1.

Psihologia interculturală - studiul științific al comportamentului uman, al

formelor sale de reproducere, al proceselor mentale. Un interes special fiind acordat
modului în care comportamentele sunt modelate și influențate de către factorii sociali și
culturali.

*Ex: afiş care poate fi citit într-un restaurant turcesc din Paris- cafeaua braziliana, ceas
elvețian, mașină germană, etc---străin.*

Prin extinderea metodologiilor de cercetare pentru a recunoaște varianța culturală în

comportament, limbaj și semnificație, aceasta încearcă să se extindă și să se dezvolte
psihologia.

In 1860 se înființează ,,Revista de psihologie a popoarelor şi lingvistică” în Germania după

care Wilhelm Wundt publică între 1900 și 1920 zece volume ale lucrării ,,Psihologia
popoarelor”.

În timp ce psihologia interculturală a reprezentat doar o zonă minoră a psihologiei înainte de

cel de-al doilea război mondial, a început să crească în importanță în anii 1960.

În 1971, a fost fondată Societatea interdisciplinară pentru cercetări interculturale (SCCR).

În 1972 -Asociația internațională pentru psihologie interculturală (IACCP). De atunci, această

ramură a psihologiei a continuat să se extindă, deoarece a crescut popularitatea încorporării
culturii și diversității în studiile a numeroase fenomene psihologice.

Psihologia interculturală este diferențiată de psihologia culturală, care se referă la ramura

psihologiei care susține că comportamentul uman este puternic influențat de diferențele
culturale, ceea ce înseamnă că fenomenele psihologice pot fi comparate doar între ele într-o
măsură limitată.

În contrast, psihologia interculturală include o căutare de posibili universali în

comportament și procese mentale.

Scopuri focalizate pe 3 ținte majore

-Capacitatea de a testa ipoteze teoretice si proceduri de interventie in alte contexte

culturale decat in cele in care/pentru care au fost proiectate inițial. O deprindere a ablității
de testare pentru a le verifica aplicabilitatea.
-Cunoașterea, explorarea identității celuilalt/alter, pentru a descoperi varientăți psihologice
care lispsesc dintr- experiență culturală limitată.
-Integrarea datelor care provin din arii largi pentru a propune principii valide intr-o arie
culturală extinsă-generarea de o psihologiei „universală,,
Importanța prin:

• Cauze de natură epistemologică - infuzia relativismului

• Cauze de natură socială și politică – identitatea socială -regională/ etnică/
națională/supraordonată (construireaidentității și cunoașterea/înțelegerea celuilalt)
• Cauze de natură pragmatică – optimizarea funcționării individului și organizațiilor
• Cauze care își au originea în universalizarea unor probleme sociale -șomaj, emigrare,
terorism, traficul de ființe umane

Aspecte FORMATIVE:

• deschiderea spre neobişnuit,

• capacitatea de a percepe ceea ce este nou, nefamiliar prin grile de lectură mai largi,
• acceptarea şi respectarea celuilalt ca fiind „altul”,
• aptitudinile de comunicare şi cooperare,
• capacitatea de a chestiona şi revizui propriile reguli,
• deschiderea spre situaţii noi, chiar dacă sunt ambigue şi
• capacitatea de a ne include în grupuri/ categorii mai largi, fără a renunţa însă la propria
identitate socială