Sunteți pe pagina 1din 2

Alexandru Lăpușneanul

caracterizarea personajului
De Costache Negruzzi

1. Prima nuvelă istorică din literatura română, Alexandru Lăpușneanul de Costache


Negruzzi, aparține prozei romantice, fiind publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al
revistei ,,Dacia literară" (1840).
Nuvela istorică are ca temă evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul
(1564 - 1569), un domnitor crud și sîngeros care lupta pentru impunerea autorității domnești în fața
boierilor, în Moldova secolului al XVI-lea.
2. Perspectiva narativă este obiectivă, cu narațiune la persoana a III-a. Naratorul omniscient,
omniprezent, sobru, detașat intervine rareori prin epitetele de caracterizare, prin care precizează
ipostazele personajului (,,vodă", ,,domnul", ,,tiranul", ,,bolnavul").
Titlul evidențiază personalitatea puternică a personajului principal, excepțional (ieșit din
comun) prin hotărârea și cruzimea sa.
Acțiunea nuvelei este pusă pe seama unor personaje ale caror caractere putemice se
dezvăluie în evoluția gradată a conflictului. În funcție de rolul lor în acțiune, personajele sunt
puternic individualizate, construite cu minuțiozitate (biografie, mediu, relații motivate psihologic)
sau portretizate succint.
Timpul și spatiul acțiunii sunt precizate și conferă verosimilitate narațiunii. Nuvela începe
cu întoarcerea lui Lăpușneanul pe tronul Moldovei, în a doua sa domnie, acțiunea desfășurându-se
apoi la curtea domnească și la mitropolie. Ultimul capitol redă moartea domnitorului, patru ani mai
târziu, în cetatea Hotinului.
Conflictul nuvelei este complex și pune în lumină personalitatea puternică a person.ajului
principal. Principalul conflict este de ordin politic și vizează lupta pentru putere între domnitor și
boieri. Conflictul secundar, între domnitor și Moțoc (boierul trădase), particularizează dorința de
răzbunare a domnitorului.
3. Alexandru Lăpușneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic,
excepțional, care acționează în situații excepționale ( de exemplu: scena uciderii boierilor, a
pedepsirii lui Moțoc, scena morții domnitorului otrăvit). Întruchipează tipul domnitorului
sângeros, tiran și crud. Prin forța sa excepțională, domină relațiile cu celelalte personaje, în
general manipulate de domnitor.
În proza romantică, conflictele exterioare plasează personajele întro relație de antiteză, cum
este cuplul construit pe tiparul romantic îngerdemon, doamna Ruxanda si Lapusneanul.
Crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane, abil
politic, personajul este putemic individualizat și memorabil.
Hotărârea de a avea puterea domnească este implacabilă și rostită încă de la începutul
nuvelei, în răspunsul dat soliei boierilor trimiși de domnitorul Tomșa, care ia cerut să se întoarcă de
unde a venit pentru că ,,țara" nu1 vrea și nu1 iubește: ,,Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse
Lăpușneanul”. Hotărârea domnitorului de ași relua tronul și dorinșa sa de răzbunare față de boierii
trădători declanșează conflictul nuvelei.
Caracterizarea indirectă, prin fapte, evidențiază în manieră romantică cruzimea
personajului și hotărârea sa, pusă în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea
posibilelor opoziții (incendierea cetăților, desființarea armatei pământene, confiscarea averilor
boierești, uciderea și schingiuirea unor boieri), culminând cu uciderea celor 47 de boieri la ospăț,
Pe Moțoc îl dă cu sânge rece mulțimii revoltate, spunând că face un act de dreptate. Diplomat, bun
cunoscător al psihologiei umane, inteligent, reușește să manipuleze masele și boierii ori face
promisiuni liniștitoare pentru ceilalți (Moțoc, Doamna Ruxanda), aparență sub care se ascunde un
plan de răzbunare.
În deznodământul din capitolul al IVlea este înfățișată moartea tiranului prin otrăvire. După
patru ani de la cumplitele evenimente, Lăpușneanul se retrage în cetatea Hotinului. Bolnav de
friguri, domnitorul este călugărit, după obiceiul vremii. Când își revine, refuză să accepte că a fost
călugarit, pentru că acest lucru ar fi însemnat pierderea puterii domnești. Replica ,,De mă voi
scula, pre multi am să popesc și eu ... " exprimă dorința puternică de a se răzbuna. Lăpușneanul
amenință căi va ucide pe toți, inclusiv pe propriul fiu, urmașul la tron, așa încât doamna Ruxanda
acceptă sfatul boierilor de al otrăvi.
Modalițătile de caracterizare sunt directe ( de către narator, de alte perso naje,
autocaracterizare) și indirecte (prin fapte, limbaj, atitudini, comportament, relații cu alte personaje,
gesturi, ținută, vestimentație).
Naratorul realizează un portret fizic al domnitorului cu prilejul discursului de la mitropolie,
ocazie oficială pentru a descrie vestimentația specifică epocii, care dă culoarea locală: ,,Purta
coroana Paleologilor, și peste dulama poloneză de catifea stacoșie, avea cabanița turcească".
Portretul moral este realizat, în mod direct, prin epitete: ,,nenorocitul domn", ,,deșănțată cuvântare",
sau prin indicarea ipostazelor personajului: ,,vodă", ,,domnul", ,,tiranul", ,,bolnavul".
Sunt folosite epitete și în caracterizarea realizată de alte personaje: ,,Crud și cumplit este
omul acesta" (mitropolitul Teofan) și în autocaracterizare: ,,n-aș fi un nătărău de frunte, când m-aș
încrede în tine?" (replica adresată vornicului Moțoc).
Elemente de caracterizare indirectă sunt redate și prin limbajul personajului: răspunsul dat
boierilor: ,,Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu” evidențiază voința puternică, amenințarea ,,De mă
voi scula, pre multi am să popesc și eu ... " redă aluziv dorința de răzbunare a celui căzut, iar
abilitatea politică a personajului este concentrată în celebrul răspuns despre mulțimea revoltată:
”Proști, dar mulți!".
Potrivit esteticii romantice, portretul tiranului se conturează din lumini și umbre și in
antiteza cu alte personaje: cruzimea lui cu blândețea doamnei Ruxanda, hotărârea lui cu lașitatea
lui Moțoc. Definitoriu pentru un personaj romantic este caracterul excepțional al faptelor și al
însușirilor sale: hotărârea exprimată în celebra afirmație ,,Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu" și
cruzimea malefică, în scena uciderii celor 47 de boieri.
Monumentalitatea, forta de a-și duce planurile la bun sfârșit, indiferent de mijloace,
spectaculosul acțiunilor, concizia replicilor fac din protagonistul nuvelei căreia îi dă titlul,
Alexandru Lăpușneanul, un personaj memorabil.

S-ar putea să vă placă și