"Moroșeni mă ascultați

Dușmanilor nu vă dați!
Cât o fi român, român, pe pământul lui stăpân
Să-și cânte cântările,
Să-și lumine zările,
În Vârful Pietrosului, în Valea Mureșului.

C-am și eu la mine acas' un petec de ogor

Pe carii taică-l meu mi l-a lăsat.
Și mai am la mine acas' o mândră-n pridvor.
Am pe mândra mândrelor din sat.

Ogorul meu și mândra mea

Doar Dumnezeu le poate lua.
Dar știu că nu mă lasă singur să rămân
Că și Dumnezeu e-un bun român.

Țara mea... și mândra mea.

Mi-am scris pe inima din piept vreo două nume:
"Românie", și cu "Mândrea mea",
Asta-i tot ce am pe lume.

Țara mea... și mândra mea.

Multe țări o fi-n lume, dar eu nu le știu,
Multe mândre or fi peste hotar,
Eu aicea am crescut, trăit din tată-n fiu,
Și-am iubit o fată de plugar.
Aici am fost
Aici voi sta,
N-am niciun loc altundeva.

N-am să vin să-mi iau mândra de pe pământul tău,

Dar nici tu să nu vii pe al meu.
Țara mea și mândra mea.
Amândouă laolaltă să-nflorească,
Și mă rog lui Dumnezeu așa:
Eu să mor,
Dar să-mi trăiască țara mea și mândra mea."