Barbu Ştefănescu

Delavrancea
NEGHINIŢĂ

A fost odat ă  ă o

   o baba, b ă tr 
tr â 
âna,
  a, bă tr 
n tr â 
âna.
 na. Abia zarea de b ă tr tr â 
âna
  a ce era. Şi
n
mâ inile
inile ii umblau la ciorap, iar în gâ ndul ndul ei se ruga la Dumnezeu s-o d ă ruiasc ruiască 
cu un copil, ca n-avea dec â t pe unchia şul ei. Şi unchia şul, ba la p ă dure, dure, ba la
arie, ba la t â 
ârg,
r  g, iar baba sta singura cuc, ca toat ă  ziulica  ziulica i-ar fi tiuit t ă 
ă cerea
cerea în
fundul urechilor daca n-ar fi stranunat şi n-ar fi tu şit câ teodat  teodat ă 
ă . Ba uneori, ca
să -şi mai ţ ie
ie de urat, tot ea vorbea şi tot ea r ă  ăspundea.
  pundea. Şi r â 
s â dea
dea ea de ea, ca şi
cum ar fi ras ea de altcineva, înşir â  ând
  d ochiurile pe câ rlige.
n rlige.
— Ei, ei, ce n-ar plati un fl ă că u la batrantile noastre!
— Cat, de? Cat?
— Ihi, ihi, mult de tot!
— Adică  ce,  ce, nu te-ai mul ţ umi umi şi c-o fata mare?
— Ba, ce sa zic, bine ar fi s-o fata.
— Da, dar la fata vrea zestre.
— S-ar gă si, si, ca eu şi unchia şul avem ce ne trebuie şi nu ne trebuie mult,
trei coti de panza alba şi cate un cosciug; iar boii mo şului, iar plugul mo şului,
iar casa moşului şi a babei, toate ar fi ale fetei.
— Bine, mă tu tuşa, bine, da’ de unde şi fata? Tu nu ştii ca copacii usca ţ  ţ i nu
mai dau de la r ă  ă dă cin
cină ? Şi bă tr 
tr â 
âna
  a începu sa rada şi sa ofteze: „hi, hi, hi, ooof,
n
of!”
— Ei, toate se întorc, şi apele se întorc de la Dumnezeu, numai tinere ţ ile ile
 ba. Ce nu e la timp nu niciodat ă 
nu mai e niciodat  ă . M-a ş mulţ umi
umi eu şi pe un prichindel de
 bă iat.
iat.
— Ba te-ai mul ţ umi umi şi pe-o codana. Tu s ă -nsiri, -nsiri, şi ea sa desire, tu sa
cerni, şi ea sa risipească , tu sa pui de m ă mă lig ligă , şi ea sa r ă 
ăstoarne
  toarne că ldarea
s ldarea pe
foc.
— Daca e pe-a şa, m-a ş mulţ umi umi şi pe-un copil cat ghemul, numai s-aud
în casa „mama”, ca mult e pustiu c â nd nd usa se închide peste doi bă tr  tr â 
âni.
  i.
n
— Da’ daca ar fi mai mic?
— Fie şi mai mic. Şi bă tr  tr â 
âna
  a începu sa rada.
n
 — Ce neroada!
— Ba neroada, nu gluma!
— Dar daca ar fi cat un bob de maz ă re? re? Şi tocmai c â ndnd da bă tr  tr â 
â na
na capul
peste cap de ras, odat ă  ă tresari
  tresari ca, de dup ă  usa, usa, se-auzi un glas ascu ţ it it şi
înţ epat:
epat:
— Dar daca ar fi cat o neghiniţ a? a? Bă tr tr â 
âna  a se uita, se uita şi începu sa se
n
închine.
— Bine, bine, zise acela şi glas, vad eu ca nu-ţ i trebuie copii. Baba îşi lua
inima în dinţ i şi zise:
— Ba-mi trebuie. Da’ unde e şti. Cine e şti?
— Cine sunt? Neghiniţ a, a, gâ ndul
ndul lumii. De mic ce sunt, p ă trund trund în
urechile oamenilor şi-l ascult cum g â ndesc. ndesc. Adineauri eram în urechea ta a
dreapta, apoi am trecut în a st â  ânga,
  ga, s-am ras de m-am pr ă 
n ă pă dit
dit câ ndnd am v ă  ăzut
z  ut
ce-ţ i trec prin minte.
— Ei, as! Ce mi-a trecut? Nimic!
— Nu e adev ă  ă rat,
rat, r ă  ăspunse
  punse Neghiniţ a r â 
s âz  â nd,
nd, omul spune mai putin
decâ t gâ nde ndeşte. Daca nu-ţ i şopteam eu ca copacul uscat nu mai da de la
r ă 
ă dă cin
cină , cine ştie ce-ai mai fi spus. Baba se f ă cu cu ca para focului.
— Z ă  ău  asa. Nu te ru şina, mama, nu z ă u. u. A şa e omul. C â nd nd e mic face
nebunii fiindcă  e  e mic; c â nd nd e la tinereţ e face nebunii fiindc ă  e  e t â 
ân  ă r,
r, iar la
 bă tr 
tr â 
â ne
neţ e se gâ nde ndeşte la nebunii fiindc ă  nu  nu le poate face. B ă tr  tr â 
âna
 na pierdu sfiala
şi r ă 
ă bdarea
  şi se r ă ăsti
  ti cat putu:
s
— Neghini ţ a, a, ci tacă -ţ i gura şi vin sa te vad! Şi pe loc se-auzi un ţâşt ca
de lă cust 
cust ă ş ă  şi un bâ zâ it it ca de albina. B ă tr  tr â 
â na
na simţ i pe mana o pic ă tur  tur ă 
ă  calda.
 calda.
— Iacata-mă  şi pe mine! Biata femeie f ă  ă cu
cu nişte ochi mari cat toate zilele
şi se mira toat ă  ă de
   de ce v ă 
ăzu z  u pe mana, ca cerul de i s-ar fi deschis nu s-ar fi
minunat mai mult. Neghini ţ a era frumos ca o piatra scumpa; şi era mic cat o
neghina; şi avea ni şte ochişori ca doua sc â ntei ntei albastre, şi nişte mâ ini ini şi
picioruşe ca nişte firişoare de paiajen. B ă tr  tr â 
âna
  a dă du
n du să -l
-l să rute.
rute. Neghiniţ a, a,
ta şti pe nas, ta şti iar pe mana!
— Încet, mama, încet, ca ma strive şti, zise Neghini ţ a. a.
— Sa te să rut, rut, că -mi-mi umpluşi casa cu dragoste câ nd nd îmi ziseşi mama.
— Încet, sa nu ma sorbi. Il s ă rut  rut ă 
ă .
— Cum mă nâ nci nci tu, Neghini ţ a al maică i? i?
— Eu? Eu ma satur din fum. Pana acum am m â ncat ncat la mese împă r  ră 
ă
   te
teşti
fara sa ştie nimeni. Şi ce-am mai ras c â nd nd ceilalţ i tremurau înaintea
împă ra  ra ţ 
ţilor,
i  lor, iar eu ma plimbam prin urechile lor şi le aflam g â ndul. ndul.
— Bine o fi de ei, Neghiniţ a mama.
— As, binele focului! Saracii mor de foame, iar ei mor de m â ncare. ncare. De
saraci e rau ca n-au cui sa porunceasc ă , şi de ei e rau ca trebuie sa
poruncească  la  la multi. Pe ceilal ţ i oameni c â nd nd ii minţ i te iau de guler şi te
judecata dreapta; pe ei ii minţ i şi dau din cap; ba şi mai şi: ei stiu c ă -l
 judeca judecata -l
minţ i, i, şi tac, şi înghit, şi n-au ce face, ca sa nu se strice trebile împă r  răţ 
ă
  ţ iei.
iei.
 — Da’ bine, Neghini ţ a, a, ţ ie-
ie-ţ i trebuie un an ca sa umbli cat altul umbla
într-o zi.
— Da? Ei, nu e a şa deloc. Eu ma las pe-o adiere şi plutesc ca pe apa, şi
ma mlă dii dii pe apa v â  â ntului
ntului ca pe valurile marii. Ba uneori întrec r â  â ndunelele
ndunelele ca
o să geat 
geat ă 
ă de
   de argint.
— Ce bucurie pe unchia şul meu, zise bă tr  tr â 
âna,
  a, câ nd
n nd o afla ca are şi el un
copil. Desear ă  ă  o
 o sa se îmbete de bucurie.
— Ba e vorba, r ă  ăspunse
 spunse Neghiniţ a, a, eu vreau sa vad pe tata acusi-acusic!
Şi bă tr 
tr â 
ân  ă , câ nd
nd auzi cuv â  â ntul
ntul tata, se bucura de bucuria mo şului şi ii zise:
— Aria moşului este cat vezi cu ochiul de departe, pusa pe-un deal mare
şi întins. Unde-l vedea şase cai murgi treier â  â nd
nd grau, acolo sa te opre şti, ca dai
peste unchia şul babei.
— Iat ă  ă , plec. Cum ii deschise usa, Neghini ţ a se arunca, cu mâ inile inile
întinse şi cu picioruşele deschise, într-o unda de adiere. Şi se f ă  ăcu
  u nev ă 
c ăzut,
z  ut, ca
un strop de lumina. Pe drum înt â  â lni
lni o cireada de vaci. De minunici ce era, se
dete afund într-o urma de vaca şi începu sa strige:
— Mai v ă  ă cari,
cari, mai, veni ţ i de ma scoateţ i din inima p ă mâ ntului, ntului, ca va fac
pe voia gâ ndului!
ndului! V ă 
ă carii
carii se luar ă  ă  dup
 după  glas,
 glas, pana deter ă  ă peste
  peste Neghiniţ a. a.
Unul, mai rau şi mai prost dintre ei, vru s ă -l -l strivească  şi-şi repezi că lc lcâ iul
iul din
inimii. Neghiniţ a ta şti, şi sari ală turea,
 baierile inimii. turea, iar v ă  ă carul,
carul, lovind cu sete
pă mâ ntul,
ntul, îşi scrinti piciorul şi începu sa se vaiete. Ceilalţ i începur ă  ă  cu
 cu
mă ciuc
ciucă  şi, cum izbeau, r ă  ă mâ neau
neau cu jumă tatea tatea în mana, iar ailalt ă  ă  se
 se ducea
zbâ rnaind.
rnaind.
— Sa nu va pă zi ziţ i vacile, cum va p ă zi ziţ i minţ ile.
ile. Cruce lata, minte
întunecat ă  ă , urechi de v ă  ă car,
car, urechi de mă gar! gar! Le zise Neghini ţ a, a, şi se dă du du
 v â 
â ntului.
ntului. Ajunse la unchia ş. I se sui pe nas, ca s ă -l -l vadă  mai
 mai bine. Unchia şul
se bucura, dar nu ca baba, iar Neghini ţ a se întrist ă  ă . Dar ca sa se-arate grozav,
zise unchia şului:
— Nu cata că -s -s mititel. Calul nu e mai mare ca copilul? Şi-l încaleca
copilul. Bivolul nu e mai mare ca omul? Şi-l înjuga omul. Mun ţ ii ii nu-s mai mari
ca oile? Şi-l pasc turmele. Pă mâ ntul ntul nu e mai mare ca fierul plugului? Şi-l
despica fierul plugului. Codrul Codrul nu e mai mare ca un topor? Şi-l culca toporul la
pă mâ nt.
nt. Tu nu e şti mai mare ca mine? Şi te-au ostenit murgii în arie. Ia sa vezi
cum ii dau eu la arie, fara bici, fara nimic. Unchia şul, minunat, il duse la arie.
Cum ajunse, Neghini ţ a sari pe-un cal şi începu sa strige: „Hi, hai, hi, hai!”
Ciupeşte pe unul, ciupe şte pe altul, caii începur ă  ă  sa
 sa fuga, dar ce fuga, parc-ar fi
avut două zeci zeci de bice pe şalele lor. Şi cum se crucea moşul, iat ă ş ă  şi un negustor
care trecea la scaunul împă r  răţ 
ă
  ţ iei.
iei.
— Moşule, ii zise negustorul, cine mana caii a şa de grozav, ca eu aud „hi-
hai, hi-hai” şi nu vad pe nimeni!”
— Ei, tata, r ă  ă spunse
spunse bă tr  tr â 
â nul,
nul, m-a d ă ruitruit Dumnezeu cu un copil ca o
neghina, da’ cu mintea cat zece ca mine şi ca d-ta. Neghini ţ a opri caii şi sari în
palma unchia şului. Cum il v ă  ăzu
z  u negustorul, se g â ndi ndi sa duca împă ratului
ratului a şa
minune.
 — Moşule, zise negustorul, îţ i dau o punga de bani pe el. Neghini ţ a, a, sf â 
âr,
r  ,
în urechea moşului şi ii şopti ce sa vorbească . Şi moşul zise, crezâ nd nd ca de la el
zice:
— Tu, care vinzi şi cumperi, ai cump ă rat rat vreun suflet pe-o punga de
 bani?
— Îţ i dau. Doua. Şi iar moşul, după  Neghini  Neghiniţ a:a:
— Doua pungi. Pentru un suflet?
— Îţ i dau. Zece. Moşul îngă lbeni lbeni şi zise, iar dup ă  şoapt ă  ă  lui
 lui Neghiniţ a: a:
— Sufletele se dă ruiesc ruiesc Domnului şi se v â  ând
 nd Necuratului.
— Îţ i dau. Două zeci! zeci! Şi moşul, că lc lcâ nd nd în gura lă comiei,
comiei, t ă 
ăcu,
  u, cu toate
c
şoaptele bietului Neghini ţ a. a. Neghiniţ a v ă  ăzu
z  u lă comia,
comia, da’ tot el şopti moşului:
„Fie!” Şi moşul zise:
— Fie! Batu palma în palma cu negustorul. Tocmeala se f ă  ă cuse.
cuse.
Negustorul plati şi lua pe Neghini ţ a, a, v â 
ândut
  dut de bună 
n  voie. Negustorul
Negustorul pleca.
Neghiniţ a striga moşului:
— Moşule, moşule, ai fost sa n-ai copii, iar biata baba, da! Împă ratul ratul era
la mare şi la greu sfat cu to ţ i că rturarii, rturarii, ca bâ ntuia ntuia seceta şi molima. Şi daca
negustorul ii spuse ca are un copil ca o neghini ţ a, a, împă ratul
ratul ramase
înmă rmurit,
rmurit, înv ăţ  ăţ a 
a ţ 
ţ ii
ii împă r  răţ 
ă
  ţ iei
iei că scar 
scar ă 
ă  ochii
 ochii mari şi se traser ă  ă de
   de bă rbile
rbile
lungi.
— Nu se poate, mă ria-ta, ria-ta, a şa ceva nu scrie la carte.
— Ba se poate, zise Neghiniţ a, a, să rind
rind pe masa sfatului, ca multe se pot şi
nu stau în că r  rţ 
ţ   i;
i; şi mult mai multe sunt altfel de cum sunt ticluite din condei.
Şi după  ce ce se minunar ă  ă cat
  cat se minunar ă  ă,  începu sfatul. Neghiniţ a se sui pe
mana împă ratului,
ratului, pe um ă r, r, apoi în creştetul capului, şi de-acolo zise r â  â zâ nd:
nd:
— Înva ţă  ţă , mă ria-ta,
ria-ta, ca cei mai mici sunt cei mai mari. Împă ratul, ratul, cam de
 voie, cam de de nevoie, r ă  ăspunse:
  punse:
s
— A şa e, Neghiniţ a, a, a şa e. Iar c ă rturarii
rturarii îşi deter ă  ă ghies
  ghies pe sub masa şi
plecar ă 
ă ochii
   ochii în jos. Împă ratul ratul porunci s ă -l -l toarne lui Neghini ţ a o casa cu zece
caturi, cat o nuca de mare, toat ă  din  din aur-lamur şi împodobit ă  ă  cu
 cu pietre
scumpe. Neghiniţ a ramase la sfat şi se pierdu din ochii tuturora, numai numai ca sa
se ţ ie
ie de nă zdravanii.
zdravanii. Şi, incet-lncet, pasi-pasi, pana intra în urechea
înv ăţ 
ăţ atului
atului care caut ă î ă  în stele cu ocheanele. Acolo asculta ce asculta, şi
înţ elese
elese ca acest vestit că rturar, rturar, în loc sa se g â ndeasc ndească  la
 la sfat, se g â ndea
ndea ca
împă ratul
ratul are nasul cam mare. Se duse bini şor şi intra în urechea că rturarului rturarului
care zicea ca ştie martuntaiele omului şi leacurile bolilor. Asta se g â ndea ndea nu la
sfat, ci c ă -l
-l plă cea
cea inelul împă ratului. ratului. A şa afla, pe rand, ca unul se g â ndea ndea la o
cucoana frumoasa, ca altul se g â ndea ndea cam ce lingu şeala sa câ rpeasc rpească 
împă ratului,
ratului, altul ca ce n-ar da el pentru o sticla de vin, altul ca bine e sa fii
împă rat,
rat, altul ca împă ratul ratul e om ca to ţ i oamenii, numai unul, cu fruntea cat
toate zilele, asculta cuvintele şi întrebă rile rile împă ratului.
ratului. Neghini ţ a, a, cum afla
gâ ndul
ndul tuturora, zbughi în urechea împă ratului ratului şi ii şopti tot, din fir pana în
ata. Împă ratul,
ratul, crezâ nd nd ca singur, el de la el, a citit în mintea lor, se manie foc
şi le zise:
 — Ei, tu, care câţ i în stele, ţ i-ai i-ai f ă 
ăcut
  ut ochii ochean şi-mi vezi nasul cat un
c
 buştean. Astfel ţ i-e i-e gâ ndul
ndul la sfatul domnesc? C ă rturarul rturarul se cutremura şi dă du du
în genunchi, cer â  â nd
nd iertare.
— Tu, se r ă  ă sti
sti împă ratul ratul că tre tre doctor, daca ai avea inelul meu, ai omori
mai putini oameni? Doctorul se cutremura şi dă du du şi el în genunchi.
— Tu, zise împă ratul ratul necă   jit ă lorlal
lorlal ţ i,
i, te gâ nde ndeşti la secă turi turi şi nu vezi ca
eşti cu un picior în groapa; tu îţ i pregă te teşti limba ca sa ma min ţ i; i; tu crezi ca
într-o sticla cu vin este mai mult duh dec â t în capul meu; tu nu ştii ca un
înv ăţ 
ăţ at
at pe scaunul domniei ar face mai multe boroboa ţ  ţ e ca un neghiob; tu te
pricepi ca împă ratul ratul e om ca to ţ i oamenii, da’ nu te g â nde ndeşti ca înv ăţ  ăţ a 
a ţ 
ţii
i  i sunt ca 
neoamenii; iar tu abia te tii sa nu c ăşti o gura cat sa înghiţ i împă r  r ăţ 
ăţ ia
ia toat ă  ă ;
numai ţ ie ie ţ i-e
i-e mintea la sfatul domnesc. Cu to ţ ii ii că zur 
zur ă î
ă  în genunchi.
— Acum ce sa le fac, zise împă ratul ratul mâ nios,nios, sa le tai capul? C ă rturarii rturarii
murir ă şă  şi înviar ă  ă,  iar Neghiniţ a, a, care se suise în creştetul împă ratului: ratului:
— Ferit-a Dumnezeu, mă ria-ta, ria-ta, fara înv ăţ  ăţ a 
a ţ ţ i cine sa minta lumea?
— Sa nu fie decâ t adev ă  ă rul
rul pe lume!
— Ferit-a Dumnezeu! Ce-ai face chiar m ă ria-ta ria-ta fara minciuna? Apoi
mă ria-ta
ria-ta ţ i-ai
i-ai f ă 
ă cut
cut socoteala vieţ ii? ii? Mai multe ceasuri ai m â ncat, ncat, ai dormit, ai
 v â 
â nat,
nat, ţ i-ai
i-ai socotit cazanele cu bani, ai petrecut, ba cu luminatia-sa
împă r  ră 
ă
   teas
teasă , ba şi fara ea, dec â t te-ai necă  trebile şi cu nevoile împă r 
 jit cu trebile răţ 
ă
  ţ iei.
iei.
Cum ai sta m ă ria-ta ria-ta pe scaunul lumii c â nd nd lumea ar afla adev ă  ărul?
r  ul? Împă ratul ratul
zâ mbi,
mbi, cu ciuda, nu e vorba, dar z â mbi mbi ca sa dreag ă  treaba  treaba şi ii ierta pe to ţ i. i.
 V ă 
ăz  â nd
nd insa ca cel din urma c ă rturar, rturar, care se g â ndise ndise la sfat, tremura mereu, ii
zise:
— Ei, dar tu, cel mai cuminte, de ce tremuri?
— Mă ria-ta,
ria-ta, zise bietul b ă tr  tr â 
â n,
n, mai bine sa spun şi eu decâ t sa afli m ă ria- ria-
ta. Iat ă 
ă , socotesc ca nu stiu nimic şi tot ma g â ndesc ndesc ca mi-e leafa prea mica.
Împă ratul
ratul rase cu pofta şi-l f ă  ă gă dui
dui o leafa mai mare, apoi sparse sfatul
că rturarilor
rturarilor şi pleca cu Neghini ţ a în creştetul capului, nedomirit de cum ghicise
gâ ndurile
ndurile tuturora. Împă r  ră 
ă t  easa şi cuconii ei, v ă 
  teasa ă zâ ndnd pe Neghiniţ a, a, se
minunar ă  ă , dar, câ nd nd aflar ă  ă ca
   ca împă ratul,ratul, la vreme de b ă tr  tr â 
â ne
neţ e,
e, ghiceşte
gâ ndurile
ndurile oamenilor, se crucir ă ş ă  şi tot nu le venea sa cread ă .
— Împă rate, rate, zise împă r  ră 
ă
   teas
teasă , ză u asa, ghice şte-mi şi mie un g â nd. nd.
— Sa vedem, r ă  ăspunse
  punse împă ratul.
s ratul. Împă r  ră 
ă t  easa se gâ ndi
  teasa ndi şi începu sa
rada. Neghiniţ a o zbughise în urechea împă r  ră 
ă
   tesei
tesei şi-l aflase g â ndul: ndul: „Ca ce
 bine-ar fi sa mai fie fie o data împă ratul ratul t â â nă r!”
r!” Şi într-o clipa intra în urechea
dreapta a împă ratului, ratului, şi sopa-sopa-sopa.
sopa-sopa-sopa. Împă ratul ratul
— Pace! Împă r  ră 
ă t  easa r â 
  teasa â dea
dea şi zicea:
— Vezi ca nu ghiceşti? Vezi? Pasă mite, mite, împă ratul ratul era cam tare de
urechea dreapta. Neghiniţ a înţ elese, elese, şi ta şti în urechea st â  â ng
ngă , şi iar şopa-şopa.
Împă ratul
ratul se lumina la fata, d ă du du din cap, rase cu hohote şi zise:
— Ei. Împă r  ră 
ă t  easa, împă r 
  teasa, ră 
ă
   teasa.
teasa. Da’ tot muiere! De, bine te g â ndi ndişi tu,
da’ nu se poate. Împă r  ră ă   teasa
teasa se ruşina, pleca ochii în jos şi se gâ ndi: ndi: „Dar daca
o ghici şi la ce m-oi fi g â ndit ndit înainte, intru în pă mâ nt! nt! De cate ori n-am dat
 dracului sfaturile împă r  răţ 
ă
  ţ iei
iei câ nd
nd nu se mai ispr ă  ă veau
  pana dupdupă  miezul
 miezul
nopţ ii.”
ii.” In sf â 
â r 
rş  it, ce-l veni lui Neghini ţ a, a, vru sa rada şi de împă rat; rat; şi îşi zise
într-o buna diminea ţă  ţă : „Vezi ce e omul! Spune-l orice, spune-l mereu acela şi
lucru. Omul crede, ca omul e prost. Ce nu crede înt â  â i crede mai pe urma. Am
să -l
-l fac una şi buna împă ratului, ratului, să -l -l las fara sfetnicii cei credincio şi şi să -l -l
încurc cu nebunii.” Împă ratul, ratul, de umbla în fruntea oştilor, de sta la sfat mare,
de se culca, de se scula, de manca, de-şi mâ ng ngâ ia ia cuconii, un g â nd nd nu-l mai
slă 
 bea: „Nu vezi, omule de Dumnezeu, Dumnezeu, ca ţ i-au i-au îmbă tr  tr â 
â nit
nit sfetnicii şi împă r  răţ 
ă
  ţ ia
ia
merge rau?” Pasă mite, mite, Neghiniţ a ii intrase într-o ureche. Azi asa, maine asa,
pana nu mai avu încotro. Sparse sfatul cel vechi şi chema altul nou. Tot unu şi
unu! Cum venir ă  ă , cum aruncar ă  ă pe
   pe bietul împă rat rat din scaunul neamului lui.
— Acu să -l -l vedem! Zise împieliţ atul atul de Neghini ţ a. a. Împă ratul
ratul ieşi plâ ng ngâ nd nd
din cetate. Neghiniţ a, a, sus pe umă rul rul lui.
— De ce plâ ngi, ngi, mă ria-ta?
ria-ta?  Ţ ine-
ine-ţ i firea, nu fi muiere.
— Ei, ei, Neghiniţ a, a, cum sa nu pl â ng?! ng?! Unde mi-e toiagul împă r  ră 
ă
   tesc?
tesc?
— Ci taci, mă ria-ta!ria-ta! Ia taie un corn şi f ă  ă -ţ i,
i, colea, o câ rj rjă . Buzduganul e
greu la bă tr tr â 
â ne
neţ e,e, te doboar ă  ă.  Câ rja
rja te sprijină .
— Ei, ei, Neghiniţ a, a, unde mi-e scaunul împă r  ră 
ă
   tesc
tesc pe care au stat at âţ  âţ ia
ia
moşi-str ă  ămo
  oşi ai mei?
m
— Ci taci, mă ria-ta!ria-ta! Întinde-te colea, pe fanul înflorit şi moale, şi să -mi -mi
spui drept care e mai dulce la oase? Scaunul cu scumpetea, sau fanul cu
frumuseţ ea? ea?
— I, i, Neghiniţ a, a, unde mi-e coroana cu stemele şi cu luminile?
— Ci taci, mă ria-ta!ria-ta! Pune foaie lata de lipan pe deasupra pletelor albe şi
spune-mi drept, care e mai u şoar ă  ă,  coroana cu grijile sau lipanul cu umbrele?
— A şa o fi, Neghini ţ a, a, mai zise împă ratul, ratul, oft â  â nd
nd tocmai din baierile
inimii, a şa o fi, se potriveşte s-asa, fiindcă  ştii tu sa le potrive şti, dar câ nd nd ma
gâ ndesc
ndesc în ce slava eram ieri. Îmi vine sa scald tot p ă mâ ntul ntul cu lacrimile mele!
— Ci taci, mă ria-ta!ria-ta! Adică  ce  ce slă   vire? Toat ă  ă via 
   via ţ ţ a,
a, ba r ă 
ăzboaie,
z  boaie, ba sfaturi,
capul unuia, ba întinde la bice pe altul, ba cite şte jalbele, ba asculta
 ba taie capul
pasurile, ba cate şi mai cate, şi mai multe fara sa vrei de cate pe vrute. M ă rire rire
sa fi fost asta? Dar ia g â nde ndeşte-te mă ria-ta ria-ta ca un supus era supusul m ă riei-tale riei-tale
s-avea un st ă  ăp   â n,
n, iar mă ria-ta,
ria-ta, purt â  ând
  d grija tuturora, erai sluga tuturora.
n
 Vezi, de-aia mă ria-ta ria-ta ai fost cel mai sluga, cel mai nevolnic din toat ă î ă  împă r  răţ 
ă
  ţ ia.
ia.
Curata socoteala: erai împă rat, rat, nu om; acum e şti om, nu împă rat. rat. Şi eşti mai
mare, ca unde- ţ i spune gâ ndul, ndul, acolo te duc picioarele. Ş-apoi, cine ştie?
Socoteşti mă ria-ta
ria-ta ca boierii pot ceva fara prostime? Sa ceara prostimea pe
 vechiul lor împă rat. rat. Şi sa vezi m ă ria-ta. ria-ta. Se mai îmbuna împă ratul ratul la cuv â  â ntul
ntul
lui Neghiniţ a şi se duse, în cruciş şi în curmeziş, în toat ă î ă  împă r  răţ 
ă
  ţ ia,
ia, c-o foaie de
lipan pe cap şi sprijinit pe-o câ rja rja de corn. Şi de ce vedea se minuna şi întrebă 
pe Neghiniţ a: a:
— Neghini ţ a, a, de ce-l bat pe ala, de r ă  ă cne
cneşte ca din gura de şarpe?
— Fiindcă î ă  împă ratul
ratul e surd şi n-aude, r ă  ăspunse
 spunse Neghiniţ a. a.
— Neghini ţ a, a, de ce-or fi at âţ  âţ ia
ia oameni goi şi desculţ i? i?
 — Fiindcă î ă  împă ratul
ratul e orb şi nu vede.
— Neghini ţ a, a, de ce b ă tr 
tr â 
ânul
  ul ala s-o fi muncind sa roada în gingii o cojita
n
uscata?
— Fiindcă î ă  împă ratul
ratul mă nâ nc ncă  prea
 prea mult.
— Neghini ţ a, a, de ce-o munci unii şi noaptea, de dau pe br â  â nci?
nci?
— Ca sa doarm ă î ă  împă ratul
ratul şi ziua, de i-o veni pofta.
— Neghini ţ a, a, atunci de ce sa vie pe scaunul meu un împă rat rat şi surd, şi
orb, şi lacom, şi somnoros?
— Ei, poi, înainte de-a fi împă rat, rat, vedea, auzea, muncea, cump ă tat tat la
mâ ncare
ncare şi la bă utur 
utur ă 
ă . Bietul pribeag statu pe g â nduri, nduri, în mijlocul unui ora ş
mare, mare şi zise:
— I, i, Neghiniţ a, a, mult cuv â  ânt
  t ai! Acum s-ajung împă rat,
n rat, şi as şti eu sa
fac cum e bine. Şi, ca din senin, abia sf â  âr 
r  ş
  ise vorba de pe urma, s-auzi o
gă lă gie,
gie, un vaiet, o duduitura, ca parca se cutremura p ă mâ ntul. ntul. Câ ndnd colo, ce
sa fie? Ştafeta mare. Ni şte voinici, cu suli ţ i lungi, aduceau vestea ca norodul a
 bă gat
gat la duba pe împă ratul ratul al nou, cu sfetnici cu tot, şi ca cheama iar ăş ăşi pe
adev ă 
ă ratul
ratul împă rat.
rat. Cum auzi b ă tr  tr â 
â nul,
nul, zise voinicilor:
— Sta ţ 
ţi,
 i, ca eu sunt! Şi-l cunoscur ă  ă  to
 toţ i,
i, şi ii deter ă î
ă  în genunchi. Iar
Neghiniţ a,a, de colo, de pe um ă r: r:
— Mă ria-ta,
ria-ta, mai vezi, mai auzi, ori ti s-a f ă cut cut foame şi-ţ i vine sa dormi?
La toate vine randul, dup ă  cum  cum se întoarce roata, ca de-aia e roata, sa se
întoarcă , iar nu sa stea locului. Şi-l veni randul şi lui Neghini ţ a, a, gâ ndul
ndul lumii.
Într-o zi vru sa glumeasc ă  cu  cu împă ratul,
ratul, sa mai fac ă  vreo  vreo dr ă 
ă cie.
cie. Ii intra în
urechea dreapta, crezâ nd nd ca e în a st â  â nga.
nga. Cu st â  â nga
nga n-auzea de loc. „Nu face
nimic. Mi-e lene sa ma mut, se g â ndi ndi Neghiniţ a. a. In loc sa şoptesc, voi striga.” Şi
începu sa strige din toate puterile în urechea cu care împă ratul ratul auzea de
minune.
— Un împă rat rat daca n-a şti el de la el adev ă  ă rul,
rul, nu-l mai afla de la nimeni!
Împă ratul,
ratul, auzind acest glas tare în fundul urechii, ii zv â  â cni
cni inima şi-şi trase o
palma cat putu peste ureche, zic â nd: nd:
— Iiiii, sa ştii ca ce credeam eu c ă -mi -mi trece prin minte era numai în
ureche! Şi câ nd nd îşi scutura urechea în podul palmei. Neghini ţ a că zu zu leşinat.
— Tu mi-ai fost? Tu m-ai f ă  ăcut
  ut sa cad din scaunul împă r 
c răţ 
ă
  ţ iei?
iei? Bine! Am
eu ac de cojocul tau! Împă ratul, ratul, înfuriat, porunci s ă -l -l lege de gat cu un fir lung
de mă tase
tase şi-l cobori de-l îneca în puţ ul ul din curtea domneasca. A şa sf â  â r 
rş
  i bietul
Neghiniţ a a 

 Â R 
SF  RŞ
  IT