Sunteți pe pagina 1din 1

FIȘĂ DE LUCRU – Planul simplu și planul dezvoltat de idei

Limba și literatura română


Clasa a V-a A

Citește cu atenție fragmentul următor, pentru a rezolva corect exercițiile propuse mai jos:
A fost odată un împărat și o împărăteasă care aveau un fecior. Și feciorul de împărat, fiind logodit, a
plecat la vânătoare, ca să-și aducă vânatul de nuntă, după legea domnilor și a împăraților din acele locuri. Și a
plecat cu armași, cu ogari, cu corturi, cu bucătari și cu tot felul de slujitori. Ajungând într-o pădure mare,
dădură peste o căprioară, mai încolo peste un râs, mai departe peste un cerb și, gonind după vânat se duseră
departe, departe: cale lungă, să le ajungă.
Așa, tot mergând ei din codru în codru în codru, ajunseră într-o poiană minunată, unde văzuseră numai
și numai dafini înverziți. Plăcu feciorului de împărat locul și hotărî ca aici să poposească. Deci porunci
bucătarilor să înceapă a-i găti de masă iar dânsul plecă cu slujitorii ca să mai vâneze.
În mijlocul pădurii de dafini mai erau niște palate mari de cleștar, așa de frumoase, că: la soare te puteai uita ,
dar la ele ba.
Palatele alese se-ntorceau după soare și de pretutindeni erau înconjurate de dafini. De-aia le și zicea
Dafinul –verde. Înăuntru locuiau trei fete ca trei zâne măiestre, cu părul lung, cu totul și cu totul de aur. Masa
singură li se punea, singură li se ridica și niciodată piciorul pe pământ nu puseseră. Dar, când sosise feciorul de
împărat, văzuseră tot ce se petrecuse, și sora mai mare le zise la cele mai mici:
Cum mi s-a urât în Dafinul - verdeși cât mi-aș dori să calc și eu pe pământul oamenilor!
Și noi la fel! îi răspunseră cele două surioare. (…)
(Basm cules de G.Dem. Teodorescu, Fata din dafin)
1. Precizează autorul și titlul fragmentului dat.
2. Recitește textul, delimitând secvențele în funcție de ideea centrală pe care o conține fiecare. Notează
ideea principală a fiecărei secvențe, alcătuind astfel planul simplu de idei. Între fiecare idee
principală, lasă un spațiu în care să poți adăuga câte o idee secundară.
3. Notează în spațiile libere dintre ideile principale, câte o idee secundară corespunzătoare acelei idei
principale, alcătuind astfel planul dezvoltat de idei
2. Scrie rezumatul fragmentului, bazându-te pe planul simplu de idei. Respectă regulile acestui tip de
compunere și utilizează conectori specifici legării ideilor principale: inițial, apoi, după aceea, în
final

Prof. Nagy Iuliana

Timp pentru rezolvarea cerințelor: 30 de minute

S-ar putea să vă placă și