Viaţa şi activitatea lui Mircea Eliade

Mircea Eliade s-a născut la 9 martie 1907 în Bucureşti, fiind al doilea fiu al căpitanului
Gheorghe Eliade şi al Ioanei Eliade. Copilăria şi-o petrece la Râmnicul Sărat, Cernavodă şi Bucureşti,
unde tatăl a fost mutat, pe rând, cu garnizoana. Urmează cursurile Liceului "Spiru Haret", unde, după
primul an este ameninţat cu repetenţia din cauza corigentelor la limba română, franceză şi germană, dar
este salvat în ultimul moment de profesorul său de ştiinţele naturii. Este pasionat de fizică, chimie şi
ştiinţele naturii, studiază intens, după un program riguros de lucru, dormind numai 4 ore pe noapte.
Citeşte mult şi din domenii variate, învaţă persana şi sanscrita, lucrează la "Romanul adolescentului
miop" şi publică povestirea fantastică "Cum am găsit piatra filozofală", lucrare premiată în 1921 de
"Ziarul ştiinţelor populare".
Din 1925 urmează facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, având ca profesori personalităţi
ilustre ale culturii române. Cel care a exercitat o puternică influenţă asupra lui Mircea Eliade este
profesorul Nae lonescu, titularul cursului de Logică şi Metafizică, în al cărui periodic, "Cuvântul", va
publica.
In 1927 face o călătorie în Italia şi îl vizitează pe Giovanni Papini, iar în 1928 revine pentru trei luni
la Roma, de unde trimite o cerere de bursă pentru studii de filozofie orientală în India, primind o
invitaţie de a studia cu ilustrul filozof Dasgupla. După susţinerea tezei de licenţă la Bucureşti, Eliade
pleacă la Universitatea din Calculta, unde studiază sanscrita şi filozofia hindusă, locuind o vreme în
casa profesorului Dasgupta, unde o cunoaşte pe fiica acestuia, Maitreyi. Întors în ţară în 193 1 pentru
satisfacerea stagiului militar, fondează o grupare, "Crilerion", împreună cu mai mulţi prieteni. În 1933
îşi susţine doctoratul în filozofie şi devine cadru universitar, calitate în care predă cursuri de istoria
religiilor. După război se stabileşte la Paris, unde va preda la Şcoala de înalte Studii, apoi la marile
universităţi ale lumii. În 1956 devine profesor la Universitatea din Chicago, continuându-şi în tot acest
timp activitatea publicistică şi literară. În 1976 începe publicarea operei sale capitale, "Istoria
credinţelor şi ideilor religioase” , care-l va consacra definitiv între savanţii secolului al XX-lea. Mircea
Eiliade moare la Chicago, la 22 aprilie 1986.
Opere ştiinţifice: „Cosmologie şi alchimie babiloniană” (1937), „Comentarii la legenda meşterului
Manole” (1943) , „Traité d'histoire des religions” (1949) , „Le Sacré et le Profane” (1956) ş. a.
Opere literare: „Maitreyi” (1933), „Domnişoara Christina” (1936) „Nuntă în cer” (1938) „La ţigănci”
(1969) „Noapte de Sânziene” (1971) „Romanul adolescentului miop” ş. a.
Memorii: „Jurnal, două volume”, „Memorii, două volume, 1991( autobiografia sa)” ş. a
Romanul „Maitreyi” de Mircea Eliade. Rezumatul
Allan-Mircea Eliade o cunoaşte pe Maitreyi pe când lucra în Wellesley Street şi pentru prima
dată fata i se pare neatrăgătoare. El îi vorbeşte prietenului sau Harold despre această indiancă. Ea era
fiica lui Narendra Sen, inginer din Calcutta. Allan îl cunoaşte pe reporterul Lucien, cu care îşi
petrece în mod agreabil timpul vorbind despre India. Cei doi îl vizitează pe Narendra Sen şi sunt
fascinaţi de casa şi de familia acestuia. După o petrecere cu prietenii săi, Allan primeşte o telegramă
de la inginerul Sen prin care acesta îi oferă un alt loc de muncă. El are impresia că inginerul este tot
mai interesat de viaţa sa intimă. Răsfoind paginile scrise în timpul şederii la Assam, Allan îşi
aminteşte de greutăţile întâmpinate acolo. El se îmbolnăveşte de malarie şi este internat de urgenţă.
În timpul convalescenţei este vizitat de toţi prietenii săi, dar şi de inginerul Narendra Sen, care îi
propune să locuiască în casa sa până se va însănătoşi. Allan se mută în casa domnului Sen, iar familia
acestuia se poartă foarte grijuliu cu el. Acesta are ocazia să o cunoască mai bine pe Maitreyi şi pe
sora ei, Chabu, şi află mai multe despre obiceiurile indiene. Allan se apropie tot mai mult de
Maitreyi. În schimbul lecţiilor de bengaleză, Allan îi oferă fetei lecţii de franceză. Într-o zi, Maitreyi
îi oferă lui Allan o floare, iar acesta consideră că toată familia complotează pentru ca el să se
îndrăgostească. După o conferinţă despre esenţa frumosului, Maitreyi se întoarce supărată şi îl invită
pe Allan în camera sa. Cei doi schimbă între ei cărţile primite de la Lucien, dându-şi reciproc
dedicaţii. Allan participă la nunta lui Mantu şi îi dezvăluie acestuia concepţia sa despre căsătorie,
motiv pentru care simte că relaţia sa cu familia Sen se răceşte pentru o perioadă. Allan simte că
Maitreyi este îndrăgostită, dar el se arată nepăsător, încercând să o rănească. El devine gelos din
cauza sentimentelor lui Maitreyi pentru Tagore. Allan se întâlneşte cu Harold, care îl întreabă dacă

1
este adevărat că se va căsători. Maitreyi îi arată lui Allan ritualul atingerii picioarelor goale. Ea îl
roagă pe Allan să o ajute să termine catalogul bibliotecii tatălui ei. Cei doi se apropie din ce în ce mai
mult, iar Allan încearcă să-i demonstreze că o iubeşte. Maitreyi îl refuză deoarece se teme de
consecinţele acestei iubiri interzise. A doua zi, Maitreyi îi propune lui Allan să plece din casă,
mărturisindu-i dragostea pe care i-o poartă lui Tagore. Allan este gelos şi nervos, dar seara, la cină,
Maitreyi preia iniţiativa, atingându-l cu piciorul pe sub masă. Apropierea celor doi este din ce în ce
mai mare, iar seara, Maitreyi îi oferă lui Allan o coroniţă de iasomie. A doua zi Maitreyi îi oferă lui
Allan cutia în care păstra şuviţa lui Tagore, pe care acesta nu o primeşte. Ea îi explică lui Allan că
părinţii săi nu vor accepta niciodată ca ei să se căsătorească deoarece ei îl consideră un fiu pe care
inginerul intenţionează să îl înfieze. Allan începe să fie atras de tot ce iubeşte Maitreyi. Ea îi vorbeşte
despre iubirile sale anterioare (copacul, tânărul indian şi Tagore). Momentele lor de intimitate sunt
din ce în ce mai dese. Allan îi mărturiseşte că e hotărât să renunţe la religia sa şi să se convertească la
hinduism. Harold îl vizitează pe Allan şi este surprins de atitudinea acestuia. După plecarea sa,
Khokha îi surprinde pe cei doi îmbrăţişându-se. Maitreyi se logodeşte cu Allan la Lacuri şi petrec
prima noapte de dragoste în camera lui Allan. Chabu se îmbolnăveşte foarte grav şi toată atenţia se

îndreaptă asupra ei. Allan e din ce în ce mai gelos, iar cei doi îndrăgostiţi se tem tot mai tare că
servitorul Khokha ar putea divulga secretul relaţiei lor.
De ziua Maitreyiei, domnul Sen invită mulţi artişti indieni şi are loc o petrecere fastuoasă la
care Allan joacă rolul gazdei. În timpul petrecerii Chabu sare din balcon şi se răneşte îngrijorându-i
pe toţi. Allan şi Maitreyi o duc la plimbare pe Chabu la Lacuri şi ea îi îndeamnă să se sărute. Chabu
îi spune doamnei Sen secretul celor doi, iar Maitreyi este pedepsită. Domnul Sen îl roagă pe Allan să
plece o perioadă la munte deoarece el s-a hotărât să se interneze într-un sanatoriu pentru a se opera,
iar familia o va trimite la Midnapur. Allan încearcă să o înduplece pe doamna Sen să îl lase să o mai
vadă o dată pe Maitreyi, dar singura persoană pe care o poate vedea e Chabu. Allan se mută într-o
cameră cu chirie, iar domnul Sen îi trimite bagajele. El află că după plecarea sa, Maitreyi a fost
bătută şi încuiată în camera ei aproape goală ca să nu poată fugi, iar familia ei doreşte să o
căsătorească. Maitreyi reuşeşte să îl sune pe Allan, dar este prinsă, iar acesta este ameninţat de
domnul Sen că va fi expatriat dacă nu încetează orice legătură cu familia sa. Allan lipseşte 4 zile de
acasă, iar când se întoarce află că Maitreyi se află în spital după ce a fost bătută pentru că a ameninţat
că va spune totul despre relaţia lor. Allan pleacă din Bhowanipore, sfătuit de Maitreyi şi în aceeaşi zi
Chabu moare. Khokha îi trimite scrisori lui Allan, din care acesta află că operaţia domnului Sen nu a
reuşit şi că Maitreyi refuză orice cerere în căsătorie. Mantu a fost concediat deoarece se purtase urât
cu doamna Sen şi o ducea foarte greu încercând să-şi plătească datoriile. Allan cunoaşte o femeie la
care se cazează la acelaşi bungalow cu el şi căreia îi povesteşte totul despre Maitreyi. Cei doi petrec
o noapte împreună, înainte ca ea să plece. Allan este părăsit de prieteni şi refuză să mai ia legătura
cu Maitreyi. Se mută cu Geurtie, care era îndrăgostită de el de mai mult timp. Este vizitat de nepotul
doamnei Sen care îi spune că Maitreyi s-a dăruit vânzătorului de fructe şi a plecat să nască la
Midnapur. Cu toate că acum ştie toată lumea, inginerul refuză să o gonească. El speră să o facă
filozoafă.
Romanul „Maitreyi” de Mircea Eliade. Analiza literară
Romanul Maitreyi de Mircea Eliade, apărut în anul 1933, este un roman modern subiectiv, de
analiză psihologică deoarece deplasează interesul spre estetica autenticităţi, naraţiunea concentrându-
se asupra evenimentelor vieţii interioare, autenticitatea fiind redată prin exprimarea “exactă”, cu
sinceritate, a trăirii unor experienţe de viaţă “adevărate”. Este un roman al experienţei şi al
autenticităţii pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior, de către personaje, a unor
experienţe definitorii, autorul utilizând elemente care ţin de realitate (jurnalul din India, scrisori,
elemente autobiografice). Maitreyi este un roman exotic datorită aspectelor sociale din Calcutta şi
din familia bengaleză în care pătrunde europeanul. În acest cadru social exotic se desfăşoară idila
dintre cele două personaje atât de diferite ca rasă, religie şi moravuri. Romanul Maitreyi valorifică
aspecte autobiografice: povestea de dragoste dintre autor şi fiica profesorului Dasgupta, gazda lui din

2
India. La baza romanului se află jurnalul autorului din acea perioadă, fiind modificate numele şi
ocupaţiile unor personaje cât şi finalul întâmplării.
Tema romanului este iubirea incompatibilă, povestea nefericită trăită de Allan şi Maitreyi
amintind de Romeo şi Julieta sau Tristan şi Isolda. Conflictul exterior este redat de opoziţia dintre
libertatea dragostei şi conflictele sociale, iar conflictul interior este redat de intensitatea iubirii şi
luciditatea autoanalizei. Titlul cărţii coincide cu numele personajului principal feminin – Maitreyi –
considerată de critica literară cel mai exotic personaj feminin din literatura română.
Compoziţie: Romanul are cincisprezece capitole, iar întâmplările sunt relatate la persoana I,
din perspectiva personajului – narator, Allan.
Incipitul romanului surprinde prin tonalitatea confesiunii, prin sinceritatea povestirii,
luciditatea analizei, autenticitatea întâmplărilor trăite şi consemnate cât şi prin misterul femeii iubite,
Maitreyi. Allan, un tânăr inginer englez, se angajează în Calcutta, atras de exotismul Indiei dar şi
dornic de a-şi face o carieră. Se îmbolnăveşte de malarie, este spitalizat, iar când intră în
convalescenţă este invitat de inginerul Narendra Sen să locuiască în casa lui. În casa acestuia, Allan o
cunoaşte pe Maitreyi, fiica inginerului. La început nu este impresionat de aceasta, părându-i-se chiar
urâtă, ca mai apoi, aflat la o cină în casa familiei Sen, această impresie să i se schimbe, începând să
observe frumuseţea exotică a fetei. Când se mută în casa lui Sen, Allan se simte atras de misterul
fetei. Treptat, tânărul englez este fascinat de viaţa familiei bengaleze, dar şi de complexitatea
sufletului lui Maitreyi, adolescenta senzuală şi inocentă. Allan începe să ia lecţii de bengaleză de la
Maitreyi, iar el o învaţă în schimb limba franceză. Dăruindu-i tânărului o floare roşie, Maitreyi
declanşează involuntar jocul seducţiei. Seducţia continuă cu jocul cărţilor, jocul privirilor, al
mâinilor, al atingerilor şi al picioarelor. Misterul eroinei este infinit ceea ce întreţine interesul lui
Allan pentru ea. Diferenţa dintre cele două mentalităţi, orientală şi occidentală, este evidenţiată de
concepţia despre iubire a celor doi tineri, exponenţi ai acestor mentalităţi. Astfel, iubirile anterioare
ale eroinei au fost iubiri spirituale pe când ale lui Allan au fost doar fizice, fără spiritualitate. Iniţial,
tânărul îşi neagă sentimentele ca mai apoi, în urma autoanalizei cu luciditate, să se lase prins în
mrejele lui Maitreyi, trecând prin toate etapele iubirii: începutul – reprezentat de negarea atracţiei,
instalarea şi creşterea – reprezentate de mirarea în faţa puterii atracţiei, apoteoza (apogeul) –
reprezentat de suferinţa cauzată puterea dragostei. Allan parcurge drumul cunoaşterii având-o ca
iniţiatoare pe Maitreyi. El adoptă preferinţele ei spirituale, este iniţiat şi convertit, gata să-şi
abandoneze religia, să se convertească la hinduism, crezând că aşa se va putea căsători cu Maitreyi.
Înainte de a se dărui lui Allan, tânăra oficiază o logodnă mistică (ascunsă), săvârşeşte un legământ al
dragostei la Lacuri, în faţa pământului, a apei, a pădurii şi a cerului, dăruindu-i lui Allan un inel
“lucrat după ceremonialul căsătoriei indiene”. Însă fericirea îndrăgostiţilor nu durează, fiindcă sora
lui Maitreyi, Chabu, involuntar trădează secretul lor. Narendra Sen îl alungă pe Allan, care abia
acum află că o căsătorie cu Maitreyi era imposibilă, deoarece ea aparţine celei mai nobile caste
indiene, iar o căsătorie cu cineva din afara acestei caste ar dezonora întreaga familie. Ruptura aduce
o serie de necazuri în familia lui Sen: tatăl orbeşte iar Chabu moare în urma unei crize de nebunie.
Sperând ca va fi alungată din casă şi că-l va regăsi pe Allan, Maitreyi se dăruieşte vânzătorului de
fructe, dar sacrificiul său este inutil. Allan rătăceşte o vreme pe străzile din Calcutta, iar apoi se
retrage în Himalaya pentru o dezintoxicare sentimentală. Iubirea pasageră cu o altă femeie îi
confirmă faptul că alături de Maitreyi a trăit iubirea absolută. Allan pleacă din India, iar la Singapore
se întâlneşte cu nepotul doamnei Sen, care-i povesteşte de sacrificiul inutil a lui Maitreyi în speranţa
că va fi alungată din casă. Maitreyi rămâne pentru europeanul raţional o eternă obsesie şi enigmă.
Frământările lui Allan pentru a o înţelege pe Maitreyi fac ca romanul să aibă un final deschis.
Construcţia personajelor este realizată într-o manieră modernă. Allan este personajul
principal al romanului fiind în acelaşi timp şi personajul – narator care oferă o perspectivă narativă
subiectivă asupra întâmplărilor, fiind un alter-ego al autorului. Allan este un tânăr inginer englez,
care, atras de exotismul Indiei dar şi dornic de a-şi face o carieră, se angajează la o societate de
canalizare a deltei în Calcutta. Raţional şi lucid, preocupat la început de fizică şi matematică, se
implică într-o experienţă erotică iniţiatică. Prin introspecţie, el îşi analizează cu luciditate trăirile.
Până aproape de final, Allan este un experimentator lucid.

3
 Maitreyi, eroina romanului este cel mai exotic personaj feminin din literatura română.
Adolescenta bengaleză, copil şi femeie în acelaşi timp, poetă, preocupată de filozofie, apreciată în
cercurile intelectuale bengaleze, Maitreyi simbolizează misterul feminităţii. Prin caracterizare
directă, naratorul realizează, în diferitele etape ale iubirii dintre cei doi, mai multe portrete care îi
redau chipul, gesturile, vestimentaţia şi calităţile. La început nu i se pare frumoasă „cu ochii ei prea
mari şi prea negri, cu buzele cărnoase, crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt” ca mai apoi
această impresie să i se schimbe, începând să-i observe frumuseţea exotică şi să se simtă atras de ea
şi de misterul care o înconjoară “Maitreyi mi s-a părut, atunci, mult mai frumoasă …”. Misterul este
ascuns în sufletul adolescentei, “suflet nepătruns şi neînţeles, tot mai himeric”, pe care europeanul o
cucereşte însă nu reuşeşte să-i desluşească taina. Caracterizarea indirectă a fetei se constituie treptat,
din faptele, gesturile şi cuvintele ei cât şi din relaţia eroinei cu celelalte personaje. Astfel, Maitreyi îşi
asumă tragedia iubirii, deoarece ea este singura care cunoştea interdicţiile şi urmările acestei iubiri în
lumea sa. Ea îl iniţiază pe Allan în iubire, în cultura orientală şi în sacralitate. Pentru Maitreyi, viaţa
este iubire, iar iubirea înseamnă sacrificiu.
Mircea Eliade creează prin Maitreyi, unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste din
literatura română, un roman al experienţei şi autenticităţii, al trăirii intense a sentimentului erotic ca
experienţă definitorie.