You have downloaded a document from

The Central and Eastern European Online Library

The joined archive of hundreds of Central-, East- and South-East-European publishers,

research institutes, and various content providers

Source: Studii de Ştiinţă şi Cultură

Studies of Science and Culture

Location: Romania
Author(s): Laura ORBAN
Title: ASPECTE PAREMIOLOGICE ÎN CREAȚIA LUI IOAN SLAVICI
PAREMIOLOGICAL ASPECTS IN IOAN SLAVICI’S WORKS
Issue: 02/2021
Citation Laura ORBAN. "ASPECTE PAREMIOLOGICE ÎN CREAȚIA LUI IOAN SLAVICI". Studii de
style: Ştiinţă şi Cultură 02:47-52.

https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=965689
CEEOL copyright 2022

Studii de ştiinţă şi cultură Volumul XVII, Nr. 2, iunie 2021

PAREMIOLOGICAL ASPECTS IN IOAN SLAVICI’S WORKS

ASPECTS PARÉMIOLOGIQUES DANS LA CRÉATION DE

IOAN SLAVICI

ASPECTE PAREMIOLOGICE ÎN CREAȚIA LUI IOAN SLAVICI

Prof. dr. Laura ORBAN

Liceul Național de Informatică, Arad
E-mail: olaura3@yahoo.com

Abstract
The proverbs occupy a central place in a writters creation which is representative of romanian
realism, who’s source of inspiration is the geographic space and the transylvanian culture. Even if
Ioan Slavici's style was often appreciated as an arid, unattractive one, a closer look of the style can
bring to the surface unsuspectedly deep stylistic values.

Résumé
Les proverbes occupent une place centrale dans la création d'un écrivain du réalisme roumain
dont la source d'information est l'espace géographique et culturel de Transylvanie. Même si le style
d'Ioan Slavici était souvent apprécié comme un style aride et peu attrayant, un examen plus
approfondi de son style peut mettre en évidence des valeurs stylistiques incroyablement profondes.

Rezumat
Proverbele ocupă un loc central în creația unui scriitor reprezentativ al realismului românesc,
a cărui sursă de informație o constituie spațiul geografic și cultural ardelenesc. Chiar dacă stilul lui
Ioan Slavici a fost adesea apreciat ca unul arid, neatrăgător, o privire mai atentă asupra stilului său
poate aduce la suprafaţă valori stilistice nebănuit de profunde.

Keywords: orality, originality, village, proverb

Mots-clés: oralité, originalité, village, proverbe

Cuvinte-cheie: oralitate, originalitate, sat, proverb

În patrimoniul național al literaturii române, numele lui Ioan Slavici se înscrie cu cinste
alături de cele ale marilor clasici Eminescu, Creangă și Caragiale. Interesul deosebit față de
cunoașterea și aprofundarea vieții și operei marelui scriitor se datorează în egală măsură mândriei că
Ioan Slavici s-a născut la 18 ianuarie 1848 la Șiria, localitate arădeană reprezentativă, cât și valorii
operei celui care a fost supranumit „un Balzac al satului românesc”. Reprezentant semnificativ al
realismului românesc, scriitorul realizează o minuțioasă monografie socială a sfârșitului de
47

CEEOL copyright 2022

CEEOL copyright 2022

Laura Orban – Aspecte paremiologice în creația lui Ioan Slavici

secol XIX, o adevărată geografie literară. Contribuția literaturii române la dezvoltarea spiritualității
europene nu poate fi contestată.
Viața satului, cu dificultățile sale, reprezintă o temă curentă în literatură, țăranul e dornic de
a-și demonstra abilitățile, de a-și împlini visele, dorind o soartă mai bună pentru sine și apropiații săi.
Sesiză o întoarcere spre adevăratele valori naționale și spirituale ale popoarelor europene, operele
literare devenind o oglindă a unei societăți rurale măcinată de contradicții. Tipul țăranului este unul
complex, având trăiri, dorințe ascunse, care se îmbină cu ritualul muncii cotidiene.
Ioan Slavici analizează sufletul țăranului în toată complexitatea sa, personajele sale sunt
înzestrate cu o bogată viață interioară, suferind multiple procese de conștiință. Tipologiile prezentate
în opera sa sunt provocatoare, complexe, plasate într-o situație credibilă din care trebuie mereu să
găsească o soluție. El deschide „prin metoda sa analitică o perspectivă nouă, de profunzime, în
cercetarea conștiințelor și a psihologiilor umane contemporane, niciodată încercată până la el de
vreunul din iluștrii săi predecesori.” (CUBLEȘAN, 1994, p. 52).
Lucrarea își propune să acorde atenție câtorva aspecte de limbă și stil, având ca punct de
pornire afirmațiile criticului Pompiliu Marcea, care manifestă o atitudine critică la adresa registrului
lexical și stilistic al prozatorului. Scriitorul este preocupat de corectitudinea limbii literare, în
detrimentul expresivității, reușind să facă din limbă „un instrument fundamental de unitate
spirituală.” (MARCEA, 1968, p. 357). Cultura lui Ioan Slavici este una certă, fiind un cunoscător al
filosofiei şi literaturii antice, a perioadei renascentiste, a filosofiei moderne, mai ales germane, avea
cunoştinţe despre filosofia şi cultura orientului, despre iluminiştii şi moraliştii francezi. Toate aceste
cunoştinţe se vor reflecta şi la nivelul vocabularului utilizat în scrierile sale literare.
Proverbele ocupă un loc central în creația unui scriitor reprezentativ al realismului
românesc, a cărui sursă de informație o constituie spațiul geografic și cultural ardelenesc.
Paremiologul întâmpină dificultăți în stabilirea recunoașterii calității proverbului, deoarece nu se
acordă în unanimitate denumirea de proverb aceluiași tip de formulă. Conform DEX, proverbul este
o învățătură morală populară, născută din experiență, exprimată printr-o formulă eliptică sugestivă,
de obicei metaforică, ritmică sau rimată; zicală, zicătoare, parimie. Etimologic, provine din lat.
proverbium, fr. proverbe.
Ca un punct general al definițiilor date termenului, acesta este considerat formă de creație
literară, formă de cunoaștere primitivă sau populară și expresie lingvistică. Caracterul „literar” al
proverbelor a fost asociat adesea de aspectul filosofic, deoarece experiențele umane sunt cel mai
adesea reprezentate prin expresii de o mare plasticitate precum metafora, simbolul sau alegoria, nu
se rezumă la formule de exprimare plate. Se poate sesiza faptul că nu toate proverbele recurg la
mijloace expresive, existând proverbe metaforice sau alegorice și unele nemetaforice. Diferențele
între cele două tipuri de metafore sunt aproape insesizabile. Spre exemplu, între un proverb
nemetaforic precum „Cine se scoală de dimineață, departe ajunge” și unul metaforic, precum
„Buturuga mică”, nu sesizăm deosebiri de esență, ci elemente care pot fi plasate pe o scală valorică
diferită. Slavici este atent şi la spiritualitatea ţărănească concretizată în proverbe, zicători, sentinţe
populare.
Prezenta naratorului se face simțită printr-o mulțime de „locuțiuni și expresii tipice”, unele
preluate „din graiul popular”, altele create de autor după modelul oferit de acestea. Popa Tanda
poate fi simbolul idei de încredere a oamenilor în puterea exemplului, personal sau proverbului că
„omul sfinţeşte locul”. Preluând modelul zicătorilor populare, preotul Trandafir adaptează cu
înţelepciune propriile cugetări: „Peştele-n apă, pasărea-n aer, cârtiţa în pământ şi sărăcenii-n
sărăcie”.
Analiza sentimentelor și a pasiunilor face din Slavici creatorul realismului psihologic. El
observa că „inima îi era grea” atunci când nu întrezărea nicio speranță pentru viitorul familiei și al
satului. Părintele este „drept şi cumpănit” în manifestări, însă cam greoi şi lipsit de tact, „prea de-a
dreptul, prea verde-făţiş”. Ajunsese popă în satul Butucani, sat mare, cu „oameni ce stare şi cu

48

CEEOL copyright 2022

CEEOL copyright 2022

Studii de ştiinţă şi cultură Volumul XVII, Nr. 2, iunie 2021

socoteală”. Fiind foarte ambiţios şi hotărât, pentru că „unde pleacă mergi şi ajunge, ori moare pe
drum” îşi ridica în cap tot satul.
Adela Drăucean analizează acest aspect al operei scriitorului șirian în lucrarea De la proverb
la aforism în opera lui Ioan Slavici, arătând că: „Vom analiza rolul gnomiilor din opera slaviciană
urmând trei criterii: 1. al poziției, 2. al importanței în text la nivel epic și la nivel caracterologic, 3.
al stilisticii. Primul criteriu amintit ne oferă posibilitatea de a vorbi despre funcția prevestitoare și
cea conclusivă, cel de-al doilea, despre funcția moralizatoare, cea de a reda o situație, ironică,
portretizatoare sau caracterologică. Iar suma acestor funcții, în cele din urmă, dă naștere funcției
stilistice.” (DRĂUCEAN, 2013)
Modul de viață al oamenilor este redat plastic prin intermediul comparației: „Doamne, câţi
oameni sunt cu multă ştiinţă de carte care trăiesc ca vai de capul lor, luptându-se cu nevoile vieţii şi
nebăgaţi în seamă, ba poate chiar dispreţuiţi de alţii care nu ştiu carte, dar au bani?!” (Mara).
Înțelepciunea populară este redată încă din incipitul nuvelei psihologice „Moara cu noroc”,
surpinzând ideea cumpătării: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci
liniştea colibei tale te face fericit.” (Moara cu noroc). Prozatorul este conștient de lipsurile umane,
nu pledează pentru ideea perfecțiunii, realizând că omul este supus greșelii, nu poate atinge
perfecțiunea spre care tinde: „Aşa e omul... Oricât de bun ar fi, tot are câte un păcat. Fie cât de
mic, dar tot îl are.” (Moara cu noroc).
Un aspect evident al proverbelor și zicătorilor prezente în opera lui Ioan Slavici îl constituie
meditația cu privire la trecerea ireversibilă a timpului. „Vremurile vin; vremile se duc: lumea merge
înainte, iară omul, când cu lumea, când împotriva ei.” (Popa Tanda) marchează concepția vieții
care își continuă mersul necontenit, percepție sugerată și de Liviu Rebreanu în romanul „Ion”, prin
simetria incipit-final, unde se valorifică imaginea drumului ce intră și iese din satul Pripas. Ideea de
fugit irreparabile tempus poate fi regăsită adesea în opera lui Slavici: „Vremurile vin; vremile se
duc: lumea merge înainte, iară omul, când cu lumea, când împotriva ei.” (Budulea Taichii),
marcând faptul că viața trebuie petrecută cu folos.
Nimeni nu este mai presus de destin, nimeni nu cunoaște cu exactitate punctul final al
existenței sale, ca atare sfaturile moralizatoare ale lumii satului au un caracter practic, dominat de
catharsis: „Fă trei cruci şi zi «Doamne-ajută!» când treci pragul casei, fie ca să ieşi, fie ca să intri,
căci lumea din întâmplări se alcătuieşte, iar întâmplarea e noroc ori nenorocire, şi nimeni nu ştie
dacă e rău ori bun ceasul în care a pornit, nici dacă va face ori nu ceea ce-şi pune de gând.”
(Pădureanca). Motivul norocului care guvernează destinul este redat în manieră convingătoare:
„Norocul nu umblă târâş, ci zboară pe aripi iuţi şi-ţi iese, când îi vine rândul, fără de veste-n cale;
degeaba îl cauţi când nu-l găseşti; degeaba fugi când el aleargă după tine; norocul tău e numai al
tău, şi chiar dacă nu l-ai cunoaşte tu pe el, te cunoaşte el pe tine şi nu te părăseşte.” (Mara)
Analiza caracterului uman, redat prin proverbe, zicători și vorbe de duh apelează la fraze
ritmate și rimate, precum „Obraznicul mănâncă praznicul.” (Pădureanca). Prozatorul intuiește
natura duplicitară a omului, fapt ce conduce la situații adesea contradictorii: „Este în cartea
învăţăturilor despre viaţa lumească o scurtă învăţătură: binevoitorii de multe ori ne sunt spre
stricare şi răuvoitorii spre folos.” (Popa Tanda). Sunt inserate aspecte discutabile ale vieții, precum
influența nefastă a banului asupra caracterului uman: „Banul e mare putere, el deschide toate uşile
şi strică toate legile.” (Mara)
Moralist ce intervine adesea prin fațeta unui personaj emblematic, Slavici arată că:
„Nepriceperea este şi ea o vină, dacă alţii suferă de pe urma ei.” (Mara). Rareori se ajunge la o
situație extremă, iar atunci opțiunea este una de acceptare cu seninătate, cu împăcare a destinului,
căruia omul nu i se poate sustrage: „Când oamenii şed aşa pe piatră încât numai o cruce îi desparte,
atunci ei nu vorbesc, chiar nici nu gândesc nimic.” (La crucea din sat).
Iubirea, temă fundamentală a literaturii, este prezentă sub diferite aspecte și la nivelul
construcțiilor paremiologice. Dinamismul sentimentului este redat prin construcții metaforice,
precum: „Tu nu ai alergat după mine, dar m-ai făcut pe mine să alerg.” (Pădureanca). Pornirile

49

CEEOL copyright 2022

CEEOL copyright 2022

Laura Orban – Aspecte paremiologice în creația lui Ioan Slavici

năvalnice ale iubirii sunt redate prin imagini pline de dinamism: „Iorgovan îşi muşca buzele şi se
uita împregiurul său: ar fi voit să rumpă, să frângă, să spargă; nu cuteza să se uite drept la ea; i se
închideau ochii când o vedea, căci simţea că îndată ce o vede, îi vine s-o apuce şi s-o strângă în
braţe, încât să-i piară pofta de a mai plânge.” (Pădureanca). Iubirea macină gândurile,
personalitățile, schimbă concepția și duce chiar la încălcarea unor norme ancestrale de
comportament: „Simina rămase cu ochii pierduţi într-ai lui, cuprinsă de fiori la vederea focului ce
ardea în ei, îşi strânse umerii şi se dete puţin înapoi: simţea că vine ce vine, c-o îneacă, c-o
năbuşeşte plânsul.” (Pădureanca)
Femeile își rezervă dreptul de a-și schimba opțiunile, datorită firii schimbătoare: „E însă
lucru ştiut că femeile se schimbă foarte uşor, nu numai aşa, din Crăciun până-n toamnă, ci până
chiar şi din o clipă în alta.” (Mara). Acest mod de a percepe viața nu este unul generalizant, din
contră: „Fetele nu pot porni ca flăcăii pe urma gândului lor, ci stau şi se gândesc şi aşteaptă şi plâng,
iară gândul te părăseşte când vede ca nu te iei după el, şi atunci se curmă şi plânsul.” Se remarcă în
Pădureanca.
Acest mod de a privi anumite aspecte generale din perspectivă contradictorie, poate viza
prietenia. Astfel, se arată faptul că: „Prieteni are cel ce ştie să şi-i facă!” (Mara). Omul înțelept
alege calea cea mai practică, „Pe vrăşmaşul pe care nu-l poate birui tot omul cu minte şi-l face
tovarăş.” (Moara cu noroc). Perspectiva analitică este redată prin enumerații verbale de tipul:
„Omul vede cu ochii, aude cu urechile, dă cu socoteală şi te scoate în cele din urmă cum eşti,
orişicât de mult te-ai sili să-i pari altfel.” (Mara). Comunicarea, forța magică a cuvântului cu rol
izbăvitor e surprinsă în construcții precum: „E greu, e foarte greu când ai voi să-i grăieşti cuiva o
vorbă, care-ţi vine din fundul inimii şi nu poţi; e însă mai greu când simţi că numai această vorbă
poate să alunge gândul rău pe care şi-l face despre tine un om la care ţii.” (Moara cu noroc)
Sunt relevante pentru încărcătura artistică metaforele, comparaţiile, personificările, antiteza
şi limbajul pe care Slavici îl îmbogăţeşte cu proverbe şi zicători, expresii, expresii populare ce dau
originalitate operei sale. De asemenea, multe din replici se constituie ca sentinţe ale iubirii, ale
vieţii, morţii, pasiunea pentru bine şi frumos căpătând valoare gnomică. Accentul stilistic, numit de
M. Grammont accent de intensitate, iar de J. Marouzeau accent afectiv, e în strânsă legătură cu
starea afectivă a subiectului vorbitor. A. Philippide identifică cinci variante de realizare a accentului
muzical: plan, ascuţit, grav, circumflex şi anticircumflex. (PHILIPPIDE, 1920-1921, p. 157)
Această problemă este dezbătută ulterior şi de către Iorgu Iordan, în Stilistica limbii române, p. 59-
61. Mihai Eminescu observă funcţia pe care o are accentul de reliefare stilistică şi de diferenţiere
semantico-stilistică a textelor: „Ca să ne lămurim mai bine vom stabili mai întâi că afară de accentul
gramatical, pe care se înţelege că nu-l poate greşi un român, căci nimene nu zice mìnune în loc de
minùne, există acea parte intenţională a vorbirii, care se numeşte c-un cuvânt tehnic: accent logic.”1
Tudor Vianu socotește, în Arta prozatorilor români, că lui Slavici „puține cuvinte îi stau la
dispoziție, cu toate împrumuturile pe care se întâmplă a le face zicerilor populare… Nici provizia de
termeni ai regiunii în care copilărise și din care păstra atâtea amintiri, nici îndeletnicirile oamenilor
de pe-acolo un îmbogățesc vocabularul lui Slavici.” (VIANU, 1966, p. 166).

Concluzii
Schema clasică a prozei lui Ioan Slavici este alcătuită dintr-o scurtă descriere introductivă,
referitoare la cadrul acţiunii cu preponderenţă, urmată de dialogul din care răzbate finalul
neprevăzut şi relevant pentru întreaga lucrare. Poate părea surprinzător faptul că prozatorul conferă
un număr mare de pagini lumii cotidiene. În majoritatea lor, creațiile epice surprind mentalitatea
umană în diferite ipostaze. Astfel, scriitorul se află puternic ancorat în realităţile epocii, pe care o
descrie cu un real talent, recurgând și la elementele de stilistică. Naratorul realizează o adevărată
frescă a lumii secolului al XIX-lea, credibilă și prin modul de exprimare stilistică.

1
Mihai Eminescu despre cultură şi artă, cronica dramatică la Caterina a II-a, Iaşi, Editura Junimea, 1970, p. 163
50

CEEOL copyright 2022

CEEOL copyright 2022

Studii de ştiinţă şi cultură Volumul XVII, Nr. 2, iunie 2021

Opera lui Ioan Slavici oferă numeroase informaţii potenţiale, care se degradează în timp,
se pierd prin faptul că decizia noastră de analiză s-a oprit asupra altor elemente. Departe de a fi
inactiv prin statutul său de material depozitat, dincolo de semantica şi formele concretizate la un
moment dat în vorbire, acest substrat al limbii susţine actul de limbaj şi decide asupra alternativei
lingvistice alese la un moment dat. Ea se datorează influenţei pe care termenii o suferă dincolo de
sensurile proprii ale cuvintelor, de înţelesurile clare fixate de tradiţie şi automatisme. Teza
semnalează elemente de stilistică prezente în proza marelui clasic român, acestea fiind influenţate
de o serie de factori culturali, sociali sau economici specifici.
Prin întreaga sa operă literară, Ioan Slavici rămâne un căutător al clarităţii şi preciziei, un
adevărat creator al limbii române moderne. Tudor Vianu consideră că Slavici îl precedă pe Creangă
în ceea ce privește recursul la oralitate și ziceri tipice. În Arta prozatorilor români se arată că
oralitatea lui Creangă este un mod de a marca jovialitatea și verva, în vreme de la Slavici „oralitatea
este un instrument în vederea picturii mediului rural.” (VIANU, 1966, p. 162)

BIBLIOGRAFIE

*** Antologie, Ioan Slavici, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977

*** Dialectologica, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1989
*** Ioan Slavici – Evaluări critice, Editura Facla, Timişoara, 1977
*** Studii de limbă şi stil, Editura Facla, Timişoara, 1973
BODIŞTEANU, Florica, O teorie a literaturii, Editura Mirton, Timişoara, 2005
BULGĂR, Gh., CRIHANĂ, Marcel, Limbaj şi artă literară în opera scriitorilor români,
Editura Mondan, Bucureşti, 1997
DRĂUCEAN, Adela, De la proverb la aforism în opera lui Ioan Slavici, Editura Pro
Universitaria, 2013
GHEŢIE, Ion, Istoria limbii române literare, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1978
IONESCU-RUXĂNDOIU, Liliana şi CHITĂRAN, Dumitru, Sociolingvistica, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975
MARCEA, Pompiliu, Ioan Slavici, Editura Facla, Timişoara, 1978
MUNTEANU, Ştefan, Limba română artistică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1981
MUNTEANU, Ștefan, ŢÂRA, Vasile, Istoria limbii române literare, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983
PHILIPPIDE, Al., Slavici şi stilul ardelean, în „Adevărul literar şi artistic”, an. XIV, 1935,
seria II, 1 dec.
POPESCU, Rodica, Studii de lingvistică românească, Editura Presa Universitară Română,
Timişoara, 1999
PUŞCARIU, Sextil, Contribuţia Transilvaniei la formarea şi evoluţia limbii române,
„Revista Fundaţiilor”, an. IV, 1937, nr. 5
SLAMA-CAZACU, Tatiana, Introducere în psiholingvistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1960
TODUŢIU, I. E., Studii şi documente literare, Bucureşti, 1932, vol. II
TOHĂNEANU, G. I., Dicţionar de imagini pierdute, Editura Amarcord, Timişoara, 1995
VIANU, Tudor, Arta prozatorilor români, EPL, București, 1966
VRABIE, Gheorghe, Din estetica poeziei populare române, Editura Albatros, Bucureşti,
1990

51

CEEOL copyright 2022

CEEOL copyright 2022

Laura Orban – Aspecte paremiologice în creația lui Ioan Slavici

IZVOARE

SLAVICI, Ioan, Proză. Poveşti. Nuvele. Mara, Editura Cartea Românească, 1979

52

CEEOL copyright 2022