CAPITOLUL IV

Verificarea la starea limită de serviciu a suprastructurilor

de poduri din beton armat şi precomprimat

IV. 1. ASPECTE GENERALE

Fisurarea elementelor din beton armat este un fenomen aleatoriu, cu un grad
mare de dispersie. Aşadar, stabilirea parametrilor fisurării trebuie să aibă în vedere
statistica matematică.
Prezenţa fisurilor în elementele din beton armat nu poate fi evitată. Armătura
întinsă este folosită economic atunci când efortul unitar depăşeşte jumătate din limita de
curgere (150 - 300 Mpa). Pentru aceste valori deformaţiile specifice sunt de 0,70 - 1,50
mm/m, cu mult superioare deformaţiei specifice limită a betonului la întindere, care este
de 0,10 - 0,15mm/m. Acest lucru indică faptul că, sub acţiunea încărcărilor,
elementele din beton armat funcţionează cu betonul întins fisurat. Funcţionarea
normală a construcţiilor din beton armat sub sarcini de serviciu (exploatare) implică
asigurarea unor condiţii de durabilitate, impermeabilitate, rigiditate şi a unor condiţii
estetice. Pentru îndeplinirea acestor condiţii este necesară limitarea deschiderii
fisurilor, printr-un calcul corespunzător în faza de proiectare precum şi prin măsuri
constructive adecvate.
În cazul elementelor din beton precomprimat, la început s-a impus
precomprimarea totală. Aceasta înseamnă că în toate situaţiile de proiectare şi pe toată
durata de serviciu a construcţiei să nu apară în nici o secţiune a elementului eforturi
unitare de întindere. Din punct de vedere teoretic acest principiu este corect, dar punerea
lui în practică pentru toate etapele de execuţie şi toate secţiunile este extrem de
dificilă. Astfel, se ajunge la secţiuni complicate ale grinzilor, la valori mari ale forţelor
de tensionare, precum şi la utilizarea unor clase superioare de beton. Pentru a respecta
precomprimarea totală în faza de transfer a forţei de precomprimare, la elementele din
beton precomprimat cu armătură preîntinsă sunt necesare armături pretensionate la
partea superioară a grinzilor iar în cazul elementelor cu armătură postîntinsă fasciculele
trebuie întinse în două etape, unele după turnarea plăcii monolite.
Pe măsură ce au fost proiectate şi executate mai multe poduri din beton
precomprimat s-a ajuns la concluzia că apariţia unor fisuri limitate în elementele din
beton precomprimat nu duce la scăderea capacităţii portante şi a siguranţei
elementului respectiv şi totodată s-a evidenţiat faptul că într-un beton bine
compactat fisurile de dimensiuni mici nu favorizează procesul de coroziune a
armăturilor.

1
 Ideea de precomprimare totală a fost înlocuită de "limitarea deschiderii
fisurilor". Pentru elementele din beton precomprimat se acceptă ca, sub cele mai grele
convoaie care pot circula pe calea de comunicaţie respectivă (traficul cu valori
caracteristice sau nefrecvente), să apară fisuri, cu valori limitate.

IV. 2. CLASE ŞI COMBINAŢII DE EXPUNERE

Orice construcţie este supusă condiţiilor mediului înconjurător, în afară de
acţiunile mecanice.
Acţiunile datorate mediului înconjurător sunt clasificate în clase de expunere,
notate cu două litere şi o cifră. Clasele de expunere sunt definite în funcţie de
mecanismele de degradare a betonului. Prima literă este X, de la eXposure în limba
engleză, urmată de cea care indică mecanismul de degradare considerat:
 C - Carbonation (carbonatare);
 D - Deiceing Salt (sare utilizată pentru dezgheţare)
 S - Seawater (apă de mare);
 F - Frost (îngheţ);
 A - Aggressive enviroment (mediu agresiv chimic);
 M - Mechanical abrasion (atac mecanic prin abraziune).
Cifrele se referă fie la nivelul de umiditate (XC, XD, XS, XF) fie la nivelul de
agresivitate (XA, XM).
Alegerea claselor de expunere depinde de condiţiile existente la locul
construcţiei. Elementele din beton pot fi supuse la mai multe din acţiunile descrise în
tabelul 1 iar condiţiile de mediu înconjurător la care sunt supuse pot fi exprimate sub
formă de combinaţii de clase de expunere.
Elementele unui pod pot fi încadrate în clase/combinaţii de expunere diferite (ex.:
placa de suprabetonare şi grinzile prefabricate).

Tabelul 1 - Clase de expunere (conform CP012/1:2007)

Denumirea Descrierea mediului Exemple
clasei înconjurător
1. Nici un risc de coroziune sau atac
XO Beton simplu şi fără piese Beton de umplutură / egalizare
metalice înglobate. Toate
expunerile, cu excepţia
cazurilor de îngheţ-
dezgheţ, de abraziune şi
atac chimic.

2
2. Coroziunea datorată carbonatării
Când betonul care conţine armături sau piese metalice înglobate este expus la aer şi
umiditate, clasele de expunere sunt următoarele:
XC1 Uscat sau permanent umed Beton în interiorul clădirilor unde gradul
de umiditate a mediului ambiant este redus
(inclusiv bucătăriile, băile şi spălătoriile
clădirilor de locuit).
Beton imersat permanent în apă.
XC2 Umed, rareori uscat Suprafeţe de beton în contact cu apa pe
termen lung (ex.: elemente ale
rezervoarelor de apă).
Un mare număr de fundaţii.
XC3 Umiditate moderată Beton în interiorul clădirilor unde gradul
de umiditate a mediului ambiant este
mediu sau ridicat (bucătării, băi, spălătorii
profesionale, altele decât cele ale clădirilor
de locuit).
Beton la exterior, însă la adăport de
intemperii (elemente la care aerul din
exterior are acces constant sau des, de
exemplu hale deschise sau grinzi de pod
protejate de platelaj).
XC4 Alternaţă umiditate - uscare Suprafeţe supuse contactului cu apa, dar
care nu intră în clasa de expunere XC2
(elemente exterioare expuse intemperiilor
- lisa de parapet).
3. Coroziunea datorată clorurilor având altă origine decât cea marină
Când betonul care conţine armături sau piese metalice înglobate este în contact apa
având altă origine decât cea marină, conţinând cloruri, inclusiv din sărurile pentru
dezgheţare, clasele de expunere sunt următoarele:
XD1 Umiditate moderată Suprafeţe de beton expuse la cloruri
transportate de curenţi de aer (ex.:
suprafeţele expuse agenţilor de
dezgheţare de pe suprafaţa carosabilă,
pulverizaţi şi transportaţi de curenţii de
aer, la garaje etc.).
XD2 Umed, rareori uscat Piscine, rezervoare.
Beton expus apelor industriale conţinând
cloruri.
3
XD3 Alternaţă umiditate - uscare Elemente ale podurilor, ziduri de sprijin
expuse stropirii apei conţinând cloruri.
Şosele, dalele parcajelor de staţionare a
vehiculelor.
4. Coroziunea datorată clorurilor din apa de mare
Când betonul care conţine armături sau piese metalice înglobate este în contact cu
cloruri din apa de mare, sau este supus acţiunii aerului ce vehiculează săruri marine,
clasele de expunere sunt următoarele:
XS1 Expunere la aerul ce Structuri pe sau în apropierea litoralului
vehiculează săruri marine, (agresivitatea atmosferică marină
însă nu sunt în contact acţionează asupra construcţiilor din beton
direct cu apa de mare şi beton armat pe o distanţă de aprox. 5km
de la ţărm).
XS2 Imersate în permanenţă Elemente de structuri marine,
infrastructuri ale podurilor peste mări /
oceane.
XS3 Zone de variaţie a nivelului Elemente de structuri marine,
apei mării, zone supuse infrastructuri şi suprastructuri ale
stropirii sau ceţii podurilor peste mări / oceane.
5. Atac din îngheţ-dezgheţ cu sau fără agenţi de dezgheţare
Când betonul este supus la un atac semnificativ datorat ciclurilor de îngheţ-dezgheţ,
atunci când este umed, clasele de expunere sunt următoarele:
XF1 Saturaţie moderată cu apă, Suprafeţe verticale ale betonului expuse
fără agenţi de dezgheţare la ploaie şi la îngheţ.
XF2 Saturaţie moderată cu apă, Suprafeţe verticale ale betonului din
cu agenţi de dezgheţare lucrări rutiere expuse la îngheţ şi
curenţilor de aer ce vehiculează agenţi de
dezgheţare.

XF3 Saturaţie puternică cu apă, Suprafeţe orizontale ale betonului expuse

fără agenţi de dezgheţare
XF4 Saturaţie puternică cu apă,
cu agenţi de dezgheţare sau
apă de mare
la ploaie şi la îngheţ.
Şosele şi tabliere de pod expuse la agenţi
de dezgheţare.
Suprafeţe verticale ale betonului expuse
la îngheţ şi supuse direct stropirii cu
agenţi de dezgheţare.
Zonele structurilor marine expuse la
îngheţ şi stropirii cu agenţi de dezgheţare.

4
6. Atac chimic
Când betonul este supus la atac chimic, care survine din soluri naturale, ape de suprafaţă
şi ape subterane, clasele de expunere sunt următoarele:
XA1 Mediu înconjurător cu Fundaţii, infrastucturi ale podurilor
agresivitate chimică slabă,
conform tabelului 2
XA2 Mediu înconjurător cu Fundaţii, infrastucturi ale podurilor
agresivitate chimică moderată,
conform tabelului 2
XA3 Mediu înconjurător cu Fundaţii, infrastucturi ale podurilor
agresivitate chimică intensă,
conform tabelului 2
7. Solicitarea mecanică a betonului prin uzură
Când betonul este supus unor solicitări mecanice care produc uzura acestuia, clasele de
expunere sunt următoarele:
XM1 Solicitare moderată de Elemente din incinte industriale supuse la
uzură circulaţia vehiculelor echipate cu anvelope
XM2 Solicitare intensă de uzură Elemente din incinte industriale supuse la
circulaţia stivuitoarelor echipate cu
anvelope sau bandaje de cauciuc
XM3 Solicitare foarte intensă de Elemente din incinte industriale supuse la
uzură circulaţia stivuitoarelor echipate cu
bandaje de elastomeri / metalice sau maşini
cu şenile

Tabelul 2 - Medii înconjurătoare agresive (conform CP012/1:2007)

Caracteristici XA1 XA2 XA3
chimice
Ape de suprafaţă şi subterane
SO42, (ioni de 200 - 600 600 - 3000 3000 - 6000
sulfat), mg/l
pH 6,5 - 5,5 5,5 - 4,5 4,5 - 4,0
CO2 agresiv (dioxid 15 -40 40 - 100 >100 până la
de carbon), mg/l saturaţie
NH4+, (amoniu), 15 - 30 30 - 60 60 - 100
mg/l
Mg2, (magneziu), 300 - 1000 1000 - 3000 >3000 până la
mg/l saturaţie

5
Sol
SO42, (ioni de 2000 - 3000 3000 - 12000 12000 - 24000
sulfat), mg/kg, total
Aciditate, ml/kg > 200 Nu sunt întâlnite în practică

Mediile agresive descrise în tabelul 2 se referă la soluri şi ape subterane

naturale care au o temperatură între 5°C şi 25°C. De asemenea, viteza de curgere a
apei trebuie să fie suficient de mică pentru a fi considerată în condiţii statice.
Alegerea clasei de expunere se va face în raport cu caracteristicile ce conduc la
agresiunea cea mai intensă. Dacă sunt cel puţin două caracteristice agresive care
conduc la aceeaşi clasă, clasa de expunere în care trebuie încadrat elementul este
cea imediat superioară.
În SR EN 1992-2:2006/NA:2009 (Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.
Partea a doua: Poduri din beton - Proiectare şi prevederi constructive. Anexă Naţională)
sunt prevăzute următoarele combinaţii de clase de expunere:

Tabelul 3 - Combinaţii de clase de expunere (conform SR EN 1992-

2:2006/NA:2009)
Combinaţia Descrierea elementului expus şi condiţii Clase de expunere
I.a Contact atmosferic Aer cu vapori de apă - XD1 şi/sau XS1
umiditate redusă şi/sau XF2 şi/sau
XA1
I.b Structuri la adăpost de apa XC3 şi/sau XD1
meteorică - umiditate şi/sau XS şi/sau
moderată XF2 şi/sau XA1
II.a Contact direct cu Numai îngheţ XC2 şi/sau XD2
apa râurilor / şi/sau XS3 şi/sau
lacurilor / apă de XF1 şi/sau XA1 /
mare sau subterane XA2 / XA3 şi/sau
XM1
II.b Cu agenţi de dezgheţare sau XC2 şi/sau XD2
în contact cu apa subterană şi/sau XS3 şi/sau
sau de mare XF4 şi/sau XA1 /
XA2 / XA3 şi/sau
XM1
III.a Contact direct cu Numai îngheţ XC4 şi/sau XD3
apa meteorică şi/sau XF3 şi/sau
XA1 şi/sau XM2
6
III.b Cu agenţi de dezgheţare sau XC4 şi/sau XD3
în contact cu apa de mare şi/sau XF4 şi/sau
XA1 / XA2 şi/sau
XM2
IV.a Contact cu apa Agresivitate chimică slabă XC4 şi/sau XD2
(zona nivelului şi/sau XS2 şi/sau
variabil al râurilor, XF4 şi/sau XA1
IV.b lacurilor, mării) Agresivitate chimică XC4 şi/sau XD2
sau imersat moderată şi/sau XS2 şi/sau
complet în apă XF4 şi/sau XA2
IV.c Agresivitate chimică intensă XC4 şi/sau XD2
(în apă de mare) şi/sau XS2 şi/sau
XF4 şi/sau XA3

O categorie specială de poduri din beton, din punct de vedere al condiţiilor de

mediu este constituită din podurile care pot intra, în exploatare, sub incidenţa curenţilor
electrici vagabonzi (poduri care susţin căi ferate electrificate, linii de tramvai, metrou
sau se găsesc în apropierea unor zone cu potenţial de scurgere a curenţilor vagabonzi).
Acestea, sau părţile lor care sunt supuse acestui mediu, trebuie protejate suplimentar
prin prevederea de prize de protecţie galvanică.

IV. 3. CONDIŢII PENTRU VERIFICAREA LA FISURARE A

ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT ŞI PRECOMPRIMAT
În SR EN 1992-2:2006/NA:2009 sunt precizate condiţiile pe care trebuie să le
îndeplinească elementele din beton armat şi precomprimat pentru verificările la fisurare.
Aceste condiţii se referă la:
 limitarea mărimii deschiderii fisurilor normale, pentru diferite grupări de
acţiuni, în cazul elementelor de beton armat;
 limitarea mărimii deschiderii fisurilor normale şi înclinate şi /sau a
eforturilor unitare în beton, pentru diferite grupări de acţiuni, în cazul
elementelor de beton precomprimat cu armătură preîntinsă/postîntinsă
aderentă amplasată în interiorul secţiunii de beton şi celor de beton
precomprimat cu armătură postîntinsă neaderentă exterioară.

7
 Elemente de beton armat sau Elemente precomprimate cu
/şi precomprimate cu
armături pretensionate aderente
armături postîntinse
(preîntinse/postîntinse) amplasate
neaderente amplasate în în interiorul secţiunii de beton
exteriorul secţiunii de beton
sau/şi cu armături postîntinse
armat neaderente amplasate în exteriorul
secţiunii de beton precomprimat
Combinaţia de clase de expunere
I.a; II.a; IV.a; I.a; II.a; II.b; III.a;
I.b II.b; IV.b; I.b III.b; IV.a; IV.b;
Clasa de expunere / III.a; IV.c IV.c
Grupări de încărcare III.b
Gruparea de încărcare Wmax = Wmax = Wmax = decomprimare decomprimare
cvasipermanentă 0,2mm 0,075mm 0,1mm (stare de eforturi (stare de eforturi
de compresiune de compresiune pe
pe secţiune) secţiune)
Gruparea de Poduri Wmax = Wmax = Wmax = c ≤ -1Mpa
încărcare rutiere şi 0,25mm 0,1mm 0,15mm (verificarea
frecventă pasarele închiderii
fisurilor
normale)
Gruparea de Poduri Wmax = Wmax = Wmax = Fisuri normale: c,max ≤ 0
încărcare rutiere şi 0,3mm 0,15mm 0,2mm c ≤ fctk0.05 şi (numai eforturi de
nefrecventă - pasarele Wmax = 0,1mm compresiune pe
frecvenţă rară (verificarea secţiune -
deschiderii verificarea
fisurilor) închiderii fisurilor)
Poduri Wmax = Wmax = Wmax = Fisuri normale:
feroviare 0,3mm 0,15mm 0,2mm c ≤ 0
(numai eforturi de compresiune pe
secţiune - verificarea închiderii
fisurilor)
Fisuri înclinate:
1 ≤ 0,7(1-3/fck) fctk0.05
(verificarea deschiderii fisurilor)
Gruparea Poduri Fisuri normale: Fisuri normale:
caracteristică rutiere c ≤ 1,5fctk0.05 şi c ≤ fctk0.05 şi
în Wmax = 0,2mm Wmax = 0,1mm
exploatare*) (verificarea (verificarea
deschiderii deschiderii
fisurilor) fisurilor)

8
 Fisuri înclinate: Fisuri înclinate:
1 ≤ (1- 1 ≤ 0,7(1-
3/fck) fctk0.05 3/fck) fctk0.05
Wmax = 0,2mm Wmax = 0,1mm
(verificarea (verificarea
deschiderii deschiderii
fisurilor) fisurilor)
Gruparea de Pe fibra cu Wmax = Wmax = Wmax = Wmax = 0,2mm Wmax = 0,1mm
încărcare armături din 0,3mm 0,2mm 0,2mm (verificarea (verificarea
caracteristică oţel beton deschiderii deschiderii
la transfer, fisurilor) fisurilor)
depozitare, Verificarea Verificarea
transport şi deschiderii deschiderii
montaj fisurilor se face fisurilor se face
dacă c > fctk0.05 dacă c > fctk0.05
Pe fibra cu Pentru elemente din beton c ≥ 0,6fck(t),
armături din armat cu armături din oţel t fiind timpul la care se face transferul
oţel beton şi pretensionat amplasate în forţei de precomprimare
oţel exteriorul secţiunii de beton: (verificare la apariţia fisurilor
pretensionat c ≥ 0,6fck(t), longitudinale paralele cu direcţia
t fiind timpul la care se face compresiunii maxime în beton)
transferul forţei de
precomprimare
(verificare la apariţia fisurilor
longitudinale paralele cu
direcţia compresiunii maxime
în beton)
*)
Pentru gr.5 (LM3 şi / sau combinaţii cu TS şi UDL) verificarea se va face la
cererea beneficiarului.
Convenţia de semne acceptată este următoarea:
 eforturi unitare de întindere: + (exemplu fctk0.05);
 eforturi unitare de compresiune: - (exemplu fck(t)).
Pentru clasele de expunere XO, XC1, deschiderile fisurilor nu au influenţă asupra
durabilităţii şi limitele sunt stabilite pentru a garanta un aspect acceptabil al elementului.
Starea de decomprimare se defineşte prin neapariţia eforturilor unitare întindere în
beton la distanţa de cel mult 100mm faţă de armăturile aderente sau de limitele
canalelor, în cazul armăturilor pretensionate neaderente.

Pentru podurile din beton precomprimat sunt rare cazurile când apariţia
întâmplătoare a fisurilor împiedică buna exploatare a structurilor. Pentru podurile
rutiere din beton precomprimat încadrate în combinaţiile de clase de expunere I.a şi
I.b se poate accepta ca, pentru traficul cu valoare caracteristică şi cu frecvenţă rară,

9
să se permită apariţia unor fisuri având deschiderea limitată la 0,2mm, respectiv la
0,1mm, realizându-se astfel elemete de poduri cu precomprimare parţială. Pentru
încărcările din trafic cu valoare frecventă este necesar ca fisurile apărute sub
încărcări mai mari să se închidă prin impunerea unei stări de eforturi unitare de
compresiune de cel puţin 1MPa, pe întreaga secţiune. Se realizează astfel
precomprimarea totală a betonului.
Pentru podurile rutiere din beton precomprimat încadrate în combinaţiile de clase
de expunere II.a până la IV.c se acceptă ca, pentru traficul cu valoare caracteristică,
să se permită apariţia unor fisuri având deschiderea limitată la 0,1mm. Pentru
încărcările din trafic cu valoare frecventă şi cu frecvenţă rară este necesar ca fisurile
apărute sub încărcări mai mari să se închidă prin impunerea unei stări de eforturi
unitare de compresiune pe întreaga secţiune.
În cazul acestor poduri se verifică şi apariţia fisurilor înclinate, în apropierea
reazemelor, limitându-se efortul unitar principal de întindere, sub acţiuni din trafic cu
valoare caracteristică.
Pentru podurile feroviare din beton precomprimat verificarea la fisurare se
realizează sub acţiunile din trafic cu frecvenţă rară, pentru care se impune
precomprimarea totală, neacceptându-se apariţia fisurilor normale. De asemenea, se
verifică şi apariţia fisurilor înclinate, în apropierea reazemelor, limitându-se efortul
unitar principal de întindere, sub acţiuni din trafic cu frecvenţă rară.
În faza de transfer a forţei de precomprimare se impun două verificări, pentru toate
categoriile de poduri din beton precomprimat. Prima şi cea mai importantă este
verificarea la apariţia fisurilor longitudinale paralele cu direcţia eforturilor de
compresiune maxime în beton. Condiţia care trebuie verificată este limitarea
eforturilor unitare de compresiune în beton la 60% din rezistenţa la compresiune a
betonului in momentul transferului, la fibra cu armătură pretensionată. La cealaltă
fibră se acceptă apariţia unor fisuri limitate la 0,2mm, pentru combinaţiile de clase de
expunere I.a şi I.b, respectiv 0,1mm pentru celelalte combinaţii de clase de expunere.

IV. 4. VARIAŢIA EFORTURILOR UNITARE ÎN BETON PENTRU

GRINZI PRECOMPRIMATE CU ARMĂTURĂ PREÎNTINSĂ

IV.4. a. Etapele tehnologiei de precomprimare cu armături preîntinse

Aceată tehnologie implică următoarele etape de execuţie a elementelor din beton
precomprimat (figura IV.1.):

Etapa I: montarea carcasei de armătură din oţel beton şi oţel pretensionat în

cofraje/tipare. Pentru poduri, ca armătură preîntinsă se utilizează toroanele pentru beton

10
precomprimat (TBP). Ele sunt împletituri de 7-19 sârme de acelaşi diametru sau de
diametre diferite. Cele mai utilizate sunt cele din 7 sârme, cu diametrul de 4 sau 5mm
(TPB 12 sau TBP 15 - figura IV.2).

Figura IV.1 Etapele de realizare a elementelor precomprimate cu armătură

preîntinsă

Figura IV.2. Toron din 7 sârme

Etapa a II - a: pretensionarea armăturii între două puncte fixe. Acestea pot fi

culeele standului de precomprimare sau pereţii tiparelor rigide. După tensionare,
armăturile se blochează în ancoraje.

Precomprimarea pe standuri lungi (figura IV.3) se realizează în fabrici de grinzi

prefabricate, la producţia în serie a elementelor din beton precomprimat.

11
 Figura IV.3 Precomprimarea pe standuri lungi.

Lungimea standului (distanţa dintre culeele metalice) se stabileşte astfel încât să se

poată turna mai multe elemente asemenea folosind aceleaşi armături pretensionate.
Armătura care urmează să fie pretensionată se întinde între plăcile de blocare de la cele
două capete ale standului. Plăcile de blocare sunt plăci metalice groase, care au găuri
pentru trecerea şi blocarea armăturii. Numărul găurilor se stabileşte în aşa fel încât
plăcile să fie folosite la mai multe tipuri de grinzi. De obicei întinderea armăturii se face
de la un singur capăt, utilizând-se un număr redus de prese. La capătul pasiv placa de
blocare face corp comun cu culeea metalică, pe când la capătul activ (de tragere) se
introduc temporar nişte distanţieri metalici între placa de blocare şi culee. Aceştia vor fi
înlocuiţi cu cricuri hidraulice după întărirea betonului. Întinderea armăturilor poate fi
făcută individual sau simultan cu ajutorul preselor hidraulice (figura IV.4). Blocarea se
face în ancoraje inel-con metalice, prin împănare (figura IV.5). Este necesar ca culeele
metalice să fie încastrate în blocuri de beton cu dimensiuni mari, care să nu lunece sau
să nu se rotească.

Figura IV.4. Tensionarea /

detensionarea simultană a
tuturor armăturilor
1 - armături preîntinse
2 - distanţieri
3 - presă hidraulică
4 - culee metalică
5 - fundaţie culee

12
 Figura IV.5. Ancoraje metalice pentru toroane cu inel şi pene tronconice
1 - inel
2 - pană tronconică
3 - colier de sârmă
4 - pană tronconică realizată din două piese
5 - pană tronconică realizată din trei piese

Precomprimarea în tipare metalice autoportante se utilizează de obicei de firme

de construcţii care doresc să nu cumpere grinzile precomprimate ci să le execute chiar
ele. De asemenea, în cazul unor grinzi precomprimate de lungimi mari, care nu pot fi
transportate de la fabrică la amplasamentul podului, poate fi folosit acest procedeu. Ca
să fie economic, este indicat ca să se execute un număr mare de elemente
precomprimate. Întinderea armăturilor se face individual, blocarea lor făcându-se pe
capetele tiparului metalic. Iniţial, forţa de precomprimare este preluată de elementele
longitudinale ale tiparului. Se utilizează aceleaşi elemente de blocare (figura IV.5).

Etapa a III-a: turnarea betonului în cofraje/tipare, în contact direct cu armătura. În

această etapă se poate face un tratament termic al betonului pentru a asigura întărirea
mai rapidă a lui.

Etapa a IV-a: după ce betonul a ajuns la rezistenţa necesară, se elimină legăturile

armăturii pretensionate cu punctele fixe. Datorită aderenţei dintre beton şi armătură
efortul cu care s-a făcut pretensionarea armăturii se transmite în beton, sub forma forţei
de precomprimare. Această etapă poartă numele de transfer. În cazul elementelor
precomprimate cu armătură preîntinsă transferul forţei de precomprimare de la armătură
la beton se produce pe o lungime de transmitere (lt). Transferul se poate face lent, cu
prese hidraulice, sau brusc, prin tăierea armăturilor. Este indicat să se aplice prima
metodă atunci când este posibil şi întotdeauna dacă elementele sunt supuse la oboseală.
În cazul transferului brusc lungimea de transmitere sporeşte cu aproximativ 25%.

13
 IV.4. b. Eforturi de tensionare şi pierderi de tensiune în armăturile preîntinse

Efortul maxim de pretensionare a armăturilor poate fi:

p,max = min (0,8 fpk; 0,9 fp0.1k)

Dacă forţa aplicată de presă poate fi măsurată cu exactitatea de ± 5% din forţa de
pretensionare efortul unitar în armături poate creşte la valoarea 0,95 fp0.1k.
Pierderile de tensiune care apar în armăturile preîntinse sunt:
 Instantanee (înainte sau în timpul transferului):
 Pierderi de tensiune datorită frecării la nivelul deflectorilor, în cazul
sârmelor sau toroanelor care nu sunt rectilinii;

 Pierderi de tensiune datorită lunecării în ancoraje (p,st);

 Pierderi de tensiune datorită tratamentului termic al betonului (p,);

 Pierderi de tensiune datorită relaxării iniţiale a armăturii pretensionate în

perioada de timp dintre pretensionare şi transferul forţei de pretensionare

(p,ri). Dacă se realizează tratamentul termic al elementului precomprimat se

va ţine seama de efectul acestuia asupra relaxării armăturii.

 Pierderi de tensiune datorită scurtării elastice a betonului (p,el).

Efortul unitar în armături imediat după transfer (Pm0) se obţine prin scăderea

din efortul maxim de pretensionare a armăturilor, p,max, a tuturor pierderilor de

tensiune instantanee şi se limitează la:

 Pm0 = min (0,75 fpk; 0,85 fp0.1k)

 Dependente de timp (datorită fenomenelor reologice):
 Pierderi de tensiune datorită reducerii alungirii armăturilor cauzate de
deformarea betonului din curgere lentă şi contracţie şi relaxării armăturii

după transfer (p,c+s+r).

14
 IV.4. c. Etapele de execuţie a suprastructurilor de poduri pe grinzi din beton
precomprimat, prefabricate

În general, suprastructurile de poduri pe grinzi din beton precomprimat,

prefabricate se realizează în conformitate cu următoarele etape:
 Realizarea grinzilor prefabricate, depozitarea şi transportul lor în
amplasament;
 Montarea grinzilor pe aparatele de reazem;
 Montarea predalelor (dacă sunt prevăzute) şi cofrarea, armarea, turnarea plăcii
monolite şi a antretoazelor;
 Întărirea betonului din antretoaze şi placa monolită;
 Realizarea căii pe partea carosabilă şi trotuare;
 Darea în exploatare a podului.
Variaţia eforturilor unitare în beton este în conformitate cu aceste etape de execuţie
a suprastructurii podurilor.

IV.4. d. Variaţia eforturilor unitare normale în beton la grinzile din beton

precomprimat cu armătură preîntinsă pentru poduri

Calculul eforturilor unitare pentru verificarea la fisurare a elementelor din beton

precomprimat se face în stadiul I de lucru, beton nefisurat, conform etapelor de
execuţie.

În figura IV.6.a este prezentată variaţia eforturilor unitare normale în beton, în

secţiunea din mijlocul grinzii, pentru o grindă precomprimată cu armătură preîntinsă a
suprastructurii unui pod de şosea. Verificările corespund combinaţiilor de clase de
expunere I.a şi I.b.

Secţiunea care preia solicitările din precomprimare, greutatea proprie a grinzii,

greutatea predalelor şi a plăcii monolite este o secţiune compusă din beton şi armătură
pretensionată, numită "secţiune ideală 1". Caracteristicile acestei secţiuni (poziţie centru

15
de greutate, excentricitatea forţei de precomprimare, arie, moment de inerţie) se obţin
pentru o secţiune omogenă, prin transformarea ariei armăturii pretensionate în arie de

beton. Transformarea se face prin intermediul coeficientului de echivalenţă, ep.

ep = Ep / Ecm
După întărirea plăcii monolite secţiunea care preia solicitările din greutatea căii,
pierderi de tensiune reologice şi trafic se schimbă, intrând în lucru şi placa monolită
(eventual cu predale) activă. Se ajunge astfel la "secţiunea ideală 2".

În figura IV.6.b este prezentată variaţia eforturilor unitare normale în beton, în

secţiunea din mijlocul grinzii, pentru o grindă precomprimată cu armătură preîntinsă a
suprastructurii unui pod de şosea. Verificările corespund combinaţiilor de clase de
expunere II.a - IV.c.

În figura IV.6.c este prezentată variaţia eforturilor unitare normale în beton şi

verificările impuse, în secţiunea din mijlocul grinzii, pentru o grindă precomprimată cu
armătură preîntinsă a suprastructurii unui pod feroviar.

Pentru secţiunile din apropierea reazemelor grinzii, situaţia este diferită, deoarece
momentele încovoietoare din greutate proprie sunt nule (în reazem) sau foarte mici.
Dacă se păstrează acelaşi număr de toroane active şi rectilinii, apare problema
respectării verificărilor la fisurare în faza de transfer, depozitare şi montaj, conform
figurii IV.6.d. Pentru a remedia acest neajuns există două soluţii:

 Deflectarea unui numar de toroane, astfel încât în secţiunea de pe reazem forţa

de precomprimare să acţioneze în sâmburele central (figura IV.7);

Figura IV.7. Deflectarea toroanelor preîntinse

 Întreruperea aderenţei unui număr de toroane (figura IV.8), pe anumite
lungimi, determinate pe baza înfăşurătoarei de momente încovoietoare

16
 deplasate cu "al" pe orizontală şi Ftd pe verticală şi având în vedere lungimea
de ancorare a toroanelor "lpd".

Figura IV.8. Întreruperea

Tub din material plastic aderenţei toroanelor în zona
reazemelor
1 - 4 mărcile armăturii preîntinse

IV. 5. VARIAŢIA EFORTURILOR UNITARE ÎN BETON PENTRU

GRINZI PRECOMPRIMATE CU ARMATURĂ POSTÎNTINSĂ

IV.5. a. Tehnologia de precomprimare cu armături postîntinse

Pentru a obţine elemente din beton precomprimat cu armătură postîntinsă se
realizează mai întâi elementul din beton şi apoi se tensionează armătura. În etapa de
tensionare a armăturii este necesar ca cele două materiale care alcătuiesc elementul să se
deformeze independent (armătura se alungeşte iar betonul se scurtează). Pentru a
asigura acest lucru trebuie ca betonul şi armătura să nu conlucreze în această etapă,
motiv pentru care armătura se introduce în canale realizate din teci.
Postcomprimarea elementelor din beton este indicată îndeosebi la elemente de
dimensiuni mari, realizate din tronsoane, care se asamblează pe şantier. Acestea pot fi
grinzi cu lungimi de la 24.00m la 40.00m, realizate din tronsoane (figura IV 9) sau
grinzi continue/cadre executate în consolă cu tronsoane turnate monolit sau prefabricate
(figura IV 10).

Figura IV.9. Grindă prefabricată precomprimată de 30.00m realizată din tronsoane mici

17
 Figura IV.10. Pod din beton precomprimat executat în consolă
Aceată tehnologie implică următoarele etape de execuţie a elementelor din beton
precomprimat (figura IV.11.):

Figura IV.11. Etapele de realizare a unui element precomprimat cu armătură postîntinsă

18
 Etapa I-a: turnarea betonului în cofraje şi întărirea lui. Elementul din beton poate
fi realizat cu mult timp înainte de precomprimare si nu este necesar un tratament termic
pentru întărirea mai rapidă a lui. Dacă elementul este realizat din tronsoane, acestea vor
fi transportate pe şantier şi solidarizate fie prin matarea rosturilor cu mortar (rosturi mici
de 3cm), fie prin armarea şi betonarea rosturilor mari (30-40cm). După întărirea
mortarului sau betonului din rosturi se poate trece la următoarea etapă, elementul fiind
gata de precomprimare.
Etapa a II-a: introducerea armăturii ce se va întinde în canalele lăsate în element.

Etapa a III-a: întinderea armăturii se realizează cu ajutorul preselor hidraulice

care reazemă direct pe elementul din beton, moment în care are loc transferul forţei de
precomprimare. Când se atinge efortul unitar de precomprimare, armătura se blochează
în ancoraje (figura IV.12). Tensionarea se poate face de la ambele capete (două capete
active, mai multe prese) sau de la unul singur (un capăt activ, un capăt pasiv, mai puţine
prese, trebuie să se tensioneze simetric faţă de axa longitudinală a grinzii, în aşa fel
încât aceasta să nu se torsioneze).

a) ancoraje metalice inel-con

pentru ancorarea armăturii
postîntinse realizată din
fascicule de sârme SBP I (1 -
125mm; 2 - 127mm; 3 -
245mm; 4 - 365mm; 5 -
485mm)

19
 b) ancoraje metalice inel-con şi
inel-con dublu pentru
ancorarea armăturii postîntinse
realizată din fascicule de sârme
SBP I (1 - inel; 2 - inel
intermediar; 3 - con; 4 -
sârmele fasciculului)

c) ancoraj pasiv cu buclă şi

dorn pentru ancorarea
armăturii postîntinse realizată
din fascicule de sârme SBP I
(1 - sârme 2 - dorn; 3 - opritor;
4 - placă de repartiţie)

d) ancoraj activ BBR tip CONA

CMI 1906 pentru ancorarea
armăturii postîntinse realizată
din fascicule de toroane

e) ancoraj pasiv inaccesibil tip

BBR pentru ancorarea armăturii
postîntinse realizată din
fascicule de toroane

20
 f) componentele unui
ancoraj activ BBR tip
CONA (1 - cap de
protecţie a ancorajului; 2 -
ancoraje individuale cu 3
pene; 3 - cap de ancorare
multitoron; 4 - tromplacă;
5 - trompetă; 6 - toroane;
7 - material de injectare
(lapte sau mortar de
ciment); 8 - teacă)

Figura IV.12. Tipuri de ancoraje

Etapa a IV-a: injectarea laptelui sau mortarului de ciment în canale, pentru
protejarea armăturii împotriva coroziunii şi pentru realizarea aderenţei armăturii cu
elementul din beton. Ancorajele, exterioare elementului, se protejează cu un strat de
beton, după injectarea canalelor.

Tehnologia de execuţie a grinzilor din beton precomprimat cu armătură postîntinsă

nu necesită investiţii mari (pentru standuri sau tipare speciale) şi poate fi utilizată cu
costuri mici pe şantiere. Practic trebuie asigurate presele hidraulice şi dispozitivele de
injectare a laptelui / mortarului de ciment.
Totuşi, din punct de vedere al protecţiei armăturilor împotriva coroziunii, al
asigurării conlucrării între armătură şi beton precum şi al transmiterii forţei de
precomprimare de la armătură la beton, procedeul de precomprimare cu armătură
preîntinsă este mai avantajos decât cel cu armătură postîntinsă.

IV.5. b. Eforturi de tensionare şi pierderi de tensiune în armăturile

postîntinse

Efortul maxim de pretensionare a armăturilor poate fi:

p,max = min (0,8 fpk; 0,9 fp0.1k)

21
 În general, forţa aplicată de presă nu poate fi măsurată cu exactitatea de ± 5% din
forţa de pretensionare, datorită condiţiilor de execuţie (pe şantier) iar efortul unitar în
armături, la tragere, nu va putea creşte la valoarea 0,95 fp0.1k.
Pierderile de tensiune care apar în armăturile postîntinse sunt:
 Instantanee (înainte sau în timpul transferului):
 Pierderi de tensiune datorită frecării sârmelor sau toroanelor de teacă, atât

pe zonele rectilinii ale cablurilor, cât şi pe cele curbe (p,μ);

 Pierderi de tensiune datorită lunecării în ancoraje şi deformării ancorajelor

(p,st);

 Pierderi de tensiune datorită scurtării elestice a betonului (p,el).

Efortul unitar în armături imediat după transfer (Pm0) se obţine prin scăderea

din efortul maxim de pretensionare a armăturilor, p,max, a tuturor pierderilor de

tensiune instantanee şi se limitează la:

 Pm0 = min (0,75 fpk; 0,85 fp0.1k)

 Dependente de timp (datorită fenomenelor reologice):
 Pierderi de tensiune datorită reducerii alungirii armăturilor cauzate de
deformarea betonului din curgere lentă şi contracţie şi relaxării armăturii

după transfer (p,c+s+r).

IV.5. c. Etapele de execuţie a suprastructurilor de poduri pe grinzi din beton

precomprimat cu armătură postîntinsă, prefabricate

În general, etapele de execuţie ale suprastructurilor de poduri pe grinzi din beton

precomprimat cu armătură postîntinsă, prefabricate sunt aceleaşi cu cele de la podurile
pe grinzi cu armătură preîntinsă, diferenţe apărând numai la realizarea grinzilor.
Variaţia eforturilor unitare în beton este în concordanţă cu aceste etape de execuţie
a suprastructurii podurilor.

22
 IV.5. d. Variaţia eforturilor unitare normale în beton la grinzile din beton
precomprimat cu armătură postîntinsă pentru poduri

Calculul eforturilor unitare pentru verificarea la fisurare a elementelor din beton

precomprimat se face în stadiul I de lucru, beton nefisurat, conform etapelor de
execuţie. În figura IV.13.a este prezentată variaţia eforturilor unitare normale în beton,
în secţiunea din mijlocul grinzii, pentru o grindă precomprimată cu armătură
postîntinsă.
Iniţial, secţiunea care lucrează în momentul transferului forţei de precompimare
este o aşa numită "secţiune netă", reprezentată de grinda din beton cu golurile pentru
canale. Armătura nu conlucrează cu betonul deoarece canalele nu sunt umplute cu
amestecul de injectare. Această secţiune preia eforturile din forţa de precomprimare
excentrică şi din greutatea proprie, care intră în lucru în această fază.
După transfer, înainte de a monta grinzile, se face injectarea canalelor şi se
realizează conlucrarea dintre beton şi armătură, ceea ce înseamnă că, după întărirea
mortarului de injectare, secţiunea de calcul este compusă din beton şi armătură
postîntinsă, fiind numită "secţiune ideală 1". Caracteristicile acestei secţiuni (poziţie
centru de greutate, excentricitatea forţei de precomprimare, arie, moment de inerţie) se
obţin pentru o secţiune omogenă, prin transformarea ariei armăturii pretensionate în arie

de beton. Transformarea se face prin intermediul coeficientului de echivalenţă, ep.

Secţiunea ideală 1 preia eforturile unitare din greutatea predalelor (dacă există),
greutatea plăcii monolite şi a antetoazelor.
După întărirea plăcii monolite secţiunea care preia solicitările din greutatea căii,
pierderi de tensiune reologice şi trafic se schimbă, intrând în lucru şi placa monolită
(eventual cu predale) activă. Se ajunge astfel la "secţiunea ideală 2".
Pentru acest procedeu de precomprimare este posibil şi foarte uşor ca traseul
cablurilor să urmărească diagrama de momente încovoietoare şi poziţia lor la capetele
grinzilor să fie corespunzătoare acţiunii forţei de precomprimare în limitele sâmburelui
central. În acest mod se rezolvă problema apariţiei fisurilor longitudinale precum şi cea
a deschiderii fisurilor normale la transfer, pe capetele grinzilor (figura IV.13.b).

23
 CAPITOLUL V
PODURI PE GRINZI

V. 1. SUPRASTRUCTURA PODURILOR PE GRINZI

V.1. a. Aspecte generale
Necesitatea obţinerii unor deschideri din ce în ce mai mari a dus la modificarea
suprastructurilor dalate (figura V.1 a). Acestea consumă mult beton şi au solicitări mari
din propria greutate. Prin trecerea la suprastructurile pe grinzi se elimină o parte
importantă a betonului situat în zona întinsă şi chiar din zona comprimată. Secţiunea
obţinută (figura V.1.b) este compusă dintr-o parte de beton comprimat, cea mai mare, şi
o zonă de beton întins, în care se montează armăturile, ale cărei dimensiuni reduse se
stabilesc având în vedere condiţiile de acoperire cu beton şi de conlucrare a armăturilor
cu betonul.

Cc

z
Ts Ts
1 1 1
a b

Figura V.1. Secţiuni transversale prin poduri de beton

a) suprastructură dalată
b) suprastructură pe grinzi
1- beton întins eliminat
Secţiunea alcătuită astfel din grinzi din beton, unite de o placă la partea
comprimată are greutate proprie mult mai mică şi o capacitate portantă care o face
capabilă să preia solicitări mai mari. Se pot obţine în acest fel deschideri mai mari.
Grinzile sunt elemente de construcţie care au lungimea mult mai mare decât înălţimea şi
grosimea.
Elementele principale din care este alcătuită suprastructura unui pod pe grinzi sunt:
grinzile principale longitudinale, antretoazele, placa dintre grinzi, placa în consolă,
nervuri longitudinale (figura V.2).

1
 Figura V.2. Alcătuirea generală a unui pod din beton pe grinzi
1- grinzi principale;
2 - antretoaze;
3 - placă în consolă;
4 - platelaj;
5 - grindă longitudinală secundară.

V.1. b. Clasificarea podurilor pe grinzi

Clasificarea podurilor pe grinzi se poate face în funcţie de mai multe criterii.

a. În funcţie de schema statică utilizată:

 Poduri pe grinzi simplu rezemate;
 Poduri pe grinzi simplu rezemate cu console;
 Poduri pe grinzi cu console şi articulaţii;
 Poduri pe grinzi continue.

b. În funcţie de poziţia căii:

 Poduri pe grinzi cu calea sus (cele mai utilizate) (figura V.3);
 Poduri pe grinzi cu calea jos (se utilizează la podurile de cale ferată, atunci
când este limitată înălţimea de construcţie, deoarece grinzile pot atinge
înălţimi de 4.00 - 4.50m) (figura V.4).

2
 Figura V.3. Pod pe grinzi de beton cu cale sus, pentru şosea

Figura V.4. Pod pe grinzi de beton cu cale jos, pentru calea ferată

c. În funcţie de modul de execuţie:

 Poduri pe grinzi executate monolit. Acestea pot fi executate pe eşafodaje
sau executate în consolă.
 Poduri pe grinzi prefabricate sau preturnate. În prezent, acestea sunt
obligatoriu solidarizate printr-o placă monolită de beton şi prin antretoaze
monolite. Gradul de prefabricare poate creşte prin utilizarea predalelor şi
a liselor de parapet prefabricate, eliminându-se în bună parte cofrajele. În
anii 1960-1970, în România s-au utilizat şi grinzi prefabricate juxtapuse,

3
 solidarizate prin antretoaze prefabricate, legate între ele prin plăcuţe
metalice sudate (grinzi Matarov). Trotuarele erau, de asemenea,
prefabricate, astfel încât gradul de prefabricare era de 100%, din punct de
vedere al structurii de rezistenţă.

d. În funcţie de tipul de armături utilizate:

 Poduri pe grinzi de beton armat (în care se utilizează numai armături din
oţel beton nepretensionate);
 Poduri pe grinzi de beton precomprimat (în care se utilizează ca armături
de rezistenţă pentru preluarea momentelor încovoietoare şi uneori şi
pentru forţa tăietoare armături din oţel superior, pre sau postîntinse). Ca
armături de rezistenţă pentru forţa tăietoare (în general), pentru preluarea
lunecărilor între elementele prefabricate şi cele turnate monolit, cât şi
pentru armăturile constructive şi de montaj se foloseşte oţel beton
nepretensionat;
 Poduri cu armătură rigidă, la care armătura clasică este înlocuită cu carcase
de profile metalice tip I, U sau L sau chiar cu grinzi I de înălţime mare
(aşa numitele grinzi înglobate în beton).

e. În funcţie de modul de alcătuire a secţiunii transversale (figura V.5):

 Poduri pe grinzi late dreptunghiulare;
 Poduri pe grinzi în formă de T;
 Poduri pe grinzi cu bulb la partea inferioară;
 Poduri pe grinzi cu buzunar:
 Poduri pe grinzi casetate.

Podurile pe grinzi din beton armat şi precomprimat au diverse avantaje economice

şi tehnice:
 sunt simplu de proiectat şi de executat;
 se pretează la prefabricarea suprastructurilor.
Domeniul de utilizare al podurilor pe grinzi se întinde de la deschideri mici (10m)
până la deschideri foarte mari (100-150m).
Utilizarea grinzilor prefabricate, în combinaţie cu predalele prefabricate, conduce
la o micşorare a timpului de lucru şi o calitate superioară a lucrării. Însă, utilizarea
betonului monolit poate fi benefică în cazul unor poduri cu caracter de unicat, a unor
poduri cu deschideri mari şi foarte mari realizate în consolă sau dacă amplasamentul
podului este departe de fabricile de grinzi şi costurile cu transportul ar fi importante.

4
 Figura V.5. Tipuri de secţiuni transversale ale podurilor pe grinzi

În prezent recordul mondial îl deţine podul Stolmasundet, construit la Austevoll,

Norvegia, în 1998, cu deschiderea centrală de 301m (figura V.6). Structura este o grindă
casetată din beton precomprimat, cu înălţimea variabilă de la 14.60m, pe pilă, la 3.50m

5
în centrul deschiderii. Pentru a fi posibilă o asemenea deschidere s-a utilizat o
combinaţie de beton de înaltă rezistenţă şi beton uşor.

Figura V.6. Podul Stolmasundet, Norvegia

În 2006 a fost dat în exploatare cel de-al dolea pod la Shinbanpo, China, cu
deschiderea de 330m (figura V.7 a). Această lucrare nu este acceptată de toţi specialştii
ca record mondial deoarece este o structură mixtă, partea din mijloc, 100m, a
deschiderii centrale fiind o grindă din oţel (figura V.7.b).

a) b)
Figura V.6. Podul Shinbanpo, China
V.1.c. Alcătuirea secţiunilor transversale ale podurilor pe grinzi din beton
Grinzile principale

Podurile pe grinzi din beton pentru şosea pot avea secţiunea transversală:
 cu profil deschis;
 casetată.
Suprastructurile cu profil deschis se pot încadra în două categorii:

6
  suprastructuri formate numai din grinzi longitudinale şi transversale
(antretoaze) (figura V.7. a, b);
 suprastructuri formate din grinzi longitudinale principale, grinzi
longitudinale secundare şi grinzi transversale (antretoaze)(figura V.7. c).

Figura V.7. Suprastructuri de poduri pe grinzi cu profil deschis

a) cu multe grinzi, b) cu puţine grinzi, c) cu grinzi longitudinale secundare

Stabilirea numărului de grinzi, a distanţei între ele, precum şi a elementelor

geometrice ale lor (înălţime, grosime inimă, lăţime bulb), a grosimii plăcii dintre grinzi
se face după studierea mai multor variante, pe baza criteriilor tehnico-economice.
În prezent există două tendinţe în ceea ce priveşte numărul de grinzi din secţiune:
 folosirea unui număr redus de grinzi (două) cu înălţime importantă, unite
printr-o placă cu grosime mare;
 folosirea unui număr mai mare de grinzi (4 - 10), cu înălţime redusă
solidarizate printr-o placă cu grosime mai mică.
Distanţa între grinzi se stabileşte astfel încât să se facă o dimensionare economică
a plăcii dintre ele.
Există o varietate foarte mare de realizare a suprastructurilor de poduri pe grinzi
din beton, îndeosebi la podurile de şosea. Totuşi există câteva recomandări pentru
utilizarea uneia sau alteia dintre soluţii (figura V.8):
Podurile pe grinzi late (de obicei două sau trei în secţiune - figura V.8.a) se
folosesc pentru deschideri de 6 - 12m, dacă sunt simplu rezemate şi până la 15m, dacă
sunt continue. Se execută de obicei monolit, deoarece cofrarea şi armarea sunt relativ
simple.

7
 Podurile cu grinzi T sau cu bulb se folosesc pentru deschideri de 15 - 35m la
podurile de şosea şi de 10 - 30m la podurile de cale ferată, simplu rezemate, fie din
beton armat pentru deschiderile mai mici, fie din beton precomprimat pentru cele mai
mari. Dacă grinzile sunt continue, din beton armat şi îndeosebi precomprimat,
deschiderile pot creşte.
Pentru podurile monolite de şosea cu deschideri mai mari de 25m se utilizează
grinzile cu buzunar, respectiv cu grosimea inimii variabilă în trepte, între antretoaze. Pe
zona centrală, unde forţele tăietoare sunt mici inima grinzii se păstrează b0 iar în zonele
de reazem se măreşte la grosimea buzunarului, b. Varianta pentru grinzile din beton
precomprimat o reprezintă grinzile cu inimă variabilă pe 0,10L sau 0,15L, de la
grosimea din câmp (b1=22-25cm) la grosimea bulbului (b=50-70cm).
O perioadă de timp s-au utilizat în România grinzi cu carcase sudate, la care
grosimea inimii era foarte mică. S-au numit grinzi cu pereţi subţiri şi s-au executat fie
monolit (figura V.8. d), fie prefabricat - grinzile Matarov. Raportul înălţime/grosime
inimă este, în acest caz, 5-8, faţă de grinzile obişnuite, la care acest raport este 2,5-4.
Suprastructurile casetate se utilizează pentru deschideri mai mari de 40-80m, pe
grinzi cu console sau continue. Se pot adopta câteva soluţii constructive:
Secţiuni casetate cu pereţi groşi (figura V.8.f), la care raportul h / b = 3 - 5,
pentru deschideri de până la 50m.
Secţiuni casetate cu pereţi subţiri (figura V.8.g), la care raportul h / b = 10 - 20,
pentru deschideri mari.

Figura V.8. Secţiuni transversale tipice pentru podurile pe grinzi din beton

8
 Podurile pe grinzi din beton pentru calea ferată pot avea, de asemenea, secţiunea
transversală:
 cu profil deschis;
 casetată.
În cazul acestor poduri, alegerea numărului de grinzi în secţiune sau a numărului
de inimi a casetei este mai simplă, deoarece trenurile circulă pe şine, care au o poziţie
fixă, faţă de structura de rezistenţă. De obicei se aleg secţiuni cu două grinzi (figura
V.9), la care încărcările permanente şi din trafic se transmit simetric. Distanţa între
grinzile principale nu trebuie să depăşească 2.00 - 2.40m, pentru o transmitere cât mai
directă a acţiunilor din trafic la grinzi.

Figura V.9. Secţiune transversală cu două grinzi pentru poduri feroviare

1- grindă principală, 2 - antretoază, 3 - platelaj, 4 - placă în consolă, d = distanţa între grinzi

Se pot adopta şi suprastructuri cu patru grinzi în secţiune (figura V.10) (pentru o

cale ferată simplă), dar soluţia nu este foarte eficientă, deoarece înălţimea de construcţie
nu scade foarte mult şi apar incertitudini referitor la repartiţia transversală între cele
patru grinzi.

Figura V.10. Secţiune transversală cu două grinzi pentru poduri feroviare

9
 Secţiunile casetate (figura V.8.h) se utilizează pentru poduri de cale ferată cu două
sau mai multe linii, când este nevoie să se asigure o rigiditate la încovoiere şi torsiune
semnificative, dar solicitări din acţiuni permanente cât mai mici şi un consum redus de
armătură.

Antretoaze şi plăci - poduri de şosea

La podurile de şosea, dispunerea antretoazelor influenţează modul de calcul şi de

armare a plăcilor care reazemă pe grinzi şi antretoaze.
La podurile monolite, unde sunt puţine grinzi în secţiune transversală iar distanţa
între ele este de r = 3.00 - 6.00m (figura V.7.b) se recomandă ca antretoazele să fie
dispuse la distanţă b = (1-2)r . În acest fel deschiderile de calcul pentru placă sunt
importante pe ambele direcţii, raportul lor b / r ≤ 2 şi plăcile se consideră rezemate pe
contur şi armate pe două direcţii.
La podurile cu grinzi dese, monolite şi prefabricate, distanţa între ele, r, nu
depăşeşte 3.00m (figura V.7.a). În acest caz se recomandă ca antretoazele să fie dispuse
la distanţa b = (2-4)r . Astfel, raportul între deschiderile de calcul pentru placă b / r ≥ 2
şi plăcile se consideră rezemate pe două laturi (grinzile) şi armate pe o direcţie, cea
scurtă, transversală podului.
Din condiţii de durabilitate grosimea plăcilor podurilor de şosea este de cel puţin
20 - 25cm.
Pentru podurile de şosea, plăcile în consolă au lungimi de 1.00 - 2.50m, pentru a
le putea arma economic. În cazul unor console mari se poate prevedea o vută la
încastrare (figura V.8.d, e, g).
Totuşi distanţa între antretoaze trebuie să aibă în vedere şi rigiditatea de
ansamblu a suprastructurii şi criterii privind uşurarea execuţiei. Pe reazeme este
obligatoriu să se prevadă antretoaze pentru a împiedica rotirea grinzilor.
La podurile monolite se admite că o distanţă între antretoaze de 5.00 - 6.00m
asigură o conlucrare eficientă între grinzile longitudinale.
Lăţimea antretoazelor este de 20 - 40cm, stabilindu-se atât pentru preluarea forţei
tăietoare din antretoază, cât şi din criterii de durabilitate. Înălţimea antretoazelor nu
trebuie să fie mai mică de 2/3 din înălţimea grinzilor principale, pentru a asigura o
rigiditate satisfăcătoare a reţelei de grinzi. În cazul podurilor din beton armat,
antretoazele de câmp au, de obicei, o înălţime mai mică cu 15-20cm faţă de grinzile
principale, pentru a putea încrucişa armăturile perpendiculare din cele două elemente
(grinzi şi antretoaze). În cazul podurilor cu grinzi precomprimate, antretoazele de câmp
se construiesc până la bulbul grinzii. Este de remarcat faptul că la podurile realizate din
grinzi prefabricate numărul antretoazelor se doreşte a fi cât mai mic, pentru a uşura

10
execuţia. Astfel, la grinzile monobloc se prevăd, de obicei, antretoaze numai pe
reazeme. La grinzile tronsonate se prevede o singură antretoază de câmp.
Antretoazele de pe reazeme (culee şi pile) se construiesc, de cele mai multe ori, cu
aceeaşi înălţime cu a grinzilor.

Antretoaze şi plăci - poduri de cale ferată

La podurile de cale ferată, distanţa între grinzi este cuprinsă între 1.50 - 2.40m,
pentru a obţine o încărcare directă a grinzilor din acţiuni ale traficului. Distanţa între
antretoaze este de 4.00 - 6.00m. Plăcile au raportul între deschideri b / r ≥ 2 şi plăcile se
consideră rezemate pe laturi (grinzile) şi armate pe o direcţie, cea scurtă, transversală
podului. La podurile cu prindere directă sau cu traversele fixate pe longrine din
beton (cele fără prism de piatră spartă) placa nu este solicitată de acţiunile din
trafic, acestea transmiţându-se direct la grinzi.
Lăţimea antretoazelor este de 30 - 50cm, stabilindu-se atât pentru preluarea forţei
tăietoare din antretoază, cât şi din criterii de durabilitate.
La podurile realizate din grinzi prefabricate, deşi se doreşte ca numărul
antretoazelor să fie cât mai mic, pentru a uşura execuţia, nu este posibil. În România,
podurile de cale ferată din grinzi precomprimate, prefabricate au 3 - 5 antretoaze de
câmp şi două pe reazeme.

V. 2. PODURI PE GRINZI SIMPLU REZEMATE

Pentru această schemă statică, înfăşurătorile de moment, respectiv de forţă
tăietoare, sunt prezentate în figura V.11.
Pentru determinarea înfăşurătorii de momente MEd,max, la diagrama de momente
încovoietoare din acţiuni permanente, care reprezintă de fapt înfăşurătoarea MEd,min, se
adaugă valorile momentelor din acţiuni din trafic.

a)
11
 Pentru determinarea înfăşurătorii de momente VEd,max, la diagrama de forţe
tăietoare din acţiuni permanente se adaugă valorile forţelor tăietoare din acţiuni din
trafic, cu valori pozitive. Pentru determinarea înfăşurătorii de momente VEd,mim, la
diagrama de forţe tăietoare din acţiuni permanente se adaugă valorile forţelor tăietoare
din acţiuni din trafic, cu valori negative.

b)
Figura V.11. Înfăşurători de momente încovoietoare şi forţe tăietoare pentru poduri pe
grinzi simplu rezemate

V.2.a. Poduri executate monolit

Domeniul deschiderilor indicate pentru podurile pe grinzi de beton armat monolite

este de 10.00 - 30.00m, în cazul podurilor de şosea şi de 9.00 - 20.00m, în cazul
podurilor de cale ferată. Pentru acest tip de suprastructuri grinzile au înălţime constantă.
Sunt două soluţii:
 Poduri pe grinzi late, la care înălţimea este L/12 - L/15, iar lăţimea b =
(1.50-2.00)h;
 Poduri pe grinzi obişnuite, la care înălţimea este L/7 - L/14.
Armarea acestor poduri se face cu oţel beton nepretensionat (figura V.12), B500
pentru armătura de rezistenţă, S420, S355 sau S235, pentru armătura constructivă şi de
montaj.
În trecut carcasele de armătură se realizau direct în cofrajele suprastructurii, pe
şantier. Acum există fabrici care fasonează armăturile şi realizează aceste carcase, după
planurile de armare. Carcasele sunt apoi transportate în amplasament şi montate în
cofraje. Astfel, se elimină o parte din manopera care s-ar fi realizat pe şantier,
crescându-se productivitatea şi calitatea lucrării.
Armarea longitudinală se face cu oţel B500, din care cel puţin 25% din armătura
din câmp trebuie să se ancoreze în mod corespunzător pe reazeme, restul putându-se
ridica pentru preluarea forţei tăietoare.

12
 Figura V.12. Carcasă de armătură pentru grinzi din beton armat.
Ridicarea armăturilor se face conform figurii V.13, având în vedere diagrama de
momente "dilatată" pe orizontală cu al şi pe verticală cu Ftd, unde:
al = d, pentru elemente fără armături de forţă tăietoare;
al = z (ctg - ctg) / 2, pentru elemente cu armături de forţă tăietoare;
Ftd = forţa de întindere suplimentară în armăturile longitudinale, datorită forţei
tăietoare VEd = 0,5 VEd (ctg - ctg);
d = distanţa de la fibra comprimată a secţiunii la centrul de greutate al armăturii;
z = braţul de pârghie al forţelor interne (z = d-(λx)/2 ≈ 0.9d);
unghiul dintre biela comprimatăşi axa grinzii, perpendicular pe direcţia forţei
tăietoare;
= unghiul dintre armăturile pentru forţa tăietoare şi axa grinzii perpendicular pe
direcţia forţei tăietoare.

Figura V.13. Întreruperea/ridicarea armăturilor longitudinale

A - Înfăşurătoare MEd / z
B - Înfăşurătoare MEd / z dilatată
C - Înfăşurătoare MRd / z

13
 Înnădirea barelor de armătură se face prin sudură în zonele întinse ale betonului
sau prin suprapunere în zonele comprimate ale acestuia.
Pentru a reduce efectele contracţiei, pe feţele laterale ale grinzilor se prevăd bare
longitudinale de armătură.
Cantitatea minimă de armătură longitudinală întinsă trebuie să fie:
f
As ,min  0,26 ctm bt d ; As ,min 0,0013bt d ; unde:
f yk
bt = lăţimea medie a zonei întinse;
fctm = rezistenţa medie a betonului la întindere.
Cantitatea de armătură întinsă sau comprimată nu trebuie să depăşească:
As ,max  0,04 Ac
La poduri, armătura pentru preluarea forţei tăietoare poate fi formată numai din:
 Etrieri şi agrafe care cuprind armăturile longitudinale întinse şi zona
comprimată (figura V.14);
 Bare ridicate;
 Combinaţii între etrieri şi bare ridicate.

Figura V.14. Tipuri de armături pentru preluarea forţei tăietoare

Cel puţin jumătate din armăturile pentru forţă tăietoare trebuie să fie formată din
etrieri şi agrafe. Procentul de armături pentru forţă tăietoare se calculează cu relaţia:
Asw
w 
s  bw  sin   , unde:
Asw = aria armăturilor pentru forţă tăietoare dispuse pe distanţa s;
s = distanţa între armăturile de forţă tăietoare, măsurată de-a lungul axei
longitudinale a elementului;
bw = lăţimea inimii grinzii;
 = unghiul dintre armăturile pentru preluarea forţei tăietoare şi axa grinzii.
Procentul minim de armare pentru armăturile ce preiau forţă tăietoare este:

14
  w,min 
0,08 f ck 
f yk
Etrierii rezultaţi din calcul şi cei prevăzuti constructiv, împreună cu barele
longitudinale trebuie să formeze o carcasă rigidă, care să poată susţine armătura de
rezistenţă la poziţia din proiect. În fiecare colţ al etrierilor trebuie să existe o bară
longitudinală, de rezistenţă sau constructivă. Între două ramuri ale aceluiaşi etrier pot să
existe cel mult 5 bare întinse, aşezate pe un singur rând şi cel mult 3 bare comprimate.
Distanţa longitudinală dintre armăturile pentru preluarea forţei tăietoare se
limitează la:
sl ,max  0,75d 1  ctg 
Distanţa longitudinală dintre barele ridicate se limitează la:
sb,max  0,6d 1  ctg 
Distanţa transversală dintre armăturile pentru preluarea forţei tăietoare se limitează
la:
st ,max  0,75 d
Când lăţimea grinzii depăşeşte 40 cm, este necesar să se prevadă etrieri dubli, care
au 4 braţe.

V.2.b. Poduri realizate cu grinzi prefabricate

V.2.b.1. Poduri de şosea realizate cu grinzi prefabricate

Deoarece prefabricarea întregii suprastructuri a unui pod este destul de greu de

realizat, greutatea fiind prea mare pentru un montaj simplu al ei, se utilizează grinzi
prefabricate monobloc sau tronsonate.
Tipuri de suprastructuri cu grinzi prefabricate monobloc:
a) grinzi T juxtapuse cu antretoaze (figura V.15)
Grinzile prefabricate, din beton armat cu carcase sudate - Matarov, sau din beton
precomprimat, au şi porţiuni de antretoaze prefabricate. Ele se aşează una lângă alta şi
se face monolitizarea suprastructurii în dreptul antretoazelor, fie prin îmbinare uscată
(figura V.16), fie prin îmbinare umedă (figura V.17). Îmbinarea uscată se realizează prin
sudarea unor plăcuţe metalice pe alte plăcuţe metalice care sunt fixate în betonul din
grinzi şi antretoaze. Rosturile dintre antretoazele prefabricate sunt mici, de 0.5-1cm.
Îmbinarea se face la partea inferioară a antretoazelor şi la partea superioară a grinzilor.
În timpul exploatării podurilor, acest tip de îmbinare a cedat, din cauza ruperii la
oboseală a cordoanelor de sudură, fiind înlocuit cu îmbinarea umedă. Faptul că şi
trotuarele au fost realizate prefabricat, cel puţin într-o anumită perioadă de timp, a făcut
ca gradul de prefabricare a suprastucturii să fie foarte mare.

15
 În cazul îmbinării umede, rosturile dintre antretoazele prefabricate sunt mai mari,
de 30-40cm şi în ele pătrund mustăţi de armătură care se suprapun şi se leagă cu agrafe.
Ulterior rosturile se betonează. Comportarea în timpul exploatării podurilor a fost mai
bună, dar nu extraordinară.

Figura V.15. Secţiune transversală prin suprastructura unui pod cu grinzi juxtapuse şi
antretoaze, cu îmbinare uscată şi trotuare prefabricate

Figura V. 16. Îmbinarea uscată a

grinzilor juxtapuse cu antretoaze

16
 Figura V. 17. Îmbinarea
umedă a grinzilor T
juxtapuse cu antretoaze

b) grinzi I prefabricate cu placa şi antretoazele monolite (figura V.18)

Soluţia anterioară prezintă o conlucrare între grinzi defectuoasă şi necesită un
număr destul de mare de grinzi. Pentru a putea reduce numărul de grinzi se măreşte
distanţa între ele iar pentru a se reduce greutatea prefabricatelor se micşorează placa
grinzilor, transformându-le din grinzi T în grinzi I.
Numărul antretoazelor este mai redus, două pe reazem şi eventual una centrală. La
partea superioară a grinzilor ies mustăţi de armătură care sunt înglobate în betonul din
placă. De obicei antretoazele sunt precomprimate, cu armătură postîntinsă.

Figura V.18. Secţiune transversală prin suprastructura unui pod cu grinzi I, cu placă şi
antretoaze monolite

c) grinzi T prefabricate cu plăci turnate între grinzi şi antretoaze monolite

(figura V.19)
Aceasta soluţie a fost folosită foarte des în România în anii 1980-1990. Din placa
grinzilor prefabricate ies mustăţi de armătură care se înnădesc prin petrecere cu
armăturile din plăcile monolite.
17
 Figura V.19. Secţiune transversală prin suprastructura unui pod cu grinzi T
prefabricate cu plăci turnate între grinzi şi antretoaze monolite

Solidarizarea antretoazelor se poate face în două feluri:

 Dacă antretoazele sunt din beton armat, se scot mustăţi de armătură din
părţile de antretoaze prefabricate, care se suprapun / sudează de armăturile
din zona monolită a antretoazelor (figura V.20).
 altă soluţie, mai modernă, a fost ca antretoazele să fie precomprimate cu
armătură postîntinsă, cu un fascicul la partea inferioară şi unul la partea
superioară (figura V.21).

Figura V.20. Solidarizarea antretoazelor din beton armat

Figura V.21. Solidarizarea grinzilor longitudinale prin precomprimarea antretoazelor

18
 d) grinzi I prefabricate cu predale prefabricate şi plăci şi antretoaze monolite
(figura V.22)

Figura V.22. Secţiune transversală prin suprastructura unui pod cu grinzi T

prefabricate cu predale prefabricate şi plăci antretoaze monolite

Aceasta este cea mai nouă soluţie pentru situaţia în care există o înălţime de
construcţie suficientă pentru un număr redus de grinzi în secţiune transversală. Gradul
de prefabricare este ridicat iar prin folosirea predalelor şi a liselor prefabricate pentru
parapet se elimină complet cofrajele, necesare altfel pentru turnarea plăcii monolite.

e) grinzi T prefabricate juxtapuse fără antretoaze centrale (figura V.23)

Dacă înălţimea de construcţie este redusă şi este necesar un număr mare de grinzi,
o soluţie des utilizată, atât în România cât şi în străinătate, este cea cu grinzi de înălţime
mică (93cm - 1.20m), juxtapuse.
Iniţial aceste suprastructuri nu aveau antretoaze. O soluţie îmbunătăţită, din punct
de vedere al conlucrării între grinzi, este aceea cu antretoaze precomprimate pe
reazeme.
În funcţie de lăţimea părţii carosabile şi a trotuarelor, dar şi de lăţimea plăcii
superioare a grinzilor prefabricate, se pot folosi de la 8 (pentru parte carosabilă de

19
7,80m şi trotuare de 1,00m) la 20 de grinzi în secţiune transversală (pentru poduri cu
lăţimea părţii carosabile de 12,00 sau 14,80m).

Figura V.23. Secţiune transversală prin suprastructura unui pod cu grinzi T juxtapuse,
fără antretoaze centrale
Mai nou, în România, au fost importate soluţii aduse de constructori străini. Atfel
s-au realizat poduri cu grinzi juxtapuse cu înălţimi mari, solidarizate prin placă de
suprabetonare şi antretoaze precomprimate pe reazeme (figura V.24) sau poduri cu
grinzi U, solidarizate doar prin placă de monolitizare turnată pe predale, fără rol de
rezistenţă (figura V.25). Prima soluţie a fost utilizată de firma de construcţii Impresa
Pizzarotti pe tronsonul Bucureşti - Moara Vlăsiei, a autostrăzii Bucureşti-Ploiesţi iar cea
de-a doua de firma de construcţii Bechtel pe tronsoanele construite (Borş-Suplacu de
Barcău parţial şi Gilău-Câmpia Turzii).

Figura V.24. Secţiune transversală prin suprastructura unui pod de autostradă cu grinzi
juxtapuse cu înălţime mare, solidarizate cu placă de suprabetonare şi antretoaze pe
reazeme
20
 Figura V.25. Secţiune transversală prin suprastructura unui pod de autostradă cu grinzi
U juxtapuse, solidarizate prin placă de suprabetonare.

Tipuri de suprastructuri cu grinzi prefabricate tronsonate:

Realizarea unor deschideri mari cu grinzi prefabricate precomprimate implică
elemente cu dimensiuni mari, care pot fi foarte greu de transportat. De aceea, s-a trecut
la utilizarea unor grinzi prefabricate realizate din trosoane de lungime mică, care pot fi
transportate fără probleme în amplasamentul podurilor. Grinzile tronsonate sunt
precomprimate cu fascicule de armătură postîntinsă, care trec prin goluri realizate din
teci metalice sau din polietilenă de înaltă densitate (HPDE) special lăsate în tronsoane.
Tecile pot fi lise sau nervurate. A două soluţie asigură, pe de o parte, o conlucrare mai
bună între ansamblul teacă-armătură-mortar de injecţie şi betonul din grindă, dar, pe de
altă parte, produce pierderi de tensiune mai mari din frecarea sârmelor sau toroanelor.
Anterior operaţiei de precomprimare, trebuie verificate: lungimea grinzii,
deschiderea ei, poziţia canalelor. În anumite limite, lungimea, respectiv deschiderea
grinzii, pot fi corectate prin grosimea rostului între tronsoane.
Există două categorii de grinzi tronsonate:
a) Grinzi cu tronsoane mici (figura V.26), 9-11tronsoane pe deschiderea grinzii,
cu rosturi mici între tronsoane, de 1mm în cazul lipirii tronsoanelor cu răşini epoxidice,
până la 15-40 mm în cazul rosturilor injectate sau matate cu mortar de ciment de marcă
superioară (M500) la care se foloseşte ciment cu întărire rapidă (de tip R).
Trosoanele se aşează pe reazeme (platforme, fundaţii sau calaje) care trebuie să nu
se taseze şi să permită scurtarea elastică a betonului în faza de precomprimare. Se
folosesc nişte dispozitive speciale pentru a asigura continuitatea canalelor în dreptul
rosturilor. Dacă este nevoie, se realizează sprijiniri ale tronsoanelor, pentru ca acestea să
nu se răstoarne şi pentru a asigura forma grinzii conform proiectului. Se matează
rosturile, se aşteaptă să se întărească mortarul, se introduc fasciculele în canale şi se
execută pretensionarea lor conform tehnologiei prevăzute.
În România, IPTANA a realizat proiecte tip de grinzi de 24.00, 27.00, 30.00 şi
33.00m pentru grinzi tronsonate cu tronsoane mici.

21
 Figura V. 26. Grindă tronsonată de 24.00m cu tronsoane mici

22
 b) Grinzi cu tronsoane mari (figura V.27), 3tronsoane pe deschiderea grinzii, cu
rosturi mari între tronsoane, de 30-40cm.

Figura V. 27. Grindă tronsonată de 24.00 (27.00) m cu tronsoane mari

23
 Din cauza faptului că rosturile matate cu mortar de ciment nu s-au comportat
corespunzător şi posibilitatea de transport a tronsoanelor s-a îmbunătăţit prin apariţia
unor trailere de mai mare capacitate şi lungime, IPTANA a realizat, ulterior, proiecte tip
pentru grinzi de 24.00, 27.00, 30.00, 33.00, 36.00 şi 40.00m pentru grinzi tronsonate cu
tronsoane mari. Rosturile sunt, de această dată, betonate cu beton de clasă superioară
celui din grindă, asigurând o continuitate corespunzătoare. Bineînţeles, înainte de
betonare, în rosturi se montează armătură longitudinală în continuarea mustăţilor de
armătură care ies din tronsoane şi etrieri, conform planului de armare (figura V.28).
Precomprimarea se face după ce betonul din rosturi ajunge la rezistenţa
corespunzătoare.

Figura V. 28. Detalii rosturi

mari la grinzile tronsonate
a) detaliu armare rost
b) asigurarea continuităţii
canalelor fasciculelor
a)

b)

24
 V.2.b.2. Poduri de cale ferată realizate cu grinzi prefabricate

Şi la podurile de cale ferată, segmentarea suprastructurii se face, de obicei, prin

rosturi longitudinale. S-a urmărit diminuarea greutăţii prefabricatelor prin: utilizarea
materialelor cu caracteristici mecanice superioare, folosirea betonului precomprimat,
eliminarea prismei de piatră spartă de pe pod. După un timp, numai primele două soluţii
au rămas viabile, deoarece prisma de piatră spartă asigură continuitatea şi elasticitatea
căii ferate, permite întreţinerea căii cu aceleaşi utilaje ca în cale curentă, crează confort
călătorilor, reduce coeficientul dinamic (la podurile cu prindere directă acesta poate
ajunge la valoarea 2, în timp ce la podurile cu prismă de piatră spartă se obţine o
diminuare până la 1,20) şi fenomenul de oboseală.
În figura V.29. este prezentată o soluţie de pod de cale ferată pe grinzi prefabricate
de tip , care permite realizarea unei înălţimi mici de construcţie şi micşorarea greutăţii
proprii a grinzilor.

Figura V.29. Pod de cale ferată pe grinzi prefabricate de tip 

1 - prismă de piatră spartă;
2 - buloane de solidarizare.
În figura V.30 este prezentată suprastructura unui pod cu grinzi casetate, utilizat în
Franţa, pentru linii situate în aliniament, cu cale simplă, dublă sau multiplă.

Figura V. 30. Suprastructură cu grinzi casetate, folosită în Franţa

25
 O altă soluţie este prezentată în figura V.31. Grinzile, de tip T întors, sunt
solidarizate prin antretoaze şi placa de la partea superioară, care susţine şi prisma de
piatră spartă. În acest caz cofrajul grinzilor este mult mai simplu de executat iar
greutatea elementelor prefabricate este diminuată. S-au construit poduri până la 33,50m
deschidere.

Figura V.31. Suprastructură cu grinzi T întors cu plăcă de monolitizare la partea

superioară
În anii 1970-1980, ISPCF în colaborare cu Institutul de Construcţii Bucureşti au
realizat proiecte tip pentru poduri de cale ferată cu deschideri de la 15,00 la 33,00m,
pentru linii simple şi duble, în aliniament şi în curbe cu raza ≥ 300m şi pentru linii
multiple (staţii, triaje etc.).
Calea are aceeaşi alcătuire ca în linie curentă, fiind realizată pe prismă de piatră
spartă, mai sus decât trotuarele cu 25cm.
Suprastructura are două grinzi în secţiune transversală, aşezate simetric, la 2.00m
interax (fig. V.32). Grinzile prezintă semi-antretoaze, care sunt precomprimate prin
postîntindere. Rosturile dintre placa grinzilor şi semi-antretoaze sunt matate cu mortar
de ciment cu întărire rapidă. Betonul folosit a fost C32/40 iar armarea s-a făcut cu
fascicule din SBP I 485mm.
Trotuarele s-au realizat din elemente prefabricate din beton armat, C16/20, cu oţel
beton PC52 ca armătură şi au aceeaşi formă şi dimensiuni ca la podurile dalate din fâşii
cu goluri. Elementele prefabricate de trotuar au următoarele roluri: asigură închiderea
laterală a cuvei pentru prisma de piatră spartă, susţin circulaţia pietonilor (personal de
serviciu), crează un gol unde se pot monta cablurile pentru telecomunicaţii şi
semnalizare. La betonare se înglobează, atât în elementele de trotuar, cât şi în placa
grinzilor, plăcuţe metalice, pe care se vor aşeza alte plăcuţe metalice care se vor suda pe
contur.

26
 Figura V.32. Secţiune transversală printr-o suprastructură cu două grinzi
a) - secţiune în câmp, b) - secţiune pe reazem
1 - grindă prefabricată precomprimată, 2 - element prefabricat de trotuar
3 - fascicule pentru precomprimare transversală, 4 - semiantretoază
5 - rost matat cu mortar de ciment cu întărire rapidă

În tabelul următor sunt prezentate elementele geometrice ale grinzilor tip pentru
podurile de cale ferată.
Tabel V.1 - Elemente geometrice ale grinzilor tip pentru poduri de cale ferată
Deschidere Lungime Hgr hp hb bb bw câmp bw reazem Număr fascicule
[m] grindă [m] [cm] [cm] [cm] [cm] [cm] [cm] 485mm

15.00 16.00 150 25 40 85 18 50 8

18.00 19.00 180 25 40 85 18 50 9
21.00 22.00 210 25 50 85 18 50 10
24.00 25.00 240 25 50 85 18 50 11
27.00 28.00 270 30 50 85 18 50 12
30.00 31.00 300 30 50 85 18 50 11
33.00 34.00 330 30 50 85 18 50 13

27
 Pentru grinda cu deschiderea de 30.00m este prezentat planul de cofraj al grinzii în
figura V.33.

Figura V. 33. Grindă prefabricată de 30.00

28
 V. 3. PODURI PE GRINZI CU CONSOLE
În cazul podurilor pe grinzi cu console, culeele lipsesc şi consolele asigură
racordarea cu terasamentele. De asemenea, grinzile cu console au solicitări mai mici
faţă de grinzile simplu rezemate cu aceeaşi deschidere, ceea ce permite reducerea
înălţimii suprastructurilor. Din aceste motive, soluţia oferă avantaje economice.
Se poate adopta această schemă statică pentru deschideri de 20-30m, cu mărimea
consolelor de (0,3-0,4) L. Stabilirea mărimii consolei se face urmărindu-se ca din
acţiunile permanente să se obţină moment nul în mijlocul deschiderii.
Nu este indicat să se folosească console cu lungimi mari, chiar dacă se obţin
scăderi importante ale momentului pozitiv din deschiderea centrală. Săgeţile consolelor,
provenite din acţiuni din trafic, se limitează la c/250 şi maxim 3 cm.
Această schemă statică nu se utilizează la poduri de cale ferată, tocmai din cauza
săgeţilor mari ale consolelor.
Suprastructurile pot avea înălţime constantă (figura V.34a), caz în care înălţimea
L L
grinzilor este h     sau înălţime variabilă (figura V.34b), caz în care înălţimea
 12 14 
L L L L
grinzilor în câmp este hc     iar înălţimea pe reazem este hr     .
 16 18   10 12 

a)

b)
Figura V.34. Poduri pe grinzi cu console
a) cu înălţime constantă
b) cu înălţime constantă

1
 Liniile de influenţă pentru momentele încovoietoare în mijlocul deschiderii,
respectiv pe reazem, sunt prezentate în figura V.35a, respectiv V.35b.
A B
A B

a)
A B
A B

b)
Figura V. 35. Linii de influenţă ale momentelor încovoietoare
a) linia de influenţă a momentului încovoietor în mijlocul deschiderii
b) linia de influenţă a momentului încovoietor în reazemul A

La capetele suprastructurii se execută plăci de racordare cu terasamentele, pentru

trecerea progresivă de la rigiditatea terasamentului la cea a structurii şi pentru a atenua
eventualele denivelări datorate tasării pământului din terasament. Plăcile reazemă, la
capătul dinspre suprastructura podului pe o consolă a ultimei antretoaze, iar la celălalt
capăt pe o grindă din beton (figura V.36a). De obicei se realizează din elemente
prefabricate, situate numai sub partea carosabilă. În figura V.36b sunt prezentate detalii
de armare ale acestor plăci.
Prezenţa plăcilor de racordare cu terasamentele schimbă schema statică şi
influenţează semnificativ liniile de influenţă ale momentelor încovoietoare, mai ales în
condiţiile în care terasamentele suferă tasări, chiar minore. În figura V.37 sunt
prezentate noua schemă statică şi noile linii de influenţă ale momentelor.

2
 a) alcătuire
1 - B.A.P.; 2 - fundaţie şi strat de formă; 3 - antretoază marginală; 4 - placă de racordare; 5 - mortar de
ciment; 6 - ţeavă cu interior de 25mm; 7 - chit bituminos; 8 - grindă de rezemare; 9 - ancore din oţel
nepretensionat 2  20mm pentru fiecare placă

b) detalii de armare pentru

placa cu lungime de 2.00m

Figura V. 36. Plăci de racordare cu terasamentele

A B

a)

A B

b)
A B

c)

Figura V. 37. Influenţa plăcilor de racordare cu terasamentele asupra podurilor pe grinzi

cu console
a) noua schemă statică
b) linia de influenţă a momentului încovoietor în mijlocul deschiderii
c) linia de influenţă a momentului încovoietor în reazemul A

3
 V. 4. PODURI PE GRINZI GERBER (CU CONSOLE SI
ARTICULATII
În figura V.38 sunt prezentate alcătuirea unui pod pe grinzi Gerber, schema statică
şi înfăşurătoarea de momente.

a)

b)

c)
Figura V. 38. Poduri pe grinzi Gerber
a) alcătuirea suprastructurii
b) schema statică
c) înfăşurătoarea de momente încovoietoare

Această schemă statică prezintă următoarele avantaje:

 Distribuţia raţională a momentelor încovoietoare, prin alegerea punctelor unde
se amplasează articulaţiile;
 Posibilitatea realizării unor suprastructuri economice faţă de grinzile simplu
rezemate;
 Asigură o distanţă între pile mai mare decât la grinzile simplu rezemate,
pentru aceeaşi înălţime de construcţie;
 Tasările fundaţiilor nu influenţează starea de eforturi în suprastructură,
datorită schemei statice, static determinate.
În acelaşi timp, structurile din beton construite cu această schemă statică prezintă şi
dezavantaje majore:
 Execuţia articulaţiilor este complicată;
 Zonele de rezemare pentru grinda independentă trebuie armate suplimentar
pentru preluarea presiunilor locale;
 Articulaţiile introduc în diagrama săgeţilor puncte de inflexiune, mărindu-se în
acest fel acţiunea dinamică a acţiunilor din trafic;

4
  În timp, articulaţiile se distrug şi blochează deschiderea independentă, care nu
mai are posibilitatea de a se deplasa conform schemei statice.
Podurile pe grinzi Gerber au fost des utilizate în perioada 1950-1970, datorită
avantajelor enumerate mai sus. După o perioadă de exploatare a podurilor din beton cu
această schemă statică, a apărut, la marea majoritate, distrugerea parţială sau totală a
articulaţiilor (figura V.39). Din această cauză, aceasta schemă statică nu mai este
utilizată în prezent.

Figura V.39. Articulaţii ale grinzilor Gerber distruse total

La podurile degradate au fost luate măsuri de reabilitare şi consolidare: fie au fost

înlocuite articulaţiile din beton cu unele metalice, fie s-a renuntat la articulaţii,
transformându-se în grindă continuă, cu armare suplimentară în placa de suprabetonare.

5
 V. 5. PODURI PE GRINZI CONTINUE
Grinzile continue sunt structuri static nedeterminate (figura V.40 a şi b).
Această schemă statică prezintă următoarele avantaje:
 Distribuţia raţională a momentelor încovoietoare, prin alegerea rapoartelor
între deschideri;
 Posibilitatea realizării unor suprastructuri economice faţă de grinzile simplu
rezemate, datorită existenţei momentelor negative care le micşorează pe cele
pozitive (figure V. 40c);
 Dimensiuni mai mici ale pilelor la partea superioară, pentru că pe bancheta
cuzineţilor se montează un singur rând de aparate de reazem;

Figura V.40. Poduri pe grinzi continue

Principalul dezavantaj al grinzilor continue îl reprezintă faptul că tasările

fundaţiilor influenţează starea de eforturi în suprastructură, datorită schemei statice,
static nedeterminate (figura V.41). Apar astfel, momente pozitive în zona pilei tasate,
momente pentru care nu s-a dispus armătură la partea inferioară a grinzilor.

6
 Figura V.41. Tasarea unei pile şi momentele încovoietoare produse

Pentru grinzile executate monolit, raportul deschiderilor se stabilesţe astfel încât

valorile maxime ale momentelor din deschiderile marginale şi cele centrale să fie
apropiate. În cazul grinzilor continue monolite cu 3 deschideri, acest raport este Lc =
(1.25-1.40) Lm.
Podurile pe grinzi continue pot avea înălţime constantă sau variabilă (figura V.42).

a)

b)
Figura V.42. Poduri pe grinzi continue
a) cu înălţime constantă
b) cu înălţime variabilă

7
 În cazul în care înălţimea grinzilor este constantă se adoptă urmatoarele valori:
L L  L L 
h   C  C  , în cazul podurilor de şosea, respectiv h   C  C  , în cazul
 14 16   9 12 
podurilor de cale ferată.
Podurile pe grinzi continue cu înălţime variabilă se adoptă în cazul unor deschideri
 LC LC 
mai mari. În acest caz se adoptă urmatoarele valori: h     , în cazul podurilor
 16 20 
 LC LC 
de şosea, respectiv h     , în cazul podurilor de cale ferată. Înălţimea pe
 10 14 
reazem, H  1.50  2.00 h .
În figura V.43 este prezentat podul peste Rin la Bendorf , Germania, grindă
continuă cu înălţime variabilă.

Figura V. 43. Podul peste Rin la Bendorf

Trecerea de la înălţimea de pe reazeme la înălţimea din camp se poate face prin

vute drepte sau parabolice, care au, în general, lungimea de (0.10 – 0.20) L. O soluţie
utilizată pentru podurile de cale ferată este folosirea unor vute parabolice pe jumătate
din deschidere.
La acest tip de poduri există foarte multe posibilităţi pentru reglarea eforturilor
secţionale în diferite puncte ale suprastructurii, în aşa fel încât să se obţină rezultatele
cerute prin tema de proiectare (deschideri, înălţime de construcţie).
Determinarea înfăşurătoarelor eforturilor secţionale (M şi V), pentru grinzile
continue, se face pe baza liniilor de influenţă (figura V.44).

8
Figura V.44. Linii de influenţă şi înfăşurători ale eforturilor secţionale M şi V, pentru o
grindă continuă cu 3 deschideri
a) Linii de influenţă pentru momentele încovoietoare
b) Înfăşurătoarea M
c) Linii de influenţă pentru fortele tăietoare
d) Înfăşurătoarea V

De obicei, grinzile continue din beton se realizează cu secţiune T, lăţimea efectivă

a plăcii superioare a suprastructurii constituind talpa superioară a grinzilor.
Pentru preluarea momentelor pozitive (din mijlocul dechiderilor) armătura se
dispune la partea inferioară a grinzilor, zona de beton comprimat fiind la partea
superioară a acestora şi având o lăţime (beff, camp) suficientă pentru ca axa neutră să se
găsească în talpa superioară (figura V. 45).

9
 Figura V. 45. Preluarea momentelor pozitive

Pentru preluarea momentelor negative (de pe pile) armătura se dispune la partea

superioară a grinzilor, zona de beton comprimat fiind la partea inferioară a acestora şi
având lăţimea egală cu a inimii grinzii (figura V. 46.a). În această situaţie, cantitatea de
armătură rezultată este foarte mare, iar, în unele cazuri, înălţimea zonei comprimate
depăşeşte valoarea limită [(x) > (x) lim]. În vederea eliminării acestui inconvenient se
poate prevedea la partea inferioară o placă pentru preluarea compresiunii (figura V.46.
b) sau se poate mări înălţimea grinzilor pe reazeme (figura V.46. c).
Placa de compresiune asigură o lăţime mult mai mare a zonei comprimate,
rezultând o înălţime redusă.
Mărirea înălţimii grinzii conduce la posibilitatea de a avea o înălţime a zonei
comprimate [(x) care să nu depăşească (x)lim, care este aproximativ 0,50 – 0,55 d (se
măreşte d).
Cantitatea de armătură este maximă în primul caz, reducându-se semnificativ în
cazul podurilor cu placă de compresiune sau cu înălţime variabilă.

Figura V. 46. Preluarea momentelor negative

a) Grindă cu înălţime constantă
b) Grindă cu înălţime constantă şi placă de compresiune
c) Grindă cu înălţime variabilă
10
TEHNOLOGII DE EXECUTIE A GRINZILOR CONTINUE REALIZATE DIN
ELEMENTE PREFABRICATE
Utilizarea elementelor prefabricate pentru realizarea grinzilor continue conduce la
reducerea timpului de executie precum şi la eliminarea eşafodajelor şi a cofrajelor, cu
beneficii majore asupra costului lucrării. Elementele prefabricate sunt aşezate, de obicei,
pe reazemele definitive de pe culee şi pe palee provizorii sau pe reazeme provizorii pe
pilă, în cazul în care dimensiunile banchetei cuzineţilor permit acest lucru.
Monolitizarea grinzilor prefabricate se face prin antretoazele de pe pile şi de pe culee şi
prin placa monolită.
Pot fi adoptate două tehnologii de execuţie a grinzilor continue realizate din
elemente prefabricate, în funcţie de modul de turnare a plăcii monolite. Alegerea uneia
dintre cele două tehnologii determină starea de eforturi în grinzile structurii.

A. Turnarea plăcii monolite într-o singură etapă

Etapele de execuţie considerate sunt următoarele:

1. Execuţia infrastructurilor

2. Montarea grinzilor prefabricate pe reazemele definitive de pe culee şi palee

provizorii

11
3. Montarea predalelor

4. Turnarea antretoazelor şi a plăcii de monolitizare pe toata structura

5. Scoaterea paleelor provizorii dupa întărirea betonului turnat în etapa anterioară

12
 6. Aşternerea căii şi montarea echipamentelor pe pod:

7. Darea în exploatare a podului

Adoptarea acestei tehnologii are ca avantaje:

 Timpul de execuţie scurt;

 Valori mai mici ale momentelor încovoietoare negative de pe pile.

dar şi un dezavantaj:
 Valori mai mari pentru momentele încovoietoare pozitive din camp, deoarece
majoritatea încărcărilor acţionează pe grinda simplu rezemată.

B. Turnarea plăcii monolite în două etape

În acest caz, primele trei şi ultimele două etape coincid cu cele din prima
tehnologie. Etapele intermediare sunt înlocuite cu următoarele:

4. Turnarea antretoazelor şi a plăcii de monolitizare pe aproximativ 20% din

deschiderea marginală şi cea centrală, în zona pilelor

13
5. Scoaterea paleelor provizorii dupa întărirea betonului turnat în etapa anterioară

6. Turnarea plăcii de monolitizare pe restul suprastructurii

Adoptarea acestei tehnologii are ca avantaje:

 Diminuarea importantă a valorilor momentelor încovoietoare pozitive din câmp,
rezultat al faptului că mai multe din încărcările permanente acţionează pe grinda
continuă şi nu pe grinda simplu rezemată;
iar ca dezavantaje:
 Valori mai mari ale momentelor încovoietoare negative de pe pile, necesitând o
cantitate mai mare de armătură nepretensionată;
 Timp de execuţie mai mare.

14
 VI. INFRASTRUCTURA PODURILOR PE DALE ŞI GRINZI

Rolul principal al infrastructurii podurilor este de a prelua încărcările de la

suprastructură şi de a le transmite terenului de fundaţie. Cele două părţi principale ale
infrastructurilor sunt elevaţia şi fundaţia. Dimensiunile acestora depind de lăţimea
suprastructurii, mărimea acţiunilor transmise şi de caracteristicile terenului de fundare.
Fundaţiile infrastructurilor pot să fie directe, pe chesoane deschise sau cu aer
comprimat şi indirecte, pe piloţi sau barete. Cunoştinţele privind alcătuirea şi calculul
fundaţiilor infrastructurii podurilor le-ati primit la disciplinele de geotehnică şi fundaţii.
In esenţă pentru fundaţii sunt importante mărimea acţiunilor transmise şi caracteristicile
fizico-mecanice ale terenului de fundare
Elevaţiile infrastructurilor podurilor se alcătuiesc, independent de modul de realizare
a fundaţiilor, având în vedere : mărimea reacţiunilor provenind de la suprastructură,
materialele din care sunt construite, dimensiunile spaţiului liber sub pod ce trebuie
asigurat.
VI. 1. ALCATUIREA CONSTRUCTIVA A PILELOR
Infrastructurile care constituie reazemele intermediare ale podurior dalate şi pe
grinzi se numesc pile. Părtile componente distincte ale pilelor sunt (figura VI.1):

Figura VI.1. Părţile componente ale unei pile

1. Bancheta cuzineţilor sau bancheta de rezemare a suprastructurii ;

2. Elevaţia (corpul) pilei ;
3. Fundaţia pilei.

1
 Materialele de construcţie utilizate la realizarea pilelor pot fi:
 Zidăria (umedă, uscată, din piatră, cărămidă sau blocuri de beton);
 Betonul (simplu, armat şi precomprimat).
Foarte importantă pentru modalitatea de calcul al solicitărilor care apar în
elementele componente ale unei pile este schema statică. Din acest punct de vedere putem
clasifica pilele în pile masive şi pile suple, cu comportare flexibilă.
Pilele masive au dimensiuni importante ale secţiunilor transversale şi înălţimi ceva
mai mici, ceea ce asigură rigidităţi mari ale elementelor. Ca atare, deformaţiile
longitudinale şi transversale ale pilelor din această categorie sunt reduse.
Pilele suple au dimensiuni ale secţiunilor transversale relativ reduse şi înălţimi mai
mari, rezultând deformaţii longitudinale şi transversale obişnuite pentru elemntele de
structură. În consecinţă, pilele de acest tip se vor calcula prin metodele curente ale staticii
construcţiilor, pentru construcţiile formate din bare.
VI. 1.A. PRINCIPII DE ALCATUIRE A PILELOR MASIVE
Se recomandă utilizarea unor astfel de pile la podurile peste cursuri de apă, în special
acolo unde presiunea gheţii poate fi importantă sau unde pot fi prevăzute izbiri puternice
din cauza plutitorilor (inclusiv ambarcaţiuni). De asemenea, se utilizează astfel de pile şi
pentru pasaje în cazul în care pot fi prevăzute izbiri din cauza vehiculelor.
Elevaţiile acestor pile sunt alcătuite din elemente de dimensiuni mari realizate din
beton simplu sau cu parament din moloane (figura VI.2 – proiect directivă IPTANA).
Dimensiunile banchetei cuzineţilor rezultă din condiţiile de amplasare a aparatelor
de reazem. Elevaţiile pilelor au în cazuri obişnuite secţiune transversală constantă. In
cazul elevaţiilor de înălţime mare şi care sunt solicitate de înărcări orizontale mari, acestea
pot avea fruct (pante) în sens longitudinal sau/şi transversal podului (figura VI. 3).
Dacă pilele au înălţimi mai mari elevaţiile sunt executate din beton armat şi au
secţiune plină sau casetată. O pilă cu fruct şi secţiune casetată este prezentată în figura
VI. 4.

2
Figura VI.2. Pilă masivă din beton simplu sau cu parament din moloane

3
 Figura VI.3. Pilă masivă din beton simplu cu fruct în sens transversal şi longitudinal

Figura VI.4. Pilă casetată cu fruct în sens longitudinal

Soluţia de construcţie se alege în funcţie de înălţimea şi secţiunea transversală a
elevaţiei, de valoarea forţelor verticale şi orizontale care acţionează asupra pilei, precum
şi de caracteristicile fizico-mecanice ale pământului de fundare.
Pilele masive situate în cursurile de apă au o alcătuire tipică, prezentată în figura
VI.5. Elevaţia acestor pile este din beton monolit, cu forme speciale pentru a realiza un
profil hidrodinamic al acesteia, în scopul asigurării scurgerii uşoare a apelor, plutitorilor
şi gheţurilor. Partea din amonte a elevaţiei se numeşte avantbec iar partea opusă arierbec.

4
 Figura VI.5. Alcătuirea elevaţiilor pilelor situate în albia minoră a cursurilor de apă
Dacă pilele podurilor sunt amplasate în albia râurilor şi fluviilor cu gheţuri şi flotanţi
mari, se recomandă ca avantbecurile sau chiar totă suprafaţa elevaţiilor să fie să fie
prevăzute la parament cu moloane din piatră naturală dură, cu rezistenţe mari la
compresiune, porozitate redusă şi comportare bună la îngheţ-dezgheţ.

Figura VI.6.a. Pilă cu parament din moloane de piatră

5
 Figura VI.6.b. Pilele podurilor dunărene
Se pot alcătui pile masive şi din elemente prefabricate. Elementele prefabricate au
formă de cheson sau circulare şi sunt realizate din beton simplu, cu armături de siguranţă
sau din beton armat. Prefabricatele se clădesc după sistemul zidăriilor iar interiorul
golurilor se umple cu beton, cu sau fără armături de siguranţă. Sistemul elimină cofrajele
şi reduce timpul de construcţie.

Figura VI.7. Pilă masivă din elemente prefabricate dreptunghiulare

6
 În figura VI.7. se prezintă soluţii pentru pile de formă dreptunghiulară rotunjită sau
nu. In figura VI.8 este prezentată o pilă masivă realizată din elemente prefabricate cu
secţiunea circulară.

Figura VI.8. Pilă masivă din elemente prefabricate circulare

În cazul pilelor viaductelor, elevaţiile au secţiune transversală dreptunghiulară şi în
unele cazuri cu fruct pe direcţia longitudinală podului.
Pentru reducerea consumului de beton, la viaducte se poate alege elevaţia lamelară
cu console (Figura VI.9). Elevaţia şi bancheta cuzineţilor se fac, în acest caz, din beton
armat. Rezemarea suprastructurii se face pe bancheta cu console, cu înălţime variabilă pe
lungimea acestora. Elevaţia propriu-zisă are secţiuni pline, dreptunghiulare sau
aerodinamice, în funcţie de amplasament. Acest tip de pile are avantaje tehnice şi
economice, în special pentru viaductele care traverseaza văi adânci.
Dacă pământul bun de fundare se află la adâncimi mari şi este necesară străpungerea
unor straturi de pământ neportante, infrastructurile se realizează cu fundaţii indirecte, pe
piloţi sau barete. Dispunerea în plan a baretelor sau piloţilor, alegerea lungimii şi a
înclinării lor rezultă în funcţie de natura şi mărimea reacţiunilor transmise, de
dimensiunile pilei, de natura, stratificaţia şi caracteristicile fizico-mecanice ale
pământului.
În figura VI.10 este prezentată una din pilele podului peste râul Doftana, amplasat
pe DN 1 la km. 89+362. Elevaţia pilei este lamelară iar bancheta cuzineţilor are două
console mici, de 1,25m. Suprastructura este realizată cu 3 grinzi în secţiune transversală.
Fundaţia este alcătuită dintr-un radier cu înălţimea de 1.50m, susţinut de 6 piloţi cu
diametrul de 1.08m (tehnologie Benotto). Podul a fost proiectat de SEARCH-
CORPORATION S.R.L. şi construit de C.C.C.F. S.A.

7
Figura VI.9. Pilă cu elevaţie lamelară şi console

8
 Figura VI.10. Pilă cu elevaţie lamelară fundată indirect

În figura VI.11 este prezentată pila podului pe DC 79, km. 1+860, peste râul Buzău,
la Robeşti. Infrastructura este masivă, din beton de clasă C20/25 şi are elevaţia prevăzută
cu arier şi avantbec, semicirculare. Podul este amplasat într-o zonă seismică şi pe
bancheta cuzineţilor sunt prevăzuţi opritori anti-seismici transversali, în dreptul grinzilor
suprastructurii. Fundaţia este realizată dintr-un radier 1.70m înălţime şi 7 piloţi foraţi cu
diametrul de 1.08m. Podul a fost proiectat de EUROMETUDES S.A. şi construit de
ARPOM S.A.

9
 Figura VI.11. Pilă masivă fundată indirect
VI. 1.B. PRINCIPII DE ALCATUIRE A PILELOR SUPLE

In situaţia în care condiţiile permit, se proiectează pile suple pentru toate categoriile
de poduri. Alegerea acestei soluţii conduce la reducerea substanţială a consumului de
beton în elevaţii şi fundaţii, datorită scăderii greutăţii ce se transmite la fundaţii.
Unul din domeniile de aplicabilitate largă pentru pilele suple îl constituie pasajele şi
podurile de încrucişare, la care este nevoie de o bună vizibilitate. De asemenea, pilele
suple pot fi folosite la viaducte.

10
 Elevaţia acestor pile este alcătuită în mod obişnuit din stâlpi cu diferite forme atât în
secţiune transversală, cât şi în elevaţie. O altă soluţie este realizarea elevaţiei din pereţi
turnaţi monolit sau prefabricaţi. Dacă dimensiunile şi încărcările sunt mari se foloseşte
betonul precomprimat pentru bancheta cuzineţilor (figura VI.12 – podul peste Dunăre la
Giurgeni – Vadul Oii).

Figura VI.12.a. Pilele podului peste Dunăre, la Giurgeni – Vadul Oii. Alcătuire generală

Figura VI.12.b. Pilele podului peste Dunăre, la Giurgeni – Vadul Oii. Detaliu bancheta
cuzineţilor

11
 Figura VI.13. Pilă cu stâlp circular plin şi riglă cu console
Elevaţia pilelor suple, formată dintr-un singur stâlp sau perete poate avea secţiunea
transversală, fie plină, fie casetată. O astfel de pilă este prezentată în figura VI.13.
Fundaţia este realizată pe cheson deschis din beton armat.
Un alt exemplu de pile suple sunt cele ale viaductelor de acces la podul combinat,
de cale ferată şi şosea, peste Dunăre, la Cernavodă (figura VI.14.).
În figura VI.15. este prezentat viaductul peste valea Giurca, pe DN10, km 82+623,
ale cărui pile suple au secţiunea transversală în forma literei H, înălţime variabilă şi sunt
construite beton armat monolit.

12
 Figura VI.14. Pilele viaductelor de acces la noul pod peste Dunăre, la Cernavodă

Figura VI.15. Pilele viaductului peste valea Giurca, pe DN10

Pot fi realizate pile suple cu elevaţia alcătuită dintr-un perete înalt şi foarte subţire.
În figura VI.16. sunt prezentate pilele viaductului Topolog, realizate din pereţi din beton
monolit, turnat în cofraje glisante. La parte superioară a elevaţiei sunt amplasate plăci în
consolă, pe tot conturul acesteia, pentru a facilita accesul în zona aparatelor de reazem în
cazul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii.

13
 Figura VI.15. Pilele viaductului Topolog
Viaductul Topolog se găseşte pe calea ferată Rm.Vâlcea-Vâlcele, care s-a dat in
folosinţă în 1989 şi s-a închis în acelaşi an. Viaductul are înălţimea de 43m şi lungimea
de 1440m. In prezent nu mai este folosit.
Se pot realiza astfel de pile şi din elemente prefabricate, zidite cu rosturi decalate si
monolitizate ulterior prin precomprimare verticală (Figura VI.16).

Figura VI.16. Pilă perete din elemente prefabricate

14
 Pilele suple cu elevaţiile realizate din mai mulţi stâlpi se aplică îndeosebi în cazul
pasajelor, podurilor de încrucişare şi a viaductelor. Stâlpii pot avea secţiune circulară sau
dreptunghiulară iar la partea superioară sunt uniţi prin rigle, formând cadre transversale.
Se pot realiza pile cu 2 stâlpi (figura VI.17), cu 3 stâlpi sau cu 4 stâlpi (figura VI.18),
în funcţie de numărul de grinzi în secţiune transversală, deschiderile podului, încărcările
luate în considerare.

Figura VI.17. Pilă suplă cu 2 stâlpi şi riglă cu console

15
 Figura VI.18. Pilă suplă cu 4 stâlpi şi riglă

Figura VI.19. Pilă suplă cu 2 stâlpi şi riglă din elemente prefabricate

16
 Pentru reducerea perioadei de construcţie se pot folosi elemente prefabricate pentru
stâlpi şi rigle (figura VI.19).
În cazul pilelor fundate pe piloţi foraţi cu diametru mare (>1.00m), există
posibilitatea ca aceşti piloţi să fie continuaţi în elevaţie, sub forma unor stâlpi legaţi la
partea superioară de o riglă (figura VI.20). Această soluţie se adoptă când forţele
orizontale, care se transmit infrastructurii, au valori mici.

Figura VI.20.a. Pilă cu 2 stâlpi circulari, în continuarea fundaţiilor pe piloţi foraţi

Figura VI.20.b. Pilele podului pe DJ 412A, km 13+200, peste albia abandonată a râului
Argeş

17
 Pentru realizarea unei fundaţii unice, de dimensiuni reduse, elevaţia pilei se poate
realiza din stâlpi în forma literei Y, uniţi la partea superioară printr-o riglă de beton armat.
Se obţine astfel o formă cu beneficii vizibile din punct de vedere al aspectului estetic,
precum şi un consum redus de beton şi armătură. În figura VI.21.a. este prezentată pila
podului-pasaj superior pe DN24, km 46+945, peste calea ferată ce traverseazăpârâul
Pereschiv. Proiectul a fost realizat de SEARCH CORPORATION S.R.L. În figura
VI.21.b sunt prezentate pilele viaductelor de acces ale pasajului Mihai Bravu din
Bucureşti.

Figura VI.21.a. Pilă cu stâlpi în formă de Y

18
Figura VI.21.b. Una din pilele viaductului de acces al pasajului Mihai Bravu,
Bucureşti

19