Anghele Diana-Georgiana.

Literatura interbelica

Literatura interbelica

1. Poezia

2. Proza

1.1 Contextul socio-cultural. De la simbolism la poezia moderna.

Perioada interbelica romaneasca este caracterizata de numeroase metamorfozari, progrese

si modernizari atat in domeniul politic, social, cat si in cel cultural. Această modernizare în
societate, a avut ca reflex, modernismul în literatură. Epoca interbelică, din persepectivă literară,
este caracterizată de diversificația atât a temelor, cât și a motivelor, dar și de apariția unor noi
formule estetice. Este perioada în care literatura română ajunge să se sincronizeze cu marea
literatură europeană.
Cele două mari curente literare în jurul cărora s-au grupat scriitori au fost: modernismul-
''spiritul creator de înnoire''1- al cărui teoretician a fost Eugen Lovinescu și tradiționalismul-
''spiritul de conservare''2, având ca figură reprezentativă pe Nichifor Crainic. Cel mai intens
tradiționalism l-a reprezentat în cultura noastră, gândirismul, mișcare literară ce s-a dezvoltat în
jurul revistei Gândirea. Deși, inițial aceasta avea un caracter eclectic, după ce la conducerea ei se
instalează Nichifor Crainic, revista va căpăta o orientare autohtonist-ortodoxista. Referitor la
această orientare, Septimiu Bucur nota: “Nechifor Crainic va face însă din ortodoxism cheia de
boltă a doctrinei gândiriste. Doctrina gândiristă semnifică aşadar un tradiționalism spiritualizat în
sensul că ortodoxismul este identificat ca matrice spirituală a românismului.”3
Eugen Lovinescu, teoreticianul modernismului, in studiul sau Mutatia valorilor estetice,
porneste de la idea ca exista un saeculum (spirit al veacului) care imprima un process de
omogenizare civilizatiilor, de intergrare intr-un ritm de dezvoltare sincronica. Aceasta sincronizare
urmareste doi pasi: simularea si stimularea.

1
Eugen Lovinescu, Istoria literaturii contemporane, Ed. Litera, Chișinău, 1998, p. 45
2
Idem
3
http://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_integrare_europeana/Lucrari5/IET
M5_Part32.pdf

1
Anghele Diana-Georgiana. Literatura interbelica

Simularea isi are punctul de plecare din teoria imitatiei prezentata de catre sociologul francez
Gabriel Tarde in studiul numit Les lois d’imitation, care explica dezvoltarea vietii sociale pe baza
imitatiei, considerand ca asa cum copilul imita adultul, adultul, la randul lui il imita pe batran, asa
si popoarele inapoiate trebuie sa le imite pe cele civilizate.
Stimularea se refera la alcatuirea unui fond propriu care este determinat de acest imrpumut
al formelor.
Prin modernizare, Lovinescu intelege depasirea spiritului provincial din literatura romana,
nu opozitia fata de traditie. Cu privire la schimbările din domeniul literaturii care au loc în perioada
interbelică, Ov.S. Crohmălniceanu observă că, spre deosebire de proză, care nu se distanțează de
modelul tradițional odată cu evoluția, domeniul poetic suferă însă „transformări adânci”4 atât la
nivelul structurii cât și la cel al tematicii.
Pregatirea aparitiei poeziei moderne este reprezentata de simbolism. In acest sens, criticul
Nicolae Manolescu nota: “Poezia modernă rezultă din simbolism, și simbolismul reprezintă el
însuși, într-o măsură, o experiență suficientă în sine, închisă. Refuzând retorica, didacticul,
anecdoticul, poetul simbolist încearcă să întemeieze poezia nu pe ceea ce exprimă, nici pe
funcția ei, ci pe ea însăși, ca mic univers într-un raport de paralelism prin universul real,
coerent și autonom prin ritmul coerent de care se lasă condus.”5
Se produc astfel numeroase mutații ale poeziei la nivel tematic, căci se introduce poezia de
inspirație citadină, la nivelul limbajului, făcându-și apariția versul liber, cât și la cel al viziunii,
unde relația poetului cu lumea exterioară este impusă mai ales de lipsa transcendenței. Cultivarea
simbolului este o importantă caracteristică a poeților simboliști, întrucât acesta nu avea rolul de
a materializa, de a lămuri o idee cum era la romantici, ci avea funcția de a sugera, funcționând
astfel ca un simbol explicit. Poezia modernistă este o poezie „elitistă și dificilă, întocând spatele
limbii comune. Ea nu arată nimic, sugerează sau ascunde”6
Poezia simbolisă reprezintă așadar elementul indispensabil în creearea unei lirici moderne,
întrucât, odată cu aceasta se schimbă profund mijloacele estetice de realizare a poeziei. Dacă
viziunea tradiționalistă cosidera poezia doar un „mijloc sigur de a face versuri bune”7, cea

4
Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două Războaie Mondiale, Ed. Minerva, București,
1974, p. 5
5
Nicolae Manolescu, Metamorfozele poeziei, Ed. Pentru Literatură, București, 1968, p. 16
6
Nicolae Manolescu, Despre poezie, Ed. Aula, Brașov, 2000, p. 136
7
Ibidem, p. 141

2
Anghele Diana-Georgiana. Literatura interbelica

modernistă milita pentru găsirea unei forme absolute a versului, ce devine scopul poeziei. Pentru
Mallarmé, țelul literaturii era cel de a „evoca obiectele”8, nevoia de existență a unei enigme fiind
esențială în noua poezie „A numi un obiect înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea poemului,
care e făcut sa-l ghicească treptat: a-l sugera, iată visul”9. Referitor la această nevoie, mai târziu,
Titu Maiorescu în Condițiunea ideală a poeziei este cel care îi arată utilitatea plecând de la
afirmația lui Voltaire „secretul de a fi plicticos este de a spune totul”10, și ajungând la concluzia că
un artist trebuie să știe ce anume să spună, dar mai ales ce anume să nu spună.
„Simbolismul a oferit premisele radicalizării manifestărilor reformatoare”11, întrucât, grație
acestuia are loc o mutație a mentalității literare. Mutație care este determinată de găsirea unei căi
artistice proprii, de abordare a unor formule poetice noi, a poeților care au asimilat înnoirile
produse de acest curent, mai ales prin debutul în revistele simboliste. Poeți precum Ion Vinea,
Tristan Tzara, Adrian Maniu, Tudor Arghezi, Ion Pillat, chiar și George Bacovia care fusese o
figură ilustrativă a poeziei simboliste se îndepărtează de principiile simboliste, adaptându-le
propriilor universe creatoare.

Elemente introductive în noțiunea de artă poetică

“Toți marii poeți au conștiința dublei condiții: condiția Poetului și condiția Poeziei. Ele pot
apărea fie separat, ca profesiuni de credință (condiția poetului) și ca arte poetice (privind nu numai
natura poeziei- socială, mistică, simbolistă, modernistă, etc.- ci și modalitatea realizării ei ca text)-
Valeriu Filimon.
Noțiunea de artă poetică este folosită de către Aristotel, în lucrarea sa Poetica, pentru ca,
mai apoi, Horațiu să fie primul poet care a reflectat, în Epistola către Pisoni numită și Ars poetica,
asupra propriei arte într-o creație literară. Acest tip de reflecție a constituit elementul principal al
evoluției conceptului de poezie în întreaga literatură. Nicolas Boileau, în L’art poetique, expune
principiile clasicismului, prin respectarea tuturor rigorilor, a rațiunii și a clarității stilului, spre
deosebire de Arta poetică a lui Paul Verlaine, care expune trăsăturile curentului modernist, prin
intensa conturare a ideilor simboliste, prin anularea tuturor rigorilor formale vechi, prin cultivarea
muzicalității interioare și a vagului sentimentelor.

8
Idem
9
Ibidem, p.142
10
Titu Maiorescu, op. cit., p. 142
11
Mircea Scarlat, op. cit., p. 5

3
Anghele Diana-Georgiana. Literatura interbelica

Diferența dintre arta poetică tradițională și cea modernă, este explicată la noi, de criticul
literar Marin Mincu. Ilustrativă pentru pentru conceptul de ars (meșteșug, talent de îmbinare a
cuvintelor) este sintagma argheziană “cuvinte potrivite”, însă Lucian Blaga “modifică esențial
însuși conceptul de act poetic, care nu mai e înțeles ca meșteșug, ci ca modalitate
fundamentală de situare a eului în univers, ca modalitate de a fi în și prin poezie.”12 Se
accentuează astfel, relația pe care poetul o are cu lumea și opera sa. Deși “eul arghezian este unul
asumat pe baza unei tradiții deja clasicizate”13, în artele poetice Testament, Flori de mucigai, acesta
folosește o tehnică modernă a liricii preluată din volumul Les Fleures du Mal al poetului francez
Charles Baudelaire. Această tehnică este redată de preferința pentru estetica urâtului, în care, nu
numai aspectele sublime, frumoase ale vieții pot constitui material poetic, ci și cele grotești, urâte,
viziunea estetică argheziană este sintetizată în primele două versuri ale poeziei Testament: “Din
bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi.”

1.2. George Bacovia

Lirica bacoviana se bucura de influente din partea lui Charles Baudelaire, Poe, Mallarme,
Verlain sau Rimbaud. Este caracterizata de: atmosefera de nevroza a poemelor, cultivarea
imaginilor vagi, muzicalitatea, care nu mai este inteleasa ca un domeniu al armoniei, conform
indemnului verlanian “de la musique avant toute chose”, ci ca unul in care asonantele si stridentele
deliberate sunt frecvente.
Aceasta este dominata de sentimental de inadaptabilitate pe care poetul il resimte continuu,
ducand la dorinta de evadare si instrainare. La Bacovia totul este prezentat intr-o maniera
depresiva, mediul citadin, cu parcuri saracacioase, piete pustii, abatoare, ipostazele umane ce
prezinta copii si fecioare tuberculoase, palide, ratacind fara un sens.
Cadrul natural, in care poetul se plimba singur, il gaseste instrainat si in incapabilitatea de
a comunica, este in concordanta cu trairile interioare=> starile de nevroza, de angoasa, de chin =>
la dezintegrarea eului.
Cu privire la spiritul novator pe care Bacovia il aduce in literature romana, Mircea Scarlat
sesiza la el o intuitie asupra noului spirit muzical al vremii, unde, spre deosebire de
contemporanii sai precum Stefan Petica sau Ion Minulescu, la care se gaseau influente sansoniste

12
Marin Mincu, Lucian Blaga. Poezii, Ed. Albatros, București, 1983, p. 4
13
Ibidem, p. 5

4
Anghele Diana-Georgiana. Literatura interbelica

franceze sau chopiniene, Bacovia se apropie de compozitori precum Igor Stravinsky, de la care ia
caracteristica de a nu mai absolutiza armonia.
Absolutizare care se constituie pe baza disonanței specifică lui Hugo Friedrich și prin intermediul
prepondrenței asonanțelor și a aliterațiilor, a formelor stridente, a repetării obsesive ale
consoanelor dure precum b, p, m, s, ș, t, ț, în principiu, a tuturor procedeelor considerate
nemuzicale de către predecesorii săi. Cu muzicalitatea poetică bacoviană e ca și cum „muzica
simbolistă ar fi executată la alte instrumente decât acelea obișnuite. Viorile verlainiene scot, în
mâna lui Bacovia, sunete acute sau „rupte”, pianul pare dezacordat, vocea femeii care cântă în
cafeneaua goală este „barbară” ”14
In poezia Plumb, conștiința este una tragică și tumultoasă, iar realitatea nu prezintă niciun
fel de iluzii confortabile, repetarea obsesivă a sintagmei „stam singur” nu face altceva decât să
accentueze starea de solitudine și de pustietatea sufletească. În universul pe care poetul și-l
construiește, metafizicul este egal cu neantul, metafora plumbului ajută la exprimarea absolutului
iar thanatosul este mijlocul prin care se exprimă existența.
Dormeau adanc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmant
Stam singur in cavou si era frig
Si-i atarnau coroanele de plumb.

Dormea intors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig-
Stam singur langa mort... si era frig...
Si-i atarnau aripile de plumb.
-consoanele m, b, v, l + dift. au+ trift. eau= plansetul ca ecou al unei atmosfere insuportabile.
-repetitia conjunctiei si= amplifica atmosfera macabre.

Textul poetic este structurat pe două catrene ce reprezină echivalentele a două planuri
ale realității: planul exterior și cel interior. Aceste secvențe poetice sunt marcate de repetivitatea
lexemului plumb care apare de șase ori, „sicriele de plumb”, „flori de plumb”, „coroanele de

14
Nicolae Manolescu, Despre poezie, Ed. Aula, Brașov, 2000, p. 170

5
Anghele Diana-Georgiana. Literatura interbelica

plumb”, „aripile de plumb”, etc. Redundanța obsesivă conturează un mediu înconjurător care
căpătă această greutate apăsătoare a plumbului, din care face parte cadrul spațial închis sugerat de
lexemele funerare “cavou”, “cimitir”, “funerar vestmânt”.
Intuind sonoritatea pe care poezia lui Bacovia o va capata, Alexandru Macedonski îi
compune acestuia o madrigală:
Poete scump, pe frunte,
Porți frunzele de laur,
Că singur, până astăzi,
Din plumb făcut-ai aur.

O altă artă poetică bacoviană este poezia Cu voi(1930) unde este reluată condiția geniului
însingurat precum și prezentarea antitetică a acestuia cu omul comun. Textul poetic exprimă un
sentiment de blazare, de alienare, unde esența se poate rezuma la câteva versuri: „O, genii întristate
care mor/ În cerc barbar și fără sentiment,-/ Prin asta ești celebră-n Orient,/ O, țară tristă plină de
humor...”
Mai bine singuratic si uitat
Pierdut sa te retragi nepasator,
In tara asta plina de humor,
Mai bine singuratic si uitat.

-O, genii intristate care mor

In cerc barbar si fara sentiment-
Prin asta esti celebra-n Orient,
O, tara Trista plina de humor.