TIPURI DE JOCURI UTILE ÎN CORECTAREA ȘI

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

Prof. logoped Ciobîcă Elena - Mirela, C.J.R.A.E., Buzău

De regulă, părinții copiilor cu tulburări de limbaj sunt speriați, nu vorbesc

despre problema lor și a copiilor lor și se întreabă ce au greșit în educația propriilor
copii. Pe de altă parte, copiii sunt retrași, nu comunică, nu sunt prietenoși și nu se
implică în activitățile specifice vârstei. Cum îi putem ajuta? Ce le putem spune pentru
a-i încuraja? Nu este simplu, însă trebuie să înţeleagă faptul că: deficiența lor în
vorbire se poate corecta; nu este ceva care trebuie să îi izoleze de ceilalți copii; și alți
copii au trecut prin aceeași situație; toți avem atât calități, cât și defecte și nimeni nu
este perfect; prin voință și perseverență putem depăsi momentele dificile.
Procesul de influenţare asupra dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa
mica, ţinându-se seama de caracterul concret al limbajului, de dificultăţile de
pronunţie, de vocabularul redus şi de alte particularităţi psihice cum sunt: gândirea
concretă, atenţia instabilă, memoria individuală.
Corectarea si dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin
lărgirea relaţiilor verbale cu cei din jur, în condiţiile manifestării de către copii a
curiozităţii de cunoaştere a obiectelor, a însuşirilor acestora, pe de o parte şi a
atitudinii interogative referitoare la originea şi cauza unor fenomene, pe de altă parte.
În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activităţile specifice, cât şi în toate
celelalte împrejurări se urmăreşte:
 formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic, lexical,
gramatical, coerentă şi expresivă);
 îmbogăţirea şi activizarea limbajului şi a gândirii, dezvoltarea
limbajului monologat şi dialogat, însuşirea simbolurilor verbale cu caracter
generalizator, în funcţie de particularităţile de vârstă;
 formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce
contribuie la pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din şcoală;
 trecerea treptată de la limbajul concret - situativ la limbajul contextual,
pe măsură ce copilul depăşeşte limitele experienţei senzoriale, însuşirea treptată a
structurii gramaticale a limbii materne în practica vorbirii, îmbogăţirea vocabularului
în condiţiile comunicării continue cu persoanele din jur;
 prevenirea şi corectarea defectelor de pronunţie, în cadrul muncii
individuale, cu grupuri mici de copii, precum şi în cadrul activităţii de dezvoltare a
limbajului cu întreaga grupă de copii.
Și, pentru că, așa cum spunea marele pedagog elveţian Ed. Claparede –
copilul este o fiinţă a cărei principală trebuinţă este jocul …o contribuţie importantă
în prevenirea și corectarea deficiențelor de limbaj şi-o aduc jocurile, activitățile
amuzante, interactive, care să îi ofere copilului confort si libertate. Se ştie că mediul
familial exercită o influenţă cultural-educativă binefăcătoare asupra dezvoltării
limbajului copilului şi, în mod deosebit, asupra dezvoltării limbajului acestuia. Cu
toate acestea, realitatea confirmă că influenţele exercitate de mediul familial sub acest
aspect sunt variate și, fie datorită acestor influenţe, fie datorită unor întârzieri sau
deficiențe în vorbirea copiilor la intrarea lor în grădiniţă, diferenţele semnalate în
dezvoltarea limbajului sau a vocabularului acestora sunt sesizabile.
Jocul în terapia logopedică ajută copilul să depășească anumite bariere
psihologice legate de comunicare, cum ar fi jena propriului bagaj de cuvinte
sau a defectului de articulație, îi oferă sprijin, oferindu-i mai multe posibilități de
expresie mimico-gestual, plastic, dezvoltă creativitatea, personalitatea și îmbină
stiluri diferite de învățare.
Jocul trebuie să fie o activitate plăcută, adresându-se nivelului actual al
copilului. Fiecare copil va avea rândul/ momentul său. Logopedul este un inițiator,
mediator, coordinator, dar trebuie să nu schimbe pe parcurs regulile. Fiecare copil
trebuie să înțeleagă regulile. Copiii nu vor fi încurajați să trișeze sau să ridiculizeze.
Pentru ca jocul să fie eficient trebuie clarificat. Logopedul trebuie să creeze o
atmosferă destinsă. Jocurile utilizate în terapie vor ține seama de numărul de
participanți, de specificul tulburării de limbaj vizate,
de vârsta și dezvoltarea copiilor și de etapa de corectare.
Terapia logopedică vizează, alături de corectarea defectului de pronunție și
organizarea cunoașterii, pregătirea copilului pentru comunicare în context social și
școlar și pentru actul lexico-grafic.
Vom începe cu jocuri logopedice simple, pentru educarea respiratiei, care au
ca obiective relaxarea generală a organismului, realizarea unui ritm simplu de
respirație, fără efort, precum și dezvoltarea respirației diferențiale.
Răceala – jocul are ca obiectiv specific inspirul normal alternativ, pe o nară,
apoi pe cealaltă. Logopedul explică si execută model jocul: “suntem răciți, nasul ne
este înfundat, putem respira doar cu o nară, iar apoi cu cealaltă, în timp ce acoperim
cu șervetelul câte o nară”.
Mirosuri parfumate – are ca obiectiv specific inspirul pe nas, expirul pe nas;
ne sunt necesare un servețel, o jucărie de pluș, un spray. Logopedul explică și execută
model jocul: vom imita culesul și mirosirea unei flori, apoi mirosim un șervețel
parfumat, iar, la final, vom mirosi o jucărie de pluș parfumată anterior.
Un bunic adormit – are ca obiectiv specific inspirul pe nas si expirul normal
pe gura. Copilul va imita sforăitul unui bunic.
Un alt tip de joc este cel in care urmărim dezvoltarea atenției auditive,
recunoașterea de către copil a aparatului fonoarticulator, recunoașterea și
familiarizarea cu diferite tipuri de comunicare interumană, precum si familiarizarea
cu metodele și procedeele specifice logopediei.
Cum comunicăm noi?
Logopedul stârnește imaginația copiilor spunându-le să urmărească cu atenție
ce spune. Acesta clipește des și apoi întreabă copilul: “Ce am spus eu?” Copiii vor
remarca doar clipitul. Apoi, profesorul clipește cu un ochi, apoi întreabă: “Ce am spus
eu?” Copiii vor observa convenția tipică socială a clipitului cu un ochi. Profesorul va
gesticula cu degetul arătator in semn de atenționare sau de chemare, apoi întreabă:
“Ce am spus eu?”. Copiii vor remarca aceste gesturi convenționale. Apoi profesorul îi
atenționează: ascultați cu atenție să îmi spuneți ce am pronunțat și apoi
spune: “mama”. Copiii vor sesiza că de această dată li s-a vorbit. De asemenea,
profesorul le va desena o imagine ilustrând un soare sau scriind cuvântul mama. Prin acest joc
realizăm procesul euristic de recunoaștere a modurilor de comunicare.
Extratereștii
Copiii vor fi atenționați asupra faptului că vor asculta o conversație între o
familie de extratereștri. Aceștia nu folosesc cuvinte ca și oamenii, dar, dacă
suntem atenți, ne vom da seama de câteva lucruri din comunicarea lor. Fiecare
membru al familiei de extratereștri va avea vocea diferită și va folosi o altă intonație.
Mama- Ma.
Tata- Me?
Copilul - Mo.
Mama – Mu!
Copilul – Mu?
Tata - Mu, Mu!
Se discută posibile scenarii asupra a ceea ce au auzit. Câte personaje erau?
De unde ne putem da seama? De asemenea, vom sublinia faptul că atât tonul
vocii, cât și intonația, ne comunică ceva.
Oglinda
Eu sunt omul ce se uită în oglindă, iar voi sunteți oglinda mea. Priviți cu atenție și
imitați! Atentie! Oglinda nu vorbește”. Profesorul mișcă pe rând buzele, limba,
apropie dinții, mișcă bărbia, umflă obrajii, etc. După aceea, copiii vor fi invitați să
reproducă sau să arate o nouă mișcare a gurii. Astfel se poate discuta compunerea
gurii.
Vocea
Logopedul spune: “Priviți-mi cu atenție buzele și apoi îmi spuneți ce am spus!”
Profesorul pronunță fără voce propoziția “Noi suntem la logopedie”. Copiii vor fi
întrebați ce au înțeles, iar apoi se compară aceeași propoziție cu sau fără voce. Copiii
vor fi îndemnați să încerce pe rând aceste tipuri de pronunție.
Ecoul
Copilul va fi ecoul nostru. Vom spune șiruri de sunete fără sens sau cuvinte pe care
copilul nu le poate înțelege (6-8 cuvinte), mai întâi încet, apoi în ritm normal. Copilul
are sarcina să le repete. Daca va reuși să le repete întocmai în ritm normal, putem
încerca într-un ritm din ce în ce mai alert.
Jocurile logopedice pentru stimularea pronuntiei corecte a sunetelor
constituie intervenția terapeutică propriu-zisă asupra corectării tulburărilor de
pronunție. Ele trebuie să fie prezente sub forma unor activități distractive, prin care
copilul să realizeze progrese în vorbire într-un mod plăcut și atractiv. Exercițiile și
jocurile de acest tip trebuie să fie scurte și variate, antrenând în mod continuu copilul.
Jocuri pentru emiterea sunetului “S”
1. Poza: „Facem o poză! Te rog, zâmbește!”
2. Chemăm pisica: cu ajutorul unui creion dermatograf se va desena pe degetul
arătător o pisica (urechi, ochi, mustăți etc.), iar când copilul va pronunța „pisss,
pisss!”, degetul–pisică se va îndrepta spre el. La început, chemarea pisicii se va face
în șoaptă, apoi din ce în ce mai tare.
Jocuri pentru emiterea sunetului “C”
1. Răceala: „Cum tușim când suntem răciți?”
2. Somnorosul: „Arată-mi cum faci când ți-e somn?”
3. Pelicanul: „Cum înghite pelicanul peștele?”
Jocuri pentru emiterea sunetului “H”
1. Frigul: cu gura larg deschisă, se expiră ușor aer cald, ținând palmele în fața gurii (se
imită acțiunea de a-ți încălzi mâinile).
2. Puiul de pisică: copilul va imita zgomotul scos de o pisică ce se apară de un câine.
3. Ochelarii/Oglinda: se vor aburi lentilele de ochelari/oglinda, după care se vor șterge
cu un șervetel.
Jocuri pentru emiterea sunetului “B”
1. Un copil bosumflat: se imită această expresie prin umflarea obrajilor pentru câteva
secunde în fața oglinzii.
2. Spargerea balonului: se umflă obrajii, iar cu degetele arătătoare se apasă pe obraji,
aerul fiind expirat cu putere pe gură.
3. Sforăitul calului: se inspiră cu putere pe nas și se expiră pe gură cu punerea în
vibrație a buzelor.
4. Vântul adormit: copilul va sufla ușor hârtiuțele din palmă care, datorită jetului slab,
nu vor cădea (în cazul în care hârtiuțele cad din palmă, sunetul pronuntat a fost P nu
B).
5. Toba: se va cere copilului să bată cu palmele în masă, concomitent cu pronunția
zgomotului produs de tobă: „bum-bum”.
6. Tunetul: copilul va lovi cu pumnul în masă, concomitent cu pronunția cuvântului
„bum”.
Joc pentru dezvoltarea memoriei auditive – un joc amuzant, pe care îl putem
confecționa împreuna cu copiii, din materiale adunate de ei.
Avem nevoie de un număr par de ouă de plastic Kinder, pistol de lipit pentru a
securiza conținutul și diverse ”umpluturi” care să sune distinct. Putem folosi sare fină/
granulată, orez, mazăre uscată, boabe de porumb, grâu, bănuți, nasturi, boabe de
fasole, de piper, semințe de floarea soarelui, mărgele, paste. Nu este recomandat să
umplem prea mult un ou (cam jumătate și în cantități egale pentru fiecare ou din
pereche) pentru a păstra cât mai clar sunetul distinct al fiecăruia.
Așezăm ouăle de plastic într-un coș sau pe o tăviță specială pentru ouă și
alegem un ou pe care să îl scuturam în dreptul urechii copilului de două-trei ori.
Copilul caută apoi perechea lui printre cele rămase în coș. Jocul se termină atunci
când au fost potrivite toate perechile.
VARIANTA 1: dacă copilul nu dorește să se joace singur, împărțim ouăle așa încât
copilul să aibă jumătate din ouă și terapeutul cealaltă jumătate. Unul dintre parteneri
se întoarce cu spatele, iar celălalt scutură un ou. Cel care a stat cu spatele indică între
ouăle sale pe acela a cărui pereche a auzit-o. Dacă nimerește corect, poate să păstreze
ambele ouă.
VARIANTA 2: putem folosi ouăle pentru a forma o mică orchestră și a ține ritmul
cântecelor pe care le cântăm împreună cu copiii.
VARIANTA 3: dacă avem o colecție numeroasă de astfel de ouă de plastic, putem să
ne jucam după modelul jocurilor clasice de memorie (memory game), în care
verificăm câte două piese și, dacă nu nimerim pereche, oferim ocazia partenerului de
joc să încerce. 

BIBLIOGRAFIE:

1. Bartok, Eva – „Joc – bucurie - ochi strălucitori”, editura Homo Ludens, Tîrgu
Mureș, 2011;
2. Drugaș, Ioana – „Logopedie prin jocuri și exerciții”, editura Primus, Oradea,
2010;
3. Hărdălău, Laura – „Culegere de jocuri logopedice”, editura Primus, Oradea,
2011.