Originea şi evoluţia limbii române 

 Originea şi structura latină a limbii române

 Evoluţia limbii române din limba latină
 Româna comună
 Româna modernă
 Limba literară

 
 Originea şi structura latină a limbii române 
 După cucerirea Daciei populaţia este supusă unui proces de romanizare
 Procesul este favorizat de faptul că romanii aveau o cultură scrisă, un corp de legi, o administraţie
funcţională, iar cultura geto-dacă era de tradiţie orală
 La baza limbii române, ca şi a celorlalte limbi romanice, se află “latina vulgară”, limba vorbită, care
prezintă diferenţe faţă de latina clasică, cunoscută din diferitele texte
 Alte limbi romanice(neo-latine): franceza, spaniola, italiană, portugheză, catalana, basca,
retoromana(romanşa) etc.
 Latina vorbită este supusă unor schimbări, acest lucru ducând la evoluţia limbilor romanice

 
 Evoluţia limbii române din limba latină 
 
 Limba a evoluat în conformitate cu anumite reguli
 Regulile au un caracter general, se manifestă într-o perioadă de timp şi ating mai ales formele
cuvintelor

 Reguli fonetice de evoluţie:

 Consoana l în poziţie intervocalică trece la r: filum – fir, gula – gură, solum – soare
 Consoana dublă ll devine simplă: olla – oală, caballus – cal
 Sub acţiunea lui i post pus consoana l dispare: filius – fiuø
 Consoanele s, m, n şi t dispar din poziţie finală: filum – fir(filu ø – firu –firø), caballus – cal(caballu ø
– calu – calø)

! Limba vorbită în Dacia s-a numit latina dunăreană sau carpato-dunăreană

  
Cuvintele moştenite din limba latină au pătruns şi au dăinuit până astăzi în fondul principal al vocabularului: 
 
 Nume ale gradelor de rudenie: mamă, tată, soră, frate, cumnat, fiu, fiică etc.
 Nume ale zilelor săptămânii şi ale lunilor anului: luni, marţi, ianuarie, februarie etc.
 Nume ale principalelor alimente şi băuturi: pâine, lapte, apă etc.
 Denumiri specifice religiei creştine: biserică, Dumnezeu, cruce, creştin etc.
 Denumiri ale diferitelor părţi ale corpului: mână, cap, ochi, corp etc.

 Elemente moştenite din limba geto-dacă 

 câteva structuri gramaticale
 cuvinte puţine la număr: apx. 100 de substantive proprii şi comune
 Ex. abur, brad, brânză, cătun, guşă, mazăre, mânz, moş, ţap, vizuină etc.
 
 Limba română între sec. al V-lea şi sec. al VII-lea 
 Este denumită de specialişti “româna comună, străromâna sau protoromâna”
 Este o limbă neatestată documentar
 Studiul ei: comparând româna de la N Dunării(dacoromâna) cu aspectele dialectale din sudul
Dunării(macedoromâna şi meglenoromâna)
 În sec. al VII-lea limba avea o individualitate şi unitate: o structură gramaticală stabilă şi un vocabular
fundamental latin

 Influenţe asupra limbii române 

 cuvinte intrate din limba slavă: babă, cleşte, cocoş, deal, gât, gol, a iubi, lene, muncă, noroc, obraz,
popă, prieten, sfânt, slobod, a trăi, rime, vecernie,vorbă etc.
 greacă: a aerisi, anapoda, anghinare, anost, buzunar, cais, castan, catarg, ieftin, igrasie, zahăr etc.
 germană: abţibild, agentură, bac, baiţ, bilanţ, blat, cartof, clapă, claviatură, diblu, şlep, şurub etc.
 maghiară: a alcătui, aldămaş, alean, arpacaş, bardă, a bănui, cătană, a chibzui, chip, meşteşug, morar,
vamă etc.
 turcă: abanos, abitir, acadea, acaret, ageamiu, alai, buzdugan, cafea, caldarâm, halva, geam etc.
 bulgară: argat, blană, bogdaproste, borcan, bujor, busuioc, ciudat, căpiţă, greblă etc.
 sârbo-croată: baştină, birt, bleg, boabă, bostan, brânduşă, a buşi, cârd, a dăinui etc.
 ucraineană: borş, burlac, calic, ciubotă, cuşcă, drug, harbuz, hârcă, holtei, horn, hrib etc.
 rusă: arendă, armie, balalaică, caracatiţă, caras, cazac, ceai, colhoz, a dospi, găluşcă, izbă etc.
 franceză: abajur, abandona, abces, bursă, buton, capricios, cabină, caiet, a epuiza etc.
 italiană: abate, agenţie, armată, asalt, asediu, balsam, baston, campion, cartelă, cortină, drapel etc.
 engleză: aisberg, barman, bişniţă, bluf, computer, concern, container, crenel, lider, dispecer, mass-
media etc.

 Româna modernă 
 
 În secolul al XV-lea româna se reîntâlneşte cu limbile occidentale şi suferă un proces de relatinizare
care a durat aproape un secol
 În secolul al XIX-lea se creează stilurile funcţionale ale limbii, dispar slavonismele, turcismele şi alte
forme învechite, apare alfabetul latin
 Neologizarea priveşte în mod deosebit vocabularul şi sintaxa

 
 Limba literară şi necesitatea cultivării ei 
 Limba literară se constituie în a doua jumătate a secolului al XVI-lea
 Se dezvoltă ulterior sub forma unor variante literare provinciale, care se vor uni într-o limbă unitară la
sfârşitul secolului al XIX-lea
 Este aspectul cel mai îngrijit al limbii naţionale şi se caracterizează prin existenţa unui sistem de
norme, unanim acceptate, care îi conferă unitate şi stabilitate
 Ştiinţa, cultura, arta utilizează limba literară

! Limba literară nu trebuie confundată cu limba literaturii artistice  

 
  

Bibliografie: 
1. Nicolae Manolescu, George Ardeleanu, Matei Cerkez, Dumitriţa Stoica, Ioana Triculescu: Limba şi
literatura română. Manual pentru clasa a XI-a, ed. Sigma, Buc., 2006 
2. Ion Coteanu: Limba şi literatura română. Manual pentru clasa a IX-a (cap. Originea şi dezvoltarea
limbii române), EDP, Buc., 1992