Sunteți pe pagina 1din 2

 O dată urcat în mijlocul de transport în comun, pietonul

devine „călător”. Folosirea mijloacelor de transport în


comun de către pietonii-călători, se supune şi ea unor
reguli, multe dintre ele fiind norme legale obligatorii.

 Astfel, plata biletului de călătorie, compostarea acestuia,


coborârea pe la uşile destinate acestui scop, interdicţia
de a bloca uşile de acces sunt reguli de care fiecare
călător trebuie să ţină seama atunci când se află într-un
mijloc de transport.

 se face numai pe trotuar sau pe locul special amenajat


numit refugiu, pe care este plantat indicatorul cu
simbolul de staţie. Este cu desăvârşire interzisă
staţionarea pietonilor pe partea carosabilă a drumului,
în aşteptarea unui vehicul.

 În special în orele de vârf ale traficului rutier, este


recomandabil, când opreşte un mijloc de transport în
comun, înaintea celui ce-l aşteptăm, să eliberam
marginea trotuarului sau a locului de refugiu din
apropierea uşilor, pentru a permite celorlalţi călători
urcarea şi coborârea rapidă. Numeroase au fost cazurile
când în urma unor busculade produse în momentul
opririi vehiculelor de transport în comun în staţie sau la
întoarcerea acestora la capetele de linie, unele persoane
au fost accidentate căzând sau fiind împinse sub roţile
mijloacelor respective.
 Orice călător trebuie să cunoască faptul că o coborâre
corectă şi fără riscuri trebuie pregătită cu multă atenţie,
fără a împinge pe cei aflaţi în faţă, eliberând imediat
locul de pe trotuar, din faţa uşii, pentru a permite astfel
coborârea celorlalţi pasageri. Trebuie ştiut că o dată
coborât din mijlocul de transport, pericolele de accidente
nu s-au încheiat. Astfel, în cazul staţiilor amenajate pe
zona de refugiu sau când tramvaiul, în lipsa acestora,
opreşte la o distanţă mare de bordură, după coborâre
călătorii trebuie să se asigure că pot trece în siguranţă pe
trotuar; traversările neatente sau în fugă, cum am
învăţat, fiind deosebit de periculoase.

S-ar putea să vă placă și