Istoria Chişinăului în epoca modernă

Chişinăul, la începutul secolului al XIX-lea, era un târguşor în proces de dezvoltare, care a

fost accelerată de conjunctura istorică a timpului. Anul 1812 a fost unul fatal pentru
destinul Basarabiei, fatalitate care ne urmăreşte şi astăzi, însă a fost de bun augur pentru
oraşul Chişinău, el fiind desemnat în calitate de capitală a noii provincii a imperiului rus,
Basarabia, fapt ce i-a marcat evoluţia până în prezent.
„Oraşul Chişinău este cel mai potrivit pentru reşedinţa ocârmuirii regionale sau guberniale
şi pe motiv că el se găseşte în mijlocul regiunii şi de aceea că el pe de o parte are îndestul
lemn şi piatră pentru clădiri, iar pe de altă parte – stepă largă şi apă de izvor, precum şi
aer curat, din care cauză acest oraş este mai populat decât celelalte oraşe de aici. În el se
fac iarmaroace mari la fel ca în Bălţi şi Făleşti.”-a spus Bănulescu-Bodoni
Deşi desemnarea Chişinăului drept capitală a Basarabiei s-a făcut cu concursul
mitropolitului G. Bănulescu-Bodoni şi a lui Scarlat Sturza, totuşi originile acestei decizii
trebuiesc căutate mai adânc, în politica comercială a Imperiului Ţarist. Astfel, stăpânirea
rusă trebuia să vină pe un teren gol, unde să-şi poată construi propria administraţie după
modelul ţarist, fără a fi nevoită să se adapteze la mediul local, cum ar fi fost în cazul
Orheiului sau Lăpuşnei, târguri cu tradiţii administrative seculare. Din aceste considerente
Chişinăul corespundea tuturor criteriilor politice, geografice şi economice.
Secolul XIX a însemnat pentru Chişinău ridicarea din praf, după cum afirmă un
contemporan. Administraţia centrală a Basarabiei atrage mai mulţi funcţionari ruşi,
participarea clasei boiereşti la administrarea provinciei îi determină pe boieri să-şi lase
moşiile în grija vechililor şi să-şi construiască reşedinţe la Chişinău, iar privilegiile
acordate negustorilor şi perspectiva de îmbogăţire rapidă atrage aici evrei, armeni, greci.
Statutul de capitală i-a schimbat oraşului Chişinău atât aspectul arhitectural, cât şi cel
etnic. Din mărturiile unor contemporani ca F. Vighel, J.H. Zucher, W. Mac-Michel, se
observă trecerea treptată de la aspectul rural al Chişinăului la cel urban. P.Kiselev la 1816
spunea ţarului, cu ocazia vizitei acestuia la Chişinău, că oraşul e de fapt un sat mare,
murdar şi prost cu patru sau cinci case de piatră aşezate după impresiile unui alt vizitator
pe povârnişul dealului, cu străzi fără nume cufundate vara în praf, primăvara şi toamna în
noroi, iar noaptea în întuneric. Călătorul englez, W. Mac-Michel, în vizita sa la Chişinău de
la 1817, lasă marturii despre acesta ca fiind modelul unui oraş turcesc, cu clădiri joase,
acoperite cu şindrilă, fără ferestre de sticlă, destul de sărăcăcioase, brăzdat de o stradă
lungă şi îngustă unde sunt concentrate cele mai mari magazine.
ituaţia se schimbă după 1828, când este desfiinţată autonomia provincială, acordată
Basarabiei la 1816, şi Chişinăul intră în categoria oraşelor regionale, cu administraţie pur
rusească. Anii ’30 ai secolului al XIX-lea, au însemnat pentru oraş începutul unei ere de
edilitate profundă, care îi vor schimba foarte mult aspectul rural spre urban. La 1834 este
aprobat noul plan al oraşului, care prevedea construirea catedralei, amenajarea grădinii
din jurul ei, schiţarea străzilor din partea nouă a oraşului. Deşi acest plan s-a realizat
greu, întimpinând probleme financiare şi conservatorismul localnicilor, oraşul îşi schimbă
treptat înfăţişarea, iar toţi călătorii care au vizitat oraşul în această perioadă remarcă
creşterea sa vertiginoasă.