele “ Șolocaturi ” pentru a proteja de
ploaie și vânt ferestrele și pentru a ține de umbră vara.
În timpul cât s-a construit clădirea bisericii și în urmatorii 2 ani ani, mișcarea creștinilor
baptiști din Valeapai prindea avânt: printre cei ce s-au convertit, au fost și câțiva despre care
s-a auzit pană pe vremea mea, sau tot s-a povestit. Și aș vrea să amintesc pe: Filea, Moșu
Adam, Achim Șiumpu, Pobega Pavel și Ion, Mărie Vâgă. Pe unii o sa-i întâlniți așa cum i-au
știut toți; nu vă scriu numele real, astfel încât să aveți dificultăți în a-i identifica și nici să nu
furăm farmecul poreclelor de la Valeapai.
După ce s-a finalizat corpul I, Nicolae Gârboni pionier al credinței baptiste în Valeapai, o dă
pe Nena Moale să se marite cu Pele de la Gherteniș, din căsătoria lor, s-a născut Trandafir
Jr. care a crescut în Valeapai, apoi a plecat la Timisoara respectiv Alba.
Singura perioadă în care biserica nu si-a putut desfașura activitatea a fost între anii 1942-
1944 prin decretul Mareșalului Antonescu de a desființa toate asociațiile religioase din cauza
intrării României în cel de-al doilea razboi mondial.
Odată cu intrarea României în cel de-al II-lea război mondial, biserica trece printr-o
experiență de tristă amintire, când nu doar că este închisă ci credincioșilor le este interzis să
se adune împreună. În acest context, pionierii credinței baptiste nu renunță și se adună pe
ascuns în familiile fraților Gârboni Petru și Nicolae unde sunt prinși de jandarmi, arestați și
duși la judecată la tribunalul militar. In acești 2-3 ani de calvar și suferință, toți creștinii de
orice denominațiune au fost persecutați.
În timpul acesta , biserica se strângea unde putea, dar Dumnezeu a pus pe inima lui
Lighezan Nicolae (Coluță) din Vermeș să vină pe la Valeapai, să învioreze, îmbărbăteze
sufletele credincioșilor dar și să dea Cina Domnului. Poate vă întrebați ce s-a ales de
clădirea bisericii în perioada celor 2-3 ani de persecuție; Puterea locală de atunci a făcut din
ea, sediul premilitarilor, unde se organizau pregatiri frecvente a soldaților.
Din toamna anului 1944 Biserica Baptistă din Valeapai își reia activitatea.
 A II-a parte a clădirii. Corpul B. 1949-1950
Corpul B al bisericii baptiste a fost construit mult mai repede, aproximativ într-un an
de zile. Daca primul corp se întindea de la intrarea actuală pana la scările din fața anvonului,
pentru a mării spațiul destinat corpului 1, a fost necesar a se demola zidul din spatele
anvonului și astfel clădirea a fost extinsă până în actuala sală a baptistierului. (insă fară
baptistier la acea vreme)
Pe durata lucrărilor din corpul B s-au folosit meseriași atât din Valeapai cât și din alte părți.
Spre exemplu atât corpul A cat și B au fost podite de către meseriașul Gruița împreună cu
Petru Băs și Achim Drăgan. Tot în acea vreme a fost schimbat gardul vechi cu unul mult mai
modern, din fier forjat, cumpărat din Buziaș. Toată adunarea lucra ca un singur om, însă
apare o problemă: Nu mai erau fonduri pentru acoperiș.
Într-o duminică dupa-masă după terminarea serviciului divin, frații s-au oprit pentru a
discuta ce decizie vor lua cu privire la acoperiș dar fără posibilități reale de a soluționa cazul;
Așa că Achim Drăgan decide să își vândă boii iar Pali Vancea scoate toate economiile de la
“prașcie” (brâu) și împreună pun toți banii pe masă. Frații le spun să mai pastreze ceva
pentru nevoile personale dar Pali Vancia le răspunde că dacă pleacă acasă inima se poate
întoarce, așa că decid amândoi să puna jos toți banii lor. Într-un singur gand, următoarea zi,
5-6 caruțe din Valeapai, pleacă spre Berzovia de unde au cumpărat toată țigla necesară
acoperirii cladirii. Iată ce jertfă deosebită au făcut acești doi frați. Lucrul acesta ne amintește
de momentul în care poporul Israel își scoate toate sculele de aur și tot ce aveau de valoare
și pun înaintea Domnului pentru a se putea confecționa uneltele din cortul întâlnirii care vor
sluji pentru închinare.
Pali Vancia este exemplul omului sincer care știe că inima poate fi schimbătoare și
dacă nu dai în momentul în care Dumnezeu te cercetează, posibil să nu mai dai nimic; așa
că nu sta prea mult la discuție ci acționează pe loc. Banii pentru un acoperiș nu erau puțini în
1950.
În anul 1955 Gârboni Trifon planteaza 6 tei: 4 în curtea bisericii (2 pe stanga aleii și 2 pe
dreapta) și încă 2 afară în fața porții principale.
Dacă încălzirea în anul 1932 la inaugurarea bisericii era pe lemne cu un singur cuptor de
fontă, jos în partea dreaptă, din anul 1954 cuptorul de fontă pe segmente a fost mutat în
dreapta sus, iar în partea de jos cladirea a fost dotată cu cuptoare calorex.
Astfel că partea de jos ramane destinată celor mai în vârstă iar în partea de sus stăteau
tinerii și corul, de asemenea anvonul a fost mutat tot sus.
Trecem la anul 1975. Nu erau planificate modificări mari, însă în România se petrece
ceva istoric care va avea un impact deosebit și asupra baptiștilor. SUA acordă României,
Clauza națiunii celei mai favorizate în schimbul semnării drepturilor religioase de către
Nicolae Ceaușescu. Aceasta clauză oferea Romaniei posibilitatea dezvoltării relațiilor de
comerț și relațiilor bilaterale în perioada comunistă. Dar acest fapt oferea posibilitatea
bisericilor Baptiste să aibă libertatea deplină în a se manifesta potrivit cu credința lor, astfel
în toate bisericile evanghelice din România încep să se construiască baptistiere. Până în
anul 1975 baptistierele erau secrete, și foarte puține, doar bisericile germane iși permiteau
acest drept. Până în 1975 botezurile se făceau la râu. (la Valeapai în meri, la pașune și la
cotul Bărbosului)
Odată cu construirea baptistierului în 1975, tot atunci se zugrăvește și biserica de către Ion
Marișescu și Ilie Ciocoi de la Bocșa; practic dupa 21 de ani de la construirea segmentului B.
Pictura din baptistierul bisericii a fost realizată de către pictorul Petru Rică din Teregova, de
la Oastea Domnului.
Lucrări în anii 1980-1985
* Se înlocuiește iarași gardul, de data aceasta cel lateral care înainte fusese din fier forjat, s-
a înlocuit cu unul din beton.
* Tot anul 1980, se face teracota de jos în locul cuptoarelor calorex,
* In 1982-1983 s-au înlocuit scaunele care erau vechi, cu bănci din profil metalic cu șezut și
spătar din lemn, acoperit cu mușama neagră eleganta. Băncile bisericii au fost facute de
Petru Craiovan din Ramna, care era maistru la Scoala profesională din Bocșa Română. El
le-a lucrat împreună cu elevii școlii profesionale.
* În 1985 au fost schimbate ușile și ferestrele bisericii. De data această au fost montate uși și
ferestre mari, mult mai luminoase, de asemenea fiind executate cu boltă specific stilului
bisericesc.
* Ultima mare realizare în acești ani, a fost: Veranda și noua fațadă.
- Veranda fiind realizată cu fundament din beton, profil metalic si sticlă sus.
- Fațada cea noua a fost înălțată, i s-a dat o formă cu doi stâlpi pe lateral și un turn în
mijloc. Noua fațadă era impresionantă față de cea precedentă și placata cu faianța mică,
specifică anilor 80’ în culorile galben și maro, de catre fratele și meseriașul: Nelu Zorlențan.
* În perioada anilor 90 s-au cumpărat doua dulapuri mari, pentru a se depozita instrumentele
muzicale de fanfară și unul mai mic pentru instrumentele de orchestra. Aici erau depozitate și
partiturile.

A III-a parte a clădirii. Corpul C 1994-2002

În perioada pastorului Iancu Cornel s-au pus bazele corpului C, sau celui de-al treilea
segment al construcției. De data aceasta nu s-au adus modificări mari clădirii bisericii ci s-a
început construcția celor doua anexe din spatele bisericii plus noua magazie de lemne.
Ceea ce este important de menționat ar fi faptul că familia Spunei a donat terenul pentru
magazia de lemne. Dacă Nicolae Gârboni a donat gradina pentru construcția corpului I,
Pavel Spunei a donat o parte din gradină pentru a sluji casei Lui Dumnezeu.
Zidirea anexelor s-a inceput în anul 1995 când s-a turnat fundația, apoi în 1996 sa
zidit pană la acoperiș. Zidarii au fost Nelu Zorlențan și Subțire Iacov iar printre cei ce au
ajutat au fost: Marius Secoșan, Danciu Doru, Danciu Samuel, Teofil Ferciug, Conac Ioan.
Zidirea anexelor a durat destul de mult pentru că în anul 1997 s-a cumpărat și casa pastorală
și în paralel s-a lucrat și acolo. La casa pastorala a mai lucrat Iancu Ion și Pârvu Achim.
Cele doua anexe au fost finalizate în anul 1998 iar renovarea casei pastorale a durat până în
1999 (2 ani) când pastorul Iancu Cornel s-a mutat în casă împreună cu familia dânsului.
Prima anexă a bisericii servea atat ca sală de repetitie pentru copii cât și ca sală de
protocol și întâlniri iar cea de-a doua servea ca birou pastoral și secretariat.
Magazia de lemne era umplută de obicei vara sau toamna, iar când veneau lemnele,
trebuiau taiate, crăpate și duse în magazie. Era o muncă la care participau voluntar tinerii și
membrii din biserică.
În ceea ce privște interiorul bisericii s-a mai zugrăvit și în timpul mandatului pastorului
Cornel Iancu. Pereții au fost finisați si zugrăviți, pe atunci era la modă zugrăveala “bob de
grâu”, care consta în niște boabe mici aplicate prin stropire, pe perete. Culoarea pereților era
galbena iar tavanul alb. In jurul tavanului cât și la lustre erau aplicate forme de ghips, vopsite
în alb, chiar deasupra baptistierului s-au montat forme albe de ghips care împrejmuiau
mesajul: Un Domn, o credință, un botez. Tot în zona baptistierului au fost construiți doi stâlpi
aparenți din ghips. Până la zugraveala modernă din timpul anilor 94’ culoarea precedenta
era un maroniu deschis pe fundal, și cu pete mai închise peste primul strat.
În interiorul bisericii au fost montate 2 ventilatoare clasice pentru a face aerul mai placut în
timpul verii.
În timpul anilor 80-90 anvonul era cel clasic acoperit cu pânză visinie care avea brodată
pe ea 1 Cor 1:23 : “Noi predicam pe Hristos Cel rastignit ”; Probabil cel mai frumos mesaj
care putea fi brodat pe catifeaua cu care era îmbrăcat. Anvonul nu era cel mai bine lucrat
însă avea cel mai puternic mesaj, din locul de venea Cuvântul spre om.
în anii 94-95 s-a facut alt anvon din lemn în formă de “U” Odată cu noul anvon au fost facute
și garnișe noi, ca să potrivească cu anvonul. Toate acestea au fost confecționate la Bocșa
Română de catre: Dragomir Petru.
În acelaș an s-au schimbat și perdelele, rămânând doar cortina clasica vișinie care delimita
Corpul A de corpul B și încă ne puteam face o idee, cum arata biserica în anii 1930.
La casa pastorală s-au facut renovări, s-au tencuit și zugrăvit pereții, s-a schimbat
sistemul electric, s-au pus podele noi și s-a construit teracotă. Mobilierul a fost schimbat și
curtea amenajată. Casa pastorală avea și o gradină destul de generoasă.....țin minte că în
anii când pastorul Cornel locuia la Valeapai, gradina era pusă și lucrată. Surorile în special
mergeau să ajute la plantat verdețuri și la sapatul cartofilor, iar frații la scos cartofii și ajutau
cu lemnele; dar fratele Cornel, a fost un om foarte muncitor și de obicei își facea cam toată
treaba singur. A fost un exemplu demn de urmat atât pentru credincioșii baptiști cât și pentru
cei ortodoxi care erau vecinii lui. Pastorul Cornel a fost un slujitor deosebit de apreciat în
timpul mandatului sau.

Anii 2003-2006

În timpul mandatului pastorului Johny Dobren, s-au continuat modificări ale interiorului
bisericii. S-au schimbat scaunele de la tineret, s-au cumpărat covoare noi atat în partea de
sus cât și în partea de jos, s-a zugravit cladirea bisericii și în timpul mandatului sau, de
asemenea s-au facut modificări la casa pastorală; A fost construită o bucătărie de vară și o
camară de depozitare.
Tot la casa pastorală a fost schimbat tot lemnul si reparat acoperisul, materialul fiind adus de
catre pastor din zona Eftimie Murgu.

Anii 2007-2018 corpul D.

Dacă în perioadele precedente anilor 2007-2018 s-au realizat marile constructii, timpul
urmator va fi cu siguranță marcat de vremea marilor schimbări și modernizări.
În timpul mandatului actualului pastor, Gabi Paun, acesta împreună cu biserica locală
și cu ajutorul primăriei Ramna, a reușit să aduca un aer proaspat peste ceea ce s-a construit
încă din anii 1928. Trebuie menționat că oricât s-ar fi insistat pe zugrăveli și modificări
înterioare ale vechii clădiri, biserica iși pastra aerul bătrânesc fără vreo schimbare majoră în
interior sau exterior. Dar ce să mai construiești?.... spuneau unii, ca avem de toate....
Da, cu exceptia unei băi care lipsea cu desăvârșire. Dar atunci când un om este
gospodar, și biserica se implică, întotdeauna se mai găsește ceva de făcut.
Așa că o să descriu sub formă de listă ceea ce s-a construit, renovat ,și înnoit în acești ani
spre surprinderea tuturor:

Încă din primii ani clădirea a intrat în reparații capitale, respectiv:

* Pereții (decapat tot pană la cărămidă, apoi bătută plasa și tencuit)
* Plafon reparat în totalitate, cel vechi era crăpat, risca să cadă oricând.
* Pardoseala schimbata. Erau podelele vechi de lemn de zeci de ani, așa ca s-au scos, s-a
turnat sapă egalizatoare și s-a pus o pardoseală modernă.
* S-au schimbat ferestrele și ușile; din PVC, toate noi întrucat prin cele vechi pierdeam
caldura.
* Instalație electrică nouă
* Mobilier nou
* Anvon nou.
* Sistem de iluminare nou, care asigură o lumină foarte bună.
* A fost achiziționat un sistem de sonorizare nou, plus un monitor pentru a putea proiecta
cântările, mesajele sau pozele, ca biserica să poata observa foarte bine.
* S-au inlocuit vechile ventilatoare cu 3 aparate de climatizare
* Mobilierul salii de închinare a fost schimbat de asemenea cu unul nou
* Exteriorul bisericii a suferit si el transformări, fiind refăcut, a primit un aspect nou și de
asemenea cladirea a primit numele oficial, Emanuel, care acum apare și pe fațada bisericii.
* Veranda de la intrare a fost refăcută, dispărând sticla de sus, de asemena primind un nou
design.
* In veranda, pe peretele de la intrare a fost pusă o placheta cu pastorii și colaboratorii
bisericii,
* S-a schimbat gardul, porțile și s-au pus pavele atât în curte cât și în stradă
* S-a realizat o parcare noua, în fața bisericii.
* S-au tăiat vechii tei din curte care erau periculoși și în locul lor a fost plantat gazon, au fost
facute fântâni, plantați brazi, aduse câteva bănci, o cișmea apă, și stâlpi de iluminat.
* In 2017 a fost forată fântâna, caci până anul trecut nu a existat apă curentă.
* În reparație capitală au intrat și cele două anexe bisericești. (reparati pereții, montate uși și
ferestre PVC, mobilier nou, chiar și aici s-a tras apa curentă.)
* Iar ca și construcție, s-a realizat o baie modernă, (cea precedentă fiind bătrânească)
spațioasă și luminoasă, precum și o altă anexă care servește pentru centrala termică.

Poze A (99, 100, 101, 102, 103, 104, 106, 109)

Iată acestea au fost în mare parte, lucrările de construcție la Casa Domnului în cei 90 de
ani de existență la Valeapat. Slavă Domnului pentru toți cei care au colaborat, jertfit și au
purtat pe brațe de rugaciune lucrarea Lui Dumnezeu din Valeapai.

6. Muzica

În definiție, Muzica reprezintă frumosul exprimat prin ton. Termenul provine din
grecescul (mousike) care inseamnă arta combinării sunetelor în succesiune sau simultan.
Orice muzică trebuie să aibă o formă plăcută estetic și să fie organizată ritmic într-o lucrare
completă.
Muzicianul și compozitorul român, Horia Moculescu declara: “Orice compoziție
muzicală se va numi piesă, daca are strofa și refren”. Sigur că acest lucru nu se va întâmpla
în orice structura sau partitura clasică, însă acest lucru se respectă în peste 90 % din piesele
scrise, cu atât mai mult în muzica creștină.
În dreptul creștinilor baptiști din Valeapai, muzica era ceva fară de care nu puteai să
concepi închinarea. Cu siguranță, muzica joacă un rol foarte important în biserică, iar acest
fapt se simte în orice întâlnire a credincioșilor. Biserica Baptistă din Valeapai a fost
binecuvântată în toată istoria ei, cu oameni care au cântat notele cu pasiune. Biserica a fost
renumită în toată aria ei și în istoria ei pentru corurile, fanfara si orchestra de care dispunea.
Toate localitățile din jur își doreau muzică așa cum era la Valeapai, cu voci bune și oameni
talentați. Îndemânarea și talentul celor din aceste formații nu se rezuma doar în cadrul
bisericii ci ieșea din rand și tipar astfel ca era apreciată si de către oamenii din sat și alte
localităși. Multe orașe chiar își doreau fanfară, orchestră și cor ca la Valeapai.
Voci mari de la București, în perioada anilor 90’’ cât și în timpul comuniștilor spuneau: “La
Valeapai se cântă de parcă ai trage cu tunul” declarația îi aparținea profesorului Ioan
Bunaciu și era citat adesea de catre omul care a pus bazele fanfarei: Spunei Pavel, și de
catre Gârboni Ioan – Buică.
Sfânta Scriptura ne învață să lăudăm pe Domnul cu tot ce avem la dispoziție: Voci și
instrumente, iar unul din poeții noștri ne învață să-L laudăm pe Domnul cu suspinul, atunci
când buzele noastre nu vor mai putea. (C. Ev 31)
Psalmii 146-150 ne arată modul lui David, și dorința lui de a se închina Domnului. De-a
lungul timpului, Biserica din Valeapai a avut numeroase grupuri muzicale: Cor, Fanfară,
orchestră, grup mixt, grup de fete și de copii; Unele au rezistat peste ani, altele nu, unele
canta și astăzi. Prin urmare, se merită ca în acest capitol muzical sa prezentăm grupurile
bisericii, să cunoastem istoria și lucrarea lor, precum să facem cunoștința și cu cei ce au
activat în aceste formații zeci de ani la Valeapai.
Omul a fost construit prin natura lui să cânte și să laude pe Dumnezeu. Faptul acesta
de multe ori este discutabil, când vedem creștini care nu își pot deschide gura să cânte
măcar 3-4 note muzicale stând supărați prin biserici, ba încă unii mai și critică lucrarea
altora și modul de interpretare. Cu toate acestea, rar gasești oameni cărora nu le place
muzica, am mai auzit de oameni care nu plac un anume gen muzical, însă fară a displace
toate genurile de muzică. Am fost creeați să cântăm, fie că recunoastem sau nu. Eu unul,
îndeletnicindu-mă cu muzica, am văzut și auzit mulți oameni fără voce sau vreun talent
muzical, cântând….da așa cum pot ei, canta la comun fără să supere pe careva. Ca să canți
nu trebuie musai să ai doar voce, ci și inimă bună și pasiune. Nu spune nimeni ca trebuie ca
cineva fără voce să cânte solo, dar cu toată biserica la închinare, poate să cânte oricine.
Dumnezeu primește lauda oricui, atât timp cât vine s-o aducă sincer. Nu poți să oprești un
om care vrea să cânte chiar dacă nu are voce sau auz muzical, acest lucru ar fura slava
Domnului.
De asemenea am observat că în multe biserici, localuri, teatre sau scene, cantă oameni
care nu au nici în clin nici în mânecă, nimic cu muzica…. însa atunci când cântă, o fac din
toata inima lor. Ma întreb acum: Cum este posibil ca unii din noi care au fost inzestrați cu
voci atât de bune si urechi atât de fine, să nu ne deschidem gura și să cântăm spre slava Lui
Dumnezeu? Greu de înțeles.
Pentru că Valeapaiul s-a dovedit a fi un leagan al credinței, tot așa s-a dovedit a fi și
al muzicii. Biserica Baptistă din Valeapai a avut și are câteva formații foarte bune în ce
privește închinarea prin cântare, cu toate că a suferit perioade de tranziție în timpuri dificile;
așa că, haideți să facem conoștință cu formațiile care au cântat în biserică.
Primii oameni care au cântat la Valeapai în biserica baptistă, nu erau maeștri ai
muzicii, ci erau oameni simpli fără nici o pregătire muzicală….de fapt ei nici nu cântau în
Casa de rugaciune, ci cântau acasă la Nena Moale, adunându-se în biserica de casă,
clădirea bisericii fiind ridicată abia în 1932. Da, acolo au fost primii creștini baptiști care au
început să-L laude pe Domnul în Valeapai. Carți de cântări nu erau în acea vreme, oamenii
cântau cântece scrise și aduse de bisericile din jurul Valeapaiului, sau cântau piese
transmise prin viu grai din generație în generație.
Stim cu toții expansiunea muzicală trăită în anii de dupa cel de-al doilea război mondial,
când au început să apara celebrele imnuri americane, și odată cu venirea lor s-a umplut
biserica de cânt. Chiar și în prezent bisericile baptiste din România cânta poate în proporție
de peste 50 % piese de lauda, scrise în S.U.A. care este o adevărată industrie muzicală.
Biserica din Valeapai creștea, și odată cu creșterea bisericii a început să se dezvolte
și latura muzicală. În cartea “Istoria baptiștilor din România, vol II” scrisă de către Dr. Alexa
Popovici, acesta relatează că în anul 1927 la Valeapai a fost un botez cu 54 de persoane din
care 15 erau din loc. Cum biserica avea legături strânse cu credincioșii din Vermeș, Berzovia,
Gherteniș, la acest botez au fost prezente corurile din aceste localitați. Sunt surse care
atestă că în acea perioadă credincioșii din Valeapai, cântau cu cei din Vermeș și Berzovia,
fapt care a produs în inima celor din loc dorința de a înființa un grup care sa-L laude pe
Domnul. Tot în acelaș an în data de 8 septembrie s-a organizat alt botez cu 18 persoane.
În anul 1929, la 9 septembrie, în Valeapai au fost adunați copiii din mai multe comune
învecinate, cu care s-a ținut o serbare specială. Se pare că interesul fața de muzică și
educația copiilor a început sa fie tot mai mare astfel că biserica a fost angrenată într-un
proiect de dezvoltare datorită potențialului sporit prin noii membrii care veneau la credință;
Odată cu venirea lor au pătruns în biserică și copii acestora și astfel după anii 1930 se
înființează primul grup de cântăreți care erau din biserica locală.

poze 101-3 (86 ) si 103-2 (17)

Primul grup pe care l-a avut biserica a fost înființat de către Schiopu Ioan, apoi au
urmat alții care s-au ocupat de cei ce cântat, printre care Iosif (Foloni) și Bandu, apoi grupul
s-a desființat odată cu încetarea tuturor activităților din ordinul Mareșalului Antonescu.
Din 1944, după ce biserica își reia activitatea, grupul este preluat de Iacov Lighezan si
predat apoi lui Iosif Gârboni, care transformă acest grup, într-un cor… anii 1948.

1. CORUL
În cursul anilor, biserica a avut doua coruri care au funcționat sub comanda dirijorilor:
Iosif Gârboni și Coriolan Gârboni.
 Corul I a fost înființat în anul 1948, de către Iosif Gârboni și a fost modificat mai apoi
în anul 1953, adăugându-se la numărul soliștilor, alti oameni care s-au implicat în această
lucrare. Corul II l-a avut începând din anul 1953 ca dirijor pe Gârboni Coriolan.
Primul cor a cântat 4 ani sub conducerea lui Iosif Gârboni și în acest timp a făcut misiuni și în
satele din apropiere cântând în multe biserici. După 4 ani de la înființare, corul a fost preluat
de către Coriolan Gârboni, respectiv din anul 1952. În această perioada și cea imediat
următoare, din 1953 până prin 1955-56, corul a mai avut ca profesor de muzică, pe Cristina
Folk din Oravița și Serban Ioan Petru din Arad (perioada imediat după Cristina).
Și Sporea Ioan (Stigenbaur) s-a ocupat un an de cor, din 1958-1959 el fiind ultimul
instructor al muzicii corale în Valeapai. Ioan era din Jamu-Mare și în perioada aceea de un
an a fost și pastor la Valeapai.
Ultimul an în care corul a activat, a fost dupa plecarea lui Coriolan Gârboni la Timisoara,
58-59” corul fiind preluat de Spunei Pavel din 1959 pâna la inceputul anului 1960 când s-a
desființat, motivul fiind plecarea masiva a credinciosilor la orase, datorita efectului
industrializarii puternic a statului român.
Astfel fiind pusă problema biserica a pierdut o mare parte din credincioși și coriști, aceștia
mutându-se cu familiile lor în orașe datorita colectivizarii. Practic în istoria ei, biserica a
cunoscut acest fenomen de care s-a lovit și generația actuală începând de prin anii 2000,
când bisericile îsi pierd potențialul datorită faptului că tinerii pleaca in masă spre tările
dezvoltate din Vest, pentru că românii a primit dreptul de a călătorii și dreptul de a muncii în
străinătate.
In anii în care a funcționat corul a fost achiziționat un armoniu (1952) și un acordeon
(1960).

Membrii corului 1948-1952 (Dirijor: Iosif Gârboni)

Bărbați:

poza 102-4 (62)

1. Voilă Cornel (Tocilă)

2. Gîrboni Ioan (Buică)
3. Gîrboni Iosif (Hârțu)
4. Gîrboni Iosif (Andrei)
5. Gîrboni Ioan (Popa Laică)
6. Gîrboni Ion (Jucu)
7. Gîrboni Trifon (Buzan)
8. Pobega Pavel (Pastor)
9. Miu Ioan (Săraru)
10. Achim Octavian (Urdudoacă)
11. Gruiță Petru (Pătruț)
12. Foale Ioan (Dulăianu)
13. Vit Ioan (Lațcu)
14. Ferciug Ioan (Cârligel)
15. Pobega Ioan (S.U.A)
16. Zorlențan Nelu (Lală. M)

Femei:
1. Gîrboni Persida (Buică)
2. Gîrboni Elena (Lina Buică)
3. Gîrboni Blandina (Ginoni)
4. Gîrboni Persida (Foloni)
5. Gîrboni Ana (Jucu)
6. Gîrboni Mărioara (Jorzoni)
7. Bâha Blandina (Păun)
8. Vancea Maria (Vâgă)
9. Voilă Elena (Toșa)
10. Gruiță Persida (Adam)
11. Paul Elena (Uțu)
12. Faur Măriuță (Pascu)
13. Novac Elena (Cârligel)

Membrii Corului 1953-1958 (Dirijor: Coriolan Gîrboni)

poza 103-1 (12)

B 114

Bărbați:
1. Vancea Ioan (Vâgă)
2. Gruiță Petru (Pătruț)
3. Danciu Iosif (Jurconi)
4. Achim Octavian (Urdudoacă)
5. Foale Ioan (Dulăianu)
6. Miu Ioan (Săraru)
7. Pobega Ioan (S.U.A)
8. Gîrboni Trifon (Jeaca)
9. Stoian Achim (Drăgan)
10. Biruiescu Ioan (Savu)
11. Filea Ioan (Adam)
12. Gîrboni Iosif (Laică)
13. Gîrboni Ioan (Buică)
14. Urlic Pavel (Boian)
15. Voilă Cornel (Tocilă)
16. Zorlențan Nelu (Lala. M)
17. Gîrboni Trifon (Buzan)
18. Gîrboni Ioan (Popa Laică)
19. Vit Ioan (Lațcu)
20. Vancea Ioan (Pali Vancea)
21. Ferciug Ioan (Cârligel)
22. Ivașcu Ioan (Văran)
23. Subțire Pavel (Tocilă)
24. Cîrpaci Vichent (Țiganu)

Femei:
1. Gîrboni Chiva (Laică)
2. Vancea Maria (Vâgă)
3. Biruiescu Maria (Savu)
4. Gîrboni Lenuța (Buică)
5. Stoian Maria (Drăgan)
6. Voilă Elena (Tocilă)
7. Gruița Persida (Adam)
8. Voilă Elena (Toșa)
9. Miu Reveca (Săraru)
10. Pobega Viorica (S.U.A)
11. Zorlențan Cornelia (Lală. M)
12. Foale Chiva (Dulăianu)
13. Gîrboni Maria (Burchișa)
14. Voilă Blandina (Tocilă)
15. Gîrboni Maria (Mică)
16. Vancea Maria (Uță)
17. Gîrboni Leana (Burchișa)
18. Pobega Stela
19. Voilă Mărioara (Tocilă)
20. Gîrboni Blandina (Popa Laică)
21. Urlic Maria (Șiumpu)
22. Cata Elena (Lina)
23. Bulgăr Ekaterina (Katy)
24. Bulgăr Leana
25. Gîrboni Rodica (Foloni)
26. Gîrboni Maria (Mia Buică)

In anii 2001-2003 acelaș dirijor de cor, Coriolan Gârboni, care a condus corul
al II-lea între ani 1953-1958, s-a întors de la Timișoara la Valeapai, fiind pensionar și a
refăcut corul, de data aceasta numărul coriștilor fiind mult mai mic, cuprinzând atât persoane
care au activat în vechiul cor cât și tineri care cântau în grupul de laudă al bisericii. Acest
lucru s-a petrecut în timpul mandatului pastorului Iancu Cornel, corul cântând 2 ani.

Membrii corului III 2001-2003 (Dirijor: Coriolan Gîrboni)

1. Pârvănescu Mărioara
2. Ferciug Rodica
3. Spunei Maria
4. Bulgăr Adina
5. Gîrboni Rodica
6. Biruiescu Veronica
7. Balcu Maria
8. Gîrboni Maria (soția lui Coriolan)
9. Gîrboni Alina
10. Roșu Adela
11. Pârvănescu Estera
12. Miu Florina
13. Iancu Marinela
14. Iancu Margareta
15. Spunei Pavel
15. Pârvănescu Valentin
16. Ferciug Teofil
17. Gîrboni Remus
18. Achim Octavian
19. Iancu Cornel
20. Zorlențan Nelu.

2. ORCHESTRA.
Înainte de a prezenta lucrarea de orchestră, probabil ca este de ne-nțeles ce s-a
întâmplat cu muzica și lucrarea de laudă în perioada 1960-1972 când a fost înființată
orchestra. Da, corul s-a destrămat datorită faptului că mai toți coriștii au plecat la orașe să
lucreze, astfel fiind afectată lucrarea la Valeapai. În biserică s-a cântat timp de 12 ani cum s-
a putut; cei care au fost în cor au continuat să se unească între ei cântând atat solo cât și in
grup, și tot in această perioadă au apărut cartile de cântări (Harfe, Imnurile Sionului și
Cântările Evangheliei) din care sa putut cânta, în acești ani dezvoltându-se foarte mult
cantarea în comun (cu toată biserica)
 Cu toate că în primii ani dupa plecarea tinerilor la orase era destul de dificilă situația,
în următorii ani, s-a ridicat o nouă generație care creștea și promitea mult. Copii noi au venit
la biserică cu parinții lor (cei care au decis să nu se mute la oraș sau cei ce făceau naveta),
iar alții s-au convertit la credință în acea perioadă. Iată cu aceștia s-a pornit lucrarea de
orchestră, care a ramas până în ziua de astăzi.
Un rol foarte importat l-a avut Pavel Spunei, aș putea spune promotorul sau
propulsorul lucrării care va avea să ia avânt încă din 1959 când acesta a preluat corul II.
Pavel Spunei s-a mutat din Valișoara la Valeapai, în 1958 în urma căsătoriei cu Maria
Gârboni, care era din Valeapai. Cei doi au locuit 6 luni la Vălișoara apoi decid să vină la
Valeapai, astfel biserica a câștigat un om care a slujit în toate modurile posibil, influențând și
înviorând lucrarea atât din punct de vedere muzical, cât și evanghelic. Fratele Pavel nu doar
că a ajutat lucrarea de atunci înainte, el a construit practic pas cu pas, Orchestra și Fanfara
din biserică.
Pavel Spunei, a fost omul care a stat în spărtură timp de 12 ani, și nu doar timp de 12 ani, în
care cineva trebuia sa coordoneze lucrarea muzicală în biserică, ci mult mai mult; însă
despre viața acestui om o să citiți într-un alt capitol.
Din 1960 de când s-a desființat corul, Pavel Spunei a cântat la voce și armoniu, astfel că
biserica nu a rămas fără muzică, el acompania atât cântările solo cât și cântările comune; și
pentru că era din zona Vălișoara-Bolvașnița-Borlova renumită pentru bunii ei instrumentiști,
Pavel Spunei a stăpânit foarte bine si Flugelhornul…așa că odată ajuns la Valeapai a
continuat să cânte atât în biserică cât și acasă, (seara). Lucrul acesta producea bucurie
credincioșilor (declară Gelu Spunei fiul lui Pavel și alții bătrâni din generația Fr. Spunei).
Îmi amintesc că după anii 2000 am învățat și eu să cânt la armoniu, și mergeam de la
orele 15:00 în fiecare duminică ca să exersez. Fr Pavel mai venea din când în când să mai
pregătească vreo partitură pentru fanfară și mă gasea adesea cântând la armoniu. Odată mi-
a povestit că venea și noaptea la biserică să studieze; și cum atunci nu era lumină, venea
pe întuneric cu o lumânare, se așeza pe scaun și cânta. Cand nu-i ieșeau acordurile, îsi
lovea degetele de marginea armoniului care era din lemn masiv, de necaz că greșea. Fratele
Pavel mi-a spus ca a avut mare dorința să învețe și a studiat singur; tot așa mare i-a fost și
pasiunea de a-L lauda pe Dumnezeu.
Dupa anii 1978-1979, a venit și Jurca Ioan la Valeapai (din Vermeș), care cânta la
Vioară. Pavel Spunei avea noțiunile despre muzică de la armoniu și trompetă, astfel că în
inima lor s-a conturat ideea de a înființa o orchestră, așa ca în acea perioadă au început
colaborarea cu Ioan Tușitiu din Lugoj, care a pus bazele orchestrei și a învățat copiii să
cânte.

Poza B 112
Poza 103-1 (6)

Generația din anii 1960-1972 a început să devină foarte promițătoare astfel că biserica
decide să cumpere toate instrumentele de orchestră noi-nouțe de la magazinul Doina, din
Timisoara. Instrumentele au fost aduse la Valeapai cu un Moskvitch rusesc, facându-se 3
drumuri de Timișoara pentru a aduce toate instrumentele.
Au fost cumpărate mandoline, mandole, viori, chitare, suma totală depașind 20-25000
lei. Cel mai mic baiat care a învățat să cânte la orchestră a fost: Gîrboni Remus (8 ani) apoi
Gelu Spunei (9 ani)
După ce Ioan Tușitiu și-a facut treaba, acesta s-a retras la Lugoj urmând ca mai departe
Pavel Spunei să preia orchestra de care se va ocupa personal până prin anii 1990 când a
preluat-o Remus Gîrboni.
În timpul acestor ani, orchestra a făcut nenumărate misiuni prin satele din împrejurimi cât și
la Bocșa, Reșita, Orșova, Slatina Timiș, Craiova, Herculane. Lucrarea a fost una
binecuvântată chiar până în acești ani cand cel de-al treilea instructor a preluat-o și a crescut
altă generație; Este vorba despre Andrei Gîrboni, dupa anii 2014.
Iată în decursul anilor care au fost membrii orchestrei:
 Dirijori: (Spunei Pavel 1973-2000)
(Gîrboni Remus 2000-2014)
(Gîrboni Andrei 2014 - )

Instrumente: Generația 1973-1990 Generația 1990-2017

Vioară I - Spunei Gelu - Jurca David
- Filea Ioan - Jurca Daniel
- Gornic Achim - Păun Mirela
Vioară II
- Jurca Ioan

Mandolină I - Filea Doina - Voilă Ramona

- Danciu Mariana - Miu Daniela
- Cata Elena - Scăiușan Sorina
- Spunei Adriana
-Iancu Marinela
- Pîrvănescu Estera

Mandolină II - Gârboni Remus (dupa 90’) - Iancu Daniela

- Roșu Adela
- Gârboni Alina

Mandolă - Bulgăr Blandina - Ota Eugen

- Gârboni Valentin - Gîrboni Remus
- Gârboni Ioan (Jucu) - Danciu Mariana
- Danciu Dorel

Acordeon - Spunei Pavel - Gîrboni Andrei (dupa 2000)

- Gârboni Ionuț
- Gârboni Emanuel

Chitară - Spunei Florin - Pîrvănescu Valentin

- Zorlențan Lidia
- Zorlențan Nelu
- Danciu Dorel
- Danciu Viorel

Chitară Bass - Spunei Maria

- Filea Maria

3. Fanfara

Muzica de fanfară a reprezentat ceva deosebit în Biserica Baptistă din Valeapai,

dintotdeauna. Oare de ce? Sunetul trâmbiței este mai mult decât patrunzător, este de-a
dreptul magnific. Instrumentele de suflat datează din vremurile stravechi, fiind atestate încă
din vremea când oamenii au început să prelucreze metalele.
Cuvântul Lui Dumnezeu ne arată că trâmbița are o insemnătate mare atât în Vechiul
Testament cât și în Noul Testament. În cartea Apocalipsei ni se vorbește despre trâmbița Lui
Dumnezeu, și tot din Sfânta Scriptură întelegem că acest instrument va fi folosit și în cer. Ca
unul care cânt pe acest instrument mă simt așa binecuvântat să pot lauda pe Domnul și aici
și în Impărăția Lui cu trâmbița.
 Un mare muzician îmi povestea recent că sunetele instrumentelor de suflat sunt de-a
dreptul pătrunzătoare și provoacă entuziasm….nici un alt sunet nu poate da de stire ceva
mai mult decât o poate face un instrument de suflat din alamă. Și aici aș menționa și câteva
avantaje ale instrumentelor de suflat.
* Rezistența materialului
* Nu are nevoie de acordaj
* Funcționeaza pe orice vreme
* Poate fi luat oricunde fara a avea probleme în ceea ce privește amplificarea
* Face fața cu brio la orice tip de eveniment

Cum a început deci aceasta mare lucrare la Valeapai?

Prin anul 1980 tinerii erau motivați de către dirijorul orchestrei, Pavel Spunei și de către fiul
acestuia, Florin Spunei, să înceapă a face câteva lecții de muzică si pregatire pentru a vedea
dacă sunt tineri cu potențial de a învăța să cânte la fanfară. Acest lucru nu era o problemă,
întrucât mai toți tinerii bisericii cântau deja în orchestră. În ultimii 12 ani în biserică, se auzea
mereu sunetul flugelhornului lui Pavel Spunei, dar una e sa fie solo, si alta în duet sau un
întreg ansamblu. Cei din biserică au fost foarte motivați de ideea aceasta a înființării unei
fanfare și din cauza faptului că satul avea fanfară care cânta la evenimente….dar biserica
baptista nu, cu toate ca dispunea de oameni pregatiți din punct de vedere muzical. Așa că
prin noiembrie 1982 inițial s-au împrumutat câteva instrumente (9 la număr) din Vermeș și
Sacoș, care vor sluji studiului, ulterior biserica văzând în ce masură se descurcă cei ce
învață și astfel să se ia o decizie cu privire la fanfară. În luna decembrie Pavel Spunei a
mers cu autobuzul la Berzovia de unde a mai luat 5 instrumente, pentru a suplimenta
numarul total, caci erau în jur de 15-16 copii care doreau să cânte. Odată ce tinerii au pus
mană pe instrumentele de suflat, nu le-au mai lăsat jos.

Poza 101-4 (88)

Primele cântări de fanfară au rasunat în Valeapai în data de 26 decembrie 1982, apoi

la începutul lunii ianuarie 1983 când Florin Spunei a mai adus câteva partituri și s-a ocupat și
de instruirea copiilor. Piesele aduse erau: “Ostașii, Glorie, Statornic, Amice, Slava Ta, Cu
bucurie, Isus mai iubit ești mie, Istoria lui Isus, Capela, Stelele de seara.” Iar dupa aceste
piese au inceput să apara și celebrele marșuri: Nr. 1 apoi Nr 2, Slava Domnului, Eram jos în
păcat, Calea Sfînta, etc.

Poza 102-4 (57)

Îmi amintesc și eu emoția pe care am avut-o în momentul când am cântat prima dată.
Aveam doar 10 ani, și am cântat la un serviciu funerar la Dezești, acolo a fost debutul meu
ca fanfarist. În timp ce cântam mă minunam de sunetul produs de althorn (instrumentul pe
care am cantat primii 2 ani) și îl tot intrebam pe Nelu Zorlențan, colegul meu de armonie ce
cânta la trombon daca ma aude, iar el îmi spunea să cânt mai tare că e bine
Așa că îi suflam la ureche cât de tare puteam, iar dânsul zâmbea și spunea că voi ramane
cu el la armonie.
Ce era mai amuzant, era faptul ca Momu, (așa cum îi ziceam noi) o ținea într-o
veselie pe nota Do, iar Pavel Spunei ne spunea că piesa următoare va fi : “Cetatea”. Deci
piesa fiind in Fa major, trebuia sa călcăm cu clapa 1 din cand în când lovind nota fa sau si b,
dar noi eram pe Do, și asta nu era ok deloc. Așa că dirijorul venea la noi și ne spunea să
mai schimbam nota. Eu am înțeles ideea însă Nelu Zorlențan îmi spunea așa: “ Lasa-mă pe
mine pe Do, ca sa le pot pușca cum trebuie”….ce-i drept făcea o armonie impecabilă, în
sensul ca era pe bit, dacă pot spune așa, chiar dacă nu atingea toate notele, nu parăsea
ritmul niciodata parcă era metronom.
 Dacă eu am avut această emoție a sunetului instrumentelor de suflat, atunci mă
gândesc că și primii fanfariști la fel. Sunt lucruri care nu se vor uita niciodată
Primele note muzicale au fost cantate în Biserica Baptista în anul 1983 la sărbatoarea
nasterii Domnului. Atunci au cântat în jur de 16 oameni, însă numarul lor s-a schimbat mereu
în cursul anilor, ajungând ca fanfara să numere și 30 de persoane. Cu timpul au continuat să
se cumpere înstrumente noi: unele de la magazinul Doina din Timișoara, altele au fost aduse
și din bisericile vecine sau din alte orașe. Suma de început care a fost investită s-a ridicat la
53700 lei, sumă cu care se putea lua o dacie pe vremea aceea. O altă parte din suma
necesară pentru achiziționarea instrumentelor a constat și în donații; frați din biserică și
unele familii care aveau membrii care cântau la fanfară, au dat bani pentru cumpărarea
instrumentelor noi.
La Valeapai s-a mai cântat cu instrumentele si pe cvartet sau cvintet. Samuel Danciu
trompeta 1, Ferciug Teofil trompeta 2, Dani Jurca Bass B, David Jurca Clarinet, Pîrvănescu
Valentin Basflugelhorn.
Dintre toate formațiile muzicale, fanfara este cea mai longevivă, cântând încă de la înființare
din 1983, deci de 35 de ani fară oprire.
Din cei ce au trecut prin aceasta fanfara au fost și oameni care au investit în instrumente
personale, fără a primii contribuții din altă parte. Acum instrumentele sunt variate, ele nefiind
cele vechi de la Doina (România), ci unele sunt de la firme precum Jupiter, Roy Benson,
Yamaha sau Bach. Ultimile achiziții fiind: toată linia de basflugerhorni: Unul donat de Ioan
Spunei de la Borlova, altul donat de Samuel Danciu din Austria, în valoare de 1000 Euro,
apoi altul cumpărat de la Arnăut cu 350 euro, ultimul fiind achiziționat cu 1000 lei din Reșița.
Acest lucru ne-a propulsat și la o serie de misiuni pe care le-am avut de-alungul timpului, în
multe locuri.
Cu Fanfara de la Valeapai au cochetat și frații Jurca, copii lui Ioan aceștia aducându-
și aportul pentru fanfară. Daniel Jurca, dupa anii 2000 a început sa scrie piese și
aranjamente, și dupa Daniel a venit și David, fratele lui, care la rândul sau s-a implicat în
această lucrare. Pe acest fond am avut și ocazia de a merge la 2 festivale ale fanfarelor.
Unul a fost la Eftimie Murgu în anul 2002, (pregatiți de carte profesorul Florin Sfercoci din
Arad ) iar altul la Bocșa Română, cațiva ani mai târziu. La Eftimie Murgu am reușit să ne
clasăm pe locul al doilea dupa Caransebeș, obșinând 3 premii I pentru:
1. Cel mai longeviv dirijor: Spunei Pavel
2. Cel mai bun solo: David Jurca la clarinet
3. Cei mai tineri instrumentiști: (Iancu Samuel, Trompetă și Andrei Gîrboni, Corn)

Poza 101-2 (77)

După ce Pionierul muzicii de fanfară, Pavel Spunei, a trecut la Domnul, Adrei Gârboni
a rămas pentru o perioadă singur la trompetă 1 având doar 13 ani. Un an mai târziu acesta
ia primii copii (Danciu Daniel si Alex Pîrvănescu la trompetă 1, Nati Popa și Secoșan Estera,
trompetă 2, Secoșan Andrei, bassflugelhorl, Tița Cristian la althorn și Danciu Florin si Daniel
Ota, bass) ca să-i instruiască.
Anul 2016, Timotei Vezoc a început studiul la trombon, iar în anul 2018 s-au adăugat doi
copii din sat: Fercal Alex (Trompetă) și Fercal Raul (Bassflugelhorn)
Andrei Gîrboni, actualul dirijor și instructor al fanfarei are viziunea de a lucra cu tinerii,
și de a-i motiva să se îndeletnicească cu muzica de fanfară. Andrei a fost instruit la randul lui
de către David Jurca.
Aria de desfășurare a muzicii de fanfară a bisericii baptiste a fost: Valeapai, Bocșa, Reșița,
Timisoara II, Duleu, Valea Mare, Visag, Dezești, Bărbosu, Vermeș, Vălișoara, Goleț,
Gherteniș, Darova, Sacoș, Craiova, Lugoj, Alba-Iulia, Berzovia, Borlova, Arad Speranța,
Bolvașnița, Curtici, Felix, Salonta, Ramna, Orșova, Turnu Severin, Tulca, Ianoșda, Utvin și
multe alte localitați și orase.
Prima ieșire pe care a avut-o Fanfara a fost la Sacoș, apoi Ramna, Duleu și Valea
Mare. Cât despre cea mai mare onoare pe care a avut-o fanfara, aceasta a fost
materializată prin vizita fanfarei Curtici, la vremea anilor 80-90’ era cea mai tare fanfară
creștină din România.
Fanfara de asemenea a cântat pentru multe evenimente: Sărbători în sat, Colindă de
Crăciun, Nunți, Botezuri, Binecuvântări, Sărbători pascale, Înmormântări și alte evenimente.
Aș vrea să amintesc aici câteva acțiuni ale fanfarei care nu se pot uita niciodata și vor
rămâne mereu așteptate de către membrii ei cât și de păieni.
a. ) Colinda din sat. Momentul în care veneam la biserică în 24 decembrie la orele 18:00,
ne faceam incălzirea, ne rugam, ne grupam și apoi plecam în sat la colindă. Cele mai
frumoase ierni erau acelea cand ningea afară în timp ce noi cântam din casă în
casa…..ferestrele erau aburite și toată lumea ne astepta cu poarta deschisă, cu ceai și
prăjituri. Dacă plecam la 18:00 de la biserică, înapoi ne întorceam undeva pe la 02:00
diminiața după 6-7 ore de cântat. Nu conta că stăteam afară ci conta faptul că eram toți
împreună. Adesea cădeam alunecând pe zapadă sau gheața, și când toți ne compătimeau,
noi eram plini de bucurie. Nu prea ai cum sa înțelegi acest sentiment dacă nu ești muzician.
Imi amintesc că într-un an chiar dirijorul Spunei Pavel a căzut afară în fața casei Leanei
Șnaider și a căzut chiar pe trompetă….așa că a facut-o armonică. Asta nu era de loc bine, a
trebuit să trimită trompeta la reparat, dar inainte de asta a mustrat-o grav pe Leana ca nu a
pus cenușa în fața casei, (Leana având o baltă de apă înghețată de toată frumusețea pe
care era așternut și un strat proaspăt de zăpadă) drept urmare Leana a pierdut colinda în
acel an; Doru Danciu consolându-l pe Boss că totul va fi bine și trompeta se va repara.
În acelaș context tot în seara din anul acela, îmi amintesc că era un ger năprasnic
afară iar noua ne înghețau pistoanele și nu mai puteam cânta așa că trebuia sa punem apă
fiartă, spirt sau alcool în instrumente pentru a împiedica înghețul. Nu va pot descrie mirosul
vaporilor de spirt sau răchie care ieșeau pe pâlnia instrumentului, dar altă variantă nu era.
Toate ca toate, dar nu era nimic mai groaznic decât să uiți sa îti iei muștiucul în buzunar
(piesa pe care țineai buzele) ca să nu fie la temperatura aerului de afară astfel că atunci
când puneai buzele pe el sa ramână lipite; am pațit acest lucru toți în nenumărate cazuri. Ba
mai rau, riscam să nu ne dam seama că ne erau buzele lipite și apoi trăgeam instrumentul
de la gură, fapt care putea provoca chiar sângerări, sau exfolierea buzelor. Ce să mai
spunem,…. “de-ale muzicanților”.
b.) Un alt lucru pe care îl așteptam erau cadourile din colindă.
Primeam atâtea bunătăți ca nu le puteam duce acasa, așa că veneam cu plase la noi. Tot
odată, pe când ne pregăteam acasă de plecare ne luam întotdeauna la noi haine cu multe
buzunare să avem unde baga darurile.
Într-un an am luat așa multe fructe că le-am pus în husa instrumentului pe care am
transformat-o ulterior în sac ))
c.) O altă ispravă era explodatul petardelor pe talerul mobil al tobei…Puneam petarde efectiv
pe taler, apoi îl ridicam la înălțime și explodau in aer, provocând un sunet extraordinar, dar
după această ispravă de care nu sunt mândru, am fost certați de către Maria Spunei că tot
talerul era negru de la praful de pușca, și acuma mă mir cum nu s-a crăpat de la sutele de
focuri din seara aceea. Protagoniștii principali, erau Sami, Dani și Teo, așa că noi l-am
curațat (am fost obligați) însa niciodata nu l-am mai putut aduce la forma inițială. Sora Maria
ne iubea mult și ne dăruia mere și ce avea ea mai bun, dar dacă nu eram cuminți era vai de
noi. Menționez că eram copii prin anii 2000 iar aceste întâmplări sunt de-a dreptul hazli
astăzi pentru noua generație care ar putea crede că noi eram ușă de biserică. Nici pomenire
de așa ceva .
d.) Un alt eveniment era Paștele. Fanfara avea ocazia să cânte în duminica învierii atunci
când se crăpa de ziuă, piesa “Hristos a înviat”. Acest lucru se întâmpla an de an în stradă
sau sub teii din curtea bisericii. Acel moment era înălțător când se îngâna ziua cu noaptea și
sutetul trompetelor efectiv spărgea liniștea, cand natura începea să fredoneze impreună cu
noi, impreună cu pasările, Hristos a inviat. Venind spre casă, paorii ieșeau la porți și ne
spuneau ca s-a auzit grozav în tot satul. Sentimentul acela de satisfacție, mulțumire
binecuvântare și laudă, aș vrea sa-l trăiesc în fiecare diminiața. Da, lucrarea de la Valeapai a
fost una specială și știu ca multora le lipsesc acei ani, vremuri când eram toți împreună și ne
era suficient. Biserica înseamna unitate, familie, Biblie, muzică….intr-un cuvânt: HRISTOS.
 E atât de limpede faptul că noua ne plăcea să cântăm, dar și să fim toti impreună,
relațiile dintre noi erau grozave.
e.) Printre toate acestea ne amintim cu dor si nostalgie de momentele comice pe care le-
am trăit
- Nunta Violetei cu Matei din Vălișoara, când ne-am uns muștiucurile cu piper și ardei iute
- Cand unii din noi ne introduceam anumite fructe în pâlnia instrumentelor fără ca colegul să
stie,
- “Dorința” de a merge la înmormântări în Remetea când trebuia să urcăm cântând, 2 km de
deal până la cimitir…..
- Momentele când înțelegeam greșit numarul piesei, și fiecare canta primele masuri în
propria-i tonalitate.
- Ioan Miu, adormind cu capul pe trombon în biserică, iar langă el se afla cutia cu lemne pe
timp de iarna, langa cuptorul de fontă (sus în colț). De la temperatura prea mare cutia din
pal gros, a început sa ia foc și Ioan Miu se odihnea mai departe liniștit fără a sesiza ceva,
doar că cei din fața lui observă și scot cutia fumegând în grabă afara.
- Nu pot uita cand Pavel Spunei, pe vremea pastorului Iancu Cornel canta doar cu mine la
trompetă într-o duminică și efectiv așa tare îi sângera buza de la suflat că își pătase toata
camașa așa că a trebuit să meargă acasă sa se schimbe. Asta numesc eu râvna.
- Nu se pot uita nici temperaturile de vară când sufeream o arșița teribilă în biserică pentru
că nu exista aer condiționat….cu atat mai greu era sa cânți la fanfară, trecându-te toate
apele.
- Nu se poate uita nici modul unic al fratelui Pavel de a dirija, puterea cu care cânta la
armoniu nici faptul cum batea toba la piesa: Izvor de munte. Fiecare era diferit prin ceea ce
facea, dar totul era mai mult decât perfect.
- Să mai amintesc părtășiile de la botez, nunta sau orice alt eveniment care se finaliza cu
masă comună.

Da, fanfara a legat relații, prietenii și a devenit o familie pentru noi cei ce cântam în
cadrul ei. Toata lumea din zonă a auzit de fanfara de la Valeapai, așa că oamenii se
înghesuiau să ne invite să cântăm în diferite localități. E clar și limpede de înțeles că atunci
când fanfara a început să cânte, multe alte grupuri au ramas pe locul al doilea, deoarece
fanfara te scotea din zona de comfort și te ridica pe culmi.
Iată cât de bine este să lăudăm pe Domnul !

FANFARA (Dirijori: Pavel Spunei 1983-2006)

* (Gîrboni Remus 2006-2014)
* (Gîrboni Andrei 2014 - )

Generațiile: 1983-1990 1990-2007 2007-2018

Flugelhorn I: - Spunei Pavel - Spunei Pavel - Pârvanescu Alex

- Ferciug Ioan - Ferciug Ioan - Gîrboni Andrei
- Voilă Ioan - Ferciug Teofil - Danciu Daniel
- Danciu Samuel

Flugelhorn II: - Danciu Viorel - Jurca David (03-04) - Pîrvanescu Estera

- Vit Pavel - Teofil Ferciug (02-04) - Popa Marinela
- Popa Natanael

Bassflugelhorn: - Spunei Eugen - Pîrvănescu Valentin - Ota Eugen

- Nandrea Viorel - Ota Eugen - Pîrvănescu Valentin
- Jurca Daniel - Spunei Eugen

Euphoniu: - Jurca Ioan - Remus Gîrboni (+ Tr 1) - Gîrboni Remus

- Spunei Florin - Iasinovski Nelu
 Trombon: - Zorlențan Nelu - Vezoc Viorel - Vezoc Viorel
- Stoian Ioan - Popa Costică - Vezoc Timotei
- Gîrboni Ioan - Șmitek Marius - Tița Cristian
- Drăgan Ioan

Althorn: - Iancu Ioan - Spunei Ruben

- Miu Ioan - Spunei Beniamin

Bass: - Danciu Dorel (Fa) - Danciu Dorel (Fa) - Danciu Dorel (Fa)
- Jurca Daniel (B) - Ota Daniel (Sol)

Tobă: - Spunei Maria - Miu Florina - Roșu Adela

- Danciu Mariana - Rosu Adela - Danciu Florin
- Pavel Spunei-ocazional

Tamburină: - Adam Sefora

- Paun Rebeca

Poza 101-4 (94)

4.Grupul de Fete:
Grupul acesta a fost format după anii 1990 când fetele au avut dorința de a face un grup în
care să se cânte pe două voci. Acest grup practic, revine pe scenă pe fondul în care corul
se desființase iar fetele simțeau nevoia de a cânta pe voci. Grupul era format din fetele care
cântau la orchestră și nu doar; în timp s-au alăturat și câțiva băieți, apoi au ramas doar fetele
ca în formația inițială.
( Iancu Marinela, Iancu Daniela, Pîrvănescu Estera, Miu Florina, Gârboni Alina, Ota
Ramona, Voilă Viorica, Danciu Delia, Roșu Adela, Bulgăr Adina, Stoian Mirela )
Grupul era acompaniat de către Remus Gârboni la orga electronică și Valentin Pîrvănescu
la chitară acustică.
Din anul 2007 grupul de fete a fost preluat de catre pastorul Gabi Păun care a schimbat
modul de laudă, grupul performând tot mai mult. Acum grupul cântă pe negative, împreună
cu chitară (Valentin) și pian (Andrei Gîrboni)
Acompaniamentul la clape în biserica la facut:
- Pavel Spunei, Armoniu 1959-2006
- Gârboni Remus, orgă si armoniu (1996 – 2014)
- Ferciug Teofil, orgă și armoniu (2000-2008)
- Gîrboni Andrei, orga și acordeon (2014 - )
Grupul a facut și misiuni împreuna cu pastorul Gabi Paun, care a promovat muzica
noua de închinare pe care o cântă împreună cu grupul în biserică. Tot la lucrarea aceasta a
grupului este important să consemnăm că au fost motivați și copiii să slujească, așa că s-a
creeat un grup de copiii care a fost direcționat spre surorile: Gligor Florina, Roxana Gîrboni și
Paun Mirela. Înainte de anii 2007 de copii s-a ocupat Marinela Popa (Iancu)

Poza B 111

Grupul a avut diferite misiuni în: Reșița, Bocșa, Lugoj, Fizeș, Vermeș, Darova, Lugojel. Iată
că Biserica Creștina Baptistă din Valeapai a avut un puternic impact prin muzica ei de-a
lungul istoriei celor 100 de ani iar acest lucru este un har al Lui Dumnezeu, ca acest foc să
nu se stingă ci sa ardă mai departe. Dumnezeu continuă să își ia slava din gura copiilor lui
cât timp va exista viată. Acelaș lucru il face Dumnezeu și la Valeapai
Muzica este ca și dragostea, NU va pieri niciodată, și cine nu iubește muzica o să aibă
“probleme de integrare în cer” pentru că acolo se cântă. Dumnezeu ne învață sa-L lăudăm
cu tot ce avem la dispoziție, acest lucru l-a făcut și biserica din Valeapai în cursul celor 100
de ani, chiar dacă au fost momente grele când în biserică a cântat doar Pavel Spunei la
armoniu, totuși Dumnezeu stie sa-și ia slava atât din gura unui om cât și din gura unui popor.
La Valeapai, 100 de ani de Har înseamnă și 100 de ani de muzică bună. Slavă Regelui !!!

7. Programele bisericii, sărbători și evenimente.

Biserica Baptistă din Valeapai s-a adunat la părtășie și rugăciune încă din anii
urmatori ai primului război mondial odată cu revenirea de pe front, a lui Gîrboni Petru (Buică)
și convertirea acestuia. După botez, părtășia avea loc în casa lui Gîrboni Nicolae, în anii
următori adăugându-se și alți membri. După ce credincioșii au construit biserica, aceștia s-au
adunat în seri diferite la rugaciune, precum și la anumite sărbători și duminica, la închinare.
Biserica a căzut de comun acord ca să se adune de 3 ori pe săptămână la închinare:
* Miercuri seara, serviciu de rugaciune ( cântări, poezii, îndemnuri la rugăciune )
* Sâmbătă seara, serviciu de rugăciune ( program, mărturii, mesaj și rugăciune )
* Vineria, care era o zi dedicată postului iar seara, credincioșii se adunau în case, atât frați
cât și surori, printre ei fiind și mulți tineri care aveau dorința să se roage. Acelaș lucru se
întâmpla de asemenea și în fiecare marți însă fără post, doar dacă erau cauze pe care
biserica le punea înaintea Domnului.
* Zilele de părtășie în case, aveau o organigramă bine stabilită. Se știa ziua, ora, familia care
își punea casa la dispoziție, cine ținea rugaciunea, chiar și persoanele care doreau să
participe anunțau din timp familia, ca să se știe câți vor veni, aproximativ. De multe ori la
aceste programe se obișnuia să se facă și o gustare pentru cei ce veneau la închinare, faptul
acesta asemănând Biserica Baptistă din Valeapai cu biserica primară, din sec I.
* Duminica. Serviciul era împărțit în două: Diminiața și după-masa. Nu avem certitudinea
100% că în perioada anilor 1920-1933 serviciul ar fi fost întotdeauna și diminiața și după-
masă, însă după 1944 după ce am primit dreptul legal în baza legii, știm că cei ce erau la
credință s-au adunat și de diminiața și dupa-masă.
- Serviciul de diminiată a funcționat pe acest program pana după anii 2007. Închinarea ținea
de la orele 09-12:00. Oră de rugaciune, (09-10:00) studiu biblic, (10-11:00) serviciul divin
(11-12:00) program și predică.
- Serviciul de dupa-masă sau de seara: 16-18:00 pe timp de vară, sau 18-20:00 în timpul
iernii.
Programul acesta cuprindea un bogat timp de închinare prin cântări, poezi, mărturi, versete
sau psalmi și cântări cu grupul, corul, orchestra sau fanfara (aceste grupuri slujeau atât de
diminiața cât și după-masă, după cum era cazul)

Cina Domnului:

Cina Domnului este una din cele mai importante sărbători biblice, fiind instituită chiar de
Domnul Isus. De obicei cina era în prima duminică a lunii, dar se decala atunci când pastorii
nu puteau ajunge duminica respectivă (până în anul 1994, biserica nu a avut un pastor care
să locuiască în sat.) Sărbătoarea Cinei Domnului este o sărbătoare sacră la care pot lua
parte doar credincioșii care au facut legământ cu Domnul Isus în apa botezului. Nu pot lua
parte copiii și nici cei care nu se cercetează sau trăiesc în păcat.

Botezul Domnului Isus (6 ianuarie)

Credincioșii baptiști din Valeapai, se adunau la părtășie în prima săptămână din an la

această sărbătoare deoarece pe acest lucru se bazează și se deosebește parte din credința
baptistă: actul botezului pe care l-a împlinit Domnul Nostru Isus Hristos, la maturitate. Isus a
fost botezat de Ioan la vârsta de 30 de ani (Marcu 1:9-11) La această sărbătoare toti
credincioșii din biserică ce purtau numele: Ioan, erau tocmiți la un programs special, fiecare
din ei spunând câte un îndemn, sau o mărturie practică din viața lor.
Pot spune un obicei foarte bun și practic.

Sărbătoarea Pascală:
La Paste, zilele de sărbătoare erau petrecute în Casa Domnului, mai cu seama toată
saptămâna începând de miercuri (înainte de înviere) și până luni, a doua zi de la înviere. În
vineria mare obișnuiam a ne împărtăși la Cina Domnului.
În ziua învierii, special dupa anii 1983 , fanfara cânta în curtea bisericii sau în stradă
cântarea: Hristos a înviat, și apoi programul ținea două zile. In prima zi erau două servicii, de
diminiața și după-masă, iar în cea de-a doua zi la fel, doar ca programul începea de la 10:00
întrucât nu era sudiu biblic. La această sarbătoare se facea un program specific morții și
învierii Domnului.

Inălțarea Domnului :

O altă zi care se serba în părtășie cu întreaga frățietate. La acest serviciu de obicei

se citeau texte ale evanghelistului Ioan sau din cartea Faptele Apostolilor cap 1.

Pogorârea Sfântului Duh sau ziua cincizecimii:

Aceasta este una din cele mai mari sărbători creștine, care marchează o noua eră pentru toți
creștinii. Dacă în perioada Vechiului Testament, oamenii trăiau sub autoritatea Tatălui, apoi
în timpul Lui Isus, erau sub autoritatea Lui, iată că perioada următoare până la revenirea Lui
Isus, este perioada Duhului Sfânt care a fost trimis de Dumnezeu pentru noi, ca persoana și
putere ce va locui în creștinii autentici.
Biserica din Valeapai obișnuia ca de această sărbătoare să ceară Domnului,
umplerea cu Duhul Sfânt, darurile și roada Duhului în fiecare credincios, precum ca Duhul
Lui Dumnezeu să conștientizeze fiecare om din localitatea și din țara noastră, că are nevoie
de o relație personală cu Dumnezeu.

15-16 August: Ruga.

Dacă Biserica Ortodoxă serba hramul ei, creștinii baptiști au și ei o sărbătoare care se ține
până în ziua de astăzi. Ruga la baptiști înseamnă rugăciune. Acest eveniment se serba în
două zile deosebite, care se evidențiau în mod special prin faptul că în timpul acestei
sărbători toți cei din sat care erau plecați se întorceau acasă. Sărbătoarea Rugii, era
sărbătoarea satului bănățean; iar dacă unii o serbau în chefuri si beții, creștini se adunau la
rugăciune, părtășie, Cuvânt și multă muzică bună. La această sărbătoare, în biserică veneau
foarte mulți creștini musafiri, și li se dădea posibilitatea să-și aducă darul înaintea Lui
Dumnezeu (slujind)
Timpul acesta era foarte practic în zidirea relațiilor dintre credincioși.

Sărbătoarea roadelor:
La această sărbătoare obișnuim sa-i mulțumim Lui Dumnezeu pentru tot ce am primit din
mâna Lui în cursul anului. Sarbătoarea își are originile în Sfânta Scriptură și marcheaza
sarbătoarea primelor roade în contextul poporului evreu, tot astfel fiind serbată de creștinii
baptiști. Sarbătoarea aceasta însemnă mulțumire, iar timpul ei este undeva prin luna
octombrie. Credincioșii aduc daruri la casa Lui Dumnezeu, care este împodobită cu o masă
îmbleșugată în centrul bisericii; Fiecare își aducea aportul cu binecuvăntările pe care le-a
primit de la Dumnezeu în anul respectiv. Clădirea bisericii, de asemenea era împodobită cu
frunze, ramuri, și un décor deosebit.
Sărbătoarea primelor roade, adesea era evidențiată prin rugăciuni de dedicare și
investire a noilor credincioși pe care Dumnezeu i-a adăugat la poporul Lui și totodata biserică
se ruga pentru cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu.

Nașterea Domnului.
Sărbătoarea aceasta era poate cea mai asteptată atât de copii cât și de către adulți.
Programul bisericii ținea 3 zile: 24,25,26 decembrie
* Dupa 20 decembrie, biserica intra in febra pregătirilor (interiorul clădirii era decorat și
impodobit, adesea aveam brad și beteala, cadouri care se împărțeau copiilor, se pregăteau
poezii și cântări tematice, fanfara și grupurile lucrau piese noi la repetiții)
* În 24 decembrie serviciul de colindă al fanfarei în sat.
* În 25 decembrie programul dedicat nașterii Domnului (diminiata și de după-masă)
* În data de 26, programul copiilor din biserică și din sat.

31decembrie-01 ianuarie.
Revelionul era serbat în fiecare an, și toata suflarea aștepta cu sufletul la gura acest
eveniment. Generațiile noastre sunt obișnuite cu tinerii, care care de obicei serbează sfârșitul
și începutul unui an, restul persoaneleor trecute de varsta a doua stând acasă. Ei bine la
Valeapai nu este așa ci din contră, toată biserica se adună la un servici special care începe
la orele 21:00 și se termină la ora 00:00 (închinarea) După finalizarea serviciului divin, tinerii
rămânea la biserică până diminiața.
Intrarea în anul nou, este marcat de fiecare dată cu rugaciune, noi decizii, o
retrospectiva a anului care tocmai se încheie și un program la care participă toată biserica.
De multe ori se organizau concursuri cu versete biblice și serviciul se termina la ora 00:00
intrând în anul nou, pe genunchi, rugându-ne.
Tinerii după ora 00:00 până spre diminiață aveau parte de o masă comună, cântau,
organizau jocuri și făceau o grămadă de activitați . De obicei masa era organizată în incinta
bisericii, dar după ce s-au construit anexele
din spatele bisericii, mesele erau organizate acolo; De asemenea în unii ani, revelioanele au
fost organizate la fam. Spunei și fam. Miu.

Evanghelizări:
Biserica din Valeapai dintotdeauna a făcut servicii și săptămâni de Evanghelizare. Dar
ce este “Evanghelizarea” O metodă biblică prin care îi spui unui om că are nevoie de Hristos.
și planul lui Dumnezeu pentru el. Până și cuvântul Evangelizare, ne arată ca trebuie să
vestim Evanghelia (Vestea bună ) ca oamenii să fie motivați a-L urma pe Hristos. Cu
siguranță că Evanghelizarea nu trebuie facută doar în biserică, ci trebuie facută zilnic printre
oamenii în mijlocul cărora locuim: atât prin vorbe, cât și prin purtarea noastră.
Evanghelizările au fost dintotdeauna un prilej bun prin care cei nemântuiți pot să audă
Cuvântul Lui Dumnezeu si sa-L cunoască pe El. Ani la rând a fost dificil (în perioada
comuniștilor) să organizăm seri de evanghelizare în care erau invitați oameni cu mărturii
puternice, evangheliști și pastori foarte buni, din cauză că securitatea ne pescuia și punea o
presiune mare pe noi. Dar de ce? Ei credeau că noi, prin aceste adunări vom face partide,
organizații separatiste sau de tip “occidental” prin care punem la cale vreo lovitură de stat
sau urmăream caderea regimului comunist prin intrigi de felul acesta. Am menționat la
începutul cărții că multi din liderii comuniști sau agenții de securitate, pe vremea aceea
sufereau acut de paranoia. Ne puteai să te aduni cu câțiva oameni pe stradă sau în vreun loc
fără ca să nu fi pârât sau urmarit. In contextul acesta înainte de anii 1989 de multe ori
credincioșilor li s-au refuzat anumite misiuni (ieșiri în alte localități) cu scop religios, sau au
fost împiedicați să ajungă la biserici.
Am auzit recent o istorisire despre un credincios din Lugoj (tatal unui bun prieten al
meu) care prin anii 70-75’ facea misiune la Denta, aproape de granița cu Serbia. La un
control de rutină pe vremea regimului comunist, un milițian după ce a legitimat un grup de
frați care se întorceau de la biserică, i-au percheziționat și le-a luat bibliile și cărțile de cântări;
Securistul deschizând una din cărți chiar la cântarea 468 (Cântările Evangheliei) care
spunea așa:

“ L-acele țărmuri, dincol de râu

O ce frumoase maluri vad eu
O ceată mare a sfinților
Îmi pare c-aud, cântarea lor

Vino acasă, vin’ acasă

A lor chemare așa sună
Ei te așteaptă-n strălucire
Vin’ dar acasă cu grăbire”
Ei bine această piesă este de înmormântare și reprezintă venirea credinciosului în patria
cerească, dar pe fondul acestor versuri securistul a interpretat total altceva: că cei ce veneau
de la biserică, de fapt urmăresc alt scop: au de gând să treacă Dunărea în Serbia, apoi s-o ia
spre America “în strălucire unde îi așteaptă o viață minunată”......astfel fiind ideea, fără nici
un drept la replică, creștinii au fost arestați, judecați și condamnați la închisoare: perioadă
între 6 luni și 2 ani. Deci vă imaginați modul în care erau hărțuiți unii credincioși, mai ales cei
plini de pasiune pentru Hristos, pe care li se punea și pata celor ce lucrau la Minister.
Mulțumim Lui Dumnezeu că eroii credinței nu s-au lăsat intimidați, ci au continuat să
organizeze Evanghelizări și evenimente în care era predicat Cuvântul Lui Dumnezeu.
În continuare vreau să vă prezint câteva exemple de Evanghelizări de-a lungul anilor,
precum și pastori renumiți care au predicat la Valeapai și rezultatele acestor zile de
evanghelizare.
10-17. 01. 1982
Pastori: Vichentă, Gherman, Turcu, Dumitru Turcin, Belciu Busuioc
Cei care s-au predat: Vancia Nuța (Chiană) Stoian Nuța (Ciumpu) Stana Nuța (Ciuciu) Miu
Florica (Săraru) Gîrboni Ana (Jeacă)

21-28.02. 1983
Pastori: Hudulin, Turcin Dumitru, Hudema, Râncu, Trif, Tănase, Belciu Busuioc
La finele saptămânii de evanghelizare s-au predat: Elena Bălan, Mărioara Iorgovan, Ionel
Julă, Aurica Julă, Evuța Buică, Scăiușan Cornelia (Ipa) , Gligu Ana (Tișiu), Vasilică, Danciu
Viorel, Sanda și Mariana.

16-22.01. 1984
Pastori: Belciu Busuioc, Dan Căpraru, Nelu Jurca, Vuc Viorelu
Cei care s-au predat: Miu Ioan, Iancu Ioan, Stoian Ioan, Iancu Nuța, Vit Florica, Gîrboni
Neluța, Gîrboni Steluța, Achim Ana, Conac Ioan, Iuțu Iuliana, Vezoc Mărioara
 20-26. 01.1986. Ultima săptămână din luna ianuarie a fost o săptămână de „foc”, deoarece
cu câteva zile înainte de evanghelizare, afară s-a pus o zăpadă foarte mare și nu era posibil
ca biserica să mai tină evanghelizarea, așa că frații din comitet voiau să anuleze programul
și să contacteze pastorii să nu mai vină la Valeapa; dar, un grup din biserică a decis altceva:
sa postească și să se roage.
Cu 3-4 zile înainte de evanghelizare a început sa bată un vânt cald ca niciodată, care a topit
zăpada și a uscat pământul... așa că toată lumea a rămas fără cuvinte.
Pastori: Pavel Pobega, Belciu Busuioc, Victor de la Lugoj, Puiu Sârbu.
Și în acea saptămână s-au predat 7 suflete printre care au fost și Ota Ioan, Gîrboni Ioan,
Vezoc Uță, Sfia Ionel, Danciu Doru. Modul în care s-au predat este unic: De ce spun lucrul
acesta? În ultima zi de evanghelizare pastorul Belciu Busuioc a făcut chemare și nu s-a
arătat nici un suflet. Văzând acest lucru fratele Busuioc a mai facut odată chemare și iarași
nimeni n-a ridicat nici o mănă. Când toată lumea era deznădăjduită, frate Busuioc simțea un
foc în inima care l-a mânat să provoace toată biserica să intre în rugăciune. Dupa ce toată
biserica s-a rugat, pastorul a mai facut odata apel (pentru a 3-a oară) când s-a ridicat prima
mână, apoi a doua, a treia.....și apoi a șaptea. Iată un adevărat lider care înțelege puterea
rugăciunii și stie cum să conducă poporul la Dumnezeu. Dacă fratele Busuioc nu insista
(lucru poate neânțeles atunci de biserică) poate acei oameni se pierdeau și nu mai aveau
șansa și momentul cercetării, însă dăm slavă Domnului pentru acești titani ai credinței cărora
se merită a le urma exemplul. Probabil cea mai mare expansiune pe care a avut-o biserica
din punct de vedere spiritual cât ca și creștere, a fost in perioada anilor 1950 ani în care
lucrarea a fost coordonată de catre Lighezan Iacob și Pavel Pobega, cât și în anii 1980-1993
( Belciu Busuioc și Gigel Olariu)
De menționat este faptul ca Biserica din Valeapai a fost o biserică a rugăciunii. Lupta
pentru cele 7 suflete din anul 86’ nu s-a câștigat neapărat prin mesajele celor ce au vestit
Evanghelia cu putere, ci prin grupul care a stat în post și rugăciune zile întregi înainte de
săptămâna de evanghelizare. Exista un obicei foarte bun înainte de anii 1990, ca în timpul
Evanghelizărilor (celor 2 ore cât ținea programul) în anexa din spatele baptistierului un grup
de credincioși se ruga non-stop timp de 2 ore pentru cei nemântuiți. La un alt serviciu de
Evanghelizare, un pastor a remarcat acest lucru și a spus ca nici o biserica din zonă nu a
practicat așa ceva, și s-a declarat impresionat de puterea rugăciunii pe care și-a câștigat-o în
mesaj datorită celor care il susțineau în rugăciune.
Ani de zile grupul de rugăciune, deschidea cerul și Duhul Sfânt facea cercetări în
masa. Nu era Evangelizare la care sa nu se predea oameni la pocăința, uneori numarul lor
depașea cifra 10, care era ceva WOW, pentru o biserică de sat. Ani la rand au existat
botezuri cu peste 15-20 de persoane.

Câteva zile cu însemnătate din anul 1986:

06.04. 1986 Deplasare la Utvin ,și Timisoara (biserica Betania)

09.04 1986 Zi în care biserica a primit vizita unor frați de la Suceava, când s-a înflăcărat în
Duhul. Întreaga biserica este chemată la trezire și anul 1986 a fost un an foarte roditor.
16.04.1986 Fratele Ciurescu ajunge la Valeapai și are loc un serviciu special în care fratele
își spune mărturia întoarcerii lui, la Dumnezeu.
20. 04. 1986 Deplasare la Craiova, legaturi minunate s-au legat intre cele doua biserici.
04.05.1968 Grupul de tineri împreună cu familia Spunei se deplasează la Tulca, pentru
logodna lui Florin Spunei cu Lidia. Tinerii mărturiseau că au avut clipe minunate trăite acolo.
24.05. 1986 Vizita fratelui Trandafir Pele, și tot în perioada aceea biserica a primit vizita
surpriza a fraților de la Utvin. Aceasta era frumusețea vremurilor respective, cand nu era
telefonie mobilă și nu stiai ce surprize te pot aștepta duminica la biserică. Ceea ce era
extraordinar, era faptul ca nimeni nu pleca de la biserică flâmînd sau să nu fie neluat de
cineva acasă. Biserica din Valeapai stia să slujească astfel.
Lunile iunie-iulie a anului 1986: Trece la Domnul fratele Voilă Cornel dar sunt două
binecuvântări: În familia lui Danciu Viorel și în familia lui Ioan Miu. Binecuvântările au fost
făcute de catre pastorii Dumitru Turcin și Belciu Busuioc. Dupa binecuvântare, tinerii din
biserică, pastorii și musafirii de la Tulca, au fost invitați de către fratele Miu la dânsul la masă.
- Tot în vara anului 1986 s-a zugrăvit biserica, și din cauză că lucrările s-au terminat sâmbătă
seara, frații s-a adunat duminica la părtășie, apoi au facut curățenie. Nici vorbă să anuleze
serviciul.
03.08.1986 Are loc nunta lui Florin cu Lidia. Evenimentul și cununia religioasă s-a ținut în
curtea bisericii, apoi masa a fost la cort. La acest eveniment au participat peste jumătate din
oamenii satului.

Poza 101-2 (74)

Poza 101-1 (65)
Poza 101-1 (70)
Poza 102-1 (33)
La nunta lui Florin s-a întâmplat iarăși ceva inedit: Cu o zi înainte de nuntă a inceput o
furtună care amenința sa rupă cortul; familia plângea pentru munca depusa și trebuia să
refacă mare parte din lucrare. Maria Spunei ținea “cu puterea” perdelele și păturile din cort
ca să nu le ia vântul, dar Pavel Spunei îi oprește pe cei care munceau și îi pune pe toți cei ce
erau acolo pe genunchi să se roage ca furtuna să se oprească. Redau un scurt dialog între
Maria și Pavel:
- “ Ai spus să ne rugăm, nu vezi că incă ploua? De ce? Cum te-ai rugat?
- Ai rabdare, este o încercare, nu va mai ploua”
Și ploaia s-a oprit până după nunta. Minunea Lui Dumnezeu, declara atunci, Pavel Spunei.

10.08.1986 Deplasare la Evanghelizare la Bărbosu. S-a mers cu fanfara și tinerii, iar milocul
comun pentru deplasare a fost un camionul sau tractorul cu remorcă. De obicei în bena sau
în remorcă se puneau bănci pentru a avea loc toata lumea. Lucrul acesta s-a facut până
dupa anii 2000, cand am fost chiar și eu la acele evenimente, special ruga din Bărbosu la 8
septembrie. Când era vorba de satul Bărbosu, mergeau câți încăpeau în remorcă, de la cei
mici până la bătrâni. La Bărbosu a mai mers si corul, pe jos cântând tot drumul până acolo;
se opreau doar la Vad să se roage.

Poza 103-4 (29)

Am mers și pe vremea fratelui Cornel Iancu să dăm cina și să facem evanghelizare. La

Bărbosu abia asteptam să mergem (noi tinerii) deoarece erau fructele că în Canaan.

24.08.1986
Botez nou testamental: S-au botezat 7 persoane de la Valeapai, 3 de la Bărbosu și 2 de la
Visag. La botezul din anul 86’ au fost iarași mari încercări cu vremea, care era capricioasă.
Pe la 04:00 diminiata s-a abătut asupra satului o furtună foarte puternică, mult mai intensă
decât la nunta lui Florin Spunei. Chiar Pavel consemnează acest lucru în jurnalul sau,
spunând că așa ceva n-a vazut.
Știind că în ziua aceea era botez, Pavel s-a dus în grădina, pe ploaie si diminiața a ridicat
mâinile spre cer spunând că Dumnezeu nu își poate bate joc de lucrarea Lui, și că nu va
pleca din grădină până când ploaia nu se va opri. La ora 09:00 diminiața s-au dat norii la o
parte, lăsând furtuna în partea dreaptă și stângă a cerului, soarele ieșind exact în mijloc.
“Acela a fost semnul”, spunea Pavel.
În 21.09 la biserică au venit câțiva așa ziși frați care au încercat să tulbure biserica, și
s-o dezbine dar au fost contrați pe loc de către Jurca Petru de la Vermeș. Spune Scriptura că
vor veni mulți învățători și profeți mincinoși, iată că au ajuns și la Valeapai, dar biserica era
tare și nu putea fi înșelată.
05.09.1986. Biserica este constrânsă și se stabilește o zi de muncă “Voluntară” la C.A.P (a
doua zi de rusali) așa făceau comuniștii când aveau chef.
 12.10.1986. Adunare Generală, cu privire la bunul mers al bisericii.
26.10.1986 Misiune la Lugoj
16.11.1986 Sărbătoarea roadelor. A predicat Belciu Busuioc, si biserica a fost arhiplină de
ascultători și oameni din sat. Peste 150 persoane.
23.11.1986 Misiune la Oravița
26.11.1986 Alegeri la comunitate
30.11.1986 Vizita fraților de la Buziaș și fratelui Octavian, poet din Baia Mare.
07.12.1986 În fiecare seara biserica organiza închinare în familie, dupa 3 săptămâni a
început o înviorare în toată biserica.
31.12.1986. Revelionul. S-a tinut o masă de dragoste în biserică, au participat toți tinerii cu
Pavel Spunei, s-au organizat foarte multe jocuri și s-a făcut un program special. Toți au stat
până la 06:00 diminiața.

Iunie-Iulie 1987 Un an insemnat pentru familia Spunei.

6 iunie. Se naște Otniel, fiul lui Florin și Lidia, (nepotul lui Pavel și Maria Spunei)
14 Iunie. Adriana este botezată
28 Iunie, Gelu si Adriana se căsătoresc
26 Iulie. La Valeapai are loc binecuvântarea lui Otniel. La această sărbătoare cântă tinerii din
Valeapai; au fost prezenți Viorel și Ghița, frații Lidiei, unchii lui Otniel. După terminarea
serviciului, toti tinerii au mers la fam. Spunei la masă.

17-24.01.1987 Evanghelizare la Valeapai.

Luni, în data de 18.01, la Valeapai a fost Petru Dugulescu și a predicat despre orbul
Bartimeu, de asemenea a recitat și 4 poezi. Celebrul Petru Dugulescu a fost de 3 ori la
Valeapai în cursul istoriei bisericii baptiste.
Zilele următoare au mai predicat: Ghița Sporea (seminarist) Tinco Ilie, Hudulin Cornel.

29 Mai 1988. Jubileul de 70 de ani de credința baptistă 1918-1988

În 29 mai 1988, Biserica Baptistă din Valeapai, sărbătorea cea mai importantă zi a
ultimilor 70 de ani. O sărbătoare de o anvergură deosebită s-a anunțat atunci. 70 de ani au
trecut de când primul creștin baptist a venit în sat Gîrboni Petru.
La Valeapai s-a serbat:
*70 de ani de credința baptistă
* 60 de ani de la inaugurarea Casei de Rugăciune
* 40 de ani de la botezul cel mare din 1948.

“Atunci cei ce se tem de Domnul, au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte
la lucrul acesta și a ascultat; și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru
cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui ” Maleahi 3:16
Evanghelia mântuirii a început să prindă în Valeapai prin anul 1918, la sfârșitul
primului război mondial. Dacă dezastrele războiului si ceea ce a adus el: Morți, durere,
rușine, lacrimi, răniți și mutilați, văduve și orfani, totuși în localitatea Valeapai, Dumnezeu a
găsit cu cale să aducă Cuvântul Lui cel Sfânt, dătător de viața, să mângâie pe cei fără
speranța și să dăruiască mântuire și viață veșnică prin Domnul Isus, celor ce cred în Numele
Lui.
În acest război, pe câmpul de luptă, prin tranșee se afla și tânărul Gîrboni Petru zis Buică,
în vârstă de 20 de ani. El a fost incurajat de către un camaral de-al sau baptist, să se
încreadă în Dumnezeu, că doar EL putea sa-i izbăvească din acea nenorocire și sa-i aducă
teferi pe fiecare la casa și familia lui. Așa a început lucrarea la Valeapai și numărul
credincioșilor ajungea de la 1 în 1918, la 150 în anii 1981-1988.
La jubileul de 70 de ani de existența a credinței baptiste la Valeapai, a fost corul
bărbătesc, mixt și fanfara de la Borlova. Musafirii erau din toate părțile, sărbătoarea
începând sâmbătă seara și s-a finalizat diminica seara la orele 24:00. Cei din Borlova care
au venit cu masinile personale au trebuit să stea până dupa ora 00:00 spre luni ca să
meargă acasă; Pe vremea aceea circulau în funcție de număr (par-impar)
Tot în anul 1988, biserica a adus la sărbătoarea rodelor, fanfara de la Borlova și
serbarea a fost deosebită.

12-18.ianuarie 1989. Evanghelizare Valeapai. Predică Emil Dinea, Turcin Dumitu

care a veni cu corul bărbătesc din SânNicolau Mare, David Nicola și Belciu Busuioc.
La această Evanghelizare s-au arărat Ioan Boian si Persida Ghiță, iar în duminica următoare
s-a făcut ieșire la Lugoj la Biserica Apostolică (grupul si Fanfara)
27 August 1989. Ordinare fratelui Spunei Pavel ca diacon al bisericii baptiste. În acea
zi a fost o dublă sărbătoare deoarece biserica a avut si un botez nou testamental. Ordinarea
lui Pavel Spunei a fost făcută de către președintele Uniunii Baptiste din București Traian
Grec, prin pastorii:Trif, Turcin și Pobega.

Poza 101-4 (92)

Poza 102-1 (32)

26 Noiembrie 1989. Are loc binecuvântarea lui Ruben Spunei, fiul lui Gelu și nepotul
lui Pavel Spunei. La eveniment au fost pastorii Emil Dinea și Turcin Dumitru.

Poza 102-3 (53)

Revelionul 1990. S-a organizat la fam Miu și au participat toți tinerii bisericii. Au fost
organizate jocuri, concursuri cu premii în bani, cadouri, biblii și trandafiri. Bine-nțeles nu
putea lipsi masa de dragoste. Toate aceste lucruri au produs o bucurie mare și relațiile dintre
tineri erau minunate.

1 Mai 1990. Excursie la Felix. Deplasarea s-a făcut cu autocarul, iar în această
excursie a mers fanfara și toți tinerii; S-a cântat și în aer liber la Salonta și Ianoșda.
In anul 1990 s-au botezat 4 persoane și 4 au decedat. La finele anului 1990, biserica
număra 137 de membri

In 1991, la darea de seamă, Diaconul Pavel Spunei declara bisericii că este foarte
mulțumit de cercul pastoral în care se afla biserica, pastorul Gigel Olariu fiind venit proaspăt
de la seminar din București. Situația membrală în 1991 scrisă pe procesul verbal era: 4
membri transferați, 1 decedat, și totatul membrilor din registrul bisericii era de 140 de
credincioși. La această dare de seamă, biserica a găsit de cuviiță ca să ajute prin donații:
Uniunea Baptistă, seminarul teologic din București, sinistrații și o biserică din Arad, puterea
financiară a bisericii ajungând foarte mare.

Perioada anilor 1990-1994 a fost o perioadă foarte prosperă, când tinerii, cu fanfara
au organizat foarte multe multe misiuni și evenimente cu pastorul Olariu Gigel. Tot cercul de
biserici al pastorului Olariu a fost muncit de către biserica din Valeapai, care era cea mai
puternica față de restul bisericilor din învecinătatea ei, anii 1990-1994
De asemenea au fost creeate legături cu Statele Unite și alte organizații care doreau
să se implice și să sprijinească lucrarea din România. Tot în perioada anilor 1990-1994,
biserica și tinerii au fost implicați în marele proiect al organizației Precept Ministries condusă
de către Mia și Costel Oglice, cetățeni români din București, și profesori baptiști care au
primit viziunea în Statele Unite de a dezvolta la nivel internațional S.B.I. (Studiul biblic
inductiv) Această metodă de studiu are la bază comentariile Scripturii și asigură o
interpretare 100% corectă a Cuvântului Lui Dumnezeu.
 În acest context, Pastorul Gigel Olariu și Daniel Gabriel Olariu (fratele dânsului), au
conlucrat și conlucrează până în prezent cu această organizație care a crescut enorm în
ultimii 20 de ani. În tot acest timp biserica a fost pregătită cu materiale de studiu, a primit
cărți, calendare și predici în format audio a profesorului Costel Oglice.
Lucrarea creștea foarte mult datorită acestor oameni minunați ai Lui Dumnezeu și
creștea și credința celor din biserică. Ne-am bucurat foarte mult să luăm parte la zilele de
muncă voluntară la Centrul Internațional Precept Ministries din Surduc, jud. Timiș. Acolo
zilele treceau fulger, mai ales ca era de muncă; pastorul Gigel și Gabi, provocând tinerii să
facă tot gardul de jurul împrejurul institutului.
Seara după muncă ne bucuram de apa răcoritoare a lacului și pescuiam în liniște. După ce
s-au terminat zilele de lucru am fost răsplătiți cu celebri blugi “Buls” din S.U.A precum multe
alte lucruri care în România nu se puteau gasi, mai ales după schimbarea regimului
comunist. Ne amintim cu amuzament ziua când ne-au fost puse în față cutiile cu pantaloni și
haine, iar unii din noi luam și blugii de pe mașina pastorului Gigel, care a strigat:
- “Băieți, ăia nu !…sunt ai mei !”
De asemenea biserica din Valeapai a primit foarte multe ajutoare în perioada aceasta,
primind și vizita unor creștini si colaboratori din Olanda, SUA, Scoția, doctori creștini care
asigurau consultații și tratament gratuit persoanelor cu afecțiuni. Toate aceste acțiuni s-au
petrecut intre anii 1990-1994 prin familia Olariu care a avut un puternic impact asupra
creștinilor baptiști din Valeapai și nu numai, ci au avut o bună mărturie pentru toată
comunitatea de locuitori.

Poza 102-1 (35)

Botezurile din Valeapai:

Primul botez în Valeapai s-a ținut în anul 1927. Până atunci botezurile au fost oficiate în
localitatea Fârliug. Primul membru a fost Gârboni Petru, pionierul credinței baptiste din
Valeapai, în data de 05 iunie 1919 botezat de către Ignea Stefan, apoi tot în anul acela au
mai fost botezate încă două persoane la data de 08 sptembrie; una din ele fiind Stoian Maria.
În anul 1921 sunt botezate 2 persoane, în 1922 alte 3 suflete și în 1926 este botezat
Vancea Pavel (Pali). Aceștia au fost botezați tot de către Ignea Ștefan la bisericile din
(Gherteniș, Vermeș, Gătaia, Fîrliug)
* Anul 1927. La Valeapai are loc un botez cu 54 de persoane, din care 15 erau din localitate.
Pastorul care a oficiat botezul a fost Pop Ioan din Gherteniș.
În acelaș an la Valeapai s-a mai organizat un botez cu 18 persoane, în data de 08
septembrie. După aceste două botezuri din anul 1927, anii următori au urmat și alte botezuri
cu mai puține persoane, dar au fost aproape an de an, până în 1942, când bisericile s-au
închis. (Ordinul Mareșalului Antonescu)
* Anul 1946 Botez cu 9 persoane. Pastor, Pop Ioan
* Anul 1948 Botez cu 35 de persoane, din care 25 erau din Valeapai. Pastori: Stănilă Adam,
cel care a oficiat botezul, iar predicator fiind Dărăban Ilie din Reșița.
* Anul 1950. Botez cu 25 de persoane, oficiat de către Pobega Pavel din Valeapai
* Anul 1951. Botez cu 17 persoane oriciat de acelaș Pobega Pavel.
* Anul 1954. Botez cu mulți tineri din Valeapai fiind oficiat de către Dragu Petru
* Anul 1957. Botez cu 16 persoane, oficiat de către Dragu Petru din Bolvașnița. Printre cele
16 persoane s-au numărat și Gîrboni Maria și Gîrboni Blandina.

Poza 102-2(41)
Poze 101-2 ( 76 si 78)
Poze 103-1 (1,4,7,11,14)
Poza 103-2 (19)
Botezurile au continuat an de an perioada următoare până prin 1960. După 1960 botezurile
erau mai rare deoarece odată cu colectivizarea și industrializarea tării, toti tinerii pleacă la
orașe pentru a-și căuta servici.
*Anul 1976. După ce am primit dreptul celei mai favorizate națiuni, din partea S.U.A. bisericie
baptiste au început să construiască baptistiere . La Valeapai baptistierul a fost construit în
anul 1975, iar in anul 1976 a avut loc primul botez în baptistier. ( Ferciug Ioan, Jucu Ioan și
mulți alții.)
* Anul 1980. Botez la Valeapai cu mulți tineri printre care și Florin Spunei, unul din liderii
fanfarei, fiul lui Pavel și al Mariei Spunei. Florin a fost botezat de catre pastorul Jigorie
Simion din Borlova dar împreună cu acesta au mai botezat și pastorii Hudema de la Vermeș
și Căpraru Petru din Visag. La botezul din 1980 a fost invitată fanfara de la Borlova.

Poza 103-1 (2 și 8)

* Anul 1981. Un alt botez oficiat de Turcin Dumitru în data de 03 septembrie. Printre cei care
au fost botezați se numără și: Ota Rodica, Zorlențan Lidia, Jurca Ioan, Spunei Gelu și Șetir
Iconia.

Poza 102-3 (54)

* Anul 1986. În 24 august a fost alt botez la Valeapai cu 12 persoane. Din Valeapai 7
persoane, 3 din Bărbosu și 2 din Visag. Acesta a fost botezul în care la 04:00 diminiața s-a
ivit o furtună puternică astfel încât femeile care au pregatit mesele și mâncarea în curtea
bisericii n-au mai putut să-și desfășoare activitatea, plouând pe mese în farfuri și în oalele cu
mâncare. Pavel Spunei s-a rugat cu familia și surorile de la bucătărie în tot timpul acesta
astfel că la 9 diminiața s-a oprit ploaia. Mai departe, frații și surorile au lucrat fulger ca să
rearanjeze mesele și să termine mâncarea până la orele 12:00. Slavă Domnului pentru
această minune și pentru oamenii care și-au jertfit nopțile pentru lucrarea Lui.

Poza 101-1(71)

* 14 Iunie 1987. Adriana este botezată și în 28 Iunie se căsătorește cu Gelu.

* Anul 1988. Botez cu 18 persoane. Pastor, Turcin Dumitru.
* Anul 1989 este foarte roditor. Au loc două botezuri la interval foarte scurt

Poza 101-3 (81)

Poza 102-3 (52)

27 August. S-au botezat: Miu Daniela, Gîrboni Remus, Nandrea Viorel, Ghița Julă,
Drăghia Maria, Micu Cornelia, Maiordin Elena, Urlic Ioan, Balcu Elena, Cata Elena, Gălbază
Floare, Balcu Maria, Danciu Persida, Bălan Maria. Pastorul care a oficiat botezul a fost
Turcin Dumitru. Alături de el au fost invitați pastorii: Pobega Pavel, Trif și Grecu Traian
(președintele cultului Baptist la acea vreme). Tot în cadrul acestei mari sărbători a fost
ordinat ca diacon al bisericii, Spunei Pavel, evenimentul fiind încununat de cea mai buna
fanfară din țară: Curtici.
 29 octombrie. S-au botezat: Jucu Maria (Bărbosu) Preda Valeria, Stoian Elena, Florei
Viorica, Gîrboni Ana, Trifon și Ioan (Șerban). La această sărbătoare au cântat tinerii din
Valeapai și Fanfara.. Pastorul care a oficiat botezul a fost Turcin Dumitru iar în aceeaș după-
masă a avut loc și sărbătoarea roadelor. Ca invitați la mesaj, au fost pastorii Belciu Busuioc
și Pobega Pavel.
* Anul 1991. S-au botezat 20 de persoane mulți fiind tineri. Printre cei care s-au botezat,
amintim: Achim Aurica, Chiosa Maria, Albu Elena, Danciu Maria, Marinela Șerban, Brie
Maria, Persida Lupu, Urlic Alina, Iancu Marinela și mulți alții. Pastorul care a oficiat botezul a
fost Olariu Gigel. Invitat special la acest botez, a fost pastorul Grec Traian împreună cu
fanfara de la Curtici. Din anul 1976 de când a fost construit baptistierul toate botezurile s-au
oficiat în baptistier, dar după 15 ani, pastorul Olariu venit proaspăt de la seminar, decide ca
botezul să fie oficiat la râu, așa ca podul mare era plin cu oameni din sat. (nu mai putea să
treacă nimeni) Pe malul stâng al râului era fanfara de la Curtici, iar pe cel din dreapta erau
rudele și familiile celor ce s-au botezat. Tot acolo (pe malul drept) au fost amplasate si
corturile care serveau ca și cabine de schimb.

Poza 102-1(37)
Poza 102-2 (45)
Poza 101-2 (79 și 73)
Poza 101-3 (85)

Și în anii următori au continuat să fie botezuri, cât timp a slujit Olariu Gigel (1990-1994)
*Anii 1994-2002. Pastor Iancu Cornel.
În timpul celor 8 ani de slujire la Valeapai, Pastorul Cornel a botezat peste 40 de persoane,
cei mai mulți fiind din localitatea Valeapai dar și din cercul de biserici pe care îl păstorea. În
cursul celor 8 ani de mandat la Valeapai, pastorul Iancu a avut în fiecare an botez, doar 2 ani
au fost deosebiți: un an în care un botez a fost oficiat la Fârliug (s-a botezat prietena Ligia și
Nelu Iasinovski) iar singurul an în care n-a fost botez, pastorul a avut aprox 6-8 binecuvântări
de copii.
*Anii 2003-2006 Dobren Ioan din Reșita.
În anul 2004 au fost botezate 4 persoane, în 2005 o persoană (Teofil Feciug), iar 2006 o altă
persoană. Total 6 persoane a botezat pastorul Dobren Ioan
*Anii 2007-2018. Pastorul Gabi Păun a avut 4 botezuri (7 persoane) în anii: 2008, 2012,
2013, 2014, 2016.

Afară de aceste evenimente, mai amintim zeci sau poate chiar sute de binecuvântări ale
copiilor pe care le-au facut slujitorii Domnului împreună cu biserica locală; de asemenea
amintim zecile de cununii și ceremonii religioase care au fost în biserică la Valeapai
(rugăciuni de investire a slujitorilor precum și evenimente de punere a mâinilor peste cei ce
au intrat în familia Lui Dumnezeu).

Poza 103-2 (20)

Poza 103-3 (22)
Poza 102-4(58)

Biserica a luat parte cu aceeași dragoste și dăruire atât la evenimentele fericite din
cadrul comunității ei, cât și la cele nefericite (decese, suferințe, calamități naturale)
implicându-se trup și suflet și dând un exemplu de urmat pentru credincioșii care vor veni.
Iată de ce doresc ca prin aceste consemnări, să readuc în amintirea dumneavoastră mai
mult decât cunoaștem noi ca și generație, astfel ca să nu uităm ce oameni minunați a avut
biserica din Valeapai. De asemenea doresc a vă motiva și reînviea în noi, spiritul
înaintașilor noștri care au trăit vremuri mult mai dificile decât cele de astazi și totuși au
excelat în viața spirituală fiind modele noastre de astăzi.
 Sfinții, noi nu îi vom găsi pictați pe ziduri sau tablouri, ci îi vom gasi printre noi,
adesea în biserici, pe campul de lucru, închisori, printre vecinii noștri...oriunde se gasește un
copil al Lui Dumnezeu care trăiește conform cu Sfânta Scriptură.

Biserica din Valeapai era renumită pentru spiritul civic si aici vreau să redau:

a) Repetițiile. Nu ne trebuia mult timp ca să ne strângem să lucrăm o piesă nouă, cu toate că

unii locuiau la sat, alții veneau de la oraș, cert este faptul că ne puteam pune de comun
acord să facem orice, ca pentru Dumnezeu
b) Daca se întâmpla ca cineva din localitate, sau din altă zonă prin apropiere să treacă în
neființă și familia cerea suport bisericii să ajute cu muzica de fanfară, sau biserica să doneze
vesela pentru masă, credincioșii baptiști erau gata să slujeasca în felul acesta. Unii veneau
acasa de la fabrică sau din alte părți, învoindu-se, doar să poată fi alături de cei în suferință.
Nu obișnuim să facem acest lucru doar pentru cei baptiști, ci și pentru restul credincioșilor
din orice confesiune; slujirea pe care o fac membrii bisericii baptiste din Valeapai fiind una
imparțială.
c) Când biserica avea serviciu de închinare miercuri și sâmbătă seara, cei ce erau la munca
câmpului veneau acasă mai repede ca să ajungă și la biserică. Adesea oamenii din sat care
erau tocmiți la muncă la credincioșii baptiști, voiau să mai rămână sa-și termine ziua de lucru
ca să ia toată plata, dar enoriașii bisericii baptiste le dădeau toata leafa, plus că plecau
acasă mai devreme (lucru care provoca mirare pentru cei din sat.)
d) Biserica este cunoscută și prin dărnicia ei. Nu va imaginați că toată lumea era mană
largă...cu siguranță că exista peste tot și un „Hagi Tudose” însă biserica în general a fost siși
este foarte săritoare și darnică. În cursul anilor am făcut colecte speciale pentru: Uniunea
Baptistă, Comunitatea Baptistă, Institutul Teologic Baptist din București, orfelinate, azile de
bătrâni, Centru de studii Biblice Precept Ministries Surduc, Biserica Betel Reșița (pe când
era în construcție), tot felul de orfani și văduve, oameni care veneau la biserică și erau
disperați că nu aveau nici un fel de susținere financiară și mai erau și bolnavi; de asemenea
au fost ajutați oameni din sat. Pe scurt, a fost ajutat orice om aflat în nevoie.
Nu pot sa uit cum am fost înșelați și de impostori care se dădeau drept săraci sau în
nevoie, făcând un mod de viață din asemenea înșelăciuni. Chiar și atunci când casierul mai
punea întrebări bisericii dacă suntem siguri că vrem a dona vreo sumă de bani, biserica vroia
să ajute oricum persona respectivă.
Înainte de anii 2000 nu erau telefoane mobile și posibilitatea de a afla pe loc dacă
persoana respectivă era saracă cu adevarat, sau nu. Biserica a avut nenumărate persoane
care au profitat de bunătatea creștinilor de la Valeapai iar cei ce au donat, oricum au dat din
toată inima, iar Dumnezeu a vazut această jertfă indiferent de situație. Noi nu am avut ușa
închisă pentru nimeni, Slavă Lui Dumnezeu pentru oamenii din biserică.
e) În perioada anilor 1960-2000, chiar și după 2000, mesele care se organizau la biserică,
erau de “pomină”. Când era un botez, binecuvântare, serbare specială, se organiza o masă
comună pentru toți care veneau musafiri și nu doar, adesea venea toată biserica, tineretul și
satul. Au fost evenimente la care s-a pus masa de 3 ori ca să cuprindem toți oamenii. Aceste
mese erau servite în curtea bisericii sub tei, sau la fam. Miu, peste drum. Limpede e faptul că
nimeni nu pleca acasa flămând și nu pot descrie bucuria și părtășia care era la masă.
Fiecare familie dădea după posibilități pentru a face masa posibilă. Unii dăruiau alimente,
alții pasări, animale etc. Mâncarea se gatea în căldări și oale foarte mari, pe plite afară.
Renumite erau și prăjiturile cu zecile de feluri care erau puse la masă. De torturi nu mai intră
discuția. Surorile care excelau în această meserie erau: Spunei Maria, Ota Viorica, Gîrboni
Rodica, Miu Florica, Bandu Iconia (Poponi) Gîrboni Elena, Nena Bălan, Voilă Elena, Gîrboni
Blandina, Achim Ioan (Ionel Julă)
Mâncarea care rămânea, de obicei era donată celor în nevoi sau se mai împărțea și celor ce
au muncit în zilele respective. Dacă cea mai mare sarcină la aceste sărbători, cădea pe
umerii femeilor care făceau mâncarea, una la fel de importantă era și pe fete, care trebuiau
să merargă la despachetat mese, spalat vase, curățenie etc, a doua zi după eveniment.
Poza B 115
Poza 103-1(10)
Poza 101-1(65)

f) La fel de bine ne mobilizam și când trebuia să facem curățenie la biserică. Ne adunam în

special noi tinerii și împărțeam sarcinile: Unii la spalat covoare (la râu) alții podelele,
geamurile, stergeam praful, curățam băncile, efectiv se scotea tot afară ca să putem atinge
toate colțurile, apoi băgam iarași înăuntru tot mobilierul. Curățenia generala se facea de
obicei inainte de Paște și de sărbătoarea Nașterii Domnului, restul anului fiecare familie
facea curat când îi venea rândul. Curățenia la biserică se făcea pe bază de tabel nominal și
fiecare membru avea responsabilitatea de a face curat o săptămână pe an. (daca erau 3
membri din familie în biserică, faceau curat 3 săptămâni.) Acest obicei s-a ținut de când a
fost deschisă biserica până după ani 2000, când s-a gasit o singură persoană (plătită) care
si-a luat responsanilitatea de a face mereu acest lucru pentru binele credincioșilor, întrucât
persoana respectivă era deja obișuită cu atribuțiile ei și știa cel mai bine ce are de făcut.
Acest lucru ne-a dat șansa să învățăm a fi responsabili cu Casa Lui Dumnezeu și lucrurile
Domnului.
g) Un alt lucru făcut cu responsabilitate era pregătirea baptistierului pentru botez. La această
muncă participau special bărbații dar si femeile. Baptistierul era pregătit, curățat, spălat și
apoi trebuia pusă apa în el. Apa era adusă din râu sau din fântânile din apropiere. Bazinul
avea în jur de câteva mii de litri, așa că nu era treabă ușoară să cari apa de la distanță.
Înainte de anii 2000 nu aveam pompe speciale și nici fântâni adânci care să permita
scoaterea unui volum așa ,mare de apa într-un timp relativ mic. Ne spunea Maria Spunei
odată, că nu-i mai ajungea găleată la apa în fântâna din curte, dar acesta să fie cel mai mare
rău. Cel mai frumos lucru care il pot spune despre Biserica Baptista din Valeapai, este faptul
că nu contează cu ce fel de muncă se îndeletnicește frățietatea ci faptul cum împreună pot
rezolva lucrurile, se pot unii și pot face o demonstrație de forță.
Biserica a avut de-a lungul timpului mulți slujitori vrednici de laudă și pe ei îi vor lauda
faptele, nu vorbele. Dar înaintea cui pot fi ei laudați, înaintea oamenilor? Ooo nu, ci înaintea
cerului căci ei s-au dovedit a fi vrednici de încredere și au isprăvit cu succes orice slujbă le-a
fost încredințată. In ziua de astazi cînd scriu aceste cuvinte gândul imi zboară nu doar la cei
care au fost pastori și slujitori în biserică, ci la cei care au stau în back office, nefiind
neapărat văzuți în față, dar fără de care nu se putea realiza nimic din ceea ce s-a făcut
ulterior. Și dacă unii au vestit Evanghelia, altii au muncit, au fost și eroi care au stat ani de
zile pe genunchi deteriorându-și sănătatea de atata post și genunchii de la orele pertecute în
rugaciune. Da, ei stiu foarte bine ceea ce spune Hristos: oricine își va pierde viața din pricina
Lui, o va câștiga.
Mulți eroi ai credinței din Valeapai strălucesc acolo sus acasă la Tata. Da, ei ne așteaptă
pe noi toți care încă suntem aici în Valea Plângerii, dar după ce ne vom termina alergarea.
Un poet celebru spunea așa: „În cer pe flori nu poți fi dus când alții s-au luptat, și pentru
Regele Isus, chiar viața ei și-au dat”
Oricât am vrea să simplificăm viața de credință, ea nu poate fi asemenea unui calcul
matematic, deoarece viața noastră întotdeauna ne va fi presărată cu evenimente
neprevăzute și încercări; În toate acestea, noi trebuie să fim mai mult decât biruitori prin Cel
ce ne-a iubit și s-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca preț de răscumpărare.
Când Biserica Lui Hristos își numără eroii credinței, printre ei vei fi și tu?
 8. Pastori și Slujitori

În urmă cu câțiva ani cineva m-a întrebat, care cred eu că este cea mai frumoasă
profesie? I-am spus atunci că cea mai frumoasă profesie nu este o meserie, ci este ceva
mult mai complet de atât. O “profesie” care implică sacrificiu, lepadare de sine, dragoste,
sentimente, pasiuni, lacrimi, și multă, multă smerenie. În această meserie nu este înclusă
niciodată poziția de șef sau director, ci mai de grabă de rob și argat. Aceasta fiind
descrierea mea motivatoare, persoana respectivă s-a uitat strâmb la mine și m-a întrebat
altceva: “ Pai dacă așa stă treaba, cine și-ar mai dori o asemenea meserie”? La care eu am
adăugat: ….”sau mai de grabă cine s-ar califica pentru această slujbă”?
*Acela pe care îl alege și găsește Dumnezeu ca fiind destoinic, potrivit pentru această
lucrare și gata să stea oricând în spărtura zidului.
* Acela care râvnește la această slujire din dragoste pentru oameni înțelegând că lucrează
pentru Dumnezeu și tot odată pentru o plată cerească și nu pentru una lumească; aceasta
fiind una potrivită pentru nevoile fiecărui individ, dar care nu pune o povară pe umerii
oamenilor.
* Acela care este gata să plătească prețul uceniciei,
* Acela care cunoaste prețul răscumpărării lui și a poporului în mijlocul căruia slujeste.
Da, el este chemat la dragoste și la “merseria” de: Preot a lui Dumnezeu pentru oameni.
Mai toți preoții, pastorii și evangheliștii nu se nasc cu aceste atu-uri ci le dobândesc în cursul
vieții; Asemănarea dintre această slujire și restul slujbelor este că zilnic ai ceva nou de
învățat și nu poți sa spui că ai ajuns la perfecțiune întrucât ea nu există decât la Dumnezeu.
Doar în ziua când vom depăși sfera aceasta efemeră și vom ajunge înaintea Creatorului
Universului, atunci vom înțelege perfect prețul plătit pentru libertatea noastră în El și vom fi
perfecți așa ca Dumnezeu. Iată de ce aceia care ne conduc spiritual au un merit deosebit
înaintea Lui Dumnezeu dar și o responsabilitate pe măsură.
În cursul celor 100 de ani de credință baptistă la Valeapai au slujit mulți pastori și
evangheliști. Unii au fost ordinați de către biserica locală, alții s-au implicat simțind chemarea
Domnului și văzând nevoia de lucrători, iar alții au venit în perioade dificile, cand biserica
trecea prin momente de criză. Aceștia din urma au slujit ocazional (cand era nevoie)
Personal cred ca cea mai grea slujba pe care o poate avea un om este slujba de
Preot sau Pastor. Poti lucra la mină, în temperaturi extreme, poți sa-ți expluatezi mintea
maxim…precum poți face o mulțime de lucruri dificile, însă a lucra cu oamenii este cel mai
greu lucru posibil. Chiar si psihologii care au o slujba foarte asemănătoare cu cea a
pastorilor, nu duc o asemenea luptă și nu pun așa eforturi mari deoarece ei prezintă
alternative și posibilități, pe când slujitorii Domnului trebuie să prezinte adevărul scripturii în
termenii Lui Dumnezeu, pentru oamenii care trăiesc după propriile reguli. Grea misiune au
oamenii lui Dumnezeu.
Este așa greu să îți impui un anumit punct de vedere în familie sau în propria viață,
dar mai să aduci toată turma la acelaș numitor comun. Am putea spune: Misiune imposibilă.
Cum să faci o grămadă de oameni să gandească la fel? Este posibil așa ceva? Nu-i vei face
niciodată, doar Dumnezeu poate să-i convingă prin Duhul Sfânt și să-i facă una în Isus.
De fapt un pastor pentru a reuși să își impună un anumit punct de vedere, nu trebuie musai
să fie bun orator, ci trebuie să dea un bun exemplu personal. El trebuie să stie să iubească,
să rabde și să înghită multe răutăți; adevărul este că aceasta face un slujitor veritabil al
Domnului, doar că din exterior prea puțină lume vede treaba asta.
În Sfânta Scriptură sunt descriși o mulțime de slujitori ai Lui Dumnezeu, precum și
calitățile care trebuie să-i însoțească pe cei angrenați în asemenea lucrări. Sigur ca nici un
om nu este fără greșeală, de asemenea și slujitorii Domnului sunt oameni supuși aceloraș
slăbiciuni ca noi toți; și totuș cine se va califica atunci în marele ogor al Lui Dumnezeu ca să
slujească? Cel ce pune mâna pe coarnele plugului și nu se uită înapoi.
 Dacă ar fi după unii din noi, probabil am spune că nimeni nu este vrednic de slujire,
dar judecând după un raționament creștinesc și fiind realiști, atunci când ne uităm la
apucăturile și pretențiile turmei observăm că slujitorul se poate sa fie prea calificat chiar
pentru turma lui. De asemenea am văzut atâtea cazuri în care și unii și alții au încercat să ia
frâiele cailor și să direcționeze căruța pe un drum pe care îl consideră ei bun, însă nu făceau
nimic altceva decât să o conducă spre prăpastie; întotdeauna vizitiul știe cum se conduce cel
mai bine căruța, și nu cei care stau în ea și așteaptă să fie cărați.
Încă din vremea Vechiului Testament, preoții se bucurau de condiții deosebite și
poziții înalte pentru cei ce erau slujitori și învățători ai legii, însă mitul acesta a fost spulberat
de Hristos, care a întors toate valorile evreiesti invers, ba chia și cele romane și grecești care
s-au implementat adesea în viața poporului evreu. In discuțiile Lui, Isus a transmis de mai
multe ori celor ce erau însărcinați cu astfel de slujiri, că:
* Cel ce vrea să fie cel mai mare, sa fie slujitorul tuturor
* Cei ce dau învățătră să se țină de ea.
* Cei ce învățau legea să o țină
* Proorocii sa nu vorbească de la ei.
În toate aceste lucruri, Dumnezeu trage un semnal de alarmă pentru slujitori. Nu ei
trebuie să se vadă în față, ci Hristos; Ba mai mult, deasupra tuturor calităților unui lider, omul
care slujeste trebuie sa fie plin de dragostea Lui Dumnezeu, gata să jertfească, gata să
slujească tuturor, să fie la dispoziția turmei și a Lui Dumnezeu, non-stop. Asta califică un
adevarat pastor sau slujitor. Sunt bune pregătirile și echipările teologice, dar un slujitor va fi
cu adevărat apreciat și demn de numele și chemarea lui, potrivit cu nivelul lui de slujire, asta
îl califică sau descalifică înaintea turmei și a Lui Dumnezeu.

Slujitorii din Valeapai s-au dovedit a fi oameni plini de dragoste și pasiune

pentru lucrarea Lui Dumnezeu, de aceea vom trece in revistă, lista cu cei ce au fost Pastori,
slujitori, Evangheliști și diaconi la Valeapai precum si anumite lucruri și mărturii din viețile și
familiile lor.

Pastorii care au slujit la Valeapai:

1. Drăgilă Dumitru. 1919-1926, colaborează cu Ignea Ștefan și Stolojan Ioan.
2. Pop Ioan. M.I (1927-1931) M.II (1954-1955) colaborează cu Drăgoiescu Petru
3. Bîha Pavel. 1937-1938
4 Lighezan Iacob. 1945-1953
5. Pobega Pavel. 1952-1953. Concomitent cu Iacob Lighezan
6. Dragu Petru. 1957-1958
7. Sporea Ioan. 1958-1959
8. Turcin Dumitru. M. I (1960-1964) M. II (1979-1981) M. III (1988-1989)
9. Bălean Gheorghe. 1965-1970
10. Căpraru Petru. 1971-1978
11. Belciu Busuioc. 1982-1987
12. Olariu Gigel. 1990-1994
13. Iancu Cornel. 1994-2002
14. Dobren Ioan. 2003-2006
15. Păun Gabriel. 2007..........actual în 2018

* Primii 3 slujitori, au păstorit Biserica Baptistă între anii 1919-1938. Din cauză că stuctura
bisericilor din vremea respectivă nu permitea funcționarea prin comunitate ci doar într-un
cerc pastoral (Cercul de Reșița, în cazul Valeapaiului) iată că în acest timp au mai fost și alti
pastori care au venit la Valeapai să predice, să dea Cina Domnului sau să boteze, astfel se
explică prezența mai multor slujitori din cercul Reșita.
* Din anul 1933 Biserica Baptistă din Valeapai, a fost repartizată în cercul Oravița unde a
rămas până în 1938 când au fost înființate comunitățile.
 1.) Drăgilă Dumitru:
Născut la Prilipeți, jud. Caraș-Severin, pastor al bisericii baptiste din Lugoj, păstorește
între anii 1919-1945. Fratele Drăgilă a fost un bun predicator dar și un bun cântăreț. Multe
biserici din zona Lugojului și Caransebeșului au fost vizitate de acesta, iar elanul lui s-a
transmis și altor slujitori. Printre bisericile în care a lucrat se numără și Biserica Baptistă din
Valeapai. La Valeapai fratele venea să dea cina, să predice Evanghelia și să încurajeze frații;
a avut si cateva botezuri. În perioadă 1919 până spre anii 1924-1926, Dumitru Dragilă s-a
ocupat de Biserica Baptistă din Valeapai, unde a și fost pastor oficial. Fratele a fost membru
în comitetul conducerii Uniunii Baptiste, și din această poziție a participat la Congresul
Alianței Mondiale Baptiste ce s-a desfășurat la Stockholm, Suedia.
Ca pastor, fratele Drăgilă a fost ajutat la începutul lucrării de către evanghelistul Iosif Imbrea.
Despre fratele Drăgilă se poate spune că a avut o râvnă ieșită din orice tipar, toată
lumea îl știa de om cu inima pentru lucrare și nu putea să spună niciodata Nu. A fost acuzat
de către unii din opozanții lui, ca este peste tot: La botezuri, cununii, înmormântări,
evenimente, evanghelizări....efectiv om om plin de viață care stârnea pasiunea pentru
Hristos în fiecare om. Mitropolitul primat al României şi viitorul patriarh, Miron Cristea, care
a păstorit mult timp în Banat, la Caransebeş a spus: „Eu în Banat cunosc pe baptişti, şi ştiu
că sunt cei mai morali oameni, care au viaţa foarte frumoasă şi că ei sunt buni creştini... "
Dacă acest lucru îl declara mitropolitul ce poți să îți dorești mai mult decât o așa mărturie din
partea liderului ortodox. Fratele Drăgilă a lucrat pe câmpul evangheliei în Valeapai
colaborând și cu Ignea Stefan din Lugoj. Pastorul Dumitru Drăgilă mai era supranumit și
pastor al pastorilor, deoarece a avut foarte multe ordinări în timpul slujirii lui. Pastorul a trecut
la Domnul în anul 1964 după ce a slujit o viață întreagă pe Domnul plin de bucurie.
Pastorii cu care a colaborat la Valeapai au fost:, Ștefan Ignea (ordinat la Lugoj de către
dânsul), Ioan Șchiopu (ordinat la Reșița în 9 mai 1929, venind după 1930 și la Valeapai), Ilie
Dărăban (pastor în Reșița),

2.) Pop Ioan.

Născut la 5 aprilie 1882 în Daia Română din judeţul Alba. În urma nașterii din nou s-a
botezat la 11 August 1919 în America într-o biserică Baptistă tradițional americană . Imediat
după război s-a întors în România şi s-a stabilit în Gherteniş (satul soției sale) . El a fost
ordinat pastor în 11 August 1923 de o comisie compusă din I.R. Socaciu, D. Drăgilă şi Ilie
Negrei, în biserica din Caransebeş, dar înainte de a fi ordinat pastor a fost și diacon al
bisericii Baptiste din Gherteniș (imediat după înființare). Fără osteneală a lucrat în toate
bisericile din jur iar una din bisericile mai vechi şi mai active în părţile acelea a fost biserica
din Gătaia. Ioan Pop și Dumitru Drăgilă, i-au mai ajutat pe Ilie Paunescu și Simion Trică, în
cercu de pe Valea Bolvașniței ( Petrnic, Globu Craiovei, Valea Armeniș) și au păstrat legături
deosebite legând prietenii și relații între credincioșii din Valeapai cu credincioșii din Valea
Bolvașniței.
Pop Ioan a lucrat foarte mult și în biserica din Valea Mare cu Drăgoescu Petre, chiar din anul
1925. De asemenea Petre Drăgoiescu a fost trimis de nenumărate ori și la Valeapai să dea
cina și să predice. Fratele Pop a avut multe evenimente în Valeapai și a botezat foarte mulți
oameni; amintim botezurile din anii 1927 (54 persoane), 1949 (23 persoane), 1954, 1955 (6
persoane). Pastorul Pop Ioan a păstorit Biserica Baptistă din Valeapai în două mandate:
M1. 1927-1931, M2. 1954-1955.
Între anii 1931-1936 am fost vizitați de mai multi pastori care s-au implicat în biserică, din
cercul de Reșița și Oravița.

3. Bîha Pavel.
Născut la Valeapai, familia lui era din Visag. Fratele Pavel, de meserie a fost asistent,
fără seminar teologic, dar a fost ales de biserica pastor între anii 1937-1938. În timpul acesta
de un an, l-a ordinat la 17 cotombrie 1937, împreună cu Drăgoescu Petre, pe Nicolae
Lighezan, pastor la Vermeș.
Fratele Pavel a fost pastor și la Vermeș unde a botezat 15 persoane.
Fratele Nicolae Lighezan din Vermeș, a venit și la Valeapai unde a păstorit ca si pastor girant
biserica, timp de 6 ani (1939-1945) Biserica din Valeapai a fost închisă din data de 28
decembrie 1942 până în 1945 prin decretul mareșalului Antonescu, acești ani biserica
neavând activitate pastorală, dar frații continuau să se adune prin case.
La 28 Decembrie 1942, cînd a apărut decretul antonescian de desfiinţare şi închidere a
bisericilor baptiste, în judeţul Caras au fost 93 de biserici baptiste, cu un număr de 6.695
membrii botezaţi şi cu 7.135 de aparţinători.

4. Lighezan Iacob.
Născut în Vermeș, Păstorește la Valeapai între anii 1945-1953. În timpul acesta
fratele s-a ocupat și de cor deoarece era și bun muzician. Coluță, fratele lui Iacob a fost ani
de zile, cantor în Biserica ortodoxă, dar atunci când a auzit Cuvântul a fost cercetat și a fost
botezat la Valeapai de către Drăgilă Dumitru. Un an mai târziu s-a hotârât și Iacob să se
pocăiască, el fiind tot cantor la Biserica Ortodoxă a mers la preotul Aldan să îi comunice
faptul acesta, iar preotul a spus așa: “Iacobe, mi se rupe inima după tine că ai fost mâna
mea dreaptă, dar ai apucat pe o cale bună și dreaptă așa că să te ții de ea.”
Astfel Iacob Lighezan a fost botezat la 08 septembrie 1923.
Atât el cât și fratele lui, Nicolae erau foarte legați de Valeapai. Iacob a prins o perioadă
destul de grea, mai grea ca și fratele lui deoarece biserica în anul 1945 tocmai ieșise din
ordinul sistării activității, astfel că Iacob se vede nevoit să resusciteze lucrarea după o pauză
de 2 ani. Atât el cât și fratele lui au avut probleme cu poliția și jandarmeria caci erau urmăriți
când veneau pe furiș la Valeapai să se închine cu frații, cu toate că ordinul dat de Antonescu
era foarte clar.
Pastorul Iacob, A fost primul pastor oficial la Valeapai care a prins comunitatea după ce s-a
înființat, 1938. Botezurile atît din perioada lui, cât și cea a lui Nicolae, au fost oficiate la:
Valeapai, Vermeș și Gherteniș.

5. Pobega Pavel
A fost botezat în 1948, la botezul cel mare, de către Stănilă Adam și a fost ordinat in
1949 de către Bușan Gheorghe, Stănilă Adam și Dărăban Ilie, pastor la Valeapai. Pavel a
fost botezat odată cu sotia lui Valeria, Gîrboni Iosif cu sotia lui Chiva, Octavian Achim,
Gîrboni Ioan (Jucu) cu sotia lui, Ana.
Fratele Pavel era un tânăr din Valeapai și știa foarte bine contextul satului și cum se mișcau
lucrurile la Valeapai. Anii în care a lucrat ca și pastor au fost 1949-1953, concomitent cu
Lighezan Iacob deoarece Iacob era pastor și la Vermeș așa că își împărțeau sarcinile foarte
bine. În perioada anilor 1950-1952, este foarte persecutat, atât el cât și familia dânsului
pentru că era un om bogat (singurul din sat care avea tractor pe abur și batoză de trăierat) și
potrivit cu reforma din 1948, statul și regimul din anii următori i-au confiscat tot considerându-
l cheabur. Astfel în 1953 se vede nevoit să plece la Bocsa, iar mai apoi s-a mutat cu familia
în Timisoara, și a fost prezbiter la Biserica Baptistă Betania.
Fratele Pavel a fost un om deosebit care a iubit Valeapaiul pană când a trecut la
Domnul; A fost prezent la toate sărbătorile Valeapaiului ca si Fratele Turcin Dumitru.
Anii în care a botezat fratele Pobega: 1950 (30 persoane), 1951 (21 persoane), 1952 (9
persoane), 1953 (7 persoane), 1978 (9 persoane), 1990 (4 persoane). Total 80 de persoane
a botezat fratele Pavel doar la Valeapai.

6. Dragu Petru.
Provenea din familie de creștini, rudele lui fiind primii credincioși baptiști din
localitatea Bolvașnița, anul 1921. Perioada de slujire la Valeapai 1957-1958. Fratele Petru a
venit să slujească la Valeapai plin de râvnă, chiar dacă a slujit o perioadă de un an doar. În
anul 1957 a avut un botez mare la râul Pogonici când printre cei 16 candidați le botează pe
Maria Gîrboni (Spunei) și Blandina Voilă.
Tot în anul 1957 l-a fost binecuvatat Gârboni Ioan (fiul lui Coriolan si Maria, actualmente
director al Filarmonicii Banatului). La acest eveniment au fost aduse fanfarele din Bolvașnița
si Vălișoara, reunite. Muzicanții deosebit de renumiți au venit cu trenul (Marinică) la Berzovia
apoi au fost aduși cu 10 caruțe pana la Valeapai. Pe drum au cantat în Gara din Berzovia, în
fata primăriei, apoi in orgradă la Valeapai astfel că s-a auzit până în sat, oamenii fiind
profund impresionați de un așa eveniment. Eugen Spunei mărturisea că oamenii le cereau
muzicanților să cânte. Acest eveniment a fost deosebit deoarece era prima dată cînd a venit
o fanfara la Valeapai, păienii din sat spunând că așa ceva la Valeapai nu a mai fost. Veniți ca
și musafiri, cei din Bolvașnița și Vălișoara au ajuns sâmbătă la Valeapai și au fost cazați
peste noapte la frați acasă.
Din anul 1959, Dragu Petru s-a mutat în Timișoara unde s-a angajat ca și contabil.
În toți anii aceștia după Lighezan Iacob, la Valeapai au fost mulți pastori care au slujit
perioade scurte (Dragoescu Petru, Dejeu Traian, Sporea Ioan și Vichente Craiovan-
vicepreședintele comunității de Timiș)

7. Sporea Ioan 1958-1960

A venit de la Jamu Mare, a păstorit biserica timp de un an de zile și s-a ocupat și de
cor. Fratele Sporea fiind din Jamu Mare, l-a recomandat bisericii din Valeapai pe Dumitru
Turcin care era tot contabil de meserie la gostat în Jamu Mare.
Înainte de Sporea Ioan, la Valeapai a lucrat o perioadă de un an și pastorul Boțan Avraam
din Berecsău, care tocmai își terminase studiile la seminarul baptist din București și în
aceeași perioadă a slujit și la Vermeș (din 1957).
Dânsul a venit cu soția lui și au locuit timp de un an de zile în casa lui Gîrboni Coriolan și a
Mariei, soția lui. În timpul acesta Coriolan Gârboni a plecat în armată iar Maria Gârboni a
ramas acasă singura doar cu fiul ei Ioan Gîrboni care era mic, și cu pastorul Boțan și soția
dânsului. Pastorul Boțan Avram, a fost foarte tare persecutat de regimul comunist anii
următori, când a și plecat în statele Unite, din cauză că în România i s-a confiscat tot ce
avea. Despre el se spune ca avea un mare har în vorbire și pentru că avea barbă, provoca
oamenii din sat să vină la evanghelizări; aceasta se întâmpla în anul 1958.
Anul următor a început să slujească Sporea Ioan din Jamu Mare, el avâd două
botezuri în cei 2 ani de slujire: Unul la Valeapai în 1958 cu 7 persoane, botezând împreună
cu Craiovan Vichente, și altul la Fârliug cu 2 candidați.

8. Turcin Dumitru.

Poza 101-1(66)

De loc din Jamu Mare, este ordinat la Valeapai în 1960, fiind și contabil de meserie.
Despre el se spunea că avea un scris deosebit, de caligrafic. A avut una dintre cele mai
complete activităti în cele 3 mandate cât a fost pastor la Valeapai. Pastorul Turcin a iubit
Valeapaiul că si-a început activitatea pastorală aici. El s-a asemanat cu fratele Pavel Pobega,
și se completau reciproc; Amândoi veneau la Valeapai când erau nevoie. Împreună cu
fratele Turcin venea și Traian Dejeu tot din Jamu Mare, fiind legat de Valeapai în timpul
anilor de seminar cât și după seminar. Fratele Dejeu a terminat Institutul Teologic Baptist în
anul 1961 când a fost ordinat ca pastor și de atunci a slujit pe ogorul Evangheliei.
Actualmente fratele Traian trăiește în București și are 90 de ani.
În anul 1961 când s-a dat ordinul de arondare a bisericilor, atunci multe biserici au
fost închise și a fost limitat timpul de închinare (doar de diminiață) și din pricină că biserica
din Vermeș nu s-a supus acestei legi, pastorului Dejeu Traian i-a fost ridicat carnetul de
pastor.
Dugulescu Petru, a spus despre fratele Turcin, că la Valeapai a început lucrarea și tot aici
a sfarsit-o. În 27 august anul 1989 fratele Turcin a fost la ordinarea fratelui Pavel Spunei și
tot atunci a fost oficiat și un botez, în cadrul serviciului de diminiață. După-masă a fost
sărbătoarea roadelor, iar la această triplă sărbătoare, cei doi prieteni pastori,(Pobega și
Turcin) apar pentru ultima dată împreună la Valeapai.
O perioadă, fratele Turcin a fost pastor și la Gotlob, de unde aduce fanfara la Valeapai și pe
medicul Enciu care era dirijorul fanfarei. În timpul activității din Valeapai i-a binecuvântat pe:
Gelu Spunei 1962, Remus Gîrboni în 1964 si pe Emanuel Gîrboni în 1961.
El a înființat istoricul din 1988 și în timpul mandatului lui s-a ținut jubileu de 70 de ani. A
fost un om foarte blând, deosebit de iubit și apreciat de biserică pentru faptul că era
prietenos cu toată lumea, de asemena a locuit pe la mai multe familii în sat. Venea cu trenul
până la Berzovia, sambata si pleca înapoi duminica seara.
Botezurile Fratelui Turcin Dumitru au fost în anii: 1960 ( 2 persoane,) 1981 (5
persoane), 1988 (18 persoane), și în 1989 când au avut loc două botezuri la interval scurt
(20 persoane).

9. Baleanu Gheorghe
A slujit la Valeapai după fratele Dumitru Turcin, din anul 1965 până în anul 1970 deși
deci era pastor titular la Bocșa. În timpul acesta, a trimis o mulțime de bocșeni la Valeapai,
care se ocupau de biserică atunci când fratele Gheorghe nu putea să vină; adesea fratele
Bălean îi lua cu el pe: (Gruiță Ioan, Ciocoi Gheorghe si Marișescu Ioan)
Perioada anilor 1960-1970 (în timpul primului mandat al lui Dumitru Turcin și cel al lui
Bălean Gheorghe) era cea mai grea întrucât toată lumea plecă la orașe datorită
industrializării. Anii la rând biserica nu creștea ci din contră s-a golit, acest fenomen
predominând în toate Bisericile de sat; Și pentru că nu era orchestră, fanfară , corul s-a
desființat, nu au fost nici botezuri în acei ani, baptiștii și slujitorii efectiv evitau subietul anilor
1960-1970 fiind considerat unul trist. Această secetă spirituală a afectat din toate punctele de
vedere viată bisericilor Baptiste din toată țara, deoarece cei care au plecat de la sate, s-au
acomodat foarte greu la orașe, iar cei ce au rams acasă tânjeau dupa cei ce au plecat.
Totuși lucrătorii nu au deznădăjduit și și-au continuat lucrarea chiar și așa. In anul
1965 Gheorghe Baleanu a binecuvântat pe Doinea Filea de asemenea a mai avut
evanghelizări și s-a implicat în lucrare cât a putut. Cel care ținea pulsul ridicat la Valeapai în
perioada când toata lumea a plecat și s-a golit biserica, a fost Spunei Pavel care a continuat
să slujească, ocupându-se de muzică și a început sa slujească și cu Evanghelia. În anul
1980, Baleanu Gheorghe este ales ca pastor al bisericii: Emanuel, Timișoara, apoi în anul
1985 emigreză in S.U.A.

10. Căpraru Petru

Născut 7 ianuarie 1915 si decedat 18 feb 2000. S-a năsut în familie de credincioși
baptiști. Tatăl lui cu familia lor, au fost primii baptiști din Visag, convertindu-se la credință,
apoi a primit botezul la Biserica Baptistă din Ramna. A fost ordinat în 1947 de Drăgilă
Dumitru, și a slujit bisericile din: Duleu, Valea Mare, Fârliug, Remetea, Dezești, Zorlenț,
Bărbosu, Visag, Sacoș.
La Valeapai a slujit ca pastor între anii 1971-1978. Fratele Petru era din Visag și
venea cu bicicleta la Valeapai, în fiecare duminică, pe vremea aceea nefiind mijloc de
transport care să-i înlesnească posibilitatea de a ajunge la biserică mai ușor. Fratele Petru
ajungea la ora 8:30 în fiecare duminică diminiața la adunare, și nu întârzia niciodată cu toate
că venea din Visag, aprox de la 10 km departare pe un drum foarte rau.
Pavel Spunei întotdeauna îl dădea exemplu pe pastor că ajunge în curtea bisericii înainte de
ora 9 și unii din biserică nu veneau nici după ora 9. După terminarea serviciului de seară
mergea cu bicicleta acasă fie vară fie iarnă, adesea frații rugandu-l să plece mai devreme să
nu-l prindă noaptea pe drum.
Ca fire, a fost un om calm, care nu facea abuz de putere și conlucra bine cu toată
lumea. În mandatul lui s-a înființat orchestra, și tot el a promovat ideea de darnicie (special
în vederea cumpărării instrumentelor pentru orchestră) și nu s-a împotrivit la nimeni ci a dat
dovadă de înțelepciune, învățând biserica să se păzească de conflicte și să trăiască în pace
și armonie. În cursul anilor, fratele Petru a susținut lucrarea cu tineretul foarte mult iar în
perioada în care a păstorit biserica din Valeapai, a avut două botezuri: Unul în anul 1971 cu
12 persoane și cel de-al doilea în anul 1976 cu 6 persoane. În anul 1975 tot în timpul
mandatului sau, au mai fost 3 persoane din Valeapai care au primit botezul însă acestea au
fost botezate la Vermeș de către fratele Dragoș Hudema.
Una din cele mai mari realizări a fost construcția baptistierului în anul 1975 în urma
libertății religioase care a fost clauză în acordarea dreptului națiunii celei mai favorizate,
drept acordat de S.U.A, României.

11. Belciu Busuioc.

Poza 101-1 (68)

Păstorește biserica din Valeapai între anii 1982-1987 cu un har deosebit; (spun
bătrânii și cei care au fost din generația pastorului). Pastorul provine din Goleț, Caraș-
Severin, o localitate aproape de Caransebeș. În timpul mandatului pastorului Busuioc,
biserica și satul Valeapai a cunoscut o trezire în masă; Timpul slujirii lui Belciu Busuioc fiind
deosebit de apreciat de tot Valeapaiul. Pastorul îmi marturisea ca a luat biserica din Valeapai
peste puterile lui dar a iubit-o. Pe vremea aceea dansul slujea la Caransebeș si alte sate, dar
i-a fost predata de către fratele Dumitru Turcin și a putut-o refuza.
Pastorul obișnuia sa facă foarte multe vizite pastorale în timpul acesta și nu se simțea
că mai are multe alte biserici. Un om dedicat din toate punctele de vede și responsabil cu
lucrarea Domnului.
Oamenii venea la pocăința și una din cele mai mari dorințe ale fiecărui om de la Valeapai
era sa-l asculte pe fratele Busuioc vorbind. Cele mai putenice săptămâni de Evanghelizare s-
a facut în perioadă dânsului, iar Valeapaiul a cunoscut cea mai mare trezire spirituală din
istoria celor 100 de ani. Într-un interviu pe care l-am luat pastorului Busuioc, acesta îmi
mărturisea căci unii din sat i-au spus ca daca vine pastor la Valeapai, tot satul se va întoarce
la Domnul. Ei bine si fratele Busuioc era om, așa că nu s-a întors tot satul, dar s-au întors
neașteptat de mulți oameni și Dumnezeu lucra cu mare putere.
Frații din biserică spun că pastorului Busuioc nu-i era teamă să aducă oratori
deosebiți, din contră cauta să aducă la Valeapai toată elita spirituală (oameni cu har deosebit
și cu mărturi deosebite) printre care amintim pe Gherman, Hudulin și Dugulescu.
Pastorul a câștigat un respect deosebit în rândul tuturor credincioșilor din împrejurimi
și chiar printre cei de alte confesiuni.
Botezurile pastorului Belciu: 1982 (9 persoane), 1983 (7 persoane), 1984 (9 persoane), 1985
(20 persoane), 1987 (4 persoane) cu un total de 49 de credincioși la Valeapai.
Dacă în perioada lui Petru Capraru s-a înființat orchestra, în timpul lui Busuioc s-a înființat
fanfara. După Valeapai, Caransebeș și cercul de biserici din jur, pastorul a început să
slujească și o biserică Baptistă din Melbourne, Australia.

12. Olariu Gigel. 1990-1994.

Poza Gigel

Nascut la data de: 24 august 1957 în localiatea Susani jud. Timiș, fratele Gigel a
crescut într-o familie de creștini baptiști a urmat cursurile de învământ apoi, apoi o perioadă
a lucrat la poștă în orașul Faget; ulterior a cunoscut-o pe Mariana cu care s-a căsătorit.
Cursurile institutului Teologic le-a făcut la București între anii 1986-1990, iar după
absolvirea institutului, fratele Gigel Olariu, a fost ordinat ca pastor în Biserica Creștina
Baptistă Betel, Reșita. Astfel pastorul a început să slujească în acelaș an și la Valeapai.
Fratele Olariu Gigel împreună cu soția lui, au 3 copii: Emanuel, Delia și Patricia.
Fratele Gigel a mai păstorit cercul de biserici din zonă (Duleu, Valea-Mare, Fîrliug, Visag,
Bărbosu) iar în prezent păstorește Biserica Baptistă: Pâinea Vieții și este membru fondator al
scolii Creștine Harul. De asemenea împreună cu fratele de corp Gabi Olariu, conduc și
Fundația: “Pâinea Vieții”, se împlică în formele de învământ aducând educația creștină și
etica în rândul elevilor.
Gabi, fratele pastorului este un prosper om de afaceri care investește an de an în
lucrarea lui Dumnezeu din România, desfăsurând o mulțime de proiecte creștine și sociale.
Anii 1990-1994 a fost ani foarte binecuntați atât la Valeapai cât și în cercul de biserici din
zona Valeapai. Gigel Olariu a făcut naveta ani de zile cât timp a fost pastor la Valeapai,
venind uneori și după ce nu a mai fost pastor ca să viziteze biserica.
Drumurile nu erau deloc bune, astfel s-a întâmplat că într-un an a fost surprins de o
viitura și a rămas cu mașina în apă, venind de la Valeapai și îndreptându-se spre Valea Mare.
În câteva minute apa a început să intre în masină, pastorul fiind obligat să-și scoată
încălțămintea din picioare, coborând din mașină și abandonând-o. Mergând pe jos spre
Valea Mare a fost întâlnit de un tractorist care văzându-l mergând desculț a fost mirat si fara
sa stea pe gînduri a venit și i-a remorcat mașina până în fata bisericii din Valea Mare.
Neavând ce sa-i ofere tractoristului, fratele Gigel i-a dat o biblie care era în portbagajul
mașinii și care nu s-a udat.
Odată ajuns la Valea Mare, pastorul s-a dus la o familie s-a spălat si apoi a mers la biserică
unde era aștept de frați să dea cina. Surpriza cea mai placută pe care a avut-o când s-a
reîntors la Valea Mare a fost să-l găsească pe tractoristul care l-a remorcat în biserică și să
audă ca l-a primit pe Domnul Isus în inima Lui.
O alta experienta la începutul lucrării: legată de primul botez care a fost la rîul
Pogoniș cu 19 pers, unde a avut parte de binecuvantarea deosebita a Lui Dumnezeu.
Plecând după serviciul de botez la celelate biserici apoi acasă, a doua zi un frate din biserică
foarte revoltat l-a sunat pe pastorul Gigel sa-i spună că la serviciul de după-masă diaconul
bisericii, a mai botezat o persoană. La început ascultandu-l pt cateva secunde parcă se
transmitea revolta din sufletul fratelui și în sufletul pastorului dar în timpul lungii conversații,
(fratele descriind cu lux de amanunte ce s-a intamplat), pastorul Gigel a analizat cele
întâmplate mai profund și Duhul Domnului i-a spuns clar că diaconul nu a făcut nimic rau,
ajutând încă un suflet să se întoarca la Domnul. Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile
și puțini aveau posibilitatea de a comunica și de a întreba daca le sunt permise anumite
lucruri, dar atunci când lucrurile devin neprevăzute nu este loc de întrebare, așa s-a
întâmplat și în cazul acesta.
Pe când cel care l-a sunat pe fratele Gigel își dădea silința să descrie mai bine cele
întâmplate, fratele Gigel i-a spus acelui om că diaconul a procedat foarte corect ba încă
argumentând că este un lucru bun, având în vedere mântuirea unui suflet, astfel justificând
actul fratelui Pavel. După această afirmație la telefon s-a făcut liniște iar spiritul încins al celui
ce pâra, s-a calmat.
Iată două exemple clare din experiența vastă de slujire a fratelui Gigel Olariu. Dacă în
perioada interbelică fratele Drăgilă Dumitru era pastor al pastorilor, în perioada democrată
Gigel Olariu devine pastorul pastorilor.

Poza 102-2(45)

Bisericile pe care le-a păstorit dânsul au trimis și echipat foarte mulți lucrători la seminar și
fratele Gigel pe unii i-a susținut chiar. Aceste mărturii sunt redate de mulți seminariști din
apropiere și depărtare care au intrat în legătură cu fratele Gigel, spunând că era un bun
manager, organizator și prevăzător în ceea ce privea potențialul tinerilor.
In prezent fratele Gigel pe langă pastorala și scoala creștina Harul, este profesor și
director la institutul de studii biblice Precept Ministries România. Închei descrierea pastorului
relatându-vă cuvintele lui:
“Sunt amintiri frumoase pe care le păstrez în anii de slujire la Valeapai si continui să
multumesc Lui Dumnezeu si fraților pentru dragostea arătată, atat mie cât și familiei mele în
acei ani grei, dar binecuvantati. Nu pot să uit pâinea de la Valeapai (fratele amintindu-și de
mancarea bunicii mele, Viorica Ota) zilele de bucurie și tristețe în urma pierderilor a unor
frați și surori din biserică plecați la cele veșnice și puterea cântărilor și rugăciunilor de la
Valeapai.
 Aștept cu nerăbdare ziua în care cu toții ne vom revedea pe plaiurile însorite ale
Cerului acolo unde Domnul Isus S-a dus să ne pregătească un loc si unde pentru toată
veșnicia ne vom bucura cu Domnul nostru.”

13. Iancu Cornel

Poza B 123
Născut la data de 05 septembrie 1964 în Alba-Iulia, urmează cursurile Institutului
Baptist din București și în anul 1994 a luat decizia cu soția lui ca să meargă acolo unde il va
trimite Dumnezeu. Fratele Olariu Gigel a fost cel care l-a îndrumat la Valeapai, predându-i
ulterior cercul de biserici din zona Valeapai. (Bărbosu, Visag, Duleu și Valea Mare). Celelalte
biserici din cercul pastorului Gigel (Remetea, Dezești, Fârliug) fiindu-i predate lui Marcel
Țepeneu.
Fratele Cornel a păstorit biserica din Valeapai din 13 noiembrie 1994 când a fost și ordinat,
până la începutul lunii septembrie 2002, timp de 8 ani.
Familia fratelui Cornel este compusă din soția dânsului, Margareta și cei patru copii:
Daniel, Samuel, Tabita și Debora. Când a venit pastor la Valeapai, fratele Cornel i-a avut
doar pe cei doi băieți, dar în timpul celor 8 ani de slujire, i s-au nascut și două fete.
Fratele Iancu a mărturisește că a înțeles un principiu foarte clar în ce privește lucrarea de
pastorala, și anume că păstorul trebuie să locuiască în mijlocul turmei, așa că i-a fost pusă la
dispoziție o casă de către Miu Ioan și o mașină de către Olariu Gigel (pentru deplasări
personale și pentru celelalte biserici). Intrarea în lucrare a fost plină de emoție dar cu
responsabilitate. În cursul celor 8 ani la Valeapai fratele a avut în fiecare an botez cu
excepția unui singur an când a avut foarte multe binecuvântări de copii. De asemenea în
această perioadă fratele Cornel obișnuia să strângă la studiu tinerii din biserică și petrecea
seri minunate cu ei, dezvoltând relații deosebite.
Mai jos voi reda câteva fraze pe care le-a scris fratele pastor Cornel, despre lucrarea și
Biserica Baptistă din Valeapai
“Am căutat tot timpul să predic o evanghelie curată și sănătoasă care să atragă pe
oameni la Dumnezeu, să fie spre edificarea si creșterea spirituală a fiecărui credincios si
pentru a-L inălța și proslăvi pe Cristos in mijlocul bisericii. Am întâlnit un obicei frumos la
Valeapai pe care l-am urmat cu toată bucuria, acela de a face în fiecare an o săptămînă de
evanghelizare. Mă miram și mă bucuram că în zona aceasta oamenii erau foarte dornici și
deschiși la ascultarea Evangheliei. În timpul celor opt ani de slujire la Valeapai am avut
bucuria să culegem si roade binecuvântate având aproape în fiecare an câte un botez, în
total peste 40 de persoane s-au întors la Domnul. M-am bucurat să găsesc aici, în Valeapai
un grup frumos de tineri dornici să slujeasca Lui Dumnezeu în special prin cântare în diferite
formatii: grup vocal, orchestră, fanfară. Împreuna cu ei mergeam deseori și la alte biserici din
zonă când eram solicitați pentru diferite evenimente: evanghelizări, inmormântări, nunți etc.
În toată această perioadă m-am silit sa fiu un exemplu împreuna cu familia (soția și cei patru
copii) atât pentru biserică, cât și pentru cei din afara ei, fiind la dispoziția tuturor în multe
feluri.
Am căutat să mă implic și în lucrarea administrativă cât am putut de mult. La un
moment dat s-a văzut nevoia unei case pastorale, astfel ca, prin harul lui Dumnezeu si prin
bunăvoința bisericii s-a cumparat o casa pastorala (1997). A fost nevoie de multă renovare,
iar în toamna anului 1999 am reușit să ne mutăm în noua locuință unde am stat pana în
septembrie 2002, când am plecat la Ohaba, jud. Alba. De asemenea, în perioada aceasta s-
au construit anexele bisericii, s-a zugrăvit sala mare a bisericii si s-a facut instalația de
încălzire centrală.
Nu a fost o perioada foarte lungă, dar în tot acest timp de slujire la Valeapai (opt ani)
am învățat foarte multe lecții de viața, am căpătat o bogată experiență în slujirea pastorală și
m-am format ca slujitor al Lui Dumnezeu, având tot felul de experiențe care au lucrat și la
modelarea caracterului meu. Nu pot sa uit multe momente înaltatoare și lucrări
binecuvântate la nunți, botezuri, evanghelizari cu mese comune unde părtășia și bucuria în
Domnul erau depline. Toate experiențele frumoase și momentele de biruință trăite în
Valeapai sunt niște amintiri unice pentru mine care îmi creează emoție dar totodată mă
determină să vă aduc în rugăciune înaintea lui Dumnezeu ori de câte ori îmi amintesc de
voi”.
"Fiti binecuvantati de Domnul care a facut cerurile si pamantul!" Ps 115:15

14. Dobren Ioan (Johny)

Pastorul Johny Dobren a slujit Biserica Baptistă din Valeapai între anii 2003-2006
Născut la 22 iulie 1972, Dobren Ioan a copilărit la Eftimie Murgu (Rudăria) într-o familie de
oameni creștini și extraordinar de gospodari. Școala primară a absolvit-o la Eftimie Murgu, în
localitate, apoi studiile liceale le-a făcut în Bozovici.
S-a căsătorit în 01 noiembrie 1992 cu Mioara, iar în anul 1993 s-a nascut fiica lor Ana-Maria.
În anul 1999 a mers la București și a urmat cursurile Institutului Teologic Baptist iar în anul
2003 a absolvit studiile, fiind licențiat în teologie pastorală și psihologie, tot odată fiind și
cadru didactic.
Imediat după ordinare l-a înfiat în familia lui pe Daniel, crescându-l ca pe fiul lui, astfel
familia lor mărindu-se. O perioadă de timp a locuit la familia Gârboni acasă, apoi s-a mutat la
casa pastorală unde locuise și fratele Iancu Cornel cu familia dânsului. În această perioadă
la casa pastorală s-a schimbat lemnul la acoperiș, țigla și s-au mai construit 2 anexe:
bucătărie și baie. Johny a slujit tot cercul de biserici din zona Valeapai: Visag, Valea-Mare,
Duleu și Bărbosu, astfel preluând fostul cerc de biserici al pastorilor Olariu și Iancu.
Anii de pastorală la Valeapai i-au fost marcați de multele evanghelizări pe care le-a
făcut, a adus foarte mulți evangheliști la Valeapai și foști colegi de seminar, precum a
continuat studiile Precept Ministries; A avut binecuvântări, botezuri, căsătorii, înmormântări
precum și alte evenimente. Pastorul a oficiat nunți până și în Republica Autonomă Crimeea,
(Ukraina la acea vreme, actual Federația Rusă) alaturi de Evanghelistul Valeriu Moisei din
Republica Moldova.
Jony s-a asemănat într-o privință cu Sfântul Apostol Pavel: I-am plăcut foarte mult
călătoriile misionare. În acești 4 ani la Valeapai făcând căteva sute de călători prin Europa și
alte locuri din lume, probabil cât toți pastorii dinaintea lui la un loc. Dacă sunt asemănări cu
apostul Pavel, putem spune că sunt și diferente față de pastorii precedenți. Dacă Petru
Capraru venea la Valeapai cu bicicleta, ca nu avea mașină, pastorul Johni a spulberat
recordul la masini în cei 4 ani la valeapai, având mai mult de 10 chiar. Cu siguranță că nu
erau folosite doar în regim propriu, ci pastorul le folosea la transport și slujea pe toată lumea
din sat. Fiica lui Ana-Maria declara într-un interviu că își amintește cum deseori mergând
tare să ajungă la celelalte biserici, derapa și mai intra cu masina prin pădure, dând emoții
celor ce erau cu el.
Personal eu îmi amintesc ziua când au decedat ultimii credincioși la Bărbosu, și am
mers cu Johny la înmormântare. Erau eu cu trompeta să cânt, Ana-Maria spunea poezii iar
Johny predica la o înmormântare la care a participat tot satul; încă ma rog pentru sufletele
celor ce locuiesc în acest sat. De asemenea aș avea un mulțumesc de spus pastorului Johny
pentru câteva lucruri care mi-au marcat viața ca om și slujitor......de ce? Pentru ca
adolescența mea s-a consumat în perioada cât a slujit Johny la Valeapai.
* Mi-a binecuvântat nepotul
* M-a botezat
* A fost cel care m-a dus la Institutul Precept Ministries (in cadrul căruia sunt profesor)
* L-a înmormântat pe bunicul meu (din partea tatălui)
* M-a promovat în slujire
* Mi-a oficiat nunta, ca pastor principal.
Sigur că și alte persoane de la Valeapai pot mulțumii atât lui cât și pastorilor lor care au avut
o influență foarte bună în viața lor.
Johny era o fire amuzantă în general, și întotdeauna bucuros în ciuda suferințelor fizice pe
care le avea; Îmi amintesc cum ne-a luat pe mine si pe fratele Pavel la ședințele comunității
de Timișoara și ne-a prezentat la toți colegii lui, apoi ne-a spus ca nu e drept pe luna
respectivă sa-și ia tot salariul ca fusese plecat în Italia, așa ca ne-a omenit la un restaurant
în Timișoara, cu un prânz regesc ca am ținut serviciile în locul lui.
 In timpul cât a fost pastor, Johny a organizat și tabere de câte o saptămână cu tinerii din
biserica noastră și din Timișoara, la Vadul Bărbosului.
Actualmente, păstorește bisericile din Duleu și Valea-Mare, lucreză și pe latura de
consultanță în Ungaria, de asemenea a absolvit studiile de Socio-Psihologie urmând să își
deschidă un cabinet medical, fiind și doctor psiholog.

15. Păun Gabriel (Gabi)

poza A98

Actualul pastor al Bisericii Baptiste Valeapai. Biografie Pastor:

*Născut la Reșița pe 24 septembrie 1980.
*Licențiat în Teologie la București în anul 2006
*Licențiat în Psihologie la București în anul 2009
*Căsătorit cu Mirela Păun în anul 2006
*Are doi copii: Rebeca și Dayana
*A lansat 3 volume de poezii: „Așteptare” (2011), „Creștin de mâna a doua” (2016), „Nu lăsa
sufletul să moară” (2018).
*A publicat cartea: „ Treptele dezvoltării spirituale”- 2017

Pastorul Gabi Păun a preluat biserica din Valeapai într-o perioadă foarte
asemanătoare cu anii 1960-1970 de care baptiștii se fereau și să vorbească. Oamenii pleacă
peste hotare golind biserica și satul, acest fenomen predominând nu doar la Valeapai ci în
toată țara. Dacă greul luptei în perioada 1960-1970 chiar 1973 l-au dus: Turcin Dumitru,
Bălean Gheorghe și Căpraru Petru, iată că perioada 2007 și până în prezent o duce Păun
Gabi. Așa cum e limpede de înțeles pastorul Gabi este cel mai longeviv pastor în activitate la
Valeapai, depășindu-l chiar și pe Dumitru Turcin cu 10 ani de activitate în 3 mandate diferite;
sigur fratele a continuat sa mai vină să slujească la Valeapai ori de câte ori era nevoie.
Și în drepul pastorului Gabi, pot să fac o asemanare cu apostolul Pavel, care lucra cu
mâinile lui sa nu fie o povară pentru nimeni cu toate că avea dreptul de a folosi ceea ce era
de folosit. La rândul lui, Gabi se îndeletnicește cu munca în fiecare saptămână la Reșița
pentru a acoperi tot necesarul familiei lui, și totuși își implinește cu pasiune slujba de pastor;
Și iată cum un slujitor poate fi un exemplu pentru toți slujitorii în această privință..
Fratele Gabi a avut și are în continuare o misiune foarte dificilă, de a sporii lucrarea
lui Dumnezeu, in ciuda depopulării satului Valeapai și a bisericii în urma deceselor fraților
bătrâni. Dacă mulți și-ar fi luat bagajul să plece văzând dificultatea lucrării după anii 2005
când mai toți tinerii au plecat biserica rămânând pe jumătate goală, pastorul Gabi Paun a
decis să rămână și din anul 2007 continuă sa lucreze neobosit în Via Domnului și Biserica
din Valeapai. Mai jos o sa vă redau unele lucruri pe care le-a spus pastorul despre lucrarea
de la Valeapai în toți anii aceștia, nu înainte de a spune că a fost pastorul cu realizări
deosebite din punct de vedere administrativ, toate fiind redate în capitolul: „Construcția
bisericii”. Menționez că acesta a făcut modernizări la Valeapai cu sprijinul credincioșilor și a
primăriei Ramna, pe care și le-ar dori multe din bisericile de oraș.
“ Când am ajuns la Valeapai în toamna anului 2007, aveam 27 de ani. La prima
vedere am găsit o biserică îmbătrâbită, obosită și dezamăgită. Media de ședere a pastorilor
nu era foarte mare, prin urmare nu mi-am desfăcut chiar tot bagajul crezând că voi pleca
repede dar nimic nu avea să prevestească anii de binecuvântare și prosperitate care urmau.
Între anii 2007-2018 mi s-au născut 2 fete, am lansat 3 volume de poezii și am
publicat o carte, precum am strâns multe amintiri de neuitat. Odată instalat la Valeapai am
înțeles că este nevoie de muncă pe toate planurile. Am încercat să adun lucrătorii, să
motivez tinerii să slujească și să demarez lucrarea copiilor. Am reușit să readuc în biserică
oameni care și-au pierdut motivația spirituală, și am creat relații armonioase cu toată
comunitatea de oameni indiferent de confesiune sau rang.
 Pe parte administrativă s-a schimbat efectiv tot. De la interiorul bisericii la exteriorul ei,
parcări, curte, anexe noi, sonorizare, etc. (vezi cap. Construcția bisericii) Toate aceste lucruri
s-au făcut în regie proprie din dărnicia bisericii fără a primi ceva din partea comunităților
baptiste din Timiș respectiv Caraș ci doar din partea celor doi primari: Mircea Ioan Nicolae și
Ciurea Magdalena Valeria. Tot în acești ani s-a format un grup putenic de tineri și am reușit
să amenajăm o camera pentru ora duminicală a copiilor, de ei ocupându-se surorile Gligor
Florina, Gîrboni Roxana și Păun Mirela.
A fost schimbat din temeli modul de închinare al bisericii, închinarea fiind dinamizată
ajungând ca în anul 2018 afară de piesele din cărțile “ Cântările Evangheliei” să folosim sute
de imnuri noi pe negative. Rugăciunea a devenit și ea atractivă și folositoare pentru toate
categoriile de vârstă. Predicile au fost aduse mereu mai aproape și mai aproape de nevoia
sufletului fiecărui om urmărind dezvoltarea spirituală a credinciosului.
În acest timp ne bucurăm de un procentaj de 50 % din locuitorii întregii localități, ca fiind
membrii în biserica noastra. Sigur în acești ani au fost 4 botezuri cu 7 persoane, (cauza fiind
depopularea masivă a satului) 5 binecuvântări de copii și două cununii. Din pacate cei mai în
vârstă care au prins generațiile de pastori dinaintea mea au trecut la Domnul, așa ca in 11
ani am oficiat la Valeapai 68 de înmormântări. În continuare doresc sa dezvolt lucrarea cu
tinerii care este foarte promițătoare.
În toți acești ani am avut misiuni la Reșița, Bocșa, Lugoj, Darova, Lugojel, Fizeș, și pe
plan local am dezvoltat o relație armonioasă cu Biserica Ortodoxă “Adormirea Maicii
Domnului” colaborând și cântând cu credincioșii ortodoxi și predicând și cântând de
asemenea împreună cu talentatul preot Adrian Moteca.
Dacă aș putea comprima într-o singură frază lucrarea mea la Valeapai, aș putea spune că
am căutat să adun și să construiesc.
Am ales și un motto al bisericii: (Pot totul în Hristos care mă întărește Fil 4:6)
Desigur că anii aceștia nu au fost lipsiți de frământări, biserica fiind amenințată și în pericol
să se rupă din cauza unui cult evanghelic specializat în astfel de lovituri, însă Biserica
Baptistă din Valeapai a trecut cu brio toate furtunile care s-au abătut asupra ei și iată că
astazi putem înfige cu bucurie steagul celor 100 de ani de credință. ....
Între anii 2007-2018 am colaborat cu frații: Pavel Spunei, Remus Gîrboni, Valentin
Pîrvănescu, Eugen Ota, Viorel Vezoc, Costică Popa, Nuțu Gârboni, Ioan Stoian, Andrei
Gârboni, Doru Danciu, Daniel Ota, Marius Secoșan, Gelu Spunei, Pavel Danciu, Daniel
Danciu, Teofil Ferciug și David Jurca.
În încheierea activității pastorului Gabi Părun care încheie lista slujitorilor mai sus
menționați în cei 100 de ani de slujire, la Valeapai s-au implicat să slujească și câțiva
misionari și pastori giranți: Ignea Ștefan, Dărăban Ilie, Stănilă Adam, Bușan Gheorghe,
Drăgoiescu Petru, Stolojan Ioan, Albu Nicolae, Inașcu Iacob, Șchiopu Ioan (ordinat la 9 mai
1929, pastor la Reșița), Vichente Craiovan și Scânteie Gheorghe.

Diaconii din Valeapai: Achim Ioan (Truță), Stoian Achim (Drăgan), Voilă Cornel, Gârboni
Iosif (Laică), Gârboni Petru, Buică Ioan, Spunei Pavel.

Pavel Spunei: Viața și familia lui.

Poza A 105
Poza 103-1(9)

A fost omul care a slujit satul, și biserica cu pasiune și o dragoste de nedescris. Cu

toate ca de origine nu era paian, a iubit lucrarea Lui Dumnezeu de la Valeapai așa cum nu
am mai văzut. Dacă pe unii din pastorii mai sus menționați, potrivit cu slujirea lor putem să îi
asemănăm cu eroii credinței din Sfânta Scriptură, și pe fratele Pavel îl putem asemana cel
puțin cu doua personaje celebre din Biblie: Apostolul Pavel, căruia îi purta numele;
asemănându-se în ce privea lucrarea de pionierat pe care a facut-o fratele Spunei la
Valeapai, și de asemenea îl putem asemana cu Daniel din Vechiul Testament care a slujit
Lui Dumnezeu și la curțile altor împărați timp de multe decenii, în diferite regimuri:
Nebucadnețar și Belsațat ( Imperiul Babilonian), Dariu (dinastia mezilor ), Cir (dinastia
perșilor)
Pavel Spunei a slujit la Valeapai din anul toamna anului 1958 până în iarna anului
2008, timp de 50 de ani, așa cum a scris sora Maria Spunei (soția dânsului) în jurnalul său,
“și inima lui nu a mai primit acreditare să bată”.
Pavel Spunei, s-a născut în 10 ianuarie 1938 la Vălișoara într-o familie de baptiști.
Părinții: Pavel și Maria; deci el și soția lui, purtând numele părinților lui.
În 1957 a venit cu fanfara din Vălișoara fiind învitați de pastorul Dragu Petru la acea vreme,
la binecuvântarea lui Ioan Gârboni (fiul lui Corional și Mia), la Valeapai.
Pavel Spunei avea pe vremea aceea doar 19 ani și conducea fanfara de la Vălișoara. Odată
ajuns la Valeapai se cunoaște cu Maria Gîrboni și peste un an se căsătoresc. Nunta a fost la
Vălișoara unde au stat 6 luni apoi au venit la Valeapai, acasă la Trifon (tatăl Mariei) care a
plecat la Bocșa, casa rămânând goală.
Pavel și Maria Spunei au avut 2 copii: Florin născut în anul 1959 care s-a căsătorit cu
Lidia, aceștia ulterior având un băiat (Otniel) si pe Eugen, născut în 1962 care s-a căsătorit
cu Adriana, din căsătoria lor rezultând doi copii, Ruben și Beniamin.
Când s-a mutat a Valeapai, fratele Pavel în acelaș an a preluat corul pentru un an înainte de
a se desființa, dar după desființarea lui se ocupă de partea muzicală în biseriă cântând la:
Armoniu, Acordeon si Flugelhorn.

Poza 103-1 (3)

Fratele Pavel a dus greul luptei în anii de secetă spirituală 1960-1973 în perioada celor 3
pastori ( Turcin, Băleanu, Căpraru) dar a continuat să slujească la fel și în mandatele
celorlalți pastori: (Busuioc, Olariu, Iancu, Dobren, Păun) total 8 pastori cu care a reușit să
conlucreze.

Poza 102-2(47)

A înființat și orchestra în 1973 și fanfara în 1983. I-au placut copiii în mod deosebit și
iubea sa-i învețe să cânte la instrumente. A slujit si cu Cuvântul, după anii 1960, ajutând toți
pastorii care au fost la Valeapai în perioada aceasta, el fiind coordonatorul bisericii.
Ori de cate ori cineva venea la Valeapai, era imposibil să nu treacă pe acasă la Pavel.
În familia lui stăteau toți pastorii, lucrătorii, cântăreții, la masa familiei lui mâncând toată
lumea.

Poza 101-1(72)

Văzând atata dedicare pe omul acesta, Pastorul Dumitru Turcin l-a propus pentru
ordinare, ca diacon în 27 august 1989, acest act fiind realizat de către Grec Traian,
Presedintele Uniunii Baptiste din România, și pastorul Trif, președintele comunității din
Timișoara; De altfel au participat pastorii locali Turcin Dumitru și Pobega Pavel.
Fratele Pavel a lucrat pentru Dumnezeu cu râvnă, împreună cu casa și copiii lui implicându-
se în distribuirea de material creștin (cărți, broșuri, biblii, reviste, cărți de cântări și tot felul de
literatură) astfel asigurându-și și un dosar de urmările la securitate. Gelu Spunei a declarat
că ani de zile familia lor a fost urmărită, hărțuită și se încerca intimidarea lor cu scopul de a
opri orice formă de propagare a Numelui Lui Hristos.
În acest timp Pavel nu s-a dat înapoi, ci chiar căuta mai mult să lucreze pentru Dumnezeu.
Ne amintim când punea tractorul la dispoziție pentru misiune, cănd jertfea bani pentru lucrare,
când venea la biserică să cânte și să predice cu toate ca era bolnav, dacă nu avea cine s-o
facă (așa spunea Maria: “Musai sa te duci…..nu are cine” ) .
Fratele Spunei a slujit și cu cina Domnului, a oficiat mai multe înmormântări și a
suplinit toți pastorii care au slujit la Valeapai. După anii 1980 era om de bază cu vestirea
Evangheliei la Valeapai, de asemenea predica oriunde era chemat. Peste tot unde mergeam
noi, cei din biserică în mod individual, eram întrebați ce face fratele Pavel, care era cunoscut
de toată lumea drept dovadă ca și-a împlinit cu succes slujba.
Ceea ce este de-a dreptul interesant a fost faptul ca în cadrul comitetului de 60 de
persoane din Cultul Evanghelic Baptist care au pledat pentru mai multe drepturi și
manifestări religioase, au fost și doi frați de la Valeapai: Este vorba despre Spunei Pavel și
Gîrboni Trifon. Comitetul a fost condus de către Aurel Popescu din București și Iosif Țon din
Oradea. In Perioada regimului comunist acest comitet a întocmit un, memoriu apoi a fost
semnat de către cele 60 de persoane și trimis la București și S.U.A și urma să fie aprobat de
Statul Român Socialist. De asemenea în urma întrunirii liderilor naționali cu liderii de grup
din Caraș și Timis, aceștia au stabilit termenii si clauzele memorului, într-o adunare
extraordinară la Pădurea Făgetului, după Hanul Ana Lugojana; Astfel că în 12 aprilie 1978 la
vizita liderului R.S.R. Nicolae Ceaușescu în S.U.A cu președintele Statelor Unite, Jimmy
Carter, pe lângă celelalte obligații impuse Statului Socialist Român, Jimmy Carter i-a bagat în
față liderului R.S.R, Nicolae Ceaușescu și memoriul celor 60 de lideri creștini baptiști pentru
a fi semnat. Ceaușescu fiind angrenat în tratatul semnat în anul 1975 pentru clauza celei mai
favorizate națiuni, permițând Statului Socialist Român să facă comerț cu S.U.A fără prea
multe taxe vamale, și de asemenea în vederea obținerii unui împrumut în dolari pentru
dezvoltarea țării, nu a avut de ales așa ca s-a vazut obligat să semneze memoriul liderilor
baptiști.
Probabil vă întrebați dacă au rams lucrurile așa: Ei bine, Nu ! Venind acasa,
Ceaușescu a ordonat câte un dosar pentru toți cei 60 de lideri creștini care au semnat acel
memoriu, aceștia fiind urmăriți și perscutați, dar tot odata primind viză de plecare în State,
pentru a dizolva orice urmă al acelui comitet. Cei mai mulți dinre ei au plecat, dar cei ce au
rămas în țară au înțeles că la nivel înalt a fost un Iuda care i-a trădat și au înțeles si Cuvântul
din Matei 10:21-22 care spune așa:
“Fratele va da la moarte pe fratele sau, și tatăl, pe copilul lui; copiii se vor scula
împotriva părinților lor si-i vor omorî. Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu, dar cine va
răbda până la capăt va fi mântuit”
În acești ani grei credinciosilor li s-au mai interzis anumite deplasări și manifestări
religioase, iar Pavel Spunei trebuia să se ia la harță de multe ori cu organele legii din vremea
respectivă spunându-le că trebuie să respecte un memoriu semnat în Statele Unite chiar de
către liderul R.S.R. sub ochii lui Jimmy Carter.
Pe vremea aceea Pavel Spunei distribuia împreună cu familia lui în toată zona de
vest literatură creștină, biblii, reviste, cărți de cântări și alte lucruri interzise de către Regimul
Comunist. Drept urmare a acestui fap s-au făcut mai multe percheziții prin casele
credincioșilor din Valeapai, chiar la ultima percheziție Pavel Spunei a fost anunțat de intenția
securității și miliției, chiar din Ramna de către contabilul Gîrboni Petru care nu era baptist,
dar avea părinții baptiști. Securitatea și Miliția s-au îndreptat spre casa familiei Spunei
împreună cu redactorul șef al revistei Flamura din Reșița, declarând că urmează sa facă la
Valeapai o mare descoperire. În ultimul sfert de oră a ajuns într-un suflet să dea de veste
familiei Spunei, Gîrboni Ioan (Buică) de ceea ce avea să se întâmple, așa ca Pavel s-a decis
sa arunce geamantanele cu literatură pe râul Pogoniș, însă Ioan Buică fiind foarte înțelept i-a
spus ca sa nu arunce geamantanele pe Pogoniș că le vor căuta și se va lăsa cu ani grei de
puscărie, așa că acesta l-a sfătuit pe fratele Pavel să le ascundă în baptistier, unde Miliția și
Securitatea nu au mandat de percheziție; iată cum au scăpat atunci ei de temniță.
Această mare dezamăgire s-a citit pe fața organelor legii din vremea respectivă negăsind
nimic la Valeapai dar nu și pe fața celor ce au urmat să primească literatura creștină în anii
ce au urmat
După anii 1990 Pavel Spunei a slujit cu aceeași pasiune pe Dumnezeu dând dovadă
că nu este un om lipsit de greșeli, dar în slujire musai trebuie să treci peste tensiuni, zile
grele, vorbe, suferințe și să mergi mai departe în lucrare.
După anii 2000 chiar și când boala îi măcina inima, având și alte afecțiuni, continua să stea
în spărtură și să facă ce știa cel mai bine, să slujească.
Ne aducem aminte cu toată biserica și minunea vindecării lui, în urma căreia ne-a mărturisit
cum într-o noapte dormea singur la Saivan, (acolo unde avea ferma) și a simțit și văzut cum
mâna Domnului l-a atins și vindecat, apoi a mai trăit câțiva ani. In anul 2004 chiar Maria,
soția lui ne spunea că odată vom auzi că fratele Pavel a trecut la Domnul și vom aprecia
doar lucrarea imensă lasată în urma lui. Așa s-a și întâmplat, în data de 25 februarie 2008 la
ora 00:30 inima fratelui Pavel a încetat să bată, iar Tata l-a chemat acasă….astfel peste
biserică și întreaga comunitate baptistă s-au așternut clipe de tăcere, jale și lacrimi, în urmă
plecării la cer a celui ce a fost, este și va fi un reper în credința noastră.
La doar un an după fratele Pavel, a plecat acasă și sora Maria, soția lui, în casă rămânând
doar Gelu și Beniamin, Florin decedând și el în urmă cu câțiva ani.
În încheiere, pentru aceia care au plecat din mijlocul nostru acasa, vreau să scriu un
verset care îi definește cel mai bine:
Și am auzit un glas din cer care zicea: “ Scrie: * Ferice de acum încolo de morții care
mor în Domnul!- Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”
(Apoc 14: 12)
Aceasta a fost viața celui mai cunoscut baptist din Valeapai și exemplul lui de slujire.

Pastorii ordinați de biserica din Valeapai au fost: Pobega Pavel și Turcin Dumitru.
Alături de acești slujitori, au mai fost câțiva pastori care au oficiat botezuri cu candidați din
Valeapai: Hudema Dragoș, Jigore Simion, Trif Ioan, Țepeneu Marcel, Turcu Teodor.

La Valeapai au mai predicat următorii Pastori și Evangheliști:

David Nicola (Berzovia-Lugoj), Olah Liviu (Oradea), Hudulin Cornel, Belciu Busuioc, Cioloca
Petru, Nelu Jurca, Nelu Constantin, Mihăiță Gongola, Pavel Pobega, Stănilă Adam, Dărăban
Ilie, Stancu Dragomir, Vuc Ioan, Lăpugeanu, Bejenaru, Ștefan Vrâncuța, Ilie Tinco, Sporea
Ghița, Dugulescu Petrică, Dr. Ionescu, Mihuț Mihai, Georgel Jivan, Lazăr Arnăut, Petrică
Dragu, Zoly și Cătălin (Reșița nr. 2) Ionel Tuțac, Titus Jurcă, Remus Runcan, Liubimirescu
(Clisura Dunării), Enciu Constantin, Tănăsie, Dan Căpraru, Dragoș Hudema, Drăghicescu,
Puiu Sârbu, Trif Ioan, Turcu, Jigore Simion, Gherman Vasile (Turnu-Severin), Tătaru Iulian,
Ilie Brânzei (Biserica Golgota, București Basarab) Popa Rusu, Ilie Tundrea, Vasile Taloș,
Iuliu Valorj, Pascu Geabău (Alexandria) Ologeanu Teofil (Craiova), Sima Boșneac, Marcel
Țepeneu, Sporea Ioan, Râncu Ioan, Truță Ioan, Chiu Mihai, Galchiș Aurel, Badea Pavel
(Tulca), Grec Traian (Curtici), Cure Simion (Reșița), Achimov, Dobre Lazăr (Docnecea),
Mariș Ioan, Trifu, Mezin Daniel.

Seminariști la Valeapai:
Trifu, Lăpugean Alex (Făget), Busuioc Belciu (Goleț), Nelu Jurca (Gherteniș), Nicola David
(Lugoj-Berzovia), Liubimirescu (Oravița), Cioloca Petru (Fizeș), Gruia Petrică (Pojejena),
Gherman Vasile (Orșova-Severin), Vrâncuța Ioan (Anina), Gongola Mihăiță (Timișoara I),
Sporea Ghiță (Bocșa), Bărnuț Daniel (Bocșa), Popa Adrian (Jimbolia), Sîrbu Puiu (Tincova),
Covaci Cătălin (Reșița), Dobren Ioan (Johny-Eftimie Murgu), Mezin Daniel (Reșița), Roșea
Mihai (Timișoara), Ciprian (Fârliug).

Frați care au slujit cu Evanghelia la Valeapai:

Conac Ioan, Gîrboni Ioan (Buică), Eugen Ota, Iasinovski Nelu, Miu Ioan, Gîrboni Trifon,
Gîrboni Ioan (Jucu), Gîrboni Coriolan,
Lucrători actuali: Gîrboni Nuțu și Pîrvănescu Valentin.
 9. MĂRTURII

1. JIVAN GEORGEL – Pastor, Biserica Baptistă: Isus Salvatorul, Darova

Poza Georgel Jivan

„Daca cerul şi Dumnezeu au păstrat pentru veşnicii o Carte a aducerilor aminte, o

carte în care sunt păstrate faptele, gândurile, evenimentele, trăirile şi fiecare secundă
petrecută de oameni pe pământ; dacă în raport cu ce scrie în această carte, se hotărăşte
destinul nostru veşnic, în rai sau în iad, atunci sunt fericit că în acest context trebuie să scriu
ceva care, păstrând proporţiile, cred că rămâne ca o "piatră de aducere aminte,
binecuvântată" în ceea ce înseamnă câteva din trăirile sufletului meu în Biserica Baptistă din
Valeapai.
Am cunoscut fraţii şi surorile din aceasta Biserica VIE prin anii '70, copil fiind. Am
făcut 4 ani la Şcoala Generală din Valeapai şi ori de câte ori aveam prilejul, mergeam în
Biserica din Valeapai. Îmi aduc aminte cu mare nostalgie şi drag de fanfara Bisericii care, de
atunci şi până azi, împodobesc lucrarea de laudă şi închinare. Apoi de minunatele botezuri
care aveau loc în decursul anilor; de exemplu extraordinara jertfă, dăruire, dragoste şi
primire de oaspeţi ale fraţilor. Am cunoscut în anii aceia oameni minunaţi în familiile fraților:
Pavel şi Maria Spunei, Ioan şi Ana Gîrboni, Remus Gîrboni, Ionuţ Gîrboni, Rodica şi Ioan
Ferciug, familia Ota şi mulţi alţii.
 Mă leagă şi astăzi dragostea lui Hristos, în mod cu totul special de această minunată
Biserică VIE, de oamenii ei minunaţi, de diversitatea şi profunzimea formei de manifestare a
credinţei în Hristos, de minunanta lucrare a Duhului Sfânt de aici. Trebuie să recunosc că am
trăit în anii aceia în această Biserică momente cu totul speciale, care privite acum dar şi
atunci, mi-au marcat deosebit trăirile sufletului şi care l-au înălţat pe Hristos în toată
strălucirea şi splendoarea slavei Lui în inima mea.
Îmi plăcea mult să cânt cântările Domnului. Tatăl meu dorea să mă facă solist de
muzică populară, însă încă de copil Domnul mi-a atins inima şi de atunci, de la 12 ani, m-am
hotărât să-L urmez pe Dumnezeu. Făceam naveta cu autobuzul de muncitori care venea de
la Uzina din Bocşa şi, îmi aduc aminte cu drag, cum într-o sâmbătă am pierdut autobuzul
care mergea la Valea Mare, satul meu natal și trebuia să aştept până la autobuzul de la ora
1 noaptea. Nu ştiam unde să stau în acest timp. Atunci, de la orele 18:00 sâmbăta, se
adunau fraţii la Biserică la rugăciune pentru 2 ore. Am mers şi eu la Biserică, am cântat
câteva cântări şi fraţii m-au întrebat când plec acasă în Valea Mare. Le-am spus că am
autobuz doar la 1 la noapte. Atunci mi-au zis că ei nu pleacă acasă de la Biserică până la
ora aceea, cu condiţia să cânt cântările Domnului în tot acest timp până când va sosi
autobuzul. Îmi aduc aminte cu lacrimi de bucurie acum, că am cântat 40 de cântări până la 1
noaptea. Degetele îmi erau învineţite căci corzile de la chitară îmi pătrunseseră în carne, dar
bucuria şi lacrimile de bucurie ale mele şi ale fraţilor din aceea noapte mi-au rămas ca o
nestemată a pietrelor de aducere aminte.
Într-o altă împrejurare specială, care mi-a rămas pentru totdeuna în suflet, am fost la
o seară de evenghelizare când a predicat Evanghelia fratele păstor Liviu Olah. Biserica era
arhiplină, oamenii care nu au mai putut intra au stat în picioare în curtea Bisericii, se părea
ca toată suflarea satului era acolo. Nu era amplificare la amvon ca astăzi, uşa Bisericii era
deschisă şi oamenii făceau eforturi auditive să recepționeze Cuvântul Domnului din gura
acestui mare evanghelist al României. Fraţii care au mers cu maşina şi l-au adus pe fratele
Olah la Biserică i-au spus pe drum: "Frate Olah vor veni foarte mulţi prieteni la Biserică, să
predicaţi despre pocăinţa nepocăiţilor, să se întoarcă la Dumnezeu". Fratele Liviu Olah a
început predica în seara aceea şi a vorbit o oră despre pocăinţa pocăiţilor. Ne aşteptam să
nu se întoarcă nimeni la Domnul în seara aceea căci el vorbea mereu cum trebuie să-şi
trăiască viaţa cei pocăiţi. La finalul predicii s-a facut apel şi, spre surprinderea tuturor, mulţi
oameni nemântuiţi s-au întors la Domnul prin credinţă.
Acum, la ceas aniversar, îmi aduc aminte cu mare bucurie şi recunoştinţă înaintea
Domnului, că aici în Biserica din Valeapai, credincioşii au avut mare har să fie slujiţi de fraţi
păstori care au lăsat la rândul lor alte şi alte pietre de aducere aminte, binecuvântate prin
slujirea lor. Au slujit pe rând fratele Belciu Busuioc, fratele Gigel Olariu, fratele Iancu Cornel,
fratele Ioan Dobren şi în prezent fratele Gabi Păun, un om special care mânuieşte Cuvântul
acum, şi prin slujirea căruia Biserica propăşeşte cu ajutorul Duhului Sfânt. Într-un parteneriat
de părtăşie sfântă am vizitat şi am fost vizitaţi la Darova de Biserica din Valeapai, şi ne-am
bucurat de slujirea păstorului şi a fraţilor din fanfară şi din grupul de laudă şi închinare, care
au lăsat în urma lor o altă binecuvântată piatră de aducere aminte.
Doresc din inima prosperitate duhovnicească, spirituală şi creştere numerică Bisericii
din Valeapai, conştient de faptul că acolo, ca şi în toate Bisericile Domnului, inima, urehea,
ochii şi Numele Domnului sunt prezente permanent în Casa Lui, peste poporul Lui.
Mă rog lui Dumnezeu ca toţi credincioşii din Valeapai să fie sare şi lumină în lume, o
epistolă scrisă şi citită de toţi oamenii, în aşa fel încât prin vremelnicia trecerii prin această
lume, fiecare din noi să lăsăm în urmă o mireasmă în Hristos pentru binele nostru veşnic şi
pentru slava dulcelui şi dragului nostru Mântuitor Isus Hristos Domnul.”

2. EUGEN SPUNEI (Gelu) – Valeapai.

„Pentru noi cei de azi, precum și pentru cei ce vor veni după noi, este și va fi o pildă de urmat
modul în care și-au trăit viața pionierii credinței baptiste din Valeapai, special exemplificată
prin răbdarea, devotamentul lor, bucuria și jertfa lor în ceea ce privea lucrarea Lui Dumnezeu.
Știu că în cursul celor 100 de ani de mărturie baptistă încă din anii 1928 relațiile noastre au
fost foarte strânse cu bisericile celelalte din jurul Valeapaiului și cercul de Reșița, încă
dinaintea celui de-al II-lea Război Mondial. Spre exemplu: (Reșița, Bocșa Montană, Fîrliug,
Valea-Mare, Visag, Vermeș, Berzovia, Fizeș, Gherteniș) Cele mai bune relații le-am păstrat
cu Biserica din Vermeș a căror 2 pastori: Lighezan Nicolae și Iacob (și frați de corp) ne-au
slujit cu dedicare.
Imi amintesc vremea când eram copii și am învățat să cântăm la orchestră iar mai
apoi la fanfară, sărbătorile de iarnă din 1972 când am cântat pentru prima data cu orchestra
apoi în 1983 tot iarna, cântam prima dată și cu fanfara.
Îmi amintesc și momentele de încercare și primejdie care le-am trăit pe drumul de la
Jebel, când în perioada comunistă aduceam cărți si biblii de la Biserica Baptistă Germana,
fiind opriți și controlați de Miliție. Interesant fiind faptul că în acea zi ne-am oprit cu masina
lândă un câmp de trifoi și am rupt trifoi și am pus peste bibliile din portbagaj. Eram eu, Florin,
mama (Maria) și tata (Pavel);
După ce am luat bibliile din Timișoara am pornit spre Valeapai, iar pe drum ne-a oprit un
echipaj al miliției care faceau percheziții. În momentul în care ne-au oprit, sora Maria a și
fugit în porumb de frică (undeva în dreapta drumului) iar fratele Pavel care nu s-a pierdut cu
firea a deschis portbagajul arătându-i milițianului că are niște trifoi doar pentru animalele
copiilor. Astfel ne-au lăsat să plecăm neștiind că sub pătura de trifoi, se aflau multe biblii.
Imi amintesc cum în perioada aceea se vorbea despre cîteva bărci scuundate pe
Dunăre cu biblii, oameni împușcați (printre care și fratele Gherman) și multe percheziții.
Toate aceste lucruri s-au întâmplat pentru că eram credincioși; și tot din această cauză am
fost chemat de către organele legii din vremea aceea sa-l denunț pe tatăl meu; în caz că
refuzam, urma să nu mai fiu șofer niciodată ridicândumi-se carnetul. Din cauză că am refuzat
sa-l denunț pe tata am stat jumătate de an acasă cu Ruben care era de doar câteva luni
neputând merge la serviciu. Povestea nu s-a terminat aici, securiștii schimbând tactica de
abordare mi-au spus că dacă vreau ca tatăl meu sa nu afle că spun de unde are bibliile și
cărțile, ca să nu îmi stric relația cu el, pot sa-l denunț printr-un prieten sau pe altă cale......așa
de insistenți și rai erau subordonații regimului comunist.
In luna aprilie, 1982 am plecat la armată dar mi-am adus aminte de exemplul
părinților mei care m-au învățat calea cea bună și vedeam exemplul lor de dăruire. În casa
noastră veneau pastori, cântăreți, slujitori și ușa noastră era în permanență deschisă să
primească pe cei ce veneau, știind că suntem și cei mai aproape de biserică și tot odată fiind
gata să slujim.
Biserica era foarte primitoare, la fiecare botez făceam masă comună din dărnicia
credincioșilor din biserică și nu doar, veneau chiar și frații ortodoxi să ne ajute, mâncarea
gatindu-se acasă la noi, în curtea bisericii sau acasă la familia Miu.
Ultimul lucru care vreau sa-l menționez este pasiunea fratelui meu Florin care venea
cu partituri de la Salonta și de la Biserica fratelui Râncu, la Valeapai ca să slujească. Câțiva
ani a venit împreună cu doi prieteni de-ai lui studenți la Facultatea de Agronomie, care au
continuat să vină la Valeapai cât timp au fost studenți. Cei doi erau: Chirga Emil din Tulca,
(Trompetă) și Nelu Petrușan din Ianoșda (Basslugelhorn)
Astăzi continuam să slujim pe Dumnezeu știind că aceasta este chemarea noastră”.

3. GÎRBONI NUȚU – slujitor , Valeapai.

Născut la data de 21 mai 1960, într-o familie de creștini baptiști. Este slujitor la
Biserica Baptistă din Valeapai încă din anul 1986. Fratele Nuțu a declarat următoarele lucruri
și trăiri ale dânsului în biserică:
“ Fiind născut într-o casă de oameni credincioși L-am cunoscut încă de mic pe Dumnezeu și
sunt bucuros că am avut această oportunitate. Țin minte că în perioada copilăriei eram la
părtășie la orele de rugăciune ținute acasă la Mama Grelu unde veneau sora Ana Jucu,
familia mea și alte persoane interesate de o viață de rugăciune. Personal sunt mulțumitor Lui
Dumnezeu că a pus în inima mea un dor după timpul de rugăciune.
Un alt lucru care mi-a plăcut încă de mic, a fost învățarea pe de rost a poeziilor și
recitarea lor în biserică. După anul 1980 am învățat să cânt și la orchestră și slujeam și prin
felul acesta. În anul 1986 Dumnezeu mi-a vorbit în mod personal și am decis să împlinesc
porunca Lui Dumnezeu de a fi botezat, în urma convingerilor mele personale, apoi după
câteva luni am început să slujesc în biserică. Pastorul care m-a botezat a fost Belciu Busuioc
care de asemenea m-a și susținut , crescut și încurajat în ceea ce privea vestirea
Evangheliei.
Cel care m-a pus la anvonul bisericii pentru prima dată, ca să vorbesc a fost Pavel Spunei.
După ce am dat câteva îndemnuri fratele s-a mirat spunând: “Iată și Nutu care părea mut
poate să propovăduiască; ”astfel am înțeles chemarea și puterea pe care o poate desfășura
Dumnezeu în viața mea.
Un alt lucru interesant este faptul că îmi amintesc de vecinul meu: Achim Ioan (Truță)
care era un om deosebit. Până înainte de a-L cunoaste pe Hristos era un bețivan notoriu,
astfel că venind pe 7 cărări spre casă se batea cu pomii (cațiva duzi) de pe strada probabil
crezând că sunt oameni. Starea lui era una deplorabilă dar când Domnul Isus i-a iesit in cale,
așa ca lui Saul alta dată pe drumul Damascului, starea lui s-a schimbat la 180 de grade.
Ioan a postit și a dus o viața de rugăciune astfel că oamenilor le era greu să înțeleagă ce
s-a întâmplat cu el. Despre acest om care a devenit între timp și diacon al bisericii, se spune
că a căzut într-o răpire sufletească și a fost răpit până la al 3-lea cer. Așa o relație a avut
acest om cu Dumnezeu că se ferea de tot ce era rău. Achim Ioan evita chiar si vinul la cină
făcând un jurământ Lui Dumnezeu ca niciodata nu va mai bea alcool.
Chiar tatăl meu care lucra la C.A.P a vrut sa scrie despre răpirea lui sufletească și despre
experiențele acestea la masina de scris însă a fost pârât de către cineva și comuniștii i-au
interzis sa scrie așa ceva. Truță mergea în toate satele vecine în misiune și în orice casă
intra se ruga cu oamenii și îndemna de asemenea pe toată lumea sa se roage, să țină post
și să aibă o viață de rugăciune. Iată ce om sfant a fost Achim Ioan.
Și astăzi se mai caută oamenii ai rugăciunii și din pacate au devenit așa de rari.
Pentru că am iubit și iubesc rugăciunea, am ținut toate serviciile de rugăciune de
miercuri și sâmbătă seara, ori de câte ori era nevoie; de asemenea am slujit și duminica la
anvonul bisericii, eram implicat și cu lucrarea de misiune la Bocșa și Bărbosu, și o perioadă
de timp am conlucrat cu biserica din Ohaba Forgaci și câteva organizații misionare.
În timpu acesta am absolvit cursurile institutului Biblic de la Coștei si o perioadă am
colaborat și cu Organizația Precept Ministries, condusă de către Mia și Costel Oglice.
Dau slavă Lui Dumnezeu și doresc ca pe viitor, Domnul să-și continue lucrarea la
Valeapai cu putere, astfel ca oamenii sa fie motivați să se întoarcă la Dumnezeu.”

4. IONEL TUȚAC – pastor, Biserica Baptistă Harul, Lugoj.

Poza Ionel Tutac

“Pot spune că despre Biserica din Valeapai, s-a auzit și tot trâmbițat în toată zona
banatului și chiar și în multe locuri din țară. Am avut harul să merg de mai multe ori la
Valeapai după anul 1993 când am fost ordinat ca pastor la Lugoj. Toți păstorii dinaintea mea
vorbeau foarte frumos despre biserica din Valeapai, și declarau că este o biserică puternică.
Biserica avea o fanfară renumită, și ori de câte ori mergeam la Evanghelizare la
Valeapai să predic, găseam biserica arhiplină, oamenii fiind foarte sensibili, receptivi la
Cuvânt și dornici sa-L împlinească. De asemenea erau foarte ospitalieri și mă simțeam
minunat când știam că trebuie să merg la Valeapai”.

5. PÎRVĂNESCU VALENTIN - slujitor Valeapai.

“Îmi aduc aminte că am început să merg la Biserica Baptistă la vârsta de 8 ani, când
eram clasa a doua. Pot să spun ca mi-a plăcut felul de a fi al bisericii și am simțit atracția să
merg în continuare. În familia mea nimeni nu era credincios baptist, doar o străbunică din
Vale. Biserica m-a atras și mai mult atunci când s-a făcut un grup de copii care urma să
învețe teorie muzicală în vederea intrării în orchestră, așa că m-am înscris și eu; tot așa s-a
întâmplat și cu fanfara; ani de zile am cântat și am activat în aceste formații cu doriță și
dragoste.
Mai târziu când fratele Iancu Cornel a venit pastor la Valeapai, m-a tot întrebat pe când
am și eu de gând să mă botez. Îi spuneam că poate după armată deoarece în armată era
foarte dificil să fi creștin și sa nu devi ținta celor ce batjocoresc, de asemenea mă temeam și
nu doream să fac pasul acesta, știind ca în armată există și anumite compromisuri.
Dacă inițial acesta era planul meu,… în timp ce mă pregăteam să învăț pentru Bacalaureat,
Dumnezeu m-a cercetat într-un mod deosebit și am luat decizia de a mă preda cu totul Lui
Dumnezeu. Cu toate că unii deja megeau la cateheză, eu m-am dus aproape de finalul
studiului și am cerut să fiu botezat, fapt care a stârnit uimirea pastorului meu care mă
întrebase de multă vreme ce am de gând, iar de data aceasta fiind surprins cum de m-am
hotărât, și dorea să știe și motivul.
Astfel l-am mărturisit pe Domnul Isus ca Domn al vieții mele în apa botezului în anul
1996. După anii 2000 m-am implicat în slujire devenind: Membru în comitet, secretar, casier
și slujitor cu Evanghelia. Dau Slava Domnului pentru anii aceștia în care am crescut spiritual
și în care am avut ocazia să slujesc Biserica Baptistă din Valeapai.
Actualmente traversăm o perioadă mai dificilă deoarece satul se depopulează, tinerii
pleacă la orașe, și mulți bătrâni nu mai sunt printre noi, dar nădăjduim că lucrarea Lui
Dumnezeu va propăși iar sufletele celor nemântuiți vor fi salvate. Tot așa ne rugăm ca
Dumnezeu să aducă vremea înviorării peste poporul Lui și bisericile din țara noastră.”

6. PETRICĂ DRAGU – Pastor, Vălișoara

poza Petrica Dragu

„Prin ajutorul lui Dumnezeu am slujit de mai multe ori în Biserica Baptistă din Valeapai.
Am gasit o biserică frumoasă din toate punctele de vedere. Mulți tineri implicați în lucrarea lui
Dumnezeu, o fanfară care cantă foarte frumos laudele Domnului, frați si surori care slujeau
cu multa pasiune în biserică.
Mi-a plăcut că la Valeapai, Cuvantul lui Dumnezeu era propovăduit în toată libertatea și
prezența Duhului Sfant era acolo. Pentru mine a fost un mare privilegiu să fiu putut sluji în
biserica Domnului din Valeapai. "Doamne însuflețește-ți lucrarea în decursul anilor în
Valeapai".

7. DAVID NICOLA – Pastor Biserica Baptistă Harul, Lugoj

Poza David Nicola

„Am vizitat prima dată Biserica Baptistă din Valeapai în anul 1969 cu ocazia Rugii satului. Nu
eram atunci pastor ci doar seminarist deoarece m-am întors mai târziu la Domnul. Fratele
Turcin Dumitru, pastorul bisericii la acea vreme mi-a dat ocazia să vestesc Cuvântul Lui
Dumnezeu. Îmi aduc aminte și acum după 49 de ani ce am predicat la Valeapai: 2 Împărați
6:1-6, ( Cum este să tai copacul numai cu coada de la secure) .

Poza 103-2(16)
Biserica din Valeapai a rămas în sufletul meu datorită faptului că acolo erau niște
oameni care se rugau cu mare credință; de asemenea ospitalitatea oamenilor din Valeapai
era demnă de urmat și știau cum să te facă să rămâi în mijlocul lor.
Îmi aduc aminte de familia Spunei care avea curtea comună cu biserica și ușa era granița
dintre cele două clădiri. De cele mai multe ori am gazduit la acea familie și m-am rugat de
fiecare dată cu ei, de asemenea regret plecarea lor în veșnicie prea devreme, având
posibilitatea să mai slujească
După ce am terminat seminarul, am fost întrebat unde vreau să merg și să fiu pastor;
atunci am răspuns: La Valeapai. Mi-ar fi plăcut mult să fiu păstor acolo însă nu a fost cum
am vrut eu, ci Domnul. Chiar dacă am ajuns pastor la Lugoj, am tinut toți anii în care am
putut, o legătură binecuvântată cu Valeapaiul. Mă rog ca mai departe Dumnezeu să
binecuvinteze cu har lucrarea și biserica din Valeapai în Numele Domnnului Isus Hristos.”

8. BELCIU BUSUIOC – Valeapai (1982-1987) - Un popas în drum spre veșnicie

Poza Belciu Busuioc

„Slăvit să fie Domnul care a avut grija ca în planurile Sale care le-a făcut în legătură cu
viata mea înainte de întemeierea lumii , să rânduiască pentru câțiva ani să păstoresc prin
girare minunata biserică Baptista din localitatea Valeapai.
Anii aceștia au fost o mare binecuvântare pentru mine și cred că și pentru credincioșii
minunați din acestă localitate.
Am început să-i cunosc fiind invitat aici la Evanghelizări de către fratele Spunei Pavel
care era diaconul bisericii iar mai târziu a fost ordinat ca prezbiter. Fratele Pavel era de
origine din Vălișoara, sat vecin cu satul meu de naștere, Goleț. După arondarea bisericilor,
biserica noastră forma împreună cu a lor o singură biserică așa că m-am cunoscut cu Pavel
încă din copilăria mea.
După o seara de evanghelizare la Valeapai în care Dumnezeu a dat mult har, cineva a
facut următoarea afirmatie : ,,daca ar veni fratele acesta pastor aici, tot satul se va pocai”.
Această afirmație a ajuns ulterior la conducerea comunității de Timișoara si s-a hotărât ca
să mă ocup eu pentru o vreme de această biserică pentru că plecase pastorul pe care l-au
avut. Tot satul nu s-a pocăit pentru că nu un om pocăiește oamenii, ci numai Duhul Lui
Dumnezeu; dar și așa au fost multe binecuvântări de care ne-am bucurat împreună în acești
ani.
Pentru mine nu a fost ușor ca să fac lucrarea în Valeapai pentru că în vremea aceea
eram pastor la Caransebeș unde trebuia sa fiu prezent la toate serviciile dar mai aveam pe
lângă biserica din Caransebeș încă 7 biserici la țară, pentru că era o mare criza de pastori,
așa că nu prea mult am putut să mă implic în lucrarea de păstorire a bisericii din Valeapai.
În perioada de iarna veneam la Valeapai pentru o saptămână întreagă; ziua făceam vizite
familiare la toți membrii bisericii și vorbeam prin case cât și vorbeam persoanelor nepocaite
pe care le întâlneam, iar seara eram toți la biserică la Evanghelizare.
În fiecare seară se umplea localul casei de rugaciune de necredincioșii care veneau din sat
și din alte părți iar Domnul prin Duhul Sfânt îi covingea să se predea Lui.
Familia fratelui Pavel Spunei era cu totul predată în slujba Domnului și material și spiritual.
Pavel era foarte apreciat în sat, ca un bun creștin și făcător de bine. Sora Maria, soția
dânsului era într-adevar ajutorul potrivit pentru slujirea fratelui Pavel. Toti musafirii care
treceau prin Valeapai erau cazați în casa familiei Spunei.
Îmi amintesc cu drag de o săptămână de evanghelizare când am stat în casa lor. Curtea
lor era plină de găini, gâște, curci si porci . Sora Maria mi-a spus ca eu trebuie să mă simt
bine la ei că au tot ce le trebuie. O singura problema am eu, zicea sora Maria :,, În
săptămâna aceasta eu nu pot striga prin curte la copii sau la animale”.

POZA 103-2(18)

Am rămas marcat și de o altă întâmplare legată de Valeapai. Am avut o inmormintare

acolo și am plecat de la Caransebeș împreună cu fratele Pavel Antonesei de la Suceava pe
care l-am dus sa predice la Valeapai, si cu fratele meu Paun Belciu pe care l-am dus să ajute
la fanfara (el nu era pastor în vremea aceea) .Când am ajuns cu masina (ARO) la Paltinis
lângă Caransebeș, într-o curba am prins polei pe carosabil și am dansat pe șosea apoi ne-
am rostogolit într-o vale la 6 metri adâncime. Eu si fratele Pavel nu am fost răniți deloc dar
pe fr. Paun l-am dus la spital că avea o tăietura la cap. Până la urmă am scăpat toți cu
sănătate dar la masină a trebuit să schimbăm caroseria.
Într-o altă seară mă întorceam de la Valeapai unde am avut o seară de evanghelizare
împreună cu doi frați din Resița. Aproape de ieșirea din sat am intrat intr-o casă să ne rugăm
pentru o soră bolnavă si apoi am plecat spre casă.
La Reșița am lăsat pe cei doi frați și mi-am continuat drumul către Caransebeș singur; era
cam pe la miezul nopții.
La un moment dat am început să măsor drumul fiindu-mi somn. Am deschis geamul și am
mers cu el deschis și cu toate acestea aproape de Păltiniș m-am trezit că sunt pe griblura de
la marginea șoselei, lângă șanț. Nu știu ce am făcut în starea aceea de om speriat că în
secundele următoare eram oprit în mijlocul șoselei dar cu mașina întoarsă spre Reșița.
Dinspre Reșița venea un camion care m-a observat și s-a oprit în fața mea si șoferul
întrebându-mă dacă sunt bine; I-am răspuns că da iar el mi-a spus că a observat că-mi este
somn după felul cum l-am depășit. Domnul m-a păzit și m-a salvat, Slăvit să fie Numele Sau !
Așa cum am spus mai sus, lucrarea pe care am făcut-o la Valeapai nu a fost ușoară dar
binecuvântările au fost mari si în Cer mă voi întâlni cu toți acei care au fost ajutați în vremea
aceea să meargă pe calea Domnului. Sunt sigur că cei din Valeapai au mai multe de povestit
despre vremea care am petrecut-o împreună în lucrarea Domnului. Domnul să fie Slăvit
pentru toate” !
Busuioc Belciu
Melbourne-Australia. 21 Iulie 2018

Album foto
Ordinea fotografiilor este trecuta pe verso la
pagina A, fară a se mai scrie slujitori, fanfara,
botez etc. Se pun doar fotografiile.

10. Biografie și Mulțumiri:

Teofil Ferciug.

Poza A 97 + autor 1 si autor 2 din foto pastori

* Născut la data de 25. 03. 1987 în Municipiul Reșița

* Părinții: Ioan și Rodica Ferciug
* Căsătorit cu Elena Ferciug din Federația Russă, din căsătoria lor rezultând fiul Bogdan-
Ioan
* Începând de la varsta de 1 an a fost dus la Biserica Baptistă din Valeapai unde a activat în
grupul de copii.
* La 10 ani a început să cânte în fanfara (trompetă) iar la 14 ani la orgă electronică, fiind și
organistul bisericii pentru câțiva ani

Educație-Formare:
* A absolvit scoala generală, clasele I-VIII în localitatea Valeapai, anii: 1994-2002
* Absolvent al liceului Industrial Bocșa-Română, secția matematică-informatică, 2002-2006
* A absolvit ca student Institutul Internațional - Precept Ministries anii 2007-2010
* A absolvit ca profesor Institutul Internațional Precept Ministries în anul 2017

Crezul:
* Creștin Baptist.
* L-a primit pe Isus ca mântuitor manifestându-și credința public prin botez în data de 16
august 2005, fiind botezat de către pastorul Ioan Dobren.

Aria lucrării: desfășurarea activității:

* Între anii 2007-2010 a slujit ca învățător al Școlii Duminicale alături de pastorul Gabi Păun.
* Anii 2010-2012 s-a ocupat de centrul de plasament: “Casa Tabita” din Bocșa Montană
alături de Elena Ferciug (directoarea centrului) făcând studii cu copiii din acest centru
* Din anul 2012 s-a mutat cu familia la Lugoj, unde:
- Organizează tabere de zi cu copiii din zona Timiș și Caraș
- Se ocupă de centrul din cartierul Mondial-Lugoj, fiind implicat în diferite proiecte sociale și
de voluntariat
- Diacon al Bisericii Baptiste: „Pâinea Vieții”
- Din anul 2017, profesor în cadrul Institutului internațional Precept Ministries
- Implicat în divese proiecte muzicale, colaborări cu FOA-Group și alte formații.

Mărturie personală:
Mulțumesc Lui Dumnezeu pentru harul de care mi-a făcut parte în această viață, să-L
cunosc pe EL, să fiu născut într-o familie creștină și să am posibilitatea de a-L sluji atât pe
Dumnezeu cât și oamenii din jurul meu.
Viața mea a fost marcată încă de mic prin exemplul mamei mele care m-a educat să
duc o viață morală, etică să am respect fată de ceilalți și am dobândit cunoștiințe multe încă
din familie.
Până la vârsta de 13 ani am fost un copil având aspirații ca mai toți copiii de varsta
mea; dar în anul 2000 am fost răpus la pat de o boală grea care m-a făcut să mă gândesc
foarte bine încă de atunci, cât de scurtă poate fi viața și cum ar trebui valorificat timpul.
Dumnezeu a făcut o minune în viața mea redându-mi sănătatea și atunci i-am promis Lui
Dumnezeu că o sa trăiesc având la bază alte valori.
Acest lucru s-a întâmplat după anii 2010 când am început să slujesc copiii din centrul de
plasament: “Casa Tabita”, apoi Bisericile Baptiste din Valeapai și Lugoj (Emanuel – Pâinea
Vieții) am devenit formator si profesor pentru copii, diacon al Bisericii Baptiste Pâinea Vieții,
respectiv din anul 2015 mă ocup de cazurile sociale ale oamenilor neoiași, sinistrați precum
desfășor și alte activități în domeniul acesta.
 A fost o uriașă provocare și bucurie să scriu această istorie a credinței din Valeapai,
înțelegând că acest lucru nu vine doar de la oamenii care mi-au propus acest lucru sau din
dorința mea, ci vine direct din partea Lui Dumnezeu.
Acesta a fost doar începutul în acest domeniu, cu ajutorul Lui Dumnezeu vor mai
urma și alte scrieri.
Slavă Domnului pentru chemarea de care mi-a făcut parte, să fiu un rob al Lui !
Închei spunându-vă motto-ul vieții mele: Sa-L iubesc pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul,
cugetul și puterea mea, și pe aproapele meu ca pe mine însumi. Așa să îmi ajute Dumnezeu!

Cuvânt de mulțumire:
În vederea acestui material doresc să mulțumesc celor care m-au ajutat la realizarea
acestei cărți: moral, financiar sau cu informații.

- Lui Dumnezeu, pentru sănătate, inspirație și putere de muncă,

- Familiei mele, pentru susținere
- Pastorilor: Gabriel Păun pentru colaborare, precum și pastorului Gigel Olariu pentru ajutor.
- Omului și prietenului meu, Gelu Spunei, fără de care n-aș fi scris nici macar jumatate din
acest material. Menționez că Gelu Spunei a fost fabrica de informații prețioase de-alungul
celor 100 de ani descriși în aceste capitole.
- Prietenilor mei care au crezut în această lucrare și m-au încurajat: Simona, Ariadna, Anda,
Daniel, Robert.

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe voi toți cu viață veșnică în Hristos Domnul !