Sunteți pe pagina 1din 4

Obligaţiile generale ale lucrătorilor

Pentru a nu expune la pericol de accidentare sau imbolnavire profesională atât propria persoana, cat
şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul deplasarii in exteriorul
societatii /unitatii si in incinta acesteia, fiecare lucrator trebuie sa realizes aceasta capacitate, în
conformitate cu:

- deprinderea si reflexele indispensabile mersului cu care este inzestrat /exersat ca persoana,

-pregătirea şi instruirea sa,

- instrucţiunile primite din partea angajatorului,

si sa respecte următoarele obligaţii:

-sa respecte disciplina muncii din unitate si prevederile asociate / rezultate din aceasta cuprinse în
regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de
muncă;

-sa participle la toate fazele de instruire precum si la examinarile, inclusiv cele medicale si psihologice, la
care este convocat;

-sa isi însuşească, sa respecte si sa aplice prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în
munca şi măsurile ce decurg din acestea, aplicabile pe durata deplasarii;

-sa utilizeze corect echipamentele de transport;

-sa utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi mijloacele de semnalizare, iar după
utilizare, sa le înapoieze sau sa le pună la locul destinat pentru păstrare;

Pentru solutionarea tuturor problemele referitoare la securitatea şi sănătatea în munca, lucratorii au


dreptul si tot odata le revin obligatiile:

-de a participa direct şi/sau prin reprezentanţi la discutarea tuturor problemelor referitoare la
securitatea şi sănătatea în munca;

- de a face propuneri;

- sa comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de deplasare la locul de
munca despre care are motive întemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lor,

-sa comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice deficienta a sistemelor de
protecţie;

-sa aducă la cunostinta conducatorului locului de munca şi/sau angajatorului accidentele suferite de
propria persoana;

-sa coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cat este necesar, pentru a face
posibila realizarea oricăror măsuri sau cerinţe pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor.

Obligaţiile prevăzute anterior se aplica, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de munca, potrivit
activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.
Pentru a se asigura protectia impotriva pericolelor care afectează în mod specific lucratorii care se
regasesc temporar / permanent incadrabili in situatia definita ca grup sensibil la riscuri specifice, acestia
au obligatia, dupa caz, de a comunica si /sau informa conducatorul locului de munca despre aceasta
stare.

A. DEPLASAREA CA PIETON

Pietonii nu au nici o protecţie pe drum, fiind cei mai vulnerabili participanți la trafic, atunci când se
află pe partea carosabilă.

Dacă vă aflaţi într-o intersecţie aglomerată sau într-o zonă de centru aglomerată, poate fi dificil pentru
şoferi să vă vadă, motiv pentrun care este responsabilitatea fiecărui să presupună că e posibil să nu fie
văzut sis a ia masurile de siguranta necesare.

Pietonii, alaturi de ceilalti participanti la trafic trebuie sa aiba un comportament care sa asigure
fluenta si siguranta circulatiei, sa nu puna in pericol viata sau integritatea personala, dar nici a celorlalte
persoane din trafic.

Nu este indicat să se circule aproape de vehiculele în mişcare şi trebuie întotdeauna să respectăm


semnele de circulaţie, semafoarele si semnalele politistilor.

Pietonii sunt obligati sa foloseasca numai trotuarul sau, in lipsa acestuia, sa circule pe partea stanga a
drumului, in directia lor de mers, cat mai aproape de marginea partii carosabile, conformandu-se
regulilor de circulatie.

Pe autostrazi este interzisa circulatia pietonilor.

Traversarea cailor de circulatie de catre pietoni se va face numai prin locurile in care exista indicatoare
sau marcaje. Atunci cand acestea lipsesc, traversarea se va face dupa ce in prealabil pietonii s-au
asigurat ca nu exista vreun pericol.

În cazul intersecţiilor, este indicat să se stea complet în afara carosabilului pentru a da vehiculelor
suficient spaţiu pentru manevre.

Este interzisa traversarea cailor de circulatie de catre pietoni la trecerea autovehiculelor salvarii,
politiei, pompierilor, aflate in misiune si care au semnalele acustice si luminoase in functiune.

Pentru un plus de siguranţă atunci se circula pe timp de noapte, este bine să se poarte haine cât mai
deschise la culoare, pentru a putea fi observaţi de şoferi de la o distanţă cât mai mare.

Ca cei mai vulnerabili participanți la trafic trebuie ca in orice actiune pe care o intreprinde lucratorii ca
pietoni trebuie sa se asigure temeinic, de fiecare dată, că se poate traversa, circula pe carosabil etc. în
condiții de maximă siguranță.
B. DEPLASAREA CU MIJLOACE DE TRANSPORT IN COMUN

Deplasarea cu autobuzul, tramvaiul, troleibuzul

Urcarea si coborarea calatorilor se va face numai in statii. Este interzisa urcarea sau coborarea
calatorilor inainte de oprirea sau dupa pornirea autovehiculelor din statii.

Se interzice calatorilor:

- sa urce, sa coboare, sa tina deschise ori sa forteze deschiderea usilor in timpul mersului
autovehiculului;

- sa ceara conducatorului vehiculului de transport in comun deschiderea usilor acestora intre statii sau la
semafoare;

- sa poarta discutii cu conducatorul vehiculului de transport in comun in timpul circulatiei;

- sa calatoreasca pe scari, pe partile laterale sau in afara caroseriei vehiculelor de transport in comun;

- sa umble la aparatele si instalatiile vehiculului;

- sa se sprijine de geamuri pentru asigurarea stabilitatii in timpul mersului. In acest scop se vor folosi
numai barele si curelele pentru sustinerea sau manerele scaunelor;

- sa consume bauturi alcoolice sau sa fumeze in interiorul vehiculelor de transport in comun;

- sa arunce din autovehicul orice fel de obiecte sau substante;

- sa-i agreseze fizic sau verbal pe ceilalti participanti la transportul in comun;

- sa transporte materiale inflamabile precum: butelii de aragaz, butelii de oxigen sau acetilena, bidoane
cu benzina sau petrol, bidoane cu carbit, arme de foe, etc.

Deplasarea cu metroul

Reguli de securitate la folosirea scarilor rulante:

-La imbarcarea pe scara rulanta calcati pe treapta, nu intre trepte.

-In timpul mersului tineti-va de banda rulanta a balustradei.

-Stati pe scara cu fata in directia de mers.

-In timpul mersului nu va sprijiniti de partile fixe ale scarii rulante.

-La iesirea de pe scara rulanta pasiti peste pragul de debarcare.


Se interzice folosirea scarilor rulante de catre:

-persoanele in stare de ebrietate;

- persoanele cu deficiente de echilibru sau cu handicapat locomotor (care folosesc la mers bastoane,
carje, carucioare);

- persoanele insotite de animale;

-persoanele imbracate sau incaltate neadecvat (haine sau fulare foarte lungi, tocuri cui).

Se interzice:

-asezarea persoanelor pentru deplasare pe banda rulanta a balustradei;

-transportul bagajelor pe banda rulanta a balustradei.

Reguli de securitate la transportul cu vagoanele de metrou

In asteptarea trenului, calatorii nu se vor apropia la mai putin de 50 cm de marginea peronului (banda
continua) si se vor plasa cat mai uniform pe lungimea peronului.

Dupa oprirea trenului la peron se va acorda prioritate la coborare.

In timpul mersului, calatorii isi vor asigura stabilitatea prin folosirea barelor de sustinere si/sau a
mainilor curente.

Nu se va actiona butonul de alarma fara motiv.

Nu este recomandata stationarea calatorilor in zona burdufelor.

Dupa anuntul de inchidere a usilor se interzice urcarea si coborarea calatorilor in/din vagoane.

In cazul in care se sesizeaza degajarea de fum in interiorul trenului se actioneaza sistemul de alarma si
se respecta instructiunile primite.

S-ar putea să vă placă și