Diversitatea tematică, stilistică și de viziune în poezia

interbelică
Repere ale cazului
Literatura anilor 20-30 a fost mercată de câteva fenomene care vor defini configurația noii
poezii: manifestarea simbolismului ca formă incipientă a modernismului și teoretizarea
sincronismului lovinescian care are ca finalitate evoluția spre modernism a întregii literaturi
interbelice. Simbolismul este punctul de plecare al tuturor manifestărilor moderniste:
„poezia modernă rezultă din simbolism... simbolismul nu este doar un început ci și un
sfârșit...... (N. Manolescu, Metamorfozele poeziei).
Simbolismul este „prologul modernismului poetic românesc” (Mircea Scarlat)

Ipostaze ale modernismului românesc

Simbolismul - formă incipientă a modernismului reprezentat de G. Bacovia
Modernismul eclectic: T. Arghezi
Modernismul sincron: L. Blaga
Modernismul ermetic: I. Barbu
Tradiționalismul sau modernismul autohton: I. Pillat, V. Voiculescu
Modernismul extremist
Avangardismul

Particularităţile liricii moderniste

Preocuparea pentru marile probleme ale cunoaşterii;
Preferinţa pentru universul citadin, pentru complexitatea acestuia;
Cultivarea lucidității în actul de creaţie lirică
Dispariţia speciilor consacrate şi înlocuirea lor cu formule poetice insolite
(„inscripție",”psalm”,”creion", „poem într-un vers", „catren", „cântec”);
Artele poetice dobândesc o valoare emblematică pentru universul poetic, pentru estetica
personală, pentru viziunea asupra lumii
Noul limbaj poetic se caracterizează printr-un vocabular insolit, prin ambiguitate semantică,
prin sintaxă eliptică, prin înnoirea metaforei;
Coexistenţa In versificaţie a prozodiei consacrate cu versul liber, versul alb, absenţa strofelor
(strofe inegale) ritmuri interioare;
Modificarea punctuaţiei convenţionale (versurile încep fără majusculă, dispar punctul şi
virgula), se folosesc intens punctele de suspensie ca semn al inefabilului şi al sugestiei.
Formularea cazului
Studiul are în vedere relațiile care se stabilesc între originalitatea liricii fiecărui poet şi
orientările dominante în epoca interbelică. Modul propriu de percepţie artistică a realităţii
determină diversitatea tematică, stilistică şi de viziune proprie fiecăruia dintre poeţii
interbelici.
George Bacovia
Scrie o poezie simbolistă în perioada de disoluţie a curentului când acesta incepe să se
contamineze cu elemente ale altor curente literare. Meritul său este de a se depărta de
ideologia tipic simbolistă şi de a transforma curentul într-o formă a modernismului. Creația
lirică se caracterizează printr-o monotonie a temelor şi o sărăcie voită, expresivă a
mijloacelor artistice.
Tudor Arghezi
Poeziile sale sunt o expresie a modernismului eclectic, rezultat al amestecului ideologiei
tradiţionaliste cu cea modernistă. Opera se caracterizează printr-un proteism tematic şi prin
spectaculos stilistic ce rezultă din variaţia registrelor stilistice (religios şi popular, înalt şi
argotic).
Lucian Blaga
Creaţia sa ilustrează o altă faţetă a modernismului: modernismul-expresionist. Poetul se
sincronizează cu mişcarea expresionistă europeană, îndeosebi germană, de la începutul sec.
al XX-lea, dar nu o adoptă în totalitate ci îi dă o formă originală de expresionism cu tentă
tradiţionalistă. Lirica este dominată de subiectivism şi de vitalism, de dorinţa de a se raporta
la absolut, realizând astfel o poezie de cunoaştere.
Ion Barbu
Este creatorul poeziei ermetice, încifrate, care îşi are originea in poezia pură a lui St.
Mallarme; ermetismul este deci, marca distinctivă a poeziei lui Barbu şi constă în
abstractizarea limbajului. Foloseşte sugestia, simbolul după modelul Lui Mallarme pentru
care „a numi un obiect inseamnă a suprima trei sferturi din bucuria poemului”.
Poetul urăşte „poezia leneșă”,”refuzată de idee” şi de aceea concepe o poezie nouă, de
cunoaştere pură pentru care adoptă formule noi, originale: parnasiene definite prin
dualismul apolinic – dioni-siac, baladesc - orientale pentru transfigurarea modelului folcloric
şi ermetic.
Descrierea și analiza cazului
Tabloul poeziei interbelice este unul variat deoarece infăţişează o diversitate de concepţii şi
manifestări artistice, o tensiune între spiritul original al fiecărui poet şi orientările dominante
ale vremii (tradiţionaliste, moderniste simboliste). Cu toate că tradiţionalismul şi
modernismul se diferenţiază ideologic, în creaţiile literare se constată o interferenţă a
acestora: poeţi moderni autentici precum lon Barbu şi Lucian Blaga încearcă o recuperare a
miturilor și a fondului mitologic, iar poeţii tradiţionalişti (lon Pillat) recurg la tehnicile de
înnoire ale limbajului artistic proprii modernismului. George Bacovia este un „caz" aparte
deoarece deşi este format la şcoala simbolistă, poetul nu păstrează din estetica simbolistă
decăt căteva „clişee" care alcătuiesc un prim strat al liricii sale. Sub acest prim strat, Nicolae
Manolescu întrezăreşte reperele avangardismului.
Volumele deceniului al III-lea
Traditionaliste
- 1923 - I. Pillat - „Pe Argeş în sus"
- 1925 - I. Pillat - „Satul meu"
- 1926 - I. Pillat - „Biserica de altădată“
- 1923 - V. Voiculescu - „Pârgă"
- 1927 - V. Voiculescu - „Poeme cu îngeri"
Simboliste (prelungesc simbolismul debutului)
- 1926 - G. Bacovia - „Scântei galbene"
- 1930 - G. Bacovia - „Cu voi..."
Expresioniste
- 1921 - L. Blaga - „Paşii profetului"
- 1924 - L. Blaga - „În marea trecere"
- 1929 - L. Blaga - „Lauda somnului"
Debutul arghezian
- 1927 - T. Arghezi - „Cuvinte potrivite"
- 1931 - T. Arghezi - „Flori de mucigai"
Ermetice
- 1930 - I. Barbu - Joc secund"

Arte poetice
Volumele
„Lauda somnului" (1929), Lucian Blaga
„Cu voi..." (1930), George Bacovia
„Joc secund” (1930), lon Barbu
,,Flori de mucigai" (1931), Tudor Arghezi
Reprezintă momente esențiale în creația acestor poeți. Se deschid prin arte poetice care
anunță o nouă formulă estetică, o nouă turnură a creației în care însăși poezia devine temă
fundamentală.
O artă poetică = creație despre arta literară în care autorul îşi exprimă convingerile despre
felul în care se constituie o operă.
În modernism, artele poetice privesc din interior creația, eul liric se identifică cu eul
auctorial, discursul poetic realizându-se la persoana I singular.
Teme și motive. Diversitate tematică
BACOVIA: singurătatea, spleen-ul, moina, moartea, nervii, provincia pustie, ftizicii, amanţii,
amurgul, parcul, fanfara, cimitirul, abatorul
ARGHEZI: Divinitatea - intre credinţă şi tăgadă, erotica, lirica socială, ludicul, estetica
urâtutui, moartea;
BLAGA: imposibilitatea comunicării, alienarea, cunoaşterea, metafizica, transcendentul,
lumina, mitul, satul esenţial metafizic, iubirea, moartea, natura străină;
BARBU: jocul - mijloc de cunoaştere, absolutul, duatitatea apolinic - dionisiac, iubirea,
poezia, ideile pure.
Diversitate stilistică
Lirica modernă îşi regăseşte originile limbajului între simbolism şi avangardism, ermetismul
ilustrând doar o fază a poeziei secolului al XX-lea. Trăsăturile stilistice dominante ale liricii
moderne s-ar putea prezenta astfel:
•echivocul noţional
•elipsa sintactică
•dislocarea sintactică
•prezenţa propoziţiilor nominale
•lexic variat aparţinând unor domenii noi (matematică, filosofie, teologie)
• variaţie a registretor stilistice
„Două ar fi în literatura noastră strategiile fundamentale privind retorica poeziei: ornarea
fastuoasă şi refuzul ornării, adică... „poetizare” şi „depoetizare" (M. Scarlat, Istoria poeziei
româneşti, I)

G. BACOVIA :
• lexic restrăns care exprimă tendinţa de abstractizare
• retorică specifică marcată de stilizare
• prezenţa unor cuvinte cheie cu valoare de motive literare
• vidul stilistic
• punctuaţia specifică - punctele de suspensie
• linia de pauză
• repetifia - expresie a golului interior
• prezenţa aliteraţifior cu funcţie imitativă
• paralelismul sintactic

T. ARGHEZI :
• varietate lexicală, limbaj şocant rezultat al unor asocieri neaşteptate de termeni argotici,
religioşi, arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale care conferă o magie a
cuvintelor
• limbajul se caracterizează prin ambiguitate expresivitate
• estetica urătului
 • sparge tiparele topice şi sintactice, creănd un nou limbaj poetic
• asocieri semantice inedite, fantezie metaforică
• innoirea prozodică (cultivarea versului liber, imbinarea unor elemente ale prozodiei
clasice cu elemente moderne)

BLAGA :
• limbajul metaforic, abstractizant, care are rolul de a intelectualiza emotiile (cultivarea
metaforei revelatorii)
• subiectivismul expresiei lirice datorat influentelor expresioniste concretizat prin
prezenta mărcilor eului liric (forme pronominale verbale de pers. I)
• imagismul puternic: imaginea este realizată prin comparatia elementului abstract cu
unul concret (tehnica poetică originalâ bazată pe constructia stereotipă a mesajului liric: „o
amplă comparatie, cu un termen concret de puternic imagism şi un termen spiritual de
transparentă intelegere") (Pompiliu Constantinescu, Figuri literare)
• polisindetonul (enumerarea prin „şi»)

I. BARBU :
• lexic abstract, ermetic, bogat in termeni ştiințifici
• libertate de expresie
• reflectarea subiectului in obiect - lirismul obiectiv
• eliberarea lirismului de anecdotică, retorică, sentimentalism, morală
• ambiguitatea
• preexistența abstractă
• remodelarea realului
• anormalitatea sintaxei (dislocarea sintactică, elipsa, contragerea)
• cultivarea metaforelor complicate, obscure

Diversitatea de viziune
BACOVIA:
• viziunea poetica, simbolistâ la început, este dominată de culoare, poezia este un mijloc de
a exprima corespondenţele. „Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum în urmă m-a
obsedat galbenul, culoarea deznădejdii... în plumb văd culoarea galbenă. Compuşii lui dau un
precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet şi alb am
evoluat spre galben... Sufletul ars e galben..."
(G. Bacovia, interviu în „Viaţa literară")

ARGHEZI :
• viziunea poetică este nouă: poezia este o sublimare, o metamorfoză a unei realităţi
materiale într-una spirituală - „Făcui din zdrențe murguri și coroane" (Testament)
•„..poetul este un rob, un mestesugar (poeta faber) care transformă urâtul în frumos -
preferinţa pentru estetica urâtului (Ch. Baudelaire). El oferă cartea cititorului, carte care îl
reprezintă pe el și pe înaintași.

BLAGA :
• în lirica sa există un plan filozofic, secundar
• vede poezia ca pe un spațiu al experiențelor esențiale, este un mijloc de revelare a tainelor
• viziunea filozofică se concretizează la nivelul poeziei prin valorificarea conceptelor:
cunoaştere luciferică și paradisiacă

BARBU :
• poezia este expresia unor trăiri esențiale; ea trebuia să aibă ca obiect lumea esențială,
pură, sublimată, rezultat al unei transcederi a realului şi nu lumea reală (contingentul)
„există undeva, în domeniul inalt al geometriei un loc luminos unde se întâlnește cu poezia...
Pentru mine, poezia este o prelungire a geometriei, asă că, rămănând poet, n-am părăsit
niciodată domeniul divin al geometriei.” (I. Valerian, De vorbă cu I. Barbu)

Concluzii
Perioada interbelică reprezintă un apogeu al poeziei prin faptul că fiecare poet
încearcă să alcătuiască o posibilă apartenenţă a creaţiei proprii la o direcţie sau orientare
lirică într-o manieră originală.
Lirica acestora ilustrează atât o sinteză a poeziei româneşti interbelice şi dorinţa perpetuă
de lărgire a orizontului tematic, stilistic şi de viziune prin sincronizare cu marile frământări
ale liricii europene din acea vreme.
Tocmai noutatea formulelor literare, diversitatea tematică şi stilistică, inedit viziunii poetice
conferă originalitate acestei epoci care va marca, prin forţa ei de expresie, peisajul liricii de
după al doilea război mondial