Sunteți pe pagina 1din 25

ANEXA

Standardele de autorizare de funcționare provizorie, standardele de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar

Definiții și precizări

1. Acreditarea presupune, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și
completările ulterioare, precum și cu Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, parcurgerea a doua etape succesive: autorizarea de funcționare provizorie și
acreditarea.
2. Standardul pentru autorizarea de funcționare provizorie reprezintă cerințele minime obligatorii de înființare a unei noi unități de învățământ sau a unui nou nivel, specializări, calificări, program de
studiu într-o unitate de învățământ deja înființată, la inițiativa unei persoane juridice publice sau private. Autorizarea de funcționare provizorie se acordă în condițiile în care toate cerințele standardelor
de autorizare sunt îndeplinite.
3. Standardul de acreditare reprezintă cerințele minime obligatorii, pentru existența și funcționarea oricărei unități de învățământ, așa cum sunt ele definite de legislația în vigoare. Aceste condiții vizează,
pe lângă existența tuturor cerințelor îndeplinite la autorizare, și funcționarea, conform reglementărilor legale în vigoare, a unității de învățământ, precum și obținerea rezultatelor scontate în urma
furnizării serviciilor de educație. Acreditarea se acordă în condițiile în care toate cerințele standardelor de autorizare și de acreditare sunt îndeplinite. Nivelul calității definit prin standardele de
acreditare este ”satisfăcător”.
4. Standardul de referință reprezintă descrierea cerințelor care definesc un nivel optimal de realizare a unei activități de către o organizație furnizoare de educație, pe baza bunelor practici existente la nivel
național, european sau mondial. Cerințele standardului de referință nu sunt obligatorii, școala are libertatea de a-și alege opțiunile strategice de dezvoltare stabilite prin obiective strategice cuprinse în
propriul plan de dezvoltare - PDI, PAS etc.-, având ca reper cerințele descrise în standardele de referință. Acordarea unui calificativ de tipul ”bine”, ”foarte bine” sau ”excelent” depinde de gradul de
atingere al acestor standarde.
5. Conform prevederilor legale, acordarea autorizației de funcționare provizorie și a acreditării se realizează prin ordin de ministru, la propunerea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul
Preuniversitar, denumită în continuare ARACIP.
6. Formatul standardului este următorul:
a) enumerarea celor 24 de indicatori, în ordinea domeniilor și a criteriilor stabilite de reglementările legale în vigoare.
b) la fiecare indicator sunt menționate cerințe comune și cerințe specifice, dacă este cazul, pentru diferite niveluri de învățământ și tipuri de unități de învățământ. Au fost identificate cerințe specifice
pentru (în paranteză, prescurtarea folosită pentru cerințele specifice respectivului nivel/tip de învățământ): învățământul liceal - vocațional și tehnologic , învățământul profesional și învățământul
postliceal) (t); , învățământul antepreșcolar și preșcolar (ap; p), învățământul special (s), învățământul antepreșcolar special - intervenție timpurie (s-it) și învățământul special care funcționează în
cadrul centrelor de reeducare/penitenciarelor/centrelor de detenție (s-r). Cerințele specifice pot fi, după caz, adaptări ale standardelor comune sau suplimentări ale acestora.
c) cerințele pentru standardul de autorizare provizorie, pentru standardul de acreditare și pentru standardul de referință sunt cumulative, cu excepția celor marcate cu (*), care se verifică numai la
evaluarea externă pentru obținerea autorizației de funcționare provizorie. Pentru vizitele de evaluare externă în vederea acreditării și evaluării periodice, cerințele respective sunt verificate de
inspectoratul școlar județean / al Municipiului București.

1
Domeniul : A. Capacitatea instituțională
Criteriul : a) Structurile instituționale, administrative și manageriale
Indicatorul 1. Existența, structura și conținutul documentelor proiective: planul de dezvoltare și planul managerial

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.1. Existența planului de dezvoltare instituțională (PDI), B.1. Corelarea PDI / PAS cu strategiile și politicile europene, C.1. Facilitarea participării beneficiarilor de educaţie
respectiv, planului de acțiune școlară (PAS), pe termen mediu naționale, regionale și locale privind educația și formarea prevăzuţi de lege, precum şi a altor reprezentanţi specifici ai
- minimum 4 ani / un ciclu școlar - pentru organizația profesională comunităţii la elaborarea PDI/PAS.
furnizoare de educație, cu forma, structura și conținutul B.2. Publicarea, prin afișare sau în formă electronică, a PDI / PAS și C.2 Includerea, în PDI / PAS a proiectelor, parteneriatelor,
stabilit prin reglementările legale în vigoare. a planului managerial pentru anul școlar în curs. programelor și/sau măsurilor privind colaborarea între
A.2. Definirea, în cadrul PDI / PAS, a unor ținte strategice și B.3.Evidența și prezentarea rezultatelor obținute în unitate de învățământ, părinți și comunitatea locală pentru
programe care abordează explicit îmbunătățirea participării la implementarea PDI / PAS referitoare la îmbunătățirea realizarea țintelor strategice stabilite.
educație, a rezultatelor învățării și a stării de bine a participării la educație, a rezultatelor învățării și a stării de C.3. Includerea în PDI/PAS a ţintelor, programelor şi/sau
antepreșcolarilor, preșcolarilor/ elevilor, în general și pentru bine a antepreșcolarilor, preșcolarilor/ elevilor, în general și, activităţilor stabilite la cererea beneficiarilor de educaţie din
antepreșcolari, preșcolari / elevi aparținând categoriilor dacă este cazul, pentru grupurile dezavantajate / vulnerabile comunitate, inclusiv, dacă este cazul, a minorităţilor
dezavantajate / vulnerabile existente la nivelul unității de de antepreșcolari, preșcolari/ elevi existente la nivelul unității existente sau a unor elemente de educație interculturală.
învățământ. școlare. C.4. Includerea dimensiunii europene și internaționale în PDI /
A.3. Fundamentarea PDI / PAS pe date actualizate obținute prin B.4. Specificarea, în PDI / PAS, a metodelor și instrumentelor de PAS prin activități, programe, parteneriate și proiecte
analiza contextului și factorilor de risc de natură demografică, evaluare, precum și a indicatorilor de realizare a țintelor specifice educației interculturale / pentru diversitate.
socioeconomică și culturală în care funcționează organizația strategice. C.5.Includerea în PDI/PAS a cel puţin unei
furnizoare de educație, pe obiectivele strategiilor naționale B.5.Îndeplinirea ţintelor strategice propuse în PDI/PAS, cu ţinte/program/activitate privind educaţia incluzivă, privind
din domeniul educației. justificarea celor ce sunt modificate/îmbunătățite pe atragerea şi integrarea în comunitatea şcolară a tuturor
A.4. Existența planului managerial pentru primul an școlar, cu parcursul implementării PDI/PAS. categoriilor/grupurilor vulnerabile de antepreşcolari,
forma, structura și conținutul stabilit prin reglementările B.6.Revizuirea, dacă este cazul, a PDI/PAS (inclusiv a ţintelor preşcolari /elevi.
legale în vigoare. strategice), ca urmare a modificării condițiilor interne ale C.6. Existența, în PDI / PAS și în planul managerial țintelor
A.5. Existența, în PDI / PAS și în planul managerial a țintelor organizației, a contextului economic, demografic, social, strategice specifice, respectiv a activităților dedicate
strategice, respectiv a programelor / activităților referitoare cultural, legislativ etc. în care funcţionează organizaţia îmbunătățirii rezultatelor învățării și a stării de bine a
la toate nivelurile, filierele și formele de învățământ existente furnizoare de educaţie, după caz. antepreșcolarilor, preșcolarilor / elevilor din grupuri
în unitatea școlară. B.7. Realizarea activităţilor din planurile manageriale pentru dezavantajate / vulnerabile și, respectiv a celor talentați
A.6. Respectarea, prin PDI / PAS și planul managerial a drepturilor ultimul ciclu de învăţământ, cu justificarea celor care nu au și/sau capabili de performanțe înalte.
copilului / omului, a principiilor nediscriminării și ale egalității putut fi implementate, dacă e cazul C.7. Existenţa unor ţinte strategice/programe/activități specifice
de șanse între femei și bărbați, dacă este cazul, a drepturilor educaţiei interculturale/pentru diversitate.
minorităților naționale existente în școală.

2
Cerințe specifice pentru învățământul liceal, vocațional și tehnologic, învățământul profesional și învățământul postliceal
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.3.t. Corelarea Planului de acțiune al unității de învățământ - B.4.t. Corelarea rezultatelor obţinute în urma implementării PAS cu C.1.t. Consultarea si cooptarea reprezentanților mediului local de
PAS cu Planul local de acțiune pentru învățământ -PLAI și cu indicatorii de produs sau de rezultat din PLAI şi cu PRAI în afaceri, ai organizațiilor nonguvernamentale și ai
Planul regional de acțiune pentru învățământ - PRAI. vigoare. administrației locale în procesul de elaborare al PDI / PAS,
precum și în implementarea acestuia, după caz.

Cerințe specifice pentru învățământul special și special integrat, inclusiv antepreșcolar (intervenție timpurie)
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.3.s. Corelarea PDI / PAS cu nevoile ale elevilor cu cerințele - -
educaționale speciale și/sau cu dizabilități.
A.6.s. Corelarea planului managerial cu nevoile individuale ale
elevilor cu cerințele educaționale speciale și/sau dizabilități.

Domeniul : A. Capacitatea instituțională


Criteriul : a) Structurile instituționale, administrative și manageriale
Indicatorul 2. Organizarea internă și funcționarea curentă a unității de învățământ

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.7. Existența organigramei organizației furnizoare de educație, B.8. Respectarea programului și a schemei orare stabilite (cu C.8. Promovarea (prin afișare la loc vizibil și în format electronic,
cu elementele structurale, cu liniile de comunicare, decizie și excepția unităților de învățământ pentru educație timpurie). pe pagina web a unității de învățământ), a componenței și
raportare și cu structurilor de conducere și funcționale - B.9. Implementarea de tipuri de intervenție la nivelul școlii cu rezultatelor activității structurilor de conducere și funcționale
compartimente, departamente etc., stabilite de scopul reducerii absenteismului și, după caz, a părăsirii timpurii (inclusiv deciziile / hotărârilor acestora).
reglementările legale în vigoare și cu respectarea acestora. a școlii/abandonului școlar în perioada de la ultima evaluare C.9. Promovarea (prin afișare la loc vizibil și în format electronic,
A.8. Existența regulamentului intern și a regulamentului de externă. pe pagina web a unității de învățământ), activităților
organizare și funcționare elaborate conform legislației în B.10. Respectarea tuturor drepturilor conferite de legislația în curriculare, extra-curriculare, de dezvoltare profesională a
vigoare sau a liniilor directoare de funcționare, a regulilor vigoare beneficiarilor și personalului școlii prin legislația în cadrelor didactice.
interne de funcționare pentru viitoarea personalitate vigoare. C.10. Promovarea (prin afișare la loc vizibil și în format electronic,
juridică existente în regulamentele inițiatorului sau într-un B.11 Realizarea de demersuri pentru prezența membrilor pe pagina web a unității de învățământ), a deciziilor /
proiect, după caz. organismelor de conducere a unității de învățământ la hotărârilor / punctelor de vedere ale organismelor
A.9. Existența fișelor posturilor, în formatul stabilit prin activități. consultative ale părinților și elevilor.
reglementările legale în vigoare, pentru toate posturile B.12.Implementarea de măsuri ce pot duce la C.11. Facilitarea de activități specifice consultării organismelor
prevăzute în schema de încadrare și organigramă, inclusiv cu reducerea/eliminarea abaterilor disciplinare și a abaterilor de la reprezentative ale părinţilor şi elevilor înainte de toate
atribuții și răspunderi în domeniul securității și sănătății în prevederile reglementărilor interne. deciziile şi hotărârile importante ale conducerii unităţii de
muncă, corespunzător funcțiilor exercitate. B.13. Fundamentarea evaluării personalului cu nivelul de învăţământ.

3
A.10. Existența programului de funcționare a unității de îndeplinire a atribuțiilor stabilite în fișa postului, inclusiv C.12. Preluarea propunerilor consiliului elevilor și a consiliului
învățământ și a schemei orare (cu excepția unităților de rezultatele obținute de către elevi și contribuția la realizarea consultativ / asociației părinților, în activitatea unității de
învățământ pentru educație timpurie).* țintelor strategice și a activităților din documentele de învățământ sau motivarea respingerii lor.
prognoză. C.13. Existența unui sistem de monitorizare, alertă și intervenție
B.14. Promovarea, respectarea și aplicarea, de către conducerea și timpurie în privința cazurilor de absenteism, risc de abandon
salariații unității de învățământ, a reglementărilor legale cu școlar și rezultate slabe la învățătură.
privire la etică, integritate, evitarea conflictelor de interese, C.14.Organizarea de demersuri pentru reflectarea în componența
prevenirea și raportarea fraudelor, actelor de corupție, precum organismelor consultative ale elevilor și ale părinților a
și semnalarea neregularităților. structurii etnice a comunității în care funcționează unitatea
B.15. Reflectarea diversității sociale, etnice și culturale în măsurile de învățământ, daca este cazul.
implementate de structurile de conducere, consultative și
funcționale, conform legislației în vigoare, dacă este cazul.
B.16. Asigurarea transparenței decizionale a structurilor de
conducere și funcționale, în conformitate cu reglementările
legale în vigoare.

Cerințe specifice pentru învățământul liceal, vocațional și tehnologic, învățământul profesional și învățământul postliceal
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.8.t. Realizarea stagiilor de pregătire practică la operatorul C.13.t. Existența unui sistem de monitorizare și evaluare a
economic conform planificării și cu rezultatele stabilite prin derulării stagiilor de pregătire practică la operatorul
reglementările legale. economic, fundamentat pe feedbackul obținut de la elevi,
tutorii de practică, reprezentanți ai angajatorilor.

Domeniul : A. Capacitatea instituțională.


Criteriul : a) Structurile instituționale, administrative și manageriale
Indicatorul 3. Existența și funcționarea sistemului de comunicare internă și externă și de gestionare a informației

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.11. Existența sistemului de comunicare internă cu personalul B.17. Funcționarea comunicării formale interne cu personalul C.15.Informarea anuală sau ori de câte ori e nevoie a
propriu, cu beneficiarii direcți ai educației și cu părinții / propriu, cu beneficiarii direcți ai educației și cu părinții / beneficiarilor direcți și indirecți ai educație privind derularea
reprezentantul legal – în calitate de beneficiari indirecți ai reprezentantul legal – în calitate de beneficiari indirecți ai procesului de învățământ și privind rezultatele așteptate și
educație conform reglementărilor legale. educație conform reglementărilor legale. obținute.
A.12. Existența sistemului de comunicare externă - cu autorități B.18. Respectarea termenelor și a altor prevederi legale privind C.16. Demonstrarea comunicării interne – cu personalul unității
publice, alte instituții și organizații. răspunsul corect la solicitările de informații de interes public de învățământ și cu beneficiarii direcți ai educației.
A.13. Existența sistemului de înregistrare, gestionare, arhivare și și a cerințelor privind prelucrarea datelor cu caracter C.17. Reducerea termenelor de răspuns la solicitările
actualizare a datelor – inclusiv accesarea platformelor și personal. beneficiarilor direcți și indirecți de educație, ale personalului
completarea bazelor electronice de date (cu asigurarea B.19. Colectarea anuală, corectă, de la nivelul comunității și al și ale persoanelor și instituțiilor cu care se comunică, sub
4
securității datelor personale), conform legislației în vigoare*. unității de învățământ, a datelor privind factorii de risc care termenele prevăzute de lege.
pot afecta participarea școlară, starea de bine a C.18. Utilizarea, de către personalul unității de învățământ, a
antepreșcolarilor, preșcolarilor/ elevilor și obținerea mijloacelor electronice de arhivare și regăsire a datelor,
rezultatelor scontate.. înregistrărilor și documentelor.
B.20. Colectarea anuală, corectă, a datelor privind opțiunile de C.19. Asigurarea accesului, acolo unde este cazul, la date și
orientare școlară și, după caz, profesională a elevilor din anii informații relevante pentru beneficiarii cu dizabilități, în
terminali, pentru fiecare nivel de învățământ și program de limbaje, formate și forme de comunicare accesibile,
studiu. adecvate tipului de dizabilitate, pe baza acordului părintelui
B.21. Colectarea anuală, de la nivelul comunității și al unității de sau al reprezentantului legal.
învățământ, a datelor privind destinația ulterioară a C.20. Prelucrarea și utilizarea datelor naționale, județene și locale
absolvenților, pentru fiecare nivel de învățământ și program în activitatea de planificare și raportare.
de studiu, pe bază de eșantion.
B.22. Implementarea măsurilor pentru eliminarea situațiilor de
segregare școlară, definite conform reglementărilor în
vigoare.

Cerințe specifice pentru învățământul liceal, vocațional și tehnologic, învățământul profesional și învățământul postliceal
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.12.t./1. Comunicarea cu reprezentanții operatorilor economici B.20t. Argumentarea ofertei de formare profesională pe colectarea C.16.t. Informarea beneficiarilor privind datele economice,
din domeniile de pregătire școlarizate, în vederea stabilirii anuală, de la nivelul comunității și/sau al unității de cererea pieței muncii și contextul socioeconomic
unei oferte de formare profesională și a elaborării învățământ, a datelor necesare pentru corelarea ofertei de
curriculumului în concordanță cu nevoile specifice al pieței formare profesională a unității de învățământ cu cererea
muncii pe plan local și cu prioritățile de dezvoltare locală. pieței muncii.

Domeniul : A. Capacitatea instituțională


Criteriul : a) Structurile instituționale, administrative și manageriale
Indicatorul 4. Asigurarea sănătății și securității tuturor celor implicați în activitatea școlară

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.14. Asigurarea accesului copiilor/elevilor la servicii medicale / B.23. Implementarea măsurilor ce pot sprijini cunoașterea și C.21. Asigurarea prezenței permanente în unitatea de învățământ
de sănătate (medicină școlară și/sau medicină primară), la aplicarea, de către personal și beneficiari, a regulilor igienice și a personalului medico-sanitar calificat – prin angajare sau pe
servicii medicale de urgență, precum și a accesului sanitare și privind asigurarea serviciilor medicale/de sănătate bază de acorduri sau parteneriate.
angajaților la servicii de medicina muncii*. (inclusiv a serviciilor medicale de urgență), conform C.22. Realizarea anuală a programelor și activităților de educație
A.15. Stabilirea măsurilor pentru asigurarea securității tuturor prevederilor legale. pentru sănătate, inclusiv a celor de prevenire și combatere a
celor implicați în activitatea școlară, inclusiv pentru B.24. Organizarea, la nivelul unității de învățământ, a comportamentelor dăunătoare sănătății.
activitățile desfășurate în afara unității de învățământ. exercițiilor/simulărilor prevăzute de lege în privința C.23. Promovarea, de către conducerea și personalul unității de
comportamentului în situații de urgență. învățământ, a unui stil de viață sănătos (inclusiv a
5
B.25. Implementarea măsurilor ce facilitează cunoașterea și deprinderilor de igienă personală și a alimentației sănătoase)
respectarea, de către toate părțile interesante, a prevederilor prin realizarea unor activități educaționale în acest sens și
legale privind securitatea tuturor celor implicați în activitatea prin exemplu personal.
școlară (inclusiv pentru activitățile desfășurate în afara unității C.24. Facilitarea participării membrilor familiilor fiecărui
de învățământ). antepreșcolar și preșcolar și a fiecărui elev la cel puțin o
B.26. Organizarea de activități ce asigură reducerea numerică și activitate/an privind prevenirea și combaterea violenței în
procentuală a cazurilor de violență și hărțuire a copiilor școală și în familie.
(bullying și mobing), în unitatea de învățământ, precum și C.25. Facilitarea participării membrilor familiilor fiecărui
pentru prevenirea cazurilor de trafic de minori în instituția de antepreșcolar și preșcolar, a fiecărui elev și a fiecărui angajat
învățământ al unității de învățământ la cel puțin o activitate / an privind
B.27. Înconștințarea instituțiilor responsabile din domeniul sănătatea și siguranța în unitatea de învățământ prin
asistenței sociale și protecției copilului, precum și a altor colaborare/parteneriat între furnizorul de educație și
instituții abilitate, a tuturor cazurilor de violență în școală și instituțiile responsabile - Inspecția Muncii, Inspectoratul
violență în familie, precum și pentru prevenirea cazurilor de pentru Situații de Urgență, Poliție, Jandarmerie etc.
trafic de minori, identificate de cadrele didactice, dacă este C.26. Implicarea părinților și a altor reprezentanți ai comunității
cazul. în identificarea problemelor de siguranță și în proiectarea și
implementarea măsurilor privind siguranța
antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în spațiile școlare și
în vecinătatea unității de învățământ.
C.27. Îmbunătățirea nivelului de satisfacție a elevilor, părinților și
cadrelor didactice privind siguranța acestora în toate spațiile
școlare și în vecinătatea unității de învățământ.
C.28. Existența și funcționarea unui sistem de supraveghere cu
camere video, cu respectarea prevederilor legale privind
protecția datelor cu caracter personal.

Cerințe specifice pentru învățământul antepreșcolar si preșcolar


Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.14/a/p/. Asigurarea serviciilor medicale de sănătate, de B.25/a/p. Funcționarea serviciilor medicale de sănătate, de îngrijire -
îngrijire și nutriție prevăzute de legislație pentru și nutriție prevăzute de legislație pentru antepreșcolari și
antepreșcolari și preșcolari. preșcolari.

Cerințe specifice pentru învățământul liceal, vocațional și tehnologic, învățământul profesional și învățământul postliceal
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.25t. Prevederea unor clauze privind securitatea și sănătatea în C.21.t. Încheierea de contracte de prestări servicii între unitățile
muncă în cadrul contractelor încheiate între unitățile de de învățământ și angajatori, pe perioada efectuării stagiului
învățământ și angajatori, pe perioada efectuării stagiului de de practică de către studenți, elevi și ucenici, în care vor fi

6
practică de către studenți, elevi și ucenici pentru respectarea stabilite clauze privind securitatea și sănătatea în muncă.
de către operatorii economici la care elevii din IPT efectuaează
practica a prevederilor legale cu privire la sănătatea și
securitatea în muncă și a protecției sociale privitoare la
accidentele de muncă, pe toată durata efectuării pregătirii
practice.
Domeniul : A. Capacitatea instituțională
Criteriul : a) Structurile instituționale, administrative și manageriale
Indicatorul 5. Asigurarea serviciilor de orientare și consiliere pentru elevi

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.16. Asigurarea serviciilor de asistență psihopedagogică și B.28. Accesul tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor din C.29. Colaborarea, pe baza unor proceduri, cu specialiștii
consiliere*. unitatea de învățământ la serviciile de asistență Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională/
psihopedagogică / psiho-educațională, respectiv servicii de Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică sau cu alți
orientare și consiliere pentru elevi, după caz, cu informarea specialiști identificați în comunitate, pentru realizarea de
tuturor părinților/reprezentanților legali în privința activităților. activități de cunoaștere și autocunoaștere pentru copii/elevii.
B.29. Informarea tuturor părinților / reprezentanților legali în C.30. Desfășurarea activităților și difuzarea materialelor
privința activităților de consiliere. informative privind oportunitățile de continuare a studiilor,
B.30. Creșterea numărului de activități specifice serviciilor de de integrare pe piața muncii, de formare și dezvoltare
asistență psihopedagogică, orientare și consiliere, de sprijin profesională ulterioară
suplimentar în învățare pentru antepreșcolari, preșcolarii / elevii C.31. Oferirea serviciilor de consiliere psihopedagogică familiilor
din grupurile dezavantajate / vulnerabile. antepreșcolarilor / preșcolarilor / elevilor și / sau cadrelor
B.31. Facilitarea participării personalului unității de învățământ la didactice.
programe de informare sau formare privind drepturile copilului, C.32. Existența în unitatea de învățământ a programelor de
non-discriminare, combaterea segregării școlare, gestionarea educație parentală și/sau a formatorilor parentali și
situațiilor de conflict și pentru educație incluzivă. facilitarea participării la aceste programe a familiilor /
B.32. Facilitaterea activităților de consiliere, specifică și prioritară, a aparținătorilor antepreșcolarilor / preșcolarilor / elevilor.
copiilor/elevilor cu dizabilități / nevoi speciale sau care prezintă C.33. Asigurarea personalului de specialitate (pentru serviciile de
forme accentuate de manifestare violentă, agresivă, în relațiile asistență psihopedagogică / psiho-educațională, de orientare
cu colegii și cadrele didactice. și consiliere, după caz) la un număr mai mic de copii/elevi
B.33. Existența acordurilor de asistență și parteneriat cu serviciile decât prevăd normativele în vigoare, pe baza unor acorduri
publice de asistență socială, cu alte instituții ale statului sau de parteneriat sau prin programe de voluntariat.
aparținând autorităților publice locale, cu ONG-uri (inclusiv prin C.34. Utilizarea rezultatelor activităților de consiliere
acorduri de voluntariat) prin care se asigură accesul psihopedagogică pentru îmbunătățirea documentelor
antepreșcolarilor, preșcolarilor/ elevilor din grupurile programatice, a activității curente și a ofertei educaționale.
dezavantajate / vulnerabile la măsuri de asistență
socială/servicii sociale de bază.

7
Cerințe specifice pentru învățământul special și special integrat inclusiv antepreșcolar (intervenție timpurie)
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.16s-it. Asigurarea serviciilor de intervenție timpurie pentru B.28s-it. Furnizarea serviciilor de intervenție timpurie pentru toți C.29.s. Oferirea de consiliere elevilor și, după caz, părinților
copiii de 0-6 ani cu deficiență de auz, de văz, multi copiii de 0-6 ani cu deficiență de auz, de văz, multi-senzoriale pentru integrarea școlară, profesională și socială optimă a
senzoriale sau în situații de risc în dezvoltare*. sau în situații de risc în dezvoltare. copiilor/elevilor cu cerințe educaționale speciale prin
A.16s-r. Asigurarea serviciilor de orientare și consiliere pentru B.28s-r. Furnizarea serviciilor de orientare și consiliere pentru toți includerea acestora prioritar în unități de învățământ de
elevii din unitățile de învățământ special care funcționează elevii din unitățile de învățământ special care funcționează în masă conform recomandărilor din Certificatul de orientare
în cadrul centrelor de reeducare / penitenciarelor / cadrul centrelor de reeducare / penitenciarelor / centrelor de școlară și profesională emis de Comisia de Orientarea
centrelor de detenție*. detenție. Școlară și Profesională din cadrul Centrelor Județene de
B.30.s-r. Asigurarea de către unitățile de învățământ special ce Resurse și de Asistență Educațională, respectiv al Centrului
funcționează în cadrul centrelor de reeducare/ penitenciarelor/ Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.
centrelor de detenție, a consilierii și orientării elevilor în scopul
reintegrării acestora în viața socială și pe piața muncii.

Domeniul : A. Capacitatea instituțională


Criteriul : b) Baza materială și optimizarea utilizării bazei materiale
Indicatorul 6. Caracteristicile, dotarea și utilizarea spațiilor școlare, administrative și auxiliare

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.17. Existența spațiilor școlare (săli de clasă, laboratoare, B.34. Încadrarea în capacitatea maximă de școlarizare, definită pe C.35. Implementarea de măsuri ce produc asigurarea confortului
ateliere, alte spații specializate) deținute de furnizorul de baza regulamentelor / instrucțiunilor emise de Ministerul beneficiarilor direcți și personalului în spațiile școlare și a
educație sub orice formă legală și adecvarea lor, la numărul Educației sau de către ARACIP. stării de bine a profesorilor și părinților.
de copii și/sau elevi, la nivelul și tipul de învățământ, B.35. Utilizarea spațiilor școlare în procesul didactic conform C.36. Dotarea și decorarea unor spații școlare pe baza opțiunilor
precum și la obiectivele de dezvoltare instituțională destinației lor și planificării întocmite la nivelului unității de și cu sprijinul reprezentanților comunității locale prin
stabilite*. învățământ. sponsorizări sau donații din partea lor, sau prin atragerea de
A.18. Respectarea, în spațiile școlare deținute, a normativelor de B.36. Utilizarea spațiilor școlare disponibile, pentru activități fonduri extrabugetare.
dotare, în concordanță cu efectivele de antepreșcolari/ școlare, în maximum două schimburi. C.37. Existența progresului, de la ultima evaluare periodică, (dacă
preșcolari / elevi și cu nivelul și tipul de învățământ B.37. Facilitarea utilizării fondului de carte/de documentare de către a existat) sau în ultimii 5 ani, în privința dotării spațiilor
(conform reglementărilor în vigoare)*. copii/elevi și de personalul didactic al unității de învățământ, a școlare, conform nevoilor comunității școlare (beneficiari,
A.19. Existența, spațiilor administrative și auxiliare (săli de mese, fondului de carte / de documentare. cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic) și pe
dormitoare, vestiare, bucătărie, spălătorie etc.), deținute B.38. Utilizarea echipamentelor, mijloacelor de învățământ, baza țintelor de dezvoltare stabilite în documentele de
de furnizorul de educație sub orice formă legală și auxiliarelor curriculare și fondului de carte în activitățile de prognoză.
adecvarea lor la nevoile identificate, la efectivele de copii învățare, conform documentelor de planificare întocmite la C.38. Asigurarea accesului beneficiarilor de educație, în special al
și/sau elevi, la nivelul și tipul de învățământ și obiectivele nivelul fiecărei discipline din planul cadru de învățământ, la beneficiarilor primari (copii/elevi), la spațiile școlare și la
de dezvoltare instituțională stabilite și dotarea acestora nivelul fiecărui colectiv de antepreșcolari / preșcolari / elevi. dotări în afara orelor de cursuri, pentru organizarea
conform reglementărilor legale în vigoare*. B.39. Utilizarea echipamentele informatice (calculatoare sau alte activităților extracurriculare.
A.20. Asigurarea accesului antepreșcolarilor/preșcolarilor, tipuri de terminale - tablete etc.) la activitățile de învățare față C.39. Existența acordurilor de parteneriat cu instituții publice,
8
elevilor și personalului unității de învățământ la un fond de în față, online sau în sistem hibrid, conform legislației în operatori economici sau ONG sau achiziția de servicii
carte/de documentare prin biblioteca proprie / centrul vigoare și documentelor de planificare. educaționale complementare în vederea extinderii și
propriu de documentare și informare sau pe baza unui B.40. Susținerea elevilor în utilizarea, în procesul de învățare, a îmbunătățirii folosirii noilor tehnologiilor digitale în procesul
acord privind utilizarea bibliotecii / centrului de aplicațiilor, programelor informatice și auxiliarelor curriculare educațional.
documentare și informare aparținând altei în format electronic, pentru toate ariile curriculare/domeniile C.40. Existența unor spații dedicate și dotate corespunzător,
organizații/instituții*. experiențiale. pentru relaxarea copiilor/elevilor, cadrelor didactice și
A.21. Asigurarea echipamentelor, mijloacelor de învățământ, B.41. Existența demersurilor privind întreținerea, curățenia și pentru comunicarea între părinți, copii/elevi și părinți.
auxiliarelor curriculare și fondului de carte în funcție de funcționarea spațiilor sanitare în conformitate cu normativele
planul de școlarizare aprobat, nivelul de școlarizare, de igienă în vigoare.
numărul de copii/elevi, nivelul și tipul de învățământ, B.42. Existența, după caz, a mijloacelor de învățământ și a
profilul și la specializările / calificările profesionale auxiliarelor curriculare în limbile minorităților naționale
existente în oferta educațională*. existente în comunitatea în care funcționează unitatea de
A.22. Asigurarea echipamentelor informatice (terminale, învățământ (și care reflectă istoria cultura și tradițiile acestora)
servere, camere video, retroproiector, boxe) și a conexiunii și/sau a mijloacelor de învățământ și a auxiliarelor curriculare
la Internet pentru derularea activităților de învățare online adaptate antepreșcolarilor, preșcolarilor/ elevilor cu cerințe
/ în sistem hibrid, conform prevederilor legale. educaționale speciale și/sau dizabilități integrați.
Echipamentele pot fi proprii (ale unității de învățământ
și/sau ale copiilor/elevilor), închiriate, concesionate, în
comodat sau deținute sub orice altă formă legală)*.
A.23. Existența platformelor de învățare, a aplicațiilor,
programelor informatice și auxiliarelor curriculare în format
electronic, pentru toate ariile curriculare/domeniile
experiențiale*.
A.24. Existența capacității de scanare și imprimare în scop
didactic (pentru materiale de învățare) la nivelul a cel puțin
100 pagini / antepreșcolar, preșcolar sau elev / an școlar*.
A.25. Existența demersurilor privind organizarea spațiilor
sanitare în conformitate cu normativele de igienă în
vigoare*.
A.26. Existența demersurilor privind respectarea, în spațiile
școlare, administrative și auxiliare, a Normelor de igienă
privind unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea,
odihna și recreerea copiilor și tinerilor, conform legislației
în vigoare*.
A.27. Existența demersurilor privind respectarea, în spațiile
școlare, administrative și auxiliare, a Normelor privind
sănătatea și siguranța muncii, precum și a Normelor privind
prevenirea și stingerea incendiilor, conform legislației în
vigoare*.
A.28. Achiziționarea documentelor școlare și a actelor de studii

9
în conformitate cu normativele în vigoare, în concordanță
cu numărul prognozat al antepreșcolarilor, preșcolarilor /
elevilor și cu nivelurile de școlarizare existente în oferta
educațională*.

Cerințe specifice pentru învățământul liceal, vocațional și tehnologic, învățământul profesional și învățământul postliceal
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.17t. Asigurarea spațiilor specializate pentru activitățile B.35t. Stabilirea prin clauze contractuale a adecvării locurilor de C.37.t. Crearea condițiilor necesare pentru asigurarea, în spațiile
practice de pregătire conform standardelor de pregătire practică existente la operatorul economic la cerințele pentru activitatea practică, a unor condiții cât mai apropiate
profesională pentru fiecare calificare școlarizată*. standardelor de pregătire profesională pentru fiecare calificare de condițiile reale de exercitare a calificării.
A.20t. Existența, în fondul documentar a standardelor de școlarizată în învățământul profesional / dual.
pregătire profesională pentru fiecare calificare profesională
școlarizată*.
A.21t. Existența unui fond de auxiliare curriculare de specialitate
care să cuprindă materiale de învățare și instrumente de
evaluare a rezultatelor învățării, preluate de la nivel național
și/sau elaborate la nivel local/la nivelul unității de
învățământ, pentru fiecare calificare profesională
școlarizată*.

Cerințe specifice pentru învățământul antepreșcolar și preșcolar


Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.19a/p. Existența în fiecare sală de grupă a unui centru de B.35a/p. Utilizarea, în condiții de siguranță (sub supraveghere) a C.37.a/p. Asigurarea și utilizarea eficientă a mai mult de două
interes „Biblioteca” (care cuprinde cărți de povești, reviste, centrului de interes „Biblioteca”. centre de interes pe durata derulării activităților din cadrul
cărți de colorat, albume, seturi de imagini tematice, cărți B.38a/p. Utilizarea centrelor de interes, și a centrului tematic în unei săptămâni independente sau din cadrul unui proiect
senzoriale adaptate categoriei de vârstă a copiilor)*. conformitate cu prevederile legale și indicațiile metodice în tematic.
A.21a/p. Existența centrelor de interes, precum și a centrului vigoare.
tematic în conformitate cu prevederile legale și indicațiile
metodice în vigoare*.

Cerințe specifice pentru învățământul special inclusiv antepreșcolar (intervenție timpurie)


Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.17s-it. Existența spațiilor specializate pentru oferirea B.35s-it. Utilizarea spațiilor specializate pentru oferirea serviciilor de C.37.s-it. Asigurarea spațiului destinat stimulării multisenzoriale -
serviciilor de intervenție timpurie*. intervenție timpurie conform planificării întocmite la nivelului vizuală, auditivă, tactilă, vestibulară, motorie generală,
A.21s-it. Existența în fiecare sală/cabinet de intervenție timpurie unității de învățământ. stimularea dezvoltării limbajului etc.
10
a mobilierului, echipamentelor, dotărilor specific adaptate B.38s-it. Utilizarea mobilierului, echipamentelor, dotărilor specific C.38.s. Asigurarea si utilizarea spațiului destinat consilierii părinților.
antepreșcolarilor cu deficiențe senzoriale de auz / văz / adaptate antepreșcolarilor cu deficiențe senzoriale de auz / văz
multiple / aflați în situație de risc în dezvoltare*. / multiple / aflați în situație de risc în dezvoltare.

Domeniul : A. Capacitatea instituțională


Criteriul : b) Baza materială și optimizarea utilizării bazei materiale
Indicatorul 7. Accesibilitatea spațiilor școlare, administrative și auxiliare și a echipamentelor, materialelor, mijloacelor de învățământ și auxiliarelor curriculare

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.29. Localizarea ușoară a spațiilor școlare, administrative și B.43. Accesibilitatea spațiilor școlare, administrative și auxiliare C.41. Informarea beneficiarilor - copii/elevi, cadre didactice și
auxiliare prin semnalizarea lor corespunzătoare. pentru toți copiii/elevii, inclusiv pentru cei cu dizabilități, părinți, în privința dispunerii și accesului la spațiile școlare
A.30 Asigurarea accesului tuturor copiilor/elevilor și tuturor conform designului universal sau a adaptării rezonabile relevante și semnalizarea eficientă a acestora.
cadrelor didactice, inclusiv a celor cerințe educaționale prevăzute de lege. C.42. Asigurarea de sprijin individual, privind accesul în spațiile
speciale și/sau cu dizabilități, la spațiile școlare, B.44. Repartizarea antepreșcolarilor / preșcolarilor / elevilor în școlare, pentru persoanele cu dizabilități identificate la
administrative și auxiliare, precum și la mijloacele de clădirile, sălile, grupele sau băncile unității de învățământ nivelul educabililor și al personalului propriu.
învățământ, auxiliarele curriculare, la bibliotecă / centrul de pentru a asigura o reflectare cât mai adecvată a diversității
documentare și informare, la tehnologia informatică și de sociale, etnice și culturale a comunității în care funcționează
comunicare, inclusiv în formate accesibile și cu tehnologii aceasta și pentru prevenirea și eliminarea oricărei forme de
adecvate tipului de dizabilitate. segregare școlară, în condițiile prevăzute de legislația în
vigoare.
B.45. Existența măsurilor de sprijin pentru educația incluzivă,
precum și pentru combaterea barierelor de atitudine și de
mediu față de persoane cu dizabilități, de etnie romă sau
aparținând altor minorități.

Domeniul : A. Capacitatea instituțională


c) Resursele umane și capacitatea instituției de atragere a resurselor umane externe instituției și din afara țării, în condițiile legii
Indicatorul 8. Managementul personalului didactic, de conducere, didactic auxiliar și nedidactic

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.31. Respectarea, de către personalul de conducere desemnat B.46. Adecvarea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic C.43. Asigurarea transparenței procedurilor de angajare, de
de inițiator a condițiilor de angajare reglementate la nivel angajat la planul de școlarizare aprobat și realizat pentru mișcare și de disponibilizare pentru personalul de
de sistem*. nivelurile de învățământ, profilurile si specializările / calificările conducere, didactic, didactic auxiliar și nedidactic.
A.32. Existența personalului didactic calificat în proporție de cel profesionale existente în oferta educațională și în planul de C.44. Existența unui management predictiv al personalului
puțin 75% din numărul personalului cu normă de bază, școlarizare. didactic și de conducere, pe baza datelor demografice, a

11
calculat la planul de școlarizare prognozat adecvarea B.47. Realizarea, în anul școlar curent, a unei proporții de cel puțin estimărilor privind mișcarea de personal și a țintelor
personalului didactic auxiliar și nedidactic prognozat la 75% pentru personalul didactic calificat, raportat la totalul strategice stabilite în PDI / PAS.
planul de școlarizare propus pentru nivelurile de personalului cu norma de bază în unitate și de cel puțin 50% C.45. Existența unui sistem propriu de recompense pentru
învățământ, profilurile și specializările/calificările pentru personalul didactic titular raportat la numărul de norme personalul angajat (cum ar fi: scrisori de mulțumire, diplome,
profesioanele existente în oferta educațională*. întregi constituite la nivelul unității. sprijin acordat pentru activitatea științifică și de dezvoltare
B.48. Realizarea monitorizării și evaluării periodice a personalului profesională, acordarea de titluri onorifice de cadru didactic
conform legislației în vigoare. al lunii/anului etc.).
C.46. Implementarea măsurilor cu scopul acoperirii necesarului
de personal didactic auxiliar și nedidactic calificat.
C.47. Existența unui plan de dezvoltare profesională a
personalului didactic auxiliar și nedidactic calificat, în
vederea dobândirii de competențe și abilități conform
nevoilor comunității școlare și țintelor de dezvoltare
stabilite.

Cerințe specifice pentru învățământul liceal, vocațional și tehnologic, învățământul profesional și învățământul postliceal
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.46t. Existența măsurilor care conduc la adecvarea calificării -
personalului care asigură componenta de învățare la locul de
muncă (coordonatorul de practică din cadrul unității de
învățământ și tutorele din partea întreprinderii) la calificările
profesionale școlarizate.

Domeniul : B. Eficacitate educațională


Criteriul : a) Conținutul programelor de studiu
Indicatorul 9. Definirea și promovarea ofertei educaționale

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.33. Existența unei oferte educaționale publice, care cuprinde, B.49. Diseminarea și promovarea ofertei educaționale către actualii C.48. Consultarea, în procesul elaborării ofertei educaționale, a
cel puțin: toate nivelurile și formele de învățământ și potențialii beneficiari, folosind mijloace clasice și/sau beneficiarilor relevanți din comunitate, cum ar fi copii și/sau
autorizate și / sau acreditate, după caz, specializările/ electronice, după caz, formate accesibile. elevi, părinți, autorități locale, angajatori, ONG etc.
calificările obținute de absolvenți, resursele educaționale B.50. Implementarea măsurilor ce conduc la realizarea, pentru anul C.49. Cuprinderea, în oferta educațională, a activităților/
umane si materiale puse la dispoziție pentru activitățile școlar în curs, a planului de școlarizare prognozat în oferta programelor la cererea beneficiarilor și oferite de furnizori de
curriculare și extra-curriculare, programul unității de educațională. servicii educaționale complementare - instituții, organizații
învățământ si facilitățile puse la dispoziția copiilor/elevilor, B.51. Promovarea și comunicarea anuală, în unitatea de învățământ nonguvernamentale sau firme specializate, care activează în
datele de contact ale unității de învățământ. și comunitate, a progreselor, a rezultatelor deosebite obținute domeniul respectiv.
A.34. Fundamentarea ofertei educaționale pe nevoile de antepreșcolari, preșcolari/ elevi și de personalul unității, C.50. Conlucrarea cu ONG de profil, cu autoritățile locale si cu
12
identificate la nivelul comunității locale (inclusiv pe piața precum și a intervențiilor pentru îmbunătățirea participării reprezentanții părinților și ai elevilor, în vederea identificării
muncii) și pe țintele strategice și obiectivele existente în școlare și a rezultatelor învățării – cu precădere pentru grupurile și implementării unor soluții adecvate de reducere a
PDI / PAS și planul managerial. / persoanele dezavantajate / vulnerabile precum și, dacă este absenteismului și abandonului școlar.
A.35. Identificarea, în documentele programatice, a cazul, în formate accesibile și cu tehnologii adecvate tipului de C.51. Dezvoltarea ofertei educaționale prin proiecte finanțate la
partenerilor potențiali din comunitate. dizabilitate, cu asigurarea confidențialității datelor cu caracter nivel național, european sau internațional, din Fondul Social
personal și evitând etichetarea. European, Programul Erasmus+ și de alți finanțatori.
B.52. Existența în oferta educațională a activităților care reflectă C.52. Existența unor activități specifice de promovare a unității de
limba, cultura și tradițiile minorităților naționale existente în învățământ, prin tehnici speciale de marketing, inclusiv prin
unitatea de învățământ, dacă este cazul sau specifice educației elemente de identitate vizuală proprie și evenimente
interculturale. specifice („Ziua porților deschise”, „Ziua unității școlare”
etc.), cu participarea reprezentanților comunității, a
părinților, a copiilor/elevilor etc.
C.53. Identificarea unor mijloace și căi specifice de diseminare a
ofertei educaționale către minoritățile și grupurile
defavorizate / vulnerabile și subreprezentate în populația
școlară, inclusiv prin formate accesibile și cu tehnologii
adecvate
C.54. Îmbunătățirea ofertei educaționale în funcție de schimbările
înregistrate în comunitate (contextul demografic, economic și
social, piața muncii etc.).

Cerințe specifice pentru învățământul liceal, vocațional și tehnologic, învățământul profesional și învățământul postliceal
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.33t. Prezentarea în oferta educațională a informațiilor -
referitoare la cerințele de intrare, posibilitățile / condițiile B.49s. Diseminarea și promovarea ofertei educaționale către
pentru continuarea studiilor și/sau inserția pe piața actualii și potențialii beneficiari, folosind mijloace clasice și/sau
muncii și nivelul de calificare obținut conform Cadrului electronice, după caz, formate accesibile și cu tehnologii
National al Calificărilor, pentru fiecare calificare adecvate tipului de dizabilitate.
profesională din oferta școlii.
A.34t. Fundamentarea ofertei de formare profesională prin B.50t. Implementarea măsurilor ce duc la îndeplinirea, de către
învățământul profesional și tehnic pe cererea previzionată toate părțile contractante a prevederilor contractului de
de forță de muncă pentru domeniile de pregătire pregătire practică pentru efectuarea stagiului de pregătire
școlarizate, evidențiată în planul local de acțiune pentru practică a elevilor din învățământul profesional / dual.
învățământ – PLAI și pe planul regional de acțiune pentru
învățământ – PRAI.
A.35t Existența contractului cadru încheiat cu operatorii
economici/instituțiile publice partenere pentru
învățământul profesional / dual.

13
Domeniul : B. Eficacitate educațională
Criteriul : a) Conținutul programelor de studiu
Indicatorul 10. Proiectarea curriculumului și planificarea activităților de învățare

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.53. Respectarea, în activitățile de învățare planificate, inclusiv C.55. Proiectarea integrată și în echipă a activităților de învățare (la
privind temele pentru acasă, activitățile de învățare online și nivel de colectiv de copii/elevi).
activitățile extra-curriculare, a legislației în vigoare privind C.56. Concentrarea activităților de învățare proiectate pe
echilibrul între activitatea de învățare și activitățile de recreere. construirea cunoașterii - interpretare, aplicare, analiză, sinteză
B.54. Asigurarea relevanței activităților de învățare proiectate sau evaluare și nu pe reproducerea informației.
pentru dezvoltarea competențelor cheie – cu accent pe C.57. Utilizarea tehnologiilor de informare și comunicare în
competențele de literație și numerație – sau profesionale, după activitățile de învățare proiectate.
caz. C.58. Aplicarea în activitățile de învățare planificate, a strategiilor,
B.55. Proiectarea activităților de învățare pentru dezvoltarea metodelor și tehnicilor care solicită colaborarea între
competențelor cheie, a creșterii literației șu numerației, a stării copii/elevi, cum ar fi: lucrul în echipă, perechi sau în grupuri
de bine a antepreșcolarilor / preșcolarilor / elevilor. mici, învățare mutuală, învățarea pe bază de proiect etc.
B.56. Planificarea activităților de învățare în echipă (la nivelul C.59. Existența elementelor de auto-normare / autoreglare, din
consiliului clasei/cadrelor didactice de la aceeași grupă), pentru partea antepreșcolarilor/ preșcolarilor/ elevilor, în activitățile
asigurarea corelării parcurgerii ritmice și coerente a curriculum- de învățare proiectate.
ului, ținând cont de ariile curriculare/domeniile experiențiale și C.60. Existența dimensiunilor de învățare socială și emoțională în
disciplinele/tipurile de activități din planul-cadru/planul de activitățile de învățare proiectate.
învățământ specific. C.61. Relevanța și adaptarea activităților de învățare proiectate
B.57. Definirea rezultatelor așteptate ale activităților de învățare, în pentru mediul comunitar și familial de proveniență, prin
termeni de competențe (cunoștințe, abilități, atitudini și rezolvarea problemelor reale de viață.
comportamente așteptate). C.62. Proiectarea unor activități de învățare în parteneriat cu
B.58. Planificarea activităților extra-curriculare în concordanță cu părinți, cu alte persoane resursă din comunitate, cu furnizori
PDI / PAS, cu nevoile și cererile beneficiarilor și partenerilor din de servicii educaționale complementare.
comunitate și cu resursele existente în unitate de învățământ și C.63. Proiectarea unor activități de învățare specifice educației
în comunitate. interculturale / pentru diversitate, dezvoltate pentru și la
B.59. Planificarea unor activități de învățare, care reflectă limba, inițiativa minorităților existente în unitatea de învățământ și în
cultura și tradițiile minorităților naționale existente în unitatea comunitate.
de învățământ, în cadrul disciplinelor / tipurilor de activități din C.64. Proiectarea unor activități de învățare (în cadrul disciplinelor
trunchiul comun, curriculumul la decizia școlii și/sau prin din trunchiul comun, curriculumul la decizia școlii și/sau prin
activitățile extra-curriculare, dacă este cazul și/sau organizarea activitățile extra-curriculare), care abordează îmbunătățirea
de activități despre culturi și civilizații ale minorităților. rezultatelor învățării și a stării de bine a antepreșcolarilor /
B.60. Respectarea, în activitățile de învățare planificate, a legislației preșcolarilor/ elevilor aparținând grupurilor dezavantajate /
privind drepturilor copilului / omului, a principiilor vulnerabile existente în școală.
nediscriminării (pe motive de gen, etnice, culturale, religioase C.65. Proiectarea unor activități de învățare menite să facă
sau de orice altă natură) și al egalității de șanse, inclusiv între tranziția între niveluri (etape) ale învățământului

14
femei și bărbați. (antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal/profesional)
mai facilă pentru copii/ elevi.

Cerințe specifice pentru învățământul liceal, vocațional și tehnologic, învățământul profesional și învățământul postliceal
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- - C.55t. Proiectarea in echipă a activităților de învățare la locul de
muncă, de către tutorele de practică si cadrul didactic
responsabil cu urmărirea derulării stagiului de pregătire
practică.

Cerințe specifice pentru învățământul special și special integrat inclusiv antepreșcolar (intervenție timpurie)
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- - C.55s. Proiectarea în echipă multidisciplinară a activităților de
terapie specifice, având părintele și respectiv, profesioniști în
domeniul psihopedagogiei, al sănătății, implicați în
tratarea/îngrijirea copilului/elevului, ca parteneri.

Domeniul : B. Eficacitate educațională


Criteriul : a) Conținutul programelor de studiu
Indicatorul 11. Realizarea activităților de învățare, asigurarea participării și obținerea stării de bine

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.61. Respectarea, în activitățile de învățare realizate, inclusiv C.66. Abordarea integrată și în echipă a activităților de învățare
privind temele pentru acasă și activitățile extra-curriculare, a realizate (la nivel de colectiv de elevi/grupă de vârstă).
legislației în vigoare privind echilibrul între activitatea de C.67. Concentrarea activităților de învățare realizate pe construirea
învățare și activitatea de recreere. cunoașterii - interpretare, analiză, sintetiză sau evaluare, nu pe
B.62. Organizarea și implementarea activităților de învățare pentru reproducerea informației.
dezvoltarea competențelor cheie – cu accent pe competențele C.68. Aplicarea strategiilor, metodelor și tehnicilor care solicită
de literație și numerație – sau profesionale, după caz. colaborarea între copii/elevi, cum ar fi: lucrul în echipă, perechi
B.63. Organizarea și implementarea activităților de învățare cu sau în grupuri mici, învățare mutuală, învățarea pe bază de
elementare ce asigură starea de bine a antepreșcolarilor / proiect etc.
preșcolarilor / elevilor. C.69. Existența elementelor de auto-normare / autoreglare, din
B.64. Asigurarea corelării parcurgerii ritmice a curriculum-ului, la partea antepreșcolarilor/ preșcolarilor/ elevilor, în activitățile de
nivelul fiecărei formațiuni de studiu, cu ariile învățare realizate.
curriculare/domeniile experiențiale și disciplinele/tipurile de C.70. Existența elementelor de învățare socială și emoțională în
activități propuse de planul-cadru/planul de învățământ activitățile de învățare realizate.

15
specific. C.71. Relevanța și adaptarea activităților de învățare realizate pentru
B.65.Implementarea activităților de sprijin individual în mediul comunitar și familial de proveniență, prin rezolvarea
învățare/remediale/de îmbunătățire ce duc la obținerea problemelor reale de viață.
rezultatelor învățării așteptate și proiectate ale activităților de C.72. Încurajarea antepreșcolarilor / preșcolarilor / elevilor, pe
învățare. parcursul activităților de învățare realizate, să gândească critic și
B.66. Utilizarea efectivă, în activitățile de învățare, a resurselor să argumenteze punctele de vedere personale.
curriculare (inclusiv echipamente și aplicații informatice și C.73. Asigurarea accesului direct al antepreșcolarilor, preșcolarilor /
multimedia) prevăzute în documentele de planificare. elevilor la resursele educaționale, în timpul activităților de
B.67. Demonstrarea progresului în utilizarea echipamentelor și învățare.
aplicațiilor informatice și multimedia la alte discipline decât C.74. Realizarea unor activități de învățare în parteneriat cu părinți,
cele de specialitate – ca număr de discipline și/sau procent din cu alte persoane resursă din comunitate, cu furnizori de servicii
numărul total de ore (cu excepția învățământului educaționale complementare.
antepreșcolar și preșcolar). C.75. Existența, în activitățile de învățare realizate, a elementelor
B.68. Realizarea activităților extra-curriculare în concordanță cu specifice educației interculturale / pentru diversitate, dezvoltate
documentele de planificare. pentru și la inițiativa minorităților existente în unitatea de
B.69. Realizarea unor activități de învățare, care reflectă limba, învățământ și în comunitate.
cultura și tradițiile minorităților naționale existente în unitatea C.76. Implicarea activă în activitățile de învățare realizate a
de învățământ, în cadrul disciplinelor / tipurilor de activități antepreșcolarilor, preșcolarilor/ elevilor aparținând grupurilor
din trunchiul comun, curriculumul la decizia școlii și/sau prin dezavantajate / vulnerabile de la nivelul comunității, respectiv a
activitățile extra-curriculare. celor talentați și/sau capabili de performanțe înalte.
B.70. Respectarea, în activitățile de învățare realizate, a legislației C.77. Realizarea unor activități de învățare (în cadrul disciplinelor /
privind drepturilor copilului / omului, a principiilor tipurilor de activități din trunchiul comun, curriculumul la decizia
nediscriminării (pe motive de gen, etnice, culturale, religioase școlii și/sau prin activitățile extra-curriculare), care abordează
sau de orice altă natură) și al egalității de șanse și de gen. îmbunătățirea rezultatelor învățării și a stării de bine a
B.71. Asigurarea siguranței pe Internet la toate activitățile de antepreșcolarilor / preșcolarilor/ elevilor aparținând grupurilor
învățare care presupun accesul copiilor / elevilor la Internet. dezavantajate / vulnerabile existente în școală.
B.72. Descurajarea comportatelor ne-etice – de exemplu copiatul, C.78. Utilizarea disciplinării pozitive în situații de comportament
plagiatul etc. – în timpul activităților de învățare. inadecvat al antepreșcolarilor, preșcolarilor/ elevilor în timpul
activităților de învățare sau în afara orelor de curs.
C.79. Utilizarea ocazională și a altor spații pentru procesul de
învățare - parcuri, grădini, muzee, săli de spectacol etc., în
parteneriat cu instituțiile / autoritățile care le dețin.
C.80. Existența acordurilor de asistență și parteneriat cu serviciile
publice de asistență socială, cu alte instituții ale statului sau
aparținând autorităților publice locale, cu ONG-uri și universități
(inclusiv prin acorduri de voluntariat) prin care se asigură
facilitatori pentru copiii cu cerințe educaționale speciale și/sau
dizabilități.

16
Cerințe specifice pentru învățământul liceal, vocațional și tehnologic, învățământul profesional și învățământul postliceal
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.67t. Respectarea condițiilor de aplicabilitate și utilizarea listei -
minime de resurse materiale din standardele de pregătire
profesională în activitățile de învățare specifice calificării,
desfășurate în unitatea de învățământ și/sau la operatorul
economic partener de practică.

Cerințe specifice pentru învățământul special și special integrat inclusiv antepreșcolar (intervenție timpurie)
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.65s-it. Realizarea activităților de intervenție timpurie pornind de -
la rezultatele evaluării funcționale a fiecărui copil în vederea
atingerii obiectivelor stabilite.

Domeniul: B. Eficacitate educațională


Criteriul: b) Rezultatele învățării
Indicatorul 12. Rezultatele obținute (participare școlară, rezultatele învățării și starea de bine)

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.73. Planificarea în echipă, la nivelul Consiliului Clasei / cadrelor C.81. Existența instrumentelor proprii sau adaptate de identificare și
didactice de la aceeași grupă, a procesului de evaluare pentru monitorizare a antepreșcolarilor, preșcolarilor/ elevilor în
a se evita supraîncărcarea copiilor / elevilor. situație de risc de abandon școlar și absenteism.
B.74.Implementarea de activități ce au ca scop îmbunătățirea C.82. Realizarea și utilizarea unor instrumente proprii de evaluare
participării la educație, pentru toate nivelurile, formele și complexă a nevoilor, posibilităților, aspirațiilor și intereselor -
tipurile de învățământ existente în unitatea de învățământ, de exemplu, fișe psihopedagogice, realizate în colaborare cu
inclusiv la activitățile extra-curriculare. experții din domeniu - psihologi, pedagogi, consilieri etc. și pe
B.75. Proiectarea și implementarea de activități extracurriculare ce baza modelelor aprobate la nivel național.
duc la îmbunătățirea rezultatelor învățării pentru toate C.83. Promovarea, în procesul de evaluare a auto-evaluării și a inter-
nivelurile, formele și tipurile de învățământ existente în evaluării (cu excepția nivelurilor antepreșcolar și preșcolar).
unitatea de învățământ. C.84. Planificarea în echipă, la nivelul Consiliului Clasei / al cadrelor
B.76. Evaluarea sistematică a stării de bine, pentru fiecare didactice de la aceeași grupă, a procesului de evaluare, pentru a
antepreșcolar / preșcolar / elev. Existența dovezilor privind se asigura, în plus, caracterul integrat al evaluării și relevanța
îmbunătățirea stării de bine. acesteia pentru profilul de competențe aferent nivelului
B.77. Implementarea de activități de sprijin suplimentar ce duc la respectiv de învățământ.
îmbunătățirea rezultatelor școlare (participare, rezultatele C.85. Încurajarea copiilor / elevilor, pe parcursul activităților de

17
învățării și starea de bine) pentru antepreșcolarii, preșcolarii și evaluare, să gândească critic și să argumenteze punctele de
elevii aparținând grupurilor dezavantajate / vulnerabile vedere personale.
existente în unitatea de învățământ. C.86. Oferirea de feedback antepreșcolarilor / preșcolarilor/ elevilor
B.78. Organizarea de activități ce au ca scop îmbunătățirea privind rezultatele învățării, prin mijloace clasice sau
participării elevilor la evaluările și examenele naționale, după electronice, cu recomandarea obiectivelor pentru remediere /
caz, și a rezultatelor obținute de aceștia. îmbunătățire / învățare ulterioară, atât în timpul desfășurării
B.79. Respectarea, în evaluarea rezultatelor școlare (participare și activităților de învățare, cât și după încheierea acestora.
rezultatele învățării) a drepturilor copilului / omului, a C.87. Individualizarea și adaptarea activităților și instrumentelor de
principiilor nediscriminării și al egalității de șanse și de gen. evaluare pentru evaluarea progresului școlar al
B.80. Facilitarea de activități ce au ca scop cunoașterea, de către antepreșcolarilor, preșcolarilor/ elevilor care necesită sprijin
copii / elevi și părinții acestora, a criteriilor de succes școlar, pentru învățare sau aparțin grupurilor dezavantajate /
precum și a consecințelor eventualului insucces școlar. vulnerabile de la nivelul comunități, respectiv pentru cei
B.81. Oferirea de feedback antepreșcolarului / preșcolarului talentați și/sau capabili de performanțe înalte.
/elevului evaluat și, după caz și la cerere, părinților, în privința C.88. Facilitarea implementării activităților de evaluare (inclusiv
rezultatelor învățării obținute, prin raportare la criteriile pentru activitățile extra-curriculare) pentru dezvoltarea
comunicate. autonomiei și a capacității de auto-normare / autoreglare din
B.82. Utilizarea tehnologiilor de informare și comunicare și în partea antepreșcolarului / preșcolarului / elevului.
activitățile de evaluare. C.89. Prelucrarea statistică a rezultatelor evaluării și utilizarea
B.83. Proiectarea și realizarea activităților de sprijin, respectiv, datelor prelucrate pentru stabilirea sarcinilor de învățare
remediale în urma analizei rezultatelor școlare privind ulterioare.
participarea școlară, rezultatele învățării și starea de bine.
B.84. Organizarea de activități de evaluare (inclusiv a activităților
extra-curriculare)ce măsoară dezvoltarea competențelor
cheie, în special a competențelor de literație și numerație.

18
Cerințe specifice pentru învățământul antepreșcolar si preșcolar
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.75.a/p. Monitorizarea progresului în învățare și în dezvoltare a -
antepreșcolarilor/ preșcolarilor prin aplicarea unor
instrumente specifice de evaluare longitudinală a dezvoltării
acestora (de exemplu, Fișa de apreciere a progresului
copilului).
B.77a/p. Organizarea de activități ce asigură intervenția timpurie în
cazul antepreșcolarilor/ preșcolarilor aflați în situație de risc
educațional.

Domeniul : B. Eficacitate educațională


Criteriul : c) Angajabilitatea
Indicatorul 13. Urmărirea traiectului școlar și/sau profesional ulterior al absolvenților

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.85. Urmărirea destinației ulterioare a absolvenților, pentru C.90. Colectarea anuală (pe bază de eșantion) de informații privind
fiecare promoție și pentru fiecare nivel de învățământ existent satisfacția absolvenților și privind competențele dobândite (cu
în unitatea de învățământ, pe bază de eșantion. excepția absolvenților nivelurilor de învățământ antepreșcolar,
B.86. Utilizarea datelor privind destinația ulterioară a absolvenților preșcolar și primar).
pentru îmbunătățirea ofertei educaționale. C.91. Colectarea de informații privind satisfacția angajatorilor și altor
instituții și organizații din comunitate privind competențele
dobândite de absolvenți (cu excepția absolvenților nivelurilor de
învățământ antepreșcolar, preșcolar și primar).

Standarde Domeniul : B. Eficacitate educațională


Criteriul : d) Activitatea financiară a organizației
Indicatorul 14. Constituirea bugetului unității de învățământ și execuția bugetară

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.36. Întocmirea proiectului de buget (pentru unitatea nou B.87. Argumentarea suficienței și adecvării resurselor planificate C.92. Consultarea cadrelor didactice și a organismelor consultative
înființată) și derularea activității financiare a unității de pentru realizarea țintelor și obiectivelor stabilite în ale beneficiarilor în procesul de planificare bugetară.
învățământ (pentru cele care înființează un nivel / o documentele de prognoză. C.93. Atragerea resurselor extrabugetare (inclusiv prin proiecte și
specializare sau calificare nouă) în conformitate cu B.88. Utilizarea eficientă a resurselor financiare pentru realizarea parteneriate) și folosirea lor eficientă pentru realizarea țintelor și
prevederile legale în vigoare*. programelor și activităților din PDI / PAS și planul managerial. obiectivelor stabilite în documentele de prognoză.

19
Domeniul : C. Managementul calității
Criteriul : a) Strategii și proceduri pentru asigurarea calității
Indicatorul 15. Realizarea autoevaluării instituționale și asigurarea internă a calității conform prevederilor legale

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.37. Utilizarea aplicației informatice indicate prin B.89. Realizarea raportului anual de evaluare internă a calității C.94. Existența activităților de evaluare internă realizate la cererea
instrucțiunile periodice emise de ARACIP în procesul de educației (RAEI), cu structura și conținutul stabilite de ARACIP beneficiarilor.
evaluare internă și evaluare externă a calității educației. și cu utilizarea aplicației informatice indicate prin instrucțiunile C.95. Participarea personalului unității de învățământ și a
periodice emise de ARACIP pentru întocmirea și publicarea beneficiarilor relevanți la conceperea, realizarea și valorificarea
Raportului de evaluare internă a calității educației. activităților de îmbunătățire a calității.
B.90. Completarea corectă și integrală a informațiilor necesare în C.96. Aplicarea metodelor statistice de analiză și interpretare a
aplicația informatică indicate prin instrucțiunile periodice datelor obținute prin activitățile de evaluare internă.
emise de ARACIP C.97. Argumentarea nivelului realizării activităților planificate de
B.91. Utilizarea aplicației informatice indicate prin instrucțiunile îmbunătățire a calității și prezentarea alternativelor de
periodice emise de ARACIP pentru planificarea, realizarea, implementare, dacă este cazul
evaluarea și revizuirea activităților de îmbunătățire a calității în
conformitate cu prevederile legale și cu documentele
programatice ale unității de învățământ.
B.92. Evidențierea clară, în RAEI, a aspectelor îmbunătățite față de
ultimul RAEI publicat, precum și a aspectelor care necesită
îmbunătățire în următorul ciclu de evaluare internă și
îmbunătățire a calității, prin raportare la factorilor de risc de la
nivelul comunității, care pot afecta participarea școlară, starea
de bine a antepreșcolarului / preșcolarului / elevului și
obținerea rezultatelor scontate ale învățării

Domeniul : C. Managementul calității


Criteriul : a) Strategii și proceduri pentru asigurarea calității
Indicatorul 16. Dezvoltarea profesională a personalului

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.38. Existența programelor de dezvoltare managerială B.93. Identificarea măsurilor ce duc la realizarea programelor de C.98. Facilitarea participării majorității cadrelor didactice la
pentru personalului de conducere și de dezvoltare dezvoltare managerială pentru personalului de conducere și de programe de dezvoltare profesională centrate pe dezvoltarea
profesională pentru personalul didactic, didactic auxiliar și dezvoltare profesională pentru personalul didactic, didactic competențelor din domenii prioritare, stabilite prin documente
nedidactic, integrate în documentele de prognoză sau de auxiliar și nedidactic, conform planificării. strategice și politici publice, cum ar fi: educația pentru sănătate;
sine stătătoare și fundamentate pe strategiile sectoriale / B.94. Facilitarea parcurgerii programelor de mentorat sau a altor rezolvarea creativă de probleme; gândire critică; dimensiunea

20
programele de reformă existente și pe nevoile programe specifice de îndrumare organizate la nivel național europeană și internațională a educației; gestionarea situațiilor
identificate*. sau local de către toate cadrele didactice aflate la debutul în de conflict și a bullying-ului; educație juridică și financiară;
A.39. Existența activităților de dezvoltare profesională, carieră. educație pentru diversitate, gestionarea situațiilor de
conform prevederilor legale*. B.95. Valorificarea (inter)asistentelor la activitățile de învățare, discriminare și segregare etc.
realizate de personalul cu funcții de conducere pentru C.99. Existența programelor de dezvoltare profesională realizate prin
îmbunătățirea activității la grupă/clasă. parteneriat internațional și centrate pe dezvoltarea dimensiunii
B.96. Identificarea mecanismelor de aplicare în activitatea europene și internaționale a educației.
didactică a rezultatelor participării la activitățile și programele C.100. Creșterea procentului cadrelor didactice care au participat la
de dezvoltare profesională, evaluarea efectelor aplicării programe de masterat și/sau de doctorat în domeniul educației.
rezultatelor C.101. Existenta programelor de dezvoltare a echipelor pentru
B.97. Revizuirea programelor de dezvoltare managerială și, personalul didactic din cicluri diferite din cadrul unității de
respectiv, a activităților de dezvoltare profesională (întâlniri învățământ, împreună cu personalul de conducere, cu scopul
metodice, cercuri pedagogice, schimburi de experiență etc.), îmbunătățirii comunicării și a relațiilor la nivelul personalului
în funcție de nevoile identificate în procesul de evaluare a unității de învățământ.
personalului și în cel de inspecție școlară/evaluare
instituțională.
B.98. Facilitarea participării personalului didactic, didactic auxiliar
și nedidactic la formarea în domeniile drepturilor copilului,
incluziune școlară și socială, prevenirea discriminării, a
violenței asupra copilului și traficului de persoane.

Domeniul : C. Managementul calității;


Criteriul : b) Proceduri privind inițierea, monitorizarea și revizuirea periodică a programelor și activităților desfășurate
Indicatorul 17. Revizuirea ofertei educaționale și a PDI / PAS

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.99. Revizuirea, dacă este cazul, a documentelor de diagnoză, de C.102. Informarea sistematică a personalului și a beneficiarilor
prognoză și de evidență pe baza rezultatelor evaluării interne privind rezultatele activităților de îmbunătățire a calității și de
sau analiza aspectelor de îmbunătățit identificate. evaluare internă.
B.100. Utilizarea evoluției indicatorilor fundamentali privind C.103. Utilizarea comparației cu cele mai bune practici
participarea școlară și rezultatele învățării (definiți conform („benchmarking”) pentru îmbunătățirea ofertei educaționale și a
Sistemul național de indicatori privind educația – SNIE), PDI / PAS.
menționați în strategiile sectoriale / programele de reformă C.104. Revizuirea ofertei educaționale și a documentelor
existente, pentru revizuirea documentelor programatice și a programatice pe baza evaluării progresului obținut în rezultatele
ofertei educaționale. învățării și a stării de bine pentru antepreșcolarii, preșcolarii /
B.101. Măsurarea anuală sau ori de câte ori decide școala a elevii aparținând grupurilor dezavantajate / vulnerabile și a celor
nivelului de satisfacție a personalului și beneficiarilor în talentați și/sau capabili de performanțe înalte sau identificarea

21
privința aspectelor esențiale ale vieții școlare: siguranța și de măsuri ce îmbunătățesc aspectele semnalate
sănătatea; baza materială și infrastructura; oferta C.105. Revizuirea ofertei educaționale și a documentelor
educațională; comportamentul personalului; atractivitatea programatice pe baza evaluării factorilor de risc de la nivelul
activităților de învățare; rezultatele învățării; accesul comunității, care pot afecta participarea școlară, starea de bine a
absolvenților la niveluri superioare de educație sau formare și copilului / tânărului și obținerea rezultatelor scontate sau
pe piața muncii. identificarea de măsuri ce îmbunătățesc aspectele semnalate
B.102. Utilizarea rezultatelor evaluării nivelului de satisfacție a
beneficiarilor pentru revizuirea documentelor programatice și C.106. Creșterea nivelului satisfacției părinților și, după caz, a
a ofertei educaționale sau pentru îmbunătățirea zonelor copiilor/elevilor, precum și a față de oferta educațională și
vulnerabile funcționarea unității de învățământ de la ultima evaluare sau în
ultimii 3 ani.

Domeniul : C. Managementul calității;


Criteriul : c) Proceduri obiective și transparente de evaluare a rezultatelor învățării, inclusiv de către elevi
Indicatorul 18. Optimizarea evaluării rezultatelor învățării

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.103. Utilizarea rezultatelor evaluării rezultatelor învățării C.107. Îmbunătățirea, de la ultima evaluare externă, a rezultatelor
(evaluarea inițială/formativă/sumativă, evaluările și antepreșcolarilor, preșcolarilor/ elevilor aparținând grupurilor
examinările naționale și internaționale, după caz) pentru dezavantajate / vulnerabile și a celor talentați și/sau capabili de
revizuirea documentelor de prognoză și a metodologiei și performanțe înalte, dovedită prin progres obținut la nivel
instrumentelor de evaluare / autoevaluare a rezultatelor individual
învățării sau identificarea de măsuri ce îmbunătățesc aspectele C.108. Utilizarea comparației cu cele mai bune practici
semnalate („benchmarking”) pentru îmbunătățirea evaluării rezultatelor
învățării.
C.109. Dezvoltarea instrumentelor proprii de evaluare a rezultatelor
învățării prin utilizarea rezultatelor cercetării de profil.

22
Domeniul : C. Managementul calității
Criteriul : d) Proceduri de evaluare periodică a calității corpului profesoral
Indicatorul 19. Evaluarea calității activității corpului profesoral

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
A.40. Adecvarea criteriilor, metodologiilor si instrumentelor B.104. Stabilirea, împreună cu cadrele didactice evaluate a C.110. Existența criteriilor specifice de evaluare a personalului care
de evaluare a personalului la tipul de unitate de planurilor individuale de remediere a punctelor slabe iau în considerare rezultatele învățării și starea de bine a
învățământ si la PDI / PAS în curs*. identificate și de consolidare a zonelor de performanță și antepreșcolarilor, preșcolarilor / elevilor aparținând grupurilor
excelență. dezavantajate / vulnerabile, și pentru cei talentați și/sau capabili
de performanțe înalte.
C.111. Utilizarea „benchmarking-ului” pentru îmbunătățirea evaluării
personalului.
C.112. Facilitarea implementării activităților cu scopul creșterii a
nivelului satisfacției părinților și, după caz, a elevilor, față de
calitatea personalului.
C.113. Utilizarea feedback-ului de la beneficiari pentru
îmbunătățirea instrumentelor de evaluare și a calității serviciilor
educaționale.
C.114. Utilizarea rezultatelor evaluării calității corpului profesoral
pentru actualizarea și revizuirea documentelor de prognoză.

Domeniul : C. Managementul calității


Criteriul : e) Accesibilitatea resurselor adecvate învățării
Indicatorul 20. Optimizarea accesului la resursele educaționale

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.105. Demonstrarea accesului și a progresului, în perioada de la C.115. Îmbunătățirea nivelului de informare a beneficiarilor –
ultima evaluare externă, în privința accesului copiilor/elevilor copii/elevi și părinți (inclusiv pentru cei cu dizabilități) în
și al cadrelor didactice la spațiile școlare și auxiliare, la privința spațiilor școlare și auxiliare, mijloacele de învățământ,
mijloacele de învățământ, la auxiliarele curriculare, la auxiliarele curriculare, biblioteca / centrul de documentare și
bibliotecă / centrul de documentare și informare, la informare, tehnologia informatică și de comunicare existentă și
tehnologia informatică și de comunicare. a celorlalte resurse disponibile.

23
Domeniul : C. Managementul calității
Criteriul : f) Baza de date actualizată sistematic, referitoare la asigurarea internă a calității
Indicatorul 21. Constituirea bazei de date a unității de învățământ

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.106. Existența, în format electronic și încărcarea în aplicația C.116. Analiza și publicarea datelor privind evoluția indicatorilor
informatică indicată prin instrucțiunile periodice emise de esențiali din SNIE, privind participarea școlară, rezultatele
ARACIP, a documentelor necesare evaluării interne și externe învățării și destinația absolvenților, pe ultimii 5 ani (ca atare sau
a unității de învățământ. cuprinse în documentele de prognoză și/sau de raportare).

Domeniul : C. Managementul calității


Criteriul : g) Transparența informațiilor de interes public, inclusiv cele privitoare la programele de studii și, după caz, certificatele, diplomele și calificările oferite
Indicatorul 22. Asigurarea accesului la oferta educațională a școlii

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.107. Publicarea datelor și informațiilor de interes public, pe C.117. Informarea beneficiarilor, prin mijloace clasice și electronice,
înțelesul grupului țintă, dacă este cazul inclusiv prin formate accesibile și cu tehnologii adecvate tipului
de dizabilitate, privind posibilitățile de continuare a educației și,
după caz, de intrare pe piața muncii, pe plan local, național și
european.

Domeniul : C. Managementul calității


Criteriul : h) Funcționalitatea structurilor de asigurare a calității educației, conform legii
Indicatorul 23. Constituirea și funcționarea structurilor responsabile cu evaluarea internă a calității

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.108. Funcționarea structurilor responsabile cu evaluarea internă C.118. Utilizarea RAEI și a datelor oferite de structura responsabilă
a calității – inclusiv folosirea resurselor umane, financiare și cu evaluarea internă a calității pentru planificarea, realizarea,
materiale puse la dispoziție pentru funcționarea acestora. evaluarea și revizuirea documentelor programatice și a ofertei
educaționale.

24
Domeniul : C. Managementul calității
Criteriul : i) Acuratețea raportărilor prevăzute de legislația în vigoare
Indicatorul 24. Acuratețea raportărilor prevăzute de legislația în vigoare

Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.109. Realizarea raportărilor solicitate de instituțiile abilitate prin C.119. Asigurarea caracterului reprezentativ al rapoartelor publice,
lege, din cadrul sistemului de învățământ (cu precădere, de prin prezentarea datelor și evidențierea progresului, atât la
către inspectoratele școlare) și din afara acestuia, precum și nivelul întregii populații școlare, cât și al categoriilor
față de beneficiarii de educație și actori din comunitate, în dezavantajate / vulnerabile și, după caz, la nivelul preșcolarilor și
termenele stabilite. elevilor talentați / capabili de performanțe înalte.

Cerințe specifice pentru învățământul antepreșcolar si preșcolar


Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.109.a/p. Furnizarea rapoartelor, informărilor și datelor solicitate -
de instituțiile ierarhic superioare, de către instituțiile medicale
partenere și de către autoritățile publice, în formatul, la
termenul și având conținutul solicitate.

Cerințe specifice pentru învățământul special și special integrat inclusiv antepreșcolar (intervenție timpurie)
Cerințe pentru standardul de autorizarea de funcționare Cerințe pentru standardul de acreditare și evaluare externă Cerințe pentru standardul de referință
provizorie periodică
- B.109s-it. Furnizarea rapoartelor, informărilor și datelor solicitate -
de instituțiile ierarhic superioare, de către instituțiile medicale
partenere și de către autoritățile publice, în formatul, la
termenul și având conținutul solicitate.

25

S-ar putea să vă placă și