Prâslea și merele de aur

adaptare după basmul de Petre Ispirescu

Narator: A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, un împărat puternic care
avea pe lângă palaturile sale o gradină nemaipomenit de frumoasă. În fundul grădinii se afla un
măr care făcea mere de aur și de când îl avea, împăratul n-a putut să guste din roadele lui, căci,
după ce le vedea cum rodeau, venea cineva noaptea si i le fura. Toți paznicii și cei mai voinici
ostași pe care i-a pus împăratul să păzească au eșuat. Într-o zi, veni fiul cel mare al împăratului și
îi zise:
Fiul cel mare: Tată, am crescut în palaturile tale, m-am plimbat de atâtea ori prin gradină și am
văzut roade frumoase în pomul din fundul grădinii, dar n-am putut gusta niciodată din ele. Acum
că au rodit din nou, lasă-mă să pândesc pomul și să prind pe hoțul care jefuiește din palaturile
tale.
Împăratul: Atâția oameni au păzit pomul și n-au făcut nicio ispravă. Doresc prea mult să gust
din merele de aur și de aceea, te las să pândești pomul, dar mă îndoiesc că o să izbutești.
Narator: De atunci, fiul împăratului se puse la pândă pentru o săptămână întreagă. Ziua se
odihni, iar noaptea pândea, iar când se făcuse dimineața, fiul împăratului veni supărat la el.
Fiul cel mare: Am păzit zi și noapte pomul și când s-au copt merele, m-a cuprins o oboseală de
nu mai puteam sta în picioare. Când m-am trezit, merele dispăruseră din copac.
Narator: Nervos fu tatăl său atunci când auzi întâmplările. De silă și de milă, fu nevoit să
aștepte încă un an pentru a-i se împlini dorința fiului mijlociu, care i-a cerut tatălui său să poată
să pândească și el pomul. Atunci când timpul veni și merele începeau a pârgui, fiul său cel
mijlociu păzi, dar păți ca fratele său mai mare. Fiind supărat, împăratul se gândise să taie pomul,
dar fiul său cel mic, Prâslea, veni la tatăl său și îi zise:
Prâslea: Atâția ani ai suferit atâtea necazuri în urma acestui pom și ai tot dreptul să fi supărat,
dar lasă-mă și pe mine să-mi încerc norocul.
Împăratul: Fugi d-aci, Prâsleo! Dacă frații tăi mai mari și atâția oameni voinici n-au putut face
nimic, tocmai tu, crezi că o să reușești? N-auzi ce povești spun frații tăi? Aici trebuie să fie ceva
vrăji.
Prâslea: Nu mă încumet să prind hoții, ci zic că o încercare nu strică.
Narator: Împăratul se înduplecă și lăsă pomul netăiat pentru încă un an. Acesta se bucura când
sosi primăvara și se uită la pomul său a cărui roade erau mai frumoase ca nicicând, dar se întrista
la gândul că nici anul acesta n-o să guste din ele. Prâslea se ducea adesea prin gradină și dădea
ocol acesteia, plănuind. Atunci, fiul cel mic al împăratului spuse:
Prâslea: Tată, iată ca a sosit timpul. Mă duc să pândesc.
Împăratul: Du-te! Dar negreșit că și tu o să te întorci rușinat ca și frații tăi.
Prâslea: Pentru mine nu o să fie așa de mare rușinea deoarece am spus că fac o încercare, nu că
mă încumet să prind tâlharii.
Narator: Când veni seara, se duse și Prâslea să stea de pază.
Prâslea: Frații mei au spus că îi cuprindeau un somn căruia nu-i puteau rezista. Ce să fac ca să
nu adorm și eu? A, da! O să pun două țepușe, una în față și alta în spate, ca atunci când adorm,
am să mă înțep în ele.
Narator: Astfel pândi și el, iar întruna dintre nopți, după miezul nopții, simți că-l atinge încetișor
boarea zorilor care îl îmbătă cu mirosul său plăcut și în acel moment, îl cuprinse o oboseală, dar
loviturile îl făcuseră să fie atent și să se deștepte. Acesta rămase păzind până în zori, când se auzi
un ușor fâsâit în grădină. Atunci, cu ochii țintă la pom, își lua arcul și dete o săgeata de unde se
auzi fâsâitul care devenea din ce în ce mai tare. A tras cu una, apoi cu a doua, iar atunci când a
tras cu a treia, ieși un geamăt de lângă pom și apoi o tăcere de moarte.
Prâslea: Ce să fi fost? Uite! Pete de sânge. După ele se poate găsi tâlharul.
Narator: Prâslea culese câteva mere din pom și le duse la tatăl său.
Prâslea: Tată, ți-am adus merele de aur.
Împăratul: Merele de aur, merele de aur! De când mi-am dorit să le văd pe masa mea. Și când
îmi pierdusem ultima speranță... Fiule, mi-ai făcut o bucurie!
Prâslea: Acum trebuie să caut și hoțul.
Împăratul: De ce, fiule? Cine știe ce primejdii te așteaptă?
Prâslea: Nu, tată. Sunt hotărât.
Împăratul: Bine, fiule. Cum vrei tu, dar i-ai cu tine și pe frații tăi mai mari.
Naratorul: A doua zi porni cu frații săi mai mari pe urma hoțului. Frații săi prinseră prizmă pe el
pentru că fusese mai curajos decât ei și căută prilej ca să-l piarză, de aceea era și bucuros să
meargă. S-au luat după dâra de sânge și merseră până ce ieșiră în pustietate și după aceea, au mai
mers încă o leacă până au ajuns la o prăpastie unde se pierduseră dâra. Atunci ei pricepură că
înăuntrul prăpastiei stătea hoțul de mere. Dar cum să se lase înăuntru?
Fiul cel mare: Ei, Prâslea. Eu zic să ne întoarcem acasă. Prăpastia este adâncă și cine știe ce
primejdii ne așteaptă.
Prâslea: Eu unul nu renunț. Coborâți-mă în prăpastie, iar când voi scutura frânghia, voi să mă
scoateți afară.
Naratorul: Și asta și făcuseră. Îl coborâseră pe Prâslea până la fundul prăpastiei și atunci ținură
frații lui Prâslea sfat.
Fiul cel mare: Să așteptăm ca să vedem dacă face vreo izbândă și chiar dacă face bine ori rău,
să-l pierdem ca să ne curățim de unul care ne face de rușine.
Naratorul: Prâslea ajunse pe tărâmul celălalt, unde acesta se uită cu sfială împrejur, la toate
lucrurile schimbate. Îi fuse frică la început, dar reuși să se îmbărbăteze și apucă un drum și merse
până ce ajunse la un palat de aramă. Nevăzând pe nimeni, acesta intră înăuntrul palatului unde
văzu o fată frumoasă care îi zise:
Fata cea mare: Mulțumesc lui Dumnezeu că mai apuc să văd un om de pe tărâmul nostru. Cum
ai ajuns aici? Aceasta este moșia a trei frați zmei, care ne-au răpit de la părinții noștri și suntem
trei surori și trei fete de împărat de pe tărâmul de unde ești tu.
Narator: El îi povesti toată povestea cu merele de aur, cum a rănit hoțul și cum într-un final a
ajuns aici. Prâslea a întrebat-o pe fată dacă zmeii aceia sunt voinici, iar ea i-a spus că aceștia le
silesc să-i ia de bărbați, dar acestea îi tot refuzau.
Fata cea mare: Ascunde-te! Să nu dea zmeul peste tine în casa lui, că e năbădăios și cu
siguranță va face ca un leu-paraleu. A aruncat buzduganul! Ascunde-te!
Naratorul: Buzduganul veni în cale și lovi un copac, ușa, iar mai apoi în masă. Prâslea luă
buzduganul și îl azvârli mai departe decât îl azvârli zmeul, lovindu-l in umăr. Când acesta ajunse
la poartă, începuse a striga:
Primul zmeu: Aici miroase a pământean de pe celălalt târâm. Ce vânt te aduce aici, ca să-ți
rămână oasele pe tărâmul acesta?
Prâslea: Am venit ca să prind pe cei care fură merele de aur ale tatălui meu.
Primul zmeu: Noi suntem. Cum ai dori să ne batem? În buzdugane să ne lovim, în săbii să ne
tăiem ori în luptă să ne luptăm?
Prâslea: În luptă că e mai dreaptă.
Naratorul: Atunci se apucară să se lupte și s-au luptat până ce zmeul l-a băgat pe Prâslea cu
gleznele în pământ, iar Prâslea se opinti o dată, aduse pe zmeu până la genunchi și îi tăie capul.
Fata cu ochii plini de lacrimi, veni la el și îi mulțumi că o scăpă de zmeu și îl rugă să le salveze și
pe surorile ei. Prâslea porni la sora ei cea mijlocie care locuia într-un palat de argint. Acolo i s-a
întâmplat ca la cea mare, fu bucuroasă să îl vază și îl rugă să se ascundă de zmeu. Acesta nu voi,
iar când buzduganul veni să se așeze în cui, acesta l-a luat și l-a aruncat mai tare, de data aceasta,
nimerindu-l în cap. Zmeul veni tulburat și se luptă cu Prâslea ca și fratele său mai mare și rămase
și el mort. Fata, după ce îi mulțumi, îi povesti cum să o scape și pe sora sa mai mică.
Fata cea mijlocie: Deși e mai puternic decât frații săi pe care i-ai omorât, cu ajutorul lui
Dumnezeu și mai ales că e rănit de la lovitura săgeții pe care ai dat-o tu, nădăjduiesc ca-i vei veni
de hac.
Narator: Prâslea porni către cel de-al treilea zmeu. Văzând palaturile de aur ale zmeului cel mic,
rămase pe gânduri, dar își lua inima în dinți și intră in palat. Cum îl văzu, aceasta o ruga să o
scape de acolo. Abia spuse vorba și buzduganul izbi ușa și masa, punându-se în cui. Atunci
Prâslea aruncă mai departe și îl lovi în piept. Turbând de mâhnire, zmeul se întoarse numaidecât
acasă.
Fata cea mica: Ascunde-te, Prâslea! Ascunde-te!
Prâslea: Nu am venit aici ca să mă ascund.
Zmeul al treilea: Cine îndrăznește să încalce hotarele și să intre în casa mea?
Prâslea: Eu, Prâslea! Cel care te-a rănit și cel căruia ai vrut să-i furi merele de aur. Mai ai și
acum semnul săgeții mele pe umăr.
Zmeul al treilea: Dacă ești tu, am să te pedepsesc amarnic pentru ceea ce mi-ai făcut.
Prâslea: Am eu ac de cojocul tău.
Narator: Atunci au început să se lupte, de dimineața până seara. Noaptea, zise zmeul către fata
de împărat:
Zmeul al treilea: Frumoasa mea, dă-mi apă să mă răcoresc și îți promit că mâine ne cununăm.
Prâslea: Ba dă-mi mie o gură de apă și îți promit inima mea.
Fata cea mica: Da, voinice. Scapă-mă de zmeu și o să ți se împlinească dorința.
Narator: Fata de împărat a dat apă lui Prâslea și imediat a prins puteri. Atunci strânse pe zmeu
în brațe, îl ridică în sus și când îl lăsă în jos, îl băgă până în genunchi în pământ. Se opinti zmeul
și îl ridica și pe el în sus și lăsându-l jos, îl băgă până în brâu, puindu-și toate puterile, Prâslea
mai strânse pe zmeu și îl trânti atât de tare încât îl băgă până la gât în pământ și îi taie capul, iar
fetele de bucurie, se strânseră în jurul lui și l-au luat în brațe și îi ziseră:
Fata mijlocie: De azi înainte ne ești ca un frate. Fiecare din palaturile zmeilor are câte un bici,
cu care lovește în cele patru colțuri ale lor și se fac câteva mere.
Narator: Așa și făcură, iar toate cele trei fete primiseră câte un mar. Se pregătiră sa se întoarcă
pe tărâmul lor. Ajungând la groapă, Prâslea a tras de funie.
Fiul cel mare: Frate! Sunt eu orb ori se mișcă funia?
Fiul mijlociu: Ba da. Să știi că Prâslea a ieșit cu viață.
Fiul cel mare: N-ar mai fi scăpat.
Narator: Se puseră să tragă și o scoseseră pe fata cea mare cu mărul de aramă. Cum ajunse sus,
arătă un răvășel ce-i dăduse Prâslea să ia de bărbat pe fratele său cel mai mare. Lăsară din nou
frânghia și o scoseseră pe fata cea mijlocie, cu mărul ei de argint și cu o altă scrisoare în care o
hotărî Prâslea de soție fratelui cel mijlociu. Mai lăsară încă o dată funia și o scoseseră pe fata cea
mica, logodnica lui Prâslea, însă mărul cel de aur nu-l dete, ci îl ținu. Prâslea simți de dinainte că
frații lui vor să-i facă rău, așa că acesta legă de funie o piatră și își puse căciula peste ea. Când
frații lor au văzut căciula fratelui lor, aceștia le-au spus fetelor:
Fiul cel mare: Surioarelor, stați mai încolo pe iarba și odihniți-vă că noi terminam îndată. Fii cu
băgare de seama!
Fiul mijlociu: Fără grijă! Acum dă-i drumul!
Fiul cel mare: Frate! Frate!
Fata cea mica: Ce este? Ce s-a întâmplat?
Fiul cel mare: Ce să fie? Nu s-a ținut bine de frânghie și a căzut la fundul prăpastiei.
Fata cea mica: Ce nenorocire!
Narator: Frații lui Prâslea luară fetele la împărat și îi spuseseră prefăcut că fratele lor s-a
prăpădit. Mai apoi, aceștia s-au cununat cu fetele, după cum voise Prâslea, iar fata cea mica nu
voia să se mărite cu altcineva. Prâslea care ședea pe fundul gropii, se gândea cum să iasă de
acolo. Când se gândea, Prâslea a auzit un țipăt și o văietare.
Puii: Ajutor! Ajutooor! Balaurul!
Prâslea: AAaaaaa! Stai că-ți arăt eu ție! Ia de aici, dihanie spurcată!
Puii: Îți mulțumim, voinicule! Ne-ai scăpat de la moarte. Cum să-ți mulțumim? Vino sub aripile
noastre să te ascundem?
Prâslea: De ce?
Puii: Dacă te vede mama noastră... Să nu te înghită de bucurie. Vine mama!
Pasarea: Ce îmi sare mie în ochi? Balaurul ucis. Cine mi-a scăpat puii de la moarte?
Puii: Mama, este un om pe tărâmul celălalt.
Pasarea: Și unde este acest om?
Puii: Dar nu ai să-l mănânci de bucurie?
Pasarea: Vă promit că nu.
Puii: Uite! Acesta este tânărul care ne-a salvat de balaur.
Pasarea: Cum să-ți mulțumesc că mi-ai salvat puii?
Prâslea: Nu ți-am scăpat puii ca să-mi faci un favor, dar dacă ai putea, scoate-mă de aici.
Pasarea: Greu lucru îmi ceri, dar nu pot să nu te ajut.
Narator: Se așezară și porniră. Odată ajunși sus, Prâslea își luă rămas bun de la pasăre și porni
către casă. În drumul său, acesta auzi că frații săi mai mari s-au măritat cu fetele promise de el și
de fata cea mica care nu vrea neam să se însoare, că este îmbrăcată în negru și că ea împreună cu
părinții lui Prâslea jelesc pierirea fiului lor. A mai auzit și că frații săi o silesc să se mărite cu un
băiat frumos, iar cu inima întristată, acesta intra în oraș. Mai află și că fata i-a zis împăratului că
o să se mărite cu el dacă îi aduce o furcă cu caierul și un fus făcut cu totul din aur pentru a toarce
singură. Mai afla că împăratul chemase argintarul și îi spuse că dacă nu-i aduce furca pe care o
ceruse fata, atunci capul său îi va sta unde îi stau picioarele. Atunci Prâslea se făcuse ucenic la
argintar și scoase furca din mărul cel de aramă și o dete argintarului să i-o ducă fetei. Fata cum
văzu furca, o cuprinse un fier ars prin inimă deoarece recunoscu furca și pricepu că Prâslea
trebuie să fie în viață. Atunci ea ceru împăratului o cloșcă cu puii de aur, care să meargă și să
mănânce. Și de data aceasta, Prâslea scoase pe argintar din încurcătură. Prâslea scoase din mărul
de argint cloșca cu puii. Argintarul i le dă împăratului.
Împăratul: Fata mea, ți s-au împlinit toate dorințele, acum să te pregătești de nuntă.
Fata cea mica: Tată, cine a făcut aceste două lucruri trebuie să aibă și mărul de aur al zmeului.
Poruncește, te rog, argintarului să mi-l aducă pe meșterul care le-a făcut.
Narator: Împăratul a dat porunca, iar argintarul a venit la palat cu Prâslea.
Fata cea mica: Măria ta, acesta este viteazul care m-a scăpat pe mine și pe surorile mele de la
zmei.
Împăratul: Pentru fapta fraților tăi, poți să-i pedepsești cum vei vrea tu.
Prâslea: Îi iert. Pedeapsa să o ia de la Dumnezeu. Noi vom ieși în grădină și vom arunca fiecare
cu câte o săgeată în sus și dacă am făcut ceva greșit, el o să ne pedepsească.
Naratorul: Așa și făcură. Ieșiră cei trei frați în curte și aruncară cu săgețile în sus și când căzură
ale fraților celor mari direct în creștetul capului și îi omorâră, dar a lui Prâslea, îi căzu dinainte.
Apoi făcură nunta mare și Prâslea luă pe fata cea mică ca soție. Toată împărăția s-a bucurat că au
ajuns ca cei doi să fie căsătoriți, iar după moartea tatălui sau, acesta sui pe tron și împărăți în
pace de atunci și până în ziua de azi. Trecui și eu pe acolo și am stat și m-am bucurat de nuntă,
de unde luai o bucată de batoc, ș-un picior de iepure șchiop, și încălecai pe o șa și vă spusei
povestea așa.