Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE DREPT
SOCIOLOGIE JURIDICĂ
- SUPORT CURS –
Anul I
Semestrul I
2017-2018
1
2
INTRODUCERE
Obiectivele cursului
Acest curs îşi propune analizeze dreptul ca pe un fapt social, evidenţiind sursele
evoluţiei şi influenţei dreptului asupra societăţii. Studenții se vor familiariza cu noţiunile
fundamentale ale acestei discipline ( grup social, comunitate, instituţii sociale, regim politic,
ordine socială şi ordine juridică, socializare şi integrare socială, control social, anomie, etc.),
vor descoperi diferenţele dintre răspunderea juridică şi răspunderea socială, ori
responsabilitatea socială, vor înţelege tipurile comportamentului deviant şi feluritele teorii
prin care s-a încercat descoperirea cauzelor devianţei și vor învăța să evalueze nu doar textul,
ci şi eficienţa socială a reglementărilor juridice.
Competențe conferite
Structura cursului
3
– numărul de Unităţi de învăţare (UI) ce compun cursul: 7 UI.
Cerințe preliminare
Nu sunt.
Discipline deservite
Evaluarea
4
CUPRINS
Cuprins
INTRODUCERE ....................................................................................................................... 3
CUPRINS ................................................................................................................................... 5
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. DEFINIREA SOCIOLOGIEI ŞI SPECIALIZAREA EI
.................................................................................................................................................... 8
Cuprins ................................................................................................................................... 8
1.1.Introducere ....................................................................................................................... 8
1.2 Competențele unității de învățare .................................................................................... 8
1.3. Obiectul și definiția sociologiei ...................................................................................... 9
1.4.Metoda sociologică (< gr. methodos - drum, cale) ....................................................... 10
1.5. Domeniile de specializare ............................................................................................. 11
1.6. Sociologia juridica - domeniu distinct al sociologiei .................................................... 12
1.7.Să ne reamintim ............................................................................................................ 14
1.8.Rezumat ......................................................................................................................... 14
1.9.Test de evaluare al cunoștințelor................................................................................... 14
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. CONSTITUIREA SOCIOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ .............. 16
Cuprins.................................................................................................................................... 16
2.1. Introducere .................................................................................................................... 17
2.2 Competențele unității de învățare .................................................................................. 17
2.3.Evoluţia ideilor sociologice ........................................................................................... 18
2.3.1.Funcţia dreptului in concepţia lui Auguste Comte (pozitivismul) .......................... 18
2.3.2. "Dreptul liber" - Eugen Ehrlich (întemeietorul sociologiei juridice).................... 19
2.3.3. Constrângerea, presiunea şi normativitatea în concepţia lui Émile Durkheim
(1858-1917)...................................................................................................................... 20
2.3.4. Raţionalizare şi legitimitate în concepţia lui Max Weber (1864-1920) ................ 22
2.4. Sociologia românească ................................................................................................. 23
2.4.1. Dimitrie Gusti (1880 - 1955) ................................................................................. 23
2.4.2. Petre Andrei (1891-1940) ...................................................................................... 24
2.5. Orientări sociologice contemporane ............................................................................. 25
2.5.1. Şcoala jurisprudenţei sociologice americane ( teoria sociologică a dreptului).... 25
2.5.2. Analiza funcţionalistă americană .......................................................................... 26
5
2.5.3.Pluralismul juridic şi noţiunea “dreptului social” în concepţia lui George
Gurvitch (1894-1965) ...................................................................................................... 28
2.6.Să ne reamintim ............................................................................................................. 29
2.7.Rezumat ......................................................................................................................... 29
2.8.Test de evaluare al cunoștințelor.................................................................................... 30
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3. COMUNITĂŢI, GRUPURI ŞI INSTITUŢII SOCIALE,
SISTEME POLITICE ȘI AUTORITĂȚI PUBLICE............................................................... 32
Cuprins ................................................................................................................................. 32
3.1. Introducere .................................................................................................................... 32
3.2. Competențele unității de învățare ................................................................................. 32
3.3. Comunitatea .................................................................................................................. 33
3.4.Grupuri sociale .............................................................................................................. 34
3.5.Instituţii sociale ( latinescul institutio aşezământ, întemeiere, înfiinţare) ................ 37
3.6.Statul.............................................................................................................................. 38
3.7.Sisteme politice .............................................................................................................. 39
3.8. Autorităţile ................................................................................................................... 41
3.9. Funcţiile publice............................................................................................................ 41
3.10.Să ne reamintim ........................................................................................................... 42
3.11.Rezumat ....................................................................................................................... 42
3.12.Test de evaluare a cunoștințelor................................................................................... 43
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4. ORDINE SOCIALĂ ŞI ORDINE JURIDICĂ ................... 44
Cuprins ................................................................................................................................. 44
4.1.Introducere ..................................................................................................................... 44
4.2.Competențele unității de învățare .................................................................................. 44
4.3.Ordinea sociala, norme şi sancţiuni sociale ................................................................... 45
4.4.Ordinea juridică, norme şi sancţiuni juridice ................................................................. 48
4.5.Să ne reamintim ............................................................................................................. 50
4.6.Rezumat ........................................................................................................................ 50
4.7.Test de evaluare a cunoștințelor..................................................................................... 51
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 5. SOCIALIZARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ ............. 52
Cuprins ................................................................................................................................. 52
5.1.Introducere ..................................................................................................................... 52
5.2.Competențele unității de învățare .................................................................................. 52
5.3.Conceptul de socializare ................................................................................................ 53
6
5.4.Tipurile de socializare şi agenţii socializării .................................................................. 54
5.5.Integrarea socială ........................................................................................................... 56
5.6.Să ne reamintim ............................................................................................................. 58
5.7.Rezumat ......................................................................................................................... 58
5.8.Test de evaluare a cunoștințelor..................................................................................... 59
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 6. DEVIANŢĂ ŞI DELINCVENŢĂ.
RESPONSABILITATE ȘI RĂSPUNDERE JURIDICĂ ................................................... 60
Cuprins ................................................................................................................................. 60
6.1. Introducere ................................................................................................................... 60
6.2. Competențele unității de învățare ................................................................................. 61
6.3. Delimitări conceptuale privind devianța și delincvența ................................................ 61
6.4.Orientări şi teorii sociologice privind delincvenţa ......................................................... 63
6.5. Precizări terminologice privind responsabilitatea și răspunderea juridică ................... 64
6.6. Răspunderea juridică ..................................................................................................... 65
6.7. Să ne reamintim ........................................................................................................... 67
6.8.Rezumat ........................................................................................................................ 68
6.9. Test de evaluare a cunoștințelor ................................................................................ 69
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7. CRIMA ORGANIZATĂ ................................................ 70
Cuprins ................................................................................................................................. 70
7.1. Introducere ................................................................................................................... 70
7.2.Competențele unității de învățare .................................................................................. 70
7.3. Definiţie şi caracteristici ............................................................................................... 71
7.4.Mijloace de combatere ................................................................................................... 73
7.5. Să ne reamintim ........................................................................................................... 74
7.6. Rezumat ....................................................................................................................... 74
7.7. Test de evaluare a cunoștințelor................................................................................... 75
Bibliografie ............................................................................................................................. 76
7
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. DEFINIREA SOCIOLOGIEI ŞI
SPECIALIZAREA EI
Cuprins
1.1.Introducere
1.7. Să ne reamintim
1.8.Rezumat
1.1.Introducere
8
descrie cele două componente ce alcătuiesc domeniul de studiu al sociologiei
generale;
identifice metoda specifică sociologiei printre alte metode utilizate de
celelalte științe sociale;
dezvolte principiile de obiectivitate științifică care trebuie să calăuzească
metoda oricărei științe;
enumere cinci ramuri ale sociologiei generale;
explice funcțiile sociale ale dreptului;
descrie cele patru funcții ale sociologiei juridice.
Domeniul sociologiei:
9
Sociologia studiază doua categorii de fenomene:
structurile sociale - diverse forme ale vieţii colective umane, ( teoria
grupurilor).
transformările sociale - dezvoltarea si regresul comunităţilor umane, (teoria
transformărilor).
Altă viziune:
Sociologia are ca obiect:
1) socialul, ca formă generală a vieţii umane (Aristotel);
2) societatea globala (în ansamblul ei);
3) diverse componente ale societăţii globale.
10
Legile sociologiei depind de timp si de spaţiu, de structuri mentale, instituţii
etc.
Ele nu sunt legi absolut generale, ci particulare care sunt valabile doar in
anumite circumstanţe.
Sociologia trebuie sa surprindă disfuncţiile care intervin in interiorul
grupurilor si colectivităţilor si sa ofere soluţii pentru corectarea acestor nereguli.
Pentru a descoperi şi corecta anomaliile sociale, sociologia trebuie să-şi
păstreze, întotdeauna obiectivitatea ştiinţifică.
Ramurile sociologiei:
sociologia educaţiei;
sociologia culturii;
sociologia politică;
sociologia civilizaţiei;
a devianţei;
11
a muncii;
sociologia rurală;
urbană;
juridică;
sociologia mass-media etc.
12
Studiul formelor juridice, al utilizării lor sociale, al instituţiilor
dreptului ca fenomene social-particulare;
Studiul dreptului, al practicilor instituţiilor juridice ca elemente de
gestiune a ordinii sociale;
Ramura sociologiei care studiază condiţionarea si eficienta socială, a
regulilor, instituţiilor, sistemelor juridice ca si determinările reciproce dintre drept si
societate, încercând sa evidenţieze specificul ordinii normative fată de alte ordini
sociale, precum si funcţiile sociale ale dreptului.
1. cognitivă;
2. explicativă;
3. critică;
4. practică;
1. Funcţia cognitivă
Vizează cunoaşterea realităţii sociale a dreptului cu mijloace si instrumente
fundamentate juridic. Permite depistarea disfuncţiilor in aplicarea efectiva a legii.
2. Funcţia explicativă
Intenţionează să descopere constantele in desfăşurarea fenomenelor juridice.
3. Funcţia critică
Permite intervenţia în structura mecanismului juridic.
4. Funcţia practică
Vizează îmbunătăţirea şi îmbogăţirea întregului mecanism legislativ şi a
întregii jurisprudenţe.
Datorită acestor patru funcţii ale sale, sociologia juridica este un instrument
foarte folositor.
Sociologul poate semnaliza necesitatea unor norme juridice, poate cuantifica
oportunitatea unor amendamente si poate oferi soluţii pentru a spori eficienta legislativa.
13
1.7.Să ne reamintim
Sociologie generală;
Structuri sociale și transformările sociale;
metoda tipologiei calitative și discontinuiste;
ramuri ale sociologiei generale;
funcțiile sociale ale dreptului (funcțiile activă, respectiv pasivă de control
social);
sociologia juridică;
funcțiile sociologiei juridice (cognitivă, explicativă, critică și practică).
1.8.Rezumat
Sociologia are mai multe definiții. Cea mai concisă este cea de știință despre
societate. Obiectul ei de studiu este alcătuit atât din structurile sociale cât și din
transformările pe care le suferă, de-a lungul timpului aceste structuri. Obiectivul sociologiei îl
reprezintă descoperirea legilor sociologice care guvernează transformările structurilor sociale.
Metoda specifică sociologiei este cea calitativ discontinuistă. Datorită obiectului de studiu
foarte vast, sociologia generală a adat naștere la peste o sută de ramuri. Din punctul de vedere
sociologic, dreptul are două funcții de control social: una pasivă și alta activă. Ramura
sociologiei generale care studiază influențele reciproce dintre societate și drept se numește
sociologie juridică. Această ramură are patru funcții: cognitivă,explicativă, critică și practică).
14
4) Care sunt cele trei metode folosite pentru a descrie fenomenele sociale?
5) Care sunt principiile de obiectivitate ale sociologiei?
6) Ce funcţii are sociologia juridică?
7) Descrieți funcțiile sociale ale dreptului.
15
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. CONSTITUIREA SOCIOLOGIEI
CA ŞTIINŢĂ
Cuprins
2.1. Introducere
2.6.Să ne reamintim
2.7.Rezumat
16
2.1. Introducere
Această unitate de învățare este dedicată savanților care au influențat în mod decisiv
constituirea sociologiei generale ca știință (în general) și a sociologiei juridice (ca ramură
distinctă a sociologiei generale). Studentul se va familiariza cu noțiunile și teoriile despre
drept și societate elaborate atât peste hotare cât și în țara noastră.
17
2.3.Evoluţia ideilor sociologice
18
2.3.2. "Dreptul liber" - Eugen Ehrlich (întemeietorul sociologiei juridice)
19
Conflictele în cazul ordinii juridice “vii” se soluţionează prin
intermediul noţiunii de “justiţie concretă şi reală”. Arbitrii încearcă sa soluţioneze conflictul
in modul care li se pare lor cel mai drept cu putinţă. Acest tip de judecată se numeşte “
judecata în echitate”.
20
Norma (juridică, morală, religioasă, ş.a .) are drept scop întărirea solidarităţii
şi cooperării dintre oameni. Rezultă că normal este tot ceea ce este in concordanta cu norma,
adică tot ceea ce îi leagă pe indivizi intre ei şi îi limitează în libertatea lor absolută.
Anormal - ceea ce lezează solidaritatea morală care trebuie sa existe intre membrii
comunităţii.
Funcţia socială a crimei în privinţa apariţiei ei: crima ajută societatea să rămână
flexibilă, adaptabilă schimbărilor. Dacă societatea ar reuşi să le impună, efectiv, indivizilor ce
o compun toate normele sale, făcând imposibilă orice deviere de la aceste reguli, atunci
societatea ar fi atât de opresivă, încât contribuţia personală a individului pe plan social ar fi
imposibilă.
Noţiunea de anomie sociala (a –fără, nomos – lege) reprezintă cea de-a patra
contribuţie la dezvoltarea sociologiei.
Anomia este starea de dereglare socială si normativă a unei societăţi care este
tulburata de o criza dureroasă sau de transformări pe care le resimte brusc, devenind
incapabilă să îşi exercite autoritatea asupra indivizilor prin limitarea dorinţelor acestora.
Simptomele anomiei:
1) Dislocarea conştiinţei colective, a solidarităţii sociale;
21
2.3.4. Raţionalizare şi legitimitate în concepţia lui Max Weber (1864-1920)
Maximilian Weber, ilustru economist şi sociolog german, este considerat unul dintre
fondatorii sociologiei şi ai ştiinţei administraţiei publice. Dintre numeroasele sale scrieri
amintim: Obiectivitatea cunoaşterii sociologice şi social-politice ( 1904), Etica protestantă şi
spiritul capitalismului (1905), Economie şi societate (1914) şi Politica ca vocaţie (1918).
Sociologia lui Max Weber studiază procesele de raţionalizare a activităţilor
sociale şi individuale. În concepţia lui, sociologia juridică trebuie să studieze reprezentările
pe care indivizii şi le fac despre semnificaţia şi validitatea normelor juridice şi nu conţinutul
obiectiv, logic al acestor reguli.
Weber s-a preocupat de raporturile dintre diferitele sisteme administrativ-statale şi
cele juridice, dintre ordinea administraţiei şi cea a dreptului.
Statul este asocierea umană care îşi arogă monopolul asupra constrângerii
fizice legitime.
Pentru ca guvernaţii să accepte drept legitimă constrângerea fizică exercitată
de către conducători, este nevoie să existe justificări “interioare si exterioare”.
Justificările interioare sunt reprezentate de tipurile de autoritate cunoscute in
istoria omeniri. Acestea sunt:
22
Justificările exterioare sunt reprezentate de ”personalul dreptului”, care a
evoluat în timp de la tipul iraţional ( şeful charismatic, cadiul, suveranul-pontif) la tipul
raţional ( juristul logician, legislatorul practician, judecătorul pragmatic).
23
1) cosmologic;
2) istoric;
3) biologic;
4) psihologic;
Aceste patru cadre împreuna conturează "mediul realităţii sociale".
Realitatea socială, influenţată de cele patru cadre, se actualizează prin
activitate sociala, aceasta fiind compusa din patru categorii de activităţi: 1) economică; 2)
spirituală; 3) politică; 4) juridică.
Esenţa vieţii sociale se găseşte în două din cele patru activităţi: în activitatea
economică şi în cea spirituală. Aceste doua activităţi nu se pot desfăşura în lipsa activităţii
politice şi juridice (cu rol regulator).
Realitatea sociala este determinata de voinţa socială. Aceasta rezulta din legea
paralelismului sociologic, conform căreia exista trei paralelisme între:
1). cadrele cosmologic şi biologic, pe de-o parte şi cadrele psihic si istoric, pe de-
alta;
2). manifestările constitutive si cele regulative;
3). ansamblul cadrelor şi cel al manifestărilor.
Realitatea socială poate fi definită drept voinţă socială unităţi sociale.
Unităţile sociale sunt de trei tipuri:
1) comunităţi sociale;
2) instituţii sociale;
3) grupări sociale.
Dimitrie Gusti a fost promotorul metodei monografice pentru analiza realităţii
sociale.
24
acestea sunt manifestări spirituale care se formează prin contribuţia fiecărei generaţii, şi se
concretizează în fapte.
Fenomenele sociale sunt relaţii între oameni concretizate, obiectivate.
Sociologia este ştiinţa care studiază societatea si raporturile sociale stabilite
între membrii societăţii.
Valorile juridice au un caracter social pentru ca ele nu pot exista decât in
comunitate. Ele sunt studiate de sociologie din perspectiva aplicării lor in viaţa socială.
Realitatea juridică este obiectul dreptului pozitiv (totalitatea normelor
juridice în vigoare la un moment dat şi pe un anumit teritoriu), iar valorile juridice sunt
obiectul dreptului just.
Dreptul just (adevărul) reprezintă valoarea normativă pentru legiuitor şi
exercită o influenţă foarte mare asupra dreptului pozitiv.
Diferenţa dintre morală şi drept: morala reglementează raporturile sociale
prin intermediul conştiinţei individului, în vreme ce dreptul reglementează raporturile
sociale prin intermediul legiuitorului.
25
2.5.2. Analiza funcţionalistă americană
26
oricărei acţiuni si a oricărui comportament individual, pentru că ceea ce este funcţional într-
un sistem normativ poate fi disfunctional în altul.
Disfuncţiile, ca si funcţiile, au doua caractere:
1) un caracter manifest (consecinţa dorită a unei acţiuni sociale);
2). caracter latent (consecinţele nedorite ale acelei acţiuni). De exemplu represiunea
penală. Funcţiile manifeste ale represiunii penale sunt:
a) restabilirea ordinii sociale;
b) realizarea justiţiei şi apărării sociale;
c) pedepsirea indivizilor delincvenţi.
Funcţiile latente:
a) defularea instinctelor sadice;
b) diminuarea frustrărilor sociale;
c) etichetarea delincvenţilor.
Meritul lui Merton consta în redefinirea termenului de "anomie". El spunea ca
individul are cinci posibilităţi de a se adapta scopurilor valorizate social şi mijloacelor
acceptate social pentru atingerea acestor scopuri:
1. conformismul - se acceptă atât scopurile cât si mijloacele legitime, chiar dacă
scopul nu va putea fi atins niciodată din cauza blocării accesului la mijloacele legitime;
2. inovaţia - se acceptă scopurile, dar se resping mijloacele propuse. Se
folosesc mijloace imorale, ilicite şi indezirabile social;
3. ritualismul - se resping scopurile propuse dar se acceptă mijloacele oferite de
societate, astfel încât individul îşi ignoră aspiraţiile dar respectă normele legitime
transformate într-un ritual fără sens;
4. evaziunea - se resping atât scopurile, cat si mijloacele, individul refugiindu-se
în colectivităţi marginale: aurolaci, boschetari;
5. rebeliunea - se resping atât scopurile cât şi mijloacele, respingere
condiţionată de dorinţa individului de a le înlocui cu altele. Exemplu mişcarea "hippy",
rocker-ii etc.
Această viziune asupra anomiei a fost dezvoltată ulterior de R.K.Merton în:
Teoria structurală a comportamentului deviant
28
Dreptul social este diferit de dreptul de coordonare care vine din liberalism, dar şi de
dreptul de subordonare, care provine din doctrinele ce afirma autoritarismul şi
principiul subordonării majorităţii de către minoritate.
Democraţia reprezintă Dreptul Social organizat. Ea nu se poate dezvolta daca
rămâne sclava individualismului.
Sociologia juridica reprezintă acea parte din sociologia spiritului uman care
studiază în întregimea sa realitatea socială a dreptului şi care ţine seama de varietatea
infinită a experienţelor tuturor societăţilor şi tuturor grupurilor, descriind conţinutul concret
al fiecărui tip de experienţă şi relevând realitatea dreptului pe care schemele şi simbolurile
mai mult o ascund decât o explică.
2.6.Să ne reamintim
Auguste Comte (sociologie, pozitivism, altruism);
Eugen Ehrlich (drept legal și drept liber, sociologia dreptului);
Émile Durkheim (fapt social, solidaritate mecanică, solidaritate organică, normal,
patologic, funcțiile sociale ale crimei și anomia);
Max Weber (definiția statului, justificările interioare ale supunerii față de guvernanți,
justificările exterioare ale supunerii față de guvernați, raționalizarea dreptului și
geneza birocrației);
Dimitrie Gusti (cele patru cadre ale socialului, cele patru categorii de activități
sociale, legea paralelismului sociologic ca sursă a voinței sociale);
Petre Andrei (fenomene sociale, voința socială, dreptul pozitiv, dreptul just);
Școala jurisprudenței sociologice americane (reprezentanți: Roscoe și Pound, standard
juridic, dreptul ca principal instrument de control social);
Analiza funcționalistă americană (reprezentanți: Parsons și Merton, ordine socială și
normativă, raționalizare ca mijloc de adaptare socială, disfuncția socială, nașterea
anomiei, teoria structurala ă a comportamentului deviant);
George Gurvitch (fapte normative, valori personale și valori transpersonale, dreptul
individual și dreptul social).
2.7.Rezumat
29
Sociologia a apărut în secolul al XIX-lea, prin opera lui Auguste Comte. Ea
reprezenta știința pozitiva a societății menită să construiască o nouă societate întemeiată pe
altruism. Emile Durkheim consolidează statutul științific al sociologiei. El demonstrează
existența faptelor sociale, afirmă existența celor două tipuri de solidarități (mecanică și
organică) ce stau la temelia comunităților umane, clarifică conceptele de normal și de
patologic în funcție de efectul produs asupra solidarității și descrie simptomele anomiei. El
detaliază rolul social benefic al crimei. Eugen Ehrlich afirmă existența sociologiei dreptului
(acea ramură a sociologiei care studiază formarea și configurația dreptului liber).Max Weber
definește statul și oferă explicații privind supunerea oamenilor față de guvernați. Este vorba
despre justificările interioare (tipurile de autoritate evidențiate de istoria umanității) și de
justificările exterioare (personalul dreptului). De asemenea, Weber introduce conceptul de
raționalizare a dreptului și oferă o viziune asupra nașterii birocrației. Primul sistem sociologic
românesc a fost creat de Dimitrie Gusti. Acest savant explică nașterea voinței sociale ca
urmare a paralelismului dintre cadrele socialului și activitățile sociale. Petre Andrei consideră
că fenomenele sociale sunt relații între indivizi, obiectivate. Evoluția societății se realizează
prin voința socială. Există două drepturi cu obiect diferit de reglementare: dreptul pozitiv
preocupat de existența socială și dreptul just preocupat de valorile juridice. Școala
jurisprudenței sociologice americane afirmă rolul dreptului de principal instrument de control
social. Evoluția dreptului ar trebui să se facă nu prin intervenția arbitrară a unui legiuitor ci
prin intermediul standardului juridic creat de jurisprudență. Analiza funcționalistă americană
subliniază supunerea individului de bună-voie față de ordinea socială și normativă.
Totuși,această ordine creează disfuncții, efecte perverse. Atunci când valorile unei societăți se
îndepărtează prea mult de posibilitățile concrete de conformare ale indivizilor, se naște
anomia ca urmare a patru din cele cinci comportamente pe care le poate îmbrățișa un individ
în încercarea de a atinge valorile prețuite social prin mijloace acceptate social. George
Gurvitch atrage atenția asupra existenței unui drept social, corespunzător valorilor
transpersonale. Acesta este esența adevăratei democrații.
30
3) Care este diferenţa dintre drept şi morală, în concepţia lui Petre Andrei?
4) De cine este reprezentată şcoala jurisprudenţei sociologiei americane?
5) Care sunt cele două caractere ale disfuncţiei, în concepţia lui Robert K. Merton?
6) Ce este pluralismul juridic şi “dreptului social” în concepţia lui George Gurvitch?
31
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3. COMUNITĂŢI, GRUPURI ŞI
INSTITUŢII SOCIALE, SISTEME POLITICE ȘI AUTORITĂȚI
PUBLICE
Cuprins
3.1. Introducere
3.3. Comunitatea
3.4.Grupuri sociale
3.5.Instituţii sociale
3.6.Statul
3.8. Autorităţile
3.10 Să ne reamintim
3.11. Rezumat
3.1. Introducere
În această unitate de învățare, sunt descrise elementele esențiale ale structurii sociale
(comunități, grupuri, instituții, statul, sistemele politice și autoritățile și funcțiile
publice).Elementele din această unitate de învățare sunt noțiuni de cultură generale ce vă vor
ajuta în înțelegerea Dreptului constituțional și în asiilarea cunoștințelor de filozofie juridică.
32
După parcurgerea acestei unități de învățare, studentul va fi capabil să:
3.3. Comunitatea
33
3) cartierul;
4) oraşul.
În mod tradiţional, comunităţile teritoriale sunt satul şi oraşul.
Comunităţile rurale tradiţionale se caracterizează prin:
1) coeziune, stabilitate;
2) relaţii de vecinătate şi relaţii sociale directe bine-structurate care duc la o
puternica intercunoaştere;
3) control social foarte riguros exercitat de către colectivitate;
4). similitudine de activităţi, preocupări şi conduite.
Comunităţile urbane se caracterizează prin:
1) preponderenţa relaţiilor sociale indirecte ( funcţionale) şi restrângerea celor de
vecinătate şi personale;
2) scăderea controlului social tradiţional;
3) viaţă tensionată din cauza ritmului trepidant al activităţii. Din cauza acestei vieţi
trepidante apar fenomene de inadaptare şi marginalizare socială, creşterea incidenţei bolilor
psihice, a sinuciderilor şi a comportamentelor antisociale.
Aceste comunităţi rurale şi urbane, pe lângă caracterele de mai sus prezintă
particularităţi în funcţie de o serie de factori geografici, istorici, culturali şi naţionali.
În România, se păstrează distincţia rural/urban, un argument în acest sens este
reprezentat de ponderile populaţiei urbane şi rurale şi de dinamica acestora. În 2011,
populaţia rurală reprezenta 46% din totalul populaţiei ( în uşoară scădere faţă de 2001, când
procentul era de 47,2%)1. Judeţele cu gradul cel mai mare de urbanizare sunt: Hunedoara (
74,1% populaţie urbană), Braşov (71,2%), Constanta (67,9%), Cluj ( 65,9%). Ponderi mai
mici ale populaţiei urbane se înregistrează în Giurgiu ( 27,7%), Dâmboviţa ( 28,3%),
Teleorman ( 31,3%), Neamț și Călărași (35%)2.
3.4.Grupuri sociale
1
Rezultatele definitive ale recensământului populației: mai puțini locuitori în mediul rural (4 iulie 2013),
material disponibil la următoarea adresă web: http://agrointel.ro/11078/rezultatele-definitive-ale-
recensamantului-populatiei-mai-putini-locuitori-in-mediul-rural/ (accesat pe 11 august 2017).
2
Rezultate provizorii- Recensământul populației din 2011- Hartă cu top județe, disponibil la următoarea adresă
web: http://oglindadevest.ro/rezultate-provizorii-recensamantul-populatiei-din-romania-2011-harta-cu-top-
judete/ (accesată pe 11 august 2017).
34
Sociologia studiază grupuri şi nu indivizi. Grupurile sociale sunt structuri
înrădăcinate in istorie.
Diverse definiţii ale grupurilor sociale:
1) Două sau mai multe persoane care împart cu alte persoane aceleaşi norme fata
de anumite situaţii şi ale căror roluri sociale sunt strâns îmbinate şi sincronizate (
Newcomb).
2) Pluralitatea de persoane ce interacţionează reciproc într-un cadru dat (W. J.
Sprot);
3) Un anumit număr de persoane legate printr-un sistem de relaţii reglementate de
către instituţii, persoane ce posedă anumite valori comune şi care se deosebesc de alte
colectivităţi printr-un principiu specific (Szczepanski).
a) membrii grupului;
b) organizarea formală sau informală specifică, ceea ce presupune:
norme, valori, principii ce definesc identitatea grupului;
instituţii care reglează relaţiile reciproce sau cele cu alte grupuri ( mai ales, în
cazul grupurilor sociale cu organizare formală);
c) elemente materiale (embleme).
Omul aparţine întotdeauna unui grup social.
35
Deşi componenţa grupului se schimbă ( prin părăsire pe cale naturală sau ca
urmare a unor motive şi opţiuni sociale, morale, politice, religioase, culturale) grupul
continuă să existe păstrându-şi durabilitatea.
Conform lui Ch. Cooley, în funcţie de caracterul relaţiilor dintre indivizi,
grupurile sunt de două feluri:
primar - relaţiile interindividuale sunt directe, nemijlocite (têtê-à- têtê , faţă
către faţă);
secundar - relaţiile dintre indivizi sunt indirecte, ei nu se cunosc personal, dar
activitatea lor interferează pe unele planuri.
În grupul primar există relaţii personale bazate pe afecţiune, cooperare, pe
unitatea intereselor, motivelor si acţiunilor. Grupul primar orientează comportamentul
indivizilor şi le influenţează dezvoltarea şi modul în care percep lumea.
Exemple de grupuri primare:
1) familia ( întâiul grup primar);
2) grupul de joacă al copiilor ( caracterizat prin spontaneitate, cooperare şi care
dezvoltă ambiţia şi onoarea);
3). grupurile de vecinătate ( foarte importante pentru viaţa socială, afectivă şi
culturala a comunităţii rurale tradiţionale);
4). comunităţi de bătrâni ( predomină relaţiile personale de apropiere, înţelegere şi
afecţiune).
Grupurile secundare sunt definite prin relaţii reci, impersonale, formale,
lipsite de afecţiune si intimitate. Relaţiile personale din aceste grupuri sunt roluri bazate pe
principii şi reguli de organizare şi funcţionare. Comunicarea se face prin mediere, conform
unei ierarhii statuate în regulamentele de funcţionare. În consecinţă, în interiorul acestor
grupuri se manifestă coeziunea rezultată din diviziunea sarcinilor de grup. Exemple de
grupuri secundare: asociaţiile profesionale, instituţiile publice, marile organizaţii sau
corporaţii.
Există şi grupuri de referinţă şi de apartenenţă.
Grupul de referinţă reprezintă unitatea socială utilizată pentru evaluarea si
modelarea atitudinilor, trăirilor, şi acţiunilor individului. Acest grup justifica
comportamentele contradictorii.
Grupurile de referinţă exercită o fascinaţie atât de puternică asupra persoanelor
străine încât acestea din urmă preiau modelele de interacţiune socială specifice grupurilor în
36
cauză, sperând să fie considerate membre. Exemple: aristocraţia a fost multă vreme îndelung
imitată de burghezie.
Grupul de apartenenţă este acel grup căruia o persoana îi aparţine prin
fapte si vocabular. Acesta apartenenţă poate fi voluntară sau involuntară (grupul familial).
De regulă, grupul de apartenenţă este diferit de grupul de referinţă.
În grupuri se exercită prin mecanisme specifice presiuni asupra indivizilor
pentru ca aceştia să respecte regulile grupului.
Grupurile exercită presiuni sociale şi în exterior, fie prin simpla prezenţă, fie
prin mecanisme specifice, cum ar fi grupul de presiune.
Grupul de presiune (lobby) reprezintă o organizaţie care promovează cauze
economice, morale sau altele, prin utilizarea de agenţi plătiţi (lobby-şti) pentru a influenţa
legislatorul şi funcţionarii publici, prin susţinerea candidaţilor numiţi de partidele politice sau
prin organizarea de campanii educaţionale ori de propagandă în rândurile publicului.
Clasificarea instituţiilor
Instituţiile se pot clasifica după mai multe criterii.
37
1) În funcţie de modul de constituire:
a) Instituţii formale (primăria);
b) instituţii neformale, neoficiale.
Instituţiile formale sunt organizate după norme generale, respectate de toţi
membrii societăţii, fie că sunt de acord cu ele sau nu. De exemplu instituţia preşedenţiei,
ministerele etc.
Instituţiile neformale (neoficiale) funcţionează în temeiul unor legi stabilite de
toţi componenţii lor.
2). În funcţie de conţinutul şi caracterul funcţiei îndeplinite:
a) Instituţiile economice (instituţii care se ocupă cu producerea bunurilor, prestări de
servicii, reglementează circulaţia banilor, organizarea diviziunii muncii, circulaţia bunurilor).
b) Instituţiile politice ( se ocupă cu cucerirea, exercitarea şi menţinerea puterii
politice). De exemplu Guvernul, Parlamentul.
c) Instituţiile educative (se ocupă cu socializarea şi educarea tinerilor precum şi cu
elaborarea unor modele de educaţie).
d) Instituţiile culturale ( se preocupă de transmiterea şi dezvoltarea moştenirii
culturale, de conservarea patrimoniului cultural, de susţinerea activităţii creatoare precum şi
de educaţia artistica a publicului).
e) Instituţiile sociale ( ajută persoanele aflate în dificultate, sau organizează activităţi
cu diferite categorii ale populaţiei).
f) Instituţiile religioase ( organizează raporturile omului cu divinitatea, ceilalţi
credincioşi şi cu ierarhii bisericii respective).
În general, fiecare instituţie îndeplineşte mai multe funcţii, nu doar una.
Uneori, mai multe instituţii îndeplinesc aceeaşi funcţie ( Exemple: serviciile secrete şi
armata).
Instituţiile reprezintă sistemul fundamental de coeziune socială. Ele trebuie să
alcătuiască un sistem unitar, lipsit de contradicţii şi conflicte. Tensiunile nerezolvate dintr-o
instituţie duc la distrugerea acelei instituţii.
3.6.Statul
38
Statul reprezintă puterea suverană exercitată de un anumit grup asupra unei
comunităţi umane ce locuieşte pe un anumit teritoriu.
Puterea înseamnă capacitatea unui individ sau a unui grup de a obţine un
anumit comportament de la un individ sau de la un grup de indivizi.
Suveranitatea puterii de stat înseamnă:
1). supremaţia puterii grupului dominant în interiorul teritoriului şi a comunităţii
dominate ( ceea ce presupune monopolul asupra mijloacelor de constrângere);
2) independenta puterii grupului dominant fată de puterea altor grupuri din afara
teritoriului dominat ( ceea ce presupune posibilitatea grupului dominant de a aplica orice
mijloc de constrângere fără să ceară aprobare altui grup de pe un alt teritoriu.
Forţa de constrângere este temelia statului, căci numai aşa se poate exercita
puterea asupra unui teritoriu şi a unei populaţii. Aceasta forţă trebuie recunoscută drept
legitimă, adică dominaţii să considere că e bine să i se supună.
Pentru organizarea vieţii sociale a comunităţii dominate, conform regulilor pe
care le elaborează, statul îşi constituie organisme de control a acţiunilor individuale şi de
grup. Aceste organisme reprimă orice activitate care ar perturba bunul mers al statului.
O problemă esenţială a existenţei statului o reprezintă relaţia dintre stat şi
cetăţean. Idealul in acest domeniu îl constituie statul de drept. Acesta este statul în care
legile asigură cadrul de funcţionare al întregului sistem de organizare sociala, reglementând
atât cucerirea non-violentă şi exercitarea puterii de stat cât şi drepturile şi libertăţile
cetăţenilor în raport cu statul.
Statul de drept nu poate exista dacă puterea legislativă nu este separată de cea
executivă şi de cea judecătorească. Aceste trei puteri trebuie să coopereze, dar să se şi
controleze reciproc.
3.7.Sisteme politice
Raporturile dintre stat şi cetăţeni sunt influenţate de sistemul politic pe care se
fundamentează statul respectiv. Exista două sisteme politice actuale:
1) democraţia;
2) totalitarismul.
1. Democraţia - membrii societăţii aleg organele puterii de stat. Puterea
de stat se cucereşte pe baza regulilor constituţionale prin votul poporului care
decide ce formaţiune poate conduce.
39
O democraţie stabilă trebuie să îndeplinească trei condiţii:
1) pluralismul politic (mai multe grupuri care să prezinte diverse viziuni de
conducere a statului).
2) competiţia pentru accederea la putere.
3) consensul membrilor societăţii cu privire la modul de constituire a unui
guvernământ legitim.
Între stat şi individ se interpun o mulţime de formaţiuni (biserici, partide,
O.N.G.-uri, etc.). Acestea sunt gata să-i ofere individului prilejul de a-şi exprima părerile
sale.
În România, după 1989 s-a instaurat un regim democratic prin intermediul
Constituţiei din 1991. Revizuirea actului fundamental, prin Legea nr. 429/2003, încearcă să
consolideze democraţia prin consacrarea în aliniatele 4 şi 5 ale art. 1 din Constituţie atât a
principiului separaţiei puterilor în stat cât şi a principiului supremaţiei legii. Aceasta nu
înseamnă că România a devenit un stat de drept model. Mai sunt multe probleme de rezolvat
în manieră democratică.
2. Totalitarismul - grupul care preia puterea de stat face acest lucru prin
forţă. Acest grup doreşte sa exercite puterea contra intereselor majorităţii
membrilor societăţii, deşi, oficial, susţine contrariul.
Grupul care deţine puterea de stat are un control absolut asupra tuturor
sectoarelor societăţii şi asupra tuturor aspectelor vieţii sociale, inclusiv asupra vieţii de
familie. Orice forma de organizare reprezintă o prelungire a statului. Libertatea individuală
nu exista.
Trasaturile statului totalitar:
1) partid unic;
2) ideologie obligatorie (unică, universală, şi exclusivistă);
3) controlul total (opoziţia este exclusă şi nu se accepta principiul separaţiei
puterilor în stat).
Totalitarismul încearcă realizarea unor proiecte grandioase de reconstructie
socială şi materială. Se propovăduieşte ideea caracterului etern şi sacru al statului şi al
partidului.
Totalitarismul se impune acolo unde democraţia prost înţeleasă produce
dezastre economice şi sociale. Dar, totalitarismul nu dăinuie, ci este la un moment dat
înlăturat de democraţie.
40
3.8. Autorităţile
Definiţia autorităţilor publice: forme organizaţionale alcătuite din deputaţi sau
funcţionari prin intermediul cărora se înfăptuieşte puterea de stat. Pentru realizarea
funcţiilor statului şi pentru atingerea scopurilor propuse in Constituţie, aceste forme
organizaţionale iau decizii cu caracter obligatoriu, care pot fi duse la îndeplinire prin forţa
de constrângere a statului.
Există două sensuri ale cuvântului "autoritate":
- un sens mai larg: orice organ al statului;
- alt sens restrâns: doar acele organe ale statului care nu sunt subordonate altora.
Ex.: Parlamentul, Guvernul etc.
Celor trei puteri in stat le corespund, în România, următoarele autorităţi:
a) puterea legislativă: Parlamentul bicameral (Camera Deputaţilor şi Senatul);
b) puterea executivă: Guvernul cu organele administraţiei publice centrale şi locale,
Preşedintele şi Curtea de Conturi care este o autoritate cu atribuţii de control privind finanţele
publice;
c) puterea judecătorească: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu instanţele
judecătoreşti din subordine, Ministerul Public şi parchetele subordonate care apără în
activitatea judiciară atât ordinea de drept cât şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi în sfârşit
Consiliul Superior al Magistraturii care este garantul independenţei Justiţiei.
Curtea Constituţionala este autoritatea publică care garantează supremaţia
Constituţiei, prin controlul constituţionalităţii actelor normative. Deşi se susţine, în general,
că justiţia constituţională se situează între cele trei puteri, există şi autori care o includ în
rândul organelor care exercită puterea judecătorească.
41
drepturi şi ii revin anumite obligaţii. Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se
află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public.
3.10Să ne reamintim
Comunități rurale, comunități urbane;
Grup primar, grup secundar;
Grup de referință, grup de apartenență;
Instituții formale, instituții informale;
Suveranitatea puterii de stat;
Stat de drept;
Democrație și totalitarism;
Autorități publice;
Funcția publică și funcționarul public.
3.11.Rezumat
42
exercitată de un anumit grup asupra unei comunităţi umane ce locuieşte pe un anumit
teritoriu. Raporturile dintre stat şi cetăţeni sunt influenţate de sistemul politic pe care se
fundamentează statul respectiv. Exista două sisteme politice actuale: democraţia și
totalitarismul. Autoritățile publice reprezintă forme organizaţionale alcătuite din deputaţi sau
funcţionari prin intermediul cărora se înfăptuieşte puterea de stat și care iau decizii cu
caracter obligatoriu, care pot fi duse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului.
Funcţia publică desemnează ansamblul atribuţiilor, stabilite în temeiul legii, în scopul
realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală,
administrația publică locală și autoritățile administrative autonome. Funcţionarul public este
acea persoana fizica numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
43
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4. ORDINE SOCIALĂ ŞI ORDINE
JURIDICĂ
Cuprins
4.1.Introducere
4.5.Să ne reamintim
4.6Rezumat
4.1.Introducere
44
explice conținutul și sfera conceptului de sancțiune socială;
clasifice sancțiunile sociale;
descrie conținutul conceptului de sancțiune juridică;
explice categoriile de sancțiuni juridice.
45
Ordinea socială este caracterizată de succesiunea dar şi de persistenta relativă
a elementelor ce o compun ( valori, norme sociale etc.).
Normele sociale sunt acele reguli care arata modurile şi formele specifice
prin care valorile sociale trebuie concretizate în comportamentul indivizilor. De exemplu:
regula care îţi cere ca, atunci când eşti într-un mjloc de transport în comun, să îi cedezi unei
bătrâne scaunul tău, transpune în practică respectul faţă de bătrâni.
Normele sociale sunt respectate de membrii unui grup social din două motive:
Exemplu:
47
a) sancţiuni pozitive formale (directe): exprimarea organizată a
recunoştinţei publice, a mulţumirii din partea reprezentanţilor unor instituţii si
organizaţii, conferirea de decoraţii;
48
Normele juridice ocrotesc cele mai importante valori sociale. Ele au un
caracter general şi impersonal întrucât ele prescriu doar forma generală a diferitelor acţiuni şi
comportamente impuse sau interzise indivizilor, dar nu detaliază şi mijloacele prin care
indivizii pot să-şi realizeze interesele legate de respectivele acţiuni (interese traduse în
drepturi şi obligaţii reciproce).
4.5.Să ne reamintim
Ordine socială;
Norme sociale;
Sancțiuni sociale;
Ordine juridică;
Norme juridice;
Diferențele norme sociale-norme juridice;
Sancțiunile juridice și clasificarea lor.
4.6.Rezumat
50
coercitive sau al presiunii exercitate de autoritatea publică recunoscută drept legitimă şi
legală într-o societate. Normele juridice se deosebesc de normele sociale prin procedura de
elaborare, sfera de reglementare,acțiune în timp și spațiu, prin structură și eficiență. Prin
sancţiunile normelor juridice se desemnează ansamblu de modalităţi, mijloace şi masuri
coercitive adoptate faţă de indivizii care încalcă normele juridice. Sancţiunile juridice sunt
de mai multe feluri.
51
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 5. SOCIALIZARE ŞI INTEGRARE
SOCIALĂ
Cuprins
5.1.Introducere
5.5.Integrarea socială
5.6.Să ne reamintim
5.7.Rezumat
5.1.Introducere
În această unitate de învățare vom studia mecanismul prin care societate își
proiectează asupra indivizilor modelul normativ și valoric în scopul modelării conduitelor
acestora. Adoptând conduitele propuse de societate în diverse situații, indivizii se integrează
într-un tot care devine o entitate superioară sumei actorilor sociali, considerați separat.
52
identifice însemnătatea socializării de gen în formarea identității de gen a individului
și în învățarea rolurilor de gen;
descrie tipurile de integrare socială;
enumere trăsăturile procesului de integrare socială.
5.3.Conceptul de socializare
Definiţii:
1). Socializarea reprezintă procesul social fundamental prin care orice societate îşi
proiectează, reproduce şi realizează prin conduitele adecvate ale membrilor săi modelul
normativ şi cultural.
2). Socializarea reprezintă procesul prin care individul deprinde treptat prin
interacţiunea cu alţii şi participând la viata sociala, normele, valorile, gândirea, cunoştinţele
unei anumite culturi in care s-a născut.
1). disciplinarea instinctelor (satisfacerea lor este permisă doar în modurile agreate
de societate);
53
5.4.Tipurile de socializare şi agenţii socializării
54
a) situaţii de educaţie morală întemeiate pe relaţii de autoritate - aceste situaţii
furnizează copilului regulile moralei;
b) situaţii de învăţare cognitivă ( copilul învaţă cunoştinţele, deprinderile şi îşi
dezvoltă aptitudinile necesare convieţuirii în societate);
c) situaţii ce presupun invenţia şi imaginaţia ( copilul îşi dezvoltă gândirea
creatoare).
d) situaţii de comunicare psihologică ( copilul îşi dezvoltă sensibilitatea care este
foarte importanta pentru echilibrul moral).
Structura şi funcţionarea familiei influenţează foarte mult socializarea
copilului. Copii cu carenţe de socializare provin din familii cu mari lipsuri in ceea ce priveşte
structura sau funcţionarea. Copilul are nevoie de o familie, dar nu de orice fel de familie,
ci de una care să-şi exercite toate funcţiile sociale.
Familia este importantă pentru procesul de socializare şi pentru că, prin ea,
copilului i se atribuie status-uri sociale (rasa, etnia, religia, clasa socială).
5.5.Integrarea socială
56
4. Integrarea funcţională vizează păstrarea unităţii şi echilibrului sistemului
social dar şi diviziunea eficientă şi sincronizarea rolurilor sociale într-un grup.
57
5.6.Să ne reamintim
socializare;
socializare primară și socializare secundară;
socializare continuă;
socializare anticipativă;
resocializare;
agenții socializării (familia, prietenii, școala, mass-media);
socializare de gen;
integrare socială;
cele patru tipuri de integrare socială (culturală, normativă, comunicațională și
funcțională);
personalitatea normală;
cauzele dezintegrării personalității.
5.7.Rezumat
Socializarea reprezintă procesul prin care individul deprinde treptat prin
interacţiunea cu alţii şi participând la viața socială, normele, valorile, gândirea, cunoştinţele
unei anumite culturi in care s-a născut. Socializarea primară reprezintă procesul de
transformare a copiilor în adevărate fiinţe umane sociale prin învăţarea valorilor de bază, prin
pregătire şi limbaj. Socializarea secundară este procesul de învăţare a normelor şi valorilor
altor instanţe de socializare (şcoala, grupul de prieteni, grupul de adulţi). Socializarea
continuă este procesul de transmitere şi însuşire a modelelor culturale şi normative, proces
care durează toată viaţa unui individ. Socializarea anticipativă este învăţarea valorilor,
credinţelor şi comportamentului unui grup căruia persoana nu îi aparţine în prezent, dar la
care va adera in viitor. Resocializarea este învăţarea unui nou set de valori, credinţe şi
comportamente care sunt diferite de cele anterioare. Cei mai importanţi agenţi ai socializării
sunt: familia, grupul de prieteni ( anturajul), şcoala și mass-media. Prin socializarea de gen,
copilul deprinde comportamente şi valori considerate de respectiva cultură ca fiind feminine
sau specific masculine. Integrarea socială reprezintă starea obiectiva dată de asamblarea într-
un sistem şi cooperarea în interiorul acestuia a totalităţii indivizilor, grupurilor, normelor şi
valorilor dintr-o anumită societate. Există patru tipuri de integrare socială: culturală,
normativă, comunicațională și funcțională. Personalitatea normală înseamnă personalitate
58
medie în accepţiunea statistică adică personalitate adaptată la condiţiile vieţii sociale. Cauzele
dezintegrării personalității sunt: participarea la grupuri sociale ce impun individului modele
divergente, roluri şi valori divergente; participarea la viata unui grup dezorganizat, fără
criterii bine delimitate sau care este în conflict cu alte grupuri și divergente între elementele
bio şi psihogene şi cerinţele sociale .
59
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 6. DEVIANŢĂ ŞI DELINCVENŢĂ.
RESPONSABILITATE ȘI RĂSPUNDERE JURIDICĂ
Cuprins
6.1. Introducere
6.7. Să ne reamintim
6.8.Rezumat
6.1. Introducere
60
6.2. Competențele unității de învățare
61
1) infracţiunile;
2) sinuciderile;
3) consumul de droguri;
4) transgresiunile sexuale;
5) devianţe religioase;
6) bolile mentale;
7) handicapurile fizice.
Se observă că primul tip de devianţă este cel al infracţiunilor. Astfel,
descoperim o importantă componentă a devianţei:
Delincvenţa (Criminalitatea) reprezintă acţiunea de distrugere a valorilor şi
relaţiilor sociale protejate de normele juridice penale, acţiuni sancţionate în mod organizat
de către agenţii specializaţi ai controlului social.
Caracteristicile delincventei:
1) Violarea legilor, a prescripţiilor juridice, care interzic astfel de acţiuni;
2) Comportament contrar moralei şi regulilor de convieţuire socială;
3) Acţiunea socială ce provoacă sentimente de teamă în rândul populaţiei, atentând,
astfel, la siguranţa instituţiilor şi a grupurilor sociale.
Delincventa juvenila – ansamblul încălcărilor normelor juridice penale de către
minori.
Minorul este o persoana tânăra ce aparţine oricăruia dintre cele doua sexe şi
care se află, ca vârstă, între perioada prunciei şi cea a tinereţii. El răspunde penal, in
România, dacă a împlinit vârsta de 16 ani. Dacă are între 14 şi 16 ani, minorul răspunde penal
dacă se stabileşte în expertiza medico-legală că avea discernământ.
Tipurilor de devianţă prezentate mai sus le corespund următoarele tipuri de
devianţi, stabilite în funcţie de gradul de implicare voliţională:
a) devianţii subculturali ( contestă legitimitatea normelor şi acţionează pentru
înlocuirea lor cu alte norme şi valori). Exemplu: teroriştii, dizidenţii, membrii sectelor
religioase.
b) transgresorii ( aceştia încalcă voit o normă, dar spre deosebire de primii o
recunosc drept legitimă);
c) indivizii cu tulburări comportamentale ( caracterul voluntar al comportamentului
lor nu este nici acceptat, dar nici îndepărtat). Exemple: alcoolicii, toxicomanii, alienaţii
mintali. Handicapaţii nu pot fi încadraţi în rândul devianţilor.
62
Împotriva devianţei şi delincventei se poate lupta doar prin întărirea
controlului social.
Controlul social este acţiunea de reglare a comportamentelor ce se manifestă
într-o societate pentru conformarea lor la norme, principii şi valori comune tuturor
membrilor societăţii.
63
5. Teoria etichetării( Edwin Lemert, Howard Becker, Kai Erikson)
Devianţa şi delincvenţa nu reprezintă un fapt real. Ea este o “etichetă” pe care
nişte indivizi sau societatea, în ansamblul ei, o aplică altor indivizi, în temeiul unor interese şi
principii.
Calificarea unui act drept deviant sau delincvent depinde numai în parte de
ceea ce săvârşesc cu adevărat indivizii care încalcă normele sociale, fiind de fapt, o
consecinţă a ceea ce alţii (cei ce deţin puterea) gândesc despre acest act.
F. Tannenbaum consideră că cea mai sigură metodă de a produce delincvenţi
este “stigmatizarea” (sancţionarea sau repudierea severă a individului care se abate de la
standardul social şi izolarea lui de ceilalţi indivizi). Reacţia socială îi va influenţa
considerabil cariera de viitor delincvent. Din momentul sancţionării, individul se va comporta
conform “etichetei” aplicate de comunitate şi se va asocia doar cu indivizi cu aceea şi
etichetare.
64
b) Natura celor două fenomene este diferită. Răspunderea este preponderent
normativă (mai ales juridică). Responsabilitatea este preponderent valorică ( normele
sociale sunt considerate de individ ca valori acceptate, pe baza cărora el îşi proiectează
acţiunile libere.
c) Modul de desfăşurare a raporturilor individ-societate diferă. Răspunderea
presupune o prezenţă activă a societăţii, expresie a unor cerinţe pe care societatea le
impune agentului. Responsabilitatea presupune prezenţa umană liberă, neconstrânsă de
societate. Individul îşi exprimă voinţa.
d) Se raportează la structuri sociale şi la obiective diferite. Răspunderea se
raportează la orice individ. Responsabilitatea nu este atributul fiecărui individ ( depinzând
de capacitatea intelectuală, de alegere şi de socializare).
e) Funcţiile sociale sunt diferite. Răspunderea vizează păstrarea sistemului
social. Responsabilitatea are ca funcţie îmbunătăţirea sistemului social.
f) Căile şi mijloacele prin care societatea stimulează şi asigură funcţionarea
acestor fenomene sunt diferite. Există un sistem de sancţiuni care asigură păstrarea
ordinii sociale. Răspunderea funcţionează prin sancţiuni. Responsabilitatea funcţionează
prin procesul de socializare. Eficienţa transmiterii valorilor şi normelor sociale, măsurată
prin gradul de interiorizare a acestora, asigură sporirea gradului de responsabilitate al
individului.
Din cele de mai sus concluzionăm că:
Răspunderea socială reprezintă acea instituţie prin care societatea îl obligă
pe individul care a încălcat anumite norme sociale să suporte sancţiunile sociale ataşate
regulilor încălcate.
Paul Fauconnet, în lucrarea “La responsabilité” (1928), consideră răspunderea
drept un produs social. Ea izvorăşte din normele sociale existente.
Răspunderea infractorului pentru fapta comisă reprezintă instrumentul prin care
societatea se disculpă în faţa colectivităţii pentru imperfecţiunile normelor pe care le
promovează, imperfecţiuni care, în ultimă instanţă, l-au împins pe răufăcător să săvârşească
crima.
Răspunderea juridică este o formă a răspunderii sociale.
65
Răspunderea juridică = complexul de drepturi şi obligaţii ce se nasc ca urmare a
săvârşirii unei fapte ilicite şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat,
constrângere concretizată prin aplicarea sancţiunii juridice.
Răspunderea juridică are trei forme principale:
A. Răspunderea penală;
B. Răspunderea civilă;
C. Răspunderea disciplinară.
6.7. Să ne reamintim
devianță;
delincvență;
delincvența juvenilă;
controlul social;
sociologia delincvenței;
teoria dezorganizării sociale;
teoria anomiei sociale;
teoria transmiterii culturale;
teoria conflictului;
teoria etichetării;
responsabilitate socială;
răspundere socială;
răspunderea juridică;
răspunderea penală;
răspunderea disciplinară;
răspunderea civilă;
condițiile angajării răspunderii civile.
67
6.8.Rezumat
Devianţa reprezintă orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau
nescrise ale societăţii sau ale unui grup social particular. Delincvenţa (Criminalitatea)
reprezintă acţiunea de distrugere a valorilor şi relaţiilor sociale protejate de normele juridice
penale, acţiuni sancţionate în mod organizat de către agenţii specializaţi ai controlului social.
Delincventa juvenila reprezintă ansamblul încălcărilor normelor juridice penale de către
minori. Controlul social este acţiunea de reglare a comportamentelor ce se manifestă într-o
societate pentru conformarea lor la norme, principii şi valori comune tuturor membrilor
societăţii. Sociologia delincvenţei reprezintă ramura sociologiei care se ocupă cu analiza
cauzală (etiologică) şi predictivă a fenomenului de delincvenţă, încercând să elaboreze
metode şi tehnici de combaterea a acestuia. Potrivit teoriei dezorganizării sociale,
delincvenţa apare ca produs al dezordinii sociale provocate de industrializare, urbanizare,
migraţie socială şi spaţială. Potrivit teoriei anomiei sociale, anomia este izvorul
comportamentelor delincvente. Teoria transmiterii culturale consideră că delincvenţa se
învaţă şi se transmite în cadrul procesului de socializare. Individul este obligat să îşi
însuşească valorile şi normele grupurilor delincvente. Teoria conflictului consideră că
sistemul legal expresie a celor puternici determină manifestarea unui comportament ilegal,
orientat către apărarea privilegiilor şi a proprietăţii celor slabi (haiducia). Potrivit teoriei
etichetării, devianţa şi delincvenţa nu reprezintă un fapt real, ci doar etichete pe care nişte
indivizi sau societatea, în ansamblul ei, o aplică altor indivizi, în temeiul unor interese şi
principii. Din momentul sancţionării, individul se va comporta conform “etichetei” aplicate
de comunitate şi se va asocia doar cu indivizi cu aceea şi etichetare. Responsabilitatea socială
( ca raport social voit) înseamnă grija pentru succesul sau riscul, rezultatele şi eficienţa,
consecinţele şi valoarea activităţii pe care agentul o desfăşoară sau o conduce, în beneficiul
colectivităţii din care face parte şi care este afectată de rezultatele acestei acţiuni.
Răspunderea socială reprezintă acea instituţie prin care societatea îl obligă pe individul care a
încălcat anumite norme sociale să suporte sancţiunile sociale ataşate regulilor încălcate.
Răspunderea juridică este o formă a răspunderii sociale ce consta în complexul de drepturi şi
obligaţii ce se nasc ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite şi care constituie cadrul de
realizare a constrângerii de stat, constrângere concretizată prin aplicarea sancţiunii juridice.
Răspunderea juridică are trei forme principale:răspunderea penală, răspunderea disciplinară și
68
răspunderea civilă. Condiţiile pentru angajarea răspunderii civile sunt fapta ilicită,vinovăţia
făptuitorului, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu și capacitatea
juridică a celui chemat să răspundă.
1) Ce este devianţa?
2) Ce tipuri de devianţă cunoaşteţi?
3) Ce este delincvenţa şi care sunt caracteristicile ei?
4) Ce este delincvenţa juvenilă?
5) Ce tipuri de devianţi cunoaşteţi?
6) Prezentaţi teoria dezorganizării sociale (W.Thomas şi Fl. Znaniecki în 1920.)
7) Prezentaţi teoria anomiei sociale (Durkheim şi Merton).
8) Prezentaţi teoria transmiterii culturale (E.Sutherland).
9) Prezentaţi teoria conflictului (R.Quinney).
10) Prezentaţi teoria etichetării ( Edwin Lemert, Howard Becker, Kai Erikson).
11) Ce se înţelege prin responsabilitate socială şi răspundere socială?
12) Care sunt deosebirile între responsabilitatea socială şi răspunderea socială?
13) Ce este răspunderea juridică?
14) Care sunt cele trei forme ale răspunderii juridice?
69
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7. CRIMA ORGANIZATĂ
Cuprins
7.1. Introducere
7.4.Mijloace de combatere
7.5. Să ne reamintim
7.6. Rezumat
7.1. Introducere
70
După parcurgerea acestei unități de studiu, studentul va fi capabil să:
Crima organizată a fost definită în multe feluri. Toate aceste definiţii pot fi grupate
în:
Definiţii juridice, conform cărora crima organizată reprezintă ansamblul
activităţilor ilegale desfăşurate de către una sau mai multe organizaţii criminale, al
căror principal scop constă în obţinerea unor mari profituri ilicite;
şi
Definiţii sociologice care consideră crima organizată drept ansamblul de
activităţi combinate ale societăţii legitime şi ilegitime, desfăşurate conform principiului
rentabilităţii şi care oferă bunuri şi servicii ilegale unei părţi din populaţie. Crima
organizată apare, în acest fel, drept parte integrantă a vieţii economice şi politice a
oricărei acţiuni.
Trăsăturile fundamentale ale crimei organizate sunt, în concepţia sociologilor
americani, următoarele:
1) Structură ierarhică bine precizată care-i conferă fiecărui membru atât
obligaţii cât şi privilegii şi care este extrem de promptă şi eficientă în disciplinarea
membrilor şi în controlul victimelor. Din cauza acestei structuri, odată implicat în crima
organizată îţi este imposibil să te mai detaşezi;
2) Dependenţa faţă de:
71
Folosirea forţei pentru păstrarea “ordinii interne” şi pentru
restrângerea concurenţei. Tacticile principale folosite în acest scop constau în:
intimidare, estorcare, acaparare şi utilizarea violenţei;
Asigurarea şi menţinerea unei permanente imunităţi faţă de
interferenţa reprezentanţilor legii. Tacticile principale prin care se atinge acest
obiectiv sunt : corupţia ( exploatarea lăcomiei sau a altor vicii) şi şantajul. Crima
organizată îşi află protectori în interiorul autorităţilor publice de la orice nivel,
inclusiv în interiorul autorităţilor centrale.
Exemple:
Judecătorul Th. A. Aurelio i-a mulţumit gangsterului Frank Costello pentru
că l-a ajutat să ajungă judecător la Curtea Supremă a Statului New York;
Edgar Hoover, conducătorul F. B. I., a protejat crima organizată prin
inacţiune, contra câştigurilor obţinute la pariurile hipice şi a păstrării secrete a
înclinaţiilor sale homosexuale.
72
este un mod de raţionalizare a crimei, în sensul alegerii celor mai potrivite
mijloace ilicite pentru atingerea scopurilor propuse. Aici intră trăsăturile 1), 2), 4) şi 5) de
mai sus ;
este o îmbinare între activităţi ilicte şi licite, între societatea legitimă şi cea
ilegitimă. Crima organizată nu ar putea exista fără sprijinul unor oameni politici,
demnitari şi a unei părţi din populaţie.
În încheiere, trebuie făcute următoarele precizări:
crima organizată nu înseamnă numai La Cosa Nostra sau Mafia ci cuprinde
în sfera sa o multitudine de organizaţii criminale cum ar fi: Yakuza ( organizaţie
japoneză), Triadele ( organizaţie chinezească), rakeţii etc.
Teroriştii nu intră în sfera crimei organizate, deoarece ei acţionează pentru
realizarea unor scopuri politice şi nu pentru obţinerea de câştiguri financiare ilegale. Ei se
aseamănă cu crima organizată prin structură organizaţională şi colaborează adesea cu aceasta.
7.4.Mijloace de combatere
73
luarea unei anumite hotărâri. De asemenea, infracţiunile comise de către membrii executanţi
ai unei organizaţii de tip criminal nu sunt determinate de motivaţii personale ci de regulile
unei culturi criminogene, care impune executarea promptă a ordinelor primite de la superiori,
indiferent de legalitatea acestora. Pe de altă parte, combaterea crimei organizate cu mijloace
penale este zădărnicită prin coruperea autorităţilor publice şi a altor factori de putere. Este de
la sine înţeles că funcţionarii importanţi ai statului şi politicienii remuneraţi periodic sau
şantajaţi de către crima organizată vor face tot ce le stă în putere pentru a împiedica
înfăptuirea justiţiei în cauze legate de crima organizată, ei protejându-şi, astfel, propria
libertate şi poziţie socială. Trebuie să se renunţe la iluzia atotputerniciei legii. Numai prin
subminarea bazei sale economice şi sociale poate fi înfrântă crima organizată.
7.5. Să ne reamintim
crima organizată;
legătura dintre crima organizată și societatea legitimă;
trăsăturile crimei organizate;
diferența teroriști-crimă organizată;
ineficiența soluției strict juridice de combatere a crimei organizate;
meritele perspectivei sociologice în combaterea crimei organizate.
7.6. Rezumat
Crima organizată reprezintă ansamblul de activităţi combinate ale societăţii legitime
şi ilegitime, desfăşurate conform principiului rentabilităţii şi care oferă bunuri şi servicii
ilegale unei părţi din populaţie. Crima organizată apare, în acest fel, drept parte integrantă a
vieţii economice şi politice a oricărei acţiuni. Fenomenul crimei organizate prezintă
următoarele două trăsături fundamentale: este un mod de raţionalizare a crimei și este o
îmbinare între activităţi ilicte şi licite, între societatea legitimă şi cea ilegitimă. Teroriştii nu
intră în sfera crimei organizate. În literatura românească de specialitate se apreciază că
perspectiva sociologică asupra crimei organizate este singura care poate naşte măsuri de
74
combatere cu adevărat eficiente. Şi aceasta întrucât descoperirea membrilor crimei organizate
şi mai ales sancţionarea lor penală este îngreunată foarte mult de anumite caracteristici ale
acestui fenomen social. Numai prin subminarea bazei sale economice şi sociale poate fi
înfrântă crima organizată.
75
Bibliografie
10. Rădulescu Sorin M., Sociologia devianţei. Teorii, paradigme, arii de cercetare,
Bucureşti, Editura Victor, 1998.
11. Schifirneţ Constantin, Sociologie, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită. Bucureşti,
Editura Comunicare.ro, 2004;
12. Voinea Maria, Sociologie generală şi juridică, Bucureşti, Editura Sylvi, 2000.
76