Epidemiologie curs 7

PERIOADELE BOLILOR INFECŢIAOSE

1.Contaminarea = prezenţa germenilor pe tegumente şi mucoase.

2.Infecţia = ataşarea pe tegument şi/sau mucoase a germenilor patogeni prin pili sau factori
chemotactici, multiplicare locală şi pătrundere în ţesuturi.
3. Boala = răspunsul organismului la infecţie manifestat clinic (aparent) sau infraclinic (inaparent).

PERIOADELE BOLILOR INFECŢIOASE

În evoluţia bolilor infecţioase există 4 perioade:
1. Perioada de incubaţie = timpul de la pătrunderea germenilor în organism până la
apariţia primelor semne de boală. Există boli cu :
-incubaţie scurtă, de 1-7 zile (s carlatina, difteria, virozele res piratorii,
meningite, dizenterie );
-incubație medie, de 1-2 s ăptămâni  (varicela, rujeola, febra tifoidă, parotidită
epidemică);
-incubaţie lungă, de peste 3săptămâni (hepatita virală B, rabia, tetanos).
2.Perioada de debut = timpul de la apariţia primelor semne de boală până la
apariţia primelor semne caracteristice de boală. Poate fi : lent (prodromal), brutal (invazie),
fulgerător (purpura fulminans).
3. Perioada de stare începe cu semnul caracteristic de boală (icter, erupţie etc.).
4. Perioada de convalescenţă , urmată de vindecare cu sau fără sechele.

  Starea de purtător de germeni se întâlneşte la convalescenţi după 3-6 luni după o boală clinică
sau infraclinică sau la subiecţii sănătoşi care poartă germenul un anumit timp. Există
purtători ,,sănătoşi” de lungă durată (6-12 luni), uneori cronici (ani / toată viaţa). Germenii s e
multiplică local, fără sau cu semne minime de boală ( ,,purtători aparent sănătoşi” ).
  Boala infecţioasă inaparentă  nu are semne clinice sau paraclinice; diagnosticul se pune pe
evidenţierea agentului şi dinamica anticorpilor.
  Boala   infecţioasă  infraclinică  evoluează fără expresie clinică evidentă, dar
cu leziuni organice decelate paraclinic. Poate fi urmată de complicaţii sau cronicizare.
  Boala infecţioasă latentă = o infecţie asimptomatică în care agentul infecţios
nu poate fi decelat, deşi rămâne în organism luni / ani, fiind cantonat la poarta de intrare,
ganglioni sau în organe.
 Anticorpii = o formă specifică a proteinelor sanguine, produse în ţesuturile limfatice. Sunt
capabile să contracareze efectele antigenelor bacteriene sau ale toxinelor lor.
Antigenele = substanțe bacteriene sau de altă natură, care, în anumite condiții, pot stimula
producerea de anticorpi. Sunt foarte variate ca număr și structură. Particularitatea microorganismelor
de a a.vea o structură antigenică proprie = specificitate antigenică.
Anticorpii, la rândul lor, sunt specifici. Toxinele bacteriene posedă și ele antigene, iar
anticorpii care apar se numesc anticorpi antitoxici sau antitoxine.
Prin tratarea unor toxine cu formol se obțin substanțe specifice = anatoxine. Ele sunt substanțe
specifice care și-au pierdut puterea patogenă, dar și-au păstrat acțiunea antigenică, ducând la apariția în
organismul gazdă a anticorpilor antitoxici (antitoxine), nedeterminând fenomene de boală.

1
Epidemiologie curs 7

 
MECANISME DE APĂRARE FAŢĂ DE INFECŢII

Imunitatea este demonstrată de prezenţa în sânge a antitoxinelor neutralizante.

Rezistenţa la infecţii poate avea un caracter specific sau nespecific.
a) Imunitatea nespecifică este asigurată de bariera cutanată şi a mucoaselor, de
inflamaţie,de fagocitoză, de substanţele antimicrobiene ş i antitoxice din umori, de
rezistenţa ţesuturilor; este înnăscută şi dobândită de-a lungul vieţii.
b) Apărarea specifică se referă la o anumită infecţie, fiind condiţionată
de prezenţa anticorpilor, ca urmare a trecerii prin boală s au a unei imunizări
artificiale active. Este celulară, cu bază limfatică şi umorală => anticorpi.
Imunitatea naturală poate fi:
-înnăscută, fiind o consecinţă a moştenirii de anticorpi materni, transferaţi transplacentar,
asigurând protecţia specifică primelor luni de viaţă.
-şi câştigată, ca urmare a trecerii prin infecţie tipică sau atipică sau a unei stăride premoniţie.
În apărarea antiinfecțioasă, un rol decisiv îl are sistemul imun, cu cele 2 componente,
reprezentate prin cele 2 tipuri de limfocite:
-limfocitele B secretă anticorpi sub formă de imunoglobuline, constituind imunitatea umorală;
-limfocitele T, care, prin acțiunea lor citotoxică și prin producerea de limfokine, asigură
imunitatea celulară.
Imunitatea artificială se obține prin injectarea unor doze mici de toxine, prin injectarea de
vaccinuri = imunitate activă sau prin injectarea de seruri antitoxice = imunitate pasivă.
Reacțiile imune apără organismul de infecții, dar și împotriva tumorilor. Uneori, aceste reacții
devin nocive, fie prin hipersensibilizare (boli alergice), fie prin autoagresiune (boli autoimune).
Unele persoane au deficit imunologic congenital (primar) sau câștigat (secundar).
 
Alergia este o reactivitate deosebită faţă de un antigen, fiind diferită faţă de
reactivitatea imunitară obişnuită, deş i fenomenul este legat de conflictul antigen-
anticorp. Răspunsul organismului este prin reacţii alergice (de hipersensibilitate) care pot fi de tip
imediat şi de tip întârziat.
 Anergia es te o scădere a reactivităţii generale a organis mului, îns oţită de
incapacitatea de a răspunde adecvat la stimuli interoceptivi şi exteroceptivi.
În sens imunologic mai înseamnă și incapacitatea organismului de a răspunde pozitiv
la intradermoreacția (i.d.r.) cu tuberculină, deși fusese infectat cu micobacterii.

EPIDEMIOLOGIE
 Sursa de agenţi patogeni este reprezentată de :
a)Omul bolnav, convalescent, purtatorul de germeni.
Omul bolnav (cu forme tipice sau atipice de boala) are capacitate de diseminare
diferită în raport cu etiologia bolii, stadiul de evoluție și cu o seamă de particularități care țin de
agentul patogen sau de organism.
Convalescentul, ca izvor de infecție, este reprezentat de acel bolnav care nu realizează
vindecarea biologică și, deci, continuă să găzduiască și să disemineze agenții patogeni. Purtătorii de

2
Epidemiologie curs 7

germeni croonici sunt foștii bolnavi care vor continua să eliminie agentul microbian continuu sau
intermitent, luni sau ani, uneori chiar toată viața.
b)Ca izvor de infecție, animalele și păsările, sunt fie bolnave, fie purtătoare de diferiți agenți
patogeni. Bolile astfel produse se numesc zoonoze sau zooantroponoze.
Ca sursă de infecție sunt considerate:
-animalele sălbatice și domestice;
-păsările;
-artropodele.

Căile de transmitere
Propagarea infecțiilor de la sursa de infecție se poate face prin mai multe căi, fiecare boală sau
grup de boli folosind o anumită cale. De regulă, eliminarea și transmiterea se pot face pe următoarele 4
căi:
1.Calea aerogenă reprezintă modalitatea de râspandire a unui număr mare de boli
(majoritatea bolilor eruptive, majoritatea infecțiilor virale și bacteriene ale aparatului respirator,
unele infecții virale și bacteriene ale sistemului nervos central).
2.Calea digestivă:De la surs a de infecție, germenii s e răs pândes c în mediul
înconjurător prin materii fecale, urină s au alte produs e patologice, putând contamina
alimentele și apa.
3.Calea sexuală reprezintă calea de trans mitere a unor boli transmis ibile
venerice. Transmiterea lor este favorizată de leziuni preexistente, netratate, la persoanele cu care cei
bolnavi au relații sexuale.
4.Calea transcutanată este destul de frecventă în practica bolilor infecțioase. Leziunile
tegumentelor, arsurile reprezintă porți de intrare a unor multitudini de germeni, care  dau
infecții localizate, dar care pot degenera în  infecții sistemice.
5. Alte căi de transmitere a unei boli infecțioase:
- parenteral (prin instrumente medicale insuficient sterilizate);
- prin transfuzie de sange;
- prin alăptare;
- pe calea mucoaselor, mai ales a celor cu integritatea compromisă.
Modurile de transmitere a agenților patogeni sunt:
-direct
-indirect.
a)Agenții patogeni cu rezistență scăzută în mediul extern se transmit pe cale directă,
de la sursa de infecție la organismul receptiv. Agenții patogeni parcurg o distanță mică și pentru o
durată scurtă de timp (limitare spațială și temporală). 
b)Transmiterea pe cale indirectă este mai complexă și implică una sau mai multe căi:
aer, apă sau aer + apă s au apă + alimente.
În unele boli (tifos exantematic, febră recurentă, malarie etc), agentul
patogen este vehculat de gazde intermediare = vectori biologici.