Elefantul Elmer

A fost odată o turmă de elefanţi. Elefanţi tineri, elefanţi bătrâni, elefanţi înalţi, graşi sau slabi.
Elefanţi aşa şi aşa, de toate formele, dar toţi fericiţi şi toţi de aceeaşi culoare. Toţi, în afară de Elmer.
Elemer era diferit. Elmer era multicolor. Elmer era galben şi portocaliu şi roşu şi violet şi
albastru şi verde şi negru şi alb. Elmer nu avea culoarea elefanţilor. Elmer îi făcea să râdă pe elefanţi.
Uneori, el glumea cu ceilalţi elefanţi, alteori, aceştia glumeau cu el. Dar, de obicei, Elmer era cel care
stârnea chiar şi cel mai mic zâmbet.
Într-o noapte, Elmer nu putea să doarmă; îl frământa gândul că s-a săturat să fie diferit de
ceilalţi: „Cine a mai pomenit un elefant multicolor?” se gândea el. „Nu-i de mirare că toţi râd de mine.”
A doua zi de dimineaţă, înainte ca toţi ceilalţi să se trezească de-a binelea, Elmer a plecat tiptil,
fără să-l vadă nimeni. Mergând prin junglă, Elmer s-a întâlnit şi cu alte animale. Ele îi spuneau
întotdeauna:
- Bună dimineaţa, Elmer!
Şi de fiecare dată, Elmer zâmbea şi le răspundea:
- Bună dimineaţa!
După ce a mers mult, Elmer a găsit ceea ce căuta: un arbust mare. Un arbust imens, plin cu fructe
de pădure; fructe de culoarea elefanţilor. Elmer a prins arbustul cu trompa şi a început să-l scuture; şi l-a
scuturat până când fructele au căzut la pământ. După ce pământul s-a acoperit de fructe, Elmer s-a întins pe
jos şi a început să se tăvălească pe toate părţile. Apoi a adunat grămezi de fructe şi s-a frecat cu ele pe tot
corpul până când n-a mai rămas nici strop de galben şi portocaliu şi roşu şi roz şi violet şi albastru şi verde şi
negru şi alb. Când a terminat, Elmer arăta ca un elefant obişnuit.
După aceea, Elmer s-a întors la turma lui. Pe drum, s-a întâlnit din nou cu alte animale. De data
aceasta, toate îi ziceau:
- Bună dimineaţa, elefantule!
Elmer, bucuros că nu a fost recunoscut, zâmbea şi le răspundea de fiecare dată:
- Bună dimineaţa!
Când Elmer a ajuns la turma lui, toţi elefanţii stăteau liniştiţi. Niciunul nu l-a recunoscut pe Elmer
care şi-a croit drum în mijlocul turmei. După un timp, Elmer şi-a dat seama că ceva nu era în regulă. De ce?
S-a uitat în jurul lui: aceeaşi junglă, acelaşi cer senin, acelaşi nor de ploaie care venea din când în când şi, în
sfârşit, aceeaşi elefanţi dintotdeauna. Elmer s-a uitat la ei. Elefanţii stăteau absolut nemişcaţi. Elmer nu-i mai
văzuse niciodată atât de serioşi. Şi cu cât îi privea mai mult pe elefanţii care stăteau serioşi, tăcuţi şi
nemişcaţi, cu atât mai mult îi venea să râdă. Până la urmă n-a mai rezistat. A ridicat trompa şi a strigat din
toate puterile:
- Buuuuuu!
Elefanţii s-au speriat şi au căzut pe unde s-a nimerit.
- Doamne, Dumnezeule! au strigat ei, apoi l-au văzut pe Elmer care se prăpădea de râs.
- Elmer ! El trebuie să fie! au spus ei.
Şi toţi elefanţii au izbucnit în râs şi au râs cum n-au mai râs niciodată.
În timp ce râdeau, a început ploaia, iar când stropii de ploaie l-au udat pe Elmer, iar a început să i se
vadă pielea colorată. Elefanţii au râs întruna în timp ce apa de ploaie l-a spălat complet pe Elmer.
- Oh, Elmer, a spus printre hohote de râs un elefant bătrân. Ne-ai făcut să râdem cu multe glume bune,
dar asta le-a întrecut pe toate. N-ai rezistat mult timp şi ţi-ai arătat din nou adevărata faţă.
- Trebuie să sărbătorim această zi în fiecare an, a spus altul.
- Asta va fi Ziua lui Elmer. Toţi elefanţii trebuie să-şi picteze pielea în culori, iar Elmer se va picta în
culoarea elefanţilor.
Şi exact asta fac elefanţii. O zi pe an, ei îşi vopsesc pielea în culori şi defilează. În ziua aceea, dacă
veţi vedea un elefant cu pielea de culoarea elefantului, să ştiţi că acela este Elmer.