DESCRIEREA

Textul literar descriptiv

Descrierea literarǎ este un mod de expunere care constǎ ȋn prezentarea sugestivǎ a

particularitǎților obiectelor, ale spațiului ȋnconjurǎtor (tablou) sau ale unui personaj (portret).
Tabloul este o formǎ a descrierii, ȋn versuri sau ȋn prozǎ, care ȋnfǎțișeazǎ un aspect din
naturǎ, din interior sau scene din viața de zi cu zi, folosindu-se o imagine ȋn care ansamblul este
surprins dintr-o singurǎ privire. Tabloul seamǎnǎ cu un instantaneu, delimitat ȋn text ca o picturǎ
pusǎ ȋn ramǎ. Poeziile care surprind aspecte din naturǎ, anotimpuri, momente ale zilei sau
aspecte din viața micilor viețuitoare, toate acestea ajutȃndu-l pe un scriitor sǎ-și exprime
propriile sentimente, se numesc pasteluri. Termenul a fost preluat din picturǎ, unde desemneazǎ
un tablou din naturǎ, un peisaj realizat ȋn creion moale, catifelat, ușor colorat. Ȋn literatura
romȃnǎ, creatorul pastelului este considerat Vasile Alecsandri, un observator și un admirator fin
al acesteia.

Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet,

Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii,
Înveșmȃntați în haine albe se clatină în fața lunii,
Stȃnd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet.

Se cată ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la loc,

Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome,
Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome,
Ce-așteaptă de un an de zile minuta asta de noroc.

Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea,

Și astfel umbrele căzute pe pajiște par mantii grele
Zvȃrlite de dănțuitorii ce au rămas numa-n dantele,
În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea.
 Pe gura scorburilor vȃntul plecat a deșteptat un cȃnt,
Și-nvoalte mȃneci horbotate se-ntind ușoare să salute
Preludiul acestei stinse și dulci orchestre nevăzute,
Și-apoi cu reverențe pomii s-au înclinat pȃn' la pămȃnt.

Așa-s în clipa asta toate, dar mȃine albii cavaleri,

Despodobiți de-atȃtea grații, ce le-mprumută luciul lunii,
Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caișii, zarzării și prunii,
Banalii pomi din fața casei, ce-i știu de-atȃtea primăveri.

Poezia Balul pomilor, scrisǎ de Dimitrie Anghel este un text literar descriptiv, ȋn versuri,
deoarece prezintǎ toate particularitǎțile unui astfel de text: prezența descrierii, ca principalǎ
modalitate de expunere, expresivitatea, ca principalǎ calitate a limbajului, precum și existența
grupului nominal de tipul substantiv+adjectiv.
Poezia are un caracter descriptiv, fiind prezentat, prin intermediul descrierii literare, un
tablou de naturǎ la sosirea primǎverii, iar sǎrbǎtoarea pricinuitǎ de acest anotimp este anticipatǎ
ȋncǎ din titlul alcǎtuit din douǎ substantive comune, articulate cu articol hotǎrȃt, care denumesc,
metaforic, momentul ȋn care pomii ȋnfloriți ȋși acceptǎ destinul, și pentru ei timpul este nemilos,
pentru cǎ toatǎ podoaba floralǎ de pȃnǎ acum trebuie sǎ ,,danseze”, luatǎ de vȃntul-vrǎjitor, iar
rodul sǎ iasǎ la luminǎ.
Din punct de vedere compozițional, poezia este alcǎtuitǎ din trei secvențe lirice: panorama
grǎdinii ȋnflorite, dansul, optimismul pomilor și al naturii, ȋn mod implicit. Privirea eului liric
este atrasǎ, la ȋnceput, de atmosfera ȋnceputului de noapte cȃnd ȋntunericul, ȋncǎrcat de mistere,
dezvǎluie frumuseți nebǎnuite. Grǎdina este ȋn sǎrbǎtoare și suspansul plutește pretutindeni, cǎci
crengile frumos ȋmpodobite ,,se clatinǎ ȋn fața lunii” așteptȃnd semnalul ȋnceperii dansului
nocturn printr-un ,,pas ușor de menuet”. Apariția vȃntului este moment de bucurie, doar el face
posibile atȃtea mișcǎri grațioase ale crengilor care ,,se-nchinǎ și-n urmǎ iarǎși vin la loc”,
risipind ȋn atmosferǎ arome pǎstrate anume pentru ,,minuta asta de noroc”. Asemenea lumii
oamenilor, se pare cǎ și-n grǎdina aceasta norocul stǎpȃnește firea, iar pomii se bucurǎ din plin
de ceea ce li se oferǎ, chiar dacǎ știu cǎ tot ce este frumos dureazǎ doar o clipǎ. Dar podoabele
ȋnflorite ȋncep sǎ cadǎ și grația ramurilor ȋmpodobite pǎlește ȋncetul cu ȋncetul, ele rǎmȃn doar
niște umbre ȋntunecate ce vegheazǎ ȋn continuare la tihna grǎdinii. Și vȃntul este mai aspru acum
cȃnd se oprește ȋn ,,gura scorburilor”, ȋnsǎ pomii știu cǎ acesta este semnalul sfȃrșitului de dans
pe care-l ȋncheie cu reverențe, drept mulțumire pentru ceea ce au trait, dar și pentru ceea ce va fi.
Dacǎ pȃnǎ acum a fost prezentat dansul pomilor ȋncǎrcați de floare și sǎrbǎtoarea primǎverii, ȋn
ulttima strofǎ ,,albii cavaleri” redevin ,,banalii pomi din fața casei”, pentru cǎ-n lume totul este
trecǎtor, viața ȋși urmeazǎ cursul firesc.
O altǎ trǎsǎturǎ a textului literar descriptiv este susținutǎ de expresivitate, acea calitate a
limbajului care, din punct de vedere stilistic, se manifestǎ prin utilizarea imaginilor artistice,
predominǎ cele vizuale (,,pe pajiștea din fața casei”, ,,banalii pomi din fața casei”), dar cele mai
semnificative sunt cele dinamice (,,cu legǎnǎri abia simțite și ritmice”, ,,se catǎ ram cu ram, se-
nchinǎ și-n urmǎ iarǎși vin la loc”, ,,Și-apoi cu reverențe pomii s-au ȋnclinat”) care contureazǎ
atmosfera de sǎrbǎtoare realizatǎ cu ajutorul personificǎrilor. Pomii devin niște dansatori
desǎvȃșiți, iar luna va guverna toatǎ aceastǎ adunare de gingǎșie și arome, toatǎ natura, și cea
terestrǎ, dar și cea cosmicǎ, va putea sǎ fie participant, admirator sau doar martor al acestei
mǎreții universale, care se repetǎ an de an. De asemenea, epitetele cu rol descriptiv (,,grații albe”,
,,danțul ritmic”, ,,banalii pomi”) accentueazǎ atmosfera de sǎrbǎtoare, ȋn vreme ce cromatica
(,,roze gesturi”, ,,albii cavaleri”) creeazǎ o notǎ de luminozitate, deși noaptea este ȋn toi.
Metafora din secvența ,,danțul acesta ritmic de fantome” creeazǎ o imagine vizualǎ de o
profunzime deosebitǎ, prin care este prezentatǎ atmosfera de mister a nopții ȋn care frumusețea
pomilor și a florilor nu poate fi observatǎ decȃt dupǎ ce aromele au fost risipite ȋn aer doar pentru
cei avizați.
Din punct de vedere morfologic, expresivitatea se manifestǎ prin utilizarea grupului nominal
de tipul substantiv+adjectiv (,,haine albe”, ,,dulci arome”), iar verbele cu ajutorul cǎrora se
construiesc imaginile dinamice (,,se clatinǎ”, ,,se-nchinǎ”, ,,s-au ȋnclinat”) conferǎ dinamism
acestui tablou al primǎverii, al nopții și al rodului, ȋn același timp.
Astfel, contemplȃnd natura cu toate frumusețile sale, eul liric, ȋnzestrat cu sensibilitate
artisticǎ, ȋși exprimǎ, ȋn mod direct sentimente de admirație, de bucurie, de ȋncȃntare, trezind, și
ȋn sufletul cititorului emoție și trǎiri diverse.