ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL DE LITERATURĂ ŞI FOLCLOR

Cu titlu de manuscris
C.Z.U. 821.135.1”19”(478).09 (043.2)

Vladimir VLAS

ROLUL SIMBOLISMULUI EUROPEAN ŞI AL BACOVIANISMULUI ÎN

MODERNIZAREA POEZIEI ROMÂNE DIN BASARABIA

10.01.01 – Literatura română

AUTOREFERAT
al tezei de doctor în filologie

Chişinău
2005
Teza a fost elaborată la Catedra Literatură Română şi Teorie Literară a Universităţii de Stat din
Moldova

Conducător ştiinţific:
Mihail Dolgan, doctor habilitat în filologie, membru corespondent al A.Ş.M., profesor
universitar

Referenţi oficiali:
Pavlicenco Sergiu, doctor habilitat în filologie, profesor universitar (Universitatea de Stat din
Moldova)
Bantoş Ana, doctor în filologie, conferenţiar universitar (Institutul de Literatură şi Folclor al
A.Ş.M.)

Susţinerea va avea loc la 23 decembrie 2005, ora 14.00 în şedinţa Consiliului ştiinţific
specializat DH 20.10.01.10-07, de pe lângă Institutul de Literatură şi Folclor al Academiei de
Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.1., MD 2001).

Teza de doctorat poate fi consultată la Biblioteca Ştiinţifică Centrală a Academiei de Ştiinţe a

Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.1).

Autoreferatul a fost expediat la 16 noiembrie 2005

Secretar ştiinţific
al Consiliului ştiinţific specializat
dr. în filologie Anatol Gavrilov

Conducător ştiinţific
dr. hab. în filologie,
prof. universitar, m. c. al A.Ş.M. Mihail Dolgan

Autor: Vladimir Vlas

2
 I. CARACTERISTICA GENERALĂ A LUCRĂRII

Actualitatea temei. Vreme îndelungată simbolismul a fost perceput în poezia

română din Basarabia în plan general, într-un orizont mai relaxat, fără a corela
mişcarea literară europeană cu insistenta căutare a unor caracteristici esenţiale,
comune specificului unei poezii regionale. Polemica dintre tradiţionalişti şi
modernişti, proprie tuturor literaturilor, nu s-a axat la noi pe autohtonizarea în
mediul cultural a unui curent înnoitor, cum ar fi simbolismul, sau a derivatului său
– bacovianismul. Lucrarea Rolul simbolismului european şi al bacovianismului în
modernizarea poeziei române din Basarabia încearcă să sincronizeze această
formulă tradiţională – autohtonia – cu mişcarea culturală europeană. Chiar dacă
are o origine precisă, simbolismul este universal şi poate fi „adaptat” sau
„indigenat”(împământenit) într-o literatură mai tânără ca a noastră.
Simbolismul şi bacovianismul sunt în multe privinţe termeni sinonimici.
Limbajul folosit de simbolişti este acela al semnificaţiilor încorporate în simboluri
revelatorii. Jean-Nicolas Arthur Rimbaud invită poetul modern să viziteze
nevăzutul, neauzitul, nepipăitul şi nemirosibilul, pentru a putea reinventa poezia.
George Bacovia o reinventează, impunând-o să coboare în micul „infern” al
existenţei curente. Dacă lărgim problema bacovianismului şi îl privim stereotipic
şi sincronizant – el este, mai mult decât tendinţa de a prelua şi cultiva teme şi
motive bacoviene, amprenta timpului, al universului cultural românesc, al
procesului de modernizare a ţării şi a literaturii (plus celelalte arte).
Cu statut de inovaţie, acest concept literar autohton lipseşte în monografii şi
studii fundamentale, în Dicţionarul enciclopedic din 1978 şi în cele revăzute în
1996 şi 2003. Această omisiune regretabilă o fac cercetătorii de pe ambele maluri
ale Prutului care nu l-au consultat pe cercetătorul Florin Marcu pentru a prelua
noţiunea de bacovianism, considerat de el drept neologism ( „Marele dicţionar de
neologisme”. Ed. Saeculum, Bucureşti, 2000). Critica mai nouă l-a îndepărtat pe
Bacovia şi de romantism, dar şi de simbolism, apropiindu-l de expresionism. Şi n-a
greşit prea mult. Însă termenul care-l defineşte cel mai deplin pe autorul Plumbului
este tocmai bacovianismul, sinonim cu sintagma lui Theodor Codreanu –
„Complexul Bacovia” (2003).
Prezenta disertaţie schiţează răspunsul la inevitabila întrebare: în ce măsură
este bacovian un poet sau altul din Basarabia? Pentru a argumenta că până şi
poetul naţional Grigore Vieru este într-un fel neobacovian, („un Bacovia de semn
întors”), vom apela la două cărţi fundamentale, în premieră, semnate de valorosul
critic român Theodor Codreanu: „Complexul Bacovia”(2003) şi „Duminica Mare a
lui Grigore Vieru”(2004).
Noţiunea de „autohtonism”, în concepţia noastră, nu se confundă
totalmente cu specificul naţional(regional), nici cu supralicitarea valorilor
autohtone. Fiecare grup social, fiecare neam, fiecare epocă îşi are autohtonismele
sale în toate artele(cu sens de adaptări sau împrumuturi). Ele pot fi păstrate
generaţii de-a rândul cu aceeaşi semnificaţie, sau peste ele se pot suprapune
semnificaţii noi. Alexandru Macedonscki, teoretician al simbolismului românesc,
reitera semnificativul clişeu: „alte vremuri, alţi lăutari…”. Totul depinde de relaţia
3
dintre „autohtonizant”-- cel care transmite „mesagii”-- şi „autohtonizat”( sau
receptor). Aceste noţiuni(discutabile) ne aparţin şi denotă nişte relaţii de esenţă
estetică şi culturală. Parafrazându-l pe Jean Chevalier, coautorul Dicţionarului de
simboluri în 3 volume, trăim în autohtonie în măsura în care autohtonia trăieşte în
noi.
Analizând creaţia simboliştilor basarabeni de până la 1940, criticul literar
Alexandru Burlacu, în lucrarea Poezia basarabeană şi antinomiile ei (Chişinău,
2001), a bipolarizat poezia din această perioadă în „Arcadia
autohtonă”(sămănătoristă) şi „Arcadia în negativ”(simbolistă). În acest context,
autohtonismul are două faţete: una negativă, care se identifică cu tradiţionalismul
primitiv, izolat în autohtonism, şi alta pozitivă, care se sincronizează cu
simbolismul şi cu alte mişcări moderniste.
În cazul nostru, intertextualitatea spaţială este elementul-cheie care ne
permite să plasăm simbolismul european şi bacovianismul în câmpul istoric,
social, literar şi cultural care le-au generat. La fel de benefică este şi
contextualizarea „geopoetică” (A.D.Rachieru). Vom încerca, deci, să
autohtonizăm stilul şi specificul simbolismului european şi bacovian, să depistăm
scrierile care au luat naştere din contactul cu opera lui Bacovia, Rilke, Blok…
În câmpul de investigaţie a tezei se află o parte din lirica simbolistă a lui
Aureliu Busuioc, un spirit al modernităţii, al experimentării, opera altor poeţi care
au dat poeziei româneşti din Basarabia un impuls novator, urmărind efortul de
resurecţie valorică (A.Ţurcanu). Poezia lui A. Busuioc a fost examinată în diverse
studii şi articole critice (semnate de M. Dolgan, M.Cimpoi, A.Ţurcanu, I.
Ciocanu,).
Sarcinile şi obiectivele investigaţiei: să investigăm critic lirica lui Aureliu
Busuioc (precum şi a altor poeţi), înrudită cu simbolismul bacovian şi minulescian,
să concepem, să trăim şi să comentăm pluralitatea textului simbolist, deschiderea
spre Moldova de Est a bacovianismului. Criticul francez, expert în semiotică,
Roland Barthes, conchide că „ceea ce constituie textul nu este o structură internă,
inclusă, contabilizată, ci deschiderea lui spre alte texte, alte coduri, alte semne
(alte meleaguri – n.n.), ceea ce constituie textul e intertextual”1. Numai un critic
lipsit de orizont ar putea să nu recunoască importanţa intertextuală a
Corespondenţelor baudelairene sau a Plumbului bacovian. Cercetătoarea Cristina
Hăulică susţine că nici un text nu poate fi independent, rupt de Istoria societăţii:
„El reprezintă, în mod inevitabil, o permutare de texte, o inter-textualitate”2.
……………………………………….
1
Barthes, Roland. Analyse textuelle d”un conte d”Edgár Poe// În: Sémiotique narative et textuélle, --
Paris:Larousse, 1973.
2
Hăulică, Cristina. Textul ca intertextualitate. –Bucureşti: Editura Eminescu, 1981

Altă motivaţie indispensabilă a lucrării ţine de „pata albă” în istoria literară a

Basarabiei, care cuprinde perioada interbelică (1918-1940). În lipsa unui amplu
4
studiu colectiv despre scriitorii dintre cele două războaie mondiale, pe care întârzie
să-l realizeze cercetătorii de pe ambele maluri ale Prutului, creionăm un subcapitol
obligatoriu: autohtonizarea simbolismului şi a bacovianismului. Acest subiect vine
să întregească studiul cercetătoarei Eleonora Hotineanu Lirica interbelică din
Basarabia şi poezia franceză modernă (2001).
Întreaga lucrare, concepută ca un itinerar simbolistic cu participarea
talentelor interbelice, este merituoasă şi indispensabilă în plan istorico-literar.
Mihai Cimpoi în „Istoria literaturii române din Basarabia (2003)” mai adaugă la
Ora stelară a interbelicilor pe Constantin Stere, Pan Halipa, Gheorghe Madan, Ion
Buzdugan, Sergiu Victor Cujbă, Olga Cruşevan, Liuba Dimitriu, Teodor Nencev,
Sergiu Matei Nica, Andrei Ciurunga, Eugeniu Coşeriu, Alexandru Donos, dintre
care prea puţini s-au impus în conştiinţa literară, nemaivorbind de cea critică.
Făcând un bilanţ provizoriu al activităţii scriitorilor dintre cele două războaie,
ajungem la concluzia că toţi poeţii, enumeraţi mai sus, nu au respins
tradiţionalismul, dar au fost eminamente şcoliţi de simbolism şi expresionism.
Această concluzie o împărtăşesc şi criticii basarabeni, în cele mai diverse
interpretări simbolistice ale poeziei basarabene interbelice, care a „achiziţionat”,
din spusele lor, „spleen”-ul şi „nevroza”.
Lucrarea de faţă îşi propune o încercare de investigare şi de sinteză a
bacovianismului din perspectiva impunerii unui stil inedit, de profundă
poeticitate, un stil care aminteşte de bovarism, nichitastănescianism ,
borgesianism... Aidoma lui Jorge Luis Borges (1899-1986), care înnoieşte mereu
eternele simboluri – a trandafirului, oglinzii,spadei, şahului, „orbirii”, a bătrâneţei
şi a morţii -- Bacovia devine şi el un simbol cultural, un univers aparte, care
iluminează, susţine şi poate modifica atât realitatea cât şi literatura. În planul
intertextualităţii, scriitorul român este un borgesian, iar cel argentinian – un
bacovian, care afirmă: „Un mare scriitor îşi creează precursori; îi creează şi într-un
anumit fel îi justifică”1
Am identificat, în poezia basarabeană, tendinţa de a prelua şi cultiva teme şi
motive bacoveniene, stări şi atmosferă. Graţie imagologiei şi intuiţiei intertextuale,
scriitorii de pe malul stâng al Prutului au reacţionat mai favorabil şi au fost mai
receptivi, în toate timpurile, decât criticii de profesie, la veritabila poezie
simbolistă şi sufletul bacovian. De ce? Pentru că şi ei, ca şi debutantul Bacovia, au
avut o “biografie catastrofică”– sintagmă folosită de poetul expresionist german
Gottfried Benn. Ceea ce au mai preluat „bacovienii” din Basarabia de la modelul
lor şi de la teoreticienii simbolismului, este tragismul condiţiei umane, generat de
mediul proletcultist. Epoca dezumanizării comuniste şi drama generaţiei noastre
pierdute rămân teme care se cer redescoperite în literatură. Poezia lui Bacovia le-a
ajutat poeţilor basarabeni de vocaţie simbolistă, care au debutat după 1945, să facă
abstracţie de regimurile politice , trecându-i, cu naturaleţe, în „regimul” imaginii şi
a imaginaţiei, dintr-o tonalitate într-alta, de la cruzime – la umor negru, de la
plonjarea hipnotică în vis – la ieşirea tumultoasă din apele embrionare ale sinelui.
__________________
1
Borges, Jorge Luis. Opere. – Bucureşti: Editura Univers, 2002, p.8.

5
 Dar, până la 1940, nu numai în Basarabia, dar şi în România, unde exista o
“şcoală simbolistă” în paralel cu cea “tradiţională”, Bacovia era privit în ambele
tabere ca o Cenuşăreasă. Însuşi Mircea Eliade îi mărturiseşte lui Adrian Păunescu,
într-un interviu din 1970, că, pe atunci, nu erau pregătiţi să vadă “mesagiile poeziei
bacoviene”. Şi astăzi opiniile criticilor se împart. Confruntând simbolismul
moldovenesc, cu cel muntenesc, Tudor Vianu găseşte că Bacovia e vioara întâi:
„un poet al provinciei moldoveneşti…”1
Este şi aceasta o opinie care serveşte drept punte de sincronizare a liricii
moldoveanului din dreapta Prutului (de la Bacău) cu a moldovenilor din stânga
râului de hotar. Grigore Vieru, ca şi Ileana Mălăncioiu, bunăoară, îşi travestesc
adesea sentimentele, trăirile şi fantasmele în cheie alegorică, ca şi Bacovia,
acordându-le o investitură simbolică. De ce n-ar fi ambii postbacovieni?
Prin câteva motive, mereu aceleaşi, prin mijloace extrem de simple, cel puţin
în aparenţă, şi Bacovia şi Aureliu Busuioc sugerează, cu puteri diferite, acelaşi
urât, plictiseala, tristeţea autumnală, monotonia exasperantă, erosul, rătăcirile…,
stările sufleteşti dominate de tristeţe, proprii ambilor poeţi, îşi găsesc expresia în
cele mai variate simboluri: vizuale, tactile, oximoronice şi, mai ales, în cromatice.
Dar fiecare, precum e şi firesc, îşi regizează propriile sale suferinţe şi propriul
univers „fals”, dar edificator. Vorba creatorului de ficţiune: în această lucrare este
totul adevărat, pentru că am inventat totul.
Astfel, bacovianismul autohtonizat poate fi considerat, în totalitatea sa, ca un
simbol pentru literatura română din Basarabia, un fel de “dincolo” de care avem
mereu nevoie. Criticul Mihai Cimpoi îl intuieşte pe Bacovia „printre factorii
formativi” ai literaturii moderne din Basarabia. Prin contribuţia
“postbacovienilor”, poezia basarabeană s-a regenerat efectiv, s-a diversificat
stilistic, s-a curăţat de anacronism, marcând pasul decisiv spre apariţia conceptului
modern de poezie. De la şaizecistul Grigore Vieru la optzecistul Emilian Galaicu-
Păun s-au ajustat la universalismul bacovian zeci de poeţi, pe cât de “descătuşaţi”,
pe atât de marcaţi de atmosfera sufocantă din Basarabia. Şi „tradiţionaliştii” şi
„avangarda” mizează pe simbol, aluzie, sugestie.
Se poate deduce că poezia românească din Moldova de Est şi, mai apoi,
proza(mai puţin dramaturgia) au fost, încă din primele momente ale naşterii
curentului simbolist, într-o relaţie de împrumut exegetic cu literatura europeană şi
naţională (din dreapta Prutului), propunând chiar manifeste de consistenţă
simbolistă (G.Meniuc, B.Istru, L.Deleanu, A.Busuioc, Gr.Vieru…)
Contribuţia de mai departe a simbolismului se datorează clişeului critic
conform căruia Bacovia a „autohtonizat” şi a desăvârşit experienţa simbolistă pe
teren românesc, inclusiv în Basarabia. Avem destule motive să credem că
bacovianismul autohtonizat s-a produs ca o revoluţie în sentimentalismul
moldovenesc-slavofil şi romantismul mult prea întârziat pe aceste _ meleaguri
mioritice. Împărtăşim opinia criticului şi teoreticianului Gheorghe Crăciun: „Vrem-
-nu vrem, o anumită direcţie din poezia postmodernă românească
_____________________
1
Vianu, Tudor. Istoria literaturii române moderne (în colaborare cu Ş. Cioculescu şi Vl. Streinu). Vol.1. --
Bucureşti, 1944, p. 158.

6
evoluează astăzi exact aşa cum au crezut unii dintre istoricii noştri literari că
involuează lirica bacoviană”1.
Din perspectiva postsimbolistă, dezvăluim în creaţia lirică a lui Aureliu
Busuioc aceeaşi plurivalenţă a semnificaţiilor cromatice ale imaginilor ca şi la
George Meniuc, plus simbioza: intelectual/sentimental. Bacovianismul, şi întregul
univers simbolist, s-au remarcat în poezia celor doi moldoveni prin următoarele
teme şi motive lirice: motivul citadin al oraşului basarabean, tema marii plecări,
motivul solitudinii fiinţei, motivul iubirii.
Bacovianismul profetic, credem noi, poate contribui la optimizarea crizei
spirituale. Avem nevoie de bacovianism, ca de cultură (cea mai sigură metodă de
unificare), ca de o limbă clasică, precum este latina, vorbind la figurat.

Scopul şi obiectivele investigaţiei.

În recenta lucrare, ne-am propus să studiem monografic şi cât mai complex
curentul simbolist şi, mai ales bacovianismul, în plan naţional şi universal, din
perspectiva contribuţiei lor la înnoirea poeziei din Republica Moldova, propunând
cititorului studios o alternativă simbolică(model) în reuşita socioculturală.
Obiectivele propuse se rezumă la: definirea specificului şi a istoricului
curentului simbolist în literatură şi în celelalte arte din Franţa, Rusia, România ş.a.;
elucidarea noţiunilor adiacente ce ţin de elementele, definiţiile şi experienţele
prozodice simboliste; evidenţierea evoluţiei şi a involuţiei literaturii regionale din
Basarabia în contextul literaturii naţionale; analiza bacovianismului şi depistarea
unor afinităţi de stil şi viziune a poeţilor români de pe ambele maluri ale Prutului;
reliefarea trăsăturilor postbacovianiste în lirica lui Aureliu Busuioc şi a altor poeţi
descendenţi din simbolismul târziu; caracteristica conceptului de „autohtonizare” a
simbolismului european şi a bacovianismului; evidenţierea relaţiilor inter-textuale
în lirica simbolistă şi în conştiinţa critică; analiza comparatistă a miturilor literare
şi arhetipale, a motivelor simboliste, depistarea rolului de avangardă a artistului în
lupta pentru libertatea şi spiritualitatea neamului; relevarea actualităţii ideilor şi
temelor simboliste şi a contribuţiei lor la modernizarea poeziei din Moldova de Est.

Sursele de documentare. Pentru realizarea obiectivelor propuse, au fost utilizate,

în principal, lucrările artistice propriu-zise, opera simboliştilor francezi, români,
ruşi, ucraineni, studiile de estetică şi istorie literară, studii monografice şi de
caracter teoretico-didactic, volume colective ale cercetătorilor din Republica
Moldova şi exegezele de analiză şi comentariu literar. Drept repere ne-au servit
Dicţionarul de simboluri, studiile Simbolismul european şi românesc reprezentanţii
de frunte ai criticii moderne universale (Marcel Raymond, Umberto Eco, Todorov
Tzvetan, Roland Barthes, Thomas Munro, Charles Mauron, Michel Pastoureau
etc), ai criticii naţionale ( Lidia Bote, Zina Molcuţ, Nicolae Manolescu, Matei
Călinescu, Alexandru Muşina, Eleonora Hotineanu, Ion Bogdan Lefter, Rodica
Zafiu, Ion Simuţ, Marilena Donea…), articole şi studii despre literatura
basarabeană, scrise de M.Cimpoi, M.Dolgan, E.Botezatu, A. Ţurcanu, A. Gavrilov,
______________
1 Crăciun, Gheorghe. Aisbergul poeziei moderne, --Piteşti: Editura Paralela 45, 2002, p.11.

7
 I.Ciocanu, A. Langa şi alţi cercetători, au contribuit la crearea unei imagini mai
ample şi mai veridice a obiectului şi subiectului cercetat.
Inovaţia ştiinţifică a lucrării. O serie de momente ale tezei reprezintă o
primă tentativă de a analiza multiaspectual consistenţa ideatică a bacovianismului
atât în România cât şi în Republica Moldova, cu referire în special la autohtonism
şi modernism. Fiecare regiune culturală îşi are simbolurile şi autohtonismele sale
cu semnificaţii vechi şi mai noi, care se suprapun. Originalitatea noţiunilor
„autohtonizant” şi „autohtonizat”, care ne aparţin, este corelată cu esenţa lor
estetică şi culturală. Dacă „bacovienii” din ţară s-au ivit imediat după volumul
Plumb(1916) şi s-au înmulţit odată cu Scântei Galbene(1926), cei din stânga
Prutului s-au produs cu o întârziere de... 50-80 de ani şi continuă să recepteze
„mesagii” bacoviene. Dacă ţinem cont de etichetele stabilite de orientările literare
mai vechi şi mai noi, Bacovia este: clasic, baroc, tradiţionalist, romantic,
antiromantic, dadaist, simbolist, postsimbolist, antisimbolist, decadent,
impresionist, preexpresionist, expresionist, suprarealist, modernist, postmodernist,
reprezentant al literaturii absurdului… Deşi delimitările nu pot fi stricte, poetul are
convergenţe clare cu toate şcolile şi curentele care au exploatat simbolul şi tot ce se
află „dincolo” de simbolism.
Alt element inedit care împrumută randament şi noutate investigaţională este
sincronismul sensibilităţii simboliste universale şi nu influenţele străine asupra
creaţiei bacoviene, cum încearcă să probeze unii critici. Principiile şi metodele de
cercetare se bazează pe studiul modern al ştiinţei literare româneşti şi pe folosirea
creatoare a noilor metode de investigaţie: comparatism,structuralism, semiotică,
psihanaliză, intertextualitate, imagologie, emergenţă şi convergenţă, textualism,
comparatism…La analiza operelor literare s-a ţinut cont de legătura indisolubilă
între planul conţinutului/structură şi cel al formei/expresie, între factorii interni
(subiectivi) şi factorii externi(obiectivi), pentru a releva evoluţia eu-lui poetic,
corelaţia între general şi particular, între universal şi individual, cât şi interferenţa
miturilor cu a spaţiilor. Drept exemplu, în poemul Lacustră, întâlnim o succesiune
de mituri naturale, precum cel al nopţii, al ploii, al morţii... Aceste mituri sugerează
un nenumit spaţiu limitat. Demnă de atenţie este „intersectarea” unui spaţiu limitat
cu unul nelimitat, în Nevroză. Ca şi mitul pustiului, majoritatea spaţiilor din lirica
bacoviană apar ca o victorie temporară a vieţii asupra morţii. Pustiul din poezia
bacoviană este obiectivarea morţii. De aici provine individualizarea deplină a vocii
lirice.
Semnificaţia şi valoarea aplicativă a lucrării. Rezultatele investigaţiilor
întreprinse în lucrare pot fi folosite eficient într-un studiu colectiv despre
autohtonia simbolismului european, sau a bacovianismului, în parte; la predarea
unui curs special, sau a cursului normativ Istoria literaturii române interbelice şi
postbelice.De asemeni, aceste rezultate ar putea fi utilizate în vederea investigării
mai aprofundate a evoluţiei estetice a genurilor liric şi epic în literatura română,
începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea. Modalitatea de cercetare,din cele mai
diverse perspective, a operei lui G.Bacovia permite aplicarea acesteia în cadrul
unui curs de hermeneutică literară(interpretată şi prin prisma: eul scriitorului şi eul
cititorului), sau în lectura intensivă şi extensivă, în comparatism.
8
 Aprobarea rezultatelor investigaţiei. Teza de doctorat Rolul simbolismului
european şi al bacovianismului în modernizarea poeziei române din Basarabia a
fost discutată şi aprobată în cadrul şedinţei Catedrei de Literatură Română şi
Teorie Literară a Universităţii de Stat din Moldova şi la Seminarul ştiinţific în
şedinţa Consiliului ştiinţific specializat DH 10.93.49 a Institutului de Literatură şi
Folclor al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, cu participarea unor cunoscuţi
specialişti în domeniul ştiinţei filologice.
Tezele şi postulatele esenţiale ale lucrării au fost prezentate şi aprobate la
conferinţele corpului didactico-ştiinţific al Universităţii de Stat din Moldova (2001,
2004), la şedinţele de cominicări oficiale ale Institutului de Filologie Română
„Alexandru Philippide” al Academiei Române, sub conducerea prof. univ., dr
Dan Mănucă, pe parcursul anului 2004, cu următoarele comunicări: 1. „Percepţia
liricii bacoviene în literatura din Basarabia”; 2.Criza spiritualităţii din Basarabia şi
optimizarea ei prin metaforă şi simbol”; 3. „Simbolismul francez şi românesc în
poezia basarabeană”.
Mai multe materiale din lucrare au fost publicate, sub formă de articole şi
teze, în diverse cărţi şi reviste de specialitate din Republica Moldova şi din
România (Antiteze,Apostolul, Monitorul – Piatra Neamţ, Ateneu – Bacău), iar un
şir de eseuri şi articole de publicistică, care au anticipat teza de doctorat, au văzut
lumina tiparului în presa periodică românească (lista publicaţiilor se anexează).
Obiectul concret al cercetării îl constituie cele zece volume de versuri ale lui
G.Bacovia, publicate în timpul vieţii, şi nenumăratele-i plachete, publicate
postmortem, precum şi o bună parte din creaţia lirică a poeţilor basarabeni:
G. Meniuc, A.Busuioc, L.Damian, Gr. Vieru, N.Dabija şi, parţial, eseistica şi
publicistica lor. Problemele abordate în teză au determinat şi structura ei, care
include: Introducere, trei capitole (cu opt paragrafe şi concluzii la fiecare din ele),
Concluzii şi o Bibliografie a lucrărilor critice şi artistice utilizate.

REZUMATUL LUCRĂRII
În Introducere se motivează alegerea temei, actualitatea şi noutatea
ştiinţifică a tezei, se formulează obiectul, scopul şi sarcinile prezentei lucrări, fiind
expuse principalele metode de cercetare utilizate.
Capitolul I – Mişcarea simbolistă în spaţiul cultural european conţine o
descifrare conceptuală a simbolismului, structurată în două paragrafe. În paragraful
întâi Istoricul şi specificul curentului simbolist sunt dezvăluite valenţele curentului
artistic şi literar universal. Noua artă, cu sensibilitatea şi orientarea sa ideologică,
va înlocui curentele precedente. Toţi simboliştii au beneficiat de pe urma formulei
„ignoramus et ignorabimus” a lui Du Bois-Raymond, de „inconştientul” lui
N.Hartmann, de „incogniscibilul” lui H.Spencer. Cunoaşterea, susţin ei, se loveşte
de limite de netrecut, esenţa realităţii nu se lasă dezvăluită niciodată.
Teoria lui Rémy de Gourmont, care neagă orice realitate sau materie, a cărei
cunoaştere este exclusă a priori, devine un adevărat crez literar despre lipsa de
unitate în interiorul curentului simbolist: „Asemenea romantismului, mişcarea
simbolistă a fost sfâşiată de tendinţe profund contradictorii, motiv pentru care s-a şi
descompus curând în mai multe curente: expresionism, futurism, unanimism,
9
suprarealism etc. Sub aspectul conţinutului, ca şi al stilului, există vizibile
diferenţe, mai întâi, între „simbolişti” şi „decadenţi”.1
„Simboliştii”, cu tendinţa lor de a evada din real, de a aboli realitatea, se
apropie de principiile estetice ale „decadenţilor”, vrând să facă o poezie în care
sonoritatea şi culoarea” cuvintelor să facă un tot întreg. Aceste idei ne trimit la
paragraful Simbolismul şi sincretismul în literatură şi celalte arte, dezbătut pe larg
în primul capitol. Marile teme ale simbolismului sunt: Necunoscutul, Infinitul,
Absolutul, Eternitatea, Idealitatea, Principiile sau Elementele, Invizibilul şi
Impalpabilul…Elemente cu adevărat noi, aduse în lirica mondială de premergătorii
curentului – Verlaine, Rimbaud, Cros, Laforgue, Verhaeren, Brusov, Blok, Belâi,
Ady, ş.a. – răspund unor tendinţe inovatoare reale.
Simbolismul a produs o estetică nouă, el nu reprezintă un curent codificat de
dogme fixe, asemenea clasicismului, şi este incompatibil cu decadenţa care
presupune imitaţie, epigonism. La o astfel de concluzie ajung nu numai
teoreticienii enumeraţi mai sus, plus nume de notorietate ca Marcel Raymond,
Umberto Eco, Todorov Tzvetan, Roland Barthes etc., ci şi cercetătorii din România
– de la T.Vianu, B.Fundoianu, N.Manolescu, Zina Molcuţ, Lidia Bote
– la mai recenţii: Al. Muşina, Th. Codreanu, Rodica Zafiu, precum şi din
Basarabia – de la V.Coroban, V.Badiu la M.Cimpoi, M.Dolgan, I.Ciocanu,
A.Ţurcanu ş.a., când se afirmă, în viziuni diferite, acelaşi adevăr: simbolismul este
întemeietorul noii paradigme a poeziei moderne, ceea ce poate fi comparat cu cea
de-a treia renaştere a poeziei în istoria omenirii, prima ţinând de Grecia antică, iar
a doua – de Evul mediu.
Astfel, simbolismul european a produs o mutaţie epocală în istoria recentă a
spiritului, împăcând tradiţia cu umanismul modern. În tandem cu alte neocurente,
simbolismul poate contribui la a patra renaştere(sau salvgardare) a poeziei, poate
chiar în secolul XXI.
Capitolul II se ocupă de Simbolismul românesc întârziat: evoluţia spre alte
orientări inovatoare.
Primul paragraf De la romantismul posteminescian la simbolismul autohton
acordă atenţie în special mişcarii simboliste româneşti, care a îmbrăţişat
cosmopolitismul, păstrând în acelaşi timp trăsăturile romantismului eminescian
târziu, de filiaţie germană, cu tema poetului damnat de societate, a demonismului şi
a antitezei.Împărtăşim ideea lui Ioan Mihuţ precum că „şi romantismul a înnoit
lirica, arta, în general; este un mare curent al anticipărilor, al descătuşării
imaginaţiei şi eului, rupând cu zăgazurile canoanelor clasiciste, pentru a se revărsa,
biruitor, către vastele zone ale gândirii înaripate, ale simţirii, cuprinzând lumea”.
Nu este exclusă, deci, o anumită tranziţie în literatura noastră, de la
romantism la simbolism. „O doctrină simbolistă care să fi respins literatura română
premergătoare nu s-a elaborat (…), iar opera poeţilor simbolişti notorii e departe de
a marca o ruptură de trecut”, susţine şi criticul Dumitru Micu. Aşa se explică
fenomenul literar basarabean, când în versurile tradiţionaliştilor mai distingem şi
astăzi pigmente de romantism întârziat, care, în viziunea poetului şi eseistului Ion
Pillat, „ a fost o revoluţie literară şi sentimentală, dar şi o mare mişcare de trezire
_________________
1
Remy de Gourmont. Le livre de Mesques. – Paris: Mercure de France, 1923.
10
naţională în toată Europa. Urmărind descoperirea semnificaţiilor ce transcend
realitatea, simboliştii introduc un “nou registru formal, prin excelenţă deschis,
bazat pe principiul sugestiei şi aluziei”.
De aici atracţia poeţilor pentru simbol, perfect justificată, deoarece simbolul
autentic, global, este inepuizabil şi nelimitat în interpretarea sa.
Deşi tema lucrării de faţă ţine mai mult de poezia simbolistă, nu suntem de
acord întru totul cu opinia citată. Există şi proză simbolistă care tinde să se apropie
de poezie prin lirism şi preocupare pentru formă. Este de ajuns să pomenim numele
lui M.Sadoveanu sau al contemporanului nostru Fănuş Neagu. Iar V.Nabokov,
scriitor american de origine rusă, a modernizat prin proza sa lirică naraţiunea în
limba engleză prin rafinament stilistic şi subtilitate a referinţelor simbolice. Să ne
amintim de capodopera sa Lolita şi de cel mai sugestiv simbol al paradisului
pierdut – „copilăria”.
Altfel, rămânem la opinia că în toate literaturile simboliştii căutau să creeze
un nou limbaj, atât în poezie cât şi în proză. Ruşii, spre exemplu, foloseau
“simboluri-hieroglife” pentru a împrumuta cuvintelor şi imaginilor poetice
valoarea lor magică originară, arhaisme, neologisme, substantive abstracte sau
adjective substantivizate. Simbolismul rus se bazează pe tradiţiile naţionale, pe
creşterea importanţei elementului romantic. Or, primii poeţi simbolişti au fost
numiţi chiar “neoromantici”.
Şi la noi, simbolismul începutului de secol XX opunea romantismul ca atare
ideilor simboliste. Nici simbolul nu este o invenţie a simboliştilor. Şi romanticii
utilizau simbolul, dar cu altă funcţie: de a elucida sau materializa o idee, sentiment,
mentalitate… Pe când la simbolişti, funcţia simbolului rămâne aceea de a sugera,
nu de a clarifica. Are dreptate Mircea Anghelescu când susţine că „poezia
simbolistă este exclusiv o poezie a sensibilităţii pure,” spre deosebire de poezia
romanticilor „caracterizată prin preeminenţa sentimentului asupra raţiunii, a
individului şi a particularului asupra grupului şi a generalului, prin refuzul valorilor
consacrate, căutarea noului, interesul deosebit pentru natură, mediu, culoarea
locală concretizată în elemente de decor, în tradiţiile istorice, etnografice,
folclorice”
Deşi are unele asemănări cu romantismul, simbolismul prezintă alte
caracteristici: natura este receptată urban, trecută prin „filtrele” civilizaţiei; totul
este stilizat, rafinat, simetric. Iată câteva exemple:codrul eminescian, cu susurul
izvoarelor, este înlocuit la simbolişti cu parcuri şi grădini orăşăneşti, în care
ţâşnesc havuzuri şi se plimbă păuni; florile de tei şi nufăr – cu roze şi crini;
buciumele şi doinele – cu ghitare, mandoline şi harpe, orgi şi claviruri; singurătăţii
de tip romantic îi este preferată solitudinea din târguri periferice, spleen-ul,
misterul, necunoscutul etc.; zbuciumul sufletesc, suferinţele lamentabile sunt
înlocuite cu nevrozele moderne, cu neurasteniile.
Se poate deduce astfel că simbolismul românesc pendulează între romantism
şi parnasianism. Dacă este îndreptăţită reacţia simbolismului european împotriva
poeziei prea retorice a romanticilor, precum şi împotriva impersonalităţii reci a
poeţilor parnasieni, la fel de îndreptăţită este autohtonizarea şi integrarea în
11
simbolismul românesc la confluenţa „vechiului” şi a „noului”, pentru a se
descompune, până la urmă, în mai multe curente moderniste, ca: expresionism,
futurism, suprarealism, postmodernism. Din acest unghi al înnoirii, simbolismul,
care a cuprins toate artele, „deschide drumul grupărilor şi tendinţelor moderniste
propriu-zise(…), reprezintă, faţă de romantism, junimism şi sămănătorism, un
incontestabil pas înainte” (Ion Mihuţ).
Şi teoreticienii simbolismului autohton împărtăşeau următoarea idee
europeană: „Arta adevărată este întotdeauna de neînţeles; odată înţeleasă, ea
încetează de a fi artă pură”. În urma conflictelor personale şi a polemicilor dintre
Macedonski şi Eminescu a ieşit învingător, pe rând, reprezentantul de vârf al
junimiştilor de influenţă germană, apoi linia simbolistă franceză. În plan teoretic,
însă, Eminescu rămâne adevăratul precursor al simbolismului românesc. “În ciuda
contingenţelor istorice, Eminescu ar fi anticipat simbolismul prin filosofia
idealistă, care conduce în textele sale la viziuni dominate de vis, de confuzia dintre
real şi imaginar. Mai mult, muzicalitatea poeziei eminesciene, utilizarea intensă a
aliteraţiei, a efectelor de simbolism fonetic ar anticipa căutările sonore ale
simbolismului”,1 – concluzionează Rodica Zafiu.
Ca şi ceilalţi poeţi simbolişti, Bacovia a fost marcat de modelul Eminescu
şi influenţat direct de lirica lui în limbaj, în structura imaginii şi a viziunii, în
folosirea moldovenismelor.
Şi la Dumitru Anghel sau Ştefan Petică întâlnim epitetele eminesciene dulce,
sfânt, trist sau simbolurile dor, jale, melancolie.
Criticul N.Davidescu a punctat cel mai corect legătura dintre eminescianism şi
mişcarea simbolistă: “ Eminescu, căutător de forme nouă, ctitor de limbă literară,
idealist şi mistic, cu şovăitoare şi calde confidenţe în glas, cu accente de şoaptă
visperală, muzical sufleteşte până la tonalităţi verlainiene, ca acelea din
Somnoroase păsărele, deschidea larg toate posibilităţile viitoare pentru dezvoltarea
de astăzi a poeziei simboliste româneşti”1. Criticul Ion Rotaru, în “O istorie a
literaturii române” din 1996, îl vede pe Bacovia în dublă ipostază: de “cel mai
mare poet simbolist român”,dar şi de “ultimul mare poet din familia
eminescienilor”.
Dar, în viaţa literară, lucrurile nu se reduc la o simplă antiteză între cosmopolit şi
naţional, citadin sau rural, tradiţionalism sau avangardism. Nu întâmplător, în
literatura română, calificativele de romantic sau simbolist, parnasian sau
avangardist sunt uneori aplicate alternativ aceloraşi poeţi.
Sau, alte momente ale interferenţelor: în timp ce Bacovia şi Minulescu se
distanţează parţial de curentul care i-a produs, neîncadrabilii Arghezi şi Barbu trec
prin faza simbolistă. Iar reprezentanţii avangardei încep prin a publica lirică
simbolistă, precum Tristan Tzara. Înainte de a iniţia dadaismul, acesta editează,
împreună cu Ion Vinea, revista Simbolul.
Mai anevoios se încadrează în curentul simbolist lirica dintre Prut şi Nistru.
Specificul poeziei basarabene de până la optzecişti este romantismul târziu,
influenţat mai mult de existenţa unui timp simbolic şi nu a unui curent
(post)simbolist. Iată de ce, în lipsa unui studiu despre simbolismul
_______________
1
Zafiu, Rodica. Poezia simbolistă românească. – Bucureşti: Editura Humanitas, 1996.
12
liricii basarabene, ne-am limitat, pe parcursul lucrării, la exemple separate de
poezie în descendenţa simbolismului. „Marginea” estică a rămas de „Centru” cu
decenii în planul valorificării bacovianismului şi nu e surprinzător, ci dureros e
faptul că spiritul basarabean mai pendulează între romantism şi tradiţionalism.
În partea teoretică a paragrafului, stabilim o scară a categoriilor şi modelelor
poetice simboliste, teoria sinesteziei, a sugestiei şi a altor figuri ale temporalităţii,
revenim la tema tradiţie/modernitate în paragraful Criza de spiritualitate din
Basarabia şi optimizarea ei prin metaforă(sinestezică) şi simbol. Aici vine criticul
Theodor Codreanu, un fin cunoscător al fenomenului literar basarabenesc, care
spune lucrurilor pe nume : « Basarabia este cea mai mioritică dintre provinciile
românismului.(…) Dominante au fost în Basarabia curentele tradiţionaliste,
sămănătorismul şi poporanismul (cu inserţii gândiriste), poporanismul fiind chiar
creaţia lui C.Stere, arhetipul de intelectual basarabean. Homo naturalis şi homo
folcloricus sunt compliniţi de un al treilea tip dominant – homo cristianus, ce se
impune prin poezia mesianică a lui A.Mateevici, până la Ion Buzdugan, Pan
Halipa, Magda Isanos, Grigore Vieru, Leonida Lari sau Arcadie Suceveanu, Teo
Chiriac şi Emilian Galaicu-Păun(…).Două primejdii au planat asupra scriitorilor
basarabeni, supuşi exilului interior: pe de o parte, teroarea bilingvismului care a
înstrăinat şi sărăcit limba română. Consecinţele se văd chiar şi asupra unui
povestitor de talia lui Ion Druţă, care – scriind în două limbi, română şi rusă, cea de
pe urmă s-a repercutat asupra celei dintâi, deformând-o…”. 1
Dacă în ţările occidentale criza identităţii culturii, inclusiv a literaturii, este
una organică, în ţările din arealul ex-sovietic această criză a fost declanşată de
regimul politic (ideologic).Oricum, şi în Vest şi în Est, literatura este supusă unui
adevărat “şoc al viitorului”, după A.Toffler, a cărui profeţii, după 40 de ani de la
publicarea cărţii cu acest titlu , se adeveresc întru totul: ne sufocăm în surogate de
ordin existenţial, pe care ne place să le catalogăm drept „schimbare”. Şi atunci de
ce „schimbările” nu ne scutesc de traumatismele şocului viitorului? Pentru că,
sublinia Toffler, n-am ajuns la conştiinţa necesară pentru a controla
schimbarea(sic !) Or, spune o maximă: broaştele din fântână nu ştiu că există şi
ocean.” Procesul obiectiv de intertextualizare generală a literaturii contemporane
ne dă răspunsuri la întrebarea: cum să depăşim criza de identitate? Şi anume: să ne
regăsim mai întâi în vasta literatură românescă, apoi în cea universală.
Asta încearcă să facă optzeciştii basarabeni: îşi asumă deplina libertate de
creaţie, sfidând regimurile sau făcând abstracţie de tot felul de îngrădiri. Drept
dovadă sunt revistele de cultură şi literatură Contrafort, Basarabia, Semn, Sud-
Est,care impun alt tip de mentalitate culturală.
Cercetătorul literar Grigore Canţâr demonstrează cu lux de amănunte într-un
studiu despre intertextualitate cum « Nicolae Leahu, unul dintre cei mai
reprezentanţi poeţi şi cercetători avizaţi ai optzecismului, a încercat să surprindă
configurarea unor tendinţe singularizatoare în interiorul generaţiei, pornind de la
atitudinea (nouă) a poeţilor faţă de lume şi faţă de scris,astfel că eterogenitatea
stilistică a celui mai recent « comandou » poetic este aproape incontestabilă.
…………………………………………
1
Codreanu, Theodor. Basarabia şi drama sfâşierii.—Galaţi: Editura Scorpion, 2003, p.16.
13
 Incontestabil, s-a făcut un mare salt de la literatura proastă, scrisă în cantităţi
industriale în perioada „socialismului multilateral (ne)dezvoltat”, la poezia
constructivă, ironică, literaturizată, ludică, autoreferenţială şi programatic
intertextuală a optzeciştilor, care nu vor să ştie nici de trecutul amărât, nici de
schemele şi lamentările puerile ale generaţiilor sămănătoriste, nici despre tranziţia
spre nicăieri, trâmbiţată ostentativ pe ambele maluri de Prut.
Se impune astfel o concluzie şi despre critica constructivă şi distructivă,
obiectivă şi subiectivă. Prima a contribuit decisiv la regenerarea scrisului şi a
procesului literar românesc, cealaltă continuă să interpreteze, să “analizeze” opere
minore, scrise în manieră modernist-avangardistă, în opoziţie cu lucrările
valoroase, în care vibrează arta, suflul poetic autentic, înnoitor şi înălţător.
Nicolae Manolescu s-a pronunţat destul de tranşant despre simbolism încă în
1968 : « Simbolismul românesc este un simbolism (…) care înfloreşte în plină
epocă modernă şi el e străbătut de ecourile ei… .(…) această deschidere a
simbolismului românesc spre viaţa nouă face ca estetismul simbolist să treacă pe
neobservate în modernism. Modernismul care e, pretutindeni, negaţia
simbolismului (după ce şi l-a asumat), îl continuă, la noi, fără ruptură. Orice istorie
a poeziei româneşti începe, aşadar, cu simbolismul ; debutul poeziei moderne este
însă cu mult mai greu de stabilit şi, în orice caz, marii simbolişti, întrucât fac
posibilă această poezie, sînt inseparabili de ea (…). Indiferent de materialul ei
obiectiv, poezia română modernă se naşte din simbolism »1
Pe aceeaşi distanţă de spirit cu Manolescu şi Nichita Stănescu – un fel de
sincretism critic, Mihai Cimpoi vine cu un comentariu subtil şi de mare
profesionalism al operei lui Grigore Vieru. Iar criticul şi istoricul literar de vocaţie
călinesciană, Mihail Dolgan, scrie cu aceeaşi pietate şi despre Nichita Stănescu şi
despre confratele său Grigore Vieru, punând accentul pe modul individual de a
percepe artistic realitatea, pe tentativa de înlocuire a lumii obiective de pe ambele
maluri de Prut prin alta, creată de imaginaţia lor.
Am ales, din cohorta simboliştilor ruşi, figura lui Esenin care a influenţat mai
tumultuos lirica basarabeană ( şi românească în genere) prin misticismul şi
sentimentalismul său paradisiac cu cele mai ruseşti nuanţe de “inocenţă”, dar şi
prin puternicul sentiment al dezrădăcinării. Lângă suprarafinatul Blok,
teoreticianul simbolismului rusesc, poezia lui Esenin pare peisajul unui pictor naiv
pus alături de un Cezanne sau Van Gogh. El s-a afirmat alături de V. Maiakovski,
chiar dacă era complet opus lui. Esenin, care în poeziile sale idealiza viaţa satului
patriarhal, nu putea înţelege şi accepta “urbanismul” şi “revoluţionarismul” poeziei
lui Maiakovski. Esenin a fost unicul liric rus care l-a făcut pe cititor să plângă,
scria un contemporan. Într-o perioadă în care poezia lirică era considerată de mulţi
ca fiind un anacronism, Esenin, cu un simţ desăvârşit al limbii, folosind adesea
figuri de stil ce uimesc prin simplitatea, dar şi noutatea lor, reuşeşte să creeze,
aidoma lui Boris Pasternac( simbolist şi futurist în etapa iniţială), un substrat
poetic, tulburător prin muzicalitatea şi forţa emoţională. Poezia eseniană reuşeşte
______________
1
Manolescu, Nicolae. Metamorfozele poeziei, -- Bucureşti : E.P.L.,1968.
14
să realizeze acel sincretism natural al literaturii şi muzicii, spre care au tins mai toţi
marii simbolişti. Esenin este cântat şi astăzi de ruşii de pretutindeni (ba şi de
basarabeni), precum Eminescu – de românii de pretutindeni.
Ca structură, Bacovia poate fi comparat şi cu Blok, dar şi cu Esenin, la fel
cum Busuioc pendulează între obsesiile sau vizionarismul lui Esenin şi Bacovia.
Raportat la zilele noastre, A.Busuioc este un Esenin bacovianizat, dar
nerinocerizat, precum personajul lui Eugen Ionescu. Cu o mică precizare: Esenin
încearcă să se salveze, evadând într-o Persie imaginară – iar Busuoc a supavieţuit
realismului socialist, evadând în parodie, disimulându-se sub masca de “clovn”
shakespearean, plin de umor sarcastic.
Da, literaţii basarabeni au ameliorat, după puteri, starea de criză a culturii.
Dar, la anumite etape ale evoluţiei conştiinţei artistice, polemica se impune cu
deosebită intensitate. Acum e nevoie de un dublu efort în opera de salvgardare şi
de supravieţuire a fragmentului de literatură românească dintre Prut şi Nistru.

Capitolul III – Bacovianismul ca stare de spirit include două paragrafe

distinctive. Primul paragraf Prebacovienii, bacovienii şi postbacovieni: dialectica
unui prototip simbolic inedit nu este o simplă familie lexicală. Diferenţa capitală
dintre marele simbolism european şi postmodernismul românesc e că primul a
înfruntat criza veacului, iar noi, „postmoderniştii”, continuăm s-o adâncim.
Dacă simboliştii francezi au lăsat drept zestre spirituală entuziasmul
redescoperirii ritmului şi a muzicii lui Orfeu, simboliştii români au recucerit
“romanţa” şi... lacrima. Atunci când cei din dreapta Prutului “aud materia
plângând”, ceilalţi, de pe malul stâng, “la un colţ de masă plâng/ La alt colţ de
masă cântă!”(Petru Zadnipru).
Cu statut de inovaţie, acest concept literar autohton bacovianismul lipseşte
chiar şi în cel mai modern dicţionar enciclopedic din 2003.
Bacovianismul literaturii române este expresia unei practici literare
irepetabile, care-şi conservă privilegiul unicităţii, este un stil care aminteşte de
bovarism, nichitastănescianism, borgesianism.
Urmează, după modelul de a diviza poeţii români în “ante” şi
“posteminescieni”, să stabilim în timp şi spaţiu “prebacovienii” şi “postbacovienii”
autohtoni. Or, melancolia muribundă şi anxietatea bacoviană le întâlnim şi în
textele cronicarilor moldoveni şi ale celor munteni, la Dimitrie Cantemir şi la Ion
Budai-Deleanu... Şi Macedonski este un “prebacovian” de netăgăduit. În aceeaşi
atmosferă pot fi înscrişi Iuliu C.Săvescu, Traian Demetrescu şi Ştefan Petică, pe
care Bacovia l-a remarcat.
Printre precursorii lui Bacovia se înscrie şi D.Iacobescu, cel care se stinge de
ftizie la numai 21 de ani(1913). Cel care a ţinut balanţa între Minulescu şi Bacovia,
I.M.Raşcu este autorul primului articol despre Bacovia şi a folosit cu virtuozitate
arsenalul simbolist, deşi a rămas printre minorii epocii, ca şi Al.Viţianu,
D.Iacobescu şi alţii.

15
 Ultimul epigon al lui Bacovia este considerat Demostene Botez, iar dintre
poeţii basarabeni, în descendenţa simbolismului târziu, trebuie evidenţiat G.
Meniuc.
Alt „bacovian”, care a fost menţionat şi de George Călinescu, este Nicolai
Costenco (1913-1993). A studiat şi el în România. În versurile sale se întrezăresc
unele influenţe din Charles Baudelaire, dar şi din Serghei Esenin (mai ales).
Contingentul lui Nichita Stănescu din Basarabia (Aureliu Busuioc, Liviu
Damian, Grigore Vieru, Nicolae Dabija…) a reînnodat cântul atât de repede
întrerupt al lui A.Mateevici, au postat la loc de frunte opera lui G.Bacovia. Un
postbacovian veritabil, poetul şi eseistul Leo Butnaru intuieşte în dezamăgirile
bacoviene „porţile de plumb greu ale infernului( nu dantesc, ci românesc)”,
concluzionând: „Cred că Bacovia este cel mai trist poet al neamului nostru, obsesia
necontenitelor ploi ori ninsori apocaliptice transformându-se, ca prin a alchimiei
minune, în recital de clavir ademenitor până la pierzanie cu blestemul păgânelor
sale armonii, parcă anestezitoare, parcă iarăşi răscolitoare de adânci suferinţe
ancestrale”1.
Poetul bucovinean Vasile Leviţchi, în volumul său de sinteză Întârziere de
o viaţă (1982), rămâne un adept al versului clasic, dar se lasă copleşit de
sentimentul singurătăţii bacoviene, rezultată din conştiinţa relativităţii înfăptuirilor
umane.Iar discipolul său, Vasile Tărâţanu, continuă să adune versurile într-o
„colecţie de răni”.
De la şaizecistul Grigore Vieru la optzecistul Emilian Galaicu-Păun şi mai
încoace, s-au „închinat” la icoana tristă a lui Bacovia zeci de poeţi, pe cât de
“descătuşaţi”, pe atât de marcaţi de atmosfera sufocantă din Basarabia, unii din ei
mai disperaţi decât Bacovia .În volumul său de debut “Tristeţea recită din Rilke”,
editat la Timişoara, tânărul liric Nicolae Spătaru, se confesează: ”Bacovia abia
de-ar putea înţelege / tristeţea acestei nopţi”.
Urmează apoi cea mai productivă generaţie a “OCHIULUI AL TREILEA”:
Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Leonida Lari, Vasile Romanciuc, Leo
Butnaru, Iulian Filip, Ion Hadârcă, Ilie Zegrea, Vasile Tărâţeanu, Constantin
Dragomir, Leonard Tuchilatu şi alţii. “Ochiul al treilea”, după titlul volumului
semnat de N.Dabija, nu e decât organul tăinuit al sufletului care sesizează
contrastul izbitor dintre estetic şi real. Avem şi aici un model de intertextualitate
sau de sincronizare a simbolicului „Ochi al treilea” cu “Ochiul cu dinţi” al lui
Nichita Stănescu sau cu “Ochiul de greier” al Anei Blandiana.
Se cere observat, tangenţial, că, spre deosebire de şaptezeciştii care
reabilitează poeticul, optzeciştii basarabeni sunt, după părerea unor critici, nişte
suspendaţi între “paradisul” lui Caragiale şi “infernul” lui Bacovia”.
Spre deosebire de simbolismul francez, care, după Andre′ Gide, “nu trăia
viaţa în nici un fel, nu căuta s-o înţeleagă, o nega, îi întorcea spatele”, ruşii doreau
“revoluţia şi rebeliunea eternă”, căutarea “spiritului ireconciliabil”, demascarea
“Mic-Burghezului universal şi internaţional”, insistând asupra independenţei
personalităţii. Stăpânit de obsesia vuietului (al revoluţiei), Blok se plimbă pe
………………………
1
Butnaru, Leo. Proba solitudinii. // Ateneu, 38, Nr.8, august 2001, p.5

16
cheiurile Nevei, precum Bacovia pe ale Dâmboviţei, şi meditează asupra traumei
aduse Petrogradului şi întregii lumi.
Dacă Bacovia a fost un precursor prestigios prin divinaţie şi instinct pentru
întreaga generaţie postbelică, Busuioc este un descendent din bacovianism. Or, fără
incursiunea novatoare a curentului simbolist de sorginte franceză, literatura
română nu şi-ar fi pus haina modernă a bacovianismului.
Dacă poezia lui Bacovia este, fără îndoială, un sunet nou în epocă, o
“simfonie” cu tâlcuri adânci, un stil care este însuşi bacovianismul, discipolul său
basarabean, Aureliu Busuioc, este şi el o voce distinctă în lirica naţională cu
ecouri durabile în conştiinţa cititorilor.
Dar, conceptele expuse în această teză pot ilustra la fel de veridic chiar felul
cum Bacovia şi bacovienii se sustrag oricărei tentative de încadrare într-un curent
sau mişcare literară, cum adevărata poezie trece dincolo de gusturi şi timpuri
culturale, de mentalităţi. Astfel bacovianismul poate fi considerat mai degrabă un
simbol decât un precept simbolist.
În paragraful doi, şi ultimul din lucrare, De la autohtonism spre modelul
cultural european, am examinat: 1.tranziţia spre autohtonizarea convenţiei poetice
simboliste şi revoluţionarea imaginarului, prin elemente expresioniste;; 2.
organicitatea modelului cultural european care a asistat la naşterea unor modele
culturale naţionale.
Mai recent, criticul Mihai Dolgan a revelat un concept modern de poezie, o
„sensibilitate modernă şi rafinament liric” la condeieri, din generaţii diferite, de la
Liviu Damian la Marcela Benea. Astfel noţiunea remodelare a modelelor nu
reprezintă ceva sofisticat decât prototipul simbolismului autohtonizat şi definit de
omniscientul critic drept o ”contribuţie substanţială la înscăunarea, în poezia
noastră contemporană, a unui pregnant maximalism etic şi estetic şi a unei
poeticităţi moderne întemeiate prin interioritate, imaginar şi oniric (…), pe linia
unui sănătos spirit de continuitate a tradiţiei, a vechilor datini.”. Aşa se explică
faptul că în categoria moderniştilor basarabeni, alături de George Meniuc,
recunoscut drept unul din decanii literaturii interriverane, intră, incontestabil, şi
alţi poeţi postbacovieni, rătăciţi şi printre „extremiştii” optzecişti. Cu viziuni mai
vechi sau mai „noi”, majoritatea liricilor basarabeni folosesc acelaşi „laser
metaforico-simbolic” – vorba profesorului M.Dolgan – pe care l-au utilizat şi
Blaga, şi Bacovia, şi Stănescu, şi Meniuc…
Din considerentele enumerate mai sus, lăsăm pe seama criticii să descopere
un nou lirism basarabean douămiist, rezumând lucrarea de faţă la ideea că
modernismul poeziei româneşti din Basarabia se trage din simbolism, iar „marii
simbolişti, întrucât fac posibilă această poezie, sânt inseparabili de ea”.
Este greu de crezut că vreun poet bun din perioada interbelică sau postbelică,
care a contribuit la modernizarea liricii româneşti, în ansamblul ei, să nu accepte şi
apelativul „bacovian”, pe lângă alte orientări sau curente. Poetul basarabean care,
incontestabil, a debutat cu simbolismul este George Meniuc. Colegul său, Aureliu
Busuioc, un liric mai intimist, este şi el de factură postsimbolistă.
Ca să nu repetăm ceea ce s-a spus despre opera lor în alt capitol, subliniem că
17
simbolismul, anume, a determinat evoluţia „veteranilor”, dar şi a altor generaţii de
poeţi, care s-au afirmat drept tradiţionalişti-moderni.
Ei au făcut eforturi disperate de depăşire a canoanelor ideologice şi a
„esteticii” totalitariste. „Revoltat de monotonia alb-negrului dominant, Aureliu
Busuioc se declară „daltonic” (poezia Daltonism) sau, înfruntând canoanele, se
înfruptă din parfumurile decadenţei simboliste şi postsimboliste, surprinde
sentimentul erotic în fulguraţia sa pură” (Leo Butnaru).
Soluţia lui a fost masca unui „întârziat simbolist cu un ceremonial hieratic şi
uşor histrionic pe cunoscuta linie Macedonscki-Minulescu”(Mihai Cimpoi), la
care noi, cu permisiunea autorului în viaţă, îl alăturăm şi pe Bacovia.(Vezi
subcapitolul cu postbacovienii).
Chiar şi cel mai modern „tradiţionalist”, N.Dabija, situat pe linia lui
Eminescu, Goga, Arghezi, Blaga şi Stănescu, ne-a mărturisit că este şi „bacovian”.
Ca şi genialul „aventurier” de la Bacău, N.Dabija traversează toate curentele, până
la literatura absurdă, sintetizând liricul, pateticul, ludicul şi ironia – registre
simboliste ce ţin de modernitatea poeziei.
Alt creator de mituri simboliste, definit de criticul Tudor Paladi „cel mai mare
poet român transnistrean al secolului XX”, este Anatol Codru. Pentru a demonstra
situarea poeziei lui Anatol Codru deasupra modelor şi curentelor, recurgem la o
cheie de lectură numită „poetica elementelor naturii” – pământul , apa, aerul, focul
– la care mai adugăm Piatra. Şi opera lui Eminescu, şi cea a lui Bacovia
impresionează prin suprema concentrare şi densitate a ceea ce se cheamă
pentamorfoză (cinci elemente simbolice). O teză aparte ar putea fi intitulată: De la
plumbul bacovian – la piatra lui Codru. Este un model unic de sincronizare sau
intertextualitate, când, la început de secol XX, moldoveanul de la Bacău scoate din
monotonia plumbului şi din apăsarea ce-l însoţeşte un efect poetic copleşitor, iar la
apus de secol, alt moldovean transnistrean reverberează alchimia pietrei în
metafore pietroase, dar nu împietrite. Dacă simbolul plumbului are o asociaţie
specială cu moartea datorită folosirii obişnuite a sicriilor îmbrăcate în plumb
(„înfăşurat în plumb” sau „culcat în plumb” înseamnă mort), piatra lui Codru
simbolizează icoana fără transcendenţă, în care nu poate intra altă realitate
discriptivă. În tăria şi nesupunerea pietrei, poetul îl invită pe cititor să descifreze
tăria şi nesupunerea omului, spiritul lui neadormit de homo faber.
Indiferent cum este încadrat Bacovia în simbolism (unii critici îl consideră
antisimbolist, alţii schiţează o poetică de factură expresionistă), viziunea lui
originală, felul propriu de a privi lumea, drama eului liric – singurătatea, sfâşierea
lăuntrică, nevroza, angoasa golului, nebunia – au corespondenţă perfectă în
conştiinţa modernă a poeţilor basarabeni. Şi „bacovienii” sau „postbacovienii” de
la Chişinău resimt tragic cele trei trepte ale eşecului: eşecul social, eşecul
existenţial şi eşecul poetic. Pot fi aduse nenumărate exemple de „biografii
catastrofice”, de strofe care denotă sciziunea şi drama interioară a eului liric în
stilul lui Bacovia. El a fost şi rămâne un model pentru condeierii basarabeni prin
simplul fapt că în lirica lui se întrevăd toate trăsăturile postmodernismului:
indeterminarea, decanonizarea, fragmentarea, ironia, hibridizarea, carnavalizarea,
performanţă şi participare.
18
 Bacovia, în contextul poeziei moderne româneşti, a contribuit substanţial la
autohtonizarea simbolismului european, la postmodernismul liricii basarabene. El a
construit, simbolic, osmoza celor două modele culturale eurocentriste – românesc
şi european – o gramatică şi o morfologie culturală inedită care se cheamă stilulu
unui secol.
În Încheiere se face o sinteză asupra dihotomiei simbolism şi bacovianism,
asupra dialecticii acestor două noţiuni literare de aceeaşi factură şi condiţie
estetică. Simbolismul şi bacovianismul nu sunt doar concepte care au fost, dar şi
ceea ce au devenit mai târziu. Corelaţia dintre simbolismul universal şi naţional,
dintre bacovianismul autohtonizant şi literatura basarabeană autohtonizată este
adevărul istoric în mişcare.

Ideile şi rezultatele principale ale cercetării au fost expuse în

următoarele lucrări piblicate:
1. Sincronizarea literaturii cu celelalte arte // Antiteze, revistă de literatură
şi arte ( cu Colegiu de redacţie), Piatra Neamţ, nr.21, octombrie-septembrie, 2004,
p.56-60.
2. Lirica basarabeană, pe „urmele” lui Bacovia // Apostolul, revistă
ştiinţifico-didactică, Piatra Neamţ, Ediţie nouă, anul VII, nr.68, februarie, 2005,
p.1,6.
3. Bacovienii poeziei din Basarabia // Ateneu, revistă de literatură şi cultură
(cu Consiliu editorial), Bacău nr. 9(433), septembrie, 2005.
4. Despre criza de spirit în poezia basarabeană // Metaliteratura, vol. 11,
2005, pp.60-69.
5. Bacovianismul continuu // Limba română, nr. 6-7, 2005, pag. 99-111.
(Apariţia este confirmată de redactorul-şef, A. Bantoş).
6. „Bacovienii” inadaptabili şi absurdul existenţial // Revistă de lingvistică
şi ştiinţă literară, nr.4-5-6, 2005.(apariţia este confirmată de directorul interimar
al Institutului de lingvistică, G. Verebceanu).
7. De la autohtonism la comparatism // Literatura şi arta, aprilie, 2005.
8. Autiştii „bacovieni” şi „postbacovieni”// Monitorul literar şi artistic,
supliment la Monitorul de Neamţ, nr. 217 (3115), Piatra Neamţ, 15 septembrie,
2005.

19
 REZUMATUL
tezei de doctorat Rolul simbolismului european şi al bacovianismului în
modernizarea poeziei române din Basarabi. Autor Vladimir Vlas.
Lucrarea prezintă o investigaţie complexă a simbolismului, prin prisma
intertextualităţii, care este o formă universală de comunicare ce depăşeşte
barierele de limbă, istorie, naţionalitate, cultură şi religie. Pe baza analizei
multiaspectuale a liricii europene de la finele secolului al XIX-lea şi începutul
secolului al XX-lea, a studiilor de istorie literară, am constatat că simbolismul
prezintă începutul poeziei moderne în plan mondial şi naţional.
Pentru prima dată şi într-o lumină nouă sunt apreciate câteva aspecte
fundamentale ale creaţiei lui Bacovia – aisbergul poeziei moderne româneşti – şi
ale bacovianismului -- un derivat autohton al simbolismului universal.
Sintetizarea relaţiilor intertextuale ne-a permis să deducem că poezia
românească din Moldova de Est şi, mai apoi, proza(mai puţin dramaturgia) au fost
încă din primele momente ale naşterii curentului simbolist într-o relaţie de
împrumut exegetic cu literatura europeană şi naţională (din dreapta Prutului),
propunând chiar manifeste de orientare simbolistă (George Meniuc, Bogdan Istru,
Nicolai Costenco, Paul Mihnea, Aureliu Busuioc, Liviu Damian, Grigore Vieru,
Anatol Codru…)
Avem destule motive să credem că bacovianismul autohtonizat s-a produs ca
o revoluţie în sentimentalismul moldovenesc-slavofil şi romantismul mult (prea)
întârziat pe aceste meleaguri mioritice. Dacă Bacovia a fost un model pentru
interbelici şi un precursor prestigios prin divinaţie şi instinct pentru întreaga
generaţie postbelică, este firesc să-i considerăm pe o bună parte din poeţii din
Basarabia, într-un grad mai mare sau mai mic, descendenţi din bacovianism.
Experienţa simbolistă mondială le ajută şi astăzi condeierilor basarabeni să
definească mai uşor tragicul şi comicul existenţial, Apocalipsa care-i însoţeşte.
Simbolismul şi bacovianismul continuă să transmită „mesaje” pentru generaţia
poetică de astăzi şi de mâine.

20
 The Summary
Of the doctor’s degree : The Contribution of the European Symbolism and of
the bacovianism to the modernization of the Moldavian poetry, by Vladimir Vlas
The present paper represents a complex investigation of the symbolism, from
the viewpoint of the spatial intertextuality, which is an international means of
communication that goes beyond the barriers of language, history, nationality,
culture and religion. On account of the multiaspectual analysis of the European
poetry from the end of the XIX-th century and the beginning of the XX-th, of the
studies on literary history, we have deducted that the symbolism represents the
beginning of the modern poetry at the international and national level. Verlaine’s
well known urge (De la musique avant toute chose – Music beyond everything) has
been quietly followed by different symbolist orientations.
For the first time and in a different light, there are appreciated some of
Bacovia’s (the modern Romanian’s poetry iceberg) fundamental aspects of
creation and of the bacovianism - a native derivative of the universal symbolism.
The Bacovianism is the expression of an unrepeatable literary practice. If the great
symbolism has reborn the crisis of the century, Bacovia should be the first who has
profoundly deepened the crisis through which the humanity is passing, creating a
new language.Thus, the tendency of a regional literature, as the one from the east
Moldavia, to “acquire” from symbolism and bacovianism themes and motives, to
profoundly poetize the dramatism of the human condition. The two synaestheatic
poles may be defined as “autohtonizant” (autochthonous or native) (the symbolism
and bacovianism) and “autohtonizat” ( the Romanian literature from Basarabia).
The inter-war writers and part of the contemporary poets, aboriginate several
symbolist models: the baudelarianism, the esenianism and the bacovianism.
The synthesis of the intertextual relations allowed us to deduce that the
Romanian poetry from the east Moldavia, and afterwards, the novel (except
drama) have been from the very first moments of the symbolism’ birth in an
exegetic borrowing relationship with the European and national relationship (in the
right of the Prut river), even proposing manifestos of a symbolist consistency
(George Meniuc, Bogdan Istru, Nicolai Costenco, Paul Mihnea…)
We have enough reasons to believe that the native bacovianism has
happened as a revolution between the moldavian-slavofil sentimentalism and the
much too late romanticism in these mioritical regions. If Bacovia was a model for
the inter-war writers and a prestigious forerunner by divination and instinct for the
entire post-war generation, it is only natural to consider all the poets from
Basarabia, in a bigger or smaller degree, as descendent from bacovianism. The
worldwide symbolist experience still helps the Basarabian penholders to define in
an easier way, the tragic and the humorous existentialism, and the Apocalypse that
accompanies it. The symbolism and the bacovianism continue to transmit
“massages” for today’s poetical generation.

21
 РЕЗЮМЕ
диссертации Владимира ВЛАС Способствование европейского
символизма и творчества Баковия модернизации молдавской поэзии
Научный труд представляет собой комплексное исследование
символисма, рассмотренного под углом пространственной
интертекстуальности, что составляет глобальную форму общения которая
превосходит барьеры языка, истории, культуры, религии. На основе
многостороннего анализа европейской лирики конца ХХ-го века и начало
ХХ1-го, исследований истории литературы, констатированно что символисм
является началом современной поэзии в международном и национальном
плане.
Впервые, в новом свете, определены несколько основных видов
творчества Г. Баковия – айсберг современной румынской поэзии – а также
духа лирики Баковия (bacovianism) – коренной дериват европейского
символисма. Баковиянский дух – это феномен который выражает
неповторимую литературную практику.
В методологическом плане, внутренние «секреты» творчества были
восполнены структурным, стилистическим и эстетическим анализом
символической лирики Румынии и Вессарабии (Республика Молдавия), под
синкроническом углом зрения а также из диакронической перспективы. Были
использованны целая серия новых эксегез, принадлежащих многочисленным
исследователям, тангенциальными духу и творчеству Баковия. Самый
взыскательный критик, Ф. Кодряну, интуировал тандем Баковия—Виеру
прежде ведущих бессарабских критиков М.Чимпой и М. Долган в
фундаментальных исследованиях: «Комплекс Баковия» и «Великое
Восскресение Григория Виеру”.
Международный опыт символизма помогает и сегодня бессарабским
писателям легче определить экзистенциальный трагизм и комизм,
сопровождающии нас Апокалипс. Символизм и дух Баковия продолжают
передавать «вести» для нынешнего поэтического поколения.

22
 Vladimir Vlas

ROLUL SIMBOLISMULUI EUROPEAN ŞI AL

BACIVIANISMULUI ÎN MODERNIZAREA
POEZIEI ROMÂNE DIN BASARABIA

Specialitatea 10.01.01– Literatura română

Autoreferat al tezei de doctor în filologie

__________________________________________________

Bun de tipar _____. Forrmatul 60x 84 1/16

Coli de tipar 1,5. Comanda ___. Tiraj 50 ex.

Centrul Editorial-poligrafic al USM

str. Al. Mateevici, 60, Chişinău, MD 2009

23