Capitolul 8

Esther incepu sa se concentreze de-acum numai pe scoala. Bacalaureatul devenise

deodata pentru ea cea mai importanta problema. Din cite aflase de la avocatul bunicului
ei, bacalaureatul din Romania avea sa-i fie echivalat in germania cu Abiturul german. Pe
baza de Numerus clausus, care includea in primul rind media de bacalaureat, avea
posibilitatea sa primeasca un loc la orice Universitate acolo. Cocheta cu gindul sa
studieze dreptul sau filozofia, definitiv insa nu se hotarise. Nu isi planuise nimic de fapt,
asa cum se obisnuise de mult timp sa nu-si planuiasca nimic pentru viitor ca sa evite sa
mai aibe dezamagiri pentru visele care dintr-un motiv sau altul nu aveau sa i se
indeplineasca.
Intr-o buna zi, intorcindu-se agale de la cursuri, o zari surprinsa pe Mecky, vechea ei
prietena, adunata chircit pe banca din fata internatului. Fata ei umila, privirea speriata,
nesigura o facura imediat banuitoare.De cind terminase scoala profesionala, si cind
fericita si lipsita de griji isi lichidase impreuna cu Vera ultimile formalitati cu orfelinatul,
n-o mai intilnise. Asa cum statea adunata acolo pe banca ii paru complet schimbata ,incit
cu siguranta ca in alta parte ar fi trecut pe linga ea fara s-o recunoasca. Slabise cumplit,
corpul ei parea aproape straveziu, iar fata ei de obicei multumita si senina, iradia acum o
tristete nesfirsita. Totul trada in ea o framintare si o neliniste fara margini. Cind o zari pe
Esther, ramase nemiscata, ca si cum ar fi fost paralizata de frica. Nu facu nici un gest ca
ar fi recunoscuto, nici macar nu se clinti de pe locul ei, ci se aduna si mai tare in ea,
facindu-se mica de tot, in timp ce gura ei incerca chinuit sa schiteze un zimbet, reusind
in final sa se deschida intr-un rinjet fortat, care aducea mai degraba cu o strimbatura
groteasca. Uitind toate conflictele avute cu ea in ultimii ani, Esther se aseza ingrijorata
alaturi pe banca, rezemindu-si mapa cu carti de speteaza de metal. Era convinsa ca se
intimplase ceva rau cu fosta ei prietena, de aia n-o lasa sa inceapa cu cine stie ce fleacuri
politicoase, ci o intreba direct cu brutalitate:
Ce sa-ntimplat, Mecky? Fata chinuita a acesteia se inalta si o privi ingrozita, in timp ce
lacrimile incepusera sa-i siroiasca pe obrazi. Mecky plingea ca toti copii din orfelinat, cu
lacrimi fara zgomot. Speriata de data asta, Esther o cuprinse repede de dupa umari,
aplecindu-se la urechea ei:
Hai sa plecam de-aici, ii sopri ea cu blindete. Este chiar ora cind se intorc elevii de la
scoala. Putin mai incolo este o banca retrasa. Acolo vom putea discuta in liniste fara sa ne
vada cineva. Imediat ce-a spus asta, s-au ridicat amindoua in acelasi timp si s-au indreptat
spre o banca retrasa care se afla chiar la baza Turnului Tesatorilor, cum se numea in oras
fortareata medievala de piatra. De la acesta continua mai departe sa serpuiasca zidul
cetatii care inconjura asa numitul oras de sus, unde se afla si internatul liceului unde
invata Esther. Acolo pe banca aceea izolata, ferite de privirile indiscrete ale trecatorilor,
aceasta o indemna cu voce calda pe Mecky sa vorbeasca. Reactiile ciudate, contrare firii
ei deschise, apoi intreg comportamentul bizar, tacerea prelungita nefiresc, figura chinuita,
aparitia acesteia atit de stravezie, toate la un loc au convins-o deja pe Esther ca prietenei
ei din copilarie, i se intimplase ceva ingrozitor.
Esti insarcinata? Intreba ea brusc, la care Mecky luata prin surprindere o privi muta cu
ochii mariti de spaima. Cu voce sugrumata intreba:
De unde stii?
Ei de unde stiu? Chiar iti inchipui ca este atit de greu de ghicit? Ce altceva ar fi putut sa
te aduca in halul asta ? i-o intoarse Esther cu severitate. Cit timp ai ?
Cred ca patru luni, sopti fara vlaga Mecky.
Cit? Sari de data asta Esther speriata.
De patru luni nu mi-a mai venit. Vera a spus ca am patru luni.
Si ea ma rog frumos de unde stie atit de bine? Nu se putu abtinu Esther sa-si arate
repulsia pentru fosta lor colega.
Pai ea are deja un copil. N-ai stiut? Murmura Mecky jenata.
Ce, s-a maritat atit de repede? In glasul ei se descifra mai degraba curiozitate, imbinata cu
sarcasm.
Nu...L-a facut din flori. Veni raspunsul bolborosit mai mult.
Ohhh doamne! Exclama Esther de data asta socata. Cine este tatal?
Tatal cui? Ingina in soapta Mecky.
Tatal copilului tau, binenteles. O repezi prietena ei pe ton aspru. Este ofiter.veni
raspunsul aproape neauzit. Mi-a spus ca nu ma ia, continua prosteste Mecky. Nu-l lasa
maica-sa ca am crescut la orfelinat, sopti ea mai departe resemnata.
Dar sa se culce cu tine la lasat, nu? Rabufni Esther de data asta furioasa.
A spus ca nu m-a obligat. A spus ca eu am vrut, dar nu-i adevarat. M-a fortat sa ma
dezbrac...prima data a spus ca o sa se insoare cu mine, si eu l-am crezut...suspina incet
Mecky.
Unde l-ai cunoscut? Intreba Esther cu vechiul ei ton de conducatoare. Era foarte clar ca
pentru vechea prietena ea era singurul sprijin care-l mai avea in viata.
Mi l-a prezentat Vera. Am fost la dans impreuna la Scoala militara. Ea avea acolo un
prieten. Nu mi-a spus atunci ca este gravida de la el. Eu cred ca era foarte sigura ca ala o
s-o ia. Povestirea lui Mecky suna incoerent si infantil, asa cum de fapt era si in viata de
toate zilele . Un calator plecat pe drumul vietii, fara compas, ratacit printre itele
nenumaratelor poteci care le avea deschise in fata, dezorientat, pierdut si singur, nestiind
incotro s-o apuce. Unde sta acum cu copilul? Vru sa afle Esther.
Rusinata, Mecky raspunse cu privirea in jos:
L-a lasat la Casa Copilului. La Caminul de nefamilisti nu putea sa-l aduca, ca nu aveau
loc amindoi. A zis ca l-a lasat sa-l infieze cineva. Era baiat...spuse ea, izbucnind in plins.
O sa faci si tu ca ea? Intreba Esther din nou cu sarcasm.
Mai bine mor, sopti indurerata Mecky. Eu am crescut acolo, este suficient. Copilul meu
nu va avea soarta mea, asta iti promit. Impresionata de data asta, prietena ei o prinse de
mina, incercind sa-i faca curaj:
Nu vorbi prostii, Mecky. O sa gasim amindoua o solutie, te asigur. In primul rind,vreau
sa stiu unde sta individul asta?
Are o locuinta la bloc, data de armata. Ca sa nu mai merg pe-acolo a adus-o acum pe
maica-sa ca sa stea cu el. De cind a venit ea n-am mai indraznit sa merg sa stau de vorba
cu el, murmura aceasta.
Nu face nimic. O linisti Esther cu siguranta in glas. O sa mergem impreuna. La ce ora
scapa de la servici ? vru sa afle ea. Tonul ei hotarit amintea mult de fetita indrazneata de
pe vremuri. Oarecum mai sigura, Mecky raspunse in soapta:
La trei.
Cu glas ferm Esther ii desfasura scurt si clar planul ei de actiune.
Ca sa n-o mai lungim aici degeaba, uite cum o sa procedam, spuse ea. Eu trebuie in
primul rind sa-mi las mapa cu carti la internat. Ma schimb repede si mergem pina la
locuinta lui. Este chiar bine ca mai avem timp si sa mincam ceva in oras.
Rosie ca focul in obraji, Mecky se grabi rusinata sa-i marturiseasca:
Esther, eu n-am de loc bani. M-au dat afara de la munca ca am lipsit nemotivat. Luata
prin surprindere, rezoluta prietena se aseza din nou pe banca, hotarita acum sa afle
adevarata situatie in care se afla Mecky.
De cind nu mai lucrezi? Incepu ea.
De aproape o luna. Vomitam tot timpul din cauza sarcinii si incepuse sa-mi fie frica sa nu
afle celelalte colege de munca asa cum au aflat si de Vera. Daca afla careva trebuia sa ma
duc sa ma inregistreze si asta inseamna ca trebuie sa fac copilul. Citeva zile mi-a fost
foarte rau si n-am putut sa merg la fabrica. Dupa trei zile mi-a desfacut contractul de
munca, fiindca am lipsit nemotivat. Nu stiu daca n-or sa ma dea si la politie pentru ca am
de platit scolarizarea, murmura Mecky cu glas stins.
Unde locuiesti acum? Vru sa afle vechea prietena.
Uneori dorm la Vera, citeodata in gara sau in subsol la blocuri, sopti fara vlaga aceasta.
Dumnezeule! Exclama ingrozita Esther. Ai mincat ceva astazi? Intreba ea brusc cu
blindete.
Nu...iar dupa o scurta pauza Mecky continua: N-am nici un ban, spuse ea cu capul plecat
in pamint.
Revenindu-si repede din primul soc, Esther incerca s-o linisteasca cu ton plin de
siguranta:
Nu-i nici o nenorocire. Bani atit cit ne trebuie am eu, deci asta nu-i nici o problema. Merg
acum sa ma schimb repede. Asteapta-ma aici pina ma intorc. Fara sa mai lungeasca
discutia, sari de la locul ei de pe banca, isi lua mapa cu carti si disparu dupa colt. Nu trecu
mult si aparu imbracata intr-o rochita in carouri, paspoalata cu rosu, siluieta ei
conturindu-se armonioasa si gratioasa, amintind clar de Sylphide de altadata. Mecky
impresionata vizibil de infatisarea fostei ei prietene, nu se putu abtine sa nu-si arate
admiratia:
Ce rochita frumoasa ai? Este de la doamna aia....murmura ea oprindu-se la jumatatea
frazei.
Distrata Esther ii raspunse scurt:
Nu. Este de la bunicul meu din Germania. Neincrezatoare Mecky bolborosi uimita:
Ai un bunic in Germania?
Da, veni raspunsul scurt. Iti mai aduci aminte de Tilly tante de la orfelinat? Ea a plecat in
Germania acum citiva ani si a ajuns,inchipuieste-ti, sa lucreze la bunicul meu ca
menajera.Pe el il cheama tot Ambrosius, asa ca ea i-a povestit de mine, astfel ca pina la
urma s-a dovedit ca eu eram nepoata lui. Asta este toata povestea.
Ai sa pleci la el? Sopti inca tulburata de poveste Mecky.
Nu stiu. Acum vreau sa-mi fac bacalaureatul. Apoi am sa mai vad. Ia spune, unde vrei sa
mincam? Schimba Esther brusc vorba. Sa fiu sincera, eu habar n-am. Inca n-am mincat
niciodata in oras.Inchipuieste-ti!
Chiar aici in apropiere este o autoservire ieftina. Acolo mai mincam si eu citeodata, spuse
Mecky, cu privirea lacoma a unui om flamind care stie ca in curind avea sa-si potoleasca
chinul care-l macina pe di-nauntru.
Autoservirea in care intrasera era nu numai intunecoasa, ci si cumplit de murdara. Mesele
ieftine de melacart erau unsuroase, pline toate cu resturi de mincare necuratate. Pe
scaunele ieftine se zarea cu ochiul liber murdaria, mozaicul parea nespalat de-o vesnicie,
inegrit deja de praf, grasime si urme de incaltaminte nesterse poate de luni de zile.
Inauntru duhnea a mincare proasta si ieftina, care lui Esther ii intoarse pe loc stomacul pe
dos. De frica sa n-o jigneasca pe Mecky insa, nu facu nici un comentar. Imitind-o se
alinie luind o tava pe care isi puse un castron de ciorba, habar n-avea ce fel, dar care ii
dadu pe loc o senzatie de voma atunci cind zari bucatile de grasime plutind pe deasupra.
Apoi isi lua un pilaf cu o bucata de carne de pui de-o culoare ciudata, un compot si o
prajitura. Nici macar nu se uita ce si-a pus Mecky pe tava, ii era de altfel indiferent,
fiindca stia ca oricum nu se va atinge de mincarea pe care-o alese. La casa plati fara
comentarii pentru amindoua, apoi se aseza ascunzindu-si greata, la masa unsuroasa unde
se instalase deja prietena ei. Foamea era la Mecky instinctul cel mai greu de controlat.
Asa ca si pe vremuri, in fata mincarii deveni deodata irationala. Neglijata in educatie, nu
se controla nici in starea in care era, la ce si cit minca. Acest lucru fu nevoita Esther cu
parere de rau sa observe indata ce Mecky se arunca pe mincare. Socata se minuna cit de
neschimbata ramase aceasta atunci cind era vorba de mincare.. Ca si in vremea copilariei
lor minca cu o pofta aproape animalica, plescaind zgomotos, surda si oarba brusc la tot ce
se petrecea in jurul ei. Esther mai mult din politete incerca eclerul care si-l luase, insa
renunta imediat cind simti mirosul de faina arsa si aluat necopt. Exact ca si pe vremuri,
Mecky se oferi imediat sa manince si portia ei. Privind-o cum inghitea pilaful de orez,
Esther incepu sa-si faca probleme pentru ea. Nu era numai faptul ca nu mincase citeva
zile, mai era pe deasupra si gravida. Urmarind-o cum inghitea mincarea fara s-o mestece
macar, era convinsa ca apoi avea sa i se faca rau. Indraznind pina la urma s-o faca atenta
asupra acestiu lucru, Mecky o asigura repede cu gura plina ca n-avea sa i se intimple
nimic, si-apoi nici n-o interesa, fiindca dupa saptamini de zile minca in sfirsit pe saturate.
Odata afara la aer, Esther trebui sa recunoasca ca fata prietenei ei prinsese putina culoare.
Sigur era, ca-i disparuse aerul acela de ciine flamind care o socase atunci cind o zarise pe
banca in fata internatului.
De la autoservire unde mincasera, au ajuns foarte repede la blocul unde locuia prietenul
lui Mecky. Oprindu-se in fata, Esther isi privi ceasul. Era trecut de trei, deci nu mai aveau
nici un motiv sa astepte. Au intrat amindoua in holul rece si murdar, ignorind
intunecimea neprietenoasa care le invalui imediat. Fara graba au urcat la primul etaj unde
s-au oprit in fata usii care avea montata o placuta metalica argintie pe care scria
Munteanu Loredan. Scurt timp dupa ce au sunat, usa s-a deschis lasind la vedere o femeie
micuta de inaltime, cu parul coafat teapan, machiata intens si vulgar, care ii rinji cu
zimbet cleios lui Esther, gata s-o intrebe ce doreste. Dind insa cu ochii de Mecky intelese
imediat despre ce era vorba, se incrunta la ele si cu ton de cearta intreba:
Ce doriti?
Vrem sa vorbim cu locotenentul Munteanu, spuse Esther foarte sigura pe ea.
Nu-i acasa, imi pare rau si imediat dupa asta, dadu sa le inchida usa in nas. Esther care se
astepta la reactia asta, bloca usa cu piciorul si citusi de putin intimidata, i se adresa cu
glas taios:
Doamna, daca refuza acum sa stea de vorba cu noi, miine o sa mergem la comandant.
Acolo o sa-i relatam toata povestea. Deodata inmuiata femeia, le invita cu jumatate de
gura inauntru, privind inainte speriata inspre celelalte usi de pe palier. Nici nu s-anchis
bine usa in spatele lor, ca din camera isi si facu aparitia un tinar blond, cu fata bucalata de
purcelus si trasaturi rotunde specifice oamenilor slabi, usor influientabili. Era relativ
grasut pentru un militar de cariera, picioare scurte, indesate, putina burta, un aspect
general nearmonios s-ar fi putut spune. Pe fata lui se putea citi clar ca se simtea jenat de
vizita celor doua, pina una alta insa nu putea face altceva decit sa-si mute privirea
neajutorat de la una la alta. Cu greutate reusi sa spuna intr-un tirziu:
Poftiti in camera, va rog. Camera mobilata saracacios mirosea a tigari proaste si igrasie.
Pe jos, la mijloc, era intins un covor neasortat, care lasa la vedere marginile acoperite cu
linoleu murdar, necuratat cum trebuie de urmele lasate de constructori. Perdeaua saraca
statea parca spinzurata la fereastra mata de praf si urme de vreme necuratate, patul
rabatabil era acoperit co o scoarta taraneasca aspra, de prost gust prin culorile stridente
care respingeau de-a dreptul optic.Interiorul camerei vorbea nu numai de saracie
materiala, ci mai mult de saracia spirituala si sufleteasca, de lipsa de imaginatie, totul
vorbea fara cuvinte de murdaria lustruita a multor astfel de locuinte de bloc. Privind in
jur, Esther se intreba in sinea ei revoltata, oare ce le dadea dreptul unor astfel de oameni
sa fie aroganti si inginfati, cind ei de fapt erau nici mai mult nici mai putin decit niste
gunoaie. Mecky, era adevarat, crescuse la orfelinat, era insa o fata buna, cuminte, curata
si care avea acelasi drept la existenta ca toti acesti paraziti, pe care statul ii cadorisea cu
locuinte gratuite. In timpul acesta, fete fara aparare in societate, erau lasate in voia sortii
prin camine de nefamilisti. Pentru ea acest militar umflat nu era decit un parazit
semianalfabet,care avea in fata o viata de nefacut nimic jucindu-se numai de-a razboiul.
Ofiterii de genul acesta erau imbracati si incaltati pe degeaba, mincau degeaba, traiau in
locuinte gratuite si asta pina la sfirsitul vietii. O aroganta cultivata de un stat falimentar
care-si permitea sa tina sute de mii de barbati sanatosi si in putere pe costul muncii altora,
fara ca acestia sa fie cuiva cu adevarat folositori. Armata in Romania era ca o gluma de
prost gust, care privilegia o grupare care in cazul unui adevarat razboi se putea preda din
start fara lupta, fiindca pentru asa ceva aceasta nu fusese niciodata pregatita. Armamentul
cu care era utilata era de mult invechit si depasit, intreaga organizare era
necorespunzatoare, capacitatea ei de lupta poate ca ar fi facut fata pe continentul african
in batalii de triburi, niciodata insa intr-un conflict cu o tara cit de cit civilizata. Armata
obligatorie care incorpora circa doua milioane de soldati, era gindita in realitate pentru
munca cimpului, pe santiere de constructii, in mine sau la drumuri, paziti de asa zisii
ofiteri care inversau responsabilitatile de serviciu cu privilegiile personale. In casa unui
astfel de nefacator de nimic se afla acum Esther, gindindu-se mai mult cu tristete la
orizontul ingust al femeilor care pot accepta astfel de purcelusi de lapte, care n-aveau de
altfel altceva ce sa le ofere in viata, in afara de plictiseala, lene, prostie si binenteles
aroganta nefondata. Din pacate Mecky de mica promitea o astfel de evolutie. Comoda,
fara initiativa, alegea intotdeauna solutia cea mai simpla in rezolvarea problemelor ei de
viata. Cit timp a fost copil pericolele adevarate ale vietii pareau s-o ocoleasca, acum insa
ca adulta cu responsabilitate directa asupra destinului ei propriu, platea mult prea scump
superficialitatea cu care privise intotdeauna viata. Oare ceea ce traia acum avea sa-i fie o
lectie folositoare pentru viitor, se intreba neconvinsa Esther in gind. O cunostea prea bine
pe vechea ei prietena ca sa creada atit de usor ca avea sa fie dupa toata aceasta tragedie
mai precauta si mai inteleapta in viata care-o avea inca in fata. Singurul lucru pozitiv care
o mai incuraja sa spere la ea intr-o schimbare, fusese faptul ca era constienta ca copilul
care-l purta in pintece nu avea voie sa ajunga intr-o zi intr-un orfelinat ca cel in care
traise si ea. Fulgerata de astfel de ginduri, i se adresa purcelusului din fata ei cu glas de
gheata.
Am venit sa lamurim problema copilului. Eu sint verisoara lui Mecky, minti linistita
Esther.
Ce sa lamurim domnisoara? Sari bucalatul plin de curaj. I-am spus doar de la bun inceput
lui Mery ca nu am sa ma insor cu ea. Numele Mery suna atit de fals in urechile ei, ca
simti cum se irita si mai tare. Era atit de nepotrivit lui Mecky, ca aproape era sa uite cit de
importanta era problema pentru care se afla acolo. Fu cit pe-aci sa-i atraga atentia ca n-o
chema asa cum o numise, se abtinu insa in ultima clipa, intrebindu-l cu voce aspra:
De ce n-ati lasat-o in pace atunci? Obraznic ofiterul ii spuse in zeflemea:
Ea este femeie. Trebuia sa stie ce-o asteapta, sau nu-i asa? Scirbita de-abinelea Esther i-o
taie scurt:
Ca sa n-o mai lungim degeaba, va atrag atentia numai asupra unui singur lucru. Daca nu
rezolvati problema cu Mecky, aici betona intentionat numele corect al acesteia, o sa
mergem sa vorbim cu comandantul dumneavoastra.
Va inchipuiti ca comandantul meu o sa ma poata obliga sa ma insor cu ea daca eu nu
vreau? Rinji indesatul cu nerusinare.
Nu ma intereseaza daca o sa va oblige sau nu, un lucru insa este clar. Sinteti cadrul
militar, lucru care va cere mai multa constiinta in viata privata. Intepata femeia care asista
la discutie din usa, sari ea sa raspunda:
In primul rind o sa cerem test de paternitate. Doar nu va inchipuiti ca o sa ne lasam chiar
atit de usor prinsi in capcana. Si-apoi fiul meu are in fata o cariera serioasa, nu-si poate
permite s-o ia pe ultima din strada.
Daca i-a fost atit de importanta cariera, trebuia sa aibe grija cu cine se duce in pat, o
repezi ea scurt. Si-apoi Mecky nu este ultima de pe strada, chiar daca a crescut la
orfelinat, i-o taie acra Esther.
Cu intonatie falsa, suparatoare, femeia incepu sa se maimutareasca:
Eu nu vreau sa spun mai multe. Prietena ei, pe care o cunosc toti colegii fiului meu, a
facut deja un copil din flori, iar cel pe care la invinuit ca ar fi tatal, tot n-a luat-o de
nevasta. Fetele astea din orfelinat sint toate pe un calapod. Nu va inchipuiti ca baiatul
meu o sa fie mai prost sa i-a una care a crescut intr-o astfel de institutie. Noi sintem o
familie buna, barbatul meu a fost director la IRE, asta inseamna ca avem si noi pretentiile
noastre. Lamurita ca in fata unor astfel de oameni Mecky nu avea niciodata sansa de-a fi
acceptata, Esther scurta scirbita discutia:
Ajutati-o sa scape de copil si apoi va promitem ca o sa va lase in pace.
Am avea pe cineva care i-ar face...Daca accepta, o s-o ducem acolo, vorbi de data asta
femeia aproape in soapta. Esther se-ntoarse catre Mecky si-o intreba cu blindete:
Ce spui? Esti de-acord? Adunata ghem in coltul incaperii, aceasta incuvinta din cap.
Bine, este in ordine, incheie rece Esther aruncindu-i femeii o privire pierzisa. Ramine sa-i
spuneti lui Mecky cind si unde. Odata afara , ea respira lacoma aerul, vrind parca sa se
curete complet de atmosfera igrasioasa si rece a locuintei pe care o parasise. Oare cum
pot trai oamenii in astfel de cavouri, se intreba ea in sinea ei din nou. Camerele din
orfelinat, dar si cele din internat erau cel putin mari, chiar daca erau reci si cenusii. Nu
emanau acea raceala de mormint pe care-o simtise in acel bloc. In dormitoarele din camin
domnea un frig rece, cu care se obisnuisera pina la urma, incaperile insa aveau o
luminozitate de multe ori suparatoare, de care abia acum devenise constienta cit de
binefacatoare era in comparatie cu intunecimea camarutelor de bloc. Deodata se uita la
Mecky si brusc isi aminti ca trebuia sa-i gaseasca urgent o gazda unde sa locuiasca.
Aparuse in viata ei din senin dupa o lunga perioada de timp, ii ascultase povestea, se
implicase in ea, de-acum avea fata de ea o responsabilitate morala. Trecutul le unea prin
fire nevazute, exact la fel ca pe rudele de singe. Anii grei din camin le apropiasera mai
mult decit si-ar fi putut ea imagina vreodata. Au pornit alaturi pe strazi citind toate
anunturile cu camere de inchiriat pe care le vedeau pe stilpi. Undeva la marginea orasului
au descoperit in sfirsit o camera pe care puteau s-o inchirieze imediat. Proprietara, o
batrina cu fata vicleana, le conduse cu mers aplecat ca sa le-o arate. Incaperea era
deprimanta la vedere, mobilata saracacios doar cu un pat, o noptiera, o masa si un scaun.
Podeaua goala, fara covor o facea si mai deprimanta, iar patul fara asternut era de-a
dreptul respingator.Totusi pentru Mecky era un adapost sigur pina cind aveau sa
gaseasca altceva. In numai citeva ore Mecky se transformase in Mecky cea din copilarie.
La fel ca si atunci se lasa si acum linistita pe mina lui Esther, sigura ca aceasta avea sa
rezolve totul pentru ea. Interesant era ca Esther traise mai putin in familie ca prietena ei,
totusi parea ca in viata reala sa aibe o orientare mai clara si mai sigura decit aceasta. Ea
care nu traise inca in afara internatului decit sfirsiturile de saptamina la maestra Venerian,
rezolva acum repede si rezolut problemele financiare cu gazda. Pentru orice siguranta
plati chiria pentru trei luni in avans, insa ceru pentru suma achitata chitanta. In primul
moment batrina o privi banuitoare, nestiind ce sa gindeasca despre tinara aceea care parea
mult prea sigura pe sine. Esther o linisti spunindu-i:
Verisoara mea este din Maramures, stiti, si nu cunoaste pe nimeni pe-aici. Mama mi-a
spus sa cer chitanta pentru chirie, ca sa fie sigura ca am platit. Ii este teama sa nu
cheltuim banii pe prostii, intelegeti? Ramasa singura cu Mecky o instrui sa nu-i spuna
cumva batrinii ca a crescut la orfelinat. Oamenii pe care nu-i cunosti, n-au voie sa afle ca
n-ai familie. Daca stiu ca ai pe cineva undeva, atunci n-au curajul sa-ti faca murdarii sau
sa te santajeze. Fete ca ele erau fara aparare, de aia aveau peste tot probleme pe unde se
duceau, ii explica Esther cu rabdare. In realitate ea avea dreptate, fiindca batrina
vrajitoare nu i-ar fi semnat chitanta daca imbracamintea si felul ei sigur de-a se comporta
nu i-ar fi inspirat respect si teama. Baga deci chitanta in geanta si fara prea multe
explicatii ii spuse lui Mecky ca trebuie sa se grabeasca sa ajunga in oras. Mai avea numai
doua ore libere de la internat, si-apoi se temea sa nu se inchida magazinele. Intrara in cel
mai mare magazin din centru, unde in scurt timp reusisera sa cumpere ceea ce Mecky
avea neaparata nevoie. Gasisera un lighean potrivit, , sapun, periuta de dinti, pasta de
dinti, patru prosoape, doua rinduri de asternuturi de pat, o patura groasa, plus ceva vesela
care ii era absolut necesara. Apoi au cumparat citeva rezerve de mincare, astfel ca s-au
intors la gazda incarcate ca niste cai de povara. Multimea de cumparaturi ii intari
impresia batrinii ca chiriasa ei cea noua venea dintr-o familie bine situata. Esther incepu
sa devina nerabdatoare sa ajunga la timp la internat. Nu suporta sa nu fie punctuala,
defect cultivat cu severitate in ea de Maestra Venerian. Repede ii dadu lui Mecky
sarcinile care le mai avea de rezolvat a doua zi. Trebuia sa mearga sa-si ia lucrurile de la
Vera, apoi ii intocmi o lista cu alimentele de care mai avea nevoie, ii mai lasa inca o
suma frumusica pentru cheltuielile care urma sa le mai faca, gest care pe Mecky o lasa
fara glas. Abia reusi sa ingaime vazind suma imensa pentru reprezentarea ei:
De unde ai atitia bani?
De la bunicul meu. Nu-ti fa griji ca nu sint furati. Primesc lunar mai mult decit am nevoie
si cum pentru mine nu prea am ce sa-mi cumpar s-a adunat ceva in ultimile luni. Sint
bucuroasa acum ca am putut face ceva folositor cu ei. Iti las rezerva asta ca sa ai daca mai
ai nevoie de cite ceva. Si pentru mincare, binenteles. Ai grija de ei, nu-i arata la nimeni,
nu vorbi la nimeni despre ajutorul meu. Fereste-te de Vera. Cu cit stie mai putin, cu atit
esti mai sigura. Tinete la distanta de vrajitoarea batrina. Vorbeste de parintii tai ca si cum
ar trai. Tatal tau este mecanic de locomotiva, mama ta este casnica. Atit. Nici macar nu
povestesti o minciuna, sau...Invata Mecky sa nu ai incredere in nimeni. Viata ta te
priveste numai pe tine, nu vorbi nimanui unde pleci, de unde vii, cu cine te intilnesti, ce
faci unde te duci. M-ai inteles?
Ce sa-i spun daca observa ca nu merg la munca? Sopti Mecky.
Spunei ca te pregatesti sa dai examen ca sa devii coafeza. Asta i-am spus eu. I-ati niste
carti si mai fa-te si tu ca inveti. Citeva luni n-o sa se prinda sigur baba, apoi vom vedea ce
facem mai departe. Poate porcul ala o sa se tina de cuvint si o sa te ajute sa scapi de copil.
Dupa aia n-o sa mai fie asa problematic. Din pacate trebuie sa plec acum. Daca se iveste
ceva si ai nevoie de ajutor vii si ma cauti. Ne-am inteles deci. Cu nimeni o vorba. Oricit
de multa incredere iti inspira cineva, nu te deschide in fata nimanui. Tine-ma la curent cu
sarcina, ai inteles? Si-acum te pup. Aproape doua luni dupa ce s-au despartit Esther n-a
mai auzit nimic despre Mecky. De citeva ori o cauta la batrina, dar nu dadu niciodata
peste ea. Lasa vorba s-o caute, degeaba. Pina la urma renunta sa-si mai faca ginduri,
inchipuindu-si ca o fi gasit vreo rezolvare cu purcelusul de la care astepta copilul si acum
se jena de ea s-o mai intilneasca. Citeva zile inainte de bacalaureat fu chemata brusc la
directoarea orfelinatului. Cind pasi in cabinetul bine cunoscut, nu simti nici o emotie.
Timp de 12 ani tremurase numai cind trecea prin fata usii acesteia, ca acum sa paseasca
pragul acesta ca si cum ar fi intrat intr-un magazin sau intr-un aprozar. Glasul mieros,
aproape de nerecunoscut al directoarei il ignora de parca nici nu i se adresa ei. Fara
curiozitate lua plicul sigilat din mina ei, evitind sa-i priveasca fata. Pe partea adresantului
vazu numele ei scris cu litere mari si clare, apoi il intoarse la expeditor si constata fara sa
fie surprinsa ca nu statea nici un nume. Linistita isi indrepta privirea spre directoare
asteptind sa vada daca mai are sa-i comunice ceva. Descifra imediat pe trasaturile ei
curiozitatea bolnava, indiscreta, si plina de sadism, fortindu-se sa fie serioasa, intreba:
Atit?
Da, scumpa mea. Numai atit, ginguri directoarea dulce. Si eu m-am intrebat iti spun
sincer, de ce atita secret, doar tu esti fata noastra. Problemele tale sint si ale noastre, nu-i
asa? Zimbind ironic Esther i-o intoarse:
Depinde ce fel de probleme. Oricum va multumesc si va asigur ca daca plicul contine
ceva care va priveste pe dumneavoastra, am sa va anunt. Acum trebuie insa sa ma
grabesc. In trei zile incepe bacalaureatul si mai am ceva de invatat.
Stiu scumpa mea, stiu prea bine. Si Bianca mea invata pe rupte. Chiar m-a rugat sa-ti
transmit salutari si daca ai timp vino sa ne vizitezi intr-o zi. Doar stii unde locuim. Vizita
ta ne-ar bucura din suflet. Tu stii doar ca tu ai fost slabiciunea mea intotdeauna. Chiar
daca am fost uneori severa fata de tine, sa stii ca am facut-o numai pentru binele tau....din
iubire. Sa nu crezi ca n-am stiut ca vii dintr-o familie onorabila si ca numai ghinionul te-a
aruncat aici printre amaritele astea. Din cauza aia m-am zbatut cu dintii pe vremuri ca sa
mergi la coregrafie, ca sa scapi de mizeria de-aici. I-am explicat asta si profesoarei tale
cea care te-a protejat atit de mult. Cu ea, dumnezeu s-o ierte am lucrat la dosarul tau, i-am
obligat in primii ani pe cei de la Judet sa-ti aprobe Bursa Speciala ca sa poti ramine acolo
in scoala, din pacate pina la urma n-am mai putut s-o obtin...Cred ca n-ai uitat ce
nenorocire a fost atunci pentru mine personal. Astazi draga mea ma consolez si-mi spun
ca poate a fost mai bine asa. Tu ai in fata un viitor stralucit, sper ca esti constienta de
asta? ..Facu o pauza sub privirea stupefiata a lui Esther care ii ascultase tirada fascinata,
apoi cu glas dulceag intreba:
Mai ai vreo veste de la bunicul tau din Germania?
Inca imobilizata de fascinatia care o exercitase monologul directoarei asupra ei, Esther
nici nu inregistra clar ultima ei intrebare. Dezmeticindu-se in graba, spuse:
Da, imi scrie regulat.
Este sanatos, bine, dragutul, continua directoarea slugarnic. Scirbita complet Esther
incheie aproape nepoliticos:
Multumesc, da, apoi dind cu spatele inspre usa se scuza: Va rog sa ma scuzati acum. Am
promis la internat ca ma intorc imediat. Saluta repede si iesi de data asta fara sa-si mai
poata ascunde zimbetul plin de scirba. In urechi ii sanau inca vorbele nerusinate ale
tiranei ei de ani de zile. Slabiciunea ei...Ohhh Doamne, cita indrazneala la un om!
Murmura inca socata de pledoaria mieroasa a celei mai mari dusmance care o avusese
pina atunci in viata. Si cind se gindea ca toata teroarea la care o supuse, a fost fara nici un
motiv. Sau poate avusese vreunul si ea nu stia de el, cine stie?! Oricum nu merita sa se
gindeasca acum la ea. Isi aminti de plicul care-l avea in buzunar, si deodata curioasa il
scoase, il desfacu neglijent, luind afara hirtia buna acoperita de un scris ordonat, pe care
ea nu-si amintea sa-l mai fi vazut vreodata. Citi primele rinduri, insa renunta imediat. Isi
roti privirea de jut imprejur si zarind o banca libera sub un castan cu crengi dese, grele de
frunze si castane mici verzi se indrepta intracolo cu gindul sa-si poata citi in liniste
neobisnuita scrisoare. Ca nu avea sa fie o scrisoare obisnuita, realiza deja cind citi
inceputul, de aceea se si hotari sa se aseze undeva unde s-o poata citi in liniste.

Draga Esther,
Iti scrie matusa Sarah, sora mamei tale. Cu asta ai aflat deci ca ai o matusa, asa cum si eu
am aflat de scurt timp ca am o nepoata care traieste si este in orfelinat. Ar fi deplasat sa-ti
spun mai departe cit de rau imi pare pentru ghinionul pe care l-ai avut in viata. Sint
constienta ca nimeni nu-ti va putea restitui anii si fericirea copiilor care au crescut linga
parinti. Asta o stiu si eu si tu la fel de bine, oricum vreau sa stii ca regret sincer soarta pe
care ai avut-o. Draga mea nepotica, ca sa nu ma intelegi gresit, iti marturisesc ca n-am
avut curajul sa apar inaintea ta, cu toate ca Dumnezeu mi-este martor, in toata povestea
asta n-am jucat nici un rol, nici macar n-am stiut pina de curind ca mai esti in viata. Cind
mi s-a spus cu ani in urma ca ai murit, am acceptat informatia ca pe ceva care se mai
intimpla in lumea noastra a oamenilor. Moartea unui copil de patru ani este intotdeauna o
tragedie, odata insa intimplata ne consolam cei implicati cu gindul ca asa a fost sortit. Eu
am primit vestea mortii tale cu durere in suflet, vestea insa ca tu de fapt esti in viata m-a
socat. Poti deci sa intelegi de ce acum nu indraznesc pur si simplu sa apar in fata ta.
Vreau sa ai posibilitatea sa stai singura, sa poti gindi in liniste si sa judeci cine, cit este
vinovat si daca mai poti ierta in suflet nedreptatea care ti s-a facut atunci cind nu erai
decit un copil nevinovat. In circa doua zile eu si fiica mea Cora, verisoara ta deci, vom
zbura la Tel Aviv pentru totdeauna. Sa nu crezi ca fugim de tine, ohh nu, doamne fereste,
am depus actele de emigrare de citiva ani, cu alte cuvinte plecarea in Israel a fost inainte
de a afla de existenta ta, programata. Indata ce vom ajunge acolo iti vom scrie unde si
cum ne-am stabilit. Casa tatalui meu, notarul Süssmann a pus-o mama de curind pe
numele tau. Pe ea am inmormintat-o de curind la Dorohoi unde a dorit sa fie dusa ca sa
fie alaturi de parintii ei. Cind vei termina bacalaureatul, am aflat ca esti tocmai inainte de
examene, te rog sa mergi in K.. si sa iei legatura cu notarul Danciu. El iti va da cheile
casei, actele de proprietate, plus o lista de invetar care cuprinde lucrurile lasate. In casa,
draga mea, in camera de la terasa ai sa gasesti un secretär. Inauntru ti-am lasat acte,
fotografii si niste foi pe care eu ti-am asternut toata istoria ta si a parintilor tai pina cind ai
ajuns la orfelinat. Am procedat asa ca sa poti fii singura, fara apasarea examenelor,
netulburata, neinfluientata de nimeni ca sa poti cumpani obiectiv pe cine poti face vinovat
pentru soarta ta. De asemenea vei putea decide in liniste pe cine poti si pe cine nu poti
ierta. Cind vei lua cheile de la d-l Danciu, nu uita ca vei pasi draga mea Esther in casa
unde copil de doi, trei anisori ai zburdat si-ai ris fericita. Iti doresc sa te ajute cel de sus
sa-ti dea putere sa-ti regasesti seninatatea si veselia curata de-atunci ca sa poti uita
tristetea anilor petrecuti in orfelinat. Cora si eu sintem deja curioase sa te cunoastem, se
te stringem in brate, n-am vrut insa sa navalim pe nepregatite in sufletul tau, care poate
nu este obisnuit sa fie asaltat astfel din afara. Mama ta Esther, traieste. Este casatorita cu
dirijorul Dan Feldmann, locuieste la Amsterdam si mai are un baiat, Philipp in virsta de
13 ani, fratele tau vitreg. Dupa ce vei citi foile din secreter ai sa poti hotari singura
incotro ai s-o pornesti. Dupa legea lui Israel esti evreica, fiindca mama ta a fost evreica,
deci poti emigra daca doresti fara probleme in Israel. Cind vei avea adresa noastra, ne dai
de stire ce-ai hotarit in directia asta. Inca ceva. Ti-am lasat o suma mare de bani alaturi de
foi intr-o gentuta plina de fleacuri care are fundul dublu. Din banii de-acolo ai sa poti trai
timp indelungat, vei mai primi de la d-l Danciu si masina care mi-a apartinut mie. Poti s-o
vinzi dar poti si s-o folosesti ca sa-ti poti lua permisul de conducere. Ai implinit 18 ani,
deci poti conduce o masina. Crede-ma este o masina buna, eu m-am folosit minunat de
ea. Restul ce mai trebuie sa afli sta scris in foile de care ti-am vorbit. Ai grija sa nu te
pacaleasca cineva, daca te hotarasti sa vinzi casa. In orice problema de avere apelezi la
notarul Danciu. El este prietenul nostru de familie, a lucrat un timp la tatal meu in birou.
Cind ti se va preda Villa Margarethe sa ceri preluarea cu lista de inventar care se afla tot
la notarul Danciu. El a lucrat si pentru familia Ambrosius, bunicii tai din partea tatalui
tau. Iti dorim mult succes la bacalaureat. Am aflat ca esti mindria scolii, cel putin in
aceasta directie le-ai jucat o farsa proasta celor care ti-au hotarit aceasta soarta. Vreau sa
spun ca i-ai invins! Bravo! Te pupa si te imbratiseaza matusa Sarah si verisoara ta, Cora.
Mai multe despre noi doua sta tot in foile din secreter. Sa auzim numai de bine.
Esther ramase ingindurata cu scrisoarea in mina. Ar fi mintit sa spuna ca ceea ce tocmai
aflase o emotionase peste masura. De bunica ei din K...aflase inca de cind traia Maestra,
de la avocatul din Germania aflase ca mama ei il parasise brusc pe tatal ei si pe ea si ca
fugise peste granita cu un barbat, ceea ce mai trebuia sa afle acum era povestea familiei ei
inainte de fuga mamei. Poate intr-o buna zi avea sa auda chiar varianta povestita de
mama ei, numai ca acum acest lucru nu era pentru ea deosebit de prioritar. Era bine
desigur ca in sfirsit apartinea si ea cuiva, era iar bine ca putea cit de cit sa-si construiasca
propria identitate, ca aflase din ce familie provenea, cu cine era inrudita pe baza de singe,
sufleteste insa, era sigura, niciuna din asa zisele ei rude de singe n-avea sa ia locul
Maestrei Venerian. Ea a fost si va ramine cit va trai adevarata ei familie. Ea ia fost mama,
tata, prietena, profesoara, ea afost ceea ce ea a avut nevoie in anii petrecuti impreuna.
Nimeni din rudele ei de singe n-ar fi putut sa-i dea mai mult decit i-a dat aceasta. Pentru
aceea reactiile ei temperate in fata tuturor descoperirilor care se succedau in viata ei de
mai bine de un an se manifestau mai mult decit firesc. Simtea ca in adincul sufletului ei
il iubeste pe bunicul ei din Germania pe care nu l-a vazut niciodata, si asta fiindca a
inteles din primul moment ca el era complet nevinovat pentru soarta ei si ca intr-o
atmosfera normala intre ei s-ar fi dezvoltata o legatura foarte strinsa. Il iubea apoi si
dintr-un fel de solidaritate pentru viata lui frustata si insingurata pe care a dus-o, pentru
tragedia de-as pierde sotia si apoi baiatul in mod atit de tragic, nu putea insa afirma ca-si
ura mama pentru ceea ce facuse, chiar daca toate aparentele o acuzau din plin. Cu toata
virsta frageda pe care o avea, invatase de la Maestra Venerian ca nu are voie sa judece pe
nimeni pentru hotaririle pe care le-a luat in anumite momente cheie ale vietii. Nici un om
pe pamint nu avea dreptul sa joace pe judecatorul faptelor altora, spunea Maestra deseori.
Nu exista om care sa nu greseasca, asa cum nici o hotarire a cuiva nu va putea fi
acceptata de toata lumea in acelasi fel. In final hotaririle fiecaruia in viata, erau numai
oglinda libertatii oricarui individ, cum ar fi putut ea deci acum sa se transforme in
judecatorul mamei ei? Avea nu stia de ce, convingerea ca in toti anii acestia aceasta a
platit cu virf si indesat curajul ei de-asi parasi atunci familia, pentru ca invatase de
timpuriu cit de greu este sa traiasca cineva cu sentimentul ca a facut cuiva apropiat rau.
Cine poate trai fericit de fapt peste cadavrul cuiva? Putea ea oare sa creada ca mama ei a
mai dormit fericita in bratele barbatului cu care a plecat, dupa ce a auzit ca tatal ei s-a
omorit din cauza ei? Acest lucru la inteles foarte bine cind l-a citit pe Shaekspiere, iar
intre timp capatase si destula experienta de viata ca sa poata intui in fantezie,
continuitatea tragicului uman. Chiar daca tatal ei nu si-ar fi pus dupa plecarea ei capat
zilelor, si-ar fi trait mai departe ca o umbra, infrint, tradat, parasit, ar fi putut ea fi fericita
la mii de km distanta, inghetata de rasuflarea rece, prelungita a durerii lui? Desigur ca
era curioasa sa-i vada pe amindoi in fotografii, asta era omenesc, mama insa ca termen
social intr-o comunitate omeneasca isi pierduse pentru ea intelesul obisnuit. In ea acum
exista numai curiozitatea de femeie s-o cunoasca pe femeia care i-a dat viata. Trebuia sa
aibe si ea imaginea a ceea ce poate avea sa devina si ea cindva, sa se regaseasca fizic in
cei doi care i-au dat ei viata. Interesul pentru inaintasi, insoteste mereu indivizii unei
generatii, pe de-o parte, de frica poate ca ghinionul acestora sa nu-i urmareasca in
propria existenta, pe de alta parte, din orgoliu pentru realizarile acestora, daca acestea au
fost grandioase, ca acestea sa mai radieze cite o frintura de stralucire, fie ea si sintetica
peste urmasii nedemni ai unora, un fel de parasitism pe seama renumelui trecut, s-ar
putea defini acest fenomen bisar din lumea omului. In aceasta directie se pot face
dezbateri la infinit, fiindca in mod paradoxal fiecare individ de la o anumita virsta incepe
sa-si caute la radacinile originii proprii. Ca sa se cunoasca pe sine individul neimplinit
sufleteste, in prag de batrinete incepe sa-si cerceteaze radacinile arborelui genealogic,
cautind in realitate sa depisteze intre inaintasi talente, aptitudini, trasaturi deosebite de
caracter, sperante desarte si absurde de-a le regasi apoi in el insasi. Fetele cauta in mod
frecvent frumuseti iesite din comun in propriile mame, sperind poate ca ele vor fi cindva
fericitele mostenitoare ale acestor calitati fizice. Baietii pe de alta parte viseaza tati cu
personalitate puternica, puternici, curajosi, marcati de barbatie. Totul este un joc
psihologic care incepe pentru parinti atunci cind li se nasc progeniturile. Din acel moment
se tatoneaza cu o insistenta aproape patologica un CEVA care sa le diferentieze
exemplarul propriu de restul. De mii de ani se asteapta sub fiecare adapost uman, fie el
palat sau coliba, pe acel Mesia-om care sa cutremure intreaga planeta, care sa faca sa
paleasca stralucirea soarelui, un CEVA care sa se transforme intr-un zeu intre muritorii
de rind. Cautarea inconstienta a geniului, a acelui CEVA, care caracterizeaza insemnatii
sortii, este speranta muritorului de rind in nemurire, intocmai cum Maria, mama lui Isus,
a devenit nemuritoare prin sfinta ei zamislire. Isus este un simbol al nasterii si al
nemuririi, perfectul absolut visat de toti cei care concep o viata noua. Copii deveniti
adulti incep la rindul lor sa caute invers, nemurirea in inaintasii lor. Insemnati de la
nastere de cautarea disperata a parintilor a acelui CEVA in ei, se trezesc intr-o buna zi
cautindu-si EU-l nemuritor in proprii inaintasi. Speranta in CEVA se naste in parintele
proaspat, apoi renaste din nou in copilul devenit adult neimplinit. Un Ceva extraordinar
traieste ca speranta in noul nascut si renaste ca justificare a mediocritatii personale, atunci
cind incepe sa fie cautat in existenta propriilor inaintasi. Aceasta cautare a nemuririi s-a
practicat de-a lungul istoriei omului ca un joc care s-a rafinat datorita a nenumarate
trucuri pe care le-a fabricat fantezia umana. Nemurirea lui CEVA a fost cel mai bine
trucata sub forma de blazoane, titluri, bani sau bogatii materiale. Odata mostenite una din
aceste surogate ale nemuririi, acel CEVA nu mai are nevoie de nici o concretizare in
creatie, talent sau cercetare. Nemurirea obtinuta cu astfel de INLOCUITORI nu mai are
nevoie de un CEVA veridic, fiindca virtualitatea lui este trucata perfect ca realitate si
acceptata in final de masa fara rezistenta . Blasoane, asa zisele articole de marca, seria
infinita de actibilduri realizate cu bani si putere politica, fascineaza de mii de ani masa
umana. Doar inainte de inevitabilul sfirsit, ce se mai trezesc din drogul Nemuririi citiva
din acei travestiti la trista lor realitate de muritori de rind, intelegind brusc, ca comedia
lor s-a incheiat la fel de putin stralucitoare ca pentru fiecare die specia caruia si ei ii
apartin. Surogatele pentru trucarea Nemuririi au adus omului mai degraba dezavantaje
decit progres. Ele au dezvoltat in om orgolii, avaritie, minciuna, falsitate, tradare, si in
final au dezlantuit razboaie pline de cruzime si barbarie. Omul ca parte din natura s-a
razboit de cind exista ca sa poata supravietui, omul ca sclav al propriilor travestiri si
deghizari insa se razboieste pentru dominanta absoluta a Nemuritorului cu blazon. Acest
Nemuritor cu blazon din pacate este convins ca este stapin peste semenii sai, dar si peste
natura, uitind astfel ca de fapt el nu este decit un chirias de rind al naturii, care i-a
inchiriat si lui in egala masura cu celelate vietuitoare pe perioada limitata planeta pe care
locuieste. Esther cu capacitatea ei deosebita de-a analiza lumea din jurul ei, se maturizase
mai repede decit restul celor de seama ei. Orice situatie noua care i se ivea in viata o
analiza temeinic, cautind intotdeauna cauzele care au creat-o. Chiar si acum confruntata
cu vestile din scrisoarea matusii Sarah, se intreba mai degraba cu sarcasm: Ce era de fapt
normal, si ce inseamna anormal? De ce vedea in majoritatea cazurilor numai ea in tot ce
pentru altii era normal, ceva anormal? De ce era anormal pentru ea ceva ce pentru
majoritatea trecea normal? De pilda, la multi dintre profesorii ei de liceu vadea mai
degraba un fel de ignoranta deghizata decit un orizont adevarat de cultura. Poate oare in
cazul acesta, ignoranta sa educe nestiinta? Ca sa perpetui cultura nu trebuie oare in
primul rind inlaturata ignoranta? Maestra formulase atit de plastic odata ignoranta
cadrelor didactice in scoli. Analfabeti care invirtesc o carte. Fata directoarei era de
departe mai proasta si mai urita decit Mecky, totusi aceasta miine isi va face
bacalaureatul, poimiine isi va lua o diploma de universitate, iar in viitor va teroriza alte
generatii de copii fara aparare asa cum a facut si mama ei pina acum. In jurul ei oamenii
criticau pe la colturi, intreaga conducere de la Bucuresti, totusi la vizitele de lucru ale
marelui conducator, toti il aplaudau si il aclamau de parca ar fi fost un zeu. Invatamintul
modern era in ochii ei un fel de scoala de papagali cu sistem. Cum sa aibe cineva
incredere in scolile superioare de astazi, daca copii celor cu bani se meditau ani de-a
rindul exact la cei care le garantau apoi reusita la examenul de admitere? Se mai putea
oare face in acest mod o selectie adevarata de inteligenta? Nici o civilizatie pina atunci
n-a fost activata si intretinuta de o mediocritate cu titluri academice. Totusi toate astea
erau in ochii celor din jurul ei normale, pentru ea insa ramaneau anormale. De cind o
revazuse ultima data pe Mecky, nu era zi sa nu-i revina in minte imaginea acesteia cu
privirea aceea de ciine haituit, imagine care o convingea din ce in ce mai mult ca astfel
de fete neajutorate existau peste tot in lume, si doar societatea in care traiau putea fi
facute vinovate moral, pentru tragedia lor. Cui va putea miine reprosa blinda Mecky
ca n-a avut drepturi egale la existenta ca Bianca, imbuibata fiica a directoarei
orfelinatului? Nimanui. Nedreptatirea tuturor fetelor ca Mecky sau ca ea putea fi privita
oare ca morala? Sau ca normala? Ce sa mai judece atunci in comportamentul mamei ei?
S-o judece dupa morala si normalitatea imorala si anormala a societatii in care traia? Nu
era oare si numai un Om, cu slabiciuni si defecte ca fiecare din jurul ei? Iar ca muritor de
rind ii mai putea reprosa nelinistea, cautarea, atit de normala sufletului unui OM? Nu era
oare sufletul acesta un calator care pleaca si vine mereu, intocmai ca pasagerii intr-o
gara? Din corpul ei nu pleacase de-atitea ori sufletul ei departe, peste granite, peste vai
si dealuri, peste oceane si mari, ca apoi sa se intoarca cuminte in carcasa lui de carme si
oase, multumit ca a putut colinda liber acolo unde fizic ea n-ar fi putut sa se deplaseze?
Cit de cumplita ar fi existenta muritorului OM fara imaterialitatea asta a lui sufleteasca!
Isi spuse ea in sinea ei. De cite ori nu s-a sufocat aproape de fericire in suflet, in vreme
ce lumea din jurul ei ii plingea de mila ca era saraca, ca era orafana, ca era flaminda sau
cine stie ce alt motiv de mila mai gaseau. Gindurile, visele ei, fantezia ei au fost mereu
libere, fiindca in suflet a avut mereu o speranta care a purtat-o fara stirea nimanui, spre o
lume dincolo de dealuri si care acum incepea intradevar sa devina realitate. Ar fi oare
drept sa-i mai reproseze mamei ei fuga din trecut? Nu i-a dat oare la nastere cele mai
mari bogatii pe care le poate primi o fata de la mama ei? Ia dat inteligenta, judecata
sanatoasa, frumusete, a inzestrat-o cu o bogatie cu care nu va ajunge niciodata
falimentara. Asa cufundata in ginduri, in drum spre internat se pomeni ca soarta lui
Mecky o preocupa mult mai mult decit istoria familiei ei de care in acel moment era doar
in mica masura curioasa. Ce legatura sufleteasca avea sa fie intre ea si verisoara ei Cora
vreodata, de care tocmai aflase sau chiar cu fratele ei Philipp, atunci cind se vor intilni?
De nici unul n-o lega nici un trecut, nici o poveste, pe cind de Mecky o vor lega toata
viata noptile de iarna petrecute in dormitoarele reci ale orfelinatului, cind inghetate se
incalzeau una pe alta sub paturile subtiri, uzate, de ea o va lega mersul incolonat spre
scoala sub privirile dispretuitoare sau chiar dusmanoase ale trecatorilor, apoi lungile lor
palavrageli de copii, toate bucuriile modeste si tristetile copilariei lor aveau sa le lege
cu siguranta pina la moarte. Mecky avea sa ramina cu siguranta sufleteste, mai mult sora
ei decit vor fi vreodata rudele ei de singe. Fata de ea se simtea si se va simti mereu mai
responsabila moral decit fata de cei care biologic erau familia ei. Macinata de astfel de
intrebari si raspunsuri, isi propuse hotarit s-o caute inca odata pe Mecky la gazda si asta
inca inainte de inceperea examenului. Si asa in curind avea sa se termine si cea de-a treia
luna pentru care platise si era convinsa ca batrina vrajitoare avea s-o arunce fara mila in
strada, daca nu primea banii in avans pentru urmatoarele luni. Pentru ziua aceea isi
propuse sa treaca inca odata peste materia de examen, insa a doua zi dupa masa era
hotarita sa dea o fuga s-o caute din nou la gazda. Ca si cum i-ar fi ghicit gindurile, in
ziua urmatoare, dimineata portarul o chema la poarta unde o astepta umbra a ceea ce
odata fusese Mecky. Cind Esther dadu cu ochii de ea, se ingrozi pur si simplu. Rochia
saracacioasa cu care era imbracata, atirna pe scheletul grasutei Mecky de altadata. Fata ei
era puternic incercanata, lipsita complet de culoare, ochii de obicei senini si blinzi
alergau speriati in toate partile ca si cum ar fi fost urmarita de cineva. Nici macar aparitia
lui Esther nu paru s-o linisteasca, continuind sa stea girbovita, cu umerii adunati, pindind
ca o fugara tot ce misca in apropierea ei.
Doamne Mecky, cum arati! Exclama cu glas sugrumat, de obicei calma si rezoluta
Esther. De data asta infatisarea prietenei ei o lasa pur si simplu fara replica. Dupa scurt
timp reusind sa se reculeaga putin, o intreba in soapta:
Ce s-a-ntimplat? Ce-ai patit? Fara sa mai astepte raspuns, o lua de umeri si iesira repede
din curtea internatului. Mecky bolborosi epuizata in timp ce se indepartau de iesirea din
cladire, lipindu-se ca un ciine fara stapin de Esther:
Am pierdut copilul. Am pierdut copilul..Pe fata ei se prelungeau fluvii de lacrimi, fara
nici un suspin insa de parca ochii ei se transformasera in robinete deschise.
Cind? Reusi Esther sa murmure.
De doua zile. Spuse Mecky tremurind acum din tot corpul.
Cit timp aveai, pentru numele lui Dumnezeu ? scapa prietena ingrozita.
Opt luni, veni raspunsul in soapta. Apoi continua: Atunci nu ti-am spus adevarul. Aveam
deja cinci luni.Copilul misca. Din fericire nu se vedea, fiindca eram prea slaba. Ca sa nu
se prinda femeile nu m-am mai dus la fabrica. Mi-era frica de toata lumea.
Cum ai pierdut? Te-am cautata de citeva ori la gazda, dar nu te-am gasit. Unde ai fost
atita timp? Vru sa stie Esther.
M-am mutat la Loredan. Banuiesc ca si-a inchipuit ca este ceva de capul meu, daca tu esti
verisoara mea. I-am spus ca parintii tai sint in Germania, ca mi-ai cumparat de toate si ca
mi-ai dat bani. Un timp a fost bine, nici macar de avort n-a mai vorbit. Intr-o zi maica-sa
m-a tras de limba unde locuiesti, iar eu proasta i-am spus. Imediat s-a dus si s-a interesat
si binenteles ca a aflat repede ca si tu ai fost la orfelinat. Cind a venit acasa a inceput sa
urle, sa ne faca stricate, curve, a amenintat chiar ca o sa te dea pe mina politiei ca furi
bani, fiindca spunea ea, este o minciuna ca primesti bani de la bunicul tau din Germania.
Loredan m-a dat afara din casa, dar maica-sa mi-a promis ca ma ajuta sa scap de copil,
pentru ca voia sa-l scape pe fiul ei definitiv de una ca mine. Acum doua saptamini am
plecat amindoua la Urziceni, de unde este ea. Am locuit la bunica lui Loredan. Acolo in
casa statea in chirie o femeie care avea patru copii. Ea m-a dus intr-un sat, nici nu stiu
cum se cheama, la o femeie. Nu-mi mai amintesc casa, nici fata femeii, stiu numai ca in
camera unde am intrat era pamint pe jos. Acolo pe podea mi-a facut ceva cu o pana
ascutita. Nu mi-a venit singe, nimic, doar un pic de apa. Nici n-a durut atit de tare. M-am
sculat, femeia cu care am fost a platit si am plecat. Doua saptamini m-am chinuit. Zile in
sir am avut o scurgere cu putin singe. Durerile au devenit tot mai mari, mai ales in
ultimile zile. Cel mai tare insa ma chinuia temperatura. Din cauza ei eram tot timpul fara
putere, sleita, fara vlaga. Am stat tot timpul intr-o camera. In ultima zi durerile au inceput
sa se inteteasca din ce in ce mai tare. Reveneau la intervale tot mai scurte. Ultimile ore
m-am rugat sa mor, incepusem sa tip...nu mai dormisem de citeva nopti decit atit cit mai
puteam sa atipesc in cele citeva clipe cit ma lasau durerile. Eram la capatul puterilor, nu
mai aveam nici o speranta ca am sa supravietuiesc. Pe la mijlocul noptii am nascut. Era o
fetita. Am vazut-o atit de clar...Traia inca... isi misca piciorusele si minutele...Era atit de
frumoasa! Ca o papusa. Cind au aflat bunica si mama lui Loredan au dat buzna in camera.
Eu eram la capatul puterilor. Durerile tot nu incetasera. Aveam impresia ca nu vor mai
inceta niciodata. Totusi nu erau atit de ascutite ca pina atunci. Voiam sa dorm, numai sa
dorm. Tot ce se intimpla in jurul meu inregistram ca prin ceata. Ca in vis am auzit glasul
mamei lui Loredan care-i ordona femeii care a stat tot timpul linga mine: Omoar-
o..omoar-o si arunc-o la WC. Femeia insa a refuzat. Au pacalit-o saraca cind m-a dus sa-
mi faca intreruperea, ca am numai trei luni. De la femeia care mi-a facut, a aflat abia ca
eram aproape sa nasc. De aia nu s-a miscat de linga mine nici un pic. I-a fost frica ca am
sa mor, iar pe ea aveau s-o scoata vinovata. Tot timpul ma rugat saraca sa nu mor, ca o
baga la puscarie si are patru copii de crescut. Mie, sa fiu sincera, imi era egal, traiesc sau
mor, ce mai conta... Am vazut-o pe mama lui Loredan cum a sugrumat-o...miinile ei pe
gitul acela subtire...Saracuta, scrisnea incet, n-avea putere nici sa plinga...Mecky plingea
acum in hohote. Esther o tinea in brate, sugrumata de revolta si ura. In minte ii reveni
imaginea Maestrei Venerian. Omul ca individ are putine motive sa fie iubit, ii spuse odata
cind ea o intrebase daca iubeste oamenii. Mecky se scutura de plins la pieptul ei, in timp
ce ea incerca s-o linisteasca.
Lasa, lasa acum..S-a terminat..a trecut..Pacatul asta va ramine pacatul lor Mecky, nu al
tau. Odata vor plati ce-au facut acum cu tine...
Nu vor plati, Esther. Nu vor plati niciodata, izbucni brusc blinda si senina Mecky. Ei nu
sint ca mine pe strada, fara servici, fara locuinta, fara bani. Eu n-am nimic, n-am pe
nimeni...Copilul meu a trebuit sa moara fiindca eu sint o prapadita , eu sint a nimanui.
Oamenii ca mine n-au dreptul sa traiasca. De ce nu m-au omorit atunci cind a murit
mama? Atunci n-ar fi trebuit sa traiesc in orfelinat, n-ar fi trebuit sa rabd foame, frig si
bataie, n-ar fi trebuit sa cersesc iubirea nici unui barbat, n-ar fi trebuit sa dorm prin gari,
sau prin subsoluri la blocuri, si cel mai cumplit, n-ar fi trebuit sa asist neputincioasa cum
mi-a fost omorit copilul. De cind o cunostea pe Mecky no auzise niciodata vorbind cu
atita claritate si maturitate ca acum. Maternitatea neimplinita o transformase in scurt timp
in femeie constienta de statutul care-l avea in viata. Nedreptatea care i-o facuse societatea
in care traia a fost posibila numai fiindca crescuse fara parinti intr-un orfelinat. Aceasta
societate o tinuse in viata, iar acum cind putea sa-i fie folositoare o distrugea. Acest
paradox uman este din pacate valabil pentru toate comunitatile umane. Esther o stringea
in brate, vrind parca sa-i insufle din puterea ei, o farima de optimism pentru viitor, numai
ca ceea ce pierduse Mecky in copilul asasinat sub ochii ei, nu putea nimeni pe pamint sa-i
dea inapoi. In copilarie isi pierduse de timpuriu mama, acum ca mama isi pierduse
copilul. Ce sperante pentru viitor mai putea oare sa i se insufle unui astfel de om?
Cind te-ai intors? Intrerupse Esther tacerea apasatoare care se asternuse intre ele.
Ieri dupa masa. As fi plecat imediat dupa ce am vazut ce-au facut cu copilul, dar nu iesise
casa. Speram sa fiu sincera, sa mor, n-am stiut ca si expulzarea casei avea sa fie ca o
nastere. Numai spre dimineata a iesit in sfirsit. Imediat dupa aia am adormit, dar biata
femeia ma trezea mereu, de frica sa nu mor in somn. Asa m-a chinuit citeva ore,
trezindu-ma continu. Nici macar nu mai stiam unde ma aflu, cine este, mi se parea ca
traiesc un cosmar. Moartea mi se parea singura salvare care avea sa puna odata capat
calvarului care-l traiam. In sfirsit am adormit. Cind m-am trezit a doua zi dupa masa, mi-
am amintit absolut tot. Cu ultimile puteri pe care le mai aveam, mi-am luat putinele
lucruri care le-am avut cu mine, si-am plecat. Voiam doar un singur lucru. Sa ies din casa
aia. Doream sa nu mai vad pe nici unul din oamenii de-acolo. Am luat primul tren care
pleca incoace. Noaptea tirziu am ajuns la gazda, unde m-am culcat asa imbracata cum
eram . Dimineata, nici nu se luminase bine de ziua, m-am trezit deja cu batrina in camera.
M-a anuntat ca nu mai voia sa-mi inchirieze locuinta mai departe. Cit am lipsit eu, a fost
Vera pe-acolo si i-a povestit ca am fost imprena la orfelinat. Mai am doar trei zile platite,
apoi va trebui sa plec. Lucrurile care le-ai cumparat tu, a spus ca o sa le retina, fiindca i-
am furat cartofi si varza din beci. Habar n-am unde are beciul, dar ce mai conteaza? Nici
nu-mi pasa daca voi ajunge din nou pe strada sau daca am sa dorm de-acum numai in
gara. Imi este atit de sila de oameni!
Esther o asculta abatuta, impovarata si ea sufleteste de tragica poveste a prietenei ei. Daca
nu avea norocul sa-si regaseasca familia, asta ar fi fost desigur si soarta ei. Isi aminti de
atmosfera de la scoala de coregrafie dupa moartea Maestrei, de cuvintele pe care i le
aruncase in fata colega ei Stoia, numita si Fund de matura, cum ca ele, cele din orfelinat
nci n-au dreptul la ajutor din partea statului, ce sa mai astepte biata Mecky de la o
societate in care parintii insisi le inoculeaza progeniturilor lor astfel de idei despre copii
neajutorati? Ce sa mai astepte cei lipsiti de mijloace financiare, neaparati si singuri din
partea oamenilor intre care traiesc, daca egoismul si rasismul social era in mod obisnuit
cultivat in familii?
Ai mincat ceva? Intreba Esther distrata.
Nu, dar nici nu-mi trebuie. Vreau numai sa dorm. Trei zile cit timp mai am camera, n-o
sa fac altceva decit am sa dorm. Poate am norocul si nu ma mai trezesc niciodata. Ce
bine-ar fi! Sint atit de obosita, Esther! In tonul lui Mecky nu era nici urma de patetic sau
teatralism, era doar oboseala aceea de viata care-o simt cei care au fost atit de greu raniti
ca ea. Esther o intelese prea bine, de aceea ii si spuse:
Te cred Mecky, si-ti dau dreptate. Numai ca chiar atit de repede n-or sa scape gunoaiele
astea de noi, crede-ma. Iti aduc repede bani sa-ti cumperi cite ceva de mincare, apoi te
duci la gazda si te culci asa cum ai spus. Lui vrajitoarea batrina nu-i spui absolut nimic.
O lasi in pace sa se bucure de victoria ei murdara. Intre timp eu am sa vorbesc cu
pedagoga noastra. Am sa-i spun ca esti verisoara mea si o s-o rog sa te lase sa dormi la
noi in dormitor, unde mai sint doua paturi libere. Ai sa ramii cu mine pina cind imi
termin examenele. Apoi o sa plecam impreuna in orasul unde m-am nascut. Acolo am
doua case. Una stiu sigur ca este libera. Dupa aceea o sa vedem ce vom face mai departe.
Acum fug sa-ti aduc banii. Trebuie sa mergi imediat acasa sa te odihnesti. Arati ca o
stafie, pe cuvint! Nu te ingrijora insa, ca ai sa te pui in curind pe picioare. Ai sa vezi.
Spunind asta o lua la fuga spre internat, de unde dupa scurt timp se reintoarse cu banii.
Fara multe formalitati ii dadu lui Mecky, repetindu-i sa se opreasca mai intii la magazin
si sa-si cumpere ceva de mincare. In starea in care era, numai cu mincare consistenta
putea sa se puna pe picioare. Dupa ce se despartisera, se intoarse abatuta sa-si repete
materia pentru examen. In pauzele de invatat, insa ii revenea mereu scena cu copilul lui
Mecky si nu inceta sa se intrebe ce fel de oameni erau aceia care puteau face astfel de
crime. Ce le dadea acestora dreptul sa creada ca existenta lor ca oameni pe pamint era
mai valoroasa decit a altora, ca ei ca indivizi ar fi fost superiori ei sau lui Mecky, si asta
numai pentru ca n-au trait in institutii ca orfelinatul unde au crescut ele.
Cu pedagoga din internat n-a fost de loc greu sa rezolve problema lui Mecky. Un mic
cadou, un zimbet si gata, totul a fost rezolvat. De altfel era perioada de examen, iar
internatul era aproape gol, asa ca nimeni nu se sesiza vazind pe-acolo cite-o fata
necunoscuta. Bacalaureatul lui Esther a decurs fara nici o greutate. La toate probele a
obtinut nota maxima, n-a asteptat insa sa fie felicitata de cineva. Tot timpul s-a comportat
bizar, ocolind constient colegii de clasa, cu care de altfel avea atit de putina legatura
sufleteasca. Cind a terminat cu examenele, a trecut pe la orfelinat ca sa-si lichideze
ultimile formalitati care o mai legau de acesta, ocolind-o ca pe-o ciumata pe directoarea,
care din fericire era ocupata cu examenul grasunei ei Bianca. Dupa ce si-a luat dosarul in
mina, isi inalta privirea spre cer, zimbind fericita ca si cum in acel moment si-ar fi taiat
cordonul ombilical care o elibera definitiv de institutia care i-a tinut loc de mama si tata
atitia ani de zile. De-acum erau libere si ea si Mecky sa plece din orasul acela, de care in
realitate, nu se simtea citusi de putin legata. In K.., orasul unde vazuse prima data lumina
zilei, avea sa intre si ea si prietena ei intr-un necunoscut, pentru ca, de cind plecase de-
acolo nu-si mai putea aminti decit imagini foarte vagi, pe care de fapt nici nu le putea
concretiza geografic.
Hotarisera in graba sa ia trenul de noapte, ca sa ajunga a doua zi dimineata in K...Esther
calculase astfel ca sa-l poata cauta pe notarul Danciu direct la tribunal si asta o putea face
cel mai bine inainte de masa. Cind isi spuse numele secretarei notarului, acesta veni
personal in usa si plin de respect o invita in biroul lui. Prietenos o intreba cum trecuse
examenul de bacalaureat, o felicita, apoi o intreba ce are de gind sa studieze mai departe.
Ramase oarecum socat, aflind ca nu intentiona sa studieze ceva in Romania, fiindca
astepta sa primeasca actele de emigrare la bunicul ei din Germania. Il asigura insa repede,
ca orice problema va avea cu averea sau alte acte in vederea plecarii, avea sa apeleze la
el. Acum dorea doar sa intocmeasca un act de vinzare-cumparare pe numele Popa Maria,
daca casa familiei Süssmann ii apartinea legal ei, fara alte sarcini care sa-i ingreuneze
instrainarea. Notarul intelese pe loc ca nu avea in fata o naiva care nu stie ce face, nici
vreo visatoare caritabila care improprietarea irational pe cineva. Pricepu pe loc ca daca
aceasta tinara neobisnuita si ca infatisare si in felul de-a se purta, a hotarit sa faca acest
lucru, insemna ca avea motive foarte temeinice care au determinat-o sa procedeze astfel.
Analiza notarului era corecta, fiindca Esther gindise intradevar foarte clar asupra ceea ce
hotarise sa faca. Conform legii care nu admitea ca cineva sa aibe doua case in
proprietatea sa,era obligata sa vinda una dintre ele , atita timp cit pe numele ei mai figura
si cea ramasa de la familia tatalui ei. Banii care i-ar fi incasat pe ea, nu avea la ce sa-i mai
foloseasca, din moment ce primea lunar o suma pentru intretinere de la bunicul ei pe care
nici macar n-o putea consuma, apoi matusa Sarah ii scrisese despre alti bani care ii lasase
in casa unde aveau sa locuiasca. Pe deasupra mai primea masina si inca o gramada de
lucruri, care cu siguranta ca valorau o avere. Mecky nu poseda nimic si nici speranta ca
intr-o zi va primi ceva de la cineva. Cintarise intreaga situatie indelung si nu se indoia
citusi de putin ca proceda corect asa cum hotarise. Ramase deci ca notarul Danciu sa
pregateasca actele pe numele lui Mecky, iar cind acestea aveau sa fie definitivate sa o
instinteze. Dupa ce lamuri ce mai era de lamurit, notarul Danciu ii inmina cheile casei,
propunindu-i sa le duca el cu masina pina acolo. In excitarea nervoasa care le napadise
deodata pe amindoua, nici n-au observat bine casa pe dinafara. Cu mintea aiurita de
viitorul care le statea in fata in acea casa imensa pentru reprezentarea lor, nu asteptau
altceva decit ca notarul sa plece cit mai repede si sa le lase in sfirsit singure. Acesta
incerca zadarnic sa le explica ceva, dar nici una nu era in stare sa inteleaga un cuvint din
ceea ce spunea. Realizind pina la urma starea celor doua tinere traite pina atunci numai
prin camine si internate, Notarul avu tactul necesar sa se grabeasca sa le lase singure,
promitindu-le ca avea sa treaca sa le vada altadata. Nerabdatoare, cele doua orfeline, l-au
urmarit pe fereastra pina cind acesta a inchis poarta in urma lui. In clipa aceea au scos
amindoua un chiot de bucurie, imbratisindu-se fericite. Erau pentru prima data de cind se
cunosteau, cu adevarat libere. Stapine absolute pe soarta si pe viata lor. Mecky nici n-
avea idee de hotarirea prietenei ei, se bucura insa din suflet ca avea sa locuiasca chiar si
pentru scurt timp intr-o casa adevarata. Alaturi de Esther isi regasise siguranta din
copilarie, se simtea din nou aparata ca atunci cind aceasta gindea in toate pentru ea.
Recunoscuse in sfirsit marea greseala care-o facuse atunci cind se imprietenise cu Vera.
Linga oameni ca Esther, intelese acum, cei ca ea, slabi si neajutorati nu ajung in astfel de
situatii cum le-a trait ea de curind. Linga cei ca Vera insa, ar fi fost mereu urmarita de
ghinion, fara ca sa aibe sansa sa iasa vreodata din mizeria vietii, care parea sa le fie la
anumiti oameni, dinainte programata. Inca de copil Esther promitea sa fie o luptatoare.
In toate revoltele, bataile in care se lansase de copil, n-a cedat niciodata, a ripostat
indraznet in fata oricarei nedreptati, a indurat pedepse fara sa se plinga, n-a cedat
niciodata cind a fost convinsa ca avea dreptate. Pe deasupra Esther era pentru
Mecky,singurul om in afara de parintii ei, care n-au mintit-o si care n-au inselat-o sau
tradat-o vreodata. In acelasi timp aceasta n-a acceptat odata intriga sau falsitatea altora.
Cit timp traise Esther intre ele la orfelinat, colectivul lor fusese puternic si unit. Ea insa
nu s-a dovedit numai slaba si inconsequenta, ea a indraznit chiar s-o sfideze si sa rida in
spatele ei atunci cind a vazut-o infrinta dupa moartea profesoarei care o sustinuse atita.
Disperata cind n-a mai stiut incotro s-o ia, a alergat tot la ea sa ceara ajutor, convinsa
totusi in sinea ei ca Esther avea sa refuze sa stea de vorba cu ea. Purtarea ei cind ii ceruse
disperata ajutor, ii aminti deodata de ciudatenia caracterului acesteia. In minte ii reveni
acum cind trecea totul in revista, scena cind a sarit sa se bata cu Mesaros in locul ei,
numai fiindca acesta ii facea zi de zi sicane si o jignea. Atunci riscase sa piarda aprobarea
pentru scoala de coregrafie, si totusi n-a ezitat o clipa sa-i dea nerusinatului acela o lectie.
Toate astea le constientizase abia in clipa aceea, si pentru prima data i se facu rusine
pentru ea. Stingaci incerca sa-i vorbeasca despre aceste remuscari tirzii lui Esther, aceasta
insa o intrerupse zimbind:
Te rog sa nu-mi multumesti ca o caraghioasa. Eu nu sint directoarea de la camin la care
trebuia sa-i pupi mina fiindca statul ti-a dat o farfurie de mincare. Imi doresc de la tine
numai un lucru. Sa inveti sa inveti. Stii ce inseamna asta? Sa nu mai cultivi din lene
prostia, ci sa-ti antrenezi prin invatat gindirea. Daca ai sa reusesti sa faci asta, ai sa te poti
ajuta singura in viata. Recunosc ca eu am avut mai mult noroc in viata, vorbesc despre
Maestra, insa si tu ti-ai fi putut economisi multe din necazurile care s-au abatut peste tine,
daca te straduiai in scoala sa inveti mai mult.
Eu nu sint atit de inteligenta ca tine Esther, tu stii prea bine ca eu am fost intotdeauna mai
proasta, marturisi Mecky cu sinceritatea ei dezarmanta.
Mai lenesa ar fi mai corect spus decit proasta, nu crezi? Tie ti-a placut mai mult sa te joci,
sa stai la palavre decit sa citesti o carte. Sau n-am observat eu bine?
Ai dreptate, nu te pot contrazice. Cartile nu mi-au placut niciodata. Le gaseam
plictisitoare, zimbi jenata Mecky de parca s-ar fi aflat in fata unui profesor care o prinsese
cu lectia neinvatata.
Apropo, ai citit in viata ta o carte de la cap la coada? Vru sa afle Esther.
Mai de mult am citit citeva povesti.
Ti-au placut?
Da, au fost frumoase, din cite imi mai amintesc.
Asa sint si cartile adevarate. Niste povesti. Intocmai ca filmele. Iti plac filmele?
Ohh da! Am vazut anul trecut Razboi si pace. Mi-a placut foarte mult.
Filmul a fost facut dupa cartea lui Tolstoi, cu acelasi nume. Daca ai fi citit cartea ai fi
invatat si cite ceva din istoria rusilor, in special despre batalia de la Borodino unde a fost
invins Napoleon. Pe linga povestea dintre Natasa si Bronski sint si altele la fel de
fascinante. Viata noastra a tuturor este de fapt o poveste. Noi traim in acest moment un
basm minunat. Sigur ca marii dramaturgi scriu cele mai fascinante si mai neobisnuite
povesti din lumea noastra omeneasca, astazi insa si povestea noastra pare la fel de ireala
ca si un roman, sopti Esther privind visatoare afara in gradina. Mecky se uita ca drogata
in jurul ei murmurind mai mult ca pentru sine:
Este cea mai frumoasa casa in care am intrat vreodata. Parca ar fi un muzeu...Esther imi
dai voie sa sterg praful de pe mobila? Intreba ea speriata in clipa urmatoare de
indrazneala ei.
Prostut-o, aici a fost facut de curind curatenie generala. Nu te simti de parca ai fi venit
aici in calitate de menajera. Sa faci curat o sa ai timp suficient, mai bine mergi sa vezi
cum arata casa. De-afara parea destul de mare, asa ca o sa ai ce sa vezi. Eu trebuie sa
ramin citeva clipe singura. Matusa Sarah mi-a lasat ceva in secreter si ca sa vad despre ce
este vorba trebuie sa am putina liniste. Viziteaza casa, uita-te prin dulapul de la bucatarie,
poate gasesti cafea si daca tot te plictisesti poti iesi afara pe terasa la soare. Eu ti-as fi
foarte recunoscatoare daca ai gasi cafea si ne-ai face cite una pentru fiecare. Iti dai seama,
noi doua intr-o casa bind impreuna cafea. Auuu, ce nemaipomenit suna! Acum te las, ca
altfel ne prinde seara si noi inca nici nu stim unde o sa dormim la noapte.
Povestea matusii Sarah se intindea pe mai mult de 20 de pagini. Era foarte detailata si
excelent relatata. Se simtea in stil ca lucrase undeva la o editura. Ea ii descria in amanunt
intreaga istorie a familiei Süssmann, care asa ca la majoritatea familiilor de evrei, era
imprastiata pe toate meridianele globului. Trecutul ei era plin de tragedii, curiozitati,
realizari si prabusiri, o familie pe cit de fatalista pe atit de imprevizibila, de neinteles
pentru natiuni care au trait generatii aparate de granita nationala a unui stat. Esther nu mai
avea nationalitate. Ea nu era decit un individ crescut intr-o institutie care amputeaza
tuturor sentimentul de apartenenta nationala. Vorbea romaneste, invatase la scoala
romaneasca, insa in suflet nu s-a simtit niciodata romanca. Ciudat era mai degraba faptul
ca i se spusese deseori ca este nemtoaica, dar nici o apartenenta la natia germana n-a
simtit, asa cum nici acum nu se simtea citusi de putin evreica. Matusa Sarah ii repeta din
nou pe foile lasate, ca dupa legea Israel ea era evreica, numai ca ei personal aceasta lege
Israel ii era atit de straina. In sinea ei nu se putea identifica cu nici una din cele doua
nationalitati. Era ca si cum ea ca intreg ar fi trebuit sa se imparta in doua parti diferite, cu
alte cuvinte doua EU-ri care sa-si caute o noua identitate, fiecare diferita, de sine
statatoare. Putea deodata sa aleaga intre a fi evanghelica sau sa adere la religia mozaica,
putea insa sa ramina ceea ce Maestra Venerian facuse din ea. Un individ fara
nationalitate, credincios constiintei sale personale si unui dumnezeu valabil pentru toti
muritorii de pe pamint. Viata facuse din ea un cetatean al lumii, care nu invatase nici un
fel de subliniere a granitei despartitoare intre nationalitati. Impaturind la loc foile matusii
Sarah se gindi pentru prima data mai intens la originea ei. Apartinea la doua natii, care pe
tarim spiritual nu vor putea fi niciodata despartite cu adevarat, totusi ultimul razboi va
ramine intre ele ca o prapastie adinca care poate nu se va inchide niciodata. Ea se afla in
mijlocul acestei prapastii si incotro ar fi luat-o ar fi ranit partea opusa. Ca sa ramina in
echilibrul sufletesc trebuia sa pastreze toata viata linia stricta de mijloc. Partea evreiasca
din ea a fost un corp strain in lumea crestina, partea germana din ea a fost si ea straina in
tara de adoptiune a stramosilor ei. Doua corpuri straine, transplantate in tari straine care
s-au unit ca sa devina si mai straine. Din unirea aceasta a rezultat ea, blestemata de la
nastere sa plateasca ura irationala a unor bolnavi psyhic care au crezut ca vor putea
intemeia un imperiu unde sa domneasca numai crima si bestialitate. In secreter gasi si
gentura de piele, de care ii vorbise matusa Sarah si o caseta metalica. Scoase din gentuta
cheia si deschise cu ea caseta. Aceasta era plina de fotografii. Deasupra se afla o
fotografie care ii prezenta pe mama ei imbracata intr-un costumas alb si tatal ei in
uniforma de ofiter german.
Fetele celor doi ii parura foarte cunoscute. Stia sigur ca nu-i erau straini, ii intilnise odata
de mult, asta era mai mult decit sigur. Mama ei zimbea in fotografie timid, descoperind o
dantura perfecta. Ovalul fin al fetei era incadrat de bucle bogate, negre care-i imbracau
umeii care vorbeau de un schelet armonios, fruntea inalta, nobila strajuia doi ochi mari,
frumosi, umbriti de gene lungi. De sub taiorul alb se contura gitul lung, subtire care
sublinia si mai mult gratia intregii infatisari. Privind-o lung isi spuse ca este intradevar
forte frumoasa. In clipa aceea nu putea vorbi de emotia de copil care-si regaseste mama.
Femeia din poza o emotiona ca aparitie. Arata la fel ca chipurile actritelor care se gaseau
pe la choiscuri, numai ca ea avea ceva mai mult. Pe fata ei se citea un fatalism, un tragic
care nu putea fi mascat nici macar de expresia de fericire care o oglindeau ochii ei in
momentul cind fusese fotografiata. Privind-o intens nu se mira ca tatal ei a iubit-o pina la
sinucidire. Cine poseda o astfel de femeie odata, nu putea sa mai accepte dupa ea o alta.
Alaturi de ea tatal ei prezenta siguranta si mindria barbatului care a reusit sa achizitioneze
o piesa rara si acum intra oficial in posesia ei. In tinuta lui se citea demnitate, forta,
personalitate puternica, in acelasi timp gestul cu care tinea bratul mamei ei ii trada
caldura, dragostea si tandretea sufletului. Nu stia de ce, dar figura lui o emotiona mai tare
decit frumusetea mamei ei. Intr-o existenta normala de familie, era sigura, l-ar fi iubit si
s-ar fi inteles minunat impreuna. Ochii lui inteligenti emanau foarte multa sinceritate si
optimism. Cum a putut bunica ei sa urasca un asemenea om cu atita intensitate si asta
dupa curajul extraordinar de-a se casatori cu mama ei in plina prigoana impotriva
evreilor? Sigur ca se intreba si ce legatura a avut acesta cu filozofia si idealurile naziste,
fiindca oricit i-ar fi povestit realitatea lui de-atunci, el n-a avut cum sa fie un nazist
convins din moment ce s-a casatorit cu mama lui. Daca ar fi crezut in teoriile de rasa de-
atunci s-ar fi putut folosi de mama ei si fara s-o ia de nevasta, doar in vremurile de atunci
asta n-ar fi fost ceva neobisnuit. Asta era de fapt punctul cheie in caracterul tatalui ei care
il dezvinovatea complet de banuiala ca ar fi fost vreodata un nazist convins. Auzise ca a
fost un om foarte inteligent si asta era al doilea motiv care-l apara de aceasta crunta
banuiala. Un om inteligent si de caracter nu reactioneaza ca o oaie marsaluind cu masa
numai fiindca acestia traseaza directia. Exista insa si marsuri morale, de solidaritate cu
natia careia ii apartii, in mod special cind vezi ca aceasta se indreapta spre pierzanie. Ce
poate face in astfel de momente un om de caracter? Poate stringe din dinti si sa se alature
masei in transa in drumul sau spre prapastie, gindind poate ca mai poate salva macar
citeva oi ratacite din blocul compact al irationalitatii. Privi indelung, la rind toate
fotografiile din caseta. Figura bunicii ei nu-i placu de loc, cu toate ca s-ar fi putut spune si
despre ea, ca fusese o femeie frumoasa. Trasaturile ei insa ii pareau dure si ii vorbeau
de-o rautate perfida. Se vedea foarte clar ca a fost obisnuita sa comande mereu, ochii ei
erau reci, fara caldura si sensibilitate. Deodata se scutura ca prinsa de frig dandu-i
drumul fotografiei din mina ca si cum ar fi venit in contact cu un spirit rau. Lua alta
fotografie, o privi scurt, apoi se trezi in fata cu verisoara ei Cora, de care ii vorbise
matusa Sarah. Din primul moment simti pentru aceasta simpatie. Nu numai atit. Contrar
parerii celor intre care traise, Esther o gasi pe verisoara ei foarte atragatoare. Avea figura
deschisa a oamenilor sinceri si calzi. Desigur nu era o frumusete, era isa atragatoare prin
zimbetul deschis, prietenos cu care o privea din fotografie. I-ar fi facut placere s-o
cunoasca, fiindca era sigura ca aveau sa se imprieteneasca amindoua. Ramase citeva ore
intre rudele ei din caseta, introdusa fara voia ei intr-o lume din care si ea era parte
integranta si pe care dupa atita timp de despartire fortata, o regasea din nou. Se intoarse
cum s-ar spune acasa, dupa ani intregi de peregrinare singuratica pe drumuri incilcite,
neprevazute care nu i-au dat multa vreme speranta ca o va mai regasi vreodata. De altfel
incetase in sufletul ei de mult sa mai creada ca acest Acasa exista in realitate. Acum se
afla aici, acasa, singura, cautind rabdatoare stafiile trecutului. Desigur ca pe multe nu le
va mai gasi, stia asta, insa putea sa le reconstruiasca istoria, veriga cu veriga, pina cind
poate intr-o zi lantul complet al familiei ei il va putea incheia cu inchizatoarea de
siguranta care se afla in posesia ei, fiindca atunci saga acesteia va fi definitivata de ea. Ea
era de fapt veriga de care se legau cele doua familii, ea era punctul central care trebuia sa-
i adune intr-o zi pe toti cei ramasi la olalta, egal pe ce meridian al lumii se aflau. Drumul
care il avea inca de strabatut era de-acum cit de cit definit. In mina purta doar ea
felinarul aprins, dezvaluitor de umbre al celor doua familii, Süssmann si Ambrosius,
reprezentati pina una alta in acel moment numai de matusa Sarah si bunicul ei. Intr-un
tirziu inchise obosita caseta si isi arunca privirea pe geam afara. Avea inca atitea de facut
in ziua aceea, asa ca era mai bine acum sa se intoarca la realitate si sa rezolve ceea ce
trebuia chiar in ziua aceea rezolvat. De-acum avea responsabilitatea vietii ei in mina, dar
o mai avea pina una alta si pe Mecky in grija. Fara interes scoase banii din fundul dublu
al gentutei si incepu sa-i numere. Uimita numara 240000 de mii de lei. Speriata ii baga
repede la loc, socata oarecum ca cineva in Romania putea poseda atitia bani. Pina una
alta salariile medii erau de 1000 de lei, cum era oare posibil ca cineva sa detina o suma
atit de mare nu putea intelege. De la cine erau toti banii aceia? De unde proveneau?
Hotari ca de obicei pe loc sa nu vorbeasca nimanui despre suma care o gasise. Trebuia sa-
i ascunda undeva bine sa nu afle si sa nu-i gaseasca nimeni. Ii era foarte clar ca aveau sa
traiasca si ea si Mecky cumpatat, ca nimeni sa nu se intrebe vreodata de unde au ele doua
astfel de venituri, ca sa traiasca intr-o risipa care sa bata la ochi. Cu cit ramineau mai
banale si mai anonime, cu atit mai bine aveau sa-si apere linistea si izolarea in care visa
sa traiasca un timp. Privind pentru prima data de jur imprejur cu interes, fu constienta ca
in casa trebuiau facute niste modificari imediate. Casa asa cum se prezenta arata ca un
depozit in care erau vrute si nevrute adunate. Amintindu-si de Mecky, fu constienta
imediat ca aceasta avea nevoie urgenta de citeva articole vestimentare. Ii lipsea strictul
necesar, aproape ca nu avea nici un obiect personal. Si-apoi voia sa inceapa s-o invete sa
se imbrace, fiindca era sigura ca la estetica vestimentara ea nu s-a gindit niciodata pina
atunci. Fiindca era complet in mina ei si depindea in toate de ea, intentiona s-o invete cu
forta cum sa manince si cum sa se comporte in societate. Erau elemente de educatie care
ei ii lipseau total si din pacate nu era dotata nici cu un instict natural sa selecteze ce era
bun din ceea ce vedea in jurul ei. Cel putin asa fusese pina atunci. Poate daca o va face sa
inteleaga cit de importante erau aceste lucruri pentru viata, poate avea sa le dea in viitor
mai multa atentie. Stia doar ca nu era atit de proasta cum vorbeau faptele ei, era insa
lipsita de vointa, lenesa in gindire si paralizata de-o inertie periculoasa in hotaririle pentru
viata. Trecind repede in revista toate acestea, iesi pe terasa sa vada ce face. Surprinsa, o
descoperi pe un scaun la soare, citind cufundata intr-o carte.
Sa nu spui ca te-ai apucat sa citesti? Spuse ea zimbindu-i prietenos.
Esther, cartea este nemaipomenita. Pe cuvint! Izbucni entuziazmata Mecky. Asa ceva bun
n-am mai citit niciodata. Luindu-i cartea din mina, Esther citi surprinsa coperta. Paradisul
femeilor.
De unde ai luat-o? Vreau sa spun cum de-ai nimerit-o tocmai pe asta? Intreba ea privind-
o intrigata. Speriata Mecky incepu repede sa se justifice:
Era pe masa in camera mica. N-am stiut ca n-am voie s-o ating...spunind asta aseza
repede cartea inchisa pe masuta linga cana de cafea. Am vrut numai s-o rasfoiesc putin,
dar subiectul m-a captivat atit ca...Esther o intrerupse, incercind s-o linisteasca:
De ce te justifici atit? Crezi ca am sa incep sa-ti fac morala fiindca te-ai apucat sa citesti o
carte ? Cartile draga mea sint tiparite ca sa fie citite, nu ca sa stea prin rafturi ca bibelouri.
M-am mirat numai ca asta a fost pe vremuri una din cartile mele preferate. M-a socat, iti
dai seama sa te gasesc cu ea in mina. Si-apoi ma-m intrebat cum de-ai nimerit-o chiar
asta din toata biblioteca. Acum am inteles ca a fost numai o intimplare. Pe de alta parte,
murmura ea ginditoare mai mult pentru sine, ce chestie bizara ca in casa bunicii mele sa
astepte cartea mea preferata pe masa intr-o camera. Nu ti se pare si tie ciudat? Mecky o
privi tacuta, incuvintind cu capul. Si pentru ea tot ce traia de cind pasise in casa aceea
misterioasa, i se parea un vis din care se temea sa nu se trezeasca si sa reia calvarul
realitatii ei din care tocmai plecase, care acum era mai mult sau mai putin trecut.
Iti place intradevar cartea? Vru sa afle Esther.
Este atit de buna ca am si uitat cum a trecut timpul. Sa fiu sincera nici nu mai stiu care
este fantezie, povestea din carte sau casa asta unde am venit.Amindoua sint la fel de
ireale. Ultimile cuvinte sunasera ca o soapta in gura ei.
Acelasi lucru se intimpla si cu mine, crede-ma, ii marturisi prietena ei. Acum va trebui sa
ne adunam putin fantezia si sa revenim la realitate. In primul rind trebuie sa ne grabim sa
ajungem in oras. Ai inteles Mecky? In oras! De data asta fara aprobare, fara permis de
voie, ci pur si simplu fiindca asa am hotarit noi. Stii ce inseamna asta exact? Ca sintem
libere cu adevarat. Libeeeereeeee tipa Esther din tot sufletul invirtindu-se cu bratele
desfacute pe suprafata terasei sub privirea fascinata a lui Mecky. Uraaaa continua aceasta
aplecindu-se spre ea si tragind-o sus de pe scaun. Incepura amindoua sa se invirta
imbatate de fericire tipind cit le tineau plamini:Libereeee...Libereeee. Numai in
momentul acela simtira amindoua cu o intensitate sufocanta gustul libertatii adevarate. Si
totusi nu este fantezie, isi spuse Mecky privind cu sufletul eliberat de tristetea adinca a
celor traite nu de mult, cerul nesfirsit care in ziua aceea arata ca o imensa mare alabastra.
Pentru Esther pe de alta parte, era prima data de cind mai putea sa-si aduca aminte de
existenta ei, cind putea pleca in oras fara sa anunte pe cineva, fara sa se grabeasca la
masa, la invatat sau la dormitor. Programul sever si rigid al internatelor si orfelinatelor pe
unde traise pina atunci ramase pentru totdeauna numai o foaie din trecutul ei.
Dezmeticindu-se repede amindoua din euforia libertatii constientizate, intrara in casa ca
sa se pregateasca de plecare. Esther cu instinctul ei de disciplina si ordine isi nota repede
ceea ce trebuia in ziua aceea neaparat cumparat. Asa cum stia deja, Mecky avea nevoie
imediata de obiecte strict personale. Cu ea avea numai o plasuta, in care din delicatete nu
indrazni sa priveasca ca sa nu se simta umilita. Banuia insa saracia care se afla inauntru,
asa ca voia sa inceapa s-o utileze incepind de la premiza ca nu avea absolut nimic. Pe
drum in tren uitindu-se la plasa ei o intrebase daca nu avea nici o haina mai groasa pentru
iarna. Vizibil jenata ea ii marturisi ca i se furasera toate lucrurile la caminul de
nefamilisti, atunci cind o daduse afara. Si le lasase inchise intr-un dulap, iar cind s-a dus
sa si le ia, a gasit usa sparta si interiorul gol. Ca sa mai faca cercetari ar fi fost inutil,
oricum n-avea cum sa mai gaseasca vinovata sau vinovatele, fiindca ea nu mai facea
parte din colectivul fabricii. De asta era convinsa si Esther, de aceea nici n-a mai
continuat discutia. Cu siguranta ca lucrurile ei erau modeste si saracacioase, tinind cont
de posibilitatile ei financiare, asa ca poate ca era mai bine ca nu trebuisera sa le care cu
ele, ca apoi sa le arunce. Drumul pina in oras l-au facut ca in transa. Vedeau case, vedeau
oameni, treceau pe strazi, si totusi se aflau intr-o lume ireala. Orasul in care se aflau era
mult mai mare decit cel unde se afla orfelinatul lor. Strada unde se afla casa in care
urmau sa locuiasca era in panta, strajuita de-o parte si de alta de case mari, frumoase,
plasate majoritatea in gradini mari pline de pomi fructiferi sau tufe de flori. Privelistea
asta noua in care natura isi etala atit de libera frumusetea si imensitatea era
impresionanta. Gradini, zone verzi, intinderi nesfirsite in orizonturi pierdute a fost poate
inconstient dorinta lor in toti anii cit au locuit inchise in orfelinatul care le oferea numai
curtea rece , pietruita, strajuita de jur imprejur de zidurile inalte, cenusii care umbreau
palma de loc unde se jucau in timpul liber. Singura Lapusna le mai rasfatase citeva
saptamini pe an cu verdele naturii de care in rest nu se puteau bucura de loc. De-acum
aveau Lapusna lor , asa cum au botezat inca din prima clipa casa cind au vazut-o
amplasata in mijlocul gradinii imense plina de copaci fructiferi. Au facut un drum lung,
intortocheat pe strazi de care stiau ca nu-si vor mai aduce aminte daca ar fi trebuit sa se
intoarca tot pe-acolo acasa, si pina la urma au ajuns in centrul orasului. Pe o strada
rezervata numai pentru pietoni, au inceput sa ia la rind fiecare magazin. Esther se orienta
in multimea de oferte dupa lista de cumparaturi care si-o intocmise acasa. Incepu deci cu
lenjerie pentru Mecky care asa slaba cum era dupa avortul care-l avea in urma ei, avea
aceeasi masura ca si ea.Intr-un magazin de lenjerie ii cumpara zece perechi de chiloti,
albi de bumbac, doua sutiene, pentru ca Mecky se obisnuise sa poarte in mod obisnuit,
zece perechi de sosete albe crosetate din ata cu gaurele, patru camasute de noapte, simple
ca de copii, zece prosoape normale, zece mici si zece de baie, le achita tacuta fara sa
incurajeze pofta de discutii a vinzatoarei, dupa care incarcate au iesit in strada. In
magazinul de pantofi Mecky s-a trezit probind sandale, pantofi si chiar papuci de casa. In
final s-au hotarit pentru doua perechi de sandale, o pereche de papuci de casa, plecand
mai departe la raionul de imbracaminte. Acolo cu ajutorul lui Esther care o dirija discret
din spate, au cumparat doua rochite simple dragute, doua fuste, citeva bluzite si un halat
gros de casa. Aveau deja bratele pline de pachete, trebuiau insa sa cumpere si ceva de
mincare. Esther se hotari s-o duca pe Mecky in statia de taxi unde s-o lase sa astepte linga
pachete, pina cind avea sa vina ea cu restul de cumparaturi. Fericita, ca o adevarata
gospodina colinda mai intii piata sa poata compara preturile, apoi cumpara cartofi,
morcovi, usturoi, ceapa, rosii, castraveti si cu plasele pline abia se tiri pina unde o lasase
pe Mecky sa astepte. Aceasta astepta cuminte, cu o mima visatoare si senina exact acolo
unde o lasase. Vazind-o de la distanta indoita sub greutatea cumparaturilor, sari sa alerge
in fata ei, lasind totul in mijlocul trotuarului. Esther ii facu semn insa sa se intoarca la
pachete, temindu-se ca pina la urma aveau sa ramina fara ele. Se mai intoarse odata sa
cumpere piine, unt, marmelada si lapte ca sa aibe pentru micul dejun a doua zi dimineata.
Bucuroase au incarcat totul intr-un taxi si in scurt timp s-au trezit inapoi la Lapusna lor
incarcate cu un munte de bogatii. Lapusna lor parea ca le intimpina cu bratele deschise,
fericita ca casa pina atunci pustie avea sa se umple din nou de viata. Au despachetat in
graba totul, Mecky intelegind consternata in sfirsit ca lucrurile cumparate in magazine,
ii apartineau in exclusivitate ei. Impresionata peste masura, ii dadura lacrimile de fericire.
Esther golise repede unul din multele dulapuri din casa, sfatuind-o fara prea multe
explicatii, sa si le aranjeze frumos inauntru. Ascultatoare Mecky mai sterse inca odata
rafturile goale si cu grija exagerata isi aranja lucrurile cumparate in raft, atirnind grijulie
cele doua rochite pe umeras, dupa care, dandu-se putin inapoi incepu de la distanta sa-si
admire comorile. Nu putea crede inca ca tot ce era acolo ii apartinea numai ei. Niciodata
nu posedase atit de mult. Acum, asa intepenita cum statea in fata usii deschise a
sifonierului avea oarecum frica sa-l inchida ca si cum daca ar fi plecat de-acolo imaginea
care-o avea sub ochi putea sa dispara ca in povesti. Esther incepu in bucatarie sa
pregateasca masa. Curata citiva cartofi, doi morcovi, ceapa si usturoi, pe care le spala si
apoi le puse impreuna intr-o cucta pe care o gasi in dulap, la fiert. Cunostea oala foarte
bine de la Maestra Venerian, pentru Mecky insa atmosfera casnica de bucatarie, era un
lucru absolut nou. De cind murise mama ei nu mai traise in familie, iar la caminul de
nefamilisti unde locuise cit a lucrat la fabrica, n-a avut cum sa vada o bucatarie in
adevaratul sens al cuvintului asa cum vedea acum in casa aceea de basm. Indeminarea lui
Esther fu un alt soc pentru ea. Nu intelegea de unde invatase aceasta atitea despre gatit,
gospodarie si in general simtul acesteia practic nu inceta s-o uimeasca. Asa umbla in
casa, in bucatarie de parca locuise dintotdeauna acolo, si doar stia prea bine ca locul unde
se aflau, era si pentru ea la fel de nou. Apoi umbla cu banii, de parca cumparase toata
viata prin magazine, prepara mincarea ca si cum gatise zi de zi pina atunci, cind ea stia
ca pina in urma cu citeva zile prietena ei mai invata inca pentru examene, locuise numai
in internate, mincase numai in cantina, traise chiar mai putin ca ea in libertate. Esther nu
fusese inca fortata sa-si poarte singura de grija, sa-si gateasca, sa-si cumpere haine sau sa-
si plateasca chiria si totusi se purta de parca facuse toata viata acest lucru.
De unde stii toate astea, Esther? Intreba Mecky urmarindu-i miscarile sigure in bucataria
care pentru ea era inca atit de neobisnuita. Unde ai invatat sa faci mincare? Vru ea sa afle.
De la Maestra Venerian. Simbata si duminica ma lua mereu la ea. De la ea am invatat tot
ce stiu despre bucatarie acum, raspunse Esther zimbind nostalgica, amintindu-si de
eleganta miscarilor acesteia cind pregatea ceva de mincare.
Ai iubit-o mult, nu-i asa? Mecky fu deodata constienta cit de putin stia despre prietena ei
din copilarie si cit de mult pierduse fiindca o tradase atit de prosteste pentru un om de
nimic cum era de fapt in realitate Vera.
Esther nu era pregatita in acel moment insa sa povesteasca despre Maestra, de aceea
raspunse scurt cu un da, apoi schimba discutia cerindu-i sa curete un castravete pentru
salata. Tema asta inca ramase in sufletul ei o rana neinchisa, despre care nu dorea sa
discute cu nimeni. Pentru capacitatea de intelegere a lui Mecky ajungea daca stia ca a
iubit-o, subtilitatea legaturii lor insa n-ar fi putut s-o inteleaga. Sentimentul adinc care-l
purta in suflet pentru Maestra nu se diminuase de cind disparuse nici un pic. Egal ce
facea se consulta cu ea in gind, orice realiza ii multumea plina de recunostinta, orice
bucurie io impartasea, orice tristete o impartea ca pe vremuri cu ea. Imaginea ei o insotea
peste tot ca un al doilea Eu, la fel de viu ca atunci cind inca mai traia. Bineinteles ca avea
sa incerce s-o invete si pe Mecky cite ceva din invatamintele primite de la Maestra ca sa-i
mai usureze viata dupa ce va pleca , de ea depindea insa cit de receptiva va fi pentru
informatiile pe care era pregatita sa i le livreze.
La fel ca si profesoara ei, eleva Esther reusi in timp record sa pregateasca masa, si la fel
ca pe timpuri cind minca impreuna cu Maestra aranja atit de festiv masa ca Mecky
aproape ca nici n-o mai interesa ce are pe farfurie, atit de impresionata era. Nu se satura
sa admire intreg aranjamentul care parca dadea si alt gust mincarii. Din pacate amindoua
erau atit de frinte dupa ziua plina care o aveau in urma lor, incit nu-si mai doreau altceva
decit sa se intinda in pat. Casa avea sase camere, de aceea Esther hotari pe loc sa doarma
in camere separate. Epuizate dupa tot ce-au trait de cind plecasera din orasul unde au trait
pina atunci, au adormit imediat fiecare in cite o camera, fara sa observe macar ce aveau in
jurul lor. Abia a doua zi Esther privi mai atenta in jurul ei. Geamurile fara perdele faceau
casa rece, neprietenoasa. Ea prefera casele iluminate artificial in nuante calde de coloritul
perdelelor si al veiozelor. Maestra iubise atmosfera intima, calda, care spunea ea, o da
unui interior numai perdelele si veiozele. In special in lunile de iarna, lumina calda din
locuinte indulcea cenusiul deprimant al luminii de-afara. Intentiona deci sa faca
modificari in toata casa, mai intii insa voia sa termine cu croitul perdelelor. Din fericire
Mecky invatase chiar croitorie, asa ca ea putea sa le finalizeze cu masina de cusut. Pline
de avint,s-au apucat de treaba si in nici o saptamina casa batrinei d-ne Süssmann primise
cu totul alta infatisare. Camera mare, pe care inainte aceasta o folosea ca dormitor si
camera de primire in acelasi timp, o aranjasera acum doar ca salon. Covoarele facute sul
le-au intins pe podea, pe care mai intii au facut-o sa luceasca de curatenie. Schimbasera
lustra veche, cu abajurul ciobit intr-o parte cu una noua, dupa zile de colindat prin oras ca
sa gaseasca ceva potrivit. Notarul Danciu, la care Esther apela cu orice problema, le
trimise un instalator, care apoi le ajuta si sa mute mobila asa cum au dorit ele. Perdelele
de batist alb, si bordura mare de dantela schimbara intradevar atmosfera in camerele mari
si spatioase, care pina atunci parusera neprimitoare si reci . Esther cumpara pentru toate
geamurile draperii de un galb auriu care incalzisera si mai mult lumina in intreaga casa.
In camera care si-o alese pentru ea, isi improviza un fel de biblioteca, in care aranja o
parte din multele carti depozitate intr-o camera, care trebuie ca odata fusese birou si
biblioteca. La capatul patului ingust si tare, isi puse o noptiera pe care instala o veioza
mica. Podeaua o acoperi cu un covor de lina, moale, care prin culorile vii din model,
inveselea si mai mult camera. Peretii erau plini de tablouri, totusi ea gasi loc suficient sa
atirne si citeva fotografii inramate cu parintii ei, bunicii si inca citeva rude, de care se
simtea intre timp legata sufleteste, din tot ceea ce aflase despre ele. Chipul Maestrei si-l
aseza la capat, deasupra ca si cum ar fi fost o icoana. Sub geamul imens, acum acoperit
de perdeaua bogata de batist si draperia galbena, aseza o masuta rotunda si doua fotolii
imbracate in plus verde. In coltul opus patului, puse secreterul, in care isi aranja actele si
caseta lasata de matusa Sarah. Camera astfel aranjata era nu numai confortabila, ci si
foarte placuta si intima. Mecky alese camera care, ca si cea a lui Esther dadea in salon,
dar care pe timpuri era folosita si ca sala de mese, fiindca dadea si in bucatarie. Ea isi
alese o vitrina baroc cu geamuri de cristal, din lemn masiv in furnir de cires. Inauntru o
impodobi cu un fler neasteptat cu diferite statuiete scumpe, doua ceasuri vechi de
portelan, iar pe rafturile de jos, alinie pahare de cristal si un servici de masa Rosenthal,
care dupa spusele lui Esther, apartinuse strabunicului ei. citeva din lucrurile de valoare
care se aflau in casa, prietena ei o facuse atenta ca avea sa le ia cu ea atunci cind avea sa
plece, alte obiecte urmau sa fie duse pe rind de matusa ei in Israel. Majoritatea lucrurilor
acolo depozitate, urmau sa ia intr-o zi calea exilului, ele fusesera acolo adunate, fiindca
nu existase nici o posibilitate legala ca sa fie transportate. Pina atunci insa Mecky se
putea bucura in voie de ele ca sa-si aranjeze interiorul pe care il avea la dispozitie. In
secreterul cu caseta de metal, Esther gasise si o lista de inventar lasata de matusa Sarah,
care cuprindea exact ce si cui apartinea, asa ca nu avea sa apara mai tirziu nici o
neintelegere asupra proprietatii obiectelor ramase. Luindu-se dupa prietena ei, Mecky isi
instala si ea la pat o noptiera cu veioza. De cum se intindea seara in patul ei, o si
napadeau panici cumplite de frica, cum ca totul nu era decit o joaca si ca ea era ca
totdeauna amenintata sa ajunga din nou pe strada. Noaptea o trezeau cosmaruri cumplite
si uda toata de transpiratie, tremurind din tot corpul sarea din pat si isi aprindea lumina.
Intr-o noapte fu atit de rascolita de un astfel de cosmar, incit impinsa de spaima, dadu
buzna in camera lui Esther plingind si tremurind din tot corpul. Desfigurata de frica se
aseza pe jos in fata patului acesteia si prinre suspine, intreba:
Nu-i asa ca nu va trebui sa mai plec de-aici? Mi-ai promis...Inca nauca de somn, Esther
incerca s-o linisteasca:
Ti-am promis, Mecky. Nimeni nu va mai putea sa te dea afata de-aici. Ai sa vezi..
Nu trebuie sa mergem la politie sa ne anuntam? Poate pe mine ma cauta deja
politia...Mi-e frica...mi-e atit de frica...
Linisteste Mecky, te rog. Politia nu are nici un motiv sa te caute. Cit despre copil nu
trebuie sa-ti faci ginduri. Mama porcului aluia nu are nici un interes sa vorbeasca ceva,
iar afara de mine nimeni nu iti cunoaste povestea.Din fericire pentru tine Vera a crezut ca
ai pierdut sarcina de mult. Notarul Danciu mi-a promis ca o sa ne ajute sa ne facem
buletine de oras. Ca sa-ti faca actele definitive aici o sa trebuiasca sa te angajezi undeva.
Unde? Nu cunosc pe nimeni. Nu stiu sa fac nimic, in afara decit ce-am facut la fabrica.
Cine o sa ma angajeze?
Ai sa faci tot ce-ai facut unde ai lucrat. Aici sint destule fabrici de textile. Vom gasi un
loc pina la urma, ai incredere te rog.
M-am gindit mult zilele astea la viitorul meu. Cred ca o sa trebuiasca sa fac liceul la
seral. Imi este acum clar ca fara soala nu pot face nimic. Mecky vorbea acum mai linistita
si se vedea ca nu cauta numai s-o impresioneze pe Esther cu planuri si angajamente
marete de viitor. Felul in care punea in momentul acela problema necesitatii de-a studia
mai departe, arata ca ea singura devenise constienta ca acest lucru ii era in viitor folositor.
Prietena ei se bucura de aceasta maturizare curioasa a indolentei Mecky de altadata, de
accea o sustinu pe un ton serios si sincer.
Va trebui sa aflam cind se dau examenele pentru seral in toamna. Bine ca mi-ai spus asta
ca sa am timp sa fac rost de carti ca sa poti incepe sa te pregatesti. Cit timp sint eu inca
aici, am sa te pot ajuta. Miine o sa discutam mai detailat despre asta, iti promit.
Da...murmura Mecky nesigura.
Da, ce ? Ce ai pe suflet, Mecky, spune-mi. O intreba Esther direct.
Vreau...nu pot...nu-mi place sa dorm singura. Si la baba ramineam pina dimineata treaza .
Abia apoi puteam adormi. Eu n-am dormit niciodata singura in camera...Mecky fixa in
timp ce vorbea podeaua, frecind cu degetul cel mare de la picior un colt al covorului.
Vrei sa spui ca ai dori sa dormi aici in camera? Glasul lui Esther era calm, plin de
intelegere.
Te rog...Dorm si pe jos, numai sa nu mai dorm singura in camera. Se grabi Mecky sa
confirme, inviorata oarecum.
Lasa, nu-i nevoie sa dormi pe jos. In birou avem un fotoliu pat. O sa-l aducem aici ca sa
dormi pe el. Este bine asa? O intreba zimbind Esther.
Ohh, iti multumesc din suflet...
Inceteaza, i-o taie aceasta scurt. Sa nu-mi mai multumesti niciodata, ne-am inteles? Sa-ti
intre bine in cap. Tu nu esti sluga mea si nu esti nici cersetoare. Tot ce detest mai mult la
oameni este slugarnicia. Tu nu esti slugarnica, insa inclini sa te comporti fata de mine cu
recunostinta care ar trebui s-o ai fata de oameni straini, care-ti fac un serviciu. Tu esti
prietena mea, chiar daca pentru tine acest lucru nu ti-a fost ani de zile foarte clar.
Este adevarat. Am fost foarte nedreapta cu tine Esther, si de multe ori in ultimul timp,
cind vad cum ma ajuti, mi se face rusine de felul in care m-am purtat in trecut fata de
tine. Mai ales cind veneai in vacante...Ochii lui Mecky se umplusera brusc de lacrimi si
nu mai putu continua sa vorbeasca.
Nu lua atit de tragic cea fost atunci. Si eu am partea mea de vina, sint constienta de asta.
Pe-atunci nu intelegeam ca multe lucruri tu n-ai avut cum sa le inveti. Eu am avut noroc
cu Maestra, dar asta nu mi-a fost mult timp clar. Tu ma superi in realitate numai cind te
arati prea refractara ca sa inveti ceva nou. In suflet insa ai ramas mereu prietena mea
Mecky, bucalata de pe scarile de la cancelaria directoarei. Asta vreau sa nu uiti niciodata.
Tu esti copil de domni. Eu nu sint si poate ca asta am simtit-o intotdeauna. Ma gindesc
uneori, ca asta a fost si motivul pentru care m-am imprietenit cu Vera. Ea era pe undeva
ca mine..
Dumnezeule, Mecky, ce prostii vorbesti! De unde ai scos toate enormitatile astea? Sari
Esther de data asta cu adevarat socata.
Tu crezi ca eu n-am observat cum vorbea si domnul de la tribunal cu tine? Cu mine n-a
vorbit nimeni asa vreodata. Imi vine uneori sa rid de cum se sclifosea familia lui
Loredan. La urziceni de unde erau, aveau numai o casa darapanata, intunecoasa si
neinchipuit de saraca. Maicasa nu pierdea o ocazie sa nu-mi repete, eu sint doamna, eu
sint doamna, familia mea a fost cineva, ii imita Mecky accentul regatenesc, cind colo
erau niste neamuri proaste, fara nici un pic de educatie. Sint atit de fericita ca n-am intrat
in familia aia . Cred ca ar fi fost vai de capul meu.
Domnii adevarati Mecky se simt. Ei sint asa lasati de natura . Platon, filozoful grec, i-a
numit aristocrati pe cei care au un caracter aristocrat. El n-a facut neaparat legatura de
aristocrat cu originea sociala. A fi aristocrat nascut, este o dotare naturala, la fel ca
talentul la scris sau in pictura. Sa nu uiti cit traiesti asta. Asta este un dar cu care omul se
naste, el nu se dobindeste nici cu bani, nici cu titluri, nici cu putere politica.
Dupa cei recunosti pe domni, Esther? Intreba cu naivitate Mecky.
Dupa o pauza, acesta incepu sa vorbeasca incet, dar foarte convingator.
De pilda, dupa felul in care maninca. Sau cum se imbraca. Iti mai amintesti cind ne-am
certat pentru ca plescaiai la masa? Toate a-ti sarit atunci la mine ca sint inginfata si ca nu-
mi vad lungul nasului. Este neplacut si jenant sa vezi, in special o femeie ca plescaie cu
zgomot in timp ce maninca. Este neplacut s-o vezi ca nu stie sa foloseasca corect furculita
si cutitul cind maninca. Este respingator sa vezi cum cineva isi infunda gura cu mincare,
pe care apoi o inghite fara s-o mestece macar, asa cum faci si tu de multe ori. Aici este o
problema de estetica, pe care omul o are mai mult sau mai putin inascuta. Unde lipseste
cu desavirsire, intervine educatia. Ea mai retuseaza, ce se mai poate retusa. Oamenii
nascuti aristocrati au insa mai mult. Ei au caracter, au un simt puternic pentru morala si
dreptate, poseda o toleranta si o acceptiune a tot ce tine de natura umana, nu iubesc rolul
de judecatori, respecta pe toata lumea la fel, indiferent de originea sociala, stiu sa-si
respecte in orice conditii demnitatea de om, nu sint slugarnici niciodata, nu tradeaza, nu
urzesc intrigi, sint cum s-ar spune personalitati care traiesc de cind se nasc in armonie cu
sine insasi si cu lumea din jur. Inca ceva. Un aristocrat adevarat nu se teme niciodata de
moarte, daca este vorba sa-si apere demnitatea si mindria lui de om. Un om care
ingenuncheaza din lasitate sau lacomie in fata avantajelor materiale sau sociale, acceptind
compromisuri, nedreptati si alte soiuri de murdarii, nu este un aristocrat adevarat, chiat
daca detine mii de blazoane de noblete. Lumea in care traim este numai de aia atit de
disarmonioasa, fiindca oameni ca mama acelui individ de la care ai ramas insarcinata sau
directoarea noastra de la orfelinat, au primit cite un cec in alb de la societate, de-a poseda
credit nelimitat la pretentia de titlu de Aristocrat. Aceasta falsificare si inscenare a
nobletii, a daunat si va dauna in continuare societatii de-aici. O civilizatie adevarata este
realizata numai cind este faurita de aristocrati inascuti, fiindca civilizatie inseamna in
primul Armonie, indiferent ca este vorba de estetica, relatie umana sau bunastare
materiala. Disarmonia duce intotdeauna la haos si de aici la barbarie nu mai este decit un
pas.
Mecky asculta uimita de profunzimea gindirii lui Esther, si ca niciodata tot ce-i spunea
aceasta, gasea logic si citusi de putin complicat. Fiindca ajunsesera atit de departe cu
dezbaterea acestei chestiuni, aceasta indrazni sa vorbeasca deschis despre marele ei
defect, de care acum nu se mai jena sa si-l recunoasca ca atare.
Tu stii Esther ca mie mi-e foame tot timpul. Cind vad mincare, uit de tot. In fata am
numai farfuria, nimic altceva. Ce sa fac, spune-mi, ca sa ma schimb cit de cit?
Prietena ei incepu sa zimbeasca amuzata, avind deja in fata ochilor imaginea acesteia
atunci cind isi baga capul in farfurie, uitind complet lumea din jur.
Iti cunosc prea bine reactia in fata mincarii, Mecky. Alta imagine cu tine nici nu am, insa
ceea ce ma bucura acum este ca si tu ai inteles ca nu este chiar atit de elegant acest fel al
tau de-a minca. Ceea ce poti face tu, este sa incepi sa te tii sub control. Si cu forta, daca
este necesar. Nu mai ai voie sa-ti bagi capul atit de adinc in farfurie, asta in primul rind,
fiindca omul nu maninca la troaca, ca porcii. Trebuie sa inveti sa-ti tii sub control
instinctul de foame. De cite ori ai sa te asezi la masa, spune-ti di-nainte, trebuie sa maninc
incet, trebuie sa ma controlez sa nu mai plescai, sa mestec indelung si ai sa observi foarte
curind ca daca iti antrenezi mereu ratiunea, o sa-ti poti controla si senzatia de foame. Sint
atit de multe lucruri fascinante pe acest pamint, este trist sa traiesti numai prin burta. Ia
spune-mi ai terminat cartea ?
Da, mai am numai citeva pagini, dar parca imi pare rau ca se termina. A fost atit de
frumoasa! Mecky ofta sincer dezamagita ca ajunse la capatul povestirii.
Termin-o miine. Am sa-ti dau alta, care sint convinsa ca o sa-ti placa si mai mult, o linisti
Esther.
Chiar aveam de gind sa te rog miine asta. Brusc Esther schimba vorba povestind
entuziasmata ca tocmai vazuse in oras mandolina si balalaica.
Mai stii sa cinti? O intreba ea.
Cred ca da. Doar asta nu se uita, spuse Mecky destul de convinsa.
Vreau sa ti le cumpar, ce zici? La Villa Margarethe am un pian. A fost al strabunicii mele
din partea tatalui meu. Notarul Danciu a aranjat sa-l aduca miine cineva. O sa avem cu ce
sa ne mai petrecem timpul, sau..
Esther, eu inca cred ca tot ce traiesc este numai un vis. Mi-e frica deseori ca am sa ma
trezesc si totul o sa dispara ca intr-un vis. Mecky privea acum afara in noaptea neagra,
construind din siluietele intunecate ale copacilor oameni, animale, obiecte, mirindu-se
deodata cit de simplu se puteau multiplica obiectele din natura din conturul umbrelor.
Si mie mi se intimpla de multe ori asta, vorbi Esther de data asta ginditoare, dar apoi ma
trezesc si devin din nou constienta ca este totusi realiatate. Viata noastra trebuie sa fie o
continua schimbare, altfel ar fi ingrozitor de monotona. Noi am trait de fapt mai mult ca
alte fete de virsta noastra si chiar daca ne place uneori sa ne plingem de mila, trebuie sa
fim sincere si sa recunoastem ca putea sa fie si mai rau. Mecky se intoarse si o privi lung,
in tacere. Intr-un tirziu sopti ca pentru sine:
Tu vorbesti uneori ca o batrina. Stii asta? Uneori nu prea inteleg bine ce vrei sa spui.
Din nou lui Esther ii veni in minte imaginea Maestrei Venerian, de aceea nu-i fu greu
sa-i raspunda lui Mecky:
Nici eu n-am inteles multe inainte. Astazi mi se par atitea teribil de simple si stiu ca asa
trebuia sa se intimple. La urma urmei traim intr-o lume faurita de oameni, deci pentru
oameni. Tot ce exista este construit dupa capacitatea si puterea omului de intelegere, asa
ca nimeni nu poate afirma ca nu poate sa-si inteleaga propria opera. Asta doar daca el n-a
incercat ca exemplar al speciei sale,sa-si foloseasca putin pensula la finalizarea acesteia.
In cazul asta, aceasta ii va ramine definitiv necunoscuta si straina. Straduieste-te sa
cunosti si sa inveti lumea care-ia ii apartii, adica lumea omului, atunci ai sa te poti apara
mai bine de pericolele care exista de fapt peste tot in natura, iar cindva ai sa poti trai cu ea
in armonie, fara sa te mai sperie.
Mecky o asculta atenta, neintelegind prea mult din plasticul reprezentarii lumii omului pe
care il facuse Esther.
Tu ai fost vreodata indragostita, indrazni ea sa intrebe ceva ce de foarte mult timp o
framinta.
Da, veni raspunsul promt.
Si?
Si ce? Am fost si gata. S-a terminat. A plecat in America.
Unde? In America? Tu rizi de mine! Exclama Mecky ca si cum Esther ar fi facut doar o
gluma. Numai ca aceasta nu ridea de ea si nici nu glumea, insa i se facuse somn si nu
mai avea chef sa continue discutia.
Nu rid de tine, insa nu este acum momentul sa-ti povestesc despre asta. Mi s-a facut somn
si-as vrea sa ma culc. Hai sa aducem repede fotoliu si sa ne culcam. S-a facut foarte tirziu
si miine mai avem inca atitea de rezolvat. Cind s-au intins la locurile lor, era aproape trei
dimineata. A doua zi asa cum spusese Esther, trei oameni au transportat pianul familiei
Ambrosius inca inainte de prinz, in salon. Acolo se gindise ea sa-l aseze, fiindca era mai
mult loc si temperatura relativ constanta si in timpul iernii. Avusesera noroc de-o zi cu
soare, pentru ca deja spre seara incepu o furtuna cu vint si ploaie, dupa care se raci brusc.
Orasul in care locuiau se afla la poalele muntilor. Verile erau scurte si racoroase, iar
iernile lungi si grele. Inca din luna august, de cind se lasa seara, nu se mai putea iesi fara
vesta sau pulover. Obligate de ploaie si frigul neobisnuit sa stea in casa, Esther se hotari
sa le scrie lui Smaranda si lui Angela si sa le povesteasca despre noua viata in care
intrase. Spre dupa masa frigul deveni patrunzator, asa ca au hotarit sa faca foc in salon.
Intr-unul din dulapurile bunicii Esther mai descoperise un balot intreg de batist fin. Pinza
era moale si placuta la pipait, de un alb transparent, deosebit de placut la vedere- Fara sa
se gindeasca mult, se decise sa croiasca pentru amindoua niste camasi de noapte. Ii placea
sa croiasca orice, avea idei si imaginatie in crearea modelelor, dar norocul cel mai mare il
avea cu Mecky. Aceasta se dovedi o executanta excelenta. Lucra tot ce-i dadea cu o
repeziciune si o corectitudine de admirat. La amindoua croitoria ca ocupatie pentru
timpul liber, era deosebit de indragita. Esther intindea de obicei materialul direct pe
podea, unde cu o siguranta greu de imaginat pentru cineva care n-a invatat vreodata
croitorie, masura. Trasa linia croiului. Bagind apoi fara frica foarfeca in material. Mecky
care statea deoparte, privea incordata fiindu-i frica de fiecare data ca frumoasa pinza avea
sa fie la final doar buna de aruncat. Esther ii ignora expresia ingrijorata, taia si fara multe
cuvinte ii arata unde trebuia sa insaileze, ca sa poata trage apoi la masina. Prima
camasuta pe care o terminasera le uimise pe amindoua. Descoperisera in sfirsit o
preocupare care le facea inrtadevar placere. Nici una nu banuise pina atunci ca croitoria
putea da atita satisfactie sufleteasca. In special Mecky, care de mica fusese foarte
indeminatica la lucru de mina, era acum in stare sa migaleasca ore in sir la lucru de
curatenie de pe dosul bucatilor trase la masina. Cind camasuta de noapte fu definitiv gata,
reveneau amindoua din timp in timp acolo unde o intinsera la vedere, ca s-o mai admire
odata. Croita cu platcuta, patrata la decolteu, materialul usor incretit, prins simplu de
aceasta cadea drept pina jos. Marginea aceasta si volanasul nu foarte bogat, erau legate
intre ele cu o dantela din ata de bumbac. Minecuta camasii era dreapta, imbracind mina
pina la cot. Fiindca Mecky fusese pe vremuri cea mai buna din clasa la brodat, ii veni
idea sa brodeze ceva pe placuta de sus ,ca sa-i dea si mai multa eleganta. Esther accepta
propunerea cu entusiazm, mai ales ca ea n-ar fi fost in stare niciodata sa faca o munca atit
de migaloasa si care cerea multa rabdare. Terminasera doua camasute, insa balotul de
batist parea sa fie neatins. Privind calitatea si eleganta camasilor de noapte, cochetau
amindoua cu gindul sa incerce si niste rochite. Singura piedica era ca aveau sa fie la fel
imbracate, varianta care le amintea prea mult de trecut, cind au fost obligate sa poarte
sute de fete aceeasi uniforma. Pina la urma insa, au trecut peste acest obstacol, pentru ca
acum nu avea cine sa le oblige sa se imbrace ca niste surori siameze cind trebuiau sa
mearga impreuna in oras. De altfel rochitele erau gindite sa le foloseasca pentru gradina
cind era soare si cald afara. Din restul de material ramas, am mai croit niste servetele, asa
cum vazuse Esther pe vremuri la Maestra Venerian, pe care apoi Mecky broda cu matase
alba niste floricele minuscule. Munca aceasta le facea bine, cu toate ca pentru Mecky
irealul care-l traia o ducea mereu in trecutul nu prea indepartat, care inca exista in sufletul
ei ca o rana neinchisa. Ascultind cum batea ploaia pe pervaz, ii reveni in minte intreg
uritul vietii ei de pina atunci. Lasind lucrul la o parte, se ridica de la locul ei si se indrepta
spre fereastra. Afara cerul plumburiu atirna greu peste gradina pustie si tacuta. Copacii isi
strinsera parca zgribuliti de ploaie, crengile grele de fructe.
Ce bine ar fi fost si pentru fetita mea aici, spuse ea in soapta. Fara sa vreau ma gindesc tot
timpul la ea. In timp ce cos ceva, vad inainte numai camasute si rochite pe care le-as fi
facut pentru ea. Cred ca ar fi fost ca un ingeras asa imbracata in alb. Esther o asculta plina
de intelegere, nestiind ce sa spuna. Ar fi dorit sa-i poata spune ceva care s-o impace cu
trecutul ei atit de trist, insa stia ca orice incercare de acest fel putea sa mareasca tragicul a
ceea ce se intimplase. Vorbele sint de multe ori fara prisos, in special in astfel de situatii
cind nimic din ce s-a petrecut nu mai putea fi facut, nepetrecut. Prietena ei trebuia sa-si
accepte trecutul asa cum il traise si sa-l priveasca pentru viitor ca pe-o lectie aspra, insa
atit de omeneasca. Era convinsa ca tragedia ei era tragedia a milioane, miliarde de oameni
pe pamint, nici mai blinda, nici mai aspra, ci numai omeneasca. Omul n-ar fi o fiinta
rationala, dotata cu simtire si sentimente daca n-ar avea de-alungul existentei sale pe
pamint urcusuri si coborisuri sufletesti, important era sa invete sa le accepte ca pe-o
necesitate a statului sau de muritor. Sesizase de mult privirea pierduta, tristetea care ii
invaluia ca un voal din cind in cind trasaturile fetei, dar isi cunostea si neputinta ei de-a
vindeca cu vorbe rana neinchisa a sufletului ei. Intr-o seara lucrind tacute fiecare la lucrul
ei, Esther o intreba brusc pe Mecky:
Ai putea sta singura in casa asta?
Singura? De ce singura? Sau vrei deja sa pleci? Izbucni speriata aceasta.
Sigur ca nu plec inca. Doar stii prea bine ca nu pot pleca asa dupa capul meu. Te intreb
insa daca ai putea locui aici singura? Spunind asta isi aseza servetelul pe care tocmai il
insaila deoparte si o privi direct in fata.
Fara tine? Ingaima Mecky inca speriata. Nu cred ca as putea...
De ce? Insista Esther.
Mi-ar fi frica... Nu stiu...M-as simti foarte izolata, cred...spuse de data asta cu voce
nesigura.
Dar cu altcineva ai putea locui aici? Continua chestionarul prietena.
Vrei sa spui cu un barbat? Tresari Mecky speriata.
Aiurea! Izbucni Esther iritata. Cine se gindeste acum la un barbat? Vorbeam de-o fata,
binenteles.
Poate ca-s putea, nu stiu. Nici nu m-am gindit de altfel vreodata. In tot cazul egal cine ar
fi, nu va fi asa cum este acum cu tine. De asta sint sigura, spuse Mecky de data asta cu
voce sigura.
Mecky, casa asta este a ta. Miine vom merge sa semnezi actele. Apoi ea iti va apartine tie
definitiv. In primul moment acesta nu intelese prea bine ce voiau sa insemne cuvintele
prietenei ei, pentru aia o privi muta citeva clipe ,nefiind in stare sa spuna ceva. Intr-un
tirziu murmura cu glas ragusit:
Cum?
Cum ai auzit! Veni raspunsul. Am vrut sa fii asigurata cu o locuinta atunci cind am sa
plec eu. De aceea ti-am vindut-o tie, formal binenteles, ii explica scurt Esther.
Ai facut tu asta pentru mine? De ce? Cu ce-am meritat eu tot ce-ai facut pina acum pentru
mine ? ingina cu glasul tremurat de lacrimi Mecky.
Sa nu discutam acum de meritat sau nemeritat. Nici eu, nici tu n-am meritat sa crestem
acolo unde am crescut, eu n-am facut nimic ca sa merit casa asta care mi-a venit asa de-
odata ca un cadou. Am avut numai noroc ca parintii si bunicii mei au avut ce sa-mi lase
mostenire. Tu la rindul tau ai avut norocul ca in urma cu multi ani, acolo pe holul de la
cancelarie m-ai intilnit pe mine si-ai vrut sa fiu sora ta. Ani de zile am impartit aceeasi
viata, am rabdat foame, fri, bataie impreuna, dar am impartit si multe bucurii pe care nu
avem voie sa le uitam, chiar daca n-au fost asa cum si le reprezinta imbuibatele ca
Bianca, fata directoarei. In lumea in care am trait bucuriile noastre au aratat altfel, insa
bucuriile nu se deosebesc niciodata dupa abundenta materiala. Asta o stii intre timp si tu
foarte bine. In sufletul meu tu ai fost poate intotdeauna sora pe care eu n-am avut-o. De
aceea am considerat ca trebuie sa fac asta pentru tine. Asta este tot. Incheie Esther
zimbind. Izbucnind brusc in plins, Mecky bolborosi printre suspine:
Cum as putea sa-ti arat recunostinta pentru tot ce-ai facut pina acum pentru mine? Ma
simt neputincioasa sa articulez ceva, sint incapabila sa-mi exprim in cuvinte ce simt, este
ca si cum as fi tintuita undeva si nu mai pot gindi...Cu felul ei necomplicat in astfel de
situatii, Esther o intrerupse politicos:
Nu vreau nici sa-mi multumesti, nici sa-mi fi recunoscatoare prin cuvinte. Astept de la
tine sa ai mai multa incredere in viitor acum ca ai siguranta unui camin. De-acum nimeni
nu te va mai pune cu bagajul la usa. Aici in casa asta ai un loc care iti apartine numai tie.
Este ca o insula unde vei fi numai tu stapina. Tot ceea ce ai trait pina acum a fost un pret
mult prea mare pentru acest cadou care ti-l face acum soarta. Poate ca asa trebuia sa se
intimple, cine stie? Se pare ca nu primim nimic degeaba in viata, iar asta o stim amindoua
foarte bine. Orice bucurie, orice fericire cere mai intii tributul ei. Noi l-am dat pina acum
din plin, sau ...
Nu gasesc cuvinte...Tu stii ca sint inceata la minte, nu..
Lasa asta Mecky. Nu incerca niciodata sa-ti scuzi greselile care le-ai facut in viata in
spatele prostiei. Asta poate deveni cu timpul un joc periculos. Pentru tine, vreau sa spun.
Si fiindca am ajuns aici, vreau sa-ti amintesc din nou. Nu povestesti nimanui nimic
despre ce-ai aflat acum. Asta trebuie sa ramina numai secretul nostru. Sa nu ai incredere
in absolut nimeni si mai ales nu povesti niciodata cum ai ajuns in posesia casei. Oricine te
va intreba, spui ca esti o nepoata a d-nei Süssmann, care ti-a lasat mostenire casa. Ai
simtit pe pielea ta de ce sint in stare oamenii. Nu povesti nimic nimanui despre orfelinat.
Povestea ta nu va impresiona pe nimeni, in schimb tu ai sa te expui inca odata invidiei si
murdariilor celor care au suficienta putere ca sa te loveasca. Mecky o asculta supusa,
dindu-i in sufletul ei dreptate. Apuca doar sa sopteasca cu tristete:
Am invatat asta pe pielea mea din pacate...Regreta in suflet ca nu-si putea manifesta
nemarginita bucurie asa cum vazuse la atitia oameni la fabrica unde lucrase sau la oameni
pe strada. Ramase la locul ei intepenita, incapabila sa se scoale si s-o stringa in brate pe
Esther asa cum simtea in suflet nevoia s-o faca. Din fericire prietena ei era la fel de
stingace in astfel de manifestari euforice de bucurie, asa ca fura amindoua fericite cind
Esther gasi solutia pentru o bucurie festiva.
Acum facem o cafea ca sa serbam evenimentul improprietariri tale. Ce zici?
Fac zece cafele, daca vrei, dar...pot sa te pup, Esther? Scurt...stiu ca nu-ti
place...dar ...Mecky isi invinse timiditatea si rosti ceea ce inima ei in momentul acela
simtea cu o intensitate sufocanta. Voia printr-o scurta apropiere fizica sa-i arate lui Esther
cit ii era de recunoscatoare.
Relatia dintre ele se sudase mult in saptaminile petrecute impreuna. Cu rabdare si cu un
simt deosebit pedagogic, Esther incepu sa-i arate cum sa gateasca. In timp ce gateau
impreuna ii explica necesitatea de-a minca rational, de-a fi atenta la calitatea alimentelor
si la felul in care trebuiesc pregatite. Apoi o invata sa spele corect lucrurile ca sa nu se
strice prin spalare. Facu o adevarata poveste din intinderea corecta a acestora, ii arata
cum sa calce rufele, si binenteles exersa cu ea in aranjarea mesei, una din cele mai
importante invataminte care le primise de la Maestra. Ii explica cum se aseaza tacimurile,
unde si ce sa aseze pe masa ca sa aibe mereu un aspect festiv. Intr-o dimineata ii tunse
parul care incepu sa-i atirne in late dezordonate. In acelasi timp o invata cum sa se
machieze discret si elegant, tehnica pe care ea o stapinea in mod deosebit. Mecky invata
in mai bine de-o luna mai mult decit in toata viata care o avea in urma ei.
In realiatate ele traiau total izolate de lumea din jur. In mod ciudat dupa o viata intreaga
de trait numai in comun, izolarea de-acum nu le deranja de loc. Din contra, s-ar fi putut
spune ca nu se mai puteau satura de ea. Cind treceau pe strada, simteau intrebarile
curioase din privirile trecatorilor, dar nu dadeau niciodata de inteles ca ar dori sa intre cu
cineva in discutie, ca ar fi pregatite sa povesteasca cum au ajuns sa locuiasca in casa d-
nei Süssmann. Mecky isi descoperi intre timp o alta pasiune si anume lucrul in gradina.
Dimineata cind era cald si soare afara, se apuca sa adune crengile uscate, aduna de pe
linga gard mizeriile adunate si visa sa cultive in gradinita paraginita din fata casei, cindva
flori. De-a lungul anilor acolo se adunasera diverse lucruri, lemne taiate, butoaie vechi,
ligheane sparte, un cotet darapanat de ciine, o masa veche si o banca cu vopsea scorojita
rasturnata neglijent pe niste butuci. Intr-o dimineata Esther o striga fericita din casa:
Mecky, vino repede. Am primit o veste nemaipomenita. Emotionata si curioasa aceasta
lasa totul balta in gradina si o lua la fuga spre casa. In usa Esther flutura vesela un plic si
fara ca ea sa apuce sa intrebe ceva, asa surexcitata de emotie cum era, aceasta o anunta
pe nerasuflate:
Avem musafiri, avem musafiri..Doamne, de-ai stii ce ma bucur! Si inca asta nu este totul.
Vino, vino repede in casa sa-ti povestesc, spuse tragind-o grabita dupa ea in casa.
Smaransa, prietena ei balerina urma sa plece la mare cu familia. Pe drum intr-acolo aveau
de gind sa se opreasca si la ele in oras. Pe deasupra le propuse sa-i insoteasca in
concediu. Ei mergeau cu cortul si fiindca acesta era suficient de mare pentru inca doua
persoane, avind un compartiment separat, puteau sa doarma acolo fara sa deranjeze pe
cineva. Nici una din ele nu fusesera pina atunci vreodata la mare, asa ca n-au stat mult pe
ginduri sa se mai gindeasca. Atmosfera de vacanta in care pluteau de cind traiau in casa
din gradina, era nemaipomenita, sa vada insa si marea era ca un vis nesperat . Fara sa mai
piarda timpul, au plecat in oras sa-si caute costume de baie si ceva materiale ca sa-si
croiasca in graba niste rochite de plaja. Dupa ce-au terminat cumparaturile s-au intors ata
acasa ca sa inceapa pregatirile de plecare. Esther regreta din suflet ca nu avea telefonul
instalat, din fericire notarul Danciu ii promisese ca in curind avea sa-i rezolve si
problema asta. Fara placere se smulse de-acasa ca sa alerge la posta de unde sa-i trimita
lui Smaranda o telegrama in care s-o anunte ca s-au hotarit sa-i insoteasca la mare. Era
inca atit de agitata de perspectiva plecarii atit de neasteptata, ca nici nu vedea oamenii
pe linga care trecea. Deodata de trezi inconjurata de un grup de baieti, ce pareau a fi sau
elevi in ultimii ani de liceu sau studenti si care pina sa se trezeasca ea din visare se
prinsera de miini inchizind-o pe ea la mijloc, dupa care incepusera sa se invirta veseli in
jurul ei, repetind cu glas cintat:
Cum te cheama, frumoasa fata, cum te cheama frumoasa fata...Luata prin surprindere,
Esther li se adresa rugatoare s-o lase sa plece, fiindca avea ceva urgent de rezolvat.
Va rog frumos, lasati-ma..Se inchide la posta..Va rog..Baietii continuau insa sa-si repete
placa lor, surzi la rugamintea ei:
Cum te cheama...Cum te cheama...Iritata deja, isi spuse fara sa-si dea seama numele:
Esther, dar acum va rog sa ma lasati sa trec...
Unde stai...Unde stai,,,,incepu unul, dupa care toti: Unde stai...Unde stai..
Ei asta-i prea de tot, rabufni ea in clipa aceea furioasa. Numarul de la pantofi nu vreti sa-l
stiti?
Ba da, raspunse cineva. Unde stai si ce numar la pantofi ai, completa unul dintre ei rizind,
urmat imediat de ceilalti in cor. Disperata Esther incerca cu glas rugator sa-i convinga:
Va rog lasati-ma sa plec, va rog. Imediat inchide la posta si eu trebuie sa trimit o
telegrama urgent. Deodata din afara grupului, un tinar inalt, brunet cu o tinuta atletica,
frumoasa isi facu loc printre doi baieti, adresindu-se cu un bas placut intregului grup:
Dati-i drumul baieti. La posta inchide in zece minute. Intorcindu-se inspre ea, o pofti
politicos , facindu-i loc grijuliu:
Poftiti domnisoara, drumul la posta este liber. Luata prin surprindere, Esther abia apuca
sa –i multumeasca, pentru ca odata libera, o rupse la fuga pina in fata postei. Nesigura, se
uita inca odata la ceas, si usurata vazu ca mai avea timp suficient. Fara sa mai piarda
timpul, dadu buzna inauntru, formula repede telegrama, o dadu functionarei de la ghiseu,
plati, apoi multumita ca rezolvase totul atit de bine, o porni vioaie spre iesire. In fata, pe
balustrada metalica a parculetului postei, tinarul brunet care o ajutase sa scape de grupul
de baieti, o astepta fumind cu mutra flegmatica:
Ai reusit? Intrebarea lui ii suna lui Esther mult prea prietenoasa, de aceea ii raspunse
scurt:
Da, va multumesc.
Pot sa te conduc? Intreba el ridicindu-se. Felul in care o tutuise o deranja, de aceea i-o
intoarse sec.
Nu, multumesc. Cunosc drumul si singura.
De asta nu ma-ndoiesc, raspunse el ironic. Ma gindeam numai ca am putea sa ne
plimbam putin...Esther i-o reteza insa brutal:
Regret dar n-am nici un chef de plimbare. Am treaba. Apoi vrind sa nu-l provoace mai
mult, adauga precauta:
Alta data...poate
Ce-nseamna alta data? O sicii tinarul pe un ton care ei ii paru sarcastic. Banuitoare Esther
ii arunca o privire scurta, suficient insa ca sa inteleaga ca individul din fata ei, era poate
mai periculos decit baietii de care o scapase. Putin mai nesigura, bolborosi:
Nu stiu...de fapt nu inseamna nimic...Nu te supara acum, insa trebuie sa plec. Am
treaba..spunind asta in clipa urmatoare o lua la fuga. Deodata se opri, fiindca isi auzi
numele.
De unde imi stii numele, il intreba ea aspru.
Tu l-ai spus adineaori baietilor, rinji necunoscutul obraznic.
Eu? Nici nu mi-am dat seama, murmura ea nesigura.
Nu-i nici o nenorocire. Ai un nume prea frumos ca sa-l ti secret. Ei ce zici, te pot insoti o
bucata? Insista el cu siguranta in glas.
Imi pare sincer rau, dar trebuie sa ma grabesc. Avem musafiri, adauga repede luind-o din
nou la fuga. Tinarul ramase o clipa nauc in mijlocul drumului. Luat pe nepregatite de
fuga precipitata a lui Esther , convins fiind ca aceasta va ceda si il va lasa s-o insoteasca
pina la urma, ramase citva timp tintuit locului. Pina sa-i fie clar cum sa reactioneze, ea
disparu pe straduta care cotea imediat dupa colt. Trezit ca dupa un somn scurt, incepu sa
alerge dupa ea s-o prinda. De-a lungul strazii pustii nu se mai vedea tipenie de om. Esther
parea ca se volatilizaze undeva in neant, ca si cum nici n-ar fi fost reala. Dezamagit
incepu s-o caute pe strazile alaturate, cu toate ca intelese repede ca o astfel de cautare era
fara rost. Tot am sa te gasesc intr-o zi Sylphide, de mine tot n-ai sa scapi, isi spuse tinarul
prost dispus deodata in gind, pornind abatut spre casa. In timpul asta Esther se grabea
cufundata in ginduri spre casa, urmarita, fara sa stie de ce, de imaginea tinarului de la
posta. Felul in care acesta o tutuise nu sunase a obraznicie, ci mai degraba ii paru tonul
cuiva care o cunostea mai de mult. Numele ei in gura lui avusese o rezonanta
neobisnuita. Era ca si cum si-l auzea pentru prima data. Atit de frumos nu-i sunase
niciodata pina atunci in urechi. Acasa nu-i povesti nimic lui Mecky despre cele
petrecute, asta pentru ca in imaginatia ei o astfel de intimplare primea repede formatul
unei povesti de dragoste, iar ea nu era in momentul acela pregatita pentru cine stie ce
idila. Dupa toate aparentele, semana in familia Ambrosius, unde iubirea exista numai ca
unicat. Odata si atunci pentru totdeauna. Se minuna uneori cit de sters ramase Tudor in
amintirea ei, asta dupa intensitatea cu care crezuse atita timp ca-l iubeste. Amintirea lui
palise in sufletul ei atit de tare, ca si cum nici n-a existat vreodata cu adevarat. Tinarul de
la posta, fusese doar o intimplare placuta care ia mai colorat existenta tinara care
clocotea in ea in asteptarea unui ceva. Facindu-si de lucru cu pregatirile de plecare,
incerca sa se consoleze ca ea a fost cea care l-a lasat pe tinarul de la posta in drum,
disparind fara urma, in realitate ii era ciuda ca acesta n-o descoperise. Ii sinea ei i-ar fi
placut sa se fi plimbat alaturi de el pe strazi, fie si numai scurt timp.Scuza ei cu musafirii
o gasea acum deplasata, fiindca la urma urmei, o ora in plus sau in minus ce-ar mai fi
contat. Ce aveau de pregatit pentru plecare, era ca si terminat, se comportase de fapt ca o
gisca proasta care a vrut sa-si demonstreze siesi, nici ea nu stia prea bine ce. La urma
urmei nici nu i-ar fi stricat o plimbare placuta alaturi de un tinar. Pina la virsta ei gustase
prea putin din placerile tineretii, si dupa toate aparentele avea sanse destul de mari sa
ajunga domnisoara batrina, asa cum ii prevestea inca de mult desinteresul ei total pentru
idile de dragoste. Adormi tirziu hotarita sa uite povestea cu posta si sa se concentreze
numai pe plecarea la mare. Doua zile dupa aceasta intimplare, smaranda si familia ei au
sosit, incintati din primul moment de casa izolata din gradina. Mecky o acapara imediat
pe micuta Ramona. Esther mai comunicativa ca de obicei, incepu sa le povesteasca celor
doi soti ultimile schimbari ivite in viata ei. Abia a treia zi noaptea au pornit spre mare.
Drumul cu masina pentru Mecky a fost inca de la primii km un calvar. Neobisnuita,
incepu sa vomite, astfel ca au mutat-o in fata ca sa nu mai simta atit de tare leganatul
masinii. Smaranda s-a instalat bucuroasa linga Esther, asezind capul adormit al Ramonei
pe picioarele ei. Pe la ora prinzului a doua zi au ajuns in sfirsit in satul 2 Mai. Inca de
cind era copil, Smaranda isi facea vacantele impreuna cu parintii in satul acela de pescari.
. Din fericire pentru ei, nu era foarte cald, asa ca au putut sa-si instaleze in liniste, fara
teroarea arsitei obisnuita pentru luna august, cortul pe plaja. Inca de cind masina lor si-a
facut aparitia pe plaja, citiva dintre cei ce misunau pe la corturi au recunoscut masina
familiei Smarandei, intimpinindu-i spontan cu chiote de bucurie. Cu multi se intilneau
deja de ani de zile acolo pe plaja in concediu. Se putea vorbi intre timp ca de un fel de
intelegere tacita sa vina in aceeasi perioada ca- sa-si faca concediu impreuna. Locul unde
ei isi instalau de obicei cortul era liber, dovada ca cei din jur ii asteptau. Fara multe
discutii, au inceput sa descarce ce aveau in masina si in nici o jumatate de ora, ajutati de
cei deja instalati, cortul lor statea pe picioare. Nici nu se intunecase bine ca Esther,
Mecky si micuta Ramona s-au si retras sa se culce. Nici una nu era obisnuita cu astfel de
calatorii lungi, plus emotiile plecarii, toate la un loc le-au epuizat mai mult decit munca
lor in casa si in gradina. Esther s.a trezit prima a doua zi si plina de nerabdare s-a grabit
sa iasa din cort. Departe la orizont soarele truca inca iluminatia unui foc de cuptor,
coloritul rosu devenind tot mai intens pina cind in sfirsit aparu si globul urias,
incandescent. Esther pipaia cu privirea marea, plaja, nisipul marunt care se mula sub pasii
ei, valurile linistite care se loveau ritmic de mal, retragindu-se apoi in adincimea neagra,
ca sa revina din nou in ritmul neritmat al bataii apei pe nisip. Corturile colorate
imprastiate pe plaja luceau inrourate inca in lumina blinda a rasaritului de soare. Privind
apa care serpuia lina spre mal ii paru ca un covor miscator, intunecat si in acelasi timp
lucitor ca solzii unui peste urias, ce se desfasura peste plaja acoperita cu pietre si nisip, ca
apoi sa se adune in roluri uriase undeva in larg de unde sa se intinda din nou peste tarm
inapoi.. Pe dealul care strajuia plaja, vazu in lumina calda a inceputului de zi butuci de
vita de vie, aliniate in rinduri ce dispareau apoi undeva catre sat. Isi roti privirea peste
mare pina departe in zare unde la orizont se intrezareau siluietele unor vapoare ancorate
in port. Din timp in timp sirena vreunuia strapungea linistea diminetii de august. Esther o
porni in picioarele goale spre capatul campingului, unde eliberata de prezenta oricarei
fiinte omenesti o lua de-a lungul tarmului pustiu pina cind plaja se ingusta intratit incit
ajunse aproape numai o cararuie, ce se pierdea printre pietre, stinci, alge moarte si munti
de scoici si care imprastiau un miros pregnant de mare si peste. Abia acum simti pentru
prima data mirosul sarat al aerului de mare si fara sa vrea facu imediat analogie cu
descrierile maritime din nenumaratele carti pe care le citise. Undeva in fata ei zari o
stinca uda, acoperita de muschi lucios si alunecos care se inalta ca un munte mic din apa
miscatoare. Cu miscari incete isi ridica poalele rochiei simple prinsa numai in bretele,
intra in apa calduta si cu grija inainta pina la stinca. Odata instalata pe piatra uda incepu
sa scruteze cu privirea orizontul, raminind asa nemiscata timp indelungat, uitind parca ca
nu departe de ea respira viata multor muritori ca ea, turisti temporari pe statiunea pamint.
Esther gusta in clipa aceea desertul singuratatii absolute, nevrind sa-l imparta cu nimeni
decit cu cei dragi ai ei care se rasfatau de mult liberi in lumea imateriala. Era convinsa ca
in clipa aceea Maestra se afla acolo linga ea si savura impreuna cu ea racoarea sarata a
brizei marii. Era bucuroasa ca prima clipa constienta de perceptie optica si auditiva a
marii o putea face cu Maestra, netulburate de nimeni. Asta ramasese visul lor neimplinit,
iar ea acum il realiza pentru amindoua. Nu departe de ea pescarusi albi se balaceau
nestingheriti in valurile intunecate. Din pacate nu stia sa inoate. I-ar fi placut atit de mult
sa se cufunde in imensitatea neagra, sa se lase invaluita de apa moale care o imbia
ademenitoare si totodata infricosatoare prin necunoscutul adincimii ei. Cind se reintoarse
la cort soarele stralucea sus pe cer, iar in jurul corturilor lumea roia agitata pe nisipul
inca umed de roua diminetii. Smaranda pregatise deja cafeaua si micul dejun. Micuta
Ramona minca rasfatindu-se in bratele lui Mecky, in timp ce Tavy, sotul Smarandei cauta
rabdator un post de muzica la radioul portativ. Pe plaja majoritatea se intinsesera comod
pe saltele sau pleduri la soare. Esther gusta in graba ceva, ajuta apoi la strins masa, dupa
care molesita de caldura se aseza alaturi de Smaranda pe cearceaf, derutata inca de statul
acela neobisnuit in bataia razelor soarelui. Nu rezista mult timp sa ramina nemiscata in
arsita puternica, insa se jena sa-i destainuie Smarandei acest lucru. Curind incepu s-o
doara capul cu o violenta neobisnuita pentru ea. Marturisindu-i asta prietenei ei, aceasta o
sfatui sa renunte sa mai faca plaja, altfel avea sa faca pina la urma insolatie. Oarecum
usurata ca scapase de calvarul nemiscarii, se ridica de la locul ei, se imbraca incet,
distrata, decisa in sinea ei sa mearga pina in sat. Inainte o intreba totusi si pe Mecky
daca doreste s-o insoteasca. Aceasta se juca adincita cu micuta Ramona chiar la marginea
apei, incercind impreuna sa construiasca o cetatuie. Intelese repede ca se simtea prea bine
in compania micutei ca sa-i strice cu o plimbare in sat placerea. O lua deci singura catre
sat, urcind agale poteca care ducea la dusuri si WC, de unde pe linga cimpul cu vita de
vie se trezi linga casele de pe o straduta prafuita, neasfaltata. Casele erau joase, cenusii,
sau zugravite in culori decolorate de soare si ploaie, saracacioase, totusi asa umbrite
puternic de vita de vie, emanau un aer primitor si intim. Esther privi cu interes curtile
taranesti, verandele de sticla, pe unde se zareau usile camerelor gindite cu siguranta
numai pentru inchiriat. In cele mai multe gospodarii bucataria era afara, la fel si
nelipsitele mese si scaune ieftine care nu lipseau din nici o curte. Desi era destul de tirziu,
turistii gazduiti in casele taranesti se invirteau inca agitati prin curti, preocupati dupa
toate aparentele cu toaleta de dimineata si pregatirea micului dejun. Glasuri de copii se
imbinau cu vocile stridente ale mamelor, insotite ca un zumzet de basul vocilor
barbatesti. Soseaua care traversa satul era aproape pustie. Din cind in cind, cite o taranca
iesea sau intra in vreo curte ducind cite o incarcatura in miini. Rar aparea si cite un turist
sau turista imbracati sumar, care deobicei se indreptau spre magazinul satesc sau ieseau
de-acolo cu plase de cumparaturi.
Satul era relativ mic, de aceea lui Esther nu-i trebui mult ca sa ajunga la capatul celalalt.
Cind vazu lanurile de porumb si floarea soarelui, ii fu clar ca de-acolo incepea cimpul
care unea satul in care se afla cu urmatorul. Pe ulitele laterale observa ca cele mai multe
case erau construite din lut inchis la culoare peste care apoi se daduse cu var. Copii,
porci, gaini, capre si ciini se zbenguiau liberi prin baltoacele, mici, namoloase. Gainile ii
parura de-o maiestate groteasca cu felul lor tantos in care se plimbau, cu capetele mindre
ridicate arogant si pe care din timp in timp si le aplecau cu mindrie afectata, atunci cind
descopereau cite ceva ca sa ciuguleasca. Atita liniste si pace i-ar fi fost greu sa-si
imagineze intr-atita saracie si mizerie, si totusi lumea aceea atit de noua pentru ea,
exercita asupra ei o fascinatie pe care cu greu si-o putea explica. Privind plina de interes
in jurul ei, isi aminti de ceea ce-i povestise Maestra acolo pe patul de spital, dupa ce-i
adussese crenguta de liliac. Oare cit se schimbase in realitate din idilicul rustical al
copilariei acesteia si acest idilic pe care il traia ea astazi? Primavara la tara o gustase si ea
de citeva ori pina atunci prin vizita la citeva colege care locuiau la sate. Si atunci isi
simtise sufletul miscat de linistea si armonia vietii omului cu natura, asa cum era si acum
impresionata pina in adinc de simplitatea si calmul lumii acesteia neatinsa inca de
civilizatie. Oamenii acestia erau cu siguranta mai fericiti si mai lipsiti de griji ca cei intre
care traise ea pina atunci. Poate era soarele, poate marea, poate natura care le oferea mai
multa hrana si caldura ca in alta parte, sigur era ca acesti oameni aveau o vacanta mult
mai mare decit cei care veneau aici ca sa se odihneasca. Insasi faptul ca erau tot timpul in
contact cu turisti, le dadea desigur si lor putin senzatia ca ar fi in vacanta. Colinda mult
timp, pina tirziu dupa ora mesei pe ulitele pustii si pe cararuile din cimpuri. Cind ajunse
la cort, lumea mincase de mult de prinz, si-acum o asteptau rabdatori sa-si bea cafeaua
impreuna. Marea, plaja, soarele, primitivismul vietii la cort, toate la un loc ii pareau lui
Esther minunate. Seara s-au adunat mai multi prieteni si cunostinte de-a lui Smaranda si
Tavy in jurul unui foc facut direct pe plaja. Bine aprovizionati cu bautura si fructe au
discutat, au facut politica si-au spus glume pina noaptea tirziu. Cerul sclipea de stele,
marea gingurea linistita lovind malul cu valuri lungi si scurte, in corturi luminile palide
aminteau ca lumea inca nu se culcase, ici colo se auzeau hohote de ris, frinturi de discutii,
palma aceea de pamint traia pe fiecare cm patrat, grijile, problemele de zi cu zi fusesera
uitate, cei adunati aici gustau libertatea deplina a zilelor de vacanta. De cind slabise
Mecky parea mai inalta, mai finuta. Parul castaniu ii crescuse intre timp pina la umeri,
fata cu trasaturi regulate, de obicei comuna, nemarcanta, acum capatase culoare care-o
aranja foarte bine facind-o de-a dreptul interesanta. Picioarele inca plinute erau lungi,
bine proportionate si asa cum era imbracata cu costumul intreg colorat nu mai aducea
prin nimic aminte de fata infrinta care cersise nu de mult timp disperata ajutor. Esther o
urmarea de sub umbrarul unde se retrase, bucurindu-se sincer ca Mecky apucase sa
traiasca viata si in postura asta de om cu drepturi firesti la citeva clipe de fericire umana,
fara ca sa trebuiasca pentru asta sa se umileasca sau sa pupe mina cuiva in semn de
recunostinta. In seara aceea urmau sa mearga cu totii in sat la o petrecere la care
Sm,aranda si sotul ei fusesera invitati. Esther in afara de ceaiul de pe vremuri de la
Tudor din casa, nu mai luase parte la nici o petrecere. Mecky povestise odata ca fusese
impreuna cu Vera la dans la Scoala de Ofiteri, amintirea distractiei de-atunci insa ii
repugna acum ca un cosmar pe care ar fi dorit sa-l uite. Petrecerea unde aveau sa mearga
in seara aceea, urma sa fie si pentru una si pentru alta deci un inedit. Esther isi facu o
obisnuinta sa plece in fiecare zi in sat. In ziua aceea se intoarse mai devreme ca sa-si ia
timp sa se pregateasca pentru petrecere. Lui Mecky ii recomanda sa imbrace rochita alba
de batist, care asa bronzata cum era, avea cu siguranta s-o aranjeze foarte bine. Parul
proaspat spalat, fata discret fardata, albul stralucitor al rochiei de batist reusisera sa faca
din Mecky o aparitie cu adevarat atragatoare, cu toate ca din timp in timp, unde de tristete
si nesiguranta inca ii inourau fruntea libera. Esther imbraca o rochita de un verde crud ca
iarba, croita simplu, dintr-o matase moale si grea carei sublinia atitator silueta supla si
gratioasa. Parul des, si ondulat si-l impleti strins intr-o coada la spate descoperindu-si
astfel ovalul fin al fetei. Ca de obicei, se machie superficial, atenta sa nu-si piarda
naturaletea proaspata al fetei. Cind isi facu aparitia din cort, Smaranda nu-si putu opri o
exclamatie admirativa, cunoscind-o insa pe Esther se abtinu sa faca vreo remarca la felul
in care arata. Pentru aceasta complimentele erau mai departe ceva stinjenitor, pe care
prefera sa nu le auda. Bine dispusa toata trupa, au luat-o catre sat, fiecare ducind in mina
cite o sticla de ceva. In curtea impinzita de vita de vie, lampinioane de lumina colorata si
o masa de oameni, parea ca nu mai era loc pentru alti noi veniti. Galagia vocilor acoperea
aproape cu totul muzica care si asa era greu de identificat din cauza casetelor prost
inregistrate si a statiilor ieftine. Peste tot perechi, perechi, cu pahare sau sticle in miini, in
picioare sau asezati pe banci, pe scaune si chiar jos pe bordura de la flori. Era o lume
pestrita, de diferite virste, care umpleau curtea taraneasca pina la refuz. Din veranda
luminata se zareau alti invitati in picioare sau asezati pe scaune, in timp ce din camerele
care dadeau in afara, ieseau si intrau continu invitati. Esther si Mecky intimidate de masa
aceea de oameni adunati acolo, s-au izolat imediat pe margine, asezindu-se timide pe
marginea bordurii stratului de flori, unde mai era putin loc liber. Smaranda le descoperi
imediat si pina sa apuce ele s-o refuze, le si umplu paharele cu ceva, care dupa miros
parea sa fie alcool. Zimbind complice se apleca peste ele si le sopti: Ca sa stiti priteselor,
aici nu prezinta nimeni pe nimeni. Nu exista gazda, numai invitati. Simtiti-va deci ca
acasa. Amindoua au asigurat-o la unison sa nu-si faca griji pentru ele si sa se intoarca
linistita la prietenii ei. Ele aveau sa se descurce singure, asa cum s-au descurcat mereu pe
unde au fost. La urma urmei nu se aflau pierdute in vreun desert si nici in slamul vreunei
metropole, ci intr-o curte taraneasca cu multi oameni, care se adunasera acolo sa petreaca.
Esther gusta prima bautura din pahar, scuturindu-se insa imediat din tot corpul de
neplacere. Uitindu-se de jur imprejur ca sa nu fie vazuta de cineva, arunca cu o miscare
scurta continutul pe stratul de flori din spate. Apoi incepu sa studieze cu interes fetele
celor adunati acolo. Chiar linga ele un grup de tineri discutau aprins despre regia unui
film. Atentia i-o capta o tinara care statea nu departe de ele, si care invirtea nervoasa
cheile unei masini pe deget in timp ce-i explica furioasa ceva partenerului ei de discutie.
Acesta incerca din cind in cind vadit plictisit s-o linisteasca, insa fara succes. La masa
sub lampadar, un grup de femei si barbati imbracati bizar conversau intre ei cu voce tare:
Cite roluri a avut ma rog in stagiunea trecuta? Tipa o femeie trecuta cu ochii puternic
machiati. Va spun eu. Doua si alea numai de trei cuvinte.
Asta-i ciripitor, va spun eu, interveni un barbat cu vocea groasa si fata de alcolic. Altfel
nu ajungea el la teatru, completa el cu convingere.
Asta am spus-o eu de cind l-am vazut prima data, dar n-a vrut sa ma creada nimeni. Doar
Mirella Grama este nebuna, asa cred toti, interveni tipind femeia cu ochii puternic
machiati. Esther isi muta privirea mai departe spre o pereche care se saruta patimas,
pentru reprezentarea ei, cu nerusinare, de unde jenata se intoarse repede sa n-o observe
cineva si sa creada ca ii urmareste. In panica de-a nu fi observata, privi spre Mecky si cu
stupoare observa paharul de alcool din mina ei gol. Ridicindu-si ochii spre ea, remarca cu
groaza obrazii ei imbujorati si privirea stralucitoare si indrazneata, atit de putin obisnuitia
pentru Mecky cea de toate zilele.
Ai baut tot paharul? Intreba ea ingrozita.
Da, raspunse Mecky zimbind prosteste. De ce ma-ntrebi? Doar si tu l-ai baut pe-al tau,
spuse ea cu indrazneala.
Eu nu l-am baut, i-o reteza Esther scurt. L-am aruncat…Era doar alcool, mormai ea
suparata.
Da, si? Veni intrebarea obraznica a lui Mecky.
Cum si? Riposta prietena furioasa Tu nu vezi? Te-ai imbatat, asta este, spuse ea mai
degraba cu voce acra.
Nuuuu, cinta negatia cea invinuita cu ton vesel de betiv.
Cum nu? Te-ai inrosit in obraji. Se vede de la distanta ca te-ai imbatat, rabufni Esther
suparata de-a binelea.
Si? Si ce-i cu asta? Mecky chicotea sughitind, privind-o cu o nevinovatie dezarmanta.
Doar sintem la petrecere, sau..
Sintem pe dracu la petrecere, sari ea iritata. Poate faci vreo prostie, ca sa rida toti astia de
noi, ca atunci este vai de capul tau.
Nici o grija, sughita bine dispusa Mecky.
Uite, ti-am spus? Te-ai imbatat de-adevaratelea. Sa nu te misti de-aici pina cind nu
plecam, ne-am inteles? Se apleca Esther poruncitoare la urechea ei.
Da...bine...nu ma misc...Pamintul incepu sa se miste sub ochii ei mai ales cind inchidea
ochii. Esther cerceta cu privirea pe cei din jur, ingrozita ca cineva ar putea sa le observe.
Cind se uita inspre grilajul acoperit cu vita de vie, se simti deodata observata de intreg
grupul. Tocmai voia sa-si schimbe directia ca sa evite vreun schimb de priviri cu cineva,
cind il recunoscu in grup pe tinarul brunet de la posta. Neconvinsa ca a vazut bine, mai
privi inca odata intracolo, timp suficient ca acesta sa-i faca o plecaciune si s-o salute tare
cu basul lui placut:
Buna seara Esther! Ce mica-i lumea, nu-i asa? Luata prin surprindere ii intoarse salutul,
grabindu-se sa priveasca in directie opusa. Nu mai avea alt gind, decit cum sa dispara cu
Mecky de-acolo. N-avea nici un chef sa se amuze lumea acolo adunata pe seama lor. Si
asa avea impresia ca stingacia lor, era oarecum deranjanta in atmosfera in care se aflau,
ca si cum n-ar fi facut parte din lumea aceea. Ar fi fost desigur frumos daca l-ar fi intilnit
pe tinarul de la posta undeva pe plaja, sau in sat dimineata, nu insa in curtea aceea straina,
care gemea de invitati si de buna dispozitie. Uitindu-se pe furis in directia lui, il vazu
indreptindu-se spre veranda, tras de mina de-o fata blonda cu parul lung. Putin
dezamagita, dar si usurata in acelasi timp, se apleca la urechea lui Mecky si-i sopti
repede:
Hai sa plecam la cort. Aici nu este de noi. Toti se cunosc intre ei, noi sintem pe undeva in
plus. Docila Mecky se lasa trasa afara din curte, de unde printr-o intunecime neagra, au
luat-o pe bijbiite spre plaja. Ici colo intre corturi mai pilpiia jarul unui foc in jurul caruia
oameni infofoliti in paturi discutau in surdina. Fara sa aprinda lumina ca s-o trezeasca pe
micuta Ramona care dormea inca inainte de plecarea lor, se dezbracara pe intuneric si
zgribulite de racoarea noptii s-au virit infrigurate in sacii de dormit. A doua zi au aflat de
la Smaranda ca petrecerea a tinut pina aproape in zori. Nimeni nu remarcase absenta lor,
asa ca n-aveau de ce sa-si faca probleme, le linisti Smaranda zimbind. Ea si sotul ei voiau
sa faca o plimbare pe plaja pina la Vama Veche. Fiindca o luau si pe Ramona cu ei,
Mecky dori sa-i insoteasca, mai ales ca dorea sa ajunga in apropiere de granita cu
Bulgaria, care ei ii suna inca atit de iesit din comun. Esther se oferi sa ramina la cort si sa
pregateasca masa de prinz. Tocmai terminase de gatit si se bucura in tichna de briza
racoroasa care adia dinspre mare, cind rotindu-si privirea de-a lungul plajei, il zari pe
tinarul necunoscut asezat nu departe de ea, urmarind-o cu o privire insistenta, putin
ironica. De data asta n-o mai saluta, ci continua s-o priveasca tacut, pina cind ea jenata
trebui sa se intoarca in alta directie. Reactiona asa ca si cum nici nu l-ar fi zarit. Asa se
scurse mai mult de-o jumatate de ora. Dorea sa plece, voia insa si sa ramina, pina la urma
nici nu mai stia ce voia sa faca. Asa framintata si nehotarita cum era, auzi deodata chiar
deasupra capului ei :
Aseara am crezut ca esti numai o Sylphide.
Esther tresari socata, nefiind inca sigura daca era numai o intimplare ca acesta ii spusese
Sylphide sau stia mai multe despre ea. Indiferenta raspunse:
Astazi ce crezi?
Inca nu stiu. Trebuie intii sa te ating ca sa ma conving ca esti reala, spuse el cu aceasi
nuanta ironica in glas.
Nu ti-e frica? Incepu Esther sa-i faca jocul.
Frica de ce? Veni intrebarea blasata.
Ca am sa dispar daca ma atingi?
Acum n-ai cum sa mai dispari, Sylpfide. Ti-am dat de urma. Ia spune, de ce-ai fugit
aseara?
N-am fugit.
Ba ai fugit. Numai citeva minute te-am lasat de sub observatie, si ai si disparut. A trebuit
dupa aceea sa trec pe la fiecare din cei prezenti acolo, ca sa aflu cine a venit insotit de
Esther. Pina la urma insa am aflat.
Cum? Vru sa stie Esther.
Foarte simplu. Am spus ca te-ai scuzat si ca ai plecat acasa. Norocul meu a fost ca
prietenii tai sint si prietenii mei. La asta nu te-ai asteptat, nu-i asa? De la ei am aflat ca
stai la corturi, mai exact impreuna cu ei. Vezi ce simplu a fost sa te gasesc? Spunind asta
zimbi pierdut privind fix spre orizontul incetosat.
De cind stai aici ? il intreba Esther mai linistita.
De cind a-ti luat micul dejun. I-am vazut pe prietenii tai cind au plecat, apoi te-am
urmarit cum ai pregatit mincarea. A fost foarte interesant sa te urmaresc. N-as fi banuit ca
esti o gospodina atit de indeminatica. Credeam ca ai talent numai la balet. Esther tresari
de data asta vizibil Era clar ca tinarul stia mai multe despre ea, totusi oricit s-ar fi straduit
sa-si aminteasca, nu reusea sa-si aduca aminte sa-l mai fi vazut vreodata pina la intilnirea
lor de la posta.
De la cine ai aflat de balet ?
De la nimeni, Sylphide. Te-am urmarit cind ai fost Sylphide pe scena. Te cunosc cum s-ar
spune, de cind erai numai o pustoaica. Am fost mai exact formulat, la aceeasi scoala. Ba
nu chiar la aceeasi. Eu am fost la muzica. Esther se uita la el banuitoare, fara sa creada o
vorba din spusele lui.
Ii cunosteam pe toti de la muzica. Tu n-ai fost printre ei, i-o intoarse ea uscat.
Ba da Sylphide, am fost. Eram insa in clasele mari si binenteles nu asa vedeta ca tine,
zimbi acesta de data asta suparator de ironic. Esther ii simti sarcasmul, fara sa inteleaga
de ce-o siciia individul acela cu atitea insistente si rautati in acelasi timp. Avea impresia
ca nu vrea altceva decit s-o provoace si nu pricepea de ce.
Ce-ai studiat? Insista ea provocativ.
Pianul, veni raspunsul promt. Am fost intre timp doi ani la Conservator, dar am intrerupt.
Din toamna incep medicina. Mai vrei sa afli si alte detalii? O sicii el mai departe ironic.
Nu, multumesc. Dupa o scurta pauza, il intreba interogativ:
ai cunoscut-o pe Maestra Venerian?
Da, insa n-am avut niciodata tangenta directa cu ea. M-a interesat ca om, mai ales atunci
cind a inceput sa se ocupe de tine. Tinarul spuse ultimile cuvinte fara ironia di-nainte,
privind din nou pierdut departe in zare.
De unde stii cit s-a ocupat Maestra de mine? Il chestiona Esther impresionata neplacut de
libertatea care si-o luase acest tinar necunoscut de-a discuta o problema intima a ei, care-
o privea in final numai si numai pe ea.
Inchipuieste-ti ca sint un tip ciudat. Am marele defect cind observ ceva interesant in jurul
meu, sa urmaresc fenomenul sau obiectul cu constanta unei fixatii. Pe tine de exemplu, te
urmaresc inca din clasa a sasea. Eu eram pe-atunci in clasa a 11-a. Auzisem la colegi ca
esti preferata lui Battment si acest lucru mi s-a parut interesant. Apoi am mai aflat ca esti
de la orfelinat, un amanunt la fel de interesant. Tot ce se vorbea pe seama ta, gaseam ca
este sensational. Cind ai dansat in Bolero am fost special sa te vad. Ti-am facut si
fotografii, daca nu ma crezi ti le pot arata. Dar in La Sylphide ai fost brilianta. Era mai
mult decit am asteptat de la tine. Ai dansat cu varul meu, Felix, care mi-a confirmat acest
lucru. Acum ma crezi? Esther n-avu incotro si trebui sa-l creada. Tot ce-i spusese era
adevarat, era trecutul ei plin de rani ramase inca neinchise. Cu glas plat intreba numai
atit:
Esti var cu Felix?
Da, de ce? Ai fost cumva indragostita de el ? o ironiza tinarul cu rautate.
Nu, n-am fost, ii replica Esther ignorind ironia acestuia. Aveam mult prea multe
probleme pe-atunci ca sa ma indragostesc, sopti ea cu tristete.
Stiu, ii confirma tinarul spusele, de data asta neutru.
Ce mai stii? Il repezi Esther plictisita oarecum.
Stiu ca nu ti s-a mai acordat Bursa de stat si ca a trebuit sa te intorci la orfelinat.
Si altceva?
Ai luat bacalaureatul? O intreba el brusc.
Da, raspunse ea monosilabic.
Ce ai de gind sa studiezi mai departe.
Nimic.
Cum nimic?
Ai auzit bine! Nu am de gind sa studiez ceva.
Ce cautai in K...? schimba tinarul tema.
Nimic. Sint din K...spuse scurt Esther.
Glumesti? Tinarul o privi de data asta plin de seriozitate, vrind sa se convinga ca ea
vorbea serios.
Nu glumesc, isi intari Esther spusele, uitindu-se direct in ochii lui. Si eu si parintii mei
ne-am nascut in K...
De ce-ai fost atunci la orfelinat? Vru sa afle tinarul.
Fiindca n-am parinti, spuse ea scurt.
La cine locuiesti acum in K..?
La nimeni. La mine..De fapt in casa bunicii mele care a murit.
Interesant...murmura tinarul. Deci sintem din acelasi oras...curios, sopti el pe ginduri.
Dupa cum vezi. Vocea lui Esther nu suna neaparat prietenoasa. Ceva in tot chestionarul la
care fusese supusa, incepuse s-o irite si s-o nelinisteasca.
Interesant..interesant repeta tinarul inca ginditor. Ce mica-i lumea, Sylphide, nu-i asa?
Esther nu raspunse, desenind cu degetul ceva pe nisip, ca si cum nu auzise cuvintele lui.
Intr-un tirziu intreba ca de obicei cind incerca sa se apere intr-o situatie care-o depasea,
cu glas plat:
Cum te cheama?
Alexandru.
Stai in sat?
Da. Esther se intoarse cu fata catre sat afundindu-si privirea printre butucii incarcati de
ciorchini grei pina unde cararuile inguste se pierdeau in peretele verde usor aramiu al
frunzelor de vie care inchideau vederea spre casele joase de la margine.
Eu sint prima data la mare, spuse ea simplu.
Mi-am inchipuit, veni raspunsul bizarului necunoscut.
Cum adica? Intrebind asta ea privindu-l nedumerita.
Dupa cum ai azvirlit bautura pe stratul de flori aseara, dupa cum urmaresti totul in jurul
tau, dupa faptul ca nu stii sa-noti..dupa foarte multe...Esther il privi cu repros, fara sa stie
ce sa creada despre toate povestile care acesta i le marturisise despre ea.
De ce ma urmaresti atita? Intreba ea blazata.
Fiindca imi placi, ii raspunse el obraznic.
De ce?
Stiu eu de ce? Poate fiindca mi se pare ca esti altfel decit celelalte femei...
Altfel decit fata blonda care te tragea aseara de mina? Il sicii ea rautacioasa.
Ahaaa, deci mai urmarit si tu aseara.
Nu-ti fa iluzii. Te-am urmarit numai ca sa putem pleca fara sa ne observi, i-o servi ea
caustica.
Asa...Deci mai urmarit ca sa scapi de mine, dar nu ti-a scapat blonda care ma tinea de
mina. Interesant. Glasul lui suna adormit, ca si cum discutia incepuse sa-l oboseasca.
Care te tragea de mina, am spus, il corecta Esther.
Indiferent. Blonda de-aseara este prietena mea. Am venit impreuna la mare. Ii destainui el
detasat.
Stie ca ai fixatii? Ea vru in acel moment sa-l jigneasca, numai ca necunoscutul parea
imun la orice atac verbal din partea ei.
Anumite lucruri nu-mi place sa le discut cu o prietena.
Ce discuti tu de fapt cu o prietena? Discutia se desfasura de-acum intr-un fel superficial,
ca si cum fiecare s-ar fi straduit sa mai spuna cite ceva ca sa nu taca.
Diverse.
Esti ciudat.
Iti displace?
Nu.
Ma bucur. Vrei sa ne plimbam putin prin sat? Vad ca nu prea stai la plaja, sau..
Nu rezist prea mult la soare, spuse Esther simplu. Mi-ar face placere sa mergem sa ne
plimbam in sat.
Vii si la mine la gazda?
De ce? Intreba ea surprinsa.
De pilda ca sa facem dragoste, o tachina el zimbind nerusinat.
Nu fi porc. Cum iti permiti sa vorbesti asa cu mine?
Cum vorbesc?
Daca nu incetezi nu mai scot o vorba, ai inteles?
Esti frigida.
Si ce-ti pasa?
Esti!
De unde stii?
Se vede.
Dupa ce?
Dupa cum privesti barbatii.
Cum ii privesc?
Nu-i privesti.
Ce aiureala!
Esti lesbiana?
Asta ce mai este?
Adica faci dragoste cu femei?
Cum sa fac dragoste cu femei? Izbucni Esther privindu-l cu scirba. Cu ce?
Cu ce-ti trece prin cap.
Esti macabru. Pleaca de-aici. Ii porunci ea de data asta foarte serioasa.
Nu plec. Te astept.
Nu mai am chef sa ma plimb cu tine. Nu-mi placi.
De ce ?
Fiindca esti gretos.
Vrei sa spui ca sint prea direct pentru gustul tau.
Ce stii tu despre gustul meu?
Nu prea multe, dar vreau sa aflu.
N-o sa afli nimic. Pleaca.
Fara tine nu plec.
Esti plictisitor.
Sint.
De ce-ai venit aici?
Fiindca imi placi.
N-ai spus tu mai inainte ca ai o prietena ? Du-te la ea si lasa-ma odata in pace.
La ea ma pot duce oricind.
Esti intradevar nerusinat.
Sint.
Ia, stii ceva? Lasa-ma-n pace. Nu mai am de loc chef sa discut cu tine. Cred ca esti un tip
periculos. Spunind asta, Esther se ridica si foarte hotarita se indrepta spre cort unde
disparu imediat dupa foaia miscatoare de textila impregnata. Alexandru o urma
nepasator, continuind de la intrare sarcastic:
Daca nu vii cu mine la plimbare, cind vin prietenii tai am sa le povestesc ca am facut
dragoste impreuna. O sa le mai spun si ca ai fost apoi geloasa cind ai aflat ca am o
prietena.
Cui vrei sa povestesti toate astea? Esther incepu sa se indoiasca ca facuse bine ca se
antrenase in discutii cu tinarul acela pe care ea pentru scurt timp il gasise chiar interesant.
Prietenei tale Smaranda, de pilda. Ea il masura plina de dispret din cap pina-n picioare,
apoi vorbi pe ton linear:
Se pare ca nu-ti este clar ca sint majora si ca fac ce vreau eu. Prietenii mei nu sint tutorii
mei, asa ca n-am de ce sa le dau socoteala cu cine ma duc in pat. Ma intreb insa de ce te
comporti asa? Ce urmaresti? El intelese ca intinsese coarda prea tare, asa ca marturisi
scurt:
Am incercat sa te santajez. Atit. Ignorindu-l mai departe ea ii raspunse peste umar :
Asa nu ma poti santaja.
Cu ce te pot atunci santaja? Scapa el prosteste.
Credeam ca esti mai inteligent. Pacat. Ar fi fost singurul lucru atragator la tine. Nu te mai
obosi. N-ai cu ce sa ma santajezi.
Nici n-am avut de gind. Am vrut doar sa te sicii, incerca el sa repare gafa care-o facuse.
Nu te mai obosi. Ai reusit din plin. Acum as vrea sa pleci. In momentul acela isi dorea cu
adevarat ca el sa dispara din preajma ei.
Esther..numele ei ii suna din nou neobisnuit. Fara sa vrea isi inalta capul si-l privi
cercetator.Vino te rog cu mine la plimbare. Cunosc un loc in sat care-o sa-ti placa la
nebunie. Are salbaticia locurilor neatinse de mina omului. Ai sa descoperi o insula in care
natura a ramas singura stapina. Crede-ma ca n-o sa-ti para rau daca ai sa vii! Inca sub
impresia celor petrecute cu putin timp inainte intre ei, ea il refuza scurt:
Regret, dar nu-mi doresc sa merg nicaieri cu tine.
De ce? Iritata de tot, il repezi dur:
Fiindca n-am chef si gata.
Bine, cum vrei. Diseara insa am sa vin sa te iau, chiar daca ar trebui sa te tirasc cu forta.
Socata de obraznicia lui, ea murmura:
Ai tupeu, nu gluma. Ma-ntreb cine te crezi tu, de-ti permiti atit de multe libertati cu
mine?
Nu ma cred altcineva decit ceea ce sint.Pe diseara, printesa, nu uita, spuse cu nelipsitul
lui ton ironic, se inclina scurt inaintea ei zimbind pierdut, dupa care se intoarse pe calciie,
indepartindu-se agale de cort. Esther se uita lung in urma lui, spunindu-si: Ce individ
ciudat. Sa fie oare putin sarit de pe fix sau nu vrea decit sa se faca interesant? Lua o carte
pe care o aduse cu ea ca sa citeasca, insa conversatia cu tinarul necunoscut ii revenea in
continu in minte. Fu bucuroasa cind Smaranda si restul se intoarsera din excursia de la
Vama. Prezenta lor acolo ii dadea oarecare siguranta, cu toate ca nu o frica fizica de
necunoscutul ciudat simtea neaparat. Isi dorea pe cineva in preajma ca sa nu mai ramina
singura cu el, in cazul in care ar fi aparut din nou. Acesta aparuse asa cum spusese la
despartire, seara chiar cind terminasera de pregatit lemnele pentru foc. Cind il zari, Esther
il fixa aproape cu dusmanie, pregatindu-se deja mental pentru un duel verbal nu prea
politicos. Spre surprinderea ei, acesta nu i se adresa ei, ci se saluta cu Smaranda si Tavi
asa cum faceau numai vechi cunostinte sau prieteni. Spre ea inclina scurt capul, avind pe
fata zimbetul nerusinat pe care il invatase intre timp.
Am trecut si inainte de masa pe-aici. Nu era decit Esther, le raporta el prietenilor ei, ca si
cum trecuse special sa-i viziteze, iar ei, din pacate, fusesera plecati.
Am plecat pe jos pina la Vama. A fost teribil. Pacat ca n-ai fost cu noi, povesti Tavi
invitindu-l sa bea un pahar de vin. Alexandru lua paharul, il ridica in semn ca ar ciocni cu
fiecare, gustind apoi incet vinul rubiniu mai degraba distrat decit constient de ceea ce bea.
Sa va fie de bine, spuse el asezind paharul pe masa de camping. Si eu m-am intretinut
nemaipomenit cu Esther, nu-i asa o intreba el intorcindu-si privirea spre ea. Esther
confirma politicoasa spusele lui, facindu-si repede de lucru in cort.
Sint convins ca te-ai intretinut placut cu Esther . Noua nu ne-a spus ca ai fost pe-aici, cred
ca a uitat, o dadu Tavy nevinovat de gol, fara sa ia aminte la semnele care i le facea
Smaranda. Aceasta incercase zadarnic sa-l opreasca sa povesteasca, numai ca gafele de
genul acesta erau o specialitate a lui. Traia intr-o lume simplificata, in care nu existau nici
un fel de culise sau complicatii. Sotia lui se ferea de obicei sa-l lase singur cu musafiri,
fiindca nu era niciodata sigura daca nu face cine stie ce incurcatura. Ca si in seara aceea
de exemplu.
Ai venit singur? Intreba el cu toata nevinovatia.
Alexandru insa nu se feri sa raspunda, mai ales ca nici nu negase fata de Esther dimineata
ca venise la mare insotit de o prietena. Linistit spuse ca o lasase pe Bridi sa joace cu
gasca Bridge.
Ce.as mai juca si eu, exclama Tavy cu parere de rau.
Intra in locul meu. Si-asa au sarit toti pe mine ca i-am lasat balta, ii propuse Alexandru
intr-o doara.
I-auzi Smaranda, ce zici, ma lasi? Tatona Tavy sa vada ce spune nevasta-sa.
De ce nu? O culc repede pe Ramona si plecam impreuna. Zau ca am chef si eu de Bridge.
Ce ziceti fetelor ? se adresa ea lui Esther si lui Mecky. Va mai sacrificam o noapte sa
faceti pe dadaca la pustoaica ? Mecky accepta cu bucurie sa petreaca seara cu fetita,
Esther la rindul ei era incintata ca putea sa faca o plimbare inainte de culcare. Au impartit
lemnele de foc pe la corturile invecinate, si dupa o scurta pregatire, a pornit fiecare in alta
directie. Alexandru a plecat primul luind-o agale pe plaja, fara s-o mai salute pe Esther.
Jignita aceasta si-a imbracat un pulovar larg, bleumarin peste rochia alba de batist si
tacuta o lua in directia opusa de cea pe care plecase Alexandru. Daca ar fi fost cit de cit
politicos la plecare, iar fi facut placere sa se plimbe in seara aceea impreuna. Felul
badaran cum plecase de la cort, fara ca macar sa se uite spre ea, o ranise mai mult decit ii
placea sa recunoasca. Ajunse sus in dreptul WC-ului si curioasa se intoarse sa vada daca
o urmarea. Dezamagita constata ca in spatele ei nu era nimeni, decit luminile palide de la
corturile raspindite pe plaja. Brusc schimba directia de mers, luind-o spre apa inapoi.
Iesise din campingul propriu zis, iar drumul de-a lungul apei serpuia acum pustiu inaintea
ei. Fiindca se lasase intunericul, se razgindi sa mearga mai departe. Incet o lua inapoi
pina in apropiere de corturile izolate, asezate la marginea campingului, unde oarecum
trista se intinse pe nisipul moale. La urma urmei, isi reprosa ea in gind, putea sa faca o
plimbare placuta in seara aia impreuna cu el. Plimbarile ei zilnice erau frumoase, nu
putea spune nimic, totusi uneori se gindea la ea ca la o domnisoara batrina sau o
calugarita. In afara de idila scurta cu Tudor nu mai avusese vreodata vreo poveste de
dragoste cu vreun baiat, nici macar un fleurt. Cu spaima trebuia sa recunoasca ca nici nu
stia sa fleurteze ca alte fete de virsta ei. Oare nu va ajunge si ea ca Maestra Venerian, o
femeie severa si distanta? Vedea doar prea bine ca Mecky si acum se temea de ea ca de-o
profesoara de la scoala. Cit era oare dragoste pentru ea la Mecky si cit era numai frica,
se intreba deodata cu un sentiment de goliciune in suflet. Fata de tinarul acesta, pe care il
gasea inca interesant, se purtase ca o mofturoasa crescuta la pension. In realitate nu-i
placeau oamenii care pozau mereu in jigniti si exact asta a jucat ea toata dimineata.
Suparata pe ea insasi, se ridica din nisip si incepu sa azvirle cu pietre in apa intunecata.
Dupa fiecare piatra asculta zgomotul infundat cu care lovea apa miscatoare, apoi arunca
urmatoarea, pina cind se plictisi si se aseza la loc in nisip. Era nehotarita sa ramina, insa
nici nu-i venea sa se intoarca la cort. Inca o seara numai cu Mecky i se parea cumplit de
plictisitoare, la urma urmei venise sa cunoasca lume, sa se distreze, sa simta si ea odata in
viata ca este in vacanta cu adevarat. S-ar fi dus pina in sat, poteca neluminata si pustie ii
facea insa frica, pe linga ca habar n-avea ce-avea sa faca singura la ora aceea acolo.
Patrunsa de frigul noptii nu mai avea altceva de facut decit sa se intoarca inapoi la cort.
Miine incepea o zi noua, avea sa-l uite si de ce nu, doar nu era indragostita de el. Era si
asa ciudat de cite ori li se incrucisasera drumurile in ultimul timp. Poate ca nu mintea
nici cu Conservatorul, din moment ce-o cunostea atit de bine pe Smaranda. Sa fi fost oare
Felix intradevar varul lui, se intreba ea deodata. Asa cufundata in ginduri nici nu auzi
pasii care se apropiau de ea, decit cind ajunsera foarte aproape. Speriata se intoarse sa
vada cine era si atunci il vazu. Venea direct spre ea, descoperindu-si dintii albi, puternici
ce contrastau puternic, aproape fosforescent cu bronzul fetei. De la locul ei de jos ii paru
urias, umerii atletici, picioarele lungi, puternice, bratele musculoase care tineau un
pulovar alb a caror mineci ii bateau ritmic pe pulpe in timpul mersului, intreaga lui
aparitie o coplesi de-abinelea. Ce mare este, gindi ea intr-o fractiune de secunda,
impresionata de forta care-o emana.
N-ai inghetat, intreba el incet.
Ba da, raspunse in timp ce-i simtea miinile care o inveleau grijuliu cu puloverul lui.
Tie nu ti-e frig, sopti timida.
Nu, nu mi-e frig. Tu in schimb esti inghetata complet, spuse frectionindu-i spatele cu
putere. De ce-ai stat aici atita fara sa te misti? Cu siguranta ca miine ai sa fii racita.
Noaptea este intotdeauna frig la mare. Caldura glasului lui ii facea bine, o incalzea
aproape.
Nu-mi venea sa ma intorc la cort, marturisi ea cu sinceritate.
Ai vrut sa ne plimbam impreuna, nu-i asa? Intrebarea lui nu suna nici aroganta, nici
jignitoare, de aceea ea raspunse simplu:
Da.
De ce nu mai strigat cind am plecat? Sau te-ai jenat de prietenii tai ? o sicii el fara rautate.
Lasa, te rog. Nu mai vreau sa vorbim. De altfel sint mult prea inghetata ca sa mai am
putere sa ma cert cu tine. Alexandru o cuprinse blind in brate, in timp ce ea se cuibari
fericita la pieptul lui. Deodata nu-i mai fu frig, in corp simti curenti fierbinti care o
incalzira brusc. Simtea chiar cum ii ard obrajii din cauza caldurii care ii inunda intreg
corpul. In bratele lui simtea forta de barbat, asa cum n-o simtise niciodata pina atunci. Cu
Tudor fusese totul atit de copilaresc, in bratele acestui barbat necunoscut insa se infioara
ca femeie. Deveni moale, fara putere, totusi starea aceea de epuizare si predare totala, ii
facea nespus de bine. Alexandru incepu sa-i sarute parul, murmurind tandru:
Parul tau are gust de sare, Sylphide. Esther era ca si cum ar fi baut ceva, o vilvataie
izbucnea din trupul ei si fara sa se mai jeneze se agata cu toata puterea de gitul lui
lipindu-se strins de el. Simtea sarutarile lui alunecindu-i pe git in jos, apoi pe umeri, insa
nu se opunea. Din contra se oferea sarutarilor lui din ce in ce mai patimase, cu o placere
nesfirsita. Cind gurile lor s-au unit, totul disparu pentru ea in jur, plaja, mare, camping,
era ca si cum pe intreaga planeta nu mai existau decit ei doi. Cind s-a trezit din betia
acelei imbratisari, zacea goala pe nisipul moale, in vreme ce el o mingiia urmarindu-i
linia trupului, extaziat inca de frumusetea care i se daruise atit firesc.
N-ai mai facut-o niciodata, nu-i asa?
Ba da, cind a plecat prietenul meu din tara.
L-ai iubit?
Asa am crezut.
Acum ce crezi?
S-a terminat.
El sau tu?
El.
Ai suferit ?
Nu. El se apleca asupra ei, o saruta tandru, soptindu-i :
Inbraca-te acum. Te iau cu mine.
Unde? Intreba ea destul de indiferenta.
La mine la gazda. Nedumerita isi ridica privirea spre el, intrebind in soapta:
Acolo unde stai cu prietena ta?
Nu stau cu nimeni, prostuta mica. Locuiesc singur, o linisti el tandru.
Am sa dorm la tine? Perspectiva asta ii parea atit de ireala ca si libertatea pe care abia
acum o gusta din plin.
Da, de ce? Sopti el mingiindu-i cu buzele marginea urechii.
Asa...bingui Esther timida.
Nu vrei?
Ba da. Luind-o in brate se invirti cu ea pe nisipul moale recitind parca cu vocea lui adinca
fraze care in urechile lui Esther sunau ca niste versuri minunate.
Sylphide, iti promit ca va fi o noapte fantastica. Lipindu-se de el ii sopti cu glas stins:
Pacat ca noptile sint atit de scurte. Continuind sa se invirta cu ea in brate, striga aproape
in noapte :
A noastra va fi lunga...lunga. Iti promit. Va fi cea mai lunga noapte care a existat
vreodata pe pamint.
Cum ai s-o lungesti? Ginguri ea fericita.
Ai sa vezi tu. Este secret; insa iti promit ca in noaptea asta am sa-ti daruiesc vesnicia.
Vorbele lui sunau convingatoare ca si cum vesnicia era ceva material care el i-o putea
face cadou. Amintindu-si brusc de Maestra, Esther spuse incet, mai mult pentru sine:
Vesnicia nu ne apartine. Oprindu-se din dansul lui pe nisip, o privi intens prin perdeaua
intunecata a noptii :
Vesnicia Sylphide ne apartine. Din pacate marea majoritate a oamenilor sint prea orbi,
prea surzi ca s-o vada, s-o simta, s-o auda. Eu, ai sa vezi, am sa ti-o fac cadou in noaptea
asta. Esther incepu sa-l sarute pe obraji soptindu-i printre saruturi:
Ea iti apartine tie?
Din clipa asta da. Mi-a venit rindul.
Si mie?
Tu trebuie sa stii.
Cred ca ai dreptate. Parca simt ceva aici inauntru.
Ce? Spune!
Nu spun. N-am voie.
Cine nu-ti da voie?
Nu stiu daca are nume. Ma simt insa deodata ca parca as fi pe alta planeta. El o privi ca si
cum ar fi vrut sa se convinga ca si ea se afla in alta lume, o indeparta putin de el si foarte
serios ii confirma cele spuse:
Asta este vesnicia, Sylphide. Asta este. Acum trebuie sa ne ascundem repede ca sa nu
trebuiasca s-o impartim cu nimeni. Ea trebuie sa ramina numai a noastra. Spunind asta isi
zmulse pulovarul de pe nisip si cu ea in brate o lua la fuga spre sat. Esther ii imbratisa
gitul cu putere ca si cum ar fi vrut sa se faca una cu el, nebagind de seama strazile si
ulitele pe care aproape alergau.
In noaptea aceea n-au inchis ochii o clipa. Esther se lasa rasfatata si iubita fara sa depuna
nici o rezistenta. N-ar fi crezut ca iubirea putea fi atit de imbatatoare. Spre dimineata cum
statea intins cu capul sprijinit pe pieptul ei si ea se juca cu degetele prin parul lui, o auzi
soptindu-i cu glas dulce:
Sintem imorali?
Este iubirea imorala? Ii intoarse el intrebarea.
Nu de iubire vorbesc, ci de ceea ce facem noi, se rasfata ea mai departe.
Ce facem noi? O tachina el.
Oh doamne, ce rau esti! Ii reprosa ea de loc convingatoare.
Esther, ceea ce facem noi este minunat. Cu intensitatea si puritatea de-acum n-o face
nimeni decit odata in viata. Astea sint cele mai frumoase clipe in care noi oamenii sintem
cu adevarat fericiti. Bucurate de ele pentru ca avem la dispozitie ingrozitor de putine.
Tu ai fost pina acum cu atitea altele, ii aminti ea cu o usoara nota de repros in glas. De ce
vorbesti acum de parca ar fi prima data?
Asa cum am facut-o in noaptea asta, a fost prima data si sint sigur ca va fi si ultima data.
Vesnicia Sylphide ne apartine fiecaruia numai odata. In noaptea urmatoare ea va apartine
altora. Oarecum surprinsa, Esther il intreba serioasa:
Esti de fel pesimist?
Cred ca da. Sint putin fatalist. De pilda sint convins ca am sa mor de tinar. Tresarind
puternic, ea ii prinse parul, tintuindu-i fata intoarsa spre ea.
Ce-ai spus? Reusi ea sa ingaime.
Ce-ai auzit.
Cum poti fi atit de ignorant? Intreba ea suparata.
Ce-are ignoranta cu pesimismul draga mea? Cuvintele lui erau fara pic de patetic sau
tristete.
Numai ignorantii cred in superstitii, il repezi ea suparata. De felul ei o fire practica,
realista, ea credea in ceea ce afirma, din cauza aia el incerca sa-i clarifice cit de cit
fatalismul lui genetic, cum il numea el. In DNA a lui exista acesta ca amprenta bine
stantata in formatul unui cromozom care il insemnase la nastere genetic, ii spuse odata
unui prieten care ii reprosase si el pesimismul lui patologic.
La mine nu este vorba de superstitie, Sylphide. Este presentiment. Stii care este
diferenta ?
Stiu prea bine, si totusi pentru mine tu esti ignorant. Repeta ea cu incapatinare. Zimbind
intelegator, el se facu ca este de acord cu ea.
Fie cum zici tu. Sint un ignorant care am sa mor repede.
Taci te rog, nu mai repeta asta. Este ca si cum ai vrea sa superi vesnicia...Deodata
intristat, el ii intrerupse fraza ingindurat:
Vesnicia s-a terminat, Sylphide. Priveste afara. A iesit soarele. Vraja noptii s-a dus.
Iti plac noptile? Rezemata de perna ea intreba numai asa ca sa intrebe ceva.
Da, veni raspunsul. Au ceva misterios. Numai oamenilor lipsiti de fantezie le place ziua.
Ziua draga mea, dezbraca totul atit de brutal, umbrele dispar, conturul ramine continut
care este de cele mai multe ori atit de respingator. Si-apoi oamenii sint atit de uriti ziua !
incheie el cu tristete.
Sint urita?
Nu, Sylphide, nu esti urita. Din contra, esti apetisant de frumoasa. Numai Sylphidele
adevarate isi pot permite sa fie atit de frumoase. Ma tem insa de ziua cind vei inceta sa
mai fii o Sylphide.
Ce voi fi atunci?
Femeie. Esther. Mama...bunica...
Cind am sa incetez sa mai fiu Sylphide?
Ti-am spus doar. Cind ai sa devi femeie.
Acum nu sint?
Nu. Acum esti Sylphide.
Cind voi deveni atunci femeie ?
Nu vreau sa ma gindesc la asta. Este prea urit.
Vrei sa spui ca atunci ai sa incetezi sa ma iubesti, nu-i asa?
Da.
Cum poate ramine o fiinta umana Sylphide?
Nu poate.
De ce?
Foarte simplu. Fiindca o Sylphide este i iluzie.
Eu sint o iluzie?
Da.
Nu-mi place.
Stiu.
Esti absurd.
Nu sint absurd. Sint imposibil.
Esti imposibil.
Stiu.
De ce?
Poate ca sint bolnav, nu stiu.
Pentru tine deci nu exista iubire vesnica ?
Nu exista iubire vesnica.
Ce este atunci vesnic?
Universul.
Ma sperii.
Stiu.
N-am nici o sansa?
In ce sens?
Sa ma iubesti vesnic?
Avem vreo sansa sa traim vesnic?
Nu cred.
Atunci nici eu nu cred ca am sa te pot iubi vesnic.
Esti crud.
Stiu.
De ce?
Fiindca sint sincer.
Esti brutal.
Sint brutal de sincer.
M-ai suparat.
Iti trece.
De unde stii?
Stiu. Te-ai indragostit de mine.
Esti nerusinat.
Nerusinat de sincer.
Da. Ai dreptate.M-am indragostit de tine si din pacate am prostul obicei sa iau totul in
serios.
Stiu.
De unde?
Favorita lui Battment nu poate fi altfel. Tu semeni cu ea. Sint convins. Ai duritatea ei,
iubesti ziua, doar invelisul tau exterior te diferentiaza de ea.
Ma jignesti. De ce?
Nu te jignesc. Iti spun numai ce cred.
De unde stii ca n-am imaginatie?
Esti prea practica ca sa ai imaginatie.
Cine ti-a spus asta?
Nimeni. Eu vad si simt mai mult ca altii, n-ai remarcat? Inca o deformatie genetica
mostenita.
Cine vede si simte mai mult in familia ta?
Tata.
Ce vede si ce simte mai mult ca altii?
Tot. Pe toti.
De ce? La ce-i foloseste ?
Asta este meseria lui.
Ce meserie este asta?
Este securist.
Poftim?
Da, ai auzit bine. Mai mult chiar. Este seful securitatii.
Deci tu esti totusi un tip periculos.
Numai pentru mine insumi. Te asigur.
Tatal tau este un fel de criminal. Scapind asta regreta din suflet, insa Alexandru nu se
arata de loc afectat. Cu nepasare ii intari spusele :
Cred ca da.
Si tu?
Eu nu.
Esti totusi fiul lui.
Da, si?
Vreau sa spun ca esti un pic criminal.
Poate, dar cu miinile nepatate.
De ce-mi placi oare?
Fiindca sint frumos.
Esti inginfat.
Nu. Sint sincer. Deodata atmosfera din camera ii paru sufocanta lui Esther. Nerabdatoare
sa iasa afara la aer, incepu sa-l roage:
Hai sa iesim afara. Aici nu mai are nici un farmec. Neclintindu-se de la locul lui
Alexandru ii dadu dreptate ca farmecul noptii luase sfirsit.
Te-am atentionat doar ca nimic pe pamintul asta nu este vesnic. Ziua se vede prea brutal
continutul. Priveste in jur. Spunind asta se ridica in capul oaselor. Murdarie, saracie, de
fapt un cotet de porci din care noaptea a facut pentru citeva ore paradis. Indispusa Esther
riposta rebela:
Nu vreau sa vad nimic. Hai sa iesim de-aici. Parca nici aer nu mai am.
Din cer senin Alexandru ii spuse sa plece la cort.
Eu mai am ceva de rezolvat. Uimita de schimbarea lui brusca, Esther se opuse :
Mi-ai promis ca mergem sa ne plimbam, incerca ea sa se rasfete putin. Din cer senin, el
incepu insa sa tipe cu glas schimbat:
Tu n-ai inteles? Am spus sa pleci! Acum. Vreau sa ma lasi singur. Esther il privi in
primul moment nestiind ce sa creada. Glumea sau vorbea intradevar serios. Cum statea
intors cu spatele la ea astepta sa se intoarca si sa-i spuna ca a vrut s-o sperie, s-o
pacaleasca, din pacate reactia lui cind s-a intors cu fata spre ea a fost mai usturatoare ca o
palma. Nu-si aducea aminte s-o si umilit cineva pina atunci in felul acela.
Dispari de-aici, tipa Alexandru ca scos din minti. Nu mai intelegi romaneste striga el
salbatic si repezindu-se orbeste spre ea o apuca de umar brutal, incepind s-o tirasca cu
forta spre usa. Din prag, cu fata complet transfigurata de furie, o imbrinci pe afara, trinti
usa cu putere in urma ei. Lacrimi grele de umilinta incepura sa se scurga pe fata lui
Esther, si-ar fi dorit sa moara acolo pe loc, s-ar fi bucurat din suflet daca in momentul
acela s-ar fi deschis pamintul inaintea ei sa poata sa se ascunda sa n-o mai vada nimeni.
Obrajii ii dogoreau inflacarati de arsura rusinii. Pe ulitele intortocheate pe care o lua spre
cort se feri sa priveasca spre cineva, de parca toata lumea asistase cu putin timp inainte la
cumplita injosire care-o suferise. Ore dupa aceea obrajii ei au continuat sa dogoreasca,
rosii ca purpura, de parca fusese pe viata insemnata cu semnul rusinii indurate. Colinda
un timp de de colo colo inca nauca de ceea ce i se intimplase, ingrozita pe de alta parte sa
se duca la cort si sa fie intrebata ceva. Dorea sa ramina singura, sa se ascunda, sa nu
vorbeasca cu nimeni, sa nu vada pe nimeni. Cine era oare acel om oare care a putut s-o
fascineze intratit incit sa mearga cu el in pat si care pina la urma sa se dezvaluie a fi
numai un monstru travestit in fiinta umana? Daca tot cea povestit despre ea si Maestra nu
erau decit povesti pe care le aflase de la prietena ei Smaranda tragind-o cu viclenie de
limba? Pina la urma era si ea la fel ca Mecky, o slaba care pica imediat in plasa de
teribilisme a unui individ, care poate traia numai din astfel de sadisme romantice. Ii venea
sa urle ca un lup in padure de rusine, amintindu-se fantasticul acela in care ea a crezut cu
adevarat, care a miscat-o sufleteste mai mult ca orice pina atunci si care acum o insotea
ca un grotesc penibil in care ea jucase rolul principal. Nu-si dorea nimic altceva decit sa-
si stearga noaptea asta definitiv din memorie, din pacate ea va ramine ca o foaie neagra in
trecutul ei pe care va trebui s-o poarte ca o arsura a rusinii si dezonoarei pina avea sa
inchida ochii. Daca n-ar fi fost legata de masina smarandei, ar fi plecat direct acasa.
Marea nu mai avea pentru ea nici o poezie. Se terminase. Deodata isi aminti de tren. Cum
de uitase oare de existenta acestuia? Oarecum mai usurata, isi spuse ca va putea dispare
fara sa dea prea multe explicatii, din locul acela care pentru ea devenise de nesuportat.
Prinzind astfel putin curaj o porni catre cort, unde toata lumea o intimpina de parca nici
nu lipsise toata noaptea. Calma, fara urma de emotionalitate, le spuse ca trebuie sa plece
urgent acasa, fiindca tocmai discutase cu notarul Danciu care a instintat-o ca se ivise ceva
urgent si ca ea trebuia sa fie acolo prezenta. Insista ca Mecky sa ramina mai departe la
mare si sa se intoarca cu ei impreuna. Tavy o duse fara sa faca multe comentarii la gara in
Constanta. Abia cind se vazu in tren, rasufla usurata. Spaima ca avea sa-l reintilneasca
din nou inainte de-a dispare de la cort, o adusese aproape in stare de isterie. Orice ar fi
acceptat in acele clipe, in afara de posibilitatea de-al mai revedea vreodata. Scena cind
el o azvirlise afara din camera, o mai facea inca si acolo in tren sa se inroseasca in obraji.
Se strinse ca un ciine lovit in coltul ei din compartiment cind in urechi ii revenea
zgomotul bubuiturii usii care se inchise in urma ei. Ca pe ultima femeie, isi spunea ea
neincetat in gind, stergindu-si lacrimile care o podideau neincetat. Si asta dupa noaptea
de paradis, cum o numise ea. Grotescul iluziei acelea infantile ca traieste ceva
extraordinar o umilea cel mai tare. Acel cineva necunoscut, caruia nu-i gresise cu nimic
vreodata, in afara de faptul ca si-a lasat fantezia sa zburde libera dupa putina fericire, n-a
facut altceva decit sa rida pe seama ei. Cit de crud trebuie sa fie un astfel de om care
striveste fara motiv nevinovatia si sinceritatea celor flaminzi dupa putina iubire. Dupa ce
schimba trenul in B..., se instala mai comod, singura intr-un compartiment unde adormi
imediat pina aproape de-a ajunge acasa. Spre dimineata frinta de obosita ajunse in fata
casei din gradina. O bucurie neasteptata o napadi la gindul ca in sfirsit putea sa se
ascunda in spatele zidurilor care-i devenisera deja familiare. Acolo departe de oameni,
putea sa-si dea drumul la toata durerea si tristetea care ii apasa sufletul. In zidurile tacute
ale casei bunicii era sigura ca avea sa gaseasca un tovaras tacut care sa-i asculte cu
rabdare ofurile inimii ei atit de ranite.
In timpul acesta, Alexandru se intinse infrint in asternutul ravasit, care inca mai pastra
parfumul corpului lui Esther. Toata ziua zacu bolnav, refuzind sa deschida celor care mai
incercau la usa. Spre seara adormi agitat, insa pe la mijlocul noptii se trezi din nou. Fara
sa aprinda lumina, pe intuneric se imbraca si iesi afara in aerul racoros si proaspat al
noptii. Briza placuta de mare ii facu bine. Incet o lua printre case pina la poteca care
ducea la camping. In apropiere de cortul unde stia ca locuieste Esther se dezbraca si se
arunca in mare. Ud si infrigurat deschise usor fermuarul cortului strigind incet numele lui
Esther. Smaranda, somnoroasa isi scoase capul din compartimentul unde dormea si-l
cintarii nedumerita cu ochii inca grei de somn.
Esther a plecat. A dus-o Tavy ieri la Constanta la gara. Trebuia sa ajunga neaparat in K...
Poti sa-mi dai adresa ei? Fata lui nu arata sa fie foarte mirat de plecarea acesteia. Mai
degraba se simtea usurat, de ce, nu stia nici el.
O am scrisa in agenda. Asteapta sa-mi iau geanta. Hei, Apollo, pina ti-o scriu ia si tu un
prosop si stergete. Ai inebunit de-a binelea de faci la ora asta baie? Il certa Smaranda pe
ton matern.
A fost cel mai intelept lucru care l-am facut in ultimile 24 de ore. Afla ca sint cel mai
mare idiot posibil, i se confesa el, asezindu-se pe scaunul de plastic.
Nu trebuia sa te obosesti sa-mi destainui ceva ce stiu de mult. Sper pentru tine ca n-ai
facut-o prea de oaie cu Esther, sopti ea in timp ce-si pregatea hirtia de scris. Pare blinda
ca o caprioara, ai insa grija ca este curajoasa ca un tigru, are firea de stapina a unui leu si
pielea tabacita a unui elefant. Sa nu uiti asta niciodata. Cu ea nu te poti juca asa cum te-ai
jucat pina acum cu alte femei. Este cu totul si cu totul alt aluat. Gindeste-te mereu la
Battement, si atunci ai sa intelegi ce vreau sa spun.Alexandru impaturi incet foita cu
adresa lui Esther, si cu o miscare scurta o trase pe Smaranda la pieptul lui si-o saruta cu
caldura pe amindoi obrajii, soptindu-i la ureche:
Esti o fata buna Smaranda. Multumesc. Va doresc concediu placut mai departe. Saluta-l
pe Tavy din partea mea. Trase cu grija fermuarul la loc si asa cum era imbracat cu slipul
ud, incepu sa alerge spre poteca care ducea in sat. Ajuns la camera isi facu un ceai in timp
ce-si aduna in graba lucrurile in sacosa, scrise un biletel, puse o suma de bani deasupra,
se sui in masina si pleca. Conduse fara sa faca nici o pauza pina in K..Cind ajunse in fata
portii lui Esther era aproape 11 noaptea. Precaut cobori din masina, se apropie de poarta
mare de fier, incerca clanta si vazind ca este deschisa intra in gradina cufundata in
intuneric, unde localiza imediat aleea ingusta care ducea direct la casa. Ferestrele mari
erau cufundate si ele in intuneric, numai de la un geam, razele de lumina estompate de
draperie vorbeau ca cineva este acasa. De loc sigur pe sine se apropie de usa si suna.
Vazu cum camerele se luminau pe rind si dupa ceva timp de asteptare, auzi din spatele
usii glasul nu prea sigur a lui Esther:
Cine este?
Alexandru, murmura acesta aplecat spre gaura cheii.
Cine? Intreba de data asta socata Esther.
Alexandru. Acum am venit direct de la mare, explica el nebanuind inca starea acesteia.
Regret, insa nu pot sa-ti deschid.
Te rog frumos deschide-mi. Vreau sa stam de vorba.
Eu nu.
Esther, deschide te implor. Vreau sa-ti explic...Da-mi drumul. Sint frin de oboseala, mi-e
o foame de lup si pe deasupra mai sint si inghetat bocna.
Toate astea sint problemele tale. Pe mine nu ma intereseaza citusi de putin. Slava
domnului locuiesti in oras, deci ai unde sa te duci. Si daca nu aveai ti-as fi dat bani de
hotel, dar in casa tot nu te-as fi lasat. Cum ai spus ca ai condus pina aici, mai rezisti cu
siguranta o bucatica si pina la tine acasa. Aici ca sa-ti fie clar, nu te las sa intri.
Sparg usa daca nu-mi deschizi, incepu el sa ameninte.
Sparge-o, ce mai astepti. Se pare ca asa esti obisnuit. Sa-ti faca toata lumea pe plac.
Vreau sa stii, pentru mine teribilismele tale nu ma mai impresioneaza. Aduti aminte ce-ai
spus la mare. Ca sint lipsita de imaginatie. Recunosc ca ai dreptate. Fanteziile tale si
sarcasmele tale le gasesc de prost gust si nu invidiez pe nimeni care se lasa impresionat
de ele. Si-acum noapte buna. Luminile in camere se stingeau pe rind, pina cind ramase
doar lumina palida galbuie din camera unde se retrase Esther. Alexandru mai batu un
timp in usa inchisa, dupa care vazind cit de hotarita se arata aceasta, intelese ca orice-ar
face nu avea sa-i deschida. Frint de oboseala cobori treptele care duceau la gradinita din
fata casei, cauta dupa un obiect, topor, tirnacop, indiferent ce alta scula de acest fel, .ca sa
sparga usa. Esther din casa asculta zgomotele de-afara incordata, insa fara spaima. Isi
spuse numai ca asa cum reactiona individul din care ea facuse atita poezie, cu siguranta
ca nu era chiar intreg la minte. Deodata zgomotele de-afara incetara. Se astepta deja sa-l
vada intrind in casa, s-o bata sau te miri ce altceva sa-i faca, doar auzise atitea povesti cu
astfel de bolnavi psyhici, se scurse insa o buna bucata de timp si in casa nu se auzi nici o
miscare. Ramase inca timp indelungat cu intreaga atentie concentrata la ceea ce se
intimpla afara, insa nimic. Tirziu dupa miezul noptii convinsa ca nu avea sa se mai
intimple ceva, se intinse in pat sa se culce.Dupa ce se zvircoli timp indelungat, adormi in
sfirsit chinuita de cosmaruri cumplite. Cind se trezi dimineata avu senzatia ca nu dormise
citusi de putin. Nauca inca de noaptea grea care-o traise, privi plictisita afara pe fereastra.
Afara vremea era deprimanta, iar cerul plumburiu arata clar ca in curind avea sa inceapa
sa ploua.Frunzele ingalbenite ale copacilor i-au amimtit brusc ca sosise toamna. Era
prima toamna din cite isi amintea, in care pentru ea nu mai incepea scoala. Fara chef
deschise geamul ca sa aeriseasca putin in casa, curioasa pe de alta parte sa vada daca
Alexandru nu lasase ceva urme atunci cind incercase sa forteze usa. Luind-si un halat
cald deasupra, iesi din casa privind in dreapta si-n stinga, dirdiind de frig. Pe treptele de
la gradinita dadu deodata cu ochii de Alexandru, care parea ca doarme, asa cum statea
adunat strins cu capul pe genunchi si miinile strinse la piept. Esther inlemni fara glas in
pragul usii, nestiind ce sa faca. Sa se apropie de el, nu indraznea de frica ca avea sa
devina agresiv, sa-l lase acolo si sa inchida iar usa in urma ei nu mai putea, fiindca
inauntru nu s-ar mai fi gindit la altceva decit la el, pina la urma se hotari sa-l aduca in
casa, mai ales ca vedea prea bine ca in curind avea sa inceapa ploaia. Iesi deci din casa,
cobori cele citeva trepte pina la el, il scutura usor de umar, invitindu-l politicos si rece sa
intre in casa. Fata care o ridica spre ea era desfigurata de oboseala, de frigul si de
umezeala noptii care-o petrecuse afara. Socata de halul in care se prezenta, i se facu mila
de el, asa ca insista mai departe sa intre in casa. Inchise repede geamul la camera, facu
foc in teracota si la cazanul de baie. Puse in graba un ceai la fier si-i pregati o gustare.
Alexandru zacea terminat intr-un fotoliu acoperit cu o patura groasa cu care Esther il
infofoli imediat ce il aduse in casa. Dupa baia fierbinte, isi bau cu forta ceaiul indulcit cu
miere, inghiti aspirina care aceasta i-o viri in palma si imediat dupa aceea infrint de
oboseala si frigul noptii petrecute afara, adormi adinc in patul proaspat, toropit de caldura
placuta din camera. Cind deschise ochii afara era deja intuneric . Imbracata intr-un halat
moale si alb de casa, Esther citea linistita la lumina veiozei. De frica sa nu observe ca s-a
trezit, ramase nemiscat la locul lui in pat, urmarindu-i atent fiecare miscare a ei in fotoliu.
Parca nu-l impresionase niciodata atmosfera casnica, linistita si calda a unei case ca
acum. Intreg interiorul, lumina cetoasa, galbuie care-o imprastia veioza in jur, caldura
camerei, zgomotul ploii afara il linistea pina in addincul sufletului, asa cum numai in
copilarie mai simtise. In momentul acela si-a dorit sa duca o astfel de viata burgheza,
rasfatat de o sotie pasnica, blinda si in acelasi timp atit de materna cum ii parea acum
Esther. Ea isi inalta incet privirea de pe cartea din care citea si privi catre el. Observind ca
se trezise, fata ei frumoasa se destinse intr-un zimbet prietenos. C u glas incet i se adresa:
Te-ai trezit? Am crezut ca ai sa dormi pina dimineata. Iti aduc repede o gustare, spuse ea
sculindu-se de la locul ei.
La pat? Intreba el neincrezator.
De ce nu? Cu oameni bolnavi sint permise exceptiile, raspunse ea zimbind.
Imi place sa ma rasfeti, sopti el lenes.
Te inseli, dragul meu. Nu te rasfat citusi de putin. N-am vrut sa te am pe constiinta. Atit.
Ia spune cit aveai de gind sa stai acolo pe scari ? intreba ea oprindu-se in usa.
Pina cind m-ai fi chemat in casa, raspunse el firesc.
Dar nu te chemam totusi?
Atunci ma aveai pe cunostinta, cum ai spus mai inainte.
Nu te cred.
De ce nu? Incearca numai sa ma scoti afara, si-ai sa te convingi, spuse el linistit.
A, nu, mersi, refuza ea convinsa. Mi-a fost suficienta o demonstratie. Ia spune-mi sincer,
vorbi Esther de data asta foarte serioasa. Nu esti cumva bolnav psihic? Vreau sa spun, n-
ai fost cumva internat vreodata la psihiatrie?
Nu, cu toate ca ar fi trebuit. Raspunsul lui suna serios si dezarmant de sincer.
De ce spui ca ar fi trebuit? Vru ea sa afle.
Fiindca asa cum ai spus, nu sint normal.
Asta o spui tu sau ti-a spus-o un doctor? Insista ea curioasa.
Doctorul i-a spus asta lui mama cind eram mic. Intre timp stiu si eu ca ceva nu este chiar
in ordine cu mine. Felul in care-i relata toate astea, o facura pe Esther sa se indoiasca ca o
lua in serios. Banuitoate il intreba precauta:
Vrei sa-ti bati iar joc de mine?
De ce-as face-o? Ti-am raspuns doar la intrebare.
Ce te face sa crezi despre tine ca nu esti chiar intreg la minte?Insista ea neconvinsa.
De exemplu, cind eram mic plecam de-acasa...
De ce ?
Asa imi venea mie. Apoi nu vorbeam zile-n sir cu nimeni. De tata imi era frica, de el nu
m-am putut apropia niciodata. Mama la rindul ei era severa si inconsecventa in acelasi
timp. Nu reuseam sa-i fac niciodata pe plac, de aia ma batea zilnic. Spun asta nu ca sa
crezi cumva ca am fost victima, fiindca bataia ei era in realitate numai o atentionare ca ea
este stapina mea, cu alte cuvinte sa nu uit sa fiu ascultator. Ca sa ma cuminteasca pina la
urma, m-a dat la pian. Aveam pe-atunci 6 ani. Asta a fost singurul lucru bun care l-a facut
pentru mine. Spunind asta Alexandru se opri din povestit, rotindu-si distrat privirea prin
camera. Esther insa deveni interesata sa afle mai multe despre el si copilaria lui.
Continua. Povesteste mai mult despre mama ta. Il incuraja ea rezemindu-se de usa.
N-am ce sa-ti povestesc, Sylphide. Mama este de fapt un om rigid, formalist, tine teribil
la parerea celor din jur si cam atit. Cind eram mic m-a invatat numai ce am si ce n-am
voie sa fac. Tot ce considera ea ca era permis, era bun, iar ce nu era permis, in
reprezentarea ei, era rau. Nu accepta sa fie contrazisa, orice imi cerea sa fac, erau numai
ordine pe care eu trebuia sa le execut. In mintea ei copii erau fiinte ramase in urma
mintal, pentru care trebuia sa gindeasca in exclusivitate doar adultul. Copilul in fantezia
ei nu avea dreptul la pareri, dorinte, mai mult chiar, ii era interzis sa aibe griji, framintari
sufletesti, tristeti. Orice viata interioara sufleteasca era pentru ea inadmisibila la un copil.
Numai adultii, era convingerea ei, aveau dreptul la nefericire, neliniste, copii erau
obligati sa fie 24 din 24 de ore numai fericiti si sa urle de bucurie. Atita timp cit pentru ei
gindeau numai adultii, ei n-aveau nici un motiv sa fie vreodata tristi sau nemultumiti.
Cam asta este portretul mamei mele. Asa cum il vad eu, binenteles.
Cum este fata de tatal tau? Continua Esther interogatoriu.
Cu el era altceva. El este seful. Statea numai in capul mesei, Portia lui de mincare era
pregatita mereu cu gruja, cind se intindea sa se odihneasca, in casa trebuie sa domneasca
o liniste de mormint, iar cind spunea ceva, trebuia privit direct in ochi ca si cum ar fi
vorbit Dumnezeu in persoana. Pe tata mi-l amintesc numai ca pe o instanta superioara in
fata careia, eu ca copil, n-am avut nici o sansa sa fiu acceptat ca membru de familie cu
drepturi egale. Familia noastra era formata din trei membri, fiecare apartinind unei caste
de sine statatoare, cu statut clar si bine definit. In toti anii cit am locuit impreuna n-am
auzit de la tata altceva decit, pune mina pe carte sau ai grija sa nu-mi faci numele de
rusine. Sint sigur ca habar n-avea in ce clasa eram exact, ce invat, ce citesc, la ce materie
am probleme, ce ma intereseaza din tot ce invatam la scoala, important era cind trecea pe
linga mine, sa am o carte in fata.
Cum a acceptat totusi sa mergi la scoala de muzica? Alexandru incepu sa zimbeasca
ironic, in vreme ce ochii sai pareau umbriti de-un val adinc de tristete.
Au fost convinsi de profesoara mea de pian. Ea le-a explicat ca am un talent deosebit si
ca ar fi pacat sa nu urmez o scoala de specialitate. La-nceput s-au opus amindoi, pina la
urma insa au acceptat.
Cum te-ai simtit cind ai inceput sa traiesti departe de ei? Auzind intrebarea ei, Alexandru
isi ridica privirea spre ea, vorbind pentru prima data cu glas serios:
Liber. Era prima data cind traiam fara ca sa mi se spuna tot timpul fa aia, fa cealalta, ca si
cum as fi fost un idiot. Gindeam in sfirsit eu singur pentru mine.
Cind au auzit ca pleci de la Conservator, ce-au spus? Cum au reactionat ? El incepu din
nou sa zimbeasca, umbrit ca si inainte de-o tristete pe care nici macar nu incerca sa si-o
mascheze.
Cred ca-ti poti imagina ca s-au bucurat. Ca orice parveniti de la tara, din familii de saraci
analfabeti, au fost mai mult decit flatati ca din fiul lor va iesi intr-o zi doctor. Saracii n-au
inteles o clipa ca n-o faceam pentru ei...murmura el cu voce infundata.
De ce-ai facut-o?
Fiindca asa am avut eu chef, ii arunca el deodata explicatia scurta, seaca in obraz. Poate
n-am fost niciodata convins ca pianist ar fi fost pentru mine visul vietii mele....cine stie...
Din toate meseriile care le-as face in viitor, medicina este singura care ma intereseaza cit
de cit. Ceva in povestirea lui ii suna lui Esther fortat, nu facu insa nici un comentar.
Privindu-l lung, cercetator, gindi cu voce tare:
Din tot ce-ai povestit despre tine, nu pari sa fii anormal...El o asculta fara s-o priveasca ,
si dupa o scurta tacere vorbi ca pentru sine:
Ce-nseamna normal pentru tine? Sigur aparent sint un om normal. Toti oamenii se
straduiesc sa apara in societatea in care traiesc, normali. Ce stim insa despre adevaratul
Eu al fiecaruia, cel care nu se vede, pe care-l ascundem cu grija si care slava domnului
are posibilitatea sa se ascunda de indiscretia celor din jur? Ce stii tu de pilda despre mine,
cel care nu-l poti vedea? Ceea ce vezi acum in mine, este Eu-l care vreau eu sa ti-l arat. In
spatele carcasei mele din carne si oase exista un alt Eu sau poate mai multe, care se joaca
de-a fateascunselea cu tine cum are chef. Nici eu nu cunosc multimile de Esther care se
ascund dupa fatada ta. Si eu si tu ne vindem acum numai fatada frumoasa cu care vrem
sa-l cucerim pe celalalt. Asta fiindca ne simtim atrasi unul de celalalt. Jocul de-a cuceritul
este ca si machiajul la femei. Ne machiem caracterul adevarat ca sa ne facem mai
interesanti si sa trezim curiozitatea celor pe care ii avem in vizir. In realitate fiecare
sintem mai mult sau mai putin actori. De talentul acesta atirna in final succesul nostru in
viata. Le cunosti oare adevaratul caracter al celor care-ti sint apropiati? De cite ori crezi
tu ca am fost socat de femei care mi s-au parut fine, educate si care in intimitate s-au
dezvaluit a fi numai niste perverse pe care in afara de sex nu le interesa nimic? Priveste-
ma pe mine. De la 12 ani n-am mai crescut prea mult si acum am 1,90. Eram doar un
copil cind am inceput sa fiu asaltat de femei. In nevinovatia mea m-am lasat mingiiat,
folosit ca o masina de facut sex, in timp ce sufletul meu singera ranit, umilit, pina cind m-
am simtit murdarit, scirbit de femei. Mi-am cumparat statutul de vedeta in societate,
pozind in barbat feroce, in timp ce sufletul meu se umplea tot mai mult de scirba si ura
pentru femei. Cit timp am fost copil n-am putut sa ma revolt, astazi insa am invatat sa ma
apar.
Cum?
Imi permit de pilda cu femeile orice badaranie, chiar si agresivitate.
Ce-nseamna agresiv?
Agresiv poate insemna chiar si bataie.
Doamne fereste! Exclama Esther ingrozita. Chiar vorbesti serios?
Zimbind Alexandru incerca s-o linisteasca:
N-o lua motamo. Nu m-am exprimat cred foarte clar. Pe citeva din cele pe care le-am
cunoscut , cind m-au scos din sarite si n-am mai putut sa le suport, le-am pleznit. Din
fericire pentru mine, am observat ca asta le facea placere si ca de aia ma si provocau, asa
ca am renuntat scurt. A pedepsi pe cineva, inseamna pentru mine a-l face sa-l doara cu
adevarat, nu sa-i provoc placeri mazochiste. Pe astfel de specimene le pedepsesti mult
mai aspru ignorindu-le pur si simplu, aratindu-ti scirba. Este de-a dreptul fantastica
metamorfoza acestora in astfel de situatii. Pe de-oparte le citesti frica, apoi le vezi
umilinta. In final te lasa definitiv in pace.
Ia spune-mi. Numai femeile sint atit de respingatoare? Esther ii dadea in sinea ei dreptate,
totusi voia sa vada daca analiza lui era totusi obiectiva si in ceea ce privea barbatii.
Categoric nu, veni raspunsul lui promt. Majoritatea oamenilor, in situatii extreme in care
trebuie sa dovedeasca caracter si tinuta morala sint respingatori, indiferent ca este vorba
de femei sau de barbati. Eu vorbesc acum din punctul meu de vedere ca barbat. Cum ii
caracterizeaza o femeie pe barbati, n-am de unde sa stiu. Ginditoare Esther spuse
privindu-l cu un usor zimbet ironic :
Mi se pare ciudat ca detesti atit de mult oamenii. Din tot ceea ce ai povestit pina acum
despre tine, nu gasesc un motiv fondat sa-i detesti atit de tare.
Ce inseamna pentru tine, motiv?
Ce-nseamna motiv ? repeta el cu tristete. Nu este lumea asta omeneasca in care traim un
motiv suficient? Societatea asta de fosti opincari inobilati cu titluri academice, si cu
mentaliatti feudale in sec.XX? Staticul asta in care traim, legati de glie, cu imaginatia
inabusita de mediocritatea aflata la putere, lipsa asta acuta de creativitate adevarata,
gindirea dirijata, polemica lemnoasa, fara nici un continut spiritual, cum poate fi o fiinta
umana creata de natura ca element viu, liber sa fie fericit intr-o astfel de inchisoare
legalizata sub puterea citorva monstrii cu infatisare de om?
Tu esti de fapt un privilegiat. In numele cui vorbesti acum? Il ironiza fara rautate Esther.
Ai dreptate. Eu imi pot permite sa spun ce gindesc, fata sa ma trezesc peste noapte la
puscarie. Ma intreb numai daca acest lucru il pot privi ca pe un cistig real? Felul acesta de
libertate are si pentru mine pina la urma acelasi gust amar ca si pentru cei care n-o au de
loc. O libertate amputata este pina la urma tot un handicap.
Ai vrea sa pleci in Occident? Intrebarea ei era la fel de directa ca intreaga lor discutie de
pina atunci.
Cine nu viseaza la Occident in tara asta? Asta n-ar fi un vis care pina la urma nu mi l-as
putea indeplini, numai ca sint constient ca eu nici acolo nu voi fi mai fericit ca aici.
Pamintul pe care locuim, este deja gata impartit. In fata unui emigrant nu se afla niciodata
libertatea de om mult visata, ci o viata de munca de sclav. Vremea pionieratului s-a dus
de mult. Nu mai exista continente noi care sa fie colonizate. Cei nascuti ca noi, in partea
saraca a globului, au in fata numai munca. Putini dintre cei care vor reusi sa emigreze
intr-o zi, vor devenim prin bani, liberi cu adevarati.
Visezi sa ajungi bogat? Sopti jenata Esther de absurditatea intrebarii formulate.
Ah, nu, doamne fereste. Astfel de vise mercantile nu-mi mutileaza fantezia. Nu sint chiar
atit de idiot sa-mi planuiesc milioane in conturi de banca. Cel putin atita demnitate mi-a
mai ramas. Visez sa vad ceva din lumea asta si apoi sa mor. Ea il privi cu repros,
banuitoare din nou ca el ascude ceva morbid, ca un pericol de care era constient.
Ma intreb daca nu vorbesti prea des si prea usor despre moarte, murmura ea intr-un tirziu.
Exista vreo granita reala intre viata si moarte? Intreba el ginditor. Viata? De cind ne
nastem nu facem altceva decit sa ne-o planificam, scoala, intemeierea unei familii, copii,
apoi incepem sa ne pregatim ultimul ramas bun. Eu mi-am planificat doar sa vad lumea.
Atit.
Ma-ntreb de cind te cunosc, daca nu cumva in tot ce faci si in felul tau de-a reactiona, nu
este un spectacol pe care ti l-ai regizat singur si l-ai pus in scena pentru spectatorii
pregatiti sa ti-l urmareasca. Cind stau sa ti-l analizez ca un critic de teatru, gasesc in
reprezentatia ta prea mult patetism si fatalism. Am senzatia ca nici nu esti bolnav psihic,
insa cochetez cu gindul ca sa te faci interesant fata de altii. Chiar si mima ta flegmatica
este tot un machiaj, cum l-ai numit tu, de care esti constient ca-ti sta bine. Ai mult prea
multe contradictii in ceea ce afirmi, as spune mai simplu, inconsecvente. Vorbesti cu
usurinta de moarte, fiindca o stii inca departe, incepi a doua facultate, cu toate ca afirmi
ca iubesti muzica, alegi medicina, dar te arati indiferent de viata propriu zis, nu planuiesti
viitorul, insa planuiesti sa vezi lumea, afirmi ca pamintul este gata impartit, in glasul tau
insa suna regretul, ca tu nu posezi o bucatica din partea lui insorita, stii ca esti in
societatea in care traiesti un privilegiat, totusi plingi in numele celor complet lipsiti de
privilegii, ma intreb sincer, ce vrei de fapt de la viata, ce astepti de la viitor? Cu glas
obosit, fara s-o contrazica de loc, Alexandru spuse:
Sa fiu sincer nu stiu. Sint asa cum ai spus tu, cu alta terminologie, un travestit care si-a
pierdut identitatea. Esther incerca sa-l ajute:
Pleaca de la realitate mai intii. Esti student la medicina. Asta inseamna pentru viitor o
mare responsabilitate. Cel putin asta trebuie sa-ti fie in clar, daca tot ai ales drumul
acesta.
Da, asta imi este clar.
In cazul asta, situatia ta nici nu este atit de tragica. Daca esti constient de ce ai ales
drumul acesta, ai sa-ti gasesti intr-o buna zi si implinirea. Important este sa nu te
imprastii pe mai multe directii, fiidca atunci vei fi amenintat sa te ratacesti.
Sint un ratacit.
Nu esti. Vrei doar sa fii. Asta este rolul, care se pare ca iti place cel mai mult. Nu femeile
te agasau pe tine, ci tu le atrageai constient in plasa ta, ca apoi sa te simti victima. Ai fost
sigur ca fiind sarcastic, zeflemitor devii atragator, interesant, cind de fapt in realiatate te-
ai irosit timpul, te-ai irosit pe tine si dupa cum vezi, n-ai cistigat nimic. Asa cum te
cunosc eu acum, pot spune ca esti un egois rasfatat. In tot cazul suferi de rasfatul celor
care au primit intotdeauna mult de la viata si de supararea celor care n-au primit atit cit au
visat. Privind-o cu interes , Alexandru o intreba brusc:
Ia spune, Sylphide, citi ani ai?
In vara am implinit 18 spuse Esther simplu.
Ma intreb ascultindu-te acum, de unde naiba ai maturitatea asta in gindire? Rizind
incintat, Alexandru continua:
Nici daca mergeam la un psihiatru, nu cred ca ma analiza mai bine. Dind din mina cu
indiferenta, Esther incerca sa-l tempereze;
Nu te-am analizat citusi de putin. Am spus numai ce gindesc despre tine, mai mult nu.
Esti inteligenta.
Se prea poate.
Ia spune-mi, stai singura in casa asta? Intreba el schimbind subiectul.
Nu. Locuiesc cu prietena mea.
Cine? Fata aia de la mare? O zeflemi el ironic.
Da.
Nu ti se potriveste, isi dadu el cu parerea.
De unde stii? Si-apoi rudele nu ni le alegem noi, ci asa le primim de la D-zeu. Nu stiu
cum se spune corect, completa ea indiferenta.
Ce, esti ruda cu ea? Se interesa el neconvins.
Ca si. Am fost impreuna la orfelinat. Citiva ani am fost nedespartite. Acum ma simt
responsabila fata de ea.
Inteleg, fu el imediat de acord. A cui a fost casa asta? Vru apoi el sa afle.
A bunicii mele, spuse Esther privind spre ceas.
Poti sa-mi arati si celelalte camere? Interesul lui brusc pentru casa, n-o mira pe Esther in
mod deosebit, numai ca vru sa stie daca nu doreste mai intii sa manince ceva. Fiindca el o
asigura ca putea minca si mai tirziu, ea il invita sa vada si celelalte camere. Aprinse
lumina pe holul din care se intra in camera lui Mecky si in Salon. De cum pasi in camera
mare, spatioasa, Alexandru se indrepta direct spre pian. Fluierind plin de admiratie,
spuse:
Bechstein..Ohh ohh. A cui a fost bijuteria asta? Vru sa afle el imediat.
A strabunicii mele din partea tatalui. Inainte de-a pleca la mare l-am adus aici. Esther
intelese repede ca el cunostea mai mult decit ea valoarea instrumentului.
Pot sa-l incerc? Intreba atingind lemnul negru lucios.
Te rog chiar. Nu mai ca este dezacordat. Ii spuse Esther, urmarindu-l interesata.
Am sa vad imediat, spuse asezindu-se bucuros pe scaun. Ridica cu grija capacul, isi freca
infrigurat parca miinile, misca degetele, apoi atinse clapele printr-o miscare profesionala,
ascultind incordat sunetele care strapunsera linistea incaperii.
Da. Ai dreptate. Citeva sint mute...Asculta putin. Asta ar fi trebuit sa fie un mi...Sau aici
la octavele de jos..Auzi? Unde l-ai tinut? Vru el sa afle.
A stat in casa bunicilor tatalui meu pina acum. Mai multe nu stiu, il informa ea.
Unde este casa? O privi el curios.
Aici in oras.
Unde anume?
Pe strada N...aproape de padure spuse ea nesigura. Se cheama Villa Margarethe, daca ai
auzit vreodata.
Tu vorbesti serios? Sari el uimit.
De ce crezi ca n-as vorbi serios? I-o intoarse ea indiferenta. Ce motiv as avea?
Cunosc foarte bine casa, de aceea ma mir. Acolo sta un prieten bun de-al meu. Bogdan
Fulea. Taica-su a fost seful de la ICRA, daca ai auzit . Ma mir numai, pentru ca eu am
stiut de la el ca au cumparat casa de la o familie de sasi care au plecat de mult in
Germania. Alexandru o privea asteptind interesat raspunsul ei.
Nu este adevarat. N-au avut cum s-o cumpere, daca casa este pe numele meu. In vocea lui
Esther se deslusea o urma de dispret si suparare.
Tu vorbesti serios? Insista tot mai curios Alexandru.
Si inca ce serios. Cu astfel de lucruri nu stiu cine ar putea glumi, isi intari ea afirmatiile.
De ce naiba or fi povestit atunci peste tot ca este proprietatea lor, se intreba el mai mult
ca pentru sine.
Habar n-am si nici nu ma intereseaza. Stiu numai ca din lucrurile care figurau pe lista de
inventar pe care au lasat-o bunica lui tata cind a plecat din tara, au mai ramas numai
citeva. Cind i-am intrebat unde sint, mi-au spus ca nu stiu nimic de ele, dar nici nu m-au
lasat sa intru in locuinta lor ca sa vad daca nu sint acolo. Vezi, asta am vrut sa te fac
atent mai inainte in discutia noastra. Tu crezi ca esti de cei din jurul tau neinteles, si mai
crezi ca ai un drept garantat ca sa pretinzi de la societatea unde traiesti sa-ti inteleaga
toate ciudateniile. Ce drepturi insa le garanteaza societatea miilor de tineri si tinere care
nu au pe nimeni, care n-au nici cea mai mica siguranta sociala, care sint nevoiti sa
doarma prin gari sau subsoluri de bloc in timp ce aceasta familie Fulea ocupa casa mea de
parca ar fi proprietarii ei de drept, intinzindu-se pe aproape trei nivele si asta in timp ce se
vorbeste peste tot de criza de locuinte. As fi foarte curioasa cita chirie au platit in toti anii
de cind locuiesc acolo, incheie acra Esther.
Ce, nu-ti platesc tie chiria? Sari el uimit.
Nu, sigur ca nu. Am auzit ca platesc la sfat...Nu stiu, habar n-am.
Cum este posibil? Se minuna el.
Asa a fost pina acum. Cica sectia de tutela a incasat chiria ca sa intretina casa pina cind
voi fi eu majora. Acum trebuie sa ma judec cu ei ca sa pot reintra in drepturi si sa-mi
plateasca mie chiria. Asa stau lucrurile cu proprietatea lor. Esther inceta sa mai vorbeasca
despre povestea cu casa, temindu-se deja ca vorbise prea multe.
Pot sa te ajut cu ceva? O intreba Alexandru. Esther refuza zimbind.
Ahh, nu, multumesc. Are cine sa ma ajute.
Esti o fata bogata, spuse el. De ce-ai fost la orfelinat?
Fiindca n-am avut parinti. Raspunsurile ei erau scurte, observindu-se clar ca nu-i placea
sa povesteasca despre ea si situatia ei.
Da..uitasem. se scuza el jenat. Spune, gradina asta imensa din jur este tot a ta?
Pe acte, cel putin.
Ce faci cu fructele? Am vazut ca ai foarte multi nuci.
O sa-i culeaga cineva si o sa le vinda. Esther formula totul atit de simplu si natural de
parca situatia ei ar fi fost o normalitate care se intilnea la majoritatea oamenilor.
Viata ta este pentru mine un mister. N-am cunoscut inca pe nimeni care sa aibe o astfel de
biografie. La urma urmei tu esti de invidiat, nu de plins, spuse el mai mult ca pentru sine.
N-am cerut nimanui sa-mi plinga de mila, io intoarse Esther cu raceala. Intotdeauna mi-
am acceptat soarta asa cum a fost. Esther il privi de data asta drept in ochi . Era ca si cum
l-ar fi facut atent ca ea n-a cerut mila niciodata de la cineva povestindu-si tragedia vietii.
El intelese mesajul din privirea ei, de aceea schimba vorba rugind-o sa-i arate fotografii
cu parintii ei. Cu caseta metalica in brate, se intoarsera amindoi in camera calda si intima.
Acolo la masuta mica de sub geam, Alexandru incepu sa priveasca fotografiile familiei
ei. In fata chipului mamei ei ramase timp indelungat privind-o tacut, cufundat in ginduri.
Dupa un timp o rezema de caseta, continuind s-o priveasca incordat. Expresia fetei lui se
schimba complet. Fata lui ii fu deodata lui Esther de nerecunoscut. Intr-un tirziu il auzi
murmurind visator si trist:
Ea este adevarata Sylphide. Acum stiu. Tu esti doar o corcitura dintre un muritor de rind
si o fiinta ireala. Cu stupoare Esther il privi inca neconvinsa ca Alexandru vorbea serios.
Nu-i asa ca tatal tau s-a omorit din cauza ei? Intreba el sigur de raspunsul ei afirmativ.
De unde stii? Sari ea tifnoasa.
Este doar simplu de ghicit. Femeia asta n-a fost niciodata decit o iluzie, un vis construit
de natura ca sa amageasca. Toti care indraznesc s-o iubeasca, trebuie sa moara. Sopti el
ca in transa. Furioasa deja Esther il repezi scurt:
Esti intradevar sinistru.
Se prea poate, ingina el indiferent. Si totusi am dreptate. Ea, nu tu ar fi trebuit sa fie La
Sylphide. Ea este eternul femeii, iubirea vesnica data de elixirul mortii, ea este absolutul.
Tot mai nervoasa, Esther izbucni dusmanoasa:
Vorbesti numai timpenii.
Ce importanta are cum suna vorbele mele in urechile tale? Sopti el ca in transa. Eu
vorbeam de ea...numai de ea. Pentru mine ea nu are in realitate nimic comun cu tine, cu
tatal tau, cu nici o fiinta omeneasca de fapt. De data asta ea sari ripostind cu glasul
incarcat de ciuda:
Ceea ce vorbesti tu acolo, este nu numai schizofren, este si indecent. De fapt esti in extaz
fata de-o femeie din fotografie pe care n-ai vazut-o in realitate niciodata si care poate ca
acum este batrina si urita...
O astfel de femeie draga mea, nu poate deveni niciodata nici batrina, nici urita. Ea nu are
virsta, fiindca este numai o iluzie. Ea este Sylphide care moare dimineata de dimineata ca
sa reinvie noaptea din nou. Femeile astea sint rare, trec printre muritori ca niste umbre cu
chipuri dumnezeiesti, din pacate cind cineva este blestemat sa le posede sau sa le
doreasca, acestea dispar in inexistenta, sau posesorii lor se ineaca intr-o buna zi in
suferinta. De-ai stii cit am visat eu sa intilnesc o Sylphide si apoi sa mor! Pina acum n-am
intilnit-o, acum insa simt ca ea este, ofta el oarecum in extaz. Din ce in ce mai intrigata
de scena la care asista, Esther il intreba acra:
Vrei sa faci poezie, sau ce...Zimbind pierdut, Alexandru o linisti cu glasul trist:
Nu fac poezie, desi daca as fi avut-o vie in fata ochilor, i-as fi facut poeme...Furioasa ea il
intrerupse brutal:
Desi este mama mea, cuvintele tale nu suna nicidecum ca compliment pentru mine.
Nici nu sint, spuse el linistit. Te-am facut atenta doar ca nu fac nici o legatura intre tine si
ea, fiindca intre ea si vreun muritor de rind nu exista nici o legatura reala.
Este totusi mama mea, striga aproape Esther jignita.
Femeia asta scumpa mea, chiar daca ti-a dat nastere, a ramas fecioara. Priveste-i chipul
din fotografie. Are fata clasica a unei Madone. Uite-i ovalul fetei, tristetea si durerea
nerostita a ochilor, chinul zimbetului...
Inceteaza odata, il intrerupse Esther zmulgindu-i fotografia din mina. Tu esti bolnav, tu
esti cu adevarat bolnav... Tu esti in stare sa te indragostesti de chipul unei madone dintr-o
biserica sau de portretul unei necunoscute. Asta este deja patologic. Intreaga ei scirba si
dispret pentru el se oglindea in vorbele acestea, numai ca pe el parea ca acestea nu-l ating
citusi de putin.
Iubirea, Esther, este o iluzie la fel ca madona din biserica sau ca chipul acesta din
fotografie. Nimeni nu iubeste in realitate fiinta in carne si oase de care crede ca este un
timp indragostit. Iubim irealul la care aspiram in sufletul nostru, perfectul spre care
tinjim, frumosul de care sintem continu flaminzi. Astea toate nu exista in realitate, de
aceea sint atit de fascinante iluziile. Obosita si invinsa, ea sopti fara vlaga:
Cred ca esti un om tare nefericit...
Ce-nseamna nefericit, iubit-o? Arata-mi un singur om cu adevarat fericit. Tu esti fericita
de pilda?
Uneori sint, sopti Esther absenta.
Nu confunda fericirea cu multumirea, draga mea. Pot sa-mi imaginez ca esti multumita
fiindca posezi casa asta, ca ai independenta si libertate in inchisoarea in care traim, insa
esti cu adevarat fericita in sufletul tau? Vorbea plat fara sa astepte neaparat un raspuns de
la ea.
In noaptea pe care am petrecut-o impreuna la mare ,am fost fericita. Vocea lui Esther
suna intocmai ca glasul unei somnambule.
Te cred, o sustinu el sincer, dar nu uita ca Mondscheinsonate dureaza numai citeva
minute, apoi gata. O frintura de extaz intr-o stare de transa, asa a fost creata bucata asta,
apoi si batrinul Beethoven a trebuit sa revina la realitate, care poti sa ma crezi, n-a fost
prea frumoasa. Aceasta uritenie a realitatii ma ingrozeste, ma face cum ai spus tu mai
inainte, bolnav.
De ce esti aici, daca ai revenit intr-o realitate pentru tine urita? Esther simtise deziluzia
din sufletul lui si brusc fu constienta ca iubirea cu care fusese pedepsita, avea s-o faca sa
sufere cumplit.
Am nevoie de tine, sopti el infrint. Fa-ma sa te iubesc..te rog..Ma simt atit de gol
si..doare...
Esti prea complicat pentru mine, suspina Esther printre lacrimi. Nu te-nteleg..nu cred ca
te pot intelege...Nu stiu ce vrei, ce cauti..nu stiu cind glumesti, cind vorbesti serios, nu
stiu cind suferi cu adevarat sau cind joci teatru..nu stiu...nu stiu...
As vrea sa fac dragoste cu tine. Dorinta lui nu era fizica, ci mai degraba parea o cerinta
sufleteasca de-a se apropia de ea fizic, ca si cum ar fi vrut sa se incalzeasca la caldura
trupului ei.
Eu nu vreau, il refuza ea blind. Doresc numai sa dorm..sa ma intind si sa uit realitatea de
care tu spui ca este urita.
Obosita isi pregati fotoliu pe care dormea Mecky si fara alte comentarii se intinse
acoperindu-se cu patura calda. Alexandru, cu o mima chinuita ingenunchie la capul ei
implorind-o cu voce joasa:
Dormi cu mine in pat. Iti promit ca nu facem dragoste, dar vreau sa te simt linga mine. Te
rod...
Cu ochii grei de somn Esther, accepta pina la urma sa se intinda alaturi de el, atipind
imediat la pieptul lui. Dimineata o trezi mirosul placut de piine prajita si cafea. Surprinsa
se uita dupa Alexandru, dar nu-l zari. In clipa in care vru sa coboare din pat, se deschise
usa si acesta cu o tava in brate, se strecura pe usa atent sa aseze in siguranta totul pe
noptiera, linga veioza. Placut surprinsa, privi feliile prajite, frumos aranjate, untul , oul
fiert, borcanul de miere si cafeaua mirositoare si aburinda. Fara sa stie de ce, isi simti
sufletul inundat de fericire. Numai cu citeva ore inainte isi propuse sa nu mai fie fericita
atit de usor, iar acum se trezi inundata de o stare euforica in fata unor fleacuri. Atmosfera
calda placuta din camera, ploaia care cadea monotona pe pervaz, si el care o privea cu
zimbet ascuns cum se extasiase in fata micului dejun atit de festiv pregatit, ii pareau
nespus de ademenitoare. Cum avea oare voie sa numeasca starea ei sufleteasca? Fericire
sau multumire, se intreba in sinea ei zimbind enigmatic. Inca nu fusese asa rasfatata de
cineva, ca sa i se serveasca micul dejun la pat si n-ar fi putut spune ca nu-i facea placere.
Alexandru ii aranja pernele la spate, pe care ea se rezema moale ca o pisica. Pe un prosop
adus din bucatarie, aseza apoi tava pe plapuma, inaintea ei. Dupa ce o vazu bine instalata,
se duse dincolo in salon, de unde dupa putin timp se auzi muzica. Asculta cu atentie, dar
nu recunoscu bucata. Cind acesta se intoarse in camera, il intreba curioasa ce bucata era.
Morgenstimmung de Grieg ii raspunse el oprindu-se in fata geamului cufundat in visare
cu privirea pierduta departe spre orizont. Esther nu mai auzise pina atunci bucata aceea,
de altfel nici nu stia exact ce discuri lasase bunica ei in casa, fiindca pina atunci isi luase
timp numai pentru cele pe care le cunostea, sa le asculte. Inainte de-a pleca la mare,
daduse de sonata lui Chopin, In mir klingt ein Lied, pe care pe vremuri o cintase si ea.
Atunci descoperi cit de multe sonate posedase bunica ei, lucru care o facu sa gindeasca
mai putin aspru despre ea. Cineva care iubise atit sonatele lui Chopin, n-are cum sa fie
un om gol, lipsit de sentimente, isi spuse ea generoasa. Desigur ca cele mai multe discuri
erau cu muzica lui Wagner, Verdi, Rossini si Offenbach, totusi gasise printre ele
suficienta muzica de Beethoven, Tchaikowski sau Chopin, compozitorii ei preferati.
Alexandru se trezise devreme si fara sa se jeneze incepu sa cerceteze colectia de discuri si
cataloagele de arta. Vorbindu-i de ele, Esther il lamuri ca acestea erau proprietatea
matusii ei Sarah. Ziua s-a scurs intr-o letargie placuta. Esther simtea cum se indragosteste
clipa de clipa mai mult de tinarul ciudat care oscila atit de tare intre tandrete nesfirsita si
prabusiri totale, care se lipea de ea ca apoi sa se indeparteze mii de km, imposibil sa mai
ajunga la el. Ajunsese sa se bucure de orice clipa in care-l poseda si sa sufere pentru
fiecare in care-l pierdea. Simtea neantul in care o tira iubirea ei cea noua, vedea clar
nefirescul relatiilor lor si totusi nu avea forta sa dea inapoi, sa-l indeparteze, sa fuga si sa
se elibereze. Din contra alerga dupa el, il cauta, il dorea, ignorind constient durerea care
i-o provoca. In sufletul ei durerea si patima marsaluiau impreuna, dragostea neimplinita
care i-o oferea ii devenea pe zi ce trecea tot mai necesara. Asa cum era, cu nebunia, cu
imprevizibilul, cu absurditatile reactiilor lui, il iubea. Din om practic, rational, puternic,
devenise irationala, slaba si neputincioasa fata de el. Se gindea deja cu groaza la ziua cind
Mecky si Smaranda se vor intoarce si cind irealul, fantasticul in care traiau acum ei doi,
va lua brusc sfirsit. Avea sa fie, cum spusese el, o revenire la pamintesc, banal, o
normalitate plictisitoare si burgheza. Pe de alta parte, il observa de multe ori cu
ingrijorare, atunci cind din cer senin devenea trist, fata lui primind un aer chinuit,
neajutorat si fara sa stie de ce, in minte ii revenea mereu siguranta lui ca avea sa moara de
tinar. Invatase intre timp ca el nu vorbea niciodata aiurea, in nici un caz, numai asa ca sa
se faca interesant. Cind afirma ceva, stia ce spune si chiar daca voia sa para gluma, in
spate se ascundea de obicei ceva serios. Nu de putine ori trebui sa recunoasca ca in tot ce
spunea, exista un simbure de adevar. Intr-una din zile Alexandru pleca in oras de unde se
intoarse cu un specialist care in citeva ore acorda pianul, minunindu-se continu de
calitatea sunetelor. Lucra cu pasiunea specialistului, care era constient ca piesa la care
lucra, era o bijuterie rara, care merita o atentie deosebita. Cind termina, Alexandru facu
proba, declarindu-se la sfirsit multumit. Dupa ce plati, il conduse pe meserias la poarta,
intorcindu-se scurt timp dupa aceea alergind pe poteca, plin de nerabdare. Voia sa incerce
instrumentul imediat si de emotie, incepu sa-si frece inca de afara palmele. Peste umar, o
informa pe Esther ca o sa interpreteze Träumerei de Schumann, fiindca se potrivea
aerului de toamna de-afara. Intradevar, lumina de inceput de toamna invaluia gradina cu
copacii invesmintati in culori tari intr-o nuanta calda, amintindu-le brutal ca vara trecuse.
Adierea slaba a vintului aducea in camera miros de crengi si frunze arse, fumul alb se
inalta in gradinile invecinate, latindu-se in vazduh pina cind se pierdea in transparenta
aerului. Schumann invaluia cu melancolia lui gradina pustie. Undeva departe, viata
orasului pulsa in ritmul ei obisnuit, doar acolo in izolarea casei batrinii doamne Süssmann
tristetea si puritatea unei iubiri nefiresti, se imbina intens cu fericirea clipei care-o traiau
amindoi. Nicicind nu fusese singuratatea oazei in care traiau atit de dulce si ametitoare.
Alexandru executa sonata cu o tehnica slefuita pina aproape de perfectiune, lirica calda si
plina de pasiune izbucnea parca din el, sufletul lui nelinistit se inalta cu sunetele clapelor
spre alte lumi, indepartate de tot. Esther simti cum muzica il furase cu totul din incapere,
de linga ea, il vazu indepartindu-se tot mai mult de realul lumii lor, ignorind-o cu cruzime
ca si cum el nu-i apartinuse niciodata. Oricit ar fi incercat in clipa aceea sa-l aduca inapoi
linga ea, n-ar fi reusit. Muzica, intelese atunci, era rivala ei pe care n-o va putea invinge
niciodata. Speriata si pe undeva parasita, vru sa-l opreasca sa nu mai cinte, dar nu
indrazni pina la urma sa-l atinga. Realiza in ultimul moment ca nu are voie sa-i tulbure
calatoria in ireal, ca trebuia sa astepte cuminte pina cind el avea sa se intoarca de buna
voie in realitate, inapoi. Descoperise cel putin acum durerea existentei lui, golul,
prapastia deasupra careia atirna gata in orice clipa sa se prabuseasca, intelese izvorul
nelinistii si neimplinirea vietii care-o ducea.
De ce n-ai terminat Conservatorul, il intreba ea cind acesta termina de cintat.
N-am putut, raspunse infrint.
De ce?
Am Multiple Sklerose.
Ce-i aia ?
O boala.
N-am auzit niciodata de ea.
Mai bine.
Este grava?
Este incurabila.
Trebuie sa mori?
Nu acum imediat, spuse el cu sarcasm.
De ce nu mi-ai spus nimic pina acum?
N-am considerat ca este necesar.
Cine mai stie?
Ai mei si doctorul care mi-a pus diagnosticul.
De ce vrei atunci sa studiezi medicina?
Ca sa-mi treaca timpul.
Cit mai ai?
Nimeni nu stie. Poate dura ani, eu insa n-am sa astept pina la capat.
Ce-ai sa faci?
Am sa ma omor.
Exista vreo sansa?
Nu stiu ce sanse sint in vest, aici insa niciuna.
Daca nu stii ce se poate face in vest, inseamna ca mai exista o sansa.
Sa te vindeci de tot nu se poate, iar ca sa-mi prelungesc viata cu cine stie ce chimicale nu
vreau. Esther tacu apasata brusc de imaginea Maestrei Venerian. Sa mai trebuiasca oare
sa traiasca inca odata calvarul zilelor cind a asistat neintrerupt la chinul necrutator al bolii
care-o macinase pina in ultima clipa sub ochii ei? Sa-i joace tocmai ei soarta din nou o
astfel de farsa? Ce blestem atirna asupra familiilor din care se tragea, ca sa plateasca ea
continu cu astfel de nefericiri? Vedea prea bine ca nici o dimensiune din existenta omului
nu putea exista fara suferinta. Moartea era elementul de inceput al unei noi vieti, si finalul
concret al sfirsitului alteia. Si-ar fi dorit sa moara asa deodata, decit sa-l vada cum se
indeparteaza de ea zi de zi, tirit de forta sadica si neiertatoare a unei boli aducatoare de
moarte. Iubirea ei se dovedea a fi din nou o iluzie amara si in acelasi timp infinit de
dulce. Intelese acum de ce n-a vrut s-o lase sa-l iubeasca total, asa cum ii era felul. Se lipi
de el si-l imbratisa tandru, mingiindu-i parul des si lins in timp ce-i repeta in soapta la
ureche:
Te iubesc...Te iubesc, cu sau fara MS.
Nu vreau sa ma iubesti..ti-as cere prea mult. Vreau insa sa ramii cu mine. Sa nu ma
parasesti...
N-am sa te parasesc niciodata, iti promit..sopti ea in timp ce lacrimile ii curgeau pe
obraji.
Nu-mi promite nimic, o ruga el incovrigat pe scaun. Promisiunile ma obosesc. Aseaza-te
mai bine in bratele mele ca sa te simt calda si vie. Vreau sa-ti simt viata care-ti pulseaza
in vine, as vrea ca o picatura din sanatatea ta sa se scurga in trupul meu bolnav, murmura
el. Esther se lipi de el cuminte ca o fetita mica, imbratisindu-i cu bratele gitul lui puternic.
Ar fi ramas asa contopita cu el pentru totdeauna, daca o parte macar din vlaga sanatoasa a
trupului ei s-ar fi scurs in el si l-ar fi facut sanatos, dar din pacate cunoscuse de timpuriu
semnul de neinlaturat al celor alesi de puterea cereasca sa fie sacrificati. Tictacul vietii va
inceta atunci cind cel Atotputernic va hotari, gata, acesta este ultimul gong. Urmatoarele
zile le-au petrecut colindind dealurile si padurile din jur. Seara se intorceau acasa obositi
si infometati, mincau in tihna si apoi se bagau imbratisati in pat, unde povesteau pina
tirziu. Trei zile dupa ce Alexandru ii povestise de boala lui, s-a intors si Mecky impreuna
cu Smaranda si familia ei de la mare. Se nimerise sa primeasca si aprobarea de instalarea
telefonului, bucurie nemarginita pentru Esther, ca astfel putea ramine permanent in
contact cu Alexandru, cind acesta avea sa inceapa cursurile la universitate. Au petrecut
toti citeva zile impreuna, cu singura diferenta ca Alexandru dormea acum acasa. Cind
venea dimineata, se oprea mai intii sa faca cumparaturile, asa ca nici unul nu mai avea
grija sa coboare in oras. Gradina era pentru toti un colt de paradis unde puteau uita de
restul lumii, de parca traiau pe-o insula izolata. Mecky, ajutata de Smaranda incepuse sa
culeaga merele. Copacii mici, grei de fructe asteptau parca sa fie usurati de greutatea
pretioasa care le indoia crengile. In citeva zile toate lazile de lemn din pivnita larga si
uscata, fura umplute. Asa cum arata acum incaperea slab luminata, se vedea ca iarna
avea sa bata curind la usa. Incarcati cu mere si nuci din gradina, intr-o dimineata
Smaranda si familia si-au luat la revedere si-au plecat spre casa. Concediul lor luase
sfirsit, spre parerea de rau a tuturor, pentru ca fiecare din ei banuia ca o asemenea vacanta
fara griji era un cadou rar de care nu aveau sa se bucure a doua oara prea curind. Ajutate
de Alexandru, Esther si Mecky au cumparat citiva saci de cartofi si de morcovi, pe care in
citeva zile le-au sortat cu grija in pivnita, pentru iarna. Pina cind acesta sa plece la
Universitate, au reusit sa faca toate pregatirile de iarna, au scuturat restul nucilor, cea mai
mare parte au vindut-o, pastrind numai atit cit au facut ele socoteala, ca le vor fi necesare
peste iarna. Octombrie veni insotit de ploaie si frig. Mecky gasi in sfirsit un loc de munca
la o fabrica de stofe, unde incepu sa lucreze in trei schimburi. Alexandru trebui sa-si ia si
el ramas bun, fiindca incepuse cursurile la Universitate, numai Esther singura ramase sa
se bucure de caldura casei din gradina. Dimineata privea nostalgica la ploaia si burnita
de-afara, uneori cinta la pian, citea, pregatea masa pentru prietena ei si cel mai placut
lucru, astepta telefonul de la Alexandru. Telefonul devenise deodata obiectul cel mai
important din viata ei. Traia propriu zis din asteptarea tiriitului acestuia. Doua saptamini
dupa inceperea cursurilor, Alexandru dadu fuga in oras ca s-o vada. Fara sa se mai jeneze
de Mecky, il retinu sa ramina in casa peste noapte. Era atit de fericita ca se mai putea
bucura citeva zile de el, ca uita aproape ca Mecky locuia si ea in casa. Dupa plecarea lui,
zacu citeva zile intr-o nemiscare bolnava, apoi isi relua preocuparile zilnice. La-nceputul
lui noiembrie , dupa o noua vizita a lui Alexandru se hotari sa-l insoteasca la facultate. De
data asta nu era numai dorinta de-a se afla mai mult in prejma lui, ci si nostalgia de-a
revedea orasul unde traise cei mai intensi si mai bogati ani ai copilariei si adolescentei ei.
Voia sa revada orasul unde spera s-o regaseasca pe Maestra Venerian si lumea de care- a
fost atit de sigura odata ca-i va apartine toata viata. Cind au intrat in oras, afara burnita
marunt. Strazile pustii erau pline de baltoace, vintul inghetat de miazanoapte prevestea
zapada, putinii trecatori infofoliti erau ascunsi de umbrele, Esther cauta avida o urma din
farmecul trecutului, din pacate totul ii paru cumplit de dezolant. A doua zi singura in
orasul cenusiu si rece, incepu sa-i urmareasca pe trecatorii grabiti care treceau pe linga ea
fara sa simta in suflet, ca se intoarsese acasa. Cu tristete, trebui sa recunoasca ca nu
cenusiul de noiembrie ii stersese lumea trecuta pe care o cauta, ci trecutul ei se
indepartase si disparuse pentru totdeauna. Drumul de intoarcere la vremurile acoperite de
perdeaua trecutului, era sters complet, asa ca ea si toti care l-au batut odata sa nu-l mai
regaseasca niciodata. In fata scolii unde petrecuse atitia ani, se opri ca sa asculte pianul.
Inchise ochii si in fata ochilor avu imediat imaginea salii spatioase unde studiase si ea
odata la bara, apoi Maestra incaltata cu un pantof de-un fel si unul de altfel, iar in urechi
glasul ei ii suna brusc viu si neschimbat:
unu, doi, trei, Sanda, urmareste mina...Miinile a couronne...ascultati Adagio, pozitia a V
–a in Preparation...Bratul drept fata, ochii urmaresc bratul acum bratul sting ..coborim
bratele, stinga, a couronne, ochii urmaresc bratul, ...miinile nu se ating...N-ai auzit Ada,
fara sa unim bratele...Deschidem bratele incet, dupa muzica...si-acum ne-ntoarcem in
Preparation inapoi...Ramase acolo intepenita o lunga bucata de timp, fara sa se miste,
ascultind incordata pianul. Uitase de ploaie, de frig, de cenusiul apasator de noiembrie, se
transformase intr-o statuie vie care incerca sa dibuiasca drumul pierdut in ceata spre o
lume trecuta. Intr-un tirziu se desprinse de la locul unde parea ca intepenise si cu mers
obosit o porni mai departe. Lacrimile i se imbinau cu picaturile de ploaie care-i cadeau
fara sa le mai simta pe obrazul inghetat. In cimitirul ud si pustiu ramase timp indelungat
linga mormintul in care zacea linistita si indiferenta femeia pe care o purta in suflet ca pe-
o icoana sfinta. Viata ii paru din nou o minciuna a fanteziei omenesti. La ce era oare buna
ratiunea daca constientiza atit de puternic durerea de-a fi om? Undeva nu departe de acel
loc trist si dezolant o astepta cineva care-i era la fel de drag si pe care poate ca avea sa-l
viziteze intr-o zi ca aceasta intr-un cimitir, intrebindu-se ca si acum: A existat cu
adevarat? Ascunde lespedea grea de piatra intradevar o fiinta care a fost odata vie ca si
mine sau totul este numai un joc al fanteziei mele? Tu, scumpa mea, mai ai toata viata in
fata...Ohh Maestra cite suferinte care-mi stau in fata mi-ai ascuns... ii reprosa ea in gind,
indiferenta la ploaia care cadea rece si monotona. De ce? Ai vrut sa ma faci sa cred ca
viata este in final o lupta sportiva, in care fiecare are sansa sa-si joace meciul fair.
Dumnezeu insa nu este fair, din pacate. Are protejati la care le da sansa sa poata evolua
pina la capat si pedepsiti pe care ii scoate fara motiv din lupta. De ce? Nu este sadica
pacaleala ca cei pedepsiti astfel sint alesii sai? Daca el i-a iubit atita, de ce le-a mai dat
viata? Ai fost tu aleasa lui? Sau Tata? De ce l-a facut pe Alexandru alesul lui? Sau de ce
m-a ales pe mine ca sa traiesc competitiile intrerupte ale celor care-mi sint dragi ? Asta a
hotarit el oare ca trebuie sa fie rostul meu pe acest pamint ? Atunci am voie sa cred ca
dumnezeu nu este fair. Polemizind in gind cu Maestra si cu Dumnezeu o porni spre iesire,
simtind acum prin pardesiul subtire, umezeala ploii care-i patrunse pina la piele. Cind
Alexandru dadu cu ochii de ea in camera, uda, plinsa, inghetata de frig, sari speriat de la
biroul unde lucra. Fara sa faca nici un comentar, o ajuta sa se dezbrace si-o baga mai mult
cu forta in cada, unde lasa sa curga apa fierbinte . O obliga sa ramina timp indelungat
inauntru, pina cind molesita de-a binelea iesi, se sterse cu un prosop aspru si uscat si bine
infofolita se baga sub plapuma calda. Zilele petrecute in orasul copilariei ei s-au scurs
apasatoare si triste, umbrite puternic de trecut si de prezentul amenintator care il oferea
Alexandru. Nici macar nu indrazni s-o viziteze pe Smaranda sau pe Angela, de frica ca
acestea ar fi putut s-o zmulga cu programe suplimentare de linga el. Aproape usurata
primi vestea ca aveau sa se intoarca inapoi acasa. Intradevar au plecat urmatoarea
dimineata, dupa ce in liniste, fara graba si-au mincat micul dejun. Afara se lasase un frig
taios, ziua era senina si clara, vintul aducea cu el miros de zapada, in masina insa era cald
si placut. Chiar inainte de-a intra in K...incepu sa ninga cu fulgi mari, catifelati. Vintul
care se intetise, vuia si suiera pe dealurile pustii, indoind crengile goale ale copacilor, in
vreme ce zapada vinturata acoperea treptat intinderea dezbracata. Odata ajunsi acasa, s-
au imbracat gros si au iesit sa se plimbe pe soseaua care ducea sus la pirtia de sky. Fulgii
mari si moi se involburau jucausi inainte de-a se asterne uniformi peste patura subtire si
alba care imbracase intre timp totul intr-o mantie stralucitoare, fosforescenta,
impresionanta prin curatenia ei imaculata. Incepuse sa se lase seara. Orasul se intindea
undeva jos la picioarele lor, doar pilpiitul luminitelor cetoase ce se mai putea zari din
parcarea larga imprejmuita cu banci de lemn. Pasind pe o aleea ingusta, serpuitoare, au
patruns in deschiderea goala, catarindu-se tacuti pe bancile invesmintate de-acum intr-
un alb fosforescent, alergind de la una la alta, bucurindu-se ca niste copii in timp ce
urmareau ca vrajiti dansul fulgilor in lumina singurului bec care lumina parcarea pustie.
Esther incepu sa povesteasca amuzata cit de fascinate erau fetele din orfelinat cind
ningea pentru prima data si cit de vrajite priveau toate dansul fulgilor in lumina
felinarului din curte. De jur imprejurul lor, crengile copacilor se ingreunau vazind cu
ochii sub greutatea zapezii. Esther incepu sa alerge cu spatele, urmarind admirativ
urmele pasilor ei lasate in zapada proaspat cazuta. Sarea si cobora de pe banci, apoi isi
continua alergarea pe aleea ingusta care iesea din parcare, urmarindu-si fascinata cararea
de pasi, pe care ploaia urmatoare de fulgi o nivela rapid, stergindu-i complet urmele
lasate. Cerul plumburiu atirna parca peste ei, amenintator si totusi impresionant.
Alexandru alerga dupa ea pina cind o ajunse din urma, si cu putere o lua in brate,
inaltind-o bine de la pamint. Asa cu ea in brate, incepu sa se invirteasca repede pina cind
simti ca ametise. Epuizat o lasa jos aplecindu-se peste ea, fixind-o cu privirea grea
patrunzatoare.
Astazi este ziua mea. Am implinit 22 de ani. Esther socoti repede in gind, dupa care
spuse:
26 Noiembrie. Fantastic ce cadou frumos ti-a facut natura astazi. Nu-i asa? Priveste, ti-a
daruit prima zapada din an. De cind imi pot aminti, prima zapada din an a fost pentru
mine ca o sarbatoare. De-acum insa stiu ca prima zapada cade in 26 Noiembrie si am s-o
sarbatoresc de doua ori. El se apleca adinc peste ea, soptind:
Sylphide...Oh Sylphide, oare de ce sint toate clipele frumoase atit de scurte? Spune daca
n-ar fi minunat sa ninga mereu, sa fie 26 Noiembrie mereu, sa alergam de-a pururi pe
aleea asta invesmintata in alb, sa raminem vesnic asa imbratisati in ploaia alba de nea? Ce
pacat ca exista un miine...
Pentru noi nu exista dragul meu. Pentru noi exista numai clipa. Iti mai aduci aminte de
noaptea vesniciei? Ai spus ca este ultima, si totusi cite vesnicii am trait de-atunci!
Alexandru o strinse puternic la pieptul lui, soptindu-i tandru la ureche:
Daca n-ar zbura zilele atit de repede. Ma sperie viteza cu care ne indreptam spre
neexistenta. Ma sperie limba ceasului care ticaie, ticaie netulburata numai
inainte...Uneori m-as agata de ea s-o tin in loc, dar ma trezesc mai constient ca inainte ca
de fapt limba aceea este invizibila, iar eu insumi pendulez deasupra unei prapastii in care
ma pot pravali in orice moment. Calatoria asta pe poteca miscatoare ce serpuieste
deasupra acestei prapastii, se cheama viata. Jos in adincimea neagra asteapta moartea. De
fapt noi sintem toti niste saltimbaci care danseaza periculos pe acest drumeag ingust,
amenintati in orice secunda sa se prabuseasca in neant. Viata este doar o chestiune de
timp. In fata lui orice fiinta vie este neputincioasa.Glasul ginditor al lui Alexandru nu
trada tristete, nici deprimare, era mai degraba o impacare definitiva cu soarta. Esther ii
sopti cu caldura:
Invata sa-l ignori ca sa te poti bucura de clipa, altfel ai sa suferi pina la sfisit...
Suferinta Sylphide este parte din mine. Ea nu ma sperie. De cind am inceput calatoria ca
fiinta umana, ma insoteste ca o umbra. Intre timp a devenit tovarasul meu de drum. Cind
am aflat definitiv diagnosticul, m-am revoltat impotriva lui Dumnezeu, i-am cerut
socoteala pentru ce m-a pedepsit astfel, l-am urit, l-am huiduit, apoi treptat, treptat m-am
linistit si am inceput sa-mi accept pedeapsa. Revolta mea n-a fost altceva decit o lupta
imaginara cu morile de vint. Intocmai ca nebunii care poarta discutii cu fiinte invizibile.
Apoi am devenit caustic, agresiv cu cei din jurul meu. Era sa si cum as fi facut pe toti din
jurul meu vinovati pentru ghinionul meu. Acum ma simt infrint...din ce in ce mai
infrint...Uritenia bolii care ma macina ma ingrozeste, dar din pacate mi-e frica cumplita si
de moarte...Esther asculta infiorata tremurul din glasul lui si intelese ca plinge, de aceea
evita sa-l mai priveasca. Niciodata pina atunci nu-si aratase framintarea si spaima
nesfirsita fata de boala, iar ei ii placuse sa-l creada puternic, sa-i admire curajul afisat de-
a sfida moartea. L-a incurajat chiar sa pozeze in barbatul caustic si puternic, poate ca sa
nu se incarce pe sine insasi cu durerea si disperarea care-l macina pe dinauntru. Rusinata
il cuprinse cu palmele ei calde si moi , il trase spre ea si incepu sa-i sarute buzele calde si
moi. Lacrimile lor se contopeau cu fulgii care se topeau atunci cind veneau in contact cu
carnea lor vie si calda.
Vreau un copil de la tine, sopti ea printre sarutari. Un Alexandru care sa traiasca mai
departe pentru noi.
Indepartind-o de el, Alexandru o fixa cu privirea , dupa care o trase din nou la pieptul lui:
Oare ai fi in stare tu sa faci o astfel de crima? Sa dai nastere unei fiinte care sa sufere
apoi asa cum suferim noi acum? Numai inconstientii fac copii, Sylphide. Priveste la noi.
Priveste la toti oamenii din jurul nostru. Ce le ofera de fapt existenta lor temporara de
om? Deceptii, umilinte, framintari, lupta absurda pentru supravietuire, tristeti, boli si in
final moarte. Sa nu incepi sa-mi povestesti din nou de fericiri, care de fapt sint numai
momente scurte daruite fiintei rationale ca s-o tina in echilibru psihologic, altfel am fi
intreaga comunitate umana o trupa de sinucigasi. Vlaga care il face pe om sa-si suporte
banalitatea si plictiseala proprii existente intre doua euforii, o numim fericire. Sper, daca
ar trebui sa revin din nou pe pamint, sa ma renasc copac. Priveste la ei ce fericiti sint!
Viata lor este un ciclu neintrerupt de bucurii. Zapada asta moale cade numai ca sa-i
invesminteze pe ei, primavara se impodobesc cu coroane verzi, dese si umboase, vara
rodesc sau pur si simplu se odihnesc in aerul cald, refacator de energie, iar toamna isi pun
mantaua colorata strident pentru ultimul bal, ca apoi sa se dezbrace complet in asteptarea
colectiei noi de primavara. Ma fascineaza demnitatea muta a copacilor, neclintirea lor,
indiferenta lor regeasca fata de noi, muritorii facuti din carne si oase, care sintem
convinsi ca ratiunea cu care sintem inzestrati, este un cadou binecuvintat. Cu ea am fost
inzestrati numai ca sa ne constientizam suferinta, pentru aia eu o numesc pedeapsa.
Esther asculta tacuta, fara sa-l intrerupa. Dupa ce inceta sa vorbeasca, linistea alba incepu
sa-i invaluie usor, doua umbre imbratisate care pareau ca apartin locului intocmai ca
bancile si copacii indoiti de greutatea vesmintului fosforescent.
Nu te mai du la facultate, ii sopti Esther peste umar.Te muti la mine, eu am sa-ti port de
grija, si cine stie, poate se intimpla vreo minune...
Zilele astea furate sint atit de frumoase, sopti el cu blindete. De ce tii neaparat sa ma
transformi intr-un handicapat care se ascunde undeva intr-o incapere ca sa-si astepte
moartea ? Studiul asta pe care l-am inceput imi mai da cel putin speranta ca intr-o zi
medicina va invinge acest incurabil si atunci toti cei care iubesc viata or sa se poata
bucura de o vindecare, fara sa mai fie infrinti inainte de vreme de niste virusi insipizi care
pina la urma sfideaza omul cu puterea lor atotbiruitoare.
Asta inseamna ca iubesti viata...spuse Esther privindu-l acum direct in fata.
Iubesc sanatatea, da. si invidiez cumplit inconstienta celor sanatosi. Urasc insa din suflet
neputinta de-a gindi si planifica viitorul. Urasc ca mi s-a sustras fara motiv acest drept
elementar uman..In timp ce spunea asta, el ii ocoli constant privirea. Era ca si cum se
impartasea intr-o biserica, unde se simtea mai usurat daca nu-i vedea fata duhovnicului.
Ca era suparat pe soarta, il putea intelege foarte bine, la urma urmei cine ar fi fost fericit
sa fie macinat de-o astfel de boala, totusi din spusele lui, exista posibilitatea sa traiasca cu
ea inca ani de-a rindul. Asta insemna mai mult decit o sansa, fiindca cercetarea in
medicina avea sa mearga cu siguranta inainte, cel putin asta era convingerea ei.
Ai spus ca boala poate dura ani, de ce nu te straduiesti sa fii mai optimist si sa crezi ca
intr-o zi se va descoperi ceva si atunci ai sa fi salvat. Medicina, ai spus si tu, face
progrese continu, miine, poimiine se va vindeca si cancerul. In viitor oamenii vor ajunge
sa traiasca pina la adinci batrinete, asta este sigur. Zimbind amuzat Alexandru schimba
discutia, sarutind-o tandru pe obaji.
Nu-ti mai zdrobi capsorul tau frumos Sylphide cu astfel de probleme. Haide mai bine sa
ne bucuram de prima zapada si de ziua mea de nastere. Numai astazi am 22 de ani, miine
voi fi deja cu o zi mai batrin. Invirtindu-se cu bratele desfacute si cu capul dat pe spate,
asa cum facea si cind era copil, Esther incepu sa strige cu putere;
La multi ani, Alexandru...La multi ani, Alexandru...Apropiindu-se din nou de el il intreba
de data asta in soapta:
Ai auzit? Asculta! La multi ani, Alexandru iti ureaza acum fratii tai, copacii. Si fulgii,
dragul meu, sint tot o solie pentru tine. Hai sa fugim acasa. Te rog. Vreau sa sarbatorim
toata noaptea. Tu ai spus deja, .miine vei fii mii de ani mai batrin, si eu la fel si nu ne
vom mai putea bucura sigur ca astazi.Alergau de mina prin ploaia de fulgi, lasind in
urma lor poteci de pasi, ce dispareau apoi acoperiti de stratul nou de zapada. Esther privi
in urma si vazu cum cararea se niveleaza la loc si fara sa vrea se gindi: Asa vor disparea
toate intr-o buna zi, acoperite de colbul timpului, pina cind trecutul isi va pierde definitiv
orice urma, acoperit de urmele proaspete ale prezentului.
Au ajuns tirziu in noapte acasa, obositi insa si improspatati fizic de aerul proaspat si rece.
In graba si-au pregatit un ceai in care au turnat tuica din belsug. Pina sa termine cana de
baut, orice urma de oboseala fizica le disparuse. Caldura camerei era atit de reconfortanta
dupa plimbarea indelungata in frigul umed de-afara. Alexandru stinse lumina,
apropiindu-se apoi de fereasta, unde statea Esther. Lipiti unul de altul, si-au aplecat
capetele si si-au lipit fruntile de sticla rece. Afara iarna viscolea furioasa fulgii mari de
zapada, ingreunind tot mai mult crengile copacilor. Cerul alburiu cernea din belsug fulgi
mari si desi care pareau o perdea usor transparenta prin care se distingeau tot mai neclar
siluetele pomilor din gradina. Ce frumoasa este iarna, isi spuse Esther in gind, apoi cu
voce tare:
Cind eram la orfelinat ma uitam ca acum, dupa ce se stingea lumina, pe fereastra. Imi
placea teribil sa vad cum ninge. De la noi din dormitor se vedeau departe in zare niste
luminite care pilpiiau. Eu botezasem departarea aceea, lumea de dincolo de dealuri. Seara
de seara visam sa plec intr-o zi intracolo.
Aici este lumea ta de dincolo de dealuri? Intreba incet Alexandru.
Nu..Nu cred ca este aici. Sint insa sigura ca intr-o zi am sa ajung acolo, raspunse Esther
visatoare.
De unde stii?
Stiu eu.
Unde crezi ca se afla lumea aceea de dincolo de dealuri?
Departe...departe, murmura ea in soapta.
Unde concret?
Nu-ti spun. Nu acum. Poate altadata. Asta este secretul meu.
Ai secrete?
Citeva.
Interesante?
Stiu eu? Nu..Nu cred.
Este greu sa pastrezi un secret?
Nu cred. Secretele trebuie sa inveti sa le uiti, ca sa nu fii tentat sa vorbesti despre ele.
Esti inteligenta.
Te repeti.
Si de loc modesta.
Stiu.
Si moale si calda.
Stiu.
Si vreau sa fac dragoste cu tine.
Stiu.
Ce mai stii, intreba el incet.
Stiu ca in clipa asta ma iubesti.
Te iubesc, ii intari el spusele.
Si mai stiu ca eu am sa ajung inaintea ta in pat, spuse ea zbughind-o usoara spre pat.
Ai trisat. Nu-i corect. Ai fugit inainte de-a se fi dat startul, bombani ei prefacindu-se
suparat.
Regret, dar n-au fost nici un fel de reguli stabilite. Deci rezultatul se admite, runda asta,
1 :0 pentru mine. Sic!
De acort, 1:0 pentru tine, cu toate ca ai trisat. Spunind asta Alexandru se arunca peste ea
in pat, luind-o patimas in brate, in timp ce-i soptea: te iubesc...Te iubesc.. Dimineata ii
astepta alba si inghetata. Cerul plumburiu incetase sa mai cearna zapada, doar din
crengile incarcate se desprindeau cind si cind citeo bucata mare pufoasa, care se afunda
usor in covorul neted ce stralucea cu luciri sticloase de diamant..
Au lenevit in asternutul cald, rasfatati acum de Mecky, care se transformase intre timp in
bucatareasa casei.. Asa cum era de banuit, gatitul devenise ocupatia ei preferata. Pasiunea
ei pentru bucatarie incepea sa aminteasca tot mai mult pe mincacioasa Mecky din
copilarie. La fabrica unde incepuse sa lucreze, se integra neasteptat de bine. In timpul
liber gatea, ici colo mai citea o carte, insa neasteptat de perseverent se pregatea pentru
examenul de admitere din anul urmator la liceul seral. Firea ei linistita, pasnica se
potrivea foarte bine cu rolul de fata in casa pe care si-l luase in noul ei camin. In acelasi
timp era discreta, de loc curioasa sau invidioasa pe Esther ca-si permite sa duca o viata
libera, fara sa munceasca si totusi sa nu aibe griji materiale. Pentru ea Esther era ca si o
printesa la care era de la sine inteles sa- i fie permisa o astfel de viata. O clipa nu i-ar fi
dat prin cap ca aceasta putea sa fie framintata de ceva, ca sufletul ei suferea si singera,
Esther era in reprezentarea ei o fiinta norocoasa, care nu avea sa traiasca niciodata
tragedia care o traise ea cindva.
Iarna care incepuse, se anunta lunga si grea. Zile-n sir cazu zapada din abundenta, apoi se
lasa un ger muscator ca nu-ti venea sa scoti un ciine afara din casa. Noiembrie trecuse,
apoi Sfintul Neculae, si iata ca craciunul batea la usa. Pentru amindoua acesta era primul
lor craciun adevarat. Alexandru le facu surpriza si le aduse un pom mare, cu crengi
argintii. Cumparasera la ideea lui Esther, numai globuri galbene. Pomul astfel impodobit
si cu multe luminari parea de-a dreptul ireal. Mecky ca o albinuta, copsese zile in sir
cozonaci, pregatise sarmale, facuse singura cirnati si nu mai contenea sa explice cum
pregatise varza calita cu putin mar ras, ca sa nu mai fie atit de acra. Pe vremuri, la
orfelinat varza le dispera pe toate fetele, fiindca era intotdeauna acra ca otetul. Surpriza
cea mare le-o facu insa Alexandru. Intr-o buna zi se trezira cu un televizor in casa, pe
care doi prieteni ai lui l-au instalat imediat. Bucuria lor nu mai cunostea margini. Se uitau
la el, se foiau nerabdatoare in jurul lui ca sa-l vada odata in stare de functionare. Cu
televizorul instalat, nu le mai pasa absolut de loc ca frigul taios le obliga sa ramina mai
tot timpul inchise in casa. Sarbatorile le-au petrecut toti trei impreuna in linistea
caminului lor, care era casa din gradina. Vifornita din zilele de sarbatori le fascina mai
degraba placut, ele stiindu-se rasfatate de adapostul cald care li-l oferea casa. Mecky
fusese prima care trebui sa paraseasca acest Eden binecuvintat, fiindca incepuse
serviciul. Apoi pleca si Alexandru, care urma in curind sa intre in sesiune. Esther se trezi
din nou singura, doar telefonul ce o mai lega de lumea de-afara. Asa s-au scurs zile,
saptamini pina cind in sfirsit Alexandru a terminat si ultimul examen. Ca niciodata, sosi
la casa din gradina, fara sa se fi anuntat inainte. Suna emotionat la usa si ramase oarecum
deceptionat cind usa se deschise si in prag o vazu pe Mecky. Esther, incepu aceasta sa
strige, a venit Alexandru. Ca o vijelie aceasta o lua la fuga spre usa, aruncindu-se fericita
de gitul lui.
Ce bine-mi pare ca-i venit, repeta ea printre saruturi, Ce bine-mi pare...Chiar ma gindeam
la tine..A trecut o vesnicie de cind nu te-am mai vazut, sau...Ohh doamne cit de tare ma
bucur..repeta ea prosteste.
Alexandru o ridica in brate si asa cu ea agatata de gitul lui, intrara in salonul cald. Zece
zile au ramas impreuna, timp in care Esther s-a simtit mai fericita ca niciodata. In sinea ei
se hotarise sa-i faca un copil, nu-i vorbi insa nimic despre asta, ca sa nu-l sperie. Daca
avea sa ramina insarcinata, atunci avea sa pastreze secretul pina cind nu se mai putea face
nimic. Era pe undeva convinsa ca numai asa putea sa-i mai insufle lui optimism si dorinta
sa traiasca. Un copil i-ar fi dat un rost ca sa vrea sa traiasca si sa lupte impotriva bolii.
Dupa o vacanta plina si consistenta in tot ceea ce se putea numi sentimente si fericire,
Alexandru trebui sa se intoarca din nou la facultate. In urma lui lasa doar telefonul care
sa-i aline lui Esther dorul care o mistuia dupa fiecare plecare. Citeva zile telefonul suna
zilnic. Apoi inceta sa mai sune. Prima zi trecu plina de asteptare, apoi mai trecu o zi, si
inca una, si inca una, tensiunea asteptarii in care traia Esther deveni de nesuportat.
Nelinistita incerca la facultate, la secretariat,nimic. Apoi incerca sa-l caute pe colegul lui
si prietenul lui, pe care il cunoscuse cind fusese in C..Cu mare greutate il descoperi pina
la urma pe acesta, insa nici el nu stia nimic. Apela la Smaranda sa-l caute personal la
facultate, dar dupa citeva zile si acesta o anunta ca nu daduse nicaieri de el si mai rau,
nimeni nu stia unde se afla. Bintuita intre timp de presimtiri si ginduri negre, se hotari sa
astepte. Aproape insuportabil de incet se scursera urmatoarele doua saptamini, in care nu
primi nici un semn de viata de la el. Intr-o dimineata, zacind apatica in fotoliu linga
teracota, auzi deodata soneria. Convinsa ca era Alexandru, sari de la locul ei si ca o
vijelie o lua la fuga spre usa de la intrare. Fara sa intrebe cine este, deschise zmulgind
aproape usa din titini. In prag statea un tinar necunoscut, imbracat intr-o scurta de stofa
bleumarin, cu o caciulita tricotata de aceasi culoare, trasa adinc pe cap, care-o cintarea cu
o privive serioasa din ochi.
Esther Ambrosius?
Da, raspunse ea ragusit.
Am un plic pentru dumneavoastra.
De la Alexandru, nu-i asa ? intreba ea privind in jos.
Da, plicul este de la Alexandru. Raspunse tinarul cu voce joasa.
De ce nu l-a adus el personal? De ce va trimis pe dumneavoastra ? Intrebarea ei era plata,
si parea ca nu cere neaparat un raspuns.
Putem intra putin in casa ? Aici in usa,nu pot vorbi, se scuza tinarul cu fata inclestata si
serioasa. Jenata Esther se scuza bilbiindu-se:
Da, va rog, intrati..Poftiti inauntru..Simtind cum ii tremura picioarele, se dadu la o parte
ca sa-i faca loc sa intre, dupa care trecu inaintea lui, deschizind tacuta usa de la salon. Il
invita cu voce joasa sa intre, insistind sa nu se descalte.
Fara sa-si dea haina jos de pe el, tinarul se aseza pe marginea fotoliului pe care tinara
necunoscuta il oferi, fixind neincetat podeaua cu privirea.
S-a intimplat ceva cu Alexandru, nu-i asa?, intreba direct Esther, ca sa nu mai
prelungeasca incordarea insuportabila.
Alexandru a murit, domnisoara. Esther schita un zimbet, murmurind ca in transa:
Cum?
Da, domnisoara, a murit, repeta el vinovat. Esther sinti imediat un gol in stomac, se
ingalbeni la fata si fara sa mai tina cont de musafir se repezi la baie. Cind reveni in
camera fata ei era alba ca o coala de hirtie, insa reusise cit de cit sa se stapineasca.
Cind? Vru ea sa afle.
Sa fie vreo saptamina. Nu stiu exact.raspunse necunoscutul.
s-a omorit? Insista ea
Noi spunem ca a vrut sa traiasca, pentru aia a murit.
Nu inteleg. Va rog sa ma scuzati...Esther se bilbii aiurita complet in ginduri.
A incercat sa fuga in vest. Au fost noua. Restul au scapat, doar pe el l-au nimerit, spuse
cu glas chinuit tinarul. Insensibila la starea tinarului, Esther insista sa afle mai mult.
Povestiti-mi. Vreau sa stiu.
Erau mai multi prieteni, incepu necunoscutul. Planuisera de mult sa fuga in vest, dar nu
stiau cum. Printr-un coleg din Arad au descoperit o filiera care parea sa fie foarte sigura.
Cel care facea treaba, locuia linga granita. Chiar la capatul gradinii lui, citiva zeci de
metrii, incepea fisia de granita. Omul stia exact cind se schimba patrula, cind se facea
rondul, reusita parea mai mult decit sigura.Odata traversata fisia, erai deja la unguri.
Ghinionul lui Alexandru, ma gindesc eu, este ca a fost iarna. Ogorul era pustiu, asa ca
orice patrula il putea depista cu usurinta. Cel care i-a ajutat, a stat cu ei pina cind au trecut
toti pe sub gardul de sirma ghimpata care ingradea gradina lui. Se pare ca Alexandru a
fost ultimul. Nimeni nu poate povesti exact ce s-a petrecut pe fisie. S-o fi impiedecat, l-o
fi prins vreun circel, numai Dumnezeu stie, in tot cazul cind lumina farului de control a
luminat fisia, l-a vazut patrula. Aceasta l-a somat sa stea, daca nu trage, el insa s-a ridicat
si a luat-o la fuga mai departe. Mai erau numai citiva pasi, pina la fisia ungureasca, cind
l-au nimerit gloantele. Ai lui au reusit abia ieri sa-i aduca acasa corpul. Sicriul este sigilat.
Nimeni nu l-a vazut din familie. Astazi la ora doua, la Cimitirul central are loc
inmormintarea. Daca doriti, vin sa va i-au cu masina. Au venit toti colegii de an de la
facultate. Noi vom transporta sicriul. Cit timp povestise, tinarul nu inceta sa fixeze cu
priverea podeaua. Esther statea incremenita , ochii ei rataceau nelinistiti in jurul ei, gura i
se strinse fara sa poata sa scoata un sunet. Tinarul o urmari derutat, fara sa stie ce sa faca,
apoi intreba inca odata:
Vreti sa veniti la inmormintare?
Nu, sopti ea cu greutate. Nu vreau sa-mi ramina inmormintarea lui in amintire. Pentru
mine el trebuie sa ramina viu, reusi sa spuna cu glas inabusit.
Impresionat tinarul, sopti:
Inteleg.
l-ati cunoscut bine? Vru sa afle Esther deodata.
A fost prietenul meu cel mai bun. Eram prieteni inca de la gradinita. Vorbind acesta nu se
straduia sa-si ascunda durerea de-as fi pierdut prietenul. Asta ii placu lui Esther, de aceea
il descusu mai departe.
Cum era?
Pentru multi, era un ciudat sau inginfat. In realitate era cel mai bun camarad pe care si-l
poate dori cineva.Era bolnav de sensibil si un idealist absolut. Nici pina astazi n-am aflat
din ce motiv a renuntat la cariera lui de pianist. Cistigase doar o bursa in Elvetia, unde
urma sa studieze cu una din cele mai renumite profesoare de pian, o rusoaica, nu-i mai
stiu numele, cind brusc ne anunta ca renunta la Conservator ca sa inceapa medicina.
Daca tot avea garantata iesirea in vest, pentru ce si-a riscat viata cu o fuga ilegala, n-am
sa pot intelege niciodata. Si-apoi ma-ndoiesc ca medicina a fost vreodata pasiunea vietii
lui. Incheie el obosit.
Cum au suportat parintii lui? I-ati vazut?
Arata amindoi ca niste statui de piatra. Maica-sa n-a mai scos o vorba de cind au adus
sicriul. Sta in casa linga sicriu si nu vorbeste cu nimeni. Cred ca a inghitit pumni de
pastile. De taica-su ce sa mai spun. Stiti cine este, nu-i asa? Moartea lui Alexandru ii
razbuna acum pe toti cei care i-au trecut prin mina. Ma-ntreb numai daca o sa mai aibe
puterea sa mai ramina pe post. Daca da, inseamna ca se va transforma intr-o bestie, care
nu mai cunoaste mila. Pierderea asta poate sa-l faca sau miel sau mostru. Alte variante nu
are. Au mai vorbit un timp, apoi tinarul s-a ridicat scuzindu-se ca trebuie sa ajunga la
timp la inmormintare, i-a mai spus odata condoleante, si-a plecat.
Ramasa singura Esther incepu sa se invirta nauca prin casa. Un timp se opri la geam, se
razgindi si se duse in cealalta camera, nu se opri insa nici acolo, plecand in alta, nu
ramase insa nici acolo, ci trecu mai departe, dupa care le lua din nou pe toate de la capat,
numai sa nu ramina pe loc, numai sa nu gindeasca. Cel mai important era sa nu
gindeasca, isi repeta nauca in gind. Ce lucru putea fi pentru ea mai important ca sa-l
poata uita? Macar citeva ore...Sa fuga oare afara din casa? Pe strada? In oras? La gara?
Sau pur si simplu sa inceapa sa urle? Cu cine sa vorbeasca? Gindul la Mecky o irita
brusc, imaginindu-si cum avea sa izbucneasca in plins. Ea avea plinsul intotdeauna la
indemina, ca pe cea mai simpla solutie. Smaranda era sigura, avea sa-i arate compasiune,
la cine sa fuga s-o ajute? Durerea din piept o simtea ca pe-o rana vie, deschisa, insa nu
putea sa plinga. Pina la urma, disperata si obosita, se ghemui in pat, acoperindu-se cu
plapuma peste cap. Dupa citeva clipe o dadu insa nervoasa la o parte, fixindu-si privirea
in tavan. Ramase acolo intinsa ore in sir, urmarind cu capul golit de ginduri, urmele de pe
tavan, pina cind intr-un tirziu auzi usa de la intrare. Se acoperi in graba pina sus, sub
barbie, facindu-se ca doarme. Nu voia sa vorbeasca cu Mecky, dorea sa fie singura, sa
taca, sa nu gindeasca nimic, ci numai sa zaca. Crezind ca doarme, Mecky trase intradevar
cu grija usa dupa ea, retragindu-se in bucatarie ca sa-si pregateasca ceva de mincare. Nici
seara Esther nu se dadu jos din pat, refuzind scurt gustarea pe care credincioasa ei
prietena i-o pregatise, scuzindu-se destul de neconvingator ca este bolnava si ca vrea sa
doarma. Noaptea i se paru lunga ca o vesnicie. Astepta zorile nerabdatoare, de parca ele
aveau sa-i aduca alta veste decit cea primita citeva ore mai devreme. Trebuia sa faca
ceva, avea impresia ca durerea din piept o s-o faca sa-si piarda mintile pina la urma. Intr-
un tirziu se hotari sa ia scisoarea de la el si s-o citeasca. Era si asta un fel de-a vorbi cu el,
de-al asculta, de-a impartasi impreuna disperarea care l-a facut sa faca ceea ce facuse. Cu
ea in mina, se intinse la loc in pat si cu degetele tremurind de emotie, incepu sa deschida
plicul sigilat. Deja cind citi titlu, ii dadura lacrimile impiedecind-o sa citeasca mai
departe. Draga mea Sylphide. Se opri citeva clipe ca sa se linisteasca, apoi citi mai
departe:
Cind vei primi aceasta scrisoare, probabil ca eu voi fi mort, iar daca nu, ar fi asa ca si
cum as fi...Asa cum stii, pentru mine, egal unde m-as afla pe acest pamint, viitorul
inseamna numai moarte. Te rog sa nu fii trista si sa iei totul ca pe ceva obisnuit in
existenta noastra de muritori. Oricum nici unul din noi dintre noi, n-ar fi putut schimba
ceva din soarta care ne-a fost stabilita, asa ca ar fi pacat sa ne plingem degeaba de mila.
Gindeste numai la un singur lucru. Pentru mine insumi aceasta hotarire este de fapt o
eliberare. A durat si asa cumplit de mult pina cind sa adun puterea ca sa-mi spun, acum
gata, s-a terminat. In realitate tu insuti ar trebui sa fi fericita, fiindca ti-ai dorit tot timpul
sa ramii pentru mine o Sylphide. Eu, pe de alta parte, am sansa acum sa iubesc pina la
moarte o Sylphide, care nu va deveni niciodata femeie. Sau nu-i asa? In momentul acesta
cind iti scriu, sint singur in camera si ca niciodata domneste in jurul meu o liniste
neobisnuita. Exact de acest lucru am nevoie acum ca sa fiu numai cu tine, noi doi singuri
pe intreg pamintul. Am nevoie de tine, aici linga mine, nevazuta, numai iluzia ta, numai
Sylphide a mea din pamintescul tau...In fata mea se afla fotografia ta, cea pe care ti-am
facut-o eu la debutul tau in La Sylphide. Iti amintesti scena aia unde tu ai inceput sa
plingi cu adevarat? Oh, scumpa mea Sylphide cit te-am iubit in acel moment! Citi oameni
te-au iubit in acea clipa n-ai sa afli niciodata! Din fericire nici nu ai nevoie sa stii, fiindca
tu ai avut norocul extraordinar s-o ai pe femeia aceea, pe care tu o numesti si astazi
Maestra. Nu oricine are un astfel de noroc, Sylphide...Scurt timp dupa aceea Maestra
Venerian a murit, iar tu ai disparut deodata. Ce gol a fost orasul fara voi doua! Ceva din
vraja lui s-a spulberat, pentru mine cel putin. Fiindca am ajuns aici, pot sa-ti marturisesc
fara sa-mi mai fie frica ca par nesincer sau ca vreau sa ma fac interesant, ca eu m-am
nascut cu siguranta cu ceva defecte psihice. Inca de copil am iubit suferinta, asta formulat
metaforic. La oameni m-a impresionat numai disperarea sau chinurile sufletesti. Durere a
fost si este pentru mine numai durerea sufleteasca, durerea fizica o privesc ca pe o stare
trecatoare. Spun asta, fiindca de cind am inceput sa gindesc, am fost insotit clipa de clipa
de o durere surda sufleteasca. Nici un om n-a fost in stare sa ma elibereze putin, de
durerea acea apasatoare, pina cind n-am descoperit muzica. Ea a fost cea care mi-a
indulcit suferinta aceea insuportabila si scurt timp dupa ce am inceput s-o gust, s-a
transformat pentru mine in drog. Asa a fost si cu tine. Cind te-am vazut pentru prima data
am fost fascinat de tristetea ta, de privirea ta speriata si complet dezorientata. Erai atit de
frumoasa, ca un inger care a aparut deodata pe pamint printre oameni. In ziua aceea
insotit de un coleg voiam sa vedem premiera la Lacul Lebedelor. A fost prima mare
punere in scena a Maestrului Popp. Colegul meu, mai bine informat ca mine, mi- a spus
ca tu esti favorita lui Battment, ca esti orfana si restul de birfa la moda care circula pe
seama voastra. Pentru mine insa numai aparitia ta nereala a fost importanta, in rest nimic.
Pentru prima data in viata mea am fost fermecat cu adevarat de o femeie, cu toate ca tu
nu erai pe-atunci decit un copil. Seriozitatea ta neobisnuita facea din tine ceva iesit din
comun. Erai cu totul altfel decit toate fetele pe care le cunoscusem pina atunci. Acum,
cind ma gindesc la vremea aceea, sint sigur ca toti colegii mei erau mai mult sau mai
putin indragostiti de tine. Din fericire pentru tine a existat Battment in preajma ta, care
stia sa te apere de hoarda de admiratori care te-ar fi inconjurat. Nimeni nu putea trece de
femeia aia ca sa ajunga la tine, baietii toti aveau o frica fizica de vrajitoarea cum o
numeau, chiar si varul meu Felix a urit-o pe Maestra ta o perioada. El pe ea, iar eu pe
el. El dadea vina pe Maestra ca nu se putea apropia de tine, eu il uram din invidie ca se
putea apropia cel mai mult de tine. Sarmanul Felix, n-a putut intelege niciodata, ca daca
tu era sa te indragostesti de el vreodata, nici un obstacol din lume nu te-ar fi impiedicat s-
o faci. Felix a fost in ochii tai numai partenerul tau de dans, mai mult nu. De asta m-am
convins cind am asistat la citeva repetitii cu el si cu tine. Atunci mi-am dat seama ca tu n-
ai sa-l iubesti niciodata pe Felix. In vremea aceea icoana ta era numai si numai Battment,
altcineva nimeni. Iti mai amintesti, odata am vrut sa te ranesc. Am fost atunci cumplit de
rau cu tine, pentru ca in momentul acela m-am urit pe mine din tot sufletul. Tu erai atit de
curata, atit de frumoasa, sufletul tau ti l-ai pus in palmele mele, iar eu nu stiam incotro cu
el...Dupa noaptea aceea minunata, noaptea vesniciei noastre, cea mai frumoasa care am
trait-o vreodata, m-am trezit la realitate. Realitatea mea. Minciuna frumoasa se terminase,
eu stateam acolo in camera aceea saracacioasa si murdara, gol, si neaparat si deodata totul
mi-a amintit dureros de monstruoasa mea boala care ma macina incet, pe nesimtite pe di-
nauntru. In acel moment n-am dorit altceva decit sa te gonesc de-acolo. Prezenta ta
nevinovata, imbatatoare n-am mai putut s-o suport. Eram atit de disperat ca nici nu mai
stiam incotro s-o apuc. Chinul meu sufletesc ma inebunea si deodata am inceput sa urasc.
Uram din suflet toti oamenii, l-am urit pe Dumnezeu fiindca m-a pedepsit atit de fara
mila. Stiu ca am spus multe atunci, dar cel mai crud a fost ce-am afirmat despre
Battment. In clipa aceea am vrut numai un lucru: Sa te ranesc, si cum puteam s-o fac mai
bine, decit tirinduti in gunoi icoana ta cea sfinta: Maestra. Nu ti-am marturisit niciodata,
dar poate ca in adincul sufletului meu am fost un pic invidios si pe tine, pentru ca tu ai
posedat din oameni ceva atit de pretios. Trebuie sa afli ca eu am admirat-o pe Maestra ta
din tot sufletul. Cind eram inca elev la liceul de muzica, luam de multe ori parte la orele
ei de studiu. Ea a ramas pina in ziua de azi singurul om care a meritata sa poarte titlul de
pedagog. Studiu cu ea avea ceva aparte, plin de substanta, pasiune si calitate profesionala.
Inca de cind am urmarit-o la prima ora mi-am spus, femeia asta nu este fericita. Ea a fost
singura, neimplinita, si-a suferit nemarginit din cauza mediocritatii in care a fost nevoita
sa traiasca. Impresia mea s-a dovedit ca n-a fost gresita. Ea mi s-a confirmat atunci cind
v-ati intilnit amindoua. Stii ce ai fost tu pentru ea atunci cind drumurile voastre s-au
incrucisat? Spreranta. Da, speranta ca din viata ei neimplinita, totusi sa realizeze ceva
grandios. Scurt timp dupa aceea ea a inceput sa fie obsedata de tine, pedagoga perfecta
din ea a inceput sa paleasca, ea incepu sa imbine in sufletul ei iubirea de mama si
obiectivitatea subiectiva in fond, de profesor. Imi pare rau daca ceea ce-ti voi spune acum
o sa te doara, insa tu frumoasa mea Sylphide nu porti insemnul de geniu a lui Cain. Tu
esti, din fericire pentru tine, un om normal, pamintean, care nu v-a suferi niciodata
chinurile facerii unei capodopere si nici nu va aspuira vreodata la senzational. Tu ai
nevoie in realitate de o viata linistita, asigurata material si social, mai mult nu. Evit sa
folosesc expresia mic burghez, fiindca tu n-ai fost si nu vei fi nici mai tirziu un om
mediocru si linear. Pentru aia ai prea multa rasa in tine. Eu vreau sa spun ca numai
Battmrent a aprins pentru scurt timp flacara arzatoare a absolutului in tine, ea cu puterea
ei deavoleasca a reusit sa te transforme pe tine pentru citeva momente intr-o Sylphide.
Durerea si dorinta ei disperata s-a scurs in tine cu forta, pentru ca ea era mai puternica ca
tine.Singele tau disciplinat, ascultator si conseqvent german combinat cu inteligenta
singelui evreiesc a facut poate ca tu sa inveti repede si corect, astfel ca i-ai facut pe toti sa
creada ca tu esti un talent deosebit. Din pacate sau poate din fericire, Sylphide nu esti, cu
toate ca deghizarea in Sylphide te aranjeaza minunat. Asta scumpa mea nu vrea sa fie
jignire, eu stiu asta de mult si credema ca nu mi-a pasat si nici nu m-a facut sa te iubesc
mai putin. Cum ar fi aratat iubirea noastra, daca am fi fost amindoi nebuni? De la bun
inceput am stiut ca tu nu esti un original, insa copia a fost atit de perfecta, ca m-a impins
sa te iubesc din ce in ce mai mult. Battment a stiut si ea cu siguranta ca tu nu vei ajunge
niciodata o Pawlowa, era insa obosita de cautarea ei de-o viata dupa o assolluta, iar
minciuna, TU, era mult prea frumoasa si ispititoare ca sa renunte la ea. Sa nu intelegi
cumva ca eu afirm aici ca tu n-ai fost deloc talentata. Din contra, din punct de vedere
tehnic, ai atins aproape perfectiunea, atit doar ca ti-a lipsit ceea ce pentru arta adevarata
este absolut necesar , flacara, durerea si disperarea geniului. Tristetea ta minunata, este
tristetea copilului orfan care tinjeste dupa familie. Asta in legatura strinsa cu arta
baletului poate desigur sa dea iluzia ca tu esti nascuta pentru arta, ca esti ceva deosebit.
Battment a stiut asta, crede-ma, numai ca se legase atit de tare de tine sufleteste, ca
devenise mai mult mama, careia ii facea bine sa se pacaleasca. Ea specula probabil ca
orice mama orbita de progenitura sa cu speranta, ca copilul ei purta totusi semnul Cain al
celor alesi. Astea au fost expresiile ei, iti mai amintesti? Anonim, alesi, geniali, absoluti,
mediocrii...Cit de mult m-a insemnat ea pe mine ca elev si din pacate pentru mine cit de
inezistent am fost eu pentru ea! Ea a fost singura femeie de pe pamint pe care eu mi-as fi
dorit-o ca mama. Cu ea ai fost de Dumnezeu cadorisita din belsug. Tu nu porti semnul
Cain, este adevarat, insa tu ai avut parte de acesta femeie si prin ea ai intrat in posesia
celor mai mari bogatii umane; frumosul in arta. Eu n-am avut norocul sa schimb nici o
vorba cu ea si totusi in anumite privinte ne-am asemanat teribil. De asta sint sigur. Ea a
iubit cu pasiune baletul, eu m-am drogat de copil cu muzica, ea a fost mereu o
singuratica, eu am fost tot un singuratic, pentru ea oamenii erau ca si pentru mine niste
umbre, fara identitate, doar tu ai primit in fantezia noastra contururi clare. Amindoi ne-
am pacalit constient cu tine, fiindca OMUL din noi avea nevoie sa iubeasca un
pamintean. Noi am faurit din tine o iluzie, iar din iluzie o realitate. Stii cum a spus
Galilei. Si totusi se misca, noi am spus, si totusi exista, fiindca amindoi am fost flaminzi
dupa iubire. In copilaria mea, in putinele momente cind mai puteam asculta muzica buna,
simteam din cauza agitatiei puternice sufletesti aproape o durere fizica in tot corpul.
Prima mea profesoara de pian locuia in vremea aceea cu noi in aceeasi casa. Ea a fost
prima care a observat ca eu aveam o inclinatie deosebita pentru muzica, pentru ca
jucindu-ma la pian invatam fara nici o greutate ceea ce altii abia daca reuseau dupa ani de
luat lectii. Nu stiam inca sa citesc, insa cintam deja fara greutate la pian, fara sa fi studiat
cu adevarat notele.Parintii mei, astazi sint constient de asta, au fost destul de dezamagiti
de aceasta inclinatie nefericita in ochii lor, a mea. Tatal mea a fost atit de badaran, ca intr-
o zi ia spus profesoarei mele de pian, ca el n-o sa faca niciodata din fiul lui un tambalagiu
tigan. In timpul asta mama isi lua o mimica atit de suferinda ca si cum ar fi vrut sa spuna,
ce groaznic a pedepsito pe ea D-zeu cu un astfel de copil. Desigur ca erau amindoi
dezamagiti de mine, mai ales dupa ce un psihiatru care m-a consultat, le-a confirmat ca n-
as fi chiar intreg la minte. Surprinzator a fost pentru mine faptul ca pina la urma au
acceptat sa ma inscrie la Liceul de muzica din C.. Scurt timp dupa ce m-au inscris am
devenit copilul minune al scolii. Inca tot neconvinsi de un astfel de talent, parintii mei au
inceput sa fie oarecum mindrii de mine. De muzica in adevaratul sens al cuvintului, au
ramas ca si inainte, straini. Mai mult chiar, ea ii obosea sau irita, lucru pe care nici nu se
straduiau sa-l mascheze. Dupa citiva ani de despartire, eu veneam doar in vacante si
atunci stateam foarte putin impreuna, ne-am instrainat de tot. Pentru mine vacantele erau
un adevarat martiriu, eu nu mai vedeam in ei parinti, iar ei in mine nu-l mai gaseau pe fiul
la care le daduse viata. Eram aproape un adolescent, cind am observat pentru prima data
ca mama incepuse fata de mine sa fie timida. Se comporta asa de parca n-ar mai fi stiut
cum sa mi se adreseze. Tatal meu in iesirile rare care le avea fata de mine, imi reprosa
mereu acelasi lucru, cum ca eu nu voi deveni niciodata un barbat adevarat, cu alte
cuvinte, voi ramine cit traiesc numai un greier scirbos. Astazi cind ma gindesc la el,
uneori mi-e mila de el. De fapt de amindoi. Din pacate pentru ei, sint atit de saraci
sufleteste, atit de goi, viata lor se va termina curind si ei n-au avut nici o bucurie reala de
la ea. Pe mine amaritii m-au inzrstrat cu o bogatie rara, muzica, care intotdeauna mi-a
alinat zbuciumul sufletesc, mi-a umplut viata de imagini si vise, mi-a daruit lumi pe care
numai citiva dintre muritori apuca sa le cunoasca. Pentru asta le sint recunoscator. Crede-
ma Sylphide, cine afirma ca Mozart sau Beethoven au fost oameni nefericiti, aiureaza pur
si simplu. Acestia pun desigur materialul prioritar fata de spiritual. Stii ce poseda un
geniu mai mult decit un om de rind? Corpul acestor produce cu siguranta continu un drog
care le da din timp in timp o stare de euforie maxima, si exact aceasta stare de transa le
daruieste pentru scurt timp puterea supranaturala ca sa creeze.La marea majoritate a
oamenilor lipseste aceasta capacitate a corpului, de aceea cred eu cind vor sa fuga de
propria NORMALITATE recurg la tot soiul de droguri sintetice, LSD, heroina, alcool,
etc etc. Imbatati de efectul acestora, devin pentru citeva momente curajosi, daca nu chiar
filozofi, poeti, oameni de arta. In realitate adevaratele genii nu au nevoie de droguri
sintetice, fiindca corpul lor produce pe cale naturala, iar cind este extrem de abundent,
creste atipic si puterea de creatie. Crezi tu ca Mozart ca sa compuna a avut vreodata
nevoie sa consume te miri ce droguri? Sau Beethoven? Din cauza asta muzica lor se
numeste clasica, fiindca ea este rezultanta unei capacitati supraomenesti, care provine
numai si numai de la natura, nu pregatita si formata de cine stie ce scoala de renume.
Muzica acestora nu va fi, cit exista omul pe pamint trend, moda, fiindca ea reprezinta
absolutul, acustica perfecta prin armonia si frumusetea ei si asta apartine in exclusivitate
naturii. Geniile draga mea, sint parte din natura, toti Mozart sau Beethoven se nasc din
vint, din furtuna, din ploaie, din brizele dulci de vara, de aceea muzica acestora este
nemuritoare. Astazi orice Tra-la-la se cheama muzica. Inca nimeni nu vrea sa recunoasca
cit de saraci in creativitate adevarata au devenit oamenii. De citeva ori am fost si eu la
concertele formatiilor moderne si am plecat la sfirsit ingrozit si pe undeva abatut.
Calitatea muzici acestora imi era desigur cunoscuta, , ceea ce m-a cutremurat insa, a fost
entuziazmul celor prezenti. De fapt entuziazm este putin exagerat sa-l numesc, era mai
degraba o inscenare, o manipulare de entuziazm. Oamenii tipau, unii chiar plingeau, era
atit de penibil si in acelasi timp atit de dureros. Dureros vreau sa spun pentru specia
umana, pentru calitatea lui de fiinta rationala, sensibila, visatoare. Deodata mi-a fost clar
cit gol poarta acesti oameni in suflet. Ca si cum sufletul lor ar fi amputat de partea care
cauta, cerseste frumosul. Poate din cauza asta, dezlantuirea aceea animalica, dirijata, as
numi-o eu. Oamenii astfel descatusati cred eu, vor sa traiasca, isi doresc sa simta ca sint
vii, chiar si citeva clipe, apoi toti se intorc in goliciunea lor, in singuratatea si
neimplinirea lor. Cit timp sint inca tineri au puterea sa se pacaleasca in astfel de adunari
de extaz, virsta insa le demasca existenta lor fara rost. Din acel moment incepe marele
tragik uman. Pe timpuri geniile aveau libertatea sa creeze, fara sa fie inecati de puhoiul
masei de AS VREA DAR NU POT, alias genii moderne. Atita timp cit intr-o societate
fiecare efectueaza o munca pentru care este nascut, armonia si progresul acesteia este
garantat. In momentul in care incep sa se creeze genii artificiale, fie de scoala sau de
pozitia privilegiata in societate, creativitatea si cu ea impreuna civilizatia este pe cale sa
apuna. De acest lucru sint foarte convins, si asta draga mea, am invatat-o de la iubita ta
Maestra Venerian. Am avut de multe ori senzatia ca omenirea pierde continu in ceea ce
toti numesc, cultura. Astazi denumim chiar si o carte de retete culinare, cultura. Orice
urlet de indigeni din padurile tropicale si orice miscare obscena a corpului este numita tot
cultura. In timpul asta adevarata, absoluta, unica prin frumusetea ei, este blestemata sa
dispara. Sortul Maestrei Venerian in categoria Pedagogie, aproape a disparut, noua
generatie de profesori nu sint altceva decit o armata lipsita de fantezie, din miinile carora
miine vor iesi mii de diplome care nu se stie inca cit vor folosi sau cit vor dauna societatii
care le-a fabricat. Mi-e teama ca peste tot societatile umane au cazut in mina unor
mediocrii care nu au alt tel decit puterea absoluta, garantata politica. Mediocritatea asta
dominanta va sufoca in primul rind minoritatea geniilor, care se vor stinge, sufocati si
neputinciosi sub talpa puternica a majoritatii. Inchipuieste-til pe Mozart astazi ca elev la
una din scolile noastre obligatorii. Doamne ce tragedie! Obligat sa invete toate rahaturile
la profesorii de diferite specialitati, dar care lipsiti complet de simt muzical sa hotarasca
in final, Mozart n-are voie sa compuna, fiindca nu pricepe teorema lui Pitagora. Punkt.
Ca sa supravietuiasca ar avea doua variante. Ar ramine fara diploma de scoala si ar
incepe sa munceasca undeva pe la munca cimpului unde ar face un Tra-la-la intre tarani
care s-ar amuza de cintecele lui si l-ar accepta poate pina la urma ca nebunul Mozart care
cinta neincetat, sau s-ar stradui sa invete tot spanacul obligatoriu care i l-ar cere programa
scolara, ca sa iasa in final un fel de functionar cu existenta asigurata. La nici 40 de ani ar
muri de neputinta de-a crea, rapus de tristete si neimplinire. Concluzia finala ar fi, mai
bine fara nu stiu ce diplome academice, neincorsetat de societate, lipsit de luxuri
materiale, dar liber ca om sa compuna muzica pentru care a fost nascut. Dupa cum bine
stii, atunci cind a murit a fost aruncat intr-o groapa comuna, ca dupa aceea oamenii sa
inceapa sa-i caute ramasitele, de parca daca i le-ar baga in te miri ce costiug de aur, l-ar
putea despagubi de toate lipsurile materiale care le-a indurat cit a fost in viata. Sigur este
ca astazi ca absolvent al acestiu invatamint rigid, fara fantezie n-ar fi ajuns niciodata
Mozart pe care l-am mostenit. In primul rind timpul nu i-ar fi ajuns ca sa creeze atit cit a
creat in scurta lui viata. Este adevarat ca ar fi invatat Integrale la matematica, apoi ar fi
cunoscut compozitia atmosferei, ar fi fost obligat sa-i citeasca biografia iubitului nostru
conducator, iti dai seama ce noroc pe el ca nu s-a nascut in timpul nostru! Te-ai gindit
vreodata ce saraci am fi noi oamenii acum fara el, fara Beethoven, fara Verdi...Oh,
Doamne, nici nu vreau sa ma gindesc! Este adevarat ca pe mine numai muzica m-a facut
sa fiu fericit cu adevarat, poate de asta si vorbesc mereu de ea. Ea a fost drogul meu, ea a
reusit sa ma faca euforic, ea mi-a dat ceea ce realitatea care ne inconjoara niciodata nu
mi-ar fi putut da. Ea este pentru mine o Sylphide, pe care sint convins n.as fi incetat s-o
iubesc vreodata. In urma cu trei ani am fost la Helsinki, la un concurs international pentru
tinere talente. De fapt asta am vrut sa-ti povestesc in aceasta scrisoare. Nu faptul ca am
fost premiat m-a impresionat, bucuria fara margini mi-a facut-o instintarea ca am primit o
bursa de studiu in Elvetia. De-acum inainte cariera mea nu v-a merge decit inainte, m-am
gindit eu in acel moment. Ma simteam asigurat pe viata. Eram mult prea sigur pe mine.
In suflet eram plin de sperante, cum n-am fost niciodata pina atunci in viata mea. Studiul
la Conservator devenise dupa aceea numai un joc placut, eu eram deodata star intre
colegii mei. Femeile au inceput sa-mi arate mai mult interes ca oricind, cum s-ar spune,
un norocos al sortii. Pina intr-o zi...De citva timp incepusem sa ma simt pe undeva ciudat,
dar nu mi-am facut nu stiu ce griji. M-am gindit la.nceput ca poate era vorba de-o
oboseala trecatoare. In realitate in timpul acela am dus o viata intensa de noapte, traiam
sincer spus, intr-o mahmureala continua, era deci normal sa ma simt si obosit. Asa imi
spuneam eu. M-am hotarit sa consult un medic atunci cind am observat ca aveam
probleme uneori cind exersam la pian. Era asa, de parca deodata miinile mele erau
paralizate. Probabil magneziu sau calciu, m-am gindit eu si am acceptat sa mi se faca o
proba de singe. Dupa citeva saptamini de control, mi s-a pus diagnosticul definitiv,
Scleroza in placi. De la o zi la alta am murit. Am intrat in cabinetul doctorului viu si am
iesit mort. Lumea mea, imparatia mea, Dumnezeu mi le-a confiscat, cu un diagnostic, uite
asa. El a facut din mine ca om vital, sanatos, plin de sperante pentru viitor, un mort viu.
Desigur inima mea batea inca , insa tic tacul ei continua intr-un corp fara suflet. Dupa ce
am auzit diagnosticul si am inteles ce inseamna asta pentru viitorul meu ca om, am simtit
o durere fizica atit de puternica ca am fost nevoit sa alerg in padure ca sa pot urla. Acolo
am urlat ca un lup care trage sa moara, m-am gindit la sinucidere, pina la urma insa m-am
decis sa traiesc mai departe. Dorinta de viata a fost in mine mai puternica si ca un facut in
mintea mea s-au trezit sperante absurde, cum ca pina la urma eu am sa inving soarta.
Cum? Asta nu stiam, in tot cazul sa mor inca nu eram pregatit. Controlul il facusem
acasa, unde cunosteam un doctor care era prieten de familie. Odata ce aflasem
diagnosticul n-am mai vrut sa ma intorc la Conservator. In medicina vedeam de-acum
salvarea mea. Sigur toti prietenii mei au fost peste masura de surprinsi cind au aflat
hotarirea mea, motivul insa nu l-am marturisit nimanui. Ca student la medicina, la prima
vizita in spital cu grupa mea, mi-a devenit deodata clar, ca ceea ce facusem, era fals. Eu
eram insusi un viitor pacient de spital, numai inca nu stia nimeni. Durerea, disperarea din
ochii bolnavilor ma inebuneau. Pentru prima data in viata mea ma priveam in oglinda
ochilor acelor nefericiti, pe mine insumi. Deodata m-am simtit nespus de neputincios,
vulnerabil si fara sa vreau am inceput sa-mi urasc trupul cu o ferocitate patologica. Uram
carnea si singele din care era facut. Peste zi, ascuns in camera mea am inceput sa ma
intreb tot mai insistent: De ce toate incercarile astea? Ce am sa reusesc eu ca doctor sa
obtin ca sa eliberez oamenii de suferinta fizica? Nu este oare si medicul in final numai un
simplu muritor de rind ? Ce poate el face mai mult ca acestia ? Va putea el vreodata sa
vindece toate asa zisele boli incurabile? Si daca vindeca una, nu apare alta, la urma urmei
din ceva trebuie sa moara oamenii. Si asa in fiecare zi incepea ploaia de intrebari fara
raspuns cu care ma terorizam, ca sa spun asa, numai pe mine. Sanatos sau bolnav este si
asa genetic inca de la nastere hotarit, doctorii fac numai experiente si iluzii celor disperati
care se agata de viata. Nici un doctor nu poate hotari cine, cind se poate imbolnavi sau
insanatosi. Numai corpul facut de natura are capacitatea sa lupte sau sa cedeze in fata
unei boli. Sint oameni care in viata lor n-au fost la vreun doctor si totusi traiesc sanatosi
si in putere pina la adinci batrinete. Acesti oameni sint cei mai fericiti dintre muritori. Ei
nu viseaza desigur nimic senzational, dar nici nu se chinuiesc zilnic cum sa-si mai
prelungeasca o zi sau un an pe pamint, chiar daca pentru asta trebuie sa plateasca cu cele
mai cumplite chinuri fizice. Astazi am inteles ca viata si moartea sint un tot. Omul este
viu cit timp corpul sau este sanatos si in putere, moartea este o eliberare pentru el atunci
cind se imbolnaveste. Muribunzii din spital mi-au deschis ochii asupra acestui echilibru
din natura, viata si moartea ca un tot. Spune-mi, ce pot eu sa mai astept de la viitor? Sa-l
astept ca vrac pe Dumnezeul doctor sa-mi mai prelungeasca viata pe pamint ? Ce poate
face el in fond pentru mine? Citeva experimente care sa-mi prelungeasca viata cu citiva
ani? Pentru ce? Substanta vietii mele, continutul ei, astea toate le-am pierdut oricum.
Dupa luni de gindire, mi-a mai ramas numai o intrebare: Este viata mea in viitor ca cobai
de incercare chiar atit de importanta pentru mine? Nu, draga Sylphide. Asta a fost
raspunsul pe care mi l-am dat. Eu am iubit intotdeauna frumusetea vesnica, am iubit
absolutul, muzica si din toate astea mie in viitor nu-mi va mai ramine nimic. Posibilitati
de supravietuire? Cit timp inca? Si cum? Daca bunul Dumnezeu asa mi-a hotarit soarta,
trebuie sa ma inclin in fata ei. N-am sa fac niciodata din doctori Dumnezei la care sa le
cersesc zilnic inca o bucata din uritenia unei vieti care ei o pun naivilor la dispozitie.
Natura si Dumnezeu ne-a daruit viata ca frumos, doctorii majoritatea ne-o prelungesc in
mod artificial ca urit. Draga mea Sylphide, eu am zeii mei in fata carora ma inclin cu
respect si carora vreau sa le ramin pina la capat credincios, doctorii nu apartin acestora.
Din acest motiv trebuie sa-ti spun acum Adio, Sylphide. Daca exista intradevar o viata
dupa moarte atunci cu siguranta ca ne vom reintilni din nou si atunci ne vom putea iubi
vesnic. Pe undeva sint convins ca sufletul meu va supravietui resturilor mele pamintesti,
de aceea cred ca voi ramine mereu in preajma ta. Inca odata, dragostea mea, adio.
Credema ca nu doare. Din contra. Greutatea care mi-a apasat pieptul de cind stiu ca sint
bolnav, a disparut. In sfirsit m-am impacat cu soarta care mi-a fost scrisa si asta este
minunat. Ce trebuie sa faci tu, nu pot sa-ti spun. Fa in tot cazul din viata ta ceva frumos.
Cit timp esti inca sanatoasa si in putere, bucura-te de orice clipa. Viata ni se pare cind
sintem tineri, nesfirsit de lunga, in realitate ea este cumplit de scurta si din pacate noi
umblam cu timpul care-l avem mult prea inconstienti. Fii deci economicoasa cu timpul,
asta este singurul sfat care ti-l dau. Cind ai sa privesti copacii, gindestete la mine. O parte
din mine ai sa gasesti in ei. Te imbratisez cu dragoste Alexandru P.S. Fotografiile
alaturate iti aparti. Ti le-am facut cind te-ai deghizat in Sylphide. De-atunci nu m-am
despartit niciodata de ele. In spatele lor ai sa ma gasesti intotdeauna pe mine si pe
Maestra ta, doua suflete din imaterialitate care vor veghea asupra ta cit vei mai trai pe
acest pamint. Ele nu te vor lasa sa ne uiti niciodata. Inca odata te imbratiseaza Alexandru.
Dupa ce termina de citit, isi sterse ochii orbiti de lacrimi, mai usurata sufleteste, insa
complet epuizata fizic. Cazu imediat intr-un somn adinc, de parca inghitise un pumn de
tranchilizante. Cind se trezi, avu impresia ca nu dormise de loc, cu toate ca Mecky ii
spuse ca dormise mai mult de 16 ore. Ca beata se ridica din pat si tirindu-se se duse la
baie. Tot ce facea parea ca face in transa. Moartea lui Alexandru parea sa lase in viata ei
urme mai adinci decit pe vremuri moartea Maestrei Venerian. Saptamini dupa aceea se
trezea ca-l asteapta sa apara, privirea i se agata uneori de telefon implorind fara cuvinte sa
sune ca sa-i auda glasul. Incepu sa cocheteze cu gindul ca cel sigilat in sicriu nu fusese el
si ca avea intr-o zi s-o sune din vest si sa-i spuna ca este bine, apoi isi impunea din nou o
perioada sa nu se mai gindeasca la el. Nu era noapte sa nu aibe cosmaruri, nu exista somn
in care sa nu-i apara el, viu, vesel, tandru, de cele mai multe ori insa acesta o implora
disperat sa nu-l lase, sa nu-l paraseasca, sa ramina linga el. Dimineata cind disparea si ea
se trezea la realitate, regreta visul si s-ar fi intins la loc, numai sa-l aibe mai departe viu in
fata ochilor. Starile de tristete si cele de indiferenta totale se succedau continu. Esther era
bolnava, dar refuza prezenta oricui in afara de Mecky. Seara statea ore in sir la geam, cu
toate ca aerul primavaratic ii marea si mai mult singuratatea din suflet. Mecky o ajuta in
tot acest timp discreta, evitind sa-i tulbure izolarea sau s-o oboseasca cu intrebari. Ea care
trecuse prin atitea, fusese darimata cind auzise de moartea lui Alexandru. Tipicara si
batrinicioasa mersese fara sa-i spuna lui Esther nimic, la cimitir unde auzise ca era
inmormintat si cu rabdare ii cauta mormintul pina cind il descoperi. De cite ori mergea
acolo ducea flori proaspete, le arunca pe cele vechi, mai curata gunoaiele din jur, se ruga
in soapta, apoi pleca cu sufletul impacat ca ii facuse un serviciu lui Esther. Intre timp
incepura sa soseasca scrisori regulate din Israel, din Germania, vesti care in alta situatie i-
ar fi facut bucurie, dar care acum o lasau indiferenta. Teancul se inalta fara ca ea sa se
oboseasca sa deschida vreun plic sa-l citeasca. La inceputul lui mai, sosi un plic oficial pe
care statea stampila politiei. Primise aprobarea de plecare definitiva. Sucea foaia oficiala
pe toate partile, buimaca inca de vestea neasteptata. Avea deci sa plece curind din orasul
in care se nascuse si pe care inca nici nu invatase sa-l iubeasca cu adevarat. Era atit de
bizara perspectiva care ii statea in fata. Sa moara de tot si sa reinvie undeva la mii de km
de-aici inca odata. Se obisnuise in scurta ei viata sa plece mereu undeva. In fata avusese
pina atunci numai plecari, oriunde traise fusese pentru ea numai un provizorat de scurta
durata. Acest provizorat parea ca avea sa nu se mai termine niciodata. Nici un loc in care
traise pina atunci, nu parea ca vrea s-o adopte definitiv. In clipa aceea in suflet nu simtea
bucuria pe care credea ca avea s-o simta. In curind trebuia sa-si paraseasca tara in care se
nascuse si unde n-a reusit sa-si gaseasca caminul adevarat. Traise aici 19 ani, dar oamenii
din jurul ei i-au ramas straini. Casele, strazile pe unde locuise o legau si nu, pe de alta
parte pamintul acesta care o facuse sa sufere, sa plinga, dar si sa rida, sa fie de multe ori
fericita, insemna in clipa aceea enorm. Mii de fire nevazute o vor lega pina la sfirsitul
vietii ei de el, fiindca acesta devenise deodata caminul ei . Oare cit ii va trebui pina cind
avea sa apartina lumii spre care pleca? Avea nevoie de multa putere ca sa invete
necunoscutul in care pleca, sa-l simta, sa-l inteleaga si poate pina la urma chiar sa-l
iubeasca. De asta era sigura. O astepta nelinistita pe Mecky ca sa-i impartaseasca vestea.
Stia ca si ea va fi disperata auzind ca avea s-o paraseasca curind, fiindca intre timp se
agatase de ea ca de-o familie. Mecky nu avea pe nimeni in afara de ea. Dupa tragedia cu
copilul incepu sa aibe frica de barbati, in prietene nu mai avea incredere, alesese
singuratatea comoda si sigura a casei din gradina. Plina de bucurie pleca de la servici spre
casa, gatea cu pasiune, citea romane de dragoste, seara se uita la televizor, viata ei era
intradevar o armonie echilibrata. Punctul central al acestei armonii, era insa Esther. Ea
era cea care o inarmase cu putere de viata, care o conduse fara sa simta pe cai
intortocheate pina cind isi gasise echilibrul sufletesc, de la ea invatase sa caute frumosul
in viata de zi cu zi, in banalitatea si normalitatea vietii care aparent parea atit de
monotona. Munca in gradina, in casa, povestile din carti, toate erau frumuseti pe care
inainte nu le cunoscuse si care acum ii umpleau complet viata. De aceea cind Esther ii
vorbi de scrisoare, se facu palida, buzele incepura sa-i tremure si fara sa stie ce face se
aseza pe primul scaun care-i iesi in fata. Sufletul ei fu napadit de-o panica de copil care
tocmai era pe cale sa-si piarda familia. Cu greutate reusi Esther s-o linisteasca pina la
urma, explicindu-i ca plinsul si disperarea acum nu avea sa le ajute de loc. Trebuiau sa
accepte situatia ca pe ceva fara alternativa, mai ales ca amindoua au fost de mult pregatite
pentru acest lucru. Mai aveau atitea de rezolvat pina la plecarea propriu zisa, asa ca era
mai sanatos si pentru una si pentru alta sa se concentreze pe lucrurile practice. In primul
rind trebuiau sa pregateasca doua camere in care sa depoziteze lucrurile care-i apartineau
matusii Sarah, si pe care aceasta intentiona sa le transporte pe rind in Israel. Apoi mai era
mobila de transportat de la Villa Margarethe, pe care Esther voia sa o lase in pastrare lui
Mecky. Ea intentiona sa ia numai pianul strabunicii Ambrosius si un secreter care
apartinuse tot familiei Ambrosius. In rest. Servicii de masa, carti, obiecte de familie dorea
sa le inregistreze ca sa umble apoi sa primeasca aprobarea de transport de la patrimoniu.
Cel putin reusise sa aduca pianul si restul de mobila pe care i le lasase maestra Venerian.
Mai tirziu dorea sa le ia acolo unde avea sa se stabileasca definitiv. Asta ii datora femeii
care fusese ani de zile familia ei. Masina matusii Sarah se hotarise de mult sa n-o vinda,
ci s-o lase tot lui Mecky, care urma sa inceapa imediat scoala de soferi ca sa-si ia
carnetul. Ea isi facuse deja carnetul de conducere, desi nu se folosise pina atunci mai de
loc de permis fiindca nu avusese propriu zis unde sa calatoreasca. In afara de cumparaturi
si citeva drumuri scurte in oras, nu folosise masina de loc. Lui Mecky avea sa-i fie mai
folositoare, mai ales ca lucra si schimb de noapte la fabrica. Facind in liniste planul de
actiune pentru urmatoarea perioada de timp, au mai uitat de despartirea propriu zisa care-
o aveau in fata. Citeva zile dupa aceea Esther se prezenta la politie ca sa-si ridice asa
zisele formularele mici de plecare. Impreuna cu notarul Danciu le completa si in mai
putin de-o saptamina le si depuse la pasapoarte. De-acum incepea pentru ea numaratoarea
inversa. Plecarea ei definitiva din tara era sigura, ea nu mai astepta decit instintarea sa-si
ridice pasaportul.
Incepuse vara. Iarba in gradina incepuse sa creasca, copacii facusera deja fructe mici
verzi, caldura placuta a aerului le permitea sa ramina pina tirziu in noapte afara pe terasa.
Problema lor imediata era cu cine sa locuiasca Mecky in casa dupa plecarea lui Esther.
Amindoua erau de parere ca trebuia sa fie o fata saraca, daca se putea una care crescuse
ca si ele la orfelinat. Dintre fostele lor colege niciuna nu li se parea de incredere ca s-o
aduca sa locuiasca in casa. Majoritatea se angajasera pe undeva, citeva se maritasera intre
timp, isi intemeiasera familii, aveau chiar copii, raminea numai o colega de la fabrica
unde lucra Mecky. Aceasta nu crescuse propriu zis la orfelinat, ci traise undeva la tara,
insa provenea dintr-o familie foarte saraca, din povestirile lui Mecky. Din cauza
conditiilor de-acasa suferea de reumatism degenerativ, boala care o insemnase si fizic
foarte tare. Esther dori s-o cunoasca, convinsa ca este mai bun psiholog ca prietena ei,
care in aprecierea oamenilor, ramasese inca destul de naiva. Intr-o zi, dupa ce-au iesit din
schimbul I Mecky a venit acasa insotita de aceasta. Melania, cum o chema, era o fata
slabuta, cu fata palida, anemica si care avea incheieturile de la miini si de la picioare
deformate de boala. Singurul indiciu de altfel al reumatismului de care suferea erau
degetele tepene, ingrosate la incheieturi si care asa cum povestea ea, o dureau cumplit la
schimbarile de timp. Esther se imprieteni din primul moment cu ea, mai ales ca boala si
saracia in care crescuse o facusera deosebit de sensibila si calda. Avea o spontaneitate
sanatoasa, in care se simtea si dorinta de-a avea o familie fie ea si in formatul unei
prietenii sincere. Citeva zile dupa aceasta intilnire se si muta la casa din gradina. Citva
timp nu putu accepta fericirea neasteptata care daduse peste ea, si la fel ca si Mecky la-
nceput tremura de frica ca totul avea sa se dezvaluie intr-o zi ca n-a fost decit un vis,
nimic altceva. Locuise pina atunci intr-o camera aranjata intr-o pivnita, fara baie, cu WC
afara, si cel mai grav dintre toate, locuinta aceea improvizata, era plina de igrasie. Pentru
boala ei atmosfera infectata a locuintei era o adevarata nenorocire, insa oricit incercase
sa inchirieze altceva, pina atunci nu gasise nimic. Oferta neasteptata a colegei ei de
fabrica, o facu la inceput banuitoare, apoi se convinse ca aceasta vorbea serios, se
hotarise insa definitiv, atunci cind ajunse s-o intilneasca pe Esther. In ochii ei tinara
linistita si foarte serioasa paru mai degraba sa fie o printesa. O astfel de aparitie
atragatoare si in acelasi timp impunatoare, nu mai intilnise pina atunci. Pe linga admiratie
si respect, ceva in personalitatea acesteia ii facea frica, ce nu putea sa defineasca. Era
total altfel ca fetele care le cunoscuse pina atunci. Prietenoasa si distanta in acelasi timp,
blinda si severa, vesela si serioasa, extreme care apropiau, dar care tineau in acelasi timp
pe oricine la distanta. Aflind ca au crescut amindoua la orfelinat, Melania le gasi pe
necunoscutele fete si mai ciudate. Odata mutata in casa, incepu sa descopere armonia si
pacea vietii care-o duceau acestea si nu trecu mult timp ca sa se obisnuiasca cu ele si sa le
priveasca pe amindoua ca pe noua ei familie. La sfirsitul lunii august Esther primi
instintarea ca poate sa-si ridice pasaportul. Imediat ce-l ridica, pleca la Bucuresti la
Ambasada pentru viza. Apoi isi cumpara biletul de tren, lichida vama la obiectele care
urma sa le ea cu ea, dupa care se intoarse ca sa-si petreaca in liniste ultimile zile la casa
din gradina. Biletul de plecare il cumparase pentru 5 Octombrie. In ziua plecarii incepu sa
ploua mocaneste. Un frig umed patrunzator, amintea ca venise toamna, cenusiul acesteia
marind si mai mult atmosfera de imnormintare care apasa casa din gradina. Pe la ora 10
Mecky trase masina in fata casei. Esther in mina cu un buchet mare de crizanteme, urca
in masina si intr-o tacere apasatoare au ajuns la Cimitirul central. Pe piatra noua de
marmura neagra statea scris cu litere de tipar: Alexandru Deleanu 1952-1975. Aseza
buchetul intr-un borcan cu apa care se afla pe margine, ramase inca un timp in ploaia
marunta, inconjura mormintul pina la crucea uda si luceoasa, mingiind-o tandru, soptind
printre lacrimi: Adio dragul meu. Apoi se strecura cu mers aplecat printre morminte
pornind spre iesire. Mecky o asteptase in timpul asta in masina, insa dupa ochi stiu
imediat ca in lipsa ei plinsese. Restul zilei s-a scurs pe nesimtite, nemaiavind parca ce sa-
si spuna, nestiind niciuna ce sa mai faca in afara de-a urmari linia ceasului care se-
nvirtea, se.nvirtea pina cind Melania indrazni sa remarce cu glas tare:
Este ora 8.30. Cred ca ar fi bine sa incepem sa ne pregatim. Nauce s-au ridicat de la locul
lor si la fel de tacute cum au fost toata ziua, au inceput sa se imbrace. Ajunse la poarta,
Esther se opri si se intoarse sa mai priveasca inca odata in urma. Casa cu geamuri mari,
intunecate strajuia nemiscata in ploaia deasa, indiferenta de cei care plecau sau veneau.
Cite generatii va mai sta oare asa, o siluieta nemiscata care sa slujeasca ca adapost
temporar pentru calatorii Oameni care vor face acolo cite-o halta? Citi se vor mai bucura
oare de caldura ei orotitoare, de linistea si pacea acestui loc unde si ea a trait fericiri
nemarginite si tristeti sfisietoare? Cite istorii poarta in ziduri casele, cite amintiri se
intiparesc in peretii fiecareia, cite inceputuri si sfirsituri de viata traiesc, cite veniri si
plecari se inscriu in arhivele nescrise ale acestora de-a lungul anilor! Stergindu-si
lacrimile cu dosul palmei, Esther se urca infrinta in masina linga Mecky. Gara cu
binecunoscutul ei miros, gemea de lume. Ici colo, se zareau grupuri adunate linga munti
de bagaje. Dupa geamantane, dupa hainele noi, dupa fetele plinse, ravasite se stia ca sint
cei care plecau definitiv. Un singur tren traversa tara ca sa treaca granita spre vest.
Calatorii lui aveau toti bilete fara intoarcere. In urma lor lasau case, acumulari de
generatii, rude, prieteni, cunostinte, in fata sperau sa gaseasca libertatea, un camin
prosper la care au visat, dar despre care nu stiau in realitate nimic. Muntii de bagaje cu
care plecau, erau de fapt gramada de sperante care o luau cu ei si care le dadeau puterea
sa plece in acesta calatorie fara intoarcere. Trenul care-l asteptau, era trenul de mii de ani
al celor care luau calea exilului in cautarea unui alt camin mai sigur si mai fericit.
Trenul Orient Expres de la Bucuresti in directia Budapesta, Viena, München, Paris,
soseste la linia a 2-a peste 3 minute. Esther ridica o sacosa, urmata de Mecky si Melania.
Ploaia rece era vinturata de vintul suierator intr-o parte, umezeala inghetata inclestindu-le
trasaturile fetelor. Trenul intra amenintator in gara, izbindu-le cu curentul puternic care
se forma in urma lui. Melania o lua la fuga de-a lungul vagoanelor, cautind numarul
couchetei. Pe biletul lui Esther era scris numarul 7 Exact acolo se aglomerase o multime
care insoteau pe cei care plecau. Cu greutate isi facura loc printre acestia, Mecky mai
agresiva, deschise pentru Esther un culoar pina cind acesta reusi sa urce. Repede i-au dat
bagajete, ajutind-o de pe scara sa le impinga inauntru. Acolo la urcare s-au mai pupat
odata, ca apoi sa se indeparteze de vagon, sa faca loc altora care mai urcau. De la geam
Esther le privi cu ochii in lacrimi, cum stateau amindoua pe peron, zgribulite de frig in
burnita marunta, stergindu-si din cind in cind lacrimile de pe fata. Vocea din microfon
anunta plecarea Orient Expresului. Pe peron o tinara cu fata umflata de plins, refuza sa
urce in tren, in timp ce un tinar si o doamna in virsta o impingeau cu blindete pe scara.
Incet trenul se puse in miscare. Mecky izbucni in hohote de plins stigindu-i disperata
numele in timp ce alerga cu bratele intinse de-a lungul trenului care se indeparta. Tinara
tipa pe scara trenului: Nu ma lasati...Nu ma lasati sa plec...Unde ma duc? Esther isi
astupa urechile ca sa nu mai auda, in timp ce hohotea de plins, indiferenta la cei din jurul
ei. Ca in transa mai intinse apoi o mina prin fereastra deschisa, un ultim salut transmis
celor doua fete lasate pe peron. Gara se indeparta devenind tot mai mica, pina cind
disparu dupa cotitura facuta de tren. Jos pe podea tinara plingea zguduindu-se, in vreme
ce drumul continua printre blocurile luminate de la periferie, apoi se prelinse pe linga
casutele saracacioase de la marginea orasului, ca dupa aceea sa patrunda in anonimatul
intinderii negre, unde numai cind si cind cite-o pilpiiere indepartata, amintea ca undeva
departe in zare, pulseaza viata unui oras. Privind pierdut in noapte, prin fata ochilor lui
Esther i se rula intreg filmul vietii ei, de la plecarea din C..La S, apoi anii petrecuti cu
Maestra Venerian, prima ei dragoste, Alexandru si iat-o acum in drumul spre lumea ei de
dincolo de dealuri. Cine s-ar fi gindit atunci, in noptile lungi de iarna, acolo la geamul din
orfelinat, cind privea topita de dorul departarii la luminitele indepartate, ca lumea aceea
de dupa dealuri, se afla la mii de km distanta?
Trenul cinta ritmic si monoton prin ploaia rece de octombrie tacatacataca apropiindu-se
neabatut de granita. Foarte curind avea sa fie in libertate, afara dincolo de granita, va intra
in lumea fara granite. Cortina grea de fier avea s-o lase in urma ei, incheind o existenta ca
sa reinceapa o alta noua de care inca nu-si facuse nici o iluzie.
Sintem in Ungaria? Auzi in spatele ei.
Da, raspunse fara sa se intoarca. Romania se indeparta de-acum vazind cu ochii, numai in
sufletul ei nu gasea nici macar o urma de eliberare sau fericire. Sa fie oare si acest drum
numai o iluzie dupa care in subconstientul ei a alergat ca sa gaseasca ce? Privind in zare
incepura sa i se prelinga lacrimi mari pe obraji, repetind fara sa vrea cuvintele tinerei de
pe peron: De fapt unde Ma duc?