XI.

TRATAREA BETONULUI DUPĂ TURNARE

Tratarea betonului după punerea sa în lucrare se referă la măsurile ce se

iau după turnarea betonului şi compactarea acestuia, în vederea asigurării
condiţiilor optime de întărire.

XI.1. GENERALITĂŢI

În vederea obţinerii proprietăţilor potenţiale ale betonului, zona suprafeţei

trebuie tratată şi protejată o anumită perioadă de timp, funcţie de tipul structurii,
elementului, condiţiile de mediu din momentul turnării şi condiţiile de expunere în
perioada de serviciu a structurii.
Condiţiile optime pentru întărirea betonului sunt:
- conservarea pe o perioadă de timp cât mai mare a unui grad ridicat de
umiditate (saturat sau aproape saturat);
- protejarea betonului de acţiuni şi influenţe exterioare nefavorabile
(însorire, vânt, şocuri, variaţii mari de temperatură, temperaturi
scăzute).
Reacţiile de hidratare – hidroliză care stau la baza întăririi betonului, se
realizează între granula de ciment şi apa prezentă în porii şi capilarele pastei de
ciment. Prezenta apei în masa betonului este necesară până la hidratarea
completă a particulei de ciment. Pierderea excesivă a apei de amestecare duce
la încetinirea sau chiar oprirea reacţiilor de hidratatare – hidroliză, reducând
astfel procesul de întarire a betonului, precum şi la scăderea rezistenţelor
betonului.
Pierderea apei din masa betonului duce la accentuarea contracţiilor la
uscare care duc la o fisurare a betonului. Această fisurare conduce la scăderea
rezistenţelor mecanice ale betonului, la reducerea aderenţei dintre beton şi
armătură, la scăderea rezistenţei la îngheţ – dezgheţ, precum si a rezistenţei la
agresiviate chimică şi a durabilităţii.
Conservarea unui grad ridicat de umiditate pe o perioadă mai îndelungată
de timp duce la întârzierea şi diminuarea contracţiei la uscare a betonului prin
creşterea rezistenţei la întindere care scade pericolul de fisurare. În acelaşi timp
creşte şi aderenţa betonului la armătură, ce conduce la o uniformizare a fisurilor
în beton (fisuri mai dese dar de deschideri mai mici, la distanţe aproximativ
egale, evitându-se astfel cumularea contracţiei în fisuri cu deschideri şi lungimi
mari).
Păstrarea permanentă în apă sau la o umiditate de 100% determină o
umflare a betonului, care este mult mai mică decât cea a contracţiei şi nu
prezintă pericolul degradării fizice a betonului.
Acţiunea directă şi puternică a soarelui, are ca efect evaporarea intensă a
apei şi o dilatare termioă accentuată neuniformă, în secţiunea elementului de
beton.
Temperatura scăzută pozitivă reduce viteza reacţiilor fizico-chimice şi deci
viteza de întărire a betonului, iar la temperaturi negative se produce îngheţarea
apei din amestec cu efecte uneori grave asupra calităţii betonului întărit.
 Vântul favorizează evaporarea intensă a apei şi scăderea temperaturii
betonului, însoţită de contracţii diferenţiate ale acestuia.
Variaţiile de temperatură ale mediului determină modificări dimensionale
(dilatări şi contracţii succesive) ale elementelor contribuind la formarea unor
defecte de structură în masa betonului, care la rândul lor, aduc prejudicii
rezistenţelor mecanice, aderenţei betonului la armătură, compactităţii etc.
Vibraţiile sau şocurile au influenţe nefavorabile asupra structurii betonului
întărit şi aderenţei acestuia la armătură.
Condiţiile reale, efective de întărire a betonului sunt influenţate sau
determinate de o serie de factori obiectivi, cum ar fi:
- destinaţia construcţiei,
- tipul structurii,
- soluţia constructivă,
- locul de desfăşurare (amplasarea) a proceselor tehnologice,
- condiţiile climatice,
- gradul de dotare şi posibilităţile tehnice reale ale producătorului.

XI.2. TRATAREA BETONULUI PĂSTRAT ÎN CONDIŢII DE

TEMPERATURI POZITIVE, CUPRINSE ÎNTRE 5°C ŞI 30°C

Betonul turnat în structuri monolite, sau elemente prefabricate

(preturnate), poate fi protejat prin:
a) - Acoperirea suprafeţelor deschise (libere) a elementelor proaspăt
turnate, cu rogojini, prelate, rumeguş, nisip, etc, care se stropesc periodic cu
apă. Nu se recomandă stropirea directă cu apă a suprafeţelor de beton,
deoarece prin uscarea şi umezirea alternativă se produc contracţii şi umflări
alternative, care provoacă fisurarea betonului. Fenomenul este mai accentuat la
suprafeţele încălzite puternic de soare şi când temperatura apei este scăzută.
Dacă umiditatea ridicată se menţine adoptând metoda prin stropire, ea trebuie
făcută pulverizând apa continuu şi numai după ce componenţii betonului au o
aderenţă între ei, suficient de mare, pentru a nu fi spălaţi. Pe timp ploios, se
utilizează pentru acoperire, folii de polietilenă sau prelate. Materialele de
protecţie se vor aşeza pe suprafeţele descoperite ale elementelor, când betonul
nu mai aderă la ele. Durata de păstrare a materialelor de protecţie este de
minimum 7 zile pentru betoanele preparate cu cimenturi fără adaosuri şi 14 zile
pentru cele cu adaosuri. În cazul unor structuri sau elemente care trebuie să
îndeplinească condiţii mai severe de impermeabilitate, rezistenţă etc, durata de
păstrare umedă a betonului poate fi de până la 28 zile;
b) - Acoperirea cu pelicule de protecţie aderente. Peliculele se realizează
prin pulverizarea unor emulsii de polimeri, bitum sau parafină pe suprafeţele
deschise ale elementului. Acoperirea se poate face imediat după ce luciul apei
de rezuaj a dispărut, când suprafaţa betonului proaspăt turnat este „mată”.
Peliculele de protecţie sunt mai eficiente sub aspect calitativ şi sunt mai comode
decât soluţiile de la punctul a - sub aspect calitativ, eficienţa constă în reducerea
sau împiedicarea foarte timpurie a evaporării apei şi contracţiei la uscare a
betonului. Contracţia şi fisurarea betonului proaspăt încep odată cu hidratarea
cimentului, înainte de a putea fi constatate vizual şi uneori cu câteva ore înainte
de a putea acoperi elementele cu materialele prezentate la punctul precedent.
Aplicarea la foarte scurt timp după turnarea betonului a peliculei elimină aproape
integral evaporarea apei şi contracţia care se produc în intervalul de timp cuprins
între începerea hidratării cimentului şi acoperirea cu rogojini, prelate, etc. Acest
avans în protejarea betonului proaspăt turnat, favorizează obţinerea unor
rezistenţe mai mari şi unei permeabilităţi mai reduse a betonului întărit.
Procedeele de acoperire cu pelicule de protecţie pot fi aplicate în orice
situaţie, dar sunt recomandate cu precădere în cazul elementelor de suprafaţă
mari (drumuri, piste de aerodromuri, taluzul canalelor deschise, etc), care sunt
expuse intens radiaţiilor solare, curenţilor de aer, precipitaţiilor etc, a elementelor
decofrate timpuriu, etc. Peliculele asigură o protecţie bună cel puţin trei
saptamani.