Chimie

M-am dus la facultate la chimie, la Cluj. Mi-a placut. Am si invatat, am mancat cartea, ca parintii mei
erau saraci, agricultori, stiam ca e singura mea sansa.

Stateam la camin pe deal, in Observator, da’ era frumos, imi placea mult Clujul, ce oras civizlizat… In
anul trei, insa, decanca a hotarat sa ma transfere la Bucuresti, desi eu nu vroiam; ea considera ca
sunt foarte buna pe cercetare, si doar la Bucuresti se facea asa ceva pe vremea aia.

Cand m-am intors la Cluj dupa vacanta de vara, dosarul meu era deja la Bucuresti. I-am repetat ca as
vrea totusi sa raman la Cluj, am implorat-o, si mi-a zis ca ori ma duc la Bucuresti, ori plec acasa.

Asa ca m-am dus, ce era sa fac... Dar nu mi-a placut la Bucuresti, erau oameni adunati de prin toata
tara, mizerie, nebunie. Am terminat, cumva cumva, si toti voiau sa raman la Universitate, in
cercetare, asistent, dar eu nu voiam... Voiam sa predau chimie la scoala, asta voiam. Nu stiam cum
sa fac…

O vara de-a mea se tot ducea la un duhovnic, si m-am dus si eu; mi-a spus ca or sa se rezolve toate, o
sa vad eu; si ca sa am grija, pentru ca n-o sa ma prezint la un examen important. Invatam la
Examenul de Stat, dar atunci nu m-am gandit, mi se parea imposibil, cum sa nu ma prezint, nu exista
asa ceva. Mi-a zis ca o sa merg in vara aia la mare; cum sa merg la mare, aveam de invatat pentru
Examenul de Stat! Si ca acolo, la mare, o sa-mi cunosc viitorul sot. O sa traiesc fericita cu el si o sa am
o fetita, dar sfarsitul zilelor o sa mi-l petrec pe o insula, fara el.

Mi s-a parut ciudat ce mi-a zis duhovnicul ala, o aiureala, ca tigancile din parc, asa ca am si uitat. Ma
tot gandeam cum sa fac ca sa nu raman la Universitate, cum sa merg sa predau la liceu. Nu dormeam
noptile, asa ca pana la urma m-am dus si le-am zis ca eu asta vreau, si a iesit un scandal monstruos,
rectorul de la Bucuresti m-a amenintat, mi-a zis ca a investit Statul in mine sa fiu cercetator, nu o
profesorasa de liceu! Ca nu cumva sa dau examenul pedagogic, care era in august, rectorul,
impreuna cu profesorul care ma voia neaparat asistenta lui, s-au dus la secretariat si le-au obligat pe
femeile alea sa ma trimita in tabara la mare pana in octombrie. Va dati seama? Deci cum e destinul…
Au zis ca e bilet de merit, si ca daca nu ma duc, sau daca il returnez, trebuie sa-l platesc din buzunar,
cazarea pe trei luni la mare, trenul, tot, sa nu piarda Statul bani. Stiau ca n-as fi avut de unde... Asa
ca m-am dus.

Si acolo l-am cunoscut intr-adevar pe sotul meu, era in echipa de inot. Era un baiat atat de frumos,
atat de vesel! Si din toate fetele care roiau in jurul lui, va dati seama, asa, sportiv, bronzat si monden
cum era, cumva lui i-a placut de mine...

Cand m-am intors de la mare, mi-am dat seama ca aveam un motiv in plus sa nu raman in cercetare
la Bucuresti; noi ne iubeam, dar cu distanta ce faceam... singura mea sansa era sa nu ma prezint la
Examenul de Stat. Deci va dati seama, a avut dreptate duhovnicul si cu asta, pur si simplu nu m-am
dus la examen. Toata lumea a fost uimita, nebunie si scandal, in rest aveam media zece curat, au
vrut sa faca o derogare speciala sa-l dau separat, mai tarziu, din motive de sanatate. Dar m-am
prezentat la comisia medicala care m-a declarat sanatoasa tun, asa ca nu le-a ramas decat sa ma
repartizeze, ca asa faceau, daca n-ai luat Statul, te repartizau prin tara. Nu m-au intrebat unde, eu as
fi vrut bineinteles la Cluj, dar m-am bucurat cand m-au trimis la Ploiesti, pentru ca au zis ca sigur nu
mai aveam niciun sfant dupa trei luni la mare, nici macar de tren... Voiau sa ma umileasca, dar cred
ca ati ghicit deja, sotul era chiar din Ploiesti...

Asta e destinul.
Apoi s-a nascut fetita, tot cum a zis duhovnicul, si viata a mers inainte...

Pana cand a plecat in Anglia, unde e de douazeci de ani, are firma ei, e bine... Sotul mi-a murit acum
doi ani, deci vedeti, a avut dreptate duhovnicul, ma duc pe insula, dar singura, fara el. Ma ia fata la
ea, ca si ei i-a murit sotul, era prea ambitios, foarte implicat, si-a facut stop cardiac. Un baiat
minunat, ne-a dus in vacante in fiecare an, croaziere, am vazut toata lumea, nu pleca niciunde fara
noi, Coasta de Azur, Caraibe, am vazut tot. Ne suna si ne zicea: unde sunteti? Pai la bai, la tratament,
ce ne permiteam si noi vara. Lasati baile si veniti la Nisa. Ne lua bilete de avion, tot. De la o vreme,
cand ni s-au mai marit pensiile, ne luam noi macar biletul pana in Anglia, si de acolo, incotro
mergeam, plate el tot, tot. Un baiat extraordinar! Dar uite ca s-a prapadit tanar... Copii n-au avut.

Fata mea o sa se recasatoreasca, are doar patruzeci de ani, trebuie sa-si refaca viata. Dar pe mine ma
ia acolo, ca ea in Romania nu mai vine, desi ii e greu acum fara el, si cu firma, si cu morghigiu... m-a
inscris deja la medic acolo, macar ca n-am fost bolnava in viata mea, nici eu nici sotul, bine, el era
sportiv, profesor de inot la club la Ploiesti, eu de chimie la liceu, aveam vacante lungi, am avut o
viata buna si linistita. A murit rapid, azi se simtea rau si in doua saptamani i-am facut
inmormantarea. Era iarna si frig, vai ce frig era, inghetat pamantu’ bocna. Doar iernile au fost grele la
Ploiesti, batea crivatu’ acolo la campie, niciodata nu mi-au placut iernile la campie, la Cluj erau mai
blande, nu batea crivatu’.

Da’ uite ca am scapat si de asta, am stat la fiica-mea toata iarna trecuta, dupa ce-a murit sotul, al
meu, nu al ei, si a fost asa de bine si de cald... cam cum e toamna la noi. Bine, ploua, dar macar nu e
frig, ca vin curentii aia calzi, e insula, dar uite, sunt fara sot... A avut dreptate duhovnicul pana la
capat. Destinul, asta e.