POEZIE DIN REPERTORIUL OBLIGATORIU

Lăutul
De Marin Sorescu

- Ai, mă, că pusei albia. Care eşti primul?

Trage, mamă, 'mneata focul de sub ceaun, că se-ncinge prea tare și-i mai
şi opăresc. Reta i-a spălat pe cap, până mai încolo, când şi băieţii şi
fetele se făcuseră aproape buni de horă. Albia era pusă la unghere, în
mijlocul încăperii, cu un cap pe-un scaun răsturnat, să stea apa aşa
înclinată, la capul ălălalt. Copiii îşi aşteptau rândul în pielea goală, îşi
tăiau unii altora unghiile cu foarfecă mare, a lui Nea Florea,
împrumutată, ori îşi scoteau câte-un mărăcine din picior. Ca la recrutare,
fi ecare îşi aştepta rândul. Săpunul mare cât un grunj sta la capul mai
ridicat, din când în când mai cădea, ştobâlc, pocnindu-l pe ăla care era
în albie la spălat pe piele.
- Ho, bă, ce te fereşti aşa! Că nu-ţi rupse coastele, nu nimic!
Cel mai greu era spălatul pe cap. Aici îi prindea Reta la-nghesuială,
pe-ăi pe care avea necaz, făcuseră vreo poznă.
-Bă, Prică, tu n-auzi? Fă-te-ncoa! (Prică era cam tare de urechi, se
certase mumă-sa c-o vecină, când era borţoasă cu el, și-atât strigase la
gard că asurzise ăl copil.)
Îl lua de urechi şi-l trăgea să miroasă ceaunul cu apă.
-Stai pe ciuci!
Se apleca peste el, ţinându-l între picioare, ca uliul puiul de găină, când
se-nalţă cu el în slavă şi nu vrea să-i dea drumul deloc, oricât ai da tu cu
zburături. Dădea cu apă fi erbinte
- Arşi, - făcea ăla, - arşi, aoleu!
- Ho, că pe mine cum nu mă frige? Eu nu iau tot cu pumnul, că n-oi lua
cu gamela.
Îl mozolea bine cu săpun - până când îi intra în ochi și-ncepea să chirăie.
Dacă mişca şi se văita îl lua la palme peste turul gol.
- Ţine ochii-nchişi, mă! - făcea Lie de pe margine.
- Îmi intră în ochi! ţipa Prică. Jap! - altă palmă.

1
- Păi, ce ziceai tu? Că nu mai încapi în mâinile mele? De ce-ai lăsat oile
de-au scăpat în lucerna? Dacă plesneau? Pleoţ! Mai bine te plesnesc io!
- Dă mai repede cu apă, că mă ustură! ţipa copilul.
După ce curgea primul rând de murdărie, Reta se crucea de ce vedea.
- Bă, da' ce-ai în cap, mă, omul lui Dumnezeu? Dumnezeule, iote ce
găoază! Cine ţi-o făcu, mă? De ce nu mă-ntrebă și pe mine , măcar să ţi-
l fi spart de tot.
- Bube? Lindini? venea şi gaga Iţa să se uite.
- Aoleu! Ai lui Bâţu, mi-l sparseră. Când ne-am bătut cu zburaturi.
- Mă băiete, copiii mei or să umple drumurile, că nu ştiu să se
arănească,- oft a biata femeie. Îi creşti , numai tu şti i cum, îi faci mari, şi
ei, ia uite... sunt numai zgaibe.
Acum începea să plângă Prică de părere de rău că moare.
- Ho, că nu ţi se vede creierul, nu-ţi ies maţele pe-aici, altă dată să te
mai prind că mai ieşi la joacă. - urma Lie.
Ori rămânea numai ea cu fetele şi le-nvăţa să-şi spele coadele, - „că azi,
mâine vă măritaţi și n-o să stau io lângă voi toată viaţa". Şi tare, către
băieţii care stăteau primeniţi cu cămeşoaiele lungi pe scara înaltă, să se
zvânte la soare,
- Vedeţi, acuşica ieşiţi colo-n drum, unde e mai moale, unde se scaldă
găinile alea şi puneţi-vă ţărână-n cap. Făă! dă cu leşie mai multă, ce faci
tu acolo? Pe cine zici că păcăleşti , ai? Doamne, pupa-ţi-aş tălpile...“